Gazeta Transilvaniei, octombrie 1894 (Anul 57, nr. 215-238)
1894-10-14 / nr. 226
Redacţiii Mî, Aissisistraţinsea, şi Tipografa: Braşova, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se referimeta. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşovu şi la urmatoarele Birouri de anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schnick, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Banneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Bucurescî: Agence Hams, Succursale de Romániá; în Hamburg: Károlyi & Liebmann. Preţuiu Inserţiuniioru: o seria garmond pe o coloana 6 or. şi 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a 3-a o S©i ia 10 cr. séu 30 banî. Nr. 226. Braşovu, Vineri, 14 (26) Octomvre 3^T 'CT XIT LTZTI. Jazeif iese in SI-care fi. Abonamente pentri Austro-Dnjsma. Pe un anu 12 fi., pe şese -uni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fr. pe ună. Pentru România şi strănâtați: Pe unu anui 40 franci, pe ş£e de luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din Afară şi la doi. colectori. Al oamemiii pentru Braserii a aaminiat raţiune, piaţa mare, Târgulu Inului Nr. 30 etaglulu I., pe unu ana 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusulu în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fi. Unu esempluru 6 cr. v. v. seu 15 bani. Afcâtu abonamentele efttu și inserțiunile suntu a se plăti înmiite. 1894. Din causa s. sărbători, de mâne, diavulu nu va apără până Sâmbătă sera. Este ori nu agitaţiune? Braşovd, 13 Octomvre v. Strânsa în chingi de cătră membrii oposiţionalî ai comisiunei financiare, cari i-au imputată ca o foarte mare greşălă călătoria, ce a făcut’o astă vară în Ardely, ministrulă de interne Hieronymi a crezută, că nu va putea paralisa mai bine atacurile îndreptate asupră-i, decâtă, deca le va spune şoviniştilorii, că acum domnesce linişte în Transilvania. Etă cum a introdusă ministrulă Hieronymi apărarea sa: „Ce privesce cestiunea de naţionalitate nu se pote vorbi astăiţî de-o agitaţiune în Transilvania; spiritele n’au fostu acolo nicî-odată aşa de liniştite ca astăcji“. Se ’nţelege, că dăcă nu mai e agitaţiune, şi dăcă acţi spiritele suntă liniştite, meritulu nu pote fi decâtu ala ministrului de interne. Aşadără de celu mai acusaţî, că a făcută o politică greşită, când poate produce resultate atâtă de mulţumitore ? Acesta a voită se-ocuică d-lă Hieronymi, dar se vede, că „constatarea“ sa n’a avută efectulă dorită, căci colegii sei şovinişti din comisiune în locă de a se linişti cu ea, şi a-i cere iertare pentru învinuirile ce li le-au făcută, au aflată de bine a stărui pe lângă cererea loră, ca guvernulă se ia măsurile necesare pentru sanarea releloră, ce se ivescă în cestiunea de naţionalitate. Ei bine, deci esistă aceste rele, trebue să esiste şi nemulţumirea în poporă, care sufere cumplită în urma loră. Cum s’ar mai pute dor susţină în faţa acestei triste realităţi, că spiritele în Transilvania suntă liniştite ? De ar sta lucrulă aşa cum cjice d-lă Hieronymi, atunci n’ar mai avea nici ună înţelesă ca politicianii unguri să fiă aşa de îngrijaţî de soluţiunea unei cestiunî, ce nu mai agităză şi nu mai neliniştesce pe nimeni. Atunci ar avèa dreptate ministru-preşedinte Weberie, că aici nu esistă cestiune de naţionalitate, şi ar trebui să se trecă peste ea simplu la ordinea cifrei. De ce însă o iotă sgândărescă domnii şovinişti, de ce se tată, lovescă de ea la fiăcare pasă, de ce pretindă mereu radicala ei soluţiune? Nu cumva pentru că au consciinţa, că ea nu conţine nici una periculă, că în realitate nici nu poate fi vorbă de ea? pice d-lu Hieronymi, că agitaţiune nu este astăfiî în Transilvania. Acăstă constatare o luămu aci notam fiindcă şi noi cricemu, că nu este, ba nici n’a fostă niciodată aici agitaţiune în sensu şovinistică maghiară, adecă agitaţiune în contra naţiei maghiare, a statului, a integrităţii lui etc. Dăcă însă nu e vorba de-o astfelu de agitaţiă, atunci ce scapă au prigonirile şi condamnările, ce urmeza una după alta neîncetată, aşa că acuma chiar şi procurorii dela Ciuşiu s’au pusă pe gânduri? De ce tocmai pe atunci, pe când ministrulu îşi espunea părerea în comisiune, se condamnau în Ciuşiu din nou doi efrarişti români la pedepse grele de optă şi două luni inchisoare? De ce, când de agitaţiune nu e vorbă, se facă astfelu de condamnări barbare pentru agitaţiune? Ca să potă urma pedeapsa după lege, trebuia să se dovedăscă, că fapta urmărită a produsă în adevără agitaţiune. Dar ministrulu vine şi susţine contrarulu şi totuşi sentinţele condamnatoare se pronunţă şi se esecută. Intr’adeveru, prin acea declarare ministrulă şi a tăiată însuşi creanga de sub picioare şi a recunoscută implicită, că acţiunea duşmănosă de prigonire a guvernului contra Românilor, nu se întemeieză pe motive juste şi legale, ei este condusă numai şi numai de reaua tendinţă de a teroriza şi de a zădărnici, prin acte de vindictă de rassă, lupta leală şi drăptă a poporului română pentru egala sa îndreptăţire naţională! Nu este şi n’a fostă agitaţiune periculosă statului în sînulă Românilor« din Ardele. Ceea ce s’a luată şi s’a pedepsită ca agitaţiune a fostă numai lupta loru reală şi legală pentru limbă şi naţionalitate, aspiraţiunea loru de-a esistă şi trăi în patria loră străvechiă ca Români, cu drepturile loru naţionale. Dăcă însă ministrulă de interne ar crede, că în urma terorismului, ce-’lu desfăşură guvernulă persecutândă pe bărbaţii, cari nutrescu şi susţinu lupta naţională. Românii din Ardeala ar putea fi aduşi acolo ca să renunţe la ea şi să se închine dictatului despotică alu rassei dominante, atunci este de plânsă — dar mai multă este de plânsă statală, a căruia destine suntu încredințate unoră omeni ca elu, cari nu vădu mai departe decâtă le ajunge lungulu nasului. FO1LETONULU „GAZ. TRANS.“ T song. — Novelă siameză. — Pe tapetele lăsute cu trestiă, lunecă înceta, de tota înceta picarele ascunse în mici pantofi. Aurul fi soarelui strălucesce pe ţesătura măiastră ; ela flutură pe pictura păreţilora şi a plafondului şi arde pe paragiula strävädäciosa de porcelana ala terasei. Pe deasupra raselora roşi ca focula şi pline de mirosu şi a mărgăritarelora cu potira de aura, planază o linişte adâncă. Maimuţele svelte îşi ascuta urechile şi din când in când îşi adie cu înţelepciune mustăţile. Papagaii galbeni ca lămâia, se sguleşea nemişcaţi şi tăcuţi pe cercurile de aure. Şi din când în când, ca dintr’o mare depărtare, s’aude jocul:„Zsoly“. In zidirea pomposă domnesce linişte plină de aşteptare. Ea e strălucitoare şi împodobită ca unai mich paiaţa de păpuşi. Păreţii suntă pbduşi pe dinafară cu structură galbena şi brună de lemn, oi dinăuntru ei sunt atraşi cu tapiserii şi picturi artistice. Zidirea e încunjurată de jura împrejura cu una largă coridoru, de pe care mirosă o admirabilă podobă de rase în colori fermecătore. Aici locuesce Mephra Tetrassa, una funcţionara de frunte ale lui Phra-Mahe, şi a cărei femeiă, minune de frumseţă, este mfrigăritarulu cela mai preţiosă ala castelului. Pe pernele moi de mătase ale sofei, se odihnesce Mahanaka. Manile ei albe ca zăpada, se îndeletnicescu c’o jucărie, care representă pe unii vomijetorii de căciuli, din a cărui față privescu doi ochi vineți asupra frumoasei femei. ’I l’a cumpărata favorita ei sclavă Saja, pe bani scumpi, dintr’unii bazarii europenii. Ochii negrii, ca noaptea, ai Mahanakei privescu pierduţi spre mica jucărie ; uneori îşi ridică miculu ei capa, ascultă, dar e tăcere pretutindeni; nu s’aude nimica, liniştea nu e conturbată de nimica. Bătaia sunătore a inimei ei, pulsaţiunea fierbinte a vinelor, s’aude numai în tăcerea adâncă. De câte ori îşi ridică genele lungi c’o aşteptare tremurătore, în ochii ei s’aprinde schinteia pasiunei, nările îi tremură, buzelei se contraga. Din corpul ei, îmbrăcata în haine de mătase încreţite, largi şi foşnitore, exală mirosit de rose şi bensoeil. Ea se lasă din nou pe sofa şi zimbesce. E zimbetula fericirei şi ala mulţumirei, ala ambiţiei şi gloriei femeesel. In sufletulu ei amintirea ţese, tarce fire subţiri şi fine. Mephra Tetrassa era primula şi singurula amoru ala sufletului ei. Ela era avuta, frumosa şi tinerii. Avea vile minunate şi o bisericuţă cu turnu auriu şi cu acoperişu de lak strălucitorii. Mephra era favoritul femeilor, şi ala lui Buddha, şi dintre toţi, asupra lui căciuse alegerea ei. Pismuitorii îi şopteau într’adevărat în urechi, că ela e jucatorii de ntsongu, că jocă cu atâta patimă, încât el ar fi în stare — ca şi cela mai de compătimită subalterna ala său — să-şi amaneteze chiar şi femeia. Insă Mahanaka zimbea la pisma pestriţă şi la gelosia palidă. „Şi chiar decá el s’ar juca, chiar decă s’ar pierde totu, dacá s’ar pune în jocu chiar şi femeia, totuşi ala lui am fosta odată, şi l’am iubita şi am gustata bucuriile amorului său, înainte de a-şi da nevasta sclavă câştigătorului victoriosu“. Mahanaka era femeiă înţeleptă. Femeia înţeleptă conduce pe alesula inimei ei, prin iubirea şi prudenţa sa, pe strimta cărare, unde umblă drepţii. Mephra iubea jocului tsongu şi a câştigată şi a pierduta în el o avere şi proprietăţi. Mahanaka privea tristă în ochii lui, când el se juca cu unula sau altuia dintre prietini, dar nujicea nici una cuvânta. Din buzele ei nu eşia nici o vorbă de imputare ori de nemulţumire, arunca numai din ochii ei de gazelă câte-o privire dureróasa în inima lui Mephra. In primula anu alu căsătoriei sale Mâhnirea catoliciloru. Cinismulu, cu care suntă tractate din partea Ungurilor, jidoviţi ‘dela putere interesele bisericei creştine, ia mâhnită, după cum se vede, forte multă pe catolicii din Ungaria, cari nu voru se sufere atâta depreţiare a intereselor bisericei lor. Acestei împrejurări este a se datori şi faptulă, că clerulă catolică din protopopiatulă Strigoniului a hotărltu cjilele acestea, să pornăscă o mişcare în favorulă înfiinţărei unei universităţi curaţii catolice. După informaţiunile foatei „Fehérmegyei Napló“, Strigonenii se ocupă foarte seriosă de acestă plană, şi mişcarea are să fie sprijinită cu multă căldură. Pentru mai grabnica realizare a acestui plană, catolicii voru să-şi ia îndărătă toate acele fundaţiuni catolice, cari astăciî se folosescu în favorulă universităţii din Budapesta şi cari se evaluază la sume foarte considerabile. De feliulu acesta s’a pornită o mişcare şi în Pojuna, unde s’a luată iniţiativa de-a se înfiinţa o reuniune învăţătorese, curata catolică. Iniţiativa s’a luate şi aici din partea celoru dela Strigoniu, în frunte cu primatele Vaszary. Pănă acum învăţătorii catolici din Pojană şi jură făceau parte dintr’o reuniune interconfesională, ai căreia membri erau învăţătorii de toate confesiunile din acelă ţinută. Faptulă, că învăţătorii catolici voru acum să se separe şi se se constitue într’o reuniune separată, cu caractera confesională, îi supără multă pe pseudo-liberalii dela cârmă, ală cărora scopu este tocmai contrarula: de-a distruge orice separatismă confesională în favorură unei unităţi naţionale. După cum se vede însă, carierea românăscă „unde dai şi unde crăpă“ e pe cale de-a se adeveri pe deplină faţă cu tendinţele de „unificare naţională“ ale maghiarizatorilor. Nici nu era cu putinţă, ca uneltirile de distrugere ale acestor utopiști să producă unu altă resultată, decâtă acela alu separatismului. Jeremiadă unguréscu. Foia conservativă maghiară ,,Hátánk“ se ocupă în numărulu mai nou cu călătoria contelui Goluchowsky din Bucurescî și cu înlocuirea lui prin contele Welseisheimh. Eră ce păreri are foia ungurescu despre acestă schimbă de persoane. Noi suntem, convinși, că numirea lui Welsersheimb de ambasadorii la București în loculu lui Goluchowsky, nu este altceva, decâtu o simplă schimbare de persoane, seu cela multu nuu schimba pretinsa de cătră interesele de serviciu, dar care n'are nimica comunii cu aşa numitele interese specifice maghiare. Atitudinea oficiului nostru de estenie faţă cu guvernul româna în ceea ce priveşce mişcările de naţionalitate, va rămâne şi pe viitorii neschimbată Intre împrejurările actuale nici nu se poate altfela, și a aștepta o nouă direcție de la Wel-