Gazeta Transilvaniei, decembrie 1892 (Anul 55, nr. 265-289)
1892-12-04 / nr. 268
Braşovii, 3 Decemvre v. De Sâmbătă s’a începută în camera ungurescă desbaterea bugetară. Foile din Pesta ne spuneau, că cu acesta ocasiune se voră desfăşura mai departe vederile, principiile şi programele partidelor maghiare. Totodată ne spuneau, că se va trage în discusiune cu deosebire „politica de naţionalitate“ a guvernului şi că acestă necesitate se semte cu atâta mai multă, cu câtă noulă ministru de interne încă nu s’a pronunţată asupra discursului seu, ce l’a ţinută astă tomna înaintea alegetorilor sei dela Jombolea, şi în care declarase „că unele postulate ale Româniloră ar fi îndreptăţite“. In cele trei cfile dintâiu ale desbaterei nu s’a discutată acestă temă privitoare la atitudinea guvernului în cestiunea naţionalităţiloră. Trebue dér se mai aşteptămu, căci poate încă se urmeze. In locă de acésta înse au ţinută erăşî maiî vorbiri pentru marcarea posiţiunei loru omenii situaţiunei de faţă, leaderulă oposiţiei maghiare Apponyi şi ministrulăpreşedinte Weckerle, şelulă actuală ală partidei guvernului. Interesulu cercurilor politice maghiare faţă cu enunciaţiunile acestoră corifei parlamentari, se cfice, era forte încordată. Lumea „patriotică“ din Pesta era curiosă se afle, decă într’adeveră s’a efectuită o apropiere între ei. Pe noi acesta, se înţelege, puţină ne importă. De va remâne Weckerle, ori de-i va urma lui Apponyi la cârmă, ori că se voră îmbrăţişa amendoi formând b ună cabinetă Apponyi-Weckerle, toate aceste nu schimbă încă nimica din situaţiunea creată naţiunilor nemaghiare. Ajunge că şi unulă şi altulă stau pe teremură aşa numitei „politice naţionale maghiare“ şi a „ideei de stată naţională maghiară unitară“, care nu admite ca pe lângă naţiunea maghiară se mai traiesca în libertate şi egală îndreptăţire ca individualităţi deosebite şi celelalte naţiuni din Transilvania şi Ungaria. Ceea ce înse ne intereseza, suntă constatările şi declaraţiunile, ce le-au făcută cei doi bărbaţi politici de frunte maghiari în vorbirile lor din urmă şi cari revarsă o lumină atâtă asupra periodului trecută ală ocârnuirei maghiare, câtă şi asupra inştiinţelor guvernului de faţă. Contele Apponyi vorbesce întotdeauna numai din punctulă de privire ală politicei naţionale maghiare, pentru elă nu esistă în acestă stată decâtă aspiraţiunile naţionale ale Maghiarilor, şi tote: constituţionalismă, libertate, reforme trebue se se subordineze acestoră aspiraţiunî purtate pe aripele „semţului naţională maghiară.“ Pentru Apponyi guvernulă nu este destulă de naţională, politica lui nu este condusă de spiritulă adeverată naţională maghiară, elă nu stăruie destulă pentru împlinirea postulatelor naţionale în cadrul pactului dualistă dela 1867 şi prin urmare acestă guvernă, care sufere încă de marile defecte ale erei lui Tisza, nu va fi în stare se esecute reformele necesare, se hraneasca spiritulă națională maghiară și se inaugureaza o eră care se insuescă a împlini idealurile națiunei și se deștepte toata energia ei. Pentru ca se se poata îmtempla aceasta trebue fără indoieala se vină la cârmă ună ministeriu Apponyi, în care pute se între eventuală şi Weckerle, căcî mândrulă conte îi lasă deschise mai multe uşiţe, deşi se declară hotărîtă în contra cabinetului lui, refusândă încuviinţarea proiectului de bugetă. Dar şefulă „partidei naţionale“, în foculă lui de a obli drumulă noului sistemă, care, după elă, va ave se nisuescă a împlini,, idealele naţiunei“, spune şi câte ună adeveră, face şi câte o critică nimicitóre a stărilor nenorocite dela noi, care ne vine în ajutoră şi noué, celoră ce înaintea lui nu suntemă vrednici a ave şi noi aspiraţiunî şi idealuri ca Maghiarii. Constatările, ce le-a făcută contele Apponyi cu privire la tristele resultate ale sistemului Tiszaistă, suntă pentru noi preţiose. Când eflee, că acelă sistemă se întemeia în predilecţiunea lui pentru puterile discreţionare, că sub masca liberală urmărea ca singură scopă domnirea esclusivă de partidă, ce era o dogmă a lui, când arată, că punctulă de culminare și simbolulă acelui sistemă a fostă organisarea puterii fispaniloră, a căroră datorii și drepturi nu suntă circumscrise, a căroră responsabilitate legală asemenea nu este circumscrisă şi cami aternă esclusivă dela guvernă, când arată toate aceste esclamândă: „nu vedă în totă viéța noastra publică nimică ce ar fi sănătosă“, atunci spune adevăruri, cari nu potu decâtă se sprijinescă sentinţa de condamnare ce au pronunţat’o deja naţiunile nemaghiare asupra acestui nenorocită sistemă. Dar acestă sistemă esistă încă şi alţi. Părerea contelui Apponyi, ca ar fi nimicită, este întemeiată pe speranţa efemeră, că cu programe frumoase şi bine alcătuite s’ar pute îndrepta niscerele înrădăcinate, a căroră isvoră nu este esclusivitatea domniței de partidă ci esclusivitatea domniței de rassă sau, cu alte cuvinte, despotismulă naţională, pe care îlu idealiseza dânsule sub eticheta aspiraţiuniloră şi a geniului naţională maghiară. Aşa cevasî pare că i-a lucită înaintea ochiloră şi d-lui Weckerle, când responfiendă lui Apponyi ia crise, că „semţulă naţională nu este ceva, ce trebue esagerată în tote împrejurările.“ „ FOILETONUL. CAZ. TRANS.“ Nervositatea secolului şi ■ căuşele ei. După Paul Mantegazza. (Fine.) Eu aşi afurisi şi aci pe simbriulă pe care l’am blăstămată destule orî de pe catedră, cum şi în cărţile mele — decă n’aşl sei, că elu e una feta ala nervosităţii moderne şi că nu ne va succede a lai scote din intestinele cugetarei, pănă ce nu vomă fi în stare a reda omului celulă azura, sub care e născută, pănă ce nu vom fi in stare a arăta omului priveliştea însufieţitore a unei zare de lumină, care să prevestească apropiata sosire afilei. Pesimismul nu poate fi de o durată lungă, pentru ca ele e în contracaiere cu principiile vieţei. Ele e o stare trecătore a slăbiciunei sistemului nervosă; ele e una fele de gălbinare, care va dura, pănă ce în sânge vor circula acele elemente de fiare, a cărora secreţiune ar fi trebuită să urmeze pe altă cale. Tonalitatea oamenilor nu poate deveni pesimistă, precum nu pot fi fi toţi oamenii histerici; dacă însă totuşi ar esista posibilitatea pentru acesta, atunci ar trebui să-şî sfârşescă cu toţii viaţa şi rassa omenescă ar dispăre de pe suprafaţa pământului. Deocamdată însă domnesce şi guverneaza pesimismul şi ele va avea predominarea, pănă când nu va dispăra nervositatea. Tinerii noştri, când începu să cugete, stau înaintea dilemei penibile: seu să se arunce orbesce în braţele unei filosofii, care e scrisă pe foaia liniară a dogmei, seu să se abandoneze pesimismului, care blastămă viaţa şi o numesce o pedepsă a naturei. Astfel, ei în curendu ajunge a fi sceptici şi se descuragiază; sceptici mai înainte de a fi gustată mierea credinţei şi descurageaţi mai înainte de ce ar fi avut curagiu; şi cei leneşi, cari totdeuna formază majoritatea, se întindă pe patule, sau mai bine crlsit, lectica unui fatalisme, care-i convine de minune trândăviei şi care deviază numai într’atâta de fatalismuiu turcescu, că se îmbracă într’une vestmento filosofico, pentru ca aşa să lase se apară frica de luptă ca unu principiu bine precugetatu şi să se potă afişa ca doctrină scientifică, în timpul ce ela nu e altceva, decâtă una refusi ală moştenirei părintesc!, ună delictu din cele mai infame, de care e capabilă bipedulă nearipată. In ţările reci şi nebulose, In cari s’a născută pesimismulu, acastă formă nervoas a cugetărei îndâmnă cela puţină la cugetare şi fructifică creaţiuni nemuritore. La noi însă din contră, ela e una factora conlucrătoră ala trândăviei, o înfrumseţare a laşităţii şi face numai castraţi, de cari circuleză prin haremurile orientale; o nouă formă a doctrinei lui Origen, care sacrifică amorul, pentru-că şi elă e o luptă şi cela ce nu crede în fericirea de veci, nici nu iubesce şi nici nu se luptă. * * * Oricare ar şi fi isvorul, din care derivă nervositatea, ea duce totdeauna şi infatbila la consecenţa fatală, că simţibilitatea noastră cresce în disproporţiune mare şi cu multă mai tare, decâtă mobilitatea noistră. Nervositatea exagereză toate formele şi momentele simţirei, paralisază şi împuţinâză energia mişcărei şi de oarece perfecta sănătate a sistemului nervosă, acea care ne aduce la cunoştinţă viaţa şi bucuria de esistenţa noastră, constă în perfecta armonie a simţirei şi mişcărei şi deci e evidentă, că disarmonia între aceşti doi fraţi gemeni e stricaciosă şi fatală pentru toate funcţiunile vieţei vegetative şi psiohice. Astfel, deoramă putută vede, cum ună singură rău, adecă simţibilitatea esagerată dă nascere la rele ca: slăbirea energiei; pesimismu ; hipochondriă; viciu şi crimă. Suma totală e: nefericirea singuratecului şi a societăţii omenesci. * * * Nervositatea secolului nostru se va vindeca de sine şi prin armonica conlucrare a educatorilor şi scriitorilor. Creerii omenesci îndată ce se vor fi acomodită nouăloră încordări şi greutăţi, cu ÎDpetulă se voră întări. Liniştea sufletescă va lua boală agitărei şi pânea de tótefle frământată din făină de grâu sănătosă, cu aluată acru sănătosă şi înhibată de vinulă unui idealismă sănătosă şi adevărată, va da noului organism o putere nouă. Camil Ja... „Gazeta“ ese în fiecare zi. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un and 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe and. Pentru România şi străinătate: Pe and and 40 francî,pe şăse luni 20 fl.,pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Brasovna administrațiune, piața mare, Terguld Inului Nr. 80 etagluld I., pe unu and 10 fl., pe aese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusuld în casă. Pe unu and 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Und esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atâtu abonamentele câtd şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Redacţiunea, Administraţiiunea şi Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare, Tergulu Inului Nr. 30. Hiruore nefrancate nu u primescu. Manuscripte nu se retrimită. Birourile de aaricinn: Bratovu, piaţa mare, Tfiroulu Inului Nr. 30. Inserate mai primesou în Viena R. Mosse, Hausenstein die Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţuiţi inserţiunilor p: o seria garmond pe o coloana 6 cr. si 80 cr. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a III-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. Hr. 268. Brisovii, Vinerî, 4 (16) Decemvre 1892. Cestiunea transilvană în camera română. Cu ocasiunea discusiunei asupra proiectului de răspunsă la discursul Tronului s’a atinsă şi cestiunea transilvană de cătră unulă dintre vorbitorii partidei liberale, ceea ce a provocată enunciaţiunea ministrului de externe Lahovari. Lăsă să se urmeze aici acele părţi din aceste vorbiri, cari se referă la amintita cestiune: Deput. C. I. Stoicescu... Nu voiu să creezii o situaţiune deficilă domnului ministru de externe, căci este forte delicată situaţiunea sa, ca ministru al ţării, nici nu voie să înăsprescă raporturile noastre cu una stată vecini! Este chiar ună forte delicată lucru de a vorbi de Gestiunea Transilvaniei, de o cestiune atâtă de gingașe, în parlamentă, eu însumi numi disimulezi acesta! Dér deca atinge acestă cestiune, de care inima noastră sângeră, și decă o aducă la tribuna parlamentului românescu, este că gasescu nu o provocațiune, dar cela puțină o spusă, în cele ce s’au petrecut de curenda în delegațialieft ungurescu dela Pesta. De sigură, domnulă ministru scie, elă trebue să scie, că în delegațiunea ungară, acum câteva săptămâni, de cătră deputatulă cornițele Albert Apponyi, s’a făcută o interpelare d-lui ministru Kalnoky. Nobilulă deputată maghiară îl întrebă, ce demersuri a luată pe lângă guvernulă română, ca să pună capetă manifestaţiunilor simpatice în cestiunea Transilvaniei. Excelenţa Sa mnistrulă