Gazeta Transilvaniei, august 1894 (Anul 57, nr. 169-190)

1894-08-05 / nr. 172

Pagina 2 g Marilorn). In pressa italiană, francesă, ger­mană, ca să nu mai vorbim­ de pressa din România, — ne Intelnim o firlnică cu ata­curi contra Maghiarilor”. Publicaţiile aces­tea suntă mijlocite de Liga culturală, ali cărei scopi este agitaţia, care acum a de­veniţii cu totulă internaţion­ală. Povestesce apoi foia kossuthistă, cum toţi articolii apăruţi în foile din străinătate sunt­ „plini de minciuni la adresa Ungu­rilor“, şi cum din partea maghiară nu se face nimica, ca „minciunile“ acestea să fie aventurate. Chiar şi femeile, dice „Egye­tértés“, începu a­ se ingera în lucru. Ţină adunări şi iau cond­use sforăitore. „Pre­­sentă naţiunea maghiară în colorile cele mai barbare“ şi „nime nu se gândesce, ca opinia publică din afară, mistificată, să fie lămurită asupra adevărâtăţii raporturilor“ şi obrăzniciile agitaţiunei internaţionale, bine organisată, să fie demascate“. Şi ce e şi mai suparator, pentru jidanii de la „Egyetértés“: „foile valahe din Ungaria, precum şi (Ţarele din România importate la noi, reproducă fidelă ori ce se publică în străinătate, pe cari, cetindu-le poporală valahă, ce sufere de mania persecuţiunei, e forte naturală, că şi pierde capabilitatea vederii curate şi înţelegerea de a judeca situaţia lui bine cunoscută“. Acum vine, ce vine. Grozavă îl­ in­dispune pe „Egyetértés“, că autorităţile scienţifice din străinătate, să facă „instru­mentele Ligei“. Preşedintele Ligei, Urechiă, aranjează ună volumă intitulată „Voci la­tine“ despre cestiunea română. „Cartea acesta cuprinde declaraţiuni de la mulţi băr­baţi de autoritate dinafară. Autorităţile acestea, — provocate de Urechiă — îşi dau părerea în aforisme, sau în scrisori de es­­tensiune mai mare sau mai mică, asupra causei românilor­ din Ungaria... In trase bombastice ei scriu câte şi mai câte, fără de a­ se provoca la ceva, cu care să-şi mo­tiveze enunciaţiunile. Ei scriu, dar nu se gândescă, că scrisele loră suntă folosite pentru a nebuni ună poporă şi pentru a calomnia o naţiune constituţională“. Foia kossuthistă înşiră câte­va voci, apoi esclamă: „Intr’adevără, e o apa­­riţie repulsivă acesta“. Dreptă conclusiune­­lice: „Agitaţiunea internaţională, nu se poate paralisa cu efectă mulţumitoră de­­câtă acolo, unde se face , pe terenulu pressei dinafară Guvernulă ungurescă trebue nea­părată să se îngrijescă de acesta. Să caute legături, bărbaţi acomodaţi şi se nu cruţe jertfele. Onoarea naţiunei maghiare, trebue salvată, înaintea opiniunei publice rătăcite. Dar nu e vorba aici numai de onoarea naţiunei maghiare, ci şi de interesele prin­cipali ale statului maghiară. Nu se poate suferi, ca opinia publică europeană să se răcescă cu totulă faţă de noi şi eventu­ală să-­şî esprime antipatia şi în direcţia culturală, economică, seu politică“... Aşa deră pe lucru, d-loră dela golbemiu. „Egyetértés“ v’a indicată calea, ce trebue s’o urmaţi. Bani aveţi destui. Românii, Slo­vacii, Serbii şi celelalte popoare nemaghiare, pe cari le stăpâniţi cu fieră şi focă, plă­­tescă din abundanţă. Folosiţi doar banii loră pentru a plăti pe fraţii voştri jidani din străinătate, ca să vă apere causa vostră nedreptă, regimul­ vostru de persecuţii şi ilegalităţi. Plătiţi, ca să vă apere faptele volnice, să vă apere gendarmii brutali şi tirani, în sfirşită să strîge osana despotis­mului vostru negru. Să nu gândiţi, că dreptă şi sfânta nostră causă, va pierde. Din po­trivă, cu câtă voi veţi cerca s’o discredi­taţi mai multă, cu atâtă ea va apare mai clară şi mai justă, căci este causa legiti­mei apărări contra încercărilor­ voastre de-a ne stîrpi esistenţa prin omorîrea limbei şi a naţionalităţii nostra — pe cari, daca va fi nevoiă, le vomă apăra pănă la ultima suflare. fi certată, dar voră lua cheia... Nu veţi spune nimănui nimică ? — Secretulă D-vostră nu-mi aparţine. — Spuneţi-mi, Domnule, aveți o rea opiniune despre mine, pentru­ că citescă ro­mane? — Nu, domnişorâ. — Aşi dori să Vă spună ceva amu­­santă. Cundsceți pe subprefectură dela Por­­cherenne ? — L’am văd­ută Duminecă la bală. — Inchipuiți-vă, mi-a făcută curte. Acesta m’am­usa și nu mă supăra; însă Duminecă la o preumblare prin parcă elă mi-a reproșată, că ți-am dată d-tale tura lui de valsă, și eu i-am spusă, că eram liberă să facă, ce voiescă. Ați observată apoi, că eră a plecată forte de vreme, încă cu vr’o șapte tineri din împrejurime. — Așa este... Vă mulțumesc, de acesta probă de încredere, D-soră, dar trebue să vă spună, că v’am aurită conversațiunea din parcă. — Ați fostă acolo ? — După cum mi-ațî poruncită. — Sunt mulțămită de aceasta. — Așadară toți vă facă curte? — Da... afară de d-voastre, răspunse ea rujendă. — Ah! câtă pentru mine, d-soră, abs­­ținerea mea nu merită a fi remarcată... De-altmintrelea, adause Albert, folosindu-se de-o apucătură machiavelică, sunt hotărâtă a nu mă însura. — In adevără! Și de ce?­­zise Ag­nes surprinsă, fără însă a se preface. — N’am altă resonă, decâtă să-mi iu­­bască libertatea. — Pentru fete aceasta e din contră. Ele nu suntă libere, decâtă când se mă­rită... Să vedem­ă, mărturisiți că amica mea Laura nu Vă e indiferentă? — D-sora Laura e forte distinsă și are multă spirită. — I’ați spus’o aceasta? — Da, domniseră. — Ea a fostă cerută de mai multe­­ori, dar e foarte alegătoare. — Are și dreptuia de a fi. — Noi voimț să ne alegemă băr­bații. — Vă aprobă. Și cum voiți a-i a­lege ? — Eu, de pildă, fără a ave aerulă, facă micele mele observațiunî, și credă, că cele mai fericite femei suntă acele, cari ’și iubescă bărbații. — Aceasta e și părerea mea. — Și astfelă eu fiindă liberă în ale­gere, vreau să iau de soță, pe care îlă voiu iubi... dar trebue să mă ducă, adăuga ea; deca mă voră vedea aici, voră crede, că e m­ă rendez-vous. La revedere, dom­nule. — La revedere, domnișoră. Ea se depărta în grabă. — O, Crină ! O, crină ! murmura Al­bert, câtă cochetăria, câtă prefacere, câtă curiositate! E timpulă să p­lci. Acesta co­pilă e de-o inocență, ce mă face să mă în­­fioră. Depeșa telegrafică, ce-o aștepta, sosi după amicil. Ea conținea următoreie cu­vinte : „Mama ta e bolnavă. Scuse și regrete amiciloru noștri. — Valmera. Acesta scrie fu primită cu-o tristeță atâtă de sinceră, încâtă Albert fu mișcată, îlă făcură să promită, că va reveni, în­dată, ce se va însănătoșa mamă-sa. Agnes se uită în ochii lui. Instinctulă ei îi spunea, că elă jocă o comediă filială, și că aceasta plecare bruscă are altă causă. Intr’ună jumătate de ceas, Albert își pregăti tată. După calcululă său, putea pleca cu trenulă espresă de 6 ore sora, care ajungea a doua z ji în Parisă. Despărțirea fu scurtă. Albert vădendă, că Agnes se ține re­­servată la o parte, nu vru să-i lase o im­­­presiune supărătore. — Speră d-soră, cjise elă, că voiu re­veni câtă mai curândă, și că nu mă veți uita așa de iute. Agnes răspunse cu récela : — Eu credă, ceea ce vădă, îndată după ce fură rostite aceste cu­vinte, elă se urca în trăsură și caii îlă du­seră ,u­ita,apă . Ajunsă ai ușa, elă se duse la d­ubă unde găsi pe natală său. — Ei bine, Albert? — Am fost obligată să fugă ca Ulisse de pe insula­­Julypsei. (Va urma) GAZETA TRANSILVANIEI. Intervievuri cu d-nii V. A. Urechiă şi Budişteanu. Una corespondentă alu­­Ţarului vienesc „Deutsches Volksblatt“, care de unii timpu încoce se ocupă cu deosebire multa de cestiunea ro­mână, a avutu zilele trecute doue intervievuri: unulu cu preşedintele Ligei, d-la V. A. Urechiă, şi altulu cu d-la Budişteanu, vice-preşedintele senatului românu. Dămu aci în es­­trasa părţile mai interesante din acele intervievuri: „Liga numără“ — a­disă d-lă Urechi” — „peste 200.000 membri, cari contribue pe lună cel­ puţină ună francă. Afară de aceea cei 52 inspectori provinciali aranga­­ză numeroase petreceri şi festivităţi pentru Ligă, şi nu arare ori înmulţescă daruri be­nevole, câte­odată grandiose, banii ce-ş i stau la disposiţie, pe cari îi întrebuinţămă în interesul­ fraţilor­ noştri din Transil­vania“. La întrebarea corespondentului: „Aşa­­dar, Maghiarii au totuşi dreptate, când afir­mă, că Liga face propagandă pentru ten­­denţe dacoromaniste?“. D-lă Urechiă răs­punse: „Nu, hotărîtă nu. Astfelă de tenden­­ţe suntă străine românilor­, pentru-că ei recunoscă, că o Româniă unită pe ruinele monarchiei nu ară pute resista cu succesă invasiunii rusesci. Existenţa mai departe a monarchiei austro-ungare e dar şi în inte­resul­ nostru. La totă întâmplarea trebue să dorimă, ca monarchia să primescă o constituţia federativă , garanţia pentru exis­tenţa monarchiei şi pentru desvoltarea li­beră a tuturor­ popoarelor­ sale, prin ur­mare şi a românilor­“. La o a doua întrebare, pentru­ ce Li­ga nu sprijinesce şi pe românii din Basa­rabia şi Bucovina, d-lă Urechiă răspunse: „Intrucâtă putemă face acesta, o şi facem­ă. Că privirile nóastre suntă îndrepta­te mai alesă asupra celor­ trei milioane de Români, cari vieţuescă în Ungaria şi Tran­silvania, şi nu asupra jumătăţii de milionă din Basarabia, acesta e explicabilă. Aceştia s’au înstrăinată mai multă de noi, aceia însă au rămasă totdeuna Români credin­cioşi — ei au cerută sprijinulă nostru şi noi îi sprijinimă, încâtă putemă“. Cu privire la conferenţa de pace din Haga, d-lă Urechiă a declarată, că afirma­rea foilor­ maghiare, ca şi când delegaţii români la Haga ar vre să pledeze în favo­­rilă româniloră ardeleni, e luată din vântă. Cestiunea româniloră ungureni, ca atare, nu e pusă între punctele programului con­­ferenţei, prin urmare nici nu se va discuta. Intemplându-se însă, ca delegaţii maghiari să provoce o discuţie în acestă direcţia, în casulă acesta românii vor­ primi discuţia. * Prima întrebare adresată d-lui Budiş­teanu a fostă: „Ce atitudine se observă în regată faţă cu insuinţele românilor­ din Ungaria ?“ D-lă Budişteanu răspunse : „Noi apro­­bămă şi consimţimă fără reservă cu insuin­ţele româniloră ardeleni, şi puteţi fi asigu­rată, că nu ne vomă da înapoi nici dela cele mai mari jertfe, când e vorba de spri­jinirea şi promovarea acestora instiinţe. Firesce, pe cale diplomatică nu putemă face multă, sperămă însă totulă dela sim­patiile, ce se manifesteza acum în totă Eu­ropa pentru Români. Pressei din străină­tate avemă de a’i mulţumi forte multă în acestă privinţă, stima nostră îi e totdeuna asigurată pentru activitatea sa“. „Maghiarii se plângă forte multă din pricina „şovinismului“ românilor, avuţi, cari, din estana încependă, nu mai visi­­teaza băile unguresci. Sunteţi într’adevără decişi de a duce în deplinire aceasta revanşe economică“. D-lă Budişteanu: „Pe deplină. Ma­ghiarii au clădită şcala, noi am primită instrucţia în ea, şi e de totă ridicolă, că ei se plângă astăzji de acesta. Medicii, cari nu m­ergă la congresulă demografică din Pesta, boierii cari renunţă la băile ungu­resci, au totă dreptulă, fiindcă ei împlinescă o misiune patriotică“. „Alătura-se-va şi statulă, ca atare, la acesta luptă, adecă de a esclude pe idus­­triaşii unguri dela furniturile statului ?“ D-lă Budişteanu : „Noi nu avemă a­­proape nici o singură astfelă de firmă, peste totă importulă nostru de producte indus­triale ungare e foarte mică, dar totuşi nu credă, că statulă s’ar decide la acesta“. „Ce părere aveţi despre formarea unui partidă moderată română în Ungaria, respec­tive ce atitudine aţi observa faţă cu ună ast­­felă de partidă ?“ D-lă Budişteanu : „Daca românii din Transilvania credă, că ar pute să ajungă ceva prin ună astfelă de partidă, atunci ar fi necuminte lucru din partea loră, daca din capulă locului ar refusa așa ceva. Ca primă concesiune lucrulă ar fi acceptabilă. Nr. 172 -1894 la totă întâmplarea însă românilor, nu li-e piermisă nici-od­ată să perdă din ve­dere programul ă loră actuală. Realiza­­rea acestui programă trebue să fie scopură loră finală“.“ Ameninţări stupide» Amă amintită ieri despre ameninţările stupide, ce le face „Kolozsvár“ la adresa consistorielor­ din Braşiu şi Sibiiu, din in­­cidentul­ părăsirei cursului pentru limba maghiară din Sepsi-Sângeorgiu. Dreptă complectare a notiţei noastre, reproducemă următorea parte din articolul­ lui „Kolozs­vár“ : „Au adresată (învăţătorii români) o rugare iscălită de 60—70 inşi cătră auto­rităţile lor, bisericeşci, întrebândă, că ce atitudine să ia faţă de esamenulă, ce se apropiă, şi în generală faţă de cestiunea calificărei lor­ ? La acesta li-a venită răs­punsă telegrafică, dar nu dela episcopi, ci dela Consistoriele din Blaşiu şi Sibiiu, ca să nu reflecteze la nici o îndrumare, ci după finirea cursului de 6 săptămâni, să părăsască cursulă. In urma acestei „auto­­risări supreme“,­ cam 60 învățători români s’au presentată la inspectorulă reg. Dános Bertalan, declarândă, că conformă ordine­­loră mai înalte, ei mergă acasă. Inspecto­ral școlară i-a avertisată seriosă asupra pericoleloră pasului loră uşuratică, ba­li­a accentuată, că fiind cursulă instituită pe basa învoirei reciproce dintre ministerial, instrucţiunei şi autorităţile bisericesci supe­­rioare, ei trebue să se supună la esamenă pentru a putea primi calificaţia din 1. ma­ghiară, şi deci aceasta nu o facă, posiţia lorii de învăţători va fi primejduită. Incre­­djuţii învăţători valahi însă, n’au voită să asculte de vorba prietinosca, dar seriosă şi oficiosă, ci şi-au pachetată ce-au avută şi au plecată la dramă, ca omenii, cari au toate în ordine. „Cum­ că învăţătorii aceştia vreau să-şi bată jocă în modă vicleni de disposiţiunile guvernului, — aşa deja suntă foarte greşiţi — nu mai sufere îndoială. Dar ce să dicemă de procederea acelor­ organe bisericesc!, cari îşi prevădă învăţătorii cu ast­fel­ de sfaturi şi din oficiu îi îndrumeză la pur­tare renitentă? Atâtă respectivele autorităţi bisericeşci, câtă şi dascălii fugiţi, merită pe­depsire esem­plară... Este evidentă apoi, că învăţătorii valahi fugiţi au comisă o hă­­bănd­ă prin atitudinea loră neconciliantă faţă de disposiţiunile mai înalte legale, şi şi-au periclitată posturile lor­“. Cea mai nouă „alianţă triplă“. Cea mai nouă „alianţă triplă“, care s’a încheiată — după rapoartele fantastice ale unor­ corespondenţi la pahare — între Poloni, Maghiari şi Nemţi, dă obiectă de discuţie şi pressei din imperială germană. „Rossische Zeitung“ află simpatiile polono-maghiare de înţelesă. Ura contra

Next