Gazeta Transilvaniei, septembrie 1892 (Anul 55, nr. 192-215)
1892-09-19 / nr. 206
2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 206-1892 că pvim se tracteză Germanii în Ungaria. Numita foiă asigură, că Ungurii n’au nici o animositate în contra Germanilor, și în contra Germaniei (Foia apponyistă se vede, că și a uitată cuvintele „Nix daios!“ devenite proverbiale în pressa maghiară. — Red.) şi decă se întâmplă ici colea câte ceva în contra Germanilor, acesta este o urmare a relei şi părtinitorei administraţiuni, de care se plângă Ungurii, nu tocmai aşa ca şi Germanii, Sârbii şi Românii, ţliarul „Politik“ observă la acestea următorele: Numita fată trebue, că are o ciudată noţiune despre onoarea propriei ţări, când faţă de ună monarchă streină, declară administraţia de rea şi pătrimitare şi prin mijloculă acesta parcă să spuse ună rău internă, ca şi când monarchul strein, fiindcă e împărată germană, ar fi avândă ună orecare protectorată asupra Germanilor din Austro-Ungaria. Dar asta i treba Maghiariloră, noi avemă atâta de observata, că afirmarea despre aceea, că Ungurii suferă din causa urmăriloră relei guvernări, ca şi celelalte naţionalităţi, este neadeverata. Nemaghiarii au a se plânge în contra tractărei nelegale şi vătămătore, deoarece sunt tractaţi de cătră administraţie, ca şi ună elementă streină, care trebue să fie nimicită cu toate mijloacele de opresiune. Cum ca Germanii opună o resistenţă neînsemnată sau se legă directă cu Maghiarii şi se maghiariseză, acesta nu poate influinţa de loct drepturile celorlalte popoare din Ungaria.“ * Cu data de 26. o. se depeşază din Montauban. Contele d’Haussonville, reprentantul contelui de Paris, a cjisit la banchetulu regaliştilor ei, că aceştia suntă supuşi Papei pentru totă ce privesce credinţa şi moravurile, dar nu predă că Papa paate să le fi ordonată să renunţe la speranţa de a vede restabilindu-se monarchia ; persistă cu tărie în resistenţa lor, respectosă şi filială. Oratorul afirmă, că partidulă regalistă este indestructibila; reaminteşte ideile contelui de Parisă asupra guvernului monarchică ; elă declară, că regaliştii şi catolicii raliaţi republicei voră putè merge în înţelegere la alegerile viitóre, decă nu se cere dela ei renunţări la cari nu voră consimţi nici-odată; pănă atunci regaliştii voră îndoi arderea loră. Oratorulă termina protestând, în contra ideei, că republica este fundată în Francia în modă irevocabilă. — O altă depeşă din Paris spune, că chiatele conservative, deşi laudă discursulă d-lui d’Haussonville, esprimă totuşi un o orecare scepticismă în privinţa declaraţiunilor sale asupra viitorului monarchiei, ziarele republicane cjlcă, că nici ună discursă nu poate de acum înainte să reînvieze monarchia, care e în agonie. SOIRILE PILEI. — 18 (30) Septemvre. „Rugăciunea reginei“. Sub titlul acesta „Budapesti Hírlap“ dela 29 Septemvre scrie ună articolă de fondă în care se cjice, că faia din Bruxella, „/ndependance Belgeu împărtăşeşte, din isvoră autentică, următoirea sclie: „Se fiice, că regina Elisabeta (împărătusa Austriei), care de presenţă se află în Gödöllő şi care totdeuna a fostă amică a constituţiei maghiare din 1848, a însărcinată pe măestrulă de curte br. Nopcsa (vechia amică ală „guvernatorului“) să scrie lui Kossuth o epistolă amicală în care să amintescă şi aceea, că regina Ungariei a ţinutii in 19 Septemvre din incidentală chilei nascerei sale (a lui Kossuth) o missă pentru elă. Fiindcă fapta acesta a reginei Ungariei nu se poate uni cu obiceiurile curţii, pressa semi-ofieiosa va combate în modă hotărîtă acestă soire, dar pentru acesta ea rtmăne in totă forma adeverată,iindca s’a dată din cercurile înseşi ale reginei“. Pănă acum nu s’a desminţită acestă solie. Numita fotă îşi sfîrşesce articolulă căeră miniştri, fişpanii şi fiscigăbirăii maghiari, că în cultură lui Kossuth nu este nelealitate şi că suntă mai sinceri şi mai drepţi faţă cu regele aceia, cari conducă nestricată pe poporulă maghiară la Kossuth, decâtă aceia, osri despartă de cătră tronă pe veneratorii lui Kossuth. — Sapienţi sat! urma întroducerei pravului fără fumă. Va fi de lipsă, ca armata să capete astfelă de mantale, cari să aibă o odere mai puţină sumă. „Pester L’oyd“ scrie, că s’au şi pregătită deja câteva bucăţi din nuanţa a cinci deosebite colori. — x— Sosirea principelui moştenitorii românii la Sinaia. Luni, 14 Septemvre v., M. S. Regele Carol I, însoţită de dnii miniştri Carp şi Olănescu şi de adjutantul său de serviciu, a mersă în trăsură la Predelă spre a primi pe A. S. R. Principele Ferdinand, care se reîntorcea de la Coburg, unde petrecuse 3 săptămâni pe lângă Augusta Sa Logodnică A. S. R. Principesa Maria de Marea Britanie. Trenură sosindă la orele 4 juni., M. S. Regele îmbrăţişa în modulă celă mai căldurosă pe Alteţa Sa Regală şi, după ce se întreţinu câtva timp cu d-nii miniştri, cari ’L însoţise, precum şi cu persoanele presinte, sa urca în trăsură cu Alteţa Sa Regală şi se reîntorse la Castelă la orele 6. —x — O nouă secţiune a Ligei s’a înfiinţată în 13 Septemvre o. în Olteniţa, avândă ca preşedinte pe D. C. Gâlca, er în 6 Septemvre a’a constituită altă secţiune în Oitrov, avândă preşedinte pe D. P. Oprea. —x— Nouă mantale pentru soldaţi. Ministerium nostru comună de răsboiur a luată disposiţiunî, ca să se întroducă în armată nouă mantale pentru soldaţi, fiindcă mantalele cari se folosescă acum pre suntă bătătore la ochii inimicului în —x— Archimandritul Isaia Persiceanu, fosta superioră ală capelei române din Parisă, a fostă alesă stăreţă ală mănăstirei Neamţului din România. —x— Esamene de voluntari. Ni se scrie din Graz urmatoarele: La divisiunea VI de infanteria (brigada11 şi 12 Graz- Klagenfurt) s’au ţinută esamenele de oficeri dela 21—27 Septemvre n. Dintre 79 voluntari aspiranţi de oficeri în reservă, şepte inşi au făcută cu precelinţă examenulă. Intre aceştia se află şi ună tînără română cu numele Augustă Paul. —x— Teatru germană in Braşovu. Sâmbătă în 1 Outomore se va începe seria de representaţii teatrale de cătră trupa d-lui Eugen Berger, cu comedia în 4 acte „Falsche Beiligen (Sfinţi falşi), de Oscar Blumenthal, îngrijirea de săracii Braşovului. (Fine.) Viindă acastă propunere la desbatere în anul 1889, comunitatea a amânată din nou pertractarea, însărcinândă comisiunea să facă o nouă conscripţia despre toţi săracii Braşovului. Comisiunea, urmândă îndatorirei, a constatată 700 de săraci, mai mulţi decâtă în anulă 1887 cu 213, însă a constatată şi aceea, că 130, din aceşti săraci nu aparţină la Braşovă, Oră alţii au emigrată. Totuşi a presentată socoteala chdtueleloră de ajutore pentru 700 săraci şi a propusă ajutoarele următoră: Pentru 450 de săraci pe cia 8 or. facă 13140 fi. Şi pentru 250 orfani săraci pe din 6 or. facă 5475 fi. Suma 18615 fl. După aoastă propunere au eşită cheltuelile anuale pentru săraci mai mari cu 7037 fl. decâtă mai înainte. De aceea propunerea s’a respinsă şi erăşî s’a amânată, mai ales, ca să nu se speseze pentru birou şi pentru îngrijitorii de săraci 1405 fl. In anulă urmitoră comisiunea a propusă: săracii cari nu aparţină la Braşov, şi cei ce suntă prin România să nu se ajutoreze lunară şi să nu se mai dea pensiuni de milă (Gnaden-pension) văduveloră de funcţionari de profesori şi de preoţi din fondul al săracilor, în suma de 1583 căci din cassa comunei şi în acestă casă voră mai lipsi numai 200 fl. v. a. Nici acastă propunere nu s’a primită. La 14 ian. 1890 comunitatea a amânată a 5 a oră atâtă propunerile comissuaei, câtă și ale magistratului cu aceea, ca să se tipărescă mai întâiu totă operatură și să se împartă membriloră. In Februarie 1890 s’a presentată operatură și regulamentulă pentru săraci, tipărită. La pertractare însă comunitatea a 6-a oră i’a amânată din motivulă, că în looală consilieloră provădute în regulamentulă pentru săraci, să se recercetaţii de vecini. Aceştia aparţinândă poliţiei s’a recercată căpitănatulă poliţiei să-şi dea părerea. Fiindcă taţii de vecini, nu suntă provăciuţi în legea comunală din 1886 ministerială ung. de interne nu i-a recunoscută, de aceea Magistratură a raportată comunităţii în anulă 1891, că taţii de vecini nu se potă lua în considerare. Totă în anulă 1891 la intrevenirea comisiunii Magistratură Braşovului a propusă comunităţii, ca proiectulă de regulamentă pentru ajutorarea săracilor, să se primască şi să se pue provisoră în prapsă pe doi ani de căire Comisiunea permanentă şi alţi membri au propusă, ca îngrijitorii săracilor (Armenpfleger) să nu fiă cu onorară. Aceste propuneri în anul 1892, fără a se desbate, fiindă a 3 oră la pertractare ageră s’a amânată cu aceea, că gestiunea e prea plictisitoare. Pentru şedinţa comunităţii din 26 Augustă (8 Septemvre a. c.) fiindă anumită hotărîtă regulamentară, ce vine la pertractare, ca primula obiectă, s’a pusă la ordinea zilei: ajutorarea săraciioră din Braşovă şi s’a pertractată în modulă următoră. D-lă referinţe Oacară Alesius cetesce propunerea magistratului şi din motivulă, că membrii comunităţii au primita proiectulă tipărită ală regulamentului pentru ajutorarea săracilor”, se privește ca cetită. Președintele pune la ordine pertractarea elaboratului în genere. D-lă B. Baiulescu din motivulă, că de 11 ani se trăgăneză acesta cestiune însemnată și obligată de legea comunală , din motivulă că elaboratulă este cunoscută membrilor, şi din motivulă că epidemia ameninţă a veni şi la noi, să propagă prin necurâţeniiă şi din lipsă de nntremântă corăspundătoră de care suferă săracii, propune a se primi elaboratură în genere şi a trece la desbaterea lui specială. D-lă Dr. Ed. Gusbeth vorbesce cu focă în contra propunerii magistratului, din motivul că comuna are afaceri cu multă mai importante: casarma de honvedi, canalisarea apei, abatoriu ş. a., şi că causa de îngrijirea săracilor nu esistă, că ei se primescă la spitală şi în Siechenhaus şi din motivă că esistă neînţelegeri între naţionalităţi (Zerfahrenheiten), propune a se amâna pertractarea pe timpă nedeterminată. Uimiţi au rămasă unii membri faţă de acestă propunere, deoarece în 11 ani pertractându-se cestiunea, nimenea n’au zise, că săracii sunt provăcuţi, şi consemnările magistratului arată pe cei ce suntă ajutorați și pe cei ce nu suntă. De aceea dnii: fisic, Iosef Fabrițius, Dir. V. Bo » scânteiă electrică ar fi alergată dela ună corpă la altulă, se ridicară dintr’odată toate capetele și toate acele priviri nenumărate se îndreptară, reunite într’o singură privire, asupra scenei. Mi se părea, ca şi când acele s’ar fi topită într’o singură privire, o privire de orore şi de groză! Văclui o flacără,— o flacără mică, care şerpuia la marginea norilor făcuţi din gaze. Ceea ce se întâmplă în momentul următoră, este imposibilă de descrisă. Tropotulă a mii de picioare, ună sgomotă, ca și când întreaga construcțiune s’ar dărâma, o fugă nebună a omeniloră, cari se îmbulzeau cu furiă în fundulă amfiteatrului într’ună întunerecă c haotice, or pe bună vârtejură nebună de figuri înaripate, copii, ce plângeau, culise surpate, o plaia de flori de hârtie, scireuţe fâlfăinde, — o larmă înfricoşată, şi ună sgomotă îngrozitoră! Ună momenta stătui încremenită în acesta vală-vârtejă. Deodată simţii, cum două braţe tremurândă mă cuprinseră şi mă ridicară repede ca şi fulgerulă. Erau mânile scumpei mele mame. Ea alergă peste scenă peste ruine și dărâmături, ținându-mă strânsă alipită de sînulă ei, cu papură plecată, cu părulă despletită și cu aripile mari fâlfăitore. Acum nu mai sămăna de lopă cu ună ângeră păcrută,— acesta era icana unui ângeră protectoră, plină de o iubire nemărginită de mamă! Deodată fui orbită de o lumină puternică. Privii împrejură: aripile mamei se transformară repede ca fulgerulă într’o pară de focă, flacăra îi încunjura capul și. . . Nu stiu, ce s’a întâmplată mai departe. Mai târdiu aflai, că ce e dreptu, flacăra de pe bină a fostă stinsă, dar că totuşi a răpită mai multe victime din personalul nostru. Intre acestea era şi bieta mea mamă. Ea zăcea în agonie pe patură din mansarda, în care locuiam. Mâna ei, tremurândă cu convulsiune, zăcea pe buclele mele şi în ochii ei se schimba lumina consciinţei cu foculă friguriloră. Ea privea spre uşă, ca într’o aşteptare nerăbdătore. Din când în când se ridica, asculta şi şoptea, punândă degetulă pe buzele ei uscate: „Tăcere, elă vine!“ Eu ascultaiu, dar nu se aucrea nici ună sgomotă. „Elă vine de sigură“, zse după aceea mama cu ună tonă plină de convingere. „Elă vine. Elă era în teatru şi a vătlută foculă. Elă scie tată, ce s’a întâmplată. Elă scie că sunt pe panulă de morte, că sunt în miseriă şi că n’am pe nimenea, căruia să-i încredinţeză îngrijirea asupra ta, mai înainte de a închide ochii. Vei ave multă bine dela elă. Fiorello ! Elă e bogată, forte bogată. Elă te va scote din mocirla, în care te-ai cufundată. Cum mă iubea. In ghenunchi mă rugă pentru o sărutare. A fostă prima sărutare, ce am dat’o unui bărbată.“ Ea plângea tare. Apoi începu din nou se se îndoiescă. „Pete nu vine!“ Ultima şiră sosi — vocea ei slăbea din ce în ce, ochii i se stingeau, or umbra morţii se lăsa peste pleopele ei — ea îşi ridica trupul şi asculta. „Nu, elă nu vine!“ şopti ea cu tristeţă. „Aşi fi voită să-l vădă încă odată înainte de moarte şi să i aducă aminte de prima sărutare. Ascultă, Fiorello Asciu, că momentulă acesta nu se va etrage din memoria ta. Cu timpul, vei înţelege totulă. Când te va ruga vreodată cu linguşire vreună bărbată să-i dai o sărutare, adu-ţi aminte, că aşteptamă şi n’a venită. Şi spune aceluia, care ta va ruga pentru o sărutare de amoră, povestesce-i, ceea ce mi s’a întâmplată mie și despre cea din urmă soră a mea — că am aşteptată și elă — u’a venită.“ După ce flise acestea răposa sărmana mea mamă.—Ei, d-loră, vedeţi, că onoreză ultima ei voinţă? Ea tăcu. Pe obrazii ei se rostogoliră nişpe lacrămi cristaline în josă pe buze. Eramă adâncă emoţionaţi. Vladimiră îi apuca mâna, pe care o duse încetă la buzele sale — apoi şopti amicului său în urechi: „Ai câştigată!“ Apoi scoase giuvaerulă din cutiă și dându lă Fiorellei, cuse: „Ei, acum e timpulă, să-ți spună motivulă, care m’a făcută să te invită în