Gazeta Transilvaniei, decembrie 1892 (Anul 55, nr. 265-289)

1892-12-04 / nr. 268

Braşovii, 3 Decemvre v. De Sâmbătă s’a începută în camera ungurescă desbaterea bu­getară. Foile din Pesta ne spu­neau, că cu acesta ocasiune se voră desfăşura mai departe vede­rile, principiile şi programele par­­tidelor­ maghiare. Totodată ne spuneau, că se va trage în discu­­siune cu deosebire „politica de naţionalitate“ a guvernului şi că acestă necesitate se semte cu atâta mai multă, cu câtă noulă ministru de interne încă nu s’a pronunţată asupra discursului seu, ce l’a ţi­nută astă tomna înaintea alege­­torilor­ sei dela Jombolea, şi în care declarase „că unele postu­late ale Româniloră ar fi îndrep­tăţite“. In cele trei cfile dintâiu ale desbaterei nu s’a discutată acestă temă privitoare la atitudinea gu­vernului în cestiunea naţionalită­­ţiloră. Trebue dér se mai aştep­­tămu, căci poate încă se urmeze. In locă de acésta înse au ţinută erăşî maiî vorbiri pentru mar­carea posiţiunei loru omenii situa­­ţiunei de faţă, leaderulă oposiţiei maghiare Apponyi şi ministrulă­­preşedinte Weckerle, şelulă actuală ală partidei guvernului. Interesulu cercurilor­ politice maghiare faţă cu enunciaţiunile acestoră corifei parlamentari, se cfice, era forte încordată. Lumea „patriotică“ din Pesta era curiosă se afle, decă într’adeveră s’a efec­­tuită o apropiere între ei. Pe noi acesta, se înţelege, pu­ţină ne importă. De va remâne Weckerle, ori de-i va urma lui Apponyi la cârmă, ori că se voră îmbrăţişa amendoi formând b ună cabinetă Apponyi-Weckerle, toate aceste nu schimbă încă nimica din situaţiunea creată naţiunilor­ ne­maghiare. Ajunge că şi unulă şi altulă stau pe teremură aşa nu­m­itei „politice naţionale maghiare“ şi a „ideei de stată naţională ma­ghiară unitară“, care nu admite ca pe lângă naţiunea maghiară se mai traiesca în libertate şi egală îndreptăţire ca individualităţi deo­sebite şi celelalte naţiuni din Tran­silvania şi Ungaria. Ceea ce înse ne intereseza, suntă constatările şi declaraţiunile, ce le-au făcută cei doi bărbaţi politici de frunte maghiari în vor­birile lor­ din urmă şi cari re­varsă o lumină atâtă asupra pe­riodului trecută ală ocâr­nuirei maghiare, câtă şi asupra inştiin­­ţelor­ guvernului de faţă. Contele Apponyi vorbesce în­­totdeauna numai din punctulă de privire ală politicei naţionale ma­ghiare, pentru elă nu esistă în acestă stată decâtă aspiraţiunile naţionale ale Maghiarilor, şi tote: constituţionalismă, libertate, re­forme trebue se se subordineze acestoră aspiraţiunî purtate pe aripele „semţului naţională ma­ghiară.“ Pentru Apponyi guvernulă nu este destulă de naţională, politica lui nu este condusă de spiritulă adeverată naţională maghiară, elă nu stăruie destulă pentru împlini­rea postulatelor­ naţionale în ca­­drul­ pactului dualistă dela 1867 şi prin urmare acestă guvernă, care sufere încă de marile defecte ale erei lui Tisza, nu va fi în stare se esecute reformele nece­sare, se hraneasca spiritulă națio­nală maghiară și se inaugureaza o eră care se insuescă a împlini idealu­rile națiunei și se deștepte toata energia ei. Pentru ca se se poata îmtempla aceasta trebue fără indoieala se vină la cârmă ună ministeriu Apponyi, în care pute se între eventuală şi Weckerle, căcî mândrulă conte îi lasă deschise mai multe uşiţe, deşi se declară hotărîtă în contra ca­binetului lui, refusândă încuviin­ţarea proiectului de bugetă. Dar şefulă „partidei naţionale“, în foculă lui de a obli drumulă noului sistemă, care, după elă, va ave se nisuescă a împlini,, idea­lele naţiunei“, spune şi câte ună adeveră, face şi câte o critică nimicitóre a stărilor­ nenorocite dela noi, care ne vine în ajutoră şi noué, celoră ce înaintea lui nu suntemă vrednici a ave şi noi as­piraţiunî şi idealuri ca Maghiarii. Constatările, ce le-a făcută contele Apponyi cu privire la tris­tele resultate ale sistemului Ti­­szaistă, suntă pentru noi preţiose. Când eflee, că acelă sistemă se întemeia în predilecţiunea lui pen­tru puterile discreţionare, că sub masca liberală urmărea ca singură scopă domnirea esclusivă de par­tidă, ce era o dogmă a lui, când arată, că punctulă de culminare și simbolulă acelui sistemă a fostă organisarea puterii fispaniloră, a căroră datorii și drepturi nu suntă circumscrise, a căroră responsabi­litate legală asemenea nu este cir­cumscrisă şi cami aternă esclusivă dela guvernă, când arată toate aceste esclamândă: „nu vedă în totă viéța noastra publică nimică ce ar fi sănătosă“, atunci spune adevăruri, cari nu potu decâtă se sprijinescă sentinţa de condamnare ce au pronunţat’o deja naţiunile nemaghiare asupra acestui neno­rocită sistemă. Dar acestă sistemă esistă încă şi alţi. Părerea contelui Apponyi, ca ar fi nimicită, este întemeiată pe speranţa efemeră, că cu pro­grame frumoase şi bine alcătuite s’ar pute îndrepta nisce­rele înră­dăcinate, a căroră isvoră nu este esclusivitatea domniței de partidă ci esclusivitatea domniței de rassă sau, cu alte cuvinte, despotismulă naţională, pe care îlu idealiseza dânsule sub eticheta aspiraţiuni­­loră şi a geniului naţională ma­ghiară. Aşa cevasî pare că i-a lucită înaintea ochiloră şi d-lui Weckerle, când responfiendă lui Apponyi i­a crise, că „semţulă naţională nu este ceva, ce trebue esagerată în tote împrejurările.“ „ F­OILETONUL. CAZ. TRANS.“ Nervositatea secolului şi ■ căuşele ei. După Paul Mantegazza. (Fine.) Eu aşi afurisi şi aci pe simbriulă pe care l’am blăstămată destule­ orî de pe catedră, cum şi în cărţile mele — decă n’aşl sei, că elu e una feta ala nervosităţii moderne şi că nu ne va suc­­cede a­ lai scote din intestinele cugeta­­rei, pănă ce nu vomă fi în stare a reda omului celulă azura, sub care e născută, pănă ce nu vom­ fi in stare a arăta omului priveliştea însufieţitore a unei zare de lumină, care să prevestească apro­piata sosire a­­filei. Pesimismul­ nu poate fi de o durată lungă, pentru­ ca ele e în contracai­ere cu principiile vieţei. Ele e o stare tre­­cătore a slăbiciunei sistemului nervosă; ele e una fele de gălbinare, care va dura, pănă ce în sânge vor­ circula acele elemente de fiare, a cărora secreţiune ar fi trebuită să urmeze pe altă cale. To­nalitatea oamenilor­ nu poate deveni pe­simistă, precum nu pot fi fi toţi oamenii histerici; dacă însă totu­şi ar esista po­sibilitatea pentru acesta, atunci ar tre­bui să-şî sfârşescă cu toţii viaţa şi rassa omenescă ar dispăre de pe suprafaţa pă­mântului. De­ocamdată însă domnesce şi gu­­verneaza pesimismul­ şi ele va avea pre­dominarea, pănă când nu va dispăra nervositatea. Tinerii noştri, când începu să cugete, stau înaintea dilemei penibile: seu să se arunce orbesce în braţele unei filosofii, care e scrisă pe foaia liniară a dogmei, seu să se abandoneze pesimis­mului, care blastămă viaţa şi o numesce o pedepsă a naturei. Astfel, ei în curendu ajunge a fi sceptici şi se descuragiază; sceptici mai înainte de a fi gustată mierea credinţei şi descurageaţi mai înainte de ce ar fi avut­ curagiu; şi cei leneşi, cari tot­­deuna formază majoritatea, se întindă pe patule, sau mai bine crlsit, lectica unui fatalisme, care-i convine de minune trân­dăviei şi care deviază numai într’atâta de fatalismuiu turcescu, că se îmbracă într’une vestmento filosofico, pentru ca aşa să lase se apară frica de luptă ca unu principiu bine precugetatu şi să se potă afişa ca doctrină scientifică, în timpul ce ela nu e altceva, decâtă una refusi ală moştenirei părintesc!, ună de­­lictu din cele mai infame, de care e capabilă bipedulă nearipată. In ţările reci şi nebulose, In cari s’a născută pesimismulu, acastă formă nervoas a cugetărei îndâmnă cela puţină la cugetare şi fructifică creaţiuni nem­u­­ritore. La noi însă din contră, ela e una factora conlucrătoră ala trândăviei, o înfrumseţare a laşităţii şi face numai castraţi, de cari circuleză prin haremu­rile orientale; o nouă formă a doctrinei lui Origen, care sacrifică amorul­, pen­­tru-că şi elă e o luptă şi cela ce nu crede în fericirea de veci, nici nu iubesce şi nici nu se luptă. * * * Ori­care ar şi fi isvorul, din care derivă nervositatea, ea duce tot­deauna şi infatbila la consecenţa fatală, că simţibilitatea noastră cresce în dispropor­­ţiune mare şi cu multă mai tare, decâtă mobilitatea noistră. Nervositatea exagereză toate formele şi momentele simţirei, paralisază şi împu­­ţinâză energia mişcărei şi de oare­ce per­fecta sănătate a sistemului nervosă, acea care ne aduce la cunoştinţă viaţa şi bucuria de esistenţa noastră, constă în perfecta armonie a simţirei şi mişcărei şi deci e evidentă, că disarmonia între aceşti doi fraţi gemeni e stricaciosă şi fatală pentru toate funcţiunile vieţei ve­getative şi psiohice. Astfel, deor­amă putută vede, cum ună singură rău, adecă simţibilitatea esagerată dă nascere la rele ca: slăbirea energiei; pesimismu ; hipochondriă; viciu şi crimă. Suma totală e: nefericirea singurate­cului şi a societăţii omenesci. * * * Nervositatea secolului nostru se va vindeca de sine şi prin armonica conlu­­crare a educatorilor­ şi scriitorilor­. Creerii omenesci îndată ce se vor­ fi acomodi­­tă nouăloră încordări şi greu­tăţi, cu ÎDpetulă se voră întări. Liniştea sufletescă va lua b­oală agitărei şi pânea de tóte­­fl­e frământată din făină de grâu sănătosă, cu aluată acru sănătosă şi înhibată de vinulă unui idealismă să­nătosă şi adevărată, va da noului or­ganism o putere nouă. Camil Ja... „Gazeta“ ese în fie­care z­i. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un and 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe and. Pentru România şi străinătate: Pe and and 40 francî,pe şăse luni 20 fl.,pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamen­tul­ pentru Brasovn­­a administrațiune, piața mare, Terguld Inului Nr. 80 etagluld I., pe unu and 10 fl., pe aese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusuld în casă. Pe unu and 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Und esemplaru 5 cr. v. a. seu 15 bani. Atâtu abonamen­tele câtd şi inserţiunile sun­tu a se plăti înainte. Redacţiunea, Administraţiiunea şi Tipografia:­­ BRAŞOVU, piaţa mare, Tergulu Inului Nr. 30. Hiruore nefrancate nu u prim­escu. Manuscripte nu se retrimită. Birourile de aaricinn: Bratovu, piaţa mare, Tfiroulu Inului Nr. 30. Inserate mai primesou­ în Viena R. Mosse, Hausenstein die Vogler (Otto Maas), H. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eck­stein Bernat; în Frankfurt: G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţuiţi inserţiunilor p: o seria garmond pe o coloana 6 cr. si 80 cr. timbra pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a III-a o senă 10 cr. v. a. sau 80 bani. Hr. 268. Brisovii, Vinerî, 4 (16) Decemvre 1892. Cestiunea transilvană în camera română. Cu ocasiunea discusiunei asupra proiectului de răspunsă la discur­­sul­ Tronului s’a atinsă şi cestiu­nea transilvană de cătră unulă dintre vorbitorii partidei liberale, ceea ce a provocată enunciaţiunea ministrului de externe Lahovari. Lăsă să se urmeze aici acele părţi din aceste vorbiri, cari se referă la amintita cestiune: Deput. C. I. Stoicescu... Nu voiu să creezii o situaţiune deficilă domnului mi­nistru de externe, căci este forte deli­cată situaţiunea sa, ca ministru al­ ţării, nici nu voie să înăsprescă raporturile noas­­tre cu una stată vecini! Este chiar ună forte delicată lucru de a vorbi de Ges­tiunea Transilvaniei, de o cestiune atâtă de gingașe, în parlamentă, eu însumi numi disimulezi acesta! Dér deca a­­tinge acestă cestiune, de care inima noas­­tră sângeră, și decă o aducă la tribuna parlamentului românescu, este că gasescu nu o provocațiune, dar cela puțină o spusă, în cele ce s’au petrecut de curenda în delegațialieft ungurescu dela Pesta. De sigură, domnulă ministru scie, elă trebue să scie, că în delegațiunea ungară, acum câteva săptămâni, de că­tră deputatulă cornițele Albert Apponyi, s’a făcută o interpelare d-lui ministru Kalnoky. Nobilulă deputată maghiară îl­ întrebă, ce demersuri a luată pe lângă guvernulă română, ca să pună capetă manifestaţiunilor­ simpatice în cestiunea Transilvaniei. Excelenţa Sa m­nistrulă

Next