Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)
1895-01-15 / nr. 11
r ei acţiim Aiiiiiiintian, şi Tipografia, Braşova, piaţa mara Hr. 30. Scrisori nefrancate xra se V»rim63Cv — Itamiaoripte na so r e trimer u. INSERATE se primesc la Atfmlnistraţiune în Braşovă şi la ur- I matorele Birouri de anunciuri: în Viena: Jr. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Mouse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Larmeber, în Budapesta: A. V. Goldbergerg, Eckstein Bemnet, în Bucuresti: Agence Havas, Succursale de Roumanie; în Hamburg: Károlyi & Liebmann. Preţul îi Incertluitoru : o seria garmond pe o coloana 6er. şi o scr. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina a S-a o seră 10 or. sau SO bani. Nr. 11— Anunt LVIIL Brașovt, Duminecă, 15 (27) Ianuarie 1395. (>TTJM±Ktr JDS lDTT&£X2fT3EZC>2i. 3) r'i „Sazeta-1 iest în M-care fii. Acciamle pentru Austro-Unitaria. Pe un anu 12 £L., pe sesetari 6 fl., pe trei luni 3 fr. N-rii de Dumineci 2 fr. pe nnc. Pentru România și străinătan.: Pe unu anu 40 francî,pe șese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate ofictele poştale din întru și din afară și la doi. adepteri. Arlamantulu pentru Brasovia administraţiune, piaţa Mare, Târgul laurii Nr. 30 etugiulu I., pe unu anu 10 fi., pe sese luni 5 fi., pe trei luni 2 fi. 50 or. Gudusniu In casă. Pe unii anu 12 fl., pe 6 luni 5 fi., pe trei luni 3 fi. Unu eoempiarn. 5 or. v. a. geu 15 bani. At&t n abonamentele ofttu şi inserţriunile tmntu a 8» plăti înainte. Apa trece, patrii© românu. Braşovut, 14 Ianuarie v. 1895 Cine ar fi și creciutu, că sub chivernisirea unui Banffy-paşa s’ar puté pune temelia unei alte politice şcolare, decâtă cea desfăşurată în programuid noului ministru ală instrucţiunei publice, pe care-lă arătămă mai josă? Noulă ministru Iuliu Wlassics nu este, decâtă urmaşulu lui Trefort, Csaky şi Eötvös. Deca ceşti trei din urmă au soluţii se câştige prin politica lorii de maghiarisare dragostea şi încrederea cea mai desevirşită a întregei cete a şoviniştiloru, pentru ce ore se nu urmeze şi Wlassics acestă politică, fără de care în împrejurările de aici nu i-ar fi cu putinţă unui ministru ungurescă de-a se susţină la putere nici dove-decî şi patru de ore? Wlassics este aşadără una maghiarisatoră şi prin urmare unii adversarii totă aşa de neîmpăcaţii ale instrucţiunei şi culturei nóstre naţionale, ca şi înaintaşii sei. Deosebirea este numai, că cei de mai ’nainte i-au răpită lui Wlassics apróape totu terenului autonomia nóstra şcolară au călcat’o în picidre, scólele ni le-au pusă sub mână şi controlu ungurescu, în scólele nóastre poporale au introdusă limba maghiară ca studiu obligată, şi nici măcară micii noştri copilaşi nu i-au lăsată în linişte în sînulă familiei, ci au hotărîtu se-i bage în „Kisdedovurî“, — după aceste şi alte multe, ce i-a mai rămasă dor noului ministru Wlassics ? Singurulă terenu, ce i-a mai rămasă, este „revisuirea“, său mai bineţisă maghiarisarea legei şcolare din 1868. Dar ce ni-a folosită nouă şi până acum acesta lege ? Ce poate folosi legea unui popor, ca ală nostru, care nu este guvernată după lege, ci după poruncile volnice ale miniştrilor şi cu forţa brutală a autorităţii oră ? Din 1868 avemă mai multe legi, cari dau şi naţiunilor nemaghiare din patriă ore cari drepturi şi libertăţi, dar de când Ungurii şi-au întărită stăpânirea loră, care dintre aceste legi a mai fostă ere respectată? Care dintre drepturile Românilor, n’a fostă batjocorită și călcată în picioare ? Nu legea școlară dela 1868, dar de-ar trage ei dungă peste toate legile, câte esistă astăciî, pe noi nici acésta n’ar avea să ne surprindă, căci pe câtă timpă suntemă guvernați mai multă cu sbiciulă și patură puscei, pentru noi legile puţină cumpănescă. Ună singură terenă i-a mai rămasă totuşi lui Wlassics şi acesta e: maghiarisarea desăvîrşită a preparandiiloră. Elă vre adecă, ca dascălii poporului română se nu mai fiă dascăli românesci, ci se fiă dascăli crescuţi după tipulă şi asămănarea „betyár“-iloră unguresci, — dascăli, cari să nu mai fiă în stare de-a da fiiloră poporului română carte românăscă, ci să-i crescă în spirită și idei unguresci. Acesta este, ce i dreptă, ună plană înfricoșată, dar pentru aceea curagială în luptă noi nu ni-lă vomă perde. Cu guvernele unguresc! suntemă de multă în clară şi scimă, că dela aceste guverne nu avemă să ne aşteptămă la nici ună bine. Ele ni-au făcută rău câtă au putută, ne facă şi ne voră face încă. Voră merge mereu înainte şi, deca vreună evenimentă neprevăzută nu le va opri în drume, mâna loră sacrilegă nu va lăsa neatinsă nici unulă dintre sântele nóastre drepturi de limbă şi cultură naţională. Dér nici atunci noi nu vomă fi striviţî. Vomă lupta câtă vomă puté pentru apărarea scóalelor şi aşecăminteloră noastre de cultură naţională, dér nu vomă uita, de altă parte, nu trebue să uitămă nici astăcji şi niciodată, că toiagulă este ţa mâna nostră. Noi suntemă stăpânii limbei şi culturei nóstre naţionale ; noi, Românii, suntemă depositorulă acestei culturi sânte şi nu este în lume putere, care se ni-o potă răpi, pe câtă timpă noi înşine n’omă vre se ni-o răpăscă. Fiă-care Română trebue să fiă în jurul seu, în casa sa, în familia sa ună apostolă, fiă-care trebue se fiă ună dascălă, fiă-care ună propagatoră ală culturei naţionale. Poporului să-i dămă în mână cărţi de cetire românesc!, cărţi bune şi folositore, din cari se înveţe a-şî iubi limba şi cultura, să înveţe a cinsti pe bărbaţii mari ai neamului său şi să se lumineze în lumina sciinţei şi învăţăturei românesc. Părinţii, moşii şi strămoşii noştri erau totă atâtă de prigoniţi, totă atâtă da oropsiţi şi urgisiţi în cultura loră naţională, ca şi noi. Şi ei au fostă supuşi, deşi în măsură mai mică, ca noi aceî, ispiteloră de desnaţionalisare, şi asupra loră şi-a întinsă limbile sale de focă bălaurală celă spurcată ală renegatismului, dar nu i-a nimicită. Foculă celă sântă ală iubirei de limba şi de neamă ■ i-a încâlcită pe eiişi i-a făcută să iese învingători din tóate tentaţiunile, căci au trăită ca Români şi au murită ca Români. Acestă focă sântă, acesta iubire arzătore de limba şi de obiceiurile strămoşesci trebue se ne însufleţască şi pe noi. Fiăcare Română are să fiă la, postulă său, fiăcare ună apostolă ală culturei naţionale: apostolă se fiă acasă şi pe stradă, apostolă în sinlă familiei şi în piaţa publică. Timpurile suntă grele şi nu avemă altă nădejde de scăpare, decâtă rîvna şi caragiulă nostru, de-a lupta fiăcare fără pregetă şi fără ostenéla pentru mântuirea limbei şi culturei noastre românesci. Să lucrămă cu toții din toate puterile, ca să întroducemă carte româneasca în sânulă poporului nostru ; românesce să cetăscă, românesce să vorbăscă, căci numai cartea româneasca îlă va mântui pe elă. Când în privința aceasta noi vomă fi trezi și isteți, încercările de maghiarisare ale stăpânitorilor noştri se voră isbi în pepturile românesc! şi se voră frânge. Nici Wlassics, nici Banffy, cu toata céta loră văzută şi nevăzută, nu voră isbuti asupra nóstru, căci uneltirile mişelescî nu potă isbuti asupra popoareloră brave. EOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Crăciunu triştii. De Glisici Milovan. I. Departe, colo sub munţii dela Omoly strălucesce una sătuleţă. In elu locuescu omeni buni şi omeni réi, cinstiţi şi păcătoşi, săraci şi avuţi, ca în totu loculu. Chiar nici degetile maniloru nu suntu la felu, cum deră ar fi la fel, omenii ? In mijlocul satului se poate vedea din depărtare o căsuţă curată şi albă ca zăpada. Uşa casei se deschide tocmai cătră o colină înaltă. Coperişul. Invechita apare, ca o Invelitoare de capa nagră, or celea două ferestruici se pare din depărtare doi ochi, ce privescu veselii. , In casa acesta locuescu două suflete cinstite, bătrâna Smilja — Intregu satul. Zicea „lele“ acestui sufletu bunu — și miculu ei fiu Cvetko, flăcău ce n’are păreche nici în depărtate țări. Suntu două-decî de ani, decândă fericitulu întru Domnulu Malesici Vid s’a Inchisu ochii. Credincioasa lui soție, biata Smilia, a rămasă singură cu micula ei Cvetko de trei ani. Multa a trebuită să sufere sermana, multe zile grele și triste a trebuită să petrecă. Dar a crescută și Cvetko și putea să fiă de ajutoră mamei sale. Lucrurile mai grele le isprăvea eră. Cvetko se făcu ună băiată bună, ca mărulă de aură, sîrguinciosă şi cinstită... Bătrânii îlă aveau dragă şi adeseori cereau sfată dela elă, ca şi când şi elă s’ar ţinea de ceta loră. Tinerii flăcăi încă îlă iubeau, ca pe ună frate. Toţi erau mândrii de elă. La lucru Cvetko da pildă bună, la glumă, în veseliă nime nu era mai bună meşteră decâtă elă. Nu era fată în sală, care să nu-şî frământe capulă cum să joace acolo*) lângă Cvetko. Hei, ş’apoi câte mai suntu cari îlă cântă şi-lă descântă cu mintea şi cu glasulă. * Laudă Domnului, bătrâna Smilja caută acuma liniştită şi veselă în faţa viitorului. Bătrâna n’are altă dorinţă, decâtă să-şi vadă însurată uniculă ei fiu, şi atunci ea s’ar închide liniştită ochii. Era tocmai în presura S-tei Mării. La casa lui Ninko Purovici se serba hramulă; tota sătulă era adunată la elă şi *) Jocă naţională serbescă, societatea nu se împrăştia decâtă noaptea târcjiu. Bătrâna Smilja și Cvetko se despărțiră de ceilalți lâng’ună huceage. Cvetko cu secerea pe umbră, mergea înainte adâncită în gânduri. Smilja după er, de asemenea tăcută. Ea tușea din când în când, ca omulă, care vrea să spună ceva. — Cvetko dragă, de bună-samă te-ai ostenită, începu Smilja, ca să rupă tăcerea. — Ba bine, că nu. — Dar totuși ești forte tăcută, drăguțule. — Dară ce se facă mamă? — Vedi tu Cvetko, continuă Smilja după o scurtă tăcere; ce frumosă fată s’a făcută Stana lui Nicola? El era încă copilă, şi astăzi.... Rău, că e fată bună și frumosă, şi pe Dumnedeulă meu, e din casă bună.... — Adevărată, adevărată... dor..., răspunse Cvetko împedecată. — Sciu copile, continua Smilja; inima ta e înzgărdată de Lyuba lui Ninko. Şi Lyuba e fată bună, şi doră e mai frumosă chiar și decâtă Stana.... dar tu cunosc pe Ninko.... elă nu umblă decâtă după neguțători, după domni.... Cvetko nu răspunse nimică, Smilja încă tăcu. Când ajunseră în grădină, Smilja îlă agrăi din nou. — Cveto dragulă meu, ascultă de mamă-ta. Se numetăscă eu pentru tine pe Stana lui Nicola? Ai fi norocită pe vecin. — Cere-mi pe Lyuba, mamă, răspunse Cvetko. Dacă n’o capătă pe ea, nu credă, că pe alta.... Bătrâna Smilja vorbi în zadară să-și ia gândulă de la Lyuba. Cvetko nu răspunse decâtă: „ori ea, ori nime!“ H. Ninko Purovici era celă mai de frunte gazdă în sală. Omă cinstită şi de omeniă, elă nu voia să fiă nimărui spre greutate şi nu voia să scurteze pe nime. Era însă niţălă cam mândru. Iubea pe neguţători, pe domni. Cu săraculă nu-şi prea sfărma capulă, şi ruşina pe ţărani, ca şi când elă nu s’ar fi trasă din familia ţărănască. Zivka, nevasta lui, încă avea aceeași fire. Lyubica, fata lui, era fecioră sărbătorită. Când voia cineva să laude pe o fată, adeseori se putea audi o licendă , adevărată, că e sîrguinciosă, bună și veselă, tocmai ca Lyubica lui Ninko.... E şi frumosă.... dar nici pe departe aşa frumosă, ca Revistă politică. Două lucruri mai însemnate s’au petrecută în politica internă, pe cari nu le cunoscă cetitorii fetei noastre de Dumineca. Unulă este programur guvernului Banffy, cu care a păşită înaintea dietei în şedinţa dela 19 f. c. Ţinta politicei noului guvernă este înainte de toate de a consolida încrederea dintre Coronă, guvernă şi parlamentă , va căuta moduri şi mijloace, ca între stările de faţă, spiritele să se liniştescă. Nouă guvernă, cum arată dr. Banffy, îşi va pune toate silinţele întru desvoltarea statului maghiarii în direcţia naţională maghiară şi asigurarea şi susţinerea ideii de stat. Toate tendinţele şi agitaţiunile, cari se îndreptă contra acestei idei, vor fi sdrobite şi sufocate, şi nu va suferi guvernulă, ca caracterulă statului maghiară unitară să fiă mărginită şi restrînsă. Va lua însă în băgare de seama acele cereri îndreptăţite, cari le vacjimă naţionalităţile nemaghiare pe art. de lege 44 din 1868, vnse fără restringerea caracterului naţională maghiară şi întru câtă legea de naţionalitate n’a fostă modificată prin alte legi ulteriore. Va sădică coconulă Banffy