Gazeta Transilvaniei, decembrie 1894 (Anul 57, nr. 263-286)
1894-12-01 / nr. 263
Pagina 2. turata numai ideia nouelor alegeri, ci i-a succesa a îndupleca coroana să sancționeze proiectele încă la începutul desbaterei proiectului pentru indemnitate, pe ceea ce întregii cabinetulți din Budapesta pune mare pândă. Cu toate acestea însă situația politică, nici pe departe nu se poate considera ca limpedită. Insuşi cabinetul o simte şi o scie aceasta. Din consideraţiunea aceasta — zice „Budapesti Hírlap“ — încă înainte de a se începe în camera magnaţilor şi desbaterea asupra celor două proiecte bisericesci pendente, cabinetul va pune cestiunea de încredere înaintea Coronei. In cercurile partidei liberale se crede, că spre scopul acesta ministrulu Wekerle va merge la Viena încă la Inceputul septămânei viitoare. Dieta ungară. — Desbaterea proiectului de indemnitate. — In ședința dela lODecemvre n. dieta ungurâscă a desbatut asupra proiectului de indemnitate. Raportorul Hegedűs recomandă în scurte cuvinte spre primire acesta proiectu şi atrage atenţiunea camerei asupra împrejurării, că indemnitatea nu e de caracteri generali, ci pro rata temporis. Helly Ignacz , declară în numele său şi alți soţilor săi de principii, că nu votază proiectul, deoarece el şi soţii sei nu au nici încrederea nici aplecarea de a da unui guvernu, care stă pe basa pactului dela 67, mijloculu, fiă şi numai provisoriu, de-a conduce şi mai departe guvernamentul, pe acestă basă. Vorbesce apoi despre proiectele politice bisericesci şi cjice. Aceste proiecte s’au trimisü spre sancţionare şi guvernulu declară mereu, că sancţionarea sosesce. Beötthy Ákos: Nu sosesce cu trenulu, ci pedestru. (Ilaritate în stânga). Helfy: Adauga, că eu nici unu momentu n’am dubitatu, că proiectele vor fi sancționate ; nu dubiteza nici astădi, deoarece nimenui nu este permisa de-a se îndoi în cuventula regelui. (Adevărată, așa este în stânga.) Dar nu-mi e cu putință de-a nu constata totodată, că chiar decă mâne, deca astădi, decă imediată ar sosi sancționarea, paguba însă, ce s’a pricinuită prin întârejiere, nici decum nu se va pute repara curenda. Causa răului o atribue vorbitorulu mai întâiu guvernului, apoi agitațiunilor necurmate ale partidei clericale, făcute în pressă, în meetinguri poporale, cu una cuventu în totu chipulu. Alți treilea factoru alu răului, de unde provinü de secuii tóate relele Ungariei, continuă vorbitorulu, este acolo, unde e isvorula principală, la Viena. Sistema parlamentară se basază pe activitatea armonică a diferiților factori constituționali. Nu este stabilită terminal, pănă când coroana are să sancţioneze legile, poate să le sancţioneze astăzi, poate peste o lună, peste una ană, ori peste 10 ani. Dar în istoria parlamentarismului de obiceiu se întâmplă aşa, că în casula, când ambii factori ai legislaţiunei, când dieta în înţelegere cu coroana au stabilită proiectele de legi, sancţionarea peste puţine chile are să urmeze. Acesta însă la noi nu s’a întâmplată aşa. Viena s’a pusă în grevă. Vajay István : Cine este Viena aceea ? Ce are de-a face Viena cu treburile noastre? (Sgomotă. Preşedintele sună clopoţelulă.) Helfy: Tocmai asupra acestei întrebări voia să revină: cine este Viena? (Sgomotă). Preşedintele: Rogă pe d-nii deputaţi să nu vorbească. Helfy: Astăzi! în totă Ungaria este la ordinea 4'!! întrebarea, că cine pricinuesce acăstă stare de lucruri? Când guvernul, dieta, camera magnaţilor, coroana consimtă întru toate şi fie-care din aceşti factori a declarată lămurită, că este de acordă (cu proiectele), cine este acela, care pune pedeci afacerei? Cine reţine de la sancţionare acea mână, care după lege e obligată să sancţioneze? Să ni se spună limpede, cine este, oare în secretă îşi esercită aici influenţa sa? De nu ni se va spune, întregă publiculă va ajunge la convingerea, că astăcl lucreza în mijlocul nostru aceeaşi mână, aceeaşi putere secretă, care la 1848 a făcut, ca constituţia din 1848, ce era deja sancţionată, să nu se pună în practică. Astăzi este dovedită cu dovedi pipăibile, că unde duce pactură dela 1867 şi că ce esplicare i se dă acestuia la Viena. In fine vorbitorul îşi esprimă dorinţa, ca guvernul să cadă câtă mai iute, dar să cadă pe cale parlamentară, or nu prin înrîurinţa Vienei. De aceea presintă ună proiectă de resoluţiune, în care se cere, ca dieta să respingă proiectul, presentată. Au mai vorbită în contra proiectului Horanszky şi Péchy Tamás. Cestă din urmă zise, că după a lui părere, nici după sancţionarea proiectelor, nu se va restabili pacea în ţără, ba din contră, adevăratulu resboiu se va începe numai după sosirea sancţionării. Respunsulu Senatului la MesagiulU tronului românu. Etă textulu proiectului de respunsu alu Senatului românu la Mesagiulu tronului: Sire, Fericitele întâmplări petrecute în casa Majestăţei Vostre au fostă pentru întregă poporală română prilegiu de manifestare a iubirei sele nemărginite şi a devotamentului său statornică cătră Augusta persană şi cătră Dinastia Majestăţei Vostre. Senatulă, purtătoră credinciosă ală glasului Naţiunei, vine la deschiderea sesiunei sale anuale să reînoiască espresiunea aceloraşi sentimente şi depune la picioarele Tronului urările căldurose, ce din toate inimile române se înalţă cătră ceră. Munca de 28 ani, ce cu nepilduită rîvnă, cu desă încercată răbdare şi cu adâncă prevedere Majestatea Vostră aţi pusă pentru întemeiarea unui regată unită şi neatârnată, îşi găsesce drepta răsplată în recunoscinţa tuturoră Românilor. Istoria în judecata ei nepărtinitore va sei să aducă tributulă de admiraţiă pentru Maiestrală Architectă şi pentru devotaţii lui tovarăşi de lucru. Când acum 25 de ani, Sire, tînăra principesă Elisabeta, graţiosa nostră Regină, părăsesce malurile Rinului, spre a pune mâna sa în mâna Majestăţei Vostre şi a conlucra cu voi la îndeplinirea mândrelor ursite ale unui neamă întregă, ună strigătă de bucurie s’a ridicată dela o margine la alta a ţărei, căci România căpăta din acelă momenta două inimi nobile şi generose, cari împreună bateau pentru dânsa. Pătrarulă de secolă, ce de atunci s’a scursă, a dovedită, că naţiunea nu se amăgise în ale ei speranţe. Sire, Socotimă o politică demnă şi înţeleptă aceea, ce se îngrijesce a ne pune în contactă câtă mai strînsă şi mai regulată cu celelalte state şi fapt a se respecta cu sfinţenie reciprocitatea îndatoririlor internaţionale. Graţie unei asemenea politice cinstite şi cumpănite, România, elementă de ordine, de linişte şi de cultură, îşi desvoltăzilnicc forţele sale materiale şi morale, insuflă stimă şi încredere Europei şi întreţine cu toate puterile relaţiuni din cele mai prietinesci. Loviturile crud încercate de Republica francesă şi de imperial a Rusiei în cursul acestui ană, pe nimeni n’au putută lăsa nesimţitorii. Senatură a trimisă la timpă guvernului francesă espresiunea regretelor sale pentru tragica morte a preşedintelui Carnot. Eli se asociază la manifestaţiunea aceloraşi simţăminte pentru dolință cea acoperită poporală şi augusta familie a Rusiei în urma morţei neaşteptate a împăratului Alexandru III. Sire, In perioada de temeinică organisare a unui stat, credemă că este bine, ca politica să dea pastilă înainte reformelor, pentru ca acestea să potă fi chibzuite şi desbătute cu maturitate şi pentru ca opera de reformă să ajungă la capătă fără întrerupere. Senatulă ia cunoscinţă cu bucurie de însemnatele proiecte de legi, ce li se anunţă prin Mesagiu; elă le va cerceta cu cea mai scrupulosă luare aminte şi va da totă concursulă activă guvernului, pentru ca să întregască programul, pe temeiul căruia partidulă conservatoră a dobândită încrederea ţărei. Crisa agricolă, resimţită de câtăva timpă în toate ţările, a începută din nefericire să-şi producă şi la noi efectele-i supărăciose. E de sperată însă, că ea va fi numai trecătoare , că dârjenia la muncă a plugarului română, spiritulă lui de economia şi silinţele ce dânsulă face, ca să lupte împotriva marei micşorări a preţurilor, voră atenua efectele crisei şi le voră face în curendu să înceteze. Dar scăpaţi poate mai oţeliţi dintr’o aşa încercare, crisa ne dă totă intr’o vreme ună avertismentă şi o lecţiune: agricultura oricâtă de banusa ar fi şi ori câte îmbunătăţiri i-amă aduce, nu mai poate alcătui uniculă nostru isvoră de avuţie, trebue neapărată să deschidemă muncei populaţiunei nóastre căi noi de activitate. In împrejurările economice de faţă Senatulă află cu o satisfacere pe atâtă mai mare, că situațiunea financelară Statului nu insuflă nici o îngrijire, că budgetulă anului trecută s’a încheiată cu ună escedență de peste 20 milioane, celă în lucrare se soldeza fără deficitu, or celă pentru anulă viitoră se va presenta ecuilibrată. Sire, Cuvintele pline de laudă, ce Alesulă Naţiunei adreseza mandatarilor ţărei, suntă atâtea îndemnuri la muncă şi la abnegaţiă. Patria nostră, clădită cu preţulă atâtoră secole de eroismă şi de răbdare, mărită şi apărată prin vitejia unora, prin înţelepciunea altora, prin silinţele tuturora, are pururea dreptulu la toate afecţiunile nóstre, la totă devotamentulă nostru. De aceea vă încredinţămă, Sire, că nu vom cruţa nici o muncă, nici o jertfă, în folosulă ţărei pentru ale căreia mândre ursite dorimă : Să trăiţi, Sire, Să trăiască Maiestatea Sa Regina, Să trăiască AA. L. RR. Principele şi Principesa cu scumpii Loră prunci Raportoră, Gr. G. Tocilescu. Cele apostoliloră în testamentul nou, şi întrega literatura religiosă, afară de discuţiunile teologice şi filosofice asupra dogmelor, este eminamente poetică. Şi în epocele de trecere dela o formă la alta a civilisaţiunei, cum este veacul nostru, cultură religiosă numai prin poesie, ajutată de musică şi de artele plastice, îşi poate recâştiga puterea morală din alte vremi. Poesia e de mare ajutoră şi pentru educaţiunea tinerimei, şi anume, pentru copii basmele, legendele şi fabulele, oi pentru elevii mai înaintaţi celelalte genuri de poesie. Ea desvoltă imaginaţiunea, care deşteptă sentimentele morale de simpatie şi milă, pentru că numai prin imaginaţiune ne putemă identifica cu semenii noştri şi cu alte fiinţe vieţuitore, şi putem simţi bucuriile şi durerile lor, ca pe ale nostre proprii. Cine n'a suferită şi nici nu’şi poate închipui, câtă e de rău a simţi miseria, durerea, persecuţiunea şi violenţa celor mai tari, nu simte nici o compătimire pentru semenii săi. Nepăsarea multora omeni nu vine din răutatea inimei, ci mai multă din necunoscerea suferinţelor şi din lipsa de imaginaţiune. Poesia deşteptă nu numai iubirea de aproapelui, ci şi mila de animale şi simpatia pentru întreaga natură. Acestă influenţă o au asupra copiilor, mai alesă basmele, potrivite cu firea şi modulă loră de vedere. Copiii suntă aplecaţi a atribui însufleţire şi voinţă, asemenea voinţei loră, nu numai animaleloră, ci şi planteloră şi tuturoră fenomenelor naturei, întocmai cum făcea omenirea în copilăria sa. Şi basmele cuprindă în sine rămăşiţe de cele mai vechi tradiţiuni omenesc, din epocele primitive, cum arată faptele şi întâmplările supranaturale şi metamorfosele miraculose ale fiinţeloră şi lucruriloră, cari facă obiectulă basmeloră. Pentru aceea suntă atâtă de plăcute copiiloră. O înrîurire analogă au fabulele ; însă ele deşteptă mai multă spiritură de observaţiune şi de judecată şi învaţă a cunosce moravurile oamenilor, atribuite în fabule animalelor. Numai câtă trebue a alege atâtă fabulele, câtă şi basmele, căci nu tóte suntă potrivite pentru educaţiunea copiilor. Apoi orice ger de poesie, zugrăvindă caractere şi abile, contribue la formarea idealului tinerimei, innobilază inimile şi moravurile şi înalţă simţulă şi demnitatea vieţei. In fine, poesia are o însemnată influinţă asupra limbei şi stiinţei. Ea este cristalisarea sentimentelor şi închipuirii poetice prin cuvinte, şi împrumută astfelă limbei farmeculă şi frumseţea sa, stabilesce cuvintele şi formele lor. Apoi, espunândă resultatele sciinţei sub o formă plastică, într’o limbă armoniosă şi plăcută, poesia le face uşore de înţelesă şi plăcute tuturoră. Ea dă astfelă şciinţei deplina sa valore. Ea este chiar mai importantă decâtă şciinţa, pentru că pătrunde mai adâncă în firea lucrurilor şi a vieţei, le arată sub o lumină mai vie şi prin acesta ne ridică la înălţimea modului de vedere şi cugetare a poetului. O limbă fără literatură estetică n’ară ajunge la ună gradă de cultură, prin care se merite a ocupa ună locă între limbele popoarelor civilisate. Şi omulă, atâtă ca individă, câtă şi ca poporă, fără ideală, fără cultivarea frumosului prin arte şi în specială prin poesie, care este arta arteloră, ară rămâne pururea încovoiată sub povara pasiunilor, de toate 46ele îşi, înlănţuită în strâmtură cercă ală trebuinţelor fisice şi intereseloră materiale, elă nu s’ar deosebi de alte animale, decâtă prin raţiunea sa, rămasă sclavă aceloraşi trebuinţe, ca şi inteligenţa în animalele necuvântătore. Ba încă omulă, condusă numai de raţiune fără sentimentulă umanităţii, se coboră uneori mai pe josă de alte animale, devine mai periculosă decâtă fiarele sălbatice. In prologulă lui Faust, Mefistofeles vorbindă cu Dumnezeu îi 4i°e: „Omulă s’ar conduce mai bine fără acestă reflexă din tine, care se chiamă raţiune şi care-lă face mai dobitocă decâtă dobitocele“. Bine înţelesă, acestă sarcasmă diabolică ală lui Mefistofeles este adevărată atunci numai, când raţiunea nu e încă uită de lumina inimei. De aci se esplică onoarea şi gloria de care se bucură poeţii la toate națiunile. (Va urma.) G-ÁZETA TRANSIYANIEI Nr. 263—1894 SCIHÎLE DSLES. 5 — 80 Novemre. Procesulu de pressă ală „Dreptății“. „Magyarország“ dela 12. c. aduce soirea, că în procesului Dreptății11, ce se va pertracta în 28 Decemvre st. n., d-lă Dr. Valeriu Branisce şi-a alesă de apărători pe d-nii advocaţi Coriolanu Brediceanu, Dr. Stefanovici (Slovacă) şi Dr. Emilă Gavrilla (Sârbă). O cruce pentru mănăstirea Sinaia. Archimandritulă Nifon, stariţulă mănăstirei Sinaia, a primită din partea reginei o frumoasă cruce de argintă masivă, în greutate de 14 kilograme, având o înălţime de 70 centimetri şi aşezată pe ună piedestală de abanosă. Acestă cruce a fost trimisă de principesa Maria de Wied, mama reginei.