Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1894 (Anul 57, nr. 239-262)

1894-11-25 / nr. 258

Sedactliinea, Aiministraţiunea, şi Tinografia, Braşova, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimetâ, INSERATE se primesc la Admi­­nistraţiune în Braşovâ şi la ur­­mătorele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Sabalek, Rudolf Hesse, A. Oppen­ks Nachfolger, Anton Oppsick, J. Datlneberg, în Budapesta : A. V. Goldberger, Eckstein Demat, în Bucuresci: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie; în Ham­­burg: Karolyi­­fe Liebmann. Preţulu Inserţiuniloru: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifa și învoială. Reclame pe pagina a 8-a o seria 10 cr. sau 30 bani. „Safeti" iese in M-care II. Aisenamente pentru Austro-Unsaria: Pe un ană 12 fi., pe şese -uni 6 fi., pe trei luni 3 fi. N-rii de Duminecă 2 fi. pe ajon. Pentru România şi străinitari. Pe une arm 40 franoT, pe șase lonî 20 fr., pe trei lunî 10 fr. N­rii de duminecă 8 franoT. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Alimamentuli pentru Brawrl a administration*. piața mare, Târguiui Inului Nr. 30 etagiule I., pe unu anu 10 fr., pe șase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă. Pe unu ană 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 or. v. a. seu 15 bani. Atâtă abonamen­tele câtă şi inserțiunile sun­tu a se plăti înainte. Nr. 258. Braşovt, Vineri, 25 Noemvre (7 Decemvre) 1894. Miserii agrare. Brașova, 24 Noemvre v. De câteva z z­ile în parlamentulu ungurescu se discută cu deosebită interesă asupra cestiunei agrare. Des­­baterile asupra bugetului ministeriu­­lui de agricultură au dată nascere unui lungă şilă de discusiunî și de plângeri, din care reese, că classele agricultorilor­ dela noi se află într’o situaţiune ameninţătbre şi că nici­odată aceste classe n’au fostă atâtă de îngrijate asupra viitorului ca acum. Mulţime de miserii şi calamităţi au năvălită asupra agricultorilor­ şi prin ei asupra ţerii întregi. De-o parte preţuia peste mesură scăd­ută ală cerealelor, a lovită cumplită în interesele agricultorilor­, de altă parte filoxera a­dusă la sapă de lemnă pe cultivătorii de vii, cari înainte produceau milioane, pe când astăc­i în multe ţinuturi nu producă aproape nimică; la acestea se mai adaugă baleie de vite, ce în permanenţă graseza în ținuturile Ungariei, cau­­sândă pagube enorme. Acestea şi alte multe miserii şi calamităţi au adusă agricultura ţerei noastre într’o situaţiune atâtă de strâmtorată, cum n’a mai fostă poate nicî-odată. Mai adauge mă la acestea dările, cari, după cum se scie, pentru nici o classă nu suntă atâtă de apasatare, ca pentru classa agricultoriloră. Abstragendă dela darea de pămentă (fonciera), care la noi ocupă rubrica cea mai însem­nată între dările cătră stată, pe agricultoră îlă apasă încă m­ă nu­mără apróape ne mai suportabilă de alte dări laterale, suplementare, ne­­suplementare etc., aşa că, după cum forte bine a observată unul­ dintre vorbitorii din oposiţie, darea agri­cultorilor­ întrece chiar venitură ca­­tastrală, din care numai 10°/0 ’i­ s’ar cuveni statului. Din aceste sarcini şi calamităţi au resultată şi resultă alte rele şi nenorociri, cărora în termini nu mai puţină îngrijitori li-s’a dată espre­siune în camera deputaţilor­. De-o parte socialismulă, care în straturile poporaţiunei din Ungaria a prinsă rădăcini şi pe­­ţi ce merge la di­mensiuni ameninţătore, de alta emi­grările, cari în proporţiuni mari se continuă cjilnică şi nici măsurile de rigoare ale autorităţilor­, nici baio­netele gendarmilor, nu suntă în stare a­ le împedeca. Poate că multe din calamităţile, ce bântue astăzi aceste teri, s’ar fi putută evita, deci stăpânirea ar fi luată la timpă măsurile necesare de precauţiune. Astăcji însă e târdiu. Regim­ul­ e neputinciosă în faţa acu­­saţiunilor­, ce i­ se facă, şi nu gă­­sesce altă refugiu, decâtă să pro­mită revisuirea dârei de pămentă, pe care are de gândă să o reducă cu o jumătate de procentă, or de altă parte agricultorilor, le pune în vedere, ca mijlocă de uşurare, pur­tarea economiei în dimensiuni mari. Marii proprietari de pămentă însă, din cari e recrutată şi nobi­limea maghiară, nu potă fi mulţă­­miţi cu atâta. Ei se găsescă astăzi într’o situaţiune multă mai despe­rată, sărăcia a intrată în palatele loră şi, după cum de-a rendulă au constatată vorbitorii din oposiţiă, ca mâne aristocraţimea maghiară e ameninţată de-a ajunge la sapă de lemnă. Statulă trebue aşa-dară să-i vină arăşî în ajutoră, dar cum ? Re­­galiile s’au păpată şi milioanele cele multe, ce le a storsă aristocrațimea maghiară prin despăgubirea loră, as­­tăcji nu mai suntă, or alte mijlóace de esploatată în favorulă ei nu se mai găsescu. De aci marele interesă, cu care se discută astădî cestiunea agrară în camera din Budapesta. Dar nu numai în cameră, ci în totă țara s’a pornită din partea aşa numiţilor­ „economi independenţi“ e mişcare, pe care voră să o străpună acum în administraţiile comitatelor, şi care în fondă nu urmăresce altă scopă, decâtă stoarcerea unoră nouă favoruri pentru marii proprietari maghiari. Dar de poporă cine îngrijesce? Deca e vorba de greutăţi, apoi fără îndoală, că acestea apasă asupra ţă­ranului mai multă ca asupra tutu­­roră celorlalţi şi prin urmare la îmbunătăţirea situaţiunei agriculto­rilor­, poporulă de rendu ar trebui se se aibă în vedere în primulălocă. S’a şi făcută amintire despre acesta în cameră şi, în ce privesce poporulă maghiară, s’au şi pusă în vedere mulţime de îmbunătăţiri, cari parte s’au făcută, parte se voră face, pre­cum căi ferate pentru Săcuime, di­ferite şcole de meserii etc. Dar locuitorii acestei ţări nu constau numai din Maghiari şi din Săcui. Poporulă nostru românescă, care este avisată esclusivă la agri­cultură, e celă mai espusă la grelele lovituri, ce ameninţă astăciî sartea agricultoriloră, şi cu tóate acestea re­gim­ulă n’a făcută şi nici nu inten­­ţionază de-a face nici celă mai mică pasă pentru uşurarea sorţii lui. Dela ună regim , atâtă de vi­tregă şi duşmănosă, poporulă nostru n’are nimică de-a spera. Cu atâtă mai multă însă ni­ se impune nouă datorinţţ, de-a îngriji să-i venim­ă poporului nostru în ajutoră, insuindă a-lă deştepta, a-i indica calea spre a-şî îmulţi resursele de câştigă şi a-lă face accesibilă pentru ideile nouă ale agriculturei, comerciului şi industriei.­ ­ 0ELETONUL II „GAZ. TRANS.“ Câtuşi frânte. Episode istorice, de Ernest Montanus. (Fine). Cea mai îngrozitoare şi faimosă dintre toate închisorile de stată, a fostă Basti­a parisiană, care la 14 iulie 1789 fu luată cu asaltă de poporă, făcând’o asemenea pământului. De obiceiu acolo nu erau în­carceraţi criminali, ci jertfele volniciilor­ despotice. O aşa numită Lettre de cachet, în care chiar şi numai numele persoanei, decă să întragistra la dorinţa unui bărbat, cu autoritate, sau a vr’unei dame cu in­­fluinţă, ajungea, ca vda nevinovată să fiă osândită la închisoare de ani sau pentru viaţa întregă. Cunoscută prin lunga lânge fire, ce avu să o sufere între murii acestei fortă­reţe este Henri Mazers de Latude, ună tâ­nără locotenentă de geniu, care pentru a câștiga favorulă prea-puternicei femei de curte Domna de Pompadour, descoperi aces­teia ună completă, ce se presupunea a fi fostă arangeată pentru înveninarea ei. In­triga însă fu descoperită și Latude trebui să plece la Bastilia. El­ făcu o primă în­cercare de fugă, care însă rămase fără suc­­cesă. După aceea îl­ închiseră împreună cu ună anumită Antoine Allegre, dar la amân­doi le succese să părăsască Bastilia în noap­­tea de 25 Februarie 1756, cu toate că for­­tăruța era încunjurată de muri înalți, de șanțuri umplute cu apă și pe lângă aceea de pază militară. Greutăţile, cari erau de învinsă cu acea ocasiune, le cuprinse La­tude într’ună memorială compusă de elă în­suşi în următorul­ modă: „Trebue să se scie, că prinsonierului Bastiliei nu-i e per­misă a purta la sine nici cuţită, nici for­­feci sau altă instrumentă­ ascuţită, şi că părcălabulă sau feciorulă, care servesce cu mâncarea, nu ar lăsa să vină nici măcară pentru sute de Luisdorf o sucitură de firă de legată. Şi noi aveam trebuinţă de 1400 urme de sforă, aveam trebuinţă de două scări, una de lemnă în lungime de 20—25, şi una de sforă de 180 urme. Trebuia deci să desfacemă, prin lucru, patru gratii din cămină, să stămă până la gâtă în apă ghe­­țosă, abia 15 — 18 urme depărtați de vigili; într’o singură noapte să facemă o spărtură într’ună mură grosă de 4*/2 urme; din ni­mica trebuia să creămă ceva, or noi afară de manile noastre, nu posedamă nimica! Şi acesta nu era lucru celă mai grozavă: noi aveamă să ascundemă atâtă scara de lemnă de o urmă de lungă şi de­ ună policară de grosă, câtă şi o nenumărată mulţime de alte lucruri, cari erau conser­vate în celula unui altă prinsonieră!“ Toate aceste le-au pusă ei la cale totă cu atâta curagiu, câtă şi cu perseveranţă şi presenţă de spirită, deşi întreprinderea loră atârna necontenită de ună firă de pără. Când ei s’au fostă lăsată deja în josă de pe platforma edificiului visteriei şi acuma stăteau în primula şanţă cu apă, găurindă cu drugi de fieră înaltulă zidă, care des­părţea şanţulă porţii Saint-Antoine, la înăl­ţime de celă multă 10—15 urme, de­asupra capeteloră loră vigilii făceau inspecţia prin­cipală cu felinarele loră mari înţepenite în prăjini, a căroră zare se refrângea pe su­prafaţa apei. Amândoi fugarii însă se cu­fundară în apa gheţosă şi rămaseră neob­servaţi, şi tată ast­felă au făcută când şi mai târziu se repetă acestă inspecţie. In Zorii Zilei amândoi erau în libertate, de care totuşi nu avură să se bucure multă timpă. Allegre în patru săptămâni deja fu­­răşi prinsă în Bruxella. Latude căzu în mânile poliţiei franceze după cinci luni şi îşi câştigă abia la 1784 libertatea. Identică cu istoria liberării lui Gro­­tius prin soţia lui, este liberarea contelui Lavalette prin eroica sa femeiă. Lavalette era sub Napoleon. I directoră generală ală posteloră şi-i aducea împăratului, pănă la 1814, cele mai însemnate servicii. După prima restauraţiune elă fu demisionată, şi în urma aceasta se insura prin toate mij­­loacele să readucă pe împăratulă de pe in­sula Elba, când apoi îşi primi din nou pos­tură. Abia reveniră la putere Bourbonii, Indemnitate și crisă. In­cercările politice din Budapesta a făcut o mare surprindere proiectule de in­demnitate ala guvernului, fiindă-că acesta proiectă era destinată a­ se așterne numai săptămâna viitoare. Graba aceasta, cjica foile unguresci, este motivată de o causă poli­tică forte seriosă. Cabinetulă, orice „Buda­pesti Hírlap“, nu vre să aştepte pănă când va veni la desbatere în camera magnaţi­­lor, cele două proiecte bisericesc­. Proiec­­tulă de indemnitate, garantândă şi pentru mai departe administrarea statului, fără în­trerupere, vre să dea prilegiu, ca crisa să devină mai acută, și să se argiteze resolva­­rea ei. Presupunerea aceasta o confirmă și impregiurarea, că deja la începutul­ săptă­­mânei viitoare guvernulă, sistându-se des­­baterea bugetului, doresce să se desbată proiectul­ de indemnitate. Se crede, că îndată ce se va primi acestă proiectă gu­­vernulă îşi va da dimisia. * Fetei vienese „N. V. Tagblatt“ i-se anunaţă din Budapesta. Privitoră la ner­­vositatea, ce se arată din nou în cercurile politice, în urma întârzierii sancţionărei le­­gilor­ bisericesci, se Zio® în cercurile bine informate, că în şedinţa dela 28 Noemvre a dietei, Wekerle a declarată hotărîtă, că sancţionarea va fi, şi că monarchulă va da acestă sancţionare actualului guvernă. Nime însă nu poate afla causa, că de ce n’a ur­mată sancţionarea pănă acum. Monarchulă a plecată la Welsbe, de unde se va reîn­­toarce numai peste câteva zile, şi astfel, nu se poate spera, că sancţionarea va urma în curendu. Spirea, că Wekerle va merge arăşi la Budapesta, n’ara basă ; e adevărată însă, că contele Iuliu Androssy merge la Buda­pesta, unde va conferenţia cu Wekerle şi eventuală va împărtăşi acestuia causa pen­­tru­ care întârzie sancţionarea. O voce creată despre Maghiari. „Agramer Taablattu, opunându-se în­■' *•' ' L ....... . tr’ună primarticolă cu adunarea naţională din Sibiiu, spune că presupunerea unor­ Ziare maghiare, ca şi când în Sibiiu s’ar fi desbătută şi asupra unei organisaţiuni se­crete, este la totă întâmplarea prematură, că însă lucrurile vor­ ajunge aşa departe, este forte probabilă. Dacă mişcarea publică a Românilor­ este sistată, atunci nu urmază, decâtă ca dânşii să se gândascâ la înce­perea unei acţiuni subtrase dela judecarea opiniunei publice. Din acâste,causa chiarului din Agram dă sfatulu prietinescu Maghia­­riloru, ca în interesulu bine pricepută alu statului loră, precum şi ală intregei monar­­chii, să îmbrăţişeze alte vederi mai înţelepte şi să se reintorca până când încă nu este prea târziu In urmă pentru a da o espre­­siune concretă situaţiunei actuale ajunge la următorele postulate: legea de naţiona­

Next