Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1894 (Anul 57, nr. 1-23)

1894-01-02 / nr. 1

Pagina 2 • Vol* „agitațiune“ a fostă de repeţite orî terite înaintea tribunalelor“; apoi preotul Vasile Suciu din Căpuşula de Câmpie, care o păți tota asemenea, or la urmă amândoi trebuiră să fie achitați, constatându-li-se nevinovăția. Pănă acolo au ajunsu cu prigonirile, încâta sub ridiculu la pretexta de „agitare“, a fost atrasă înaintea judecăţii chiar şi Doţu Iona a lui Tudora, una bieta ţărână nevinovata din Valea-bradă. Şi pe când se petreceau acestea, pressa unguresca sumuţa mereu, născocea faime peste faime, cu scppulă ca să ne defăimeze şi să aţîţe massele poporaţiunei maghiare în potriva nostră Odată strigau, că Românii dela Haţege vreau să facă revoluţia şi cereau intervenirea miliţiei, altădată presentară ca turburători pe pacinicii locuitori români din Poiana de Arieşu, ba lucrurile au ajunsa aşa departe, încâtă la Peiuşu se reculca chiar miliţiă, sub cuvânta, ca să înăbuşâscă pretinsa revoluţia română. Românilor dela Bocsigu li s’a atribuita anula acesta chiar şi intenţiunea de a săvârşi una atentata la vieţa Majestăţii Sale, lucru ce s’a dovedita ca o răutăciosă şi miserabilă uneltire. Tote aceste faime născocite din chiară senina şi cu scopa tendenţiosa, s’au dată la urmă de gală, dar pentru aceea nici unuia dintre cai vinovaţi n’a fosta pedepsita. Aţîţările continue ale pressei unguresc! şi-au avuta urmările loră, căci duşmănia Maghiarilor, faţă cu Românii a ajunsa pănă la vărsare de sânge. In Scărişora, scima, că mai mulţi Români au fosta împuşcaţi, fără ca ucigaşilora unguri să li se fi întâmplata ceva. Dar ceea ce mai multa a dovedita ura Maghiarilora faţă de Români, au fosta nouăle barbarii dela Turda, unde locuinţele fruntaşilor români fură din nou bombardate nu pietrii, ba se proiectase chiar una ataca la viaţa membrilor români, cari se reîntorceau dela conferenţa naţională din Sibiiu. Şi pe când toţi omenii bine simţitori admirau lipsa de cultură şi sălbătăcia Ungurii era dela Turda, era că în Augusta, cu o lună mai târdiu, furia masselora fanatisate ale poporului maghiara isbucnesce la Oradea-mare, unde cu cântecule lui Kossuth, între strigăte de „abzug trădătorula“, bombardeaza cu petri residența episcopului română Mihailu Pavelă, cutrieră stradele în urlete sălbatice şi sfarmă ferestrile fruntaşilor români. Lumea rămase uimită de atâta sălbătăciă, stăpânirea unguresca a stata însă liniştită şi pănă în cjiua de astăcjl n’a făcuta nimica pentru pedepsirea turburătoriloră. E lucru firescă, că în astfeliu de împregiurări nu póte fi vorba de o domolire a spiritelorfi. Cei ce propagă netoleranţa, cei ce sădescă spiritulfi de vrăjmăşie şi facă cu neputinţă traiulfi liniştita între aceste două popoare, sunta în primula locă înşişi cârmuitora ţârei: — stăpânirea dela Budapesta. A trecută anulă 1893 şi mulţi alţi înainte de elfi, dar n’am văcjuta din partea acestei stăpâniri una singură faptă, pe care să-la fi săvârşită în interesul dreptei cause a poporului româna, din contră, dietă şi guvernă lucrază pe întrecute pentru scurtarea drepturilora noastre de limbă şi naţionale. Acum nu mai e lucru secretă. Ungurii ni-au spus’o în dietă, ni-au spus’o chiar prin rostulă miniştriloră, că vreau cu desăvârşire să ne sdrobescâ cultura nostră naţională.. S’a şi dată în anula acesta cea mai grea lovitură învăţământului nostru naţională prin aducerea cunoscutei legi privitoare la salarisarea învăţătorilor, care a fosta votată în luna lui Aprilie şi prin care guvernula, sub protesta de „tendinţă duşmănosă în contra statului“ îşi ia dreptul de-a huidui din posta pe învăţătorii noştri, ori când îl place. Abia sa adusa acesta lege şi pe basa ei au şi fostă suspendată din postă patru români dela Borgoprundu. Apoi unde nu ajută legea, vina ordinaţiunile. Cea mai monstruasa dintre acestea este ordinaţiunea din Septemvre, prin care cere delăturarea din posta a tuturora învăţătorilor, cari nu sciu perfectă unguresce. Nu mai amintimă aci asaltulă gendarmilor asupra adunăriloră nóastre culturale şi naţionale; nu amintimă oprirea număroselor adunări de protestare, nici nesfîrşitele atentate, ce se facă la averea poporului nostru. Ajunge a aminti, că la Năsăudă s’a dată ordină să se liciteze cu forţa bunula dein Cristuru alfi fondului grăniţărescă or administratorii comitatelor noastre se întrecă întru prigonirea limbei şi apăsarea poporului. In faţa acestora amare persecuţiuni ne rămâne mângâierea de-a constata, că poporula română dintre Tisa şi Carpaţi n’a încetată de-a lupta cu bărbăţie şi curagiu pentru drepturile sale. Dovadă numărosele adunări poporale de astă-primăvară, când cărturari şi poporă în unire îşi ridicară glasulă de protestare în contra proiectelor de lege bisericesci-politice ale guvernului. Dovadă apoi imposanta conferenţă* * naţională, ce am avut’o la 23 Iulie n. în Sibiiu şi în care din nou s’a afirmata solidaritatea nostră naţională. Cu multă plăcere amintimă aici lupta demnă şi hotărîtă, pe care archiereii bisericei române gr.-or. au desfăşurat’o în şedinţa dela 29 Maiu a Camerei magnaţilor şi, când se discuta asupra proiectului de lege pentru salarisarea învăţătorilor. Multă neamă simţită încuragiaţi în aceste lupte ale noastre prin numărosele dovedi de simpatiă, ce ni s’au dată şi în cursul acestui ană din partea fraţilor noştri din România. Dulci şi neuitate vor fi române între noi amintirile, ce ni le-au lăsată numărosele conferenţe ţinute în favorulă causei nóastre de brava tinerime română prin diferite oraşe ale României. Nu se poate trage la îndoală, că anulă, de care ne despărţimă, ori câtă de amară ar fi fostă pentru noi, ne lasă însă caldi şi plini de speranţă. Insufleţitele discursuri, ce teamă audită acum în urmă rostindu-se, în Camera şi Senatul României, ne spun, cu voce tare, că nu suntem părăsiţi, nu suntem singuri în suferinţele noastre, ei împreună cu noi sunta încă milioane de fraţi ai noşri, cari suferă de suferinţele-i şi se bucură de bucuriile nóstre. Dare-ară bunula Dumnecreu, ca anului în care întrămă, să fiă şi pentru noi mai-i mănosa în bucurii şi mai rodnică în luptă, pentru causa nostră dréptá. * In politica (lin afara anulă 1893 ,n’a.. adusa schimbări mari. Cu pace s’a începută şi se sfirşesce cu pace. Totuşi s’au petrecută unele întâmplări, cari ne înfăţişâziL, starea lucrurilor din Europa într’o lumină», mai deosebită, ca pănă acuma. Anulă 1893 a fosta chiămată a ne dă, dovadă neîndoiasă, că statele Europei suntă desbinate în două mari tabere. Pănăacum se sciea numai de aşa numita alianţă de pace a celor trei împărăţii: a Germaniei, Austro- Ungariei şi Italiei. Faţă cu acesta ligă de pace s’a ridicată în anul 1893 o altă ligă, care asemenea şi-a pusă ca scopă păzirea păcei Ințelegema aici legătura între Francia şi Rusia, care fu sfințită prin visita dela Toulon a corăbilora rusescl, ca respunsusla visita ce au fosta dat’o Ruşilora corăbiile francese la Kronstadt. Pănă acum se vorbea de o viitoare alianţă a Franciei cu Rusia; aceasta alianţă este acum faptă împlinită. Legătura ruso-francesă a schimbata forte multa situaţia Francei faţă cu Germania. Cea d’întâiă a câştigată una razimii puternică, şi nu mai trebue sătresară la cela mai mică zuruita de armenia graniţa germană. Cele două tabere ale marilor su puteri îşi ţină acel cumpăna; tripla alianţă e controlată de alianţa franceso-rusescă şi mulţi sunt de credinţă, că prin aceea, că aceste două mari tabere îşi ţînâ cumpăna una alteia, pacea va fi şi mai multa asigurată, decâta pănă acuma. Pentru tripla alianţă anulă 1893 n'a fostă norocose. Mai întâiu i-a, stricata marea nemulţămire a poporelor, pentru că mereu se urcă cheltuelile de răsboiai, şi după aceea şi-a pierdută din vada şi prestigiulă ei prin nemulţumirea, ce s’-au dată pe faţă în Austro-Ungaria din partea, naţionalităţi- - loră, şi în fine prin starea, financiară dărăpănată a Italiei şi prin nemilţămirile şi turburările de acolo. In asemenea împregiurări nici triplin alianţă nu se poate purta, cu planuri pre cutezătore, din contră trebue să fie cu mare băgare de samă, căci uşora poate fi primejduită însăşi posiţia ,ei,.şi, dacă Ungurii s’au rădimată pănă acuma, aşa de. multa în puf©rea - triplei? ah’ânţe- ■- şi au« credat&g;. că leeste iertată I :s& ■ pro voce- şi să lovescă în Viaţa-sUesistanţa dorit pp popoarelei colocuitore nemaghiare, ajunşi în viitorău vară trebuie ei să fiă mai băgători de semă,. Beeă nu vorăsă-şi pună în jocă propria-le esistenţă, să fiă mai trezi şi cu mai multă omeniă faţă cu .popotele conlocuitor«, căci nu potă sei,. .ce va ad®oe- 4iăa de mâne. Nu mai iau de hâi'ăftt1 Etă salertarea cu care se întâmpină acil» lumea apăsată şi năcăjită. Orl-pe bucuria,, orl-ce nădejde de ■ bine a popoarelor, este. turburată de greula unei vieți anaărîte și1 chinuite.. Popoarele munoesefici!și népise, der jumătate din câștigulfl î&nicei loră este înghi- - țită de dăriîe ■ grele,,, eari pe icî* colo au ajunsă să fiă apropo -ne mai biruite. Trianula réste mă brazdă, în care aruncă sămânţa, din care,răsare şi cresce, cum.,dice cânteculă, grâu casórele, ca sefilu mânea, dările. Dările l -au crescută şi creacă mereu, din ană îmană, şi ,die cândă pasca aşa, disă înarmată plutesce triumfatóte, pe deasupra , stateloră ,şi ipoporeiera, se ceră totă maii multe, totă, imai, grele şi mai nesfârşite ■ dări. Da, înarmările puteriloră-; europene înghită , dări enorme, înarmaţi din creştetă pănă,, în tălpi,,tsau adi faţă în faţă,,gata,de luptă,, milione de soldaţi,; şi, în, faţa acestei, privelişti îngrijitore, visurile - seculare - după. linişte şi mulţumire a poporelor a, sunta, tulburate dă grijile şi greutăţile- aprópe ne. mai biruite, ce le apasă înarmările* Pare -că e u®ă blastemii ala cerului:!' Frigurile înarmăriloră s’au lăţită acol,.ca o bolă^. peste Intreaga Europa. Iar fruntea acestora . înarmări stă. Gfermamia. Guvernula puternicei Gfermanie a.. făcută... în anulă, 1893, cele mai mari. încordări pentru înarmare. împinsă de pofta, nesăturată de a, avea o armată, uriașă, guver-. nula ,Germaniei s’a înfățișată înaintea, dieteii din Berlină , cu nisce proiectemilitare^ jpnini cartă a cerută, ca, numărulă ostașilor, în, timpă de pace să se sporeascâ, cu, 75.000,. In urma aceasta se înmulți budgetului pentru, armata cu, 55 milioane de mărci. O luptă mare s’a încinsă, din, causa, acesta în dieta germană din Berlină., Majoritatea deputaților, au, fosta contra proiectelor a guvernului germană.. Imperatula Wilhelm,însa, disolvată adunarea, dleputarciloră, și a ordonată, nouă alegeri,, totă sam, mai cu scopăl ca noulati parlamenti să voteze proiectele, ceea ce s’a şi făcuta. Nu mai puţină îndărătura Germaniei stă monarchia nostră,Aust,po Ungaria în ce privesce înarmările.. La noi încă se face cele mai încordate sforţări, ca armata să fiă mereu înmulţită şi întărită. Sute de miniune înghite la ană budgetulă nostru da, răsboiu, şi din ană, ce merge, dările cresce.». Şi, cine are jertfesce mai multă pentru armată, decât Francia? In timpu de răe. decâtă lucrurile mari și trainice. E bine să ai, ca vecini, unele primejdii. * Mă plimbam acum câtăva vreme, cu o domnă bătrână, o prietină a mea prin grădina sa. Nepomenind! în fața unui persecă cu nisce pome minunate. — Oh! ce perseci frumoase! diseru eu. Ea se uita multă la ele și pe urmă, arătându-mi una cu degetulă, îmi zise : — Uite colo, una stricată! M’am gândită la aceste cuvinte ale ei totă diua. Eră vrășmașulă celă mare ală bătrâneței!... Să vedi în pomă numai perseca cea stricată. Să înegresci toate în juru-țî! Ah! eu nu voiu lăsa să crescu în mine planta aceasta otrăvită! Ea e rădăcina pesimismului!* Cu câtă înainteză mai multă în vieața cu atâtă se mărescă în mine două gusturi forte bune, spre a o prelungi, îmi place din 4i în 4i mai multă viaţa la ţară şi poesia. Aceste două gusturi suntă legate unuia de altuia şi se sprijinescă unuia pe altuia. De îndată ce vine luna lui Maiu, mă ducă la ţară în sătulă meu şi mă facă or’ şcolară; învăţă în fiăcare 4* câteva versuri de fostă, pe cari le 4i°h şi er’ ledică cu glasă tare; ele îmi suntă tovarăşi de plimbare! Slavă Domnului, nici cărţile cele grase de presă nu mă înspăimântă, dar nu trebue să-mi uită ochii şi chiară capulă, pe cari cetirea prea lungă îi obosesce. Poesia are bunula acesta, că conţine multă substanţă într’ună volumă mică, înțelepciunea şi închipuirea omeneasca se află în ea prescurtate, ea e cristalisarea ideilor și a simţămintelor ei din toate vremurile. Lafulartine a clisă : Tout ce qui sort de l’komme est rapide et fragile Mais le vers est de bronze et Id prose est d’argile*) Mai adăogaţi şi una altă bună ală poesiei: e portăreţă, o ai minte, în sfârşita altă privilegiu, o poţi spune uşoră cu glasă tare. Rimele, ritmulă, bogăţia coloritului, miile de nuanţe de simţămentă sunt atâtea subiecte de studii plăcute pentru cineva, care are patima dicţiunei, ca mine. Uneori cauta multă vreme nota adevărată, care s’ar potrivi unora din versuri, caută să facă asupra versului muzică vorbită. Poftimă de Incerca acesta meşteşugă *) Pe românesce: Totfi ce ese din mâna [omului e repede şi racilă. Dar versulu e de bronza şi prosa de argila V. la Parisa! Caută intonaţii pe strade în mijlocuia grămezii de trecători!... Pe câtă vreme în pădure, pe cămpă, în singură ts.fce! Cum bată cesurile trei, plecă cu bastonulă în mână, cu natulă, în ventă, cm, buzunarele góale, dar cuminţea plină de toţi poeţii,, cari îmi suntă dragi, afică toţi, căci nu-mi place unulă mai multă decâtă* altuia, seu mai bine fiecare îmi place la rândulu lui, după peisajii, după cese, după 4l după ani. Versurile unora îmi vină singure în gură în dimineţele frumoase de primăveră. Alţii cântă mai voios şi pe cuţa toamnei, ca mierlele. Am pe unii pentru orizonurile depărtate şi albastre. Am alţii pentru colţurile ascunse ale crângurilor. Ba am şi pentru vremea somnului. Nesomnulă e soţulă bătrâneţii. Uneori nu potă dormi din pricina gândurilor. Atunci caută de mă adormă, ca pe ună copilă, pe care îlă legeni. Şi mă legena cu versuri. Suntu versuri în La Fontaine, cari, când le 4i°h, faca, par’că, din patulă meu, unu cuiba şi adorma odată cu puii din ele. Firesce, că nu întrebuinţeza, pentru ca să adorma, nici pe Victorii Hugo, care e prea strălucitorii, nici pe Musset care te întărită, dar îi învăţa şi pe ei, învăţa pe mulţi şi toţi stau, alături unii de alţii în mintea mea. Ce e dreptu, trebue să fi născuta la 1807, ca să-ţi placă aşa amestecătură! Să întrebaţi pe tinerimea de acum, sa vedeţi ce 4i°e de acestă de o potrivă iubire a mai multor idei!... Ar striga, că e sacrilegiu. Admirațiile ei sunt prea singuratice și antipatiile prea puternice. Ea ori adoră, ori nu poate suferi; și când ridică o statue o ridică cu sfărimăturile altuia. Dar când ești pe lume de atâta vreme ; când ai vesuta murindă atâtea faime, cari se credeau nemuritoare; când ai vezuta stângându-se atâtea stele, cari păreau stele neclintite, atunci toate deosibirile mici de genuri, de vremuri, de mode — pierii ; rămâi legata numai de ce trăiesce și iubesci totu ce trăiesce. Eu răscolescu totă cenușa trecutului, ca să descoperă în ea scântei, cart mai stralucescu. Câte odată gasescu numai o scânteia! Nu e nimica. O iau şi îi facă unu locsorii lângă făclia, care aruncă raze multe şi lângă soarele care lumineza puternica. Par’că aşi fi una omă din vechimea cea mai veche; am foculu meu sacru acasă la mine. Dumitru Stăncescu. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. K—3894.