Gazeta Transilvaniei, august 1893 (Anul 56, nr. 168-192)

1893-08-01 / nr. 168

Nr. 168—1893; 4) Alegerea preşedintelui, cassarului şi eventuala a altoră funcţionari ai Asociaţiunei pentru restul periodului 1893 — 1895; 5) Cetirea eventualelor disertaţiuni; 6) Defigerea locului pentru viitoarea adunare generală; 7) Disposiţiuni pentru autenticarea procesului verbalital şedinţei a II a ; 8) încheierea şedinţelor adunării gererale. Se observă, că eventualele disertaţiuni au să fie presentate presidiului Asociaţiunei înscris, cu 8 zile înaintea adunării generale. Din şedinţa comitetului Asociaţiunei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului română, ţinută in Sibiiu la 27 Iulie n. 1893. Er. Ilariont Puşcariu Er. Amosu Frâncu m. p. vice-preşedinte m. p. secretara 11, Mişcarea naţională în România. „Evenimentul“ din Iaşi publică unii raportă despre conferenţa studenţilor şi universitari din Huşi, din care reproducemă următărele. Studenţii ieşeni, în numără de cinci, au plecată Marţi 20 iulie, la Huşi, pentru ca să ţină acolo o conferenţă în gestiunea naţională. La gară a întimpinat cu musica militară ună foarte mare numere de cetăţeni cu primarul, d-lă Tutove, şi vicepreşedintele secţiunei locale a Ligei culturale, dlă Caligari, în frunte. Trenula s’a oprită în mijloculă suneteloră de „Deşteptă-te Române“ şi alii uraleloră entusiaste atâtă din partea tineriloră, cât şi şi a cetăţenilor ei. Pe urmă d-lă Caligari, în câteva cuvinte căldurose, a esprimată bucuria cetăţeniloră huţeni, că tinerii luptători au alesă Huşii pentru întâia conferenţă românescă şi li-ar fise «bine aţi venită.“ Din partea studenţilor, a răspunsă d lă G. Bârsană, mulţumindă cetăţeniloră huşeni pentru primirea măreţă, care li se face, însă nu pentru-că acestă primire ară satisface amorală propriu ală studenţilor, ci pentru-că ea este o manifestare de solidaritate de idei şi sentimente în cestiunea naţională între generaţia tânără şi acea care în acestă momenta dârmuesce ţara. De la gară studenţii au descinsă la d-lă Caligari. La 4 ore în sala seminariului, plină de lume, d-lă lână Micu a desvoltată tema sa „Rolulă Românilor liberi în mişcarea naţională“ şi a dovedită, că datoria nostră este de a lupta pentru emanciparea fraţilor noştri de peste munţi şi de peste Prută şi pentru unirea culturală a tuturoră Românilor. Tânărulă conferenţiară a fostă viu şi multă aplaudată de numărosulă publică. După ce a mai vorbită State Dragomiră, îndemnândă pe cetăţeni, de a se înscrie cu toţii în Liga Culturală, d-lă Caligari a petită ună proiectă de adresă cătră preşedintele comitetului, Raţiu, care a fostă primită cu unanimitate. Sora, studenţilor, li s’a oferită ună banchetă la vila d-lui Roiu. In mijloculă entusiasmului generală au luată cuvântulă de mai multe ori: d-lă Peiu aclamată de preşedinte ală banchetului, d-lă N. Ghiorghiu, ajutoră de primară, în numele oraşului Huşii, „domnulă Stoianovici, în numele comercianţilor Huseni, domnulă Ventură şi Ione Popescu, în numele corpului didactică, d-lă Caligari, in numele Ligei culturale, părintele V. Codreanu, în numele clerului, dă Roiu, amabilulă şi entusiastulă stăpână ală vilei, la care a avută locă banchetulă, şi alţii. Studenţii răspundeau la toate discursurile şi mai multă aplaudată dintre ei au fostă d. G. Bârsană şi State Dragomiră. A doua zi, când studenţii plecau acasă, cetăţenii i-au petrecută până la gară. La ună „rămasă bună*, a fisă în câteva cuvinte pline de o recunoscinţă sinceră, de cătră ună studentă, au răspunsă cu căldură domnii Tutovă, primarul Huşului, şi Caligari. Trenură a plecată în mijlocul uralelor nesfârşite. La întâia staţiune, Dobrina, studenţii au fostă surprinşi de sunetele musicei, care a cântată totă timpulă câtă trenulă stetea. Etă ce se în adresa amintită mai susă : „Cetăţenii huşeni, întruniţi astăcil sub impulsul celui mai sfântă sentimentă naţională pentru a ne lumina la raclele idealului românismului, în mijloculă entusiasmului unanimă, amă hotărîtă să vă rugămă ca să fiţi intrpretulă nostru pe lângă întrega grupare românâscă din Ardeală. Românii din România liberă vă urmărescă cu toata încordarea de care e capabilă atenţiunea omenâscă. Şi eră pentru ce: „Solută este de totă lumea, că vecuri întregi, poporulă românescă a luptată cu felă de felă de barbari năvălitori, cari ameninţau cultura şi civilisaţia europană, vecuri întregi acestă poporă, martiră şi luptătoră, era pentru Europa ca ună zidă neclintită, îndărătură căruia celelalte popoare civilisate găseau ună adăpostă de orice furtună şi puteau în linişte să se bucure de fructele muncei Icră. Şi, după secole, misiunea poporului nostru rămâne aceeaşi. Elă, avangarda Europei, stă acum, ca şi în trecută, faţă in faţă cu diferitele şi nu mai puţină numeroasele, de câtă atunci, popoare duşmane, cari suntă duşmane progresului Europei întregi, — progresului dobândită prin atâtea străduinţe, vărsându-se mări de sânge. Aceste popoare deşi suntă mai puţină barbare decâtă predecesorii lor, suntă totuşi mai primejdioase decâtă ei, de oarece tendinţele loră asiatice de volniciă şi violenţă suntă învălite cu spoiala culturei, mai alesă pe terenulăsicaneloră diplomatice şi ală dresărei armateloră“. Adresa se încheiă cu cuvintele: „înainte, fraţiloră, dreptatea cu voi!“ Foile unguresc! despre selbateciile din Oradea-mare. Selbateciile hoardelor barbare din Oradea-mare au pusă pe gânduri chiar şi pe neîmpăcaţii şovinişti dela foile unguresc!. Dămu acu! câteva estrase din următorele foi din Budapesta. „ Egyetértés “ dela 11 Augustă scrie: Ce a putută îndemna pe cei din Oradea-mare la o mişcare atâtă de agitată? O broşură, care învinueşte pe Episcopulă greco-catolică din Oradea-mare, că prin lucrare subterană s’a străduită a strica interesele maghiare şi pe căi ascunse a sprijinită în modă sistematică uneltirile trădătore de patriă. Aici însâ causa şi efectulă nu stau de locă în raportă egală. Noi apreciămă foculă patriotică ală domniloră demonstranţi, dar a face ei judecată în acestă lucru, nu suntă chiămaţi nici câtă e negru sub unghiă. Chiar decă ar fi adeverate cele scrise în broşura lui Pituk, totuşi o astfelă de demonstraţiune este o ruşine pentru ună oraşă cultă, pentru că ea fără de nici o deosebire atinge pe vinovată, ca şi pe nevinovată, şi când se sdrobescă ferestrile episcopului învinuită, se nimicescă totodată şi magaziile comercianţilor neinteresaţi. Acesta nu se unesce de loc, cu însemnătatea maghiarimei domnitoare, cu chiămarea ei de-a susţine statură şi cu interesele ei politice mai înalte. Niştinţele vecinice ale agitatorilor de naţionalitate sunt, ca să înfăţişeze raporturile patriei noastre înaintea Europei, ca şi când faţă cu naţionalităţile ar fi încetată stăpânirea legilor, or certele de naţionalitate ar fi ajunsă în stare de iritaţiune nevindecabilă, oare demonstranţii patriotici vreu să vină în ajutoră unei astfel de invinuiri, ca să dea dovadă, că in ţara nostră au eşuu de-asupra la putere spiritele terorismului şi faţă cu naţionalităţile amu ajunsă în stare sufletăscă de resboiu civilă ! Nici să nu se mai îndoesea nimeni, că astfelă de demonstraţiuni, dacă devină dese nu potă se apară înaintea lumei, decâtă ca o slăbiciune naţională (maghiară) şi ca semne ale destrămărei organismului de stată. Mai merge, când noi demonstrămă în potriva autontăţiloră statului, seu când ună poporă protesteză contra autorităţilor streine, cum facă de pildă Cehii contra guvernatorului din Bohemia, dar ca Maghiarii,de sub legile şi autorităţile maghiare, să se lase a fi răpiţi la demonstraţiuni contra naţionalitâţilor din patriă, o spunemă sinceră, că aceasta cela mai puţină nu este dovadă de încredere in sine. întâmplări neplăcute, ca cele din Oradea-mare,o pretindă la orice casă, ca să tragemă din ele învăţătură în toate direcţiile. Politica statului maghiară faţă cu naţionalităţile nu mai garantază norocă, ci trebue se se facă o lucrare consecventă şi precugetată de pacificare acolo, unde e de lipsă, avându-se in vedere îngrijirea seriosa a intereselor poporului şi vindecarea plângerilor drepte; or unde e necesară, se se aplice disciplină aspră şi mijloace de pedepsire neînduratoare... „Budapesti Hirlapu dela 11 Augustă scrie într’ună articolă de fondă întitulată „Pavelă şi Pitur“, între altele: In Oradea-mare poporulă a asediată palatulă episcopului valahă, i-au bătută casa cu petri şi i-au spartă ferestrile; totă acesta a făcut’o şi la locuinţele canoniciloră şi advocaţiloră antimaghiari. in decursulă demonstraţiunei n’a cursă decâtă sânge maghiară, sânge valahă nici o picătură. Martiragială română se restrânge arăşl la spargerea de ferestri. Cu toate acestea lucrură e seriosă. Agitațiunile de naționalitate au urmări serioase în Ungaria. Aceasta o soimă de multă... Noi înse nu învinuimu, cu sfințeniă prefăcută, pe Maghiarii din Oradea, pentrucă s'au resculată contra dușmaniloră patriei, ca se le pedepsască păcatele. Aflămă firască rescularea mârei, când vânturile mănă valuri. Este scrisă, că cine semână ventu, culege furtună (sic!) Agitaţia dacoromână şi panslavă nu este nevinovată, prin urmare nu poate rămâne nepedepsita (sic!) Meşteşugul bun al trădărei de patriă se face de multă şi de mulți și primejdia prespe mereu, ca se derime Ungaria. Guvernulă nu face decâtă se privescă și se sufere, poporulă maghiară nuse a rupt’o cu răbdarea... „Magyar Hírlap11 cjice între altele: Cine a mințită să se pedepsescă! Datoria guvernului este de a cerceta causa cu cea mai mare rigoare, și deoă episcopulă nu se poate scoate de sub apusele grele pe-'lă apasă, atunci elă să se pedepsască — depă inse apusele aduse contra lui (e vorba de minciunile din broșura nenorocitului Pituk- Trad.) suntă netemeinice, atunci apusatorulă mincinosă, sâ fiă disciplinată fără cruţare.. Toate broşurile scrise şi răspândite în patru părţi ale lumei, de cătră tinerimea universitară română, n’au stricată laolaltă rassei noastre, autorităţii statului nostru atâta, câtă ni-au stricată,, înaintea Europei culte, aceste demonstraţiuni, spargeri de ferestri şi insulte. Intr’ună mare oraşă maghiară se poate întâmpla, ca să se bombardeze ferestrile locuinţei unui episcopă ale bisericei şi ale şcolei; se face o stricăciune cu adeverata faudală. Decă ni-ară fi acusată cineva cu câteva luni mai înainte cu astfelă de lucruri, oare n’ar fi respinsă ori care Maghiară, cu indignaţiune, astfelă de apucături contra vamoşii noştri. Românii cei vechi, au avută o agricultură înaintată, or! ba erau ei mai multă or! mai puţină decâtă noi în ale lucrărei pământului? Şi noi suntemu datori, mai mult de câtă or! care altă poporă, să ne punemă acâstă întrebare. Cercetările asupra vieţii economice a strămoşilor noştri, cunoscinţa traiului loră, ne voru servi ca probe pipăite, ca şi limba nostră, asupra originei poporului română, ne voru dovedi, că pe lângă toate năvălirile, ce au trecută peste patria nostră, pe lângă totă înrîruirea, ce a putută se aibă asupra vieţei nóstre venirea în atingere cu neamuri streine, totuşi în agricultura nostră, în viaţa nóstră domestică, în multe din obiceiurile ţeranilor noştri, amă păstrată cu sânţeniă şi póte mai multă, decâtă ori care poporă de viţă latină, datinele strămoşilor noştri. In cele următore me voiu sili — totă după interesantulă operată ală d-lui P. S. Aureliană — a da o ideiă despre economia rurală a acelui poporă, care asciută i se lase o întipărire neştersă peste totă loculă pe undea trecută şi dominată. * Agricultura era ocupaţiunea de căpetenie a Românilor; ei priviau avuţia teritorială, ca temelia prosperităţii publice. Fruntaşii, ca şi poporulă, nesocotiau pănă la oarecare punctă negoţulă şi meseriile, pe cari le lăsau mai cu samă sclaviloră, cu deosebire sclavilor greci. Şiată că poporulă nostru, după atâtea sute, ba chiar mii de ani, e acelaşi pănă alţi. Românulă e mai pasionată plugaru, decâtă ori ce; pănă acu! negustorului îi 4i°e grecă; aşa aucjii în Deva, Haţegu şi pe aiurea, (amendă, me ducă la greculă după o lumină, ori după altceva, deşi negustorulă era Română, ori poate chiar jidană, dar îndată ce-i negustoră de grec. Românii avuţi petreceau mai totă viaţa la ţară, ca şi Românii de aci. Căpitanii cei mai de frunte, Cincinată între alţii, lăsau carnele plugului şi porniau la resboiu, de unde, după ce erau încununaţi cu laurii vitejesc, se întorceau spre a-şî cultiva ţerinele, întocmai facă şi Românii de acei; ori câtă carte va învăţa, ori ce oficiu va îmbrăca, Românulă apresce se-şi petracă restulă din urmă a 4ilel°rn, celă puţină la bătrâneţe, în sătuţulă seu la ţâră, la moşidra sa, de pe care cu crunte sudori au scosă părinţii lui cele trebuinciose, spre a-lă purta la şcoli. Aşa vedemă, că mulţi pensionişti din nemulă nostru, cari ară putè trăi la oraşe şi cetăţi, la bătrâneţe se tragă la ţară, unde sunt priviţi cu stimă şi respectă din partea consătenilor. Marele Cicerone nu află cuvinte destule pentru a înălţa agricultura şi a declara, că nici o meserie nu e mai vrednică de oamenii liberi, ca cultura pământului. Plinia unul dintre cei mai învăţaţi Romani, când vorbia despre timpurile când generalii lăsau plugulă pentru a se pune în fruntea armatelor, zicea cu inima plină de mulţumire, că atunci pământulă se mândria de a fi lucrată de mâni victoriose şi consulari. Pănă şi pronumele celor mai ilustre dintre familiile mari, precum Porcius, Fabius, Piso, suntă dovada cea mai pipăită, de câtă onoare se bucura cultura pământului la Romani. Romulă, întemeiătorulă cetăţei eterne, a Romei, întemeiă colegiulă celor 12 preoţi Arvalî, încununaţi cu spice de grâu; aceştia jertfiau ceiloră cele d’ântâiă rude ale pământului, cerându-le recolte abundante. Preoţii noştri de azi încă aducă Dumnezeului celui viu jertfa de pâne şi vină. Fundatorele Romei, Romul dete loculă d’întâiu locuitoriloră dela ţară, săteniloră, privindu i şi tractându-i ca fruntea cetăţeniloră, şi dreptă dovadă despre acesta, le încredinţă paza celor mai avute cuartire ale oraşului. Eră de ce se numesce săteanulă nostru, agronomulă, cu fală, talpa ţerei, căci aşa era numită și ca atare era tractată din velișcea lui, şi acesta n’a uitat’o nici. Când purta in grea robiă jugulă greu GAZETA TRANSILVANIEI. Pagina 3.