Gazeta Transilvaniei, septembrie 1892 (Anul 55, nr. 192-215)

1892-09-19 / nr. 206

2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 206-1892 că pvim se tracteză Germanii în Ungaria. Numita foiă asigură, că Ungurii n’au nici o animositate în contra Germani­­lor, și în contra Germaniei (Foia appo­nyistă se vede, că și a uitată cuvintele „Nix daios!“ devenite proverbiale în pressa maghiară. — Red.) şi decă se în­tâmplă ici colea câte ceva în contra Germanilor­, acesta este o urmare a relei şi părtinitorei adminis­traţiuni, de care se plângă Ungurii, nu tocmai aşa ca şi Ger­manii, Sârbii şi Românii, ţliarul­ „Po­litik“ observă la acestea următorele: Numita fată trebue, că are o ciudată no­ţiune despre onoarea propriei ţări, când faţă de ună monarchă streină, declară administraţia de rea şi pătrim­itare şi prin mijloculă acesta parcă să spuse ună rău internă, ca şi când monarchul strein, fiind­că e împărată germană, ar fi avândă ună orecare protectorată asupra Germanilor­ din Austro-Ungaria. Dar asta i treba Ma­ghiariloră, noi avemă atâta de obser­vata, că afirmarea despre aceea, că Un­gurii suferă din causa urmăriloră relei guvernări, ca şi celelalte naţionalităţi, este neadeverata. Nemaghiarii au a se plânge în contra tractărei nelegale şi vătămătore, deoarece sunt­ tractaţi de cătră administraţie, ca şi ună elementă streină, care trebue să fie nimicită cu toate mijloacele de opresiune. Cum ca Ger­manii opună o resistenţă neînsemnată sau se legă directă cu Maghiarii şi se maghiariseză, acesta nu poate influinţa de loct drepturile celorlalte popoare din Ungaria.“ * Cu data de 26­­. o. se depeşază din Montauban. Contele d’Haussonville, reprentantul­ contelui de Paris­, a cjisit la banch­etulu regaliştilor ei, că aceştia suntă supuşi Papei pentru totă ce pri­­vesce credinţa şi moravurile, dar nu predă că Papa paate să le fi ordonată să re­nunţe la speranţa de a vede restabilin­du-se monarchia ; persistă cu tărie în re­­sistenţa lor, respectosă şi filială. Ora­­torul­ afirmă, că partidulă regalistă este indestructibila; reaminteşte ideile con­telui de Parisă asupra guvernului mo­­narchică ; elă declară, că regaliştii şi ca­tolicii raliaţi republicei voră putè merge în înţelegere la alegerile viitóre, decă nu se cere dela ei renunţări la cari nu voră consimţi nici-odată; pănă atunci regaliştii voră îndoi arderea loră. Oratorulă ter­mina protestând, în contra ideei, că re­publica este fundată în Francia în modă irevocabilă. — O altă depeşă din Paris spune, că chiatele conservative, deşi laudă discursulă d-lui d’Haussonville, esprimă totuşi un o orecare scepticismă în pri­vinţa declaraţiunilor­ sale asupra vi­itorului monarchiei, ziarele republicane cjlcă, că nici ună discursă nu poate de acum înainte să reînvieze monarchia, care e în agonie. SOIRILE PILEI. — 18 (30) Septemvre. „Rugăciunea reginei“. Sub titlul­ acesta „Budapesti Hírlap“ dela 29 Sep­temvre scrie ună articolă de fondă în care se cjice, că faia din Bruxella, „/n­­dependance Belgeu împărtăşeşte, din is­­voră autentică, următoirea sclie: „Se fiice, că regina Elisabeta (împărătusa Austriei), care de presenţă se află în Gödöllő şi care totdeuna a fostă amică a constituţiei maghiare din 1848, a în­sărcinată pe măestrulă de curte br. Nop­­csa (vechia amică ală „guvernatorului“) să scrie lui Kossuth o epistolă amicală în care să amintescă şi aceea, că regina Ungariei a ţinutii in 19 Septemvre din in­cidentală chilei nascerei sale (a lui Kos­suth) o missă pentru elă. Fiindcă fapta a­cesta a reginei Ungariei nu se poate uni cu obiceiurile curţii, pressa sem­i-ofieiosa va combate în modă hotărîtă acestă soire, dar pentru acesta ea rt­măne in totă forma adeverată,­iindca s’a dată din cercurile înseşi ale reginei“. Pănă acum nu s’a des­minţită acestă solie. Numita fotă îşi sfîrşesce articolulă căeră miniş­tri, fişpanii şi fiscigăbirăii maghiari, că în cultură lui Kossuth nu este ne­­lealitate şi că suntă mai sinceri şi mai drepţi faţă cu regele aceia, cari conducă nestricată pe poporulă maghiară la Kos­suth, decâtă aceia, osri despartă de că­­tră tronă pe veneratorii lui Kossuth. — Sapienţi sat! urma întroducerei pravului fără fumă. Va fi de lipsă, ca armata să capete ast­­felă de mantale, cari să aibă o od­ere mai puţină sum­ă. „Pester L’oyd“ scrie, că s’au şi pregătită deja câte­va bucăţi din nuanţa a cinci deosebite colori. — x— Sosirea principelui moştenitorii românii la Sinaia. Luni, 14 Septemvre v., M. S. Regele Carol I, însoţită de d­nii miniştri Carp şi Olănescu şi de adjutantul­ său de serviciu, a mersă în trăsură la Pre­­delă spre a primi pe A. S. R. Princi­pele Ferdinand, care se reîntorcea de la Coburg, unde petrecuse 3 săptămâni pe lângă Augusta Sa Logodnică A. S. R. Principesa Maria de Marea Britanie. Trenură sosindă la orele 4 juni., M. S. Regele îmbrăţişa în modulă celă mai căldurosă pe Alteţa Sa Regală şi, după ce se întreţinu cât­va timp­ cu d-nii mi­niştri, cari ’L însoţise, precum şi cu per­­soanele presinte, sa urca în trăsură cu Alteţa Sa Regală şi se reîntorse la Cas­­telă la orele 6. —x — O nouă secţiune a Ligei s’a înfiinţată în 13 Septemvre o. în Olteniţa, avândă ca preşedinte pe D. C. Gâlca, er în 6 Septemvre a’a constituită altă secţiune în Oitrov, avândă preşedinte pe D. P. Oprea. —x— Nouă mantale pentru soldaţi. Minis­terium nostru comună de răsboiur a luată disposiţiunî, ca să se întroducă în ar­mată nouă mantale pentru soldaţi, fiindcă mantalele cari se folosescă acum pre suntă bătătore la ochii inimicului în —x— Archimandritul­ Isaia Persiceanu, fosta superioră ală capelei române din Parisă, a fostă alesă stăreţă ală mănăs­­tirei Neamţului din România. —x— Esamene de voluntari. Ni­ se scrie din Graz urmatoarele: La divisiunea VI de infanteria (brigada­­11 şi 12 Graz- Klagenfurt) s’au ţinută esamenele de ofi­­ceri dela 21—27 Septemvre n. Dintre 79 voluntari aspiranţi de oficeri în re­­servă, şepte inşi au făcută cu precelinţă examenulă. Intre aceşti­a se află şi ună tînără română cu numele Augustă Paul. —x— Teatru germană in Braşovu. Sâmbătă în 1 Outomore se va începe seria de representaţii teatrale de cătră trupa d-lui Eugen Berger, cu comedia în 4 acte „Falsche Beiligen (Sfinţi falşi), de Oscar Blumenthal, îngrijirea de săracii Braşovului. (Fine.) Viindă acastă propunere la desbatere în anul­ 1889, comunitatea a amânată din nou pertractarea, însărcinândă comi­­siunea să facă o nouă conscripţia despre toţi săracii Braşovului. Comisiunea, ur­­mândă îndatorirei, a constatată 700 de săraci, mai mulţi decâtă în anulă 1887 cu 213, însă a constatată şi aceea, că 130, din aceşti săraci nu aparţină la Bra­­şovă, Oră alţii au emigrată. Totuşi a pre­­sentată socoteala chdtueleloră de ajutore pentru 700 săraci şi a propusă ajutoarele următoră: Pentru 450 de săraci pe ci­­a 8 or. facă 13140 fi. Şi pentru 250 or­fani săraci pe di­n 6 or. facă 5475 fi. Suma 18615 fl. După aoastă propunere au eşită cheltuelile anuale pentru săraci mai mari cu 7037 fl. decâtă mai înainte. De aceea propunerea s’a respinsă şi erăşî s’a amânată, mai ales­, ca să nu se speseze pentru birou şi pentru îngri­jitorii de săraci 1405 fl. In anulă urmi­­toră comisiunea a propusă: săracii cari nu aparţină la Braşov, şi cei ce suntă prin România să nu se ajutoreze lunară şi să nu se mai dea pensiuni de milă (Gnaden-pension) văduveloră de funcţio­nari de profesori şi de preoţi din fon­­dul al săracilor, în suma de 1583 căci din cassa comunei şi în acestă casă voră mai lipsi numai 200 fl. v. a. Nici acastă propunere nu s’a primită. La 14 ian. 1890 comunitatea a a­­mânată a 5 a oră atâtă propunerile co­­missuaei, câtă și ale magistratului cu aceea, ca să se tipărescă mai întâiu totă operatură și să se împartă membriloră. In Februarie 1890 s’a presentată opera­tură și regulamentulă pentru săraci, ti­părită. La pertractare însă comunitatea a 6-a oră i’a amânată din motivulă, că în looală consilieloră provădute în re­­gulamentulă pentru săraci, să se recerce­taţii de vecini. Aceştia aparţinândă po­liţiei s’a recercată căpitănatulă poliţiei să-şi dea părerea. Fiind­că taţii de ve­­cini, nu suntă provăciuţi în legea comu­nală din 1886 ministerială ung. de in­terne nu i-a recunoscută, de aceea Ma­­gistratură a raportată comunităţii în anulă 1891, că taţii de vecini nu se potă lua în considerare. Totă în anulă 1891 la intrevenirea comisiunii Magistratură Braşovului a pro­pusă comunităţii, ca proiectulă de regu­­lamentă pentru ajutorarea săracilor­, să se primască şi să se pue provisoră în prapsă pe doi ani de căire­ Comisiunea permanentă şi alţi membri au propusă, ca îngrijitorii săracilor­ (Armenpfleger) să nu fiă cu onorară. Aceste propuneri în anul­ 1892, fără a se desbate, fiindă a 3­ oră la pertractare ageră s’a amânată cu aceea, că gestiunea e prea plicti­­sitoare. Pentru şedinţa comunităţii din 26 Augustă (8 Septemvre a. c.) fiindă anu­mită hotărîtă regulamentară, ce vine la pertractare, ca primula obiectă, s’a pusă la ordinea zilei: ajutorarea săraciioră din Braşovă şi s’a pertractată în modulă următoră. D-lă referinţe Oacară Alesius cetesce propunerea magistratului şi din motivulă, că membrii comunităţii au pri­mita proiectulă tipărită ală regulamen­tului pentru ajutorarea săracilor”, se pri­­vește ca cetită. Președintele pune la ordine pertractarea elaboratului în ge­nere. D-lă B. Baiulescu din motivulă, că de 11 ani se trăgăneză acesta ces­­tiune însemnată și obligată de legea co­­munală , din motivulă că elaboratulă este cunoscută membrilor, şi din motivulă că epidemia ameninţă a veni şi la noi, să propagă prin necurâţeniiă şi din lipsă de nntremântă corăspundătoră de care suferă săracii, propune a se primi ela­boratură în genere şi a trece la desba­­terea lui specială. D-lă Dr. Ed. Gusbeth vorbesce cu focă în contra propunerii magistratului, din motivul­ că comuna are afaceri cu multă mai importante: casarma de honved­i, canalisarea apei, abatoriu ş. a., şi că causa de îngrijirea săracilor­ nu esistă, că ei se primescă la spitală şi în Siechenhaus şi din motivă că esistă neînţelegeri între naţionalităţi (Zerfahrenheiten), propune a se amâna pertractarea pe timpă nedeterminată. Uimiţi au rămasă unii membri faţă de acestă propunere, deoarece în 11 ani per­­tractându-se cestiunea, nimenea n’a­u zise, că săracii sunt­ provăc­uţi, şi consemnă­rile magistratului arată pe cei ce suntă ajutorați și pe cei ce nu suntă. De aceea dnii: fisic, Iosef Fabrițius, Dir. V. Bo­ » scânteiă electrică ar fi alergată dela ună corpă la altulă, se ridicară dintr’odată toate capetele și toate acele priviri nenu­mărate se îndreptară, reunite într’o sin­gură privire, asupra scenei. Mi­ se părea, ca şi când acele s’ar fi topită într’o sin­gură privire, o privire de orore şi de groză! Văclui o flacără,— o flacără mică, care şerpuia la marginea norilor­ făcuţi din gaze. Ceea ce se întâmplă în mo­­mentul­ următoră, este imposibilă de descrisă. Tropotulă a mii de picioare, ună sgomotă, ca și când întreaga construcțiune s’ar dărâma, o fugă nebună a omeniloră, cari se îmbulzeau cu furiă în fundulă amfiteatrului într’ună întunerecă c­ hao­­tice, or pe bună vârtejură nebună de fi­guri înaripate, copii, ce plângeau, culise surpate, o plaia de flori de hârtie, scireuţe fâlfăinde, — o larmă înfricoşată, şi ună sgomotă îngrozitoră! Ună momenta stă­­tui încremenită în acesta vală-vârtejă. Deodată simţii, cum două braţe tremu­­rândă mă cuprinseră şi mă ridicară repede ca şi fulgerulă. Erau mânile scum­pei mele mame. Ea alergă peste scenă peste ruine și dărâmături, ținându-mă strânsă alipită de sînulă ei, cu papură plecată, cu părulă despletită și cu ari­pile mari fâlfăitore. Acum nu mai sămăna de lopă cu ună ângeră păcrută,— acesta era icana unui ângeră protectoră, plină de o iubire nemărginită de mamă! Deo­dată fui orbită de o lumină puternică. Privii împrejură: aripile mamei se trans­formară repede ca fulgerulă într’o pară de focă, flacăra îi încunjura capul și. . . Nu stiu, ce s’a întâmplată mai departe. Mai târdiu aflai, că ce e dreptu, flacăra de pe bină a fostă stinsă, dar că totuşi a răpită mai multe victime din persona­­lul­ nostru. Intre acestea era şi bieta mea mamă. Ea zăcea în agonie pe pa­­tură din mansarda, în care locuiam­. Mâna ei, tremurândă cu convulsiune, ză­cea pe buclele mele şi în ochii ei se schimba lumina consciinţei cu foculă fri­­guriloră. Ea privea spre uşă, ca într’o aştep­tare nerăbdătore. Din când în când se ridica, asculta şi şoptea, punândă dege­­tulă pe buzele ei uscate: „Tăcere, elă vine!“ Eu ascultaiu, dar nu se aucrea nici ună sgomotă. „Elă vine de sigură“, z­se după aceea mama cu ună tonă plină de con­­vingere. „Elă vine. Elă era în teatru şi a vătlută foculă. Elă scie tată, ce s’a în­tâmplată. Elă scie că sunt pe panulă de morte, că sunt în miseriă şi că n’am pe nimenea, căruia să-i încredinţeză în­grijirea asupra ta, mai înainte de a în­chide ochii. Vei ave multă bine dela elă. Fiorello ! Elă e bogată, forte bogată. Elă te va scote din mocirla, în care te-ai cu­fundată. Cum mă iubea. In ghenunchi mă rugă pentru o sărutare. A fostă prima sărutare, ce am dat’o unui bărbată.“ Ea plângea tare. Apoi începu din nou se se îndoiescă. „Pete nu vine!“ Ultima şiră sosi — vocea ei slăbea din ce în ce, ochii i­ se stingeau, or um­bra morţii se lăsa peste pleopele ei — ea îşi ridica trupul­ şi asculta. „Nu, elă nu vine!“ şopti ea cu tris­­teţă. „Aşi fi voită să-l­ vădă încă­ odată înainte de m­oarte şi să i aducă aminte de prima sărutare. Ascultă, Fiorello A­sciu, că momentulă acesta nu se va etrage din memoria ta. Cu timpul, vei înţelege totulă. Când te va ruga vre­o­­dată cu linguşire vre­ună bărbată să-i dai o sărutare, adu-ţi aminte, că aştep­­tamă şi n’a venită. Şi spune aceluia, care ta va ruga pentru o sărutare de amoră, povestesce-i, ceea ce mi­ s’a în­tâmplată mie și despre cea din urmă soră a mea — că am aşteptată și elă — u’a venită.“ După ce flise acestea răposa sărmana mea mamă.—Ei, d-loră, vedeţi, că ono­­reză ultima ei voinţă? Ea tăcu. Pe obrazii ei se rostogoliră nişpe lacrămi cristaline în josă pe buze. Eramă adâncă emoţionaţi. Vladimiră îi apuca mâna, pe care o duse încetă la buzele sale — apoi şopti amicului său în urechi­: „Ai câştigată!“ Apoi scoase giuvaerulă din cutiă și dându lă Fiorellei, cu­se: „Ei, acum e timpulă, să-ți spună mo­tivulă, care m’a făcută să te invită în

Next