Gazeta Transilvaniei, februarie 1895 (Anul 58, nr. 24-46)

1895-02-01 / nr. 24

Pag. 2. traiștî voru cunósce adeseorî urma manei lui. Se aude deja, că voesce se ia în resortulu seu regularen afaceriloru de naționalitate. In desvoltarea mișcărilora valahe dâră putemu să fimu pregătiți la întorsături și surprise interesante. De sigurii, că se va pune în curendu capeta cuileloru frumate ale agitatoriloru valahi“, în numărula urmatorii de la 10 Febr. „Budapesti Hírlap“ publică unii articole de fondu, sub titlulu rPacifihaciou, în care, pe basa unei corespondențe din Bucuresci, scrie următorele: „Valahii din Ardela pregatescu a înainta regelui o petiţie pentru graţiarea osândiţilor şi în procesura Memorandului. Deputăţia va conduce-o Mihályi, Metropolitulu Blaşiului, şi, ca ei să aibă succesii, vor mai slăbi din agitaţiuni şi se vor purta liniştita faţă cu guvernul Bánffy, pănă cânda se va adeveri, că are fostula fispana de la Bistriţă-Năsăuda, aplecata este a le face concesiuni ori nu... E lucru forte caracteristica şi de gravitate, că ministeriului nostru de esterne.... a făcuta lui Banffy plăcerea de-a ruga pe guvernula româna, să înfluinţeze, ca Liga română să-şi sisteze acţiunea din Ardély. Pasula acesta a şi avuta resultata, căci guvernulu româna a vorbita cu conducătorii Ligei în sensu moderatora, ba a intervenita însuşî regele Carola în direcţia, ca să nu i se creeze guvernului Bânffy greutăţi, de oarece ela (regele) scie, că a căpătata (Bânffy) îndrumare, să împace pe Români prin concesiuni administrative şi locale...“ Am despus astfel visiunile lui „Budapesti Hirlap“, fără a ne lăsa în comentarii. Unii diara germanii despre Saşi. Supunerea orbă de neînţelesă a deputaţilor săsesc din Transilvania sub jugulă caudinicu ala presidenţiei lui Bánffy a făcută mare sensaţiă în Germania. Eta ce scrie marele (jiara germană „Münchener Allgemeine Zeitung”, în aceasta cestiune. După cum se scie, deputaţii săsesc! Transilvăneni din parlamentul ungara au ramasu şi mai departe membrii de ai partidei guvernamentale, după ce comitetele cercurilor electorale şi comitetula centrală au aflata pentru apărarea intereselor, săsesc! garanţii mulţămitore în declaraţiunea ministrului-preşedinte Banffy, că programula poporala sasesca dela 1890 e comparabila cu principiile guvernului. Intra alegătorii săsesci însă domnesce o mare nemulţămire faţă cu ţinuta cercurilor, conducetoare, şi nemulţămirea aceea e representată în moda energica prin organul publicistica ala aşa numiţilora „vercil“ („Grünen“), prin „Kronstädter Zeitung“. Uşoru îşi pote ori cine închipui indignarea morala, cu care e întâmpinată actualul ministru-preşedinte, decă e adevărată GAZETA TRANSILVANIE.! şi numai o parte din acelea, ce scriu chiatele maghiare şi germano-ungare despre fişpănia lui Banffy. Funcţionarilor!! toate le erau iertate, deci se distingeau ca unelte de maghiarisme. Astfel, unu fisolgăbirău defraudase de repețite ori banii dărei, și perceptorulu de dare, care făcu arătarea, fu transferata. Una alta fisolgăbirău făcu timpu de 12 ani negoţa cu posturile de notari și primari. Pe una părcălaba de temniţi, care fusese depărtata din postura său şi n’avea nici o calificaţiune, Bánffy îla făcu preşedinte la sedina orfanală. in contra unui director de cancelărie, care era în suspiţiune, că face negoţa cu păsuri, Bánffy nu intenta cercetare disciplinare, de-oare-ce nu se află nici una acusatori privata. Sânge foarte rău făcuseră însă mai ales licitaţiunile în masse pentru restanţe de dare. In 740 caşuri se vendd o massă preţuită cu 168.872 fl. cu suma de 53.918 fl.; cassa de dare primi însă din suma aceasta numai 14.234 florini, deo orece restul era pentru spese. Astfel, 740 proprietari de pământă deveniră cerşitori, pentru că trebuiră să sature pe câteva „hiene de licitare“. Faptele acestea se publicaseră, când în fine Bánffy trebui să cedeze unui fispanii „europenii“ (? ), și nici astăzi nu se desmintii, când „paşa de la Bistriţă“ ajunse ministru-preşedinte, a cărui majoritate se basază pe cei 13 deputaţi săsesci. Fără când va merge totu aşa? geau părău pe faţa mea, cămaşa îmi era udă în spate de ele, aşa că o puteai storce, şi abia puteam resufla de ostenita. Sunt prăpădita gândeam; nu voiu putéa învinge cu puterea apei, care mă duce ca fulgerulu. încă o înneptătură, încă una și arăși alta... Intr’unu târdiu simtescu, că ciocula lun trei a datu în pietrișu. Sunt mântuita... Iau tundra în umere, ridica lantula c grijă și, pășind afară, tragu luntrea cu toate puterile s’o asedu, după putință pe uscata, ca să nu o ducă apa. Când mă opinteam a trage luntrea la uscata, eră că mă împiedeca de o tufșoră de salcă. Mare mi-a rostit bucuria, că legând lantula de ea, consciința îmi e liniştită, că nu voiu face podarului supărare, ci o va afla la locuia, unde eram sigura, că o va căuta, văciând că lipsesce. Astfelu trecendu peste apa furibundă și favorita de-o întunecime fără păreche, într’o depărtare potrivită am ocolită întregii satulu și mai multă prin cucuruze numai, am ajunsu dreptu cu casa părintescă, care era tocmai în capul satului din sasu, de unde pornisem cu luntrea. O linişte mormentală mă asigura, că în satul dorme totul şi că potu păşi fără grijă în internulu sesiunei. De totu ce mă temeam, era numai împrejurarea, să nu mă trădeze cânni proprii. Paräsescu cucuruzulu şi, trecând peste drumula ce duce nemijlocita pe la fundula gradinilor, dau spinii în laturi de pe una gardă de gunoaie și cu o săritură mă aflu în grădina propriă. Ajunsu în grădină am oftatu odată adânca... Că de ce simțiri eram stăpânită, s’ar putea închipui numai acela, care ar păși în vieță vr’odată pe acésta cărare. Cu paşi liniştiţi mă apropiu de casă, şi când mă bucuram de-a putea întră nesimţită, amândoi cânii au sărita lătrânda din culcuşura lora, dér la o singură şuerătură a mea, m’au cunoscuta şi s’au liniştita. Am deschisa uşa tindei, dér se vede, că şi cei din casă încă au dumnta cu grije, căci fratele meu deschisese ușa casei, ca să veda la cine au lătrata cânii. După ce m’a cunoscuta, l’a cuprinsa mirarea de temeritatea mea. Intr’una rasufletit i-am comunicata planulu de a-mi relua vestmintele îndatinate și a mă depărta, încă pănă e noapte, cătră Blasiu ori cătră alta locu, unde voiu audi, că se mişcă Românii, căci nu mai potu sta ascunsă şi fără nici o activitate. înainte de tote am astupată cu permi ferestrile casei, ca să nu se vadă nimica înăuntru aprindând a lumina. Pănă mi s’au căutatu vestmintele, am mâncatu puţintela, apoi m’am îmbrăcată, mî-a datu tatalu meu doi dlăceri şi eram în stare de-a pune piciorulu peste praga. Dar în momente de-aceste, când omul se despărţesce, fără a sei, că se va mai revede cu ai săi, îi este aşa de grea despărţirea. Am mai ascultată deră povestindumi-se insultele, ce se facu oameniloru peste totu şi fratelui meu în parte, şi mi se revolta totu sângele.... De-odată audima cânii lătrânda cu vehemenţă mai întâiu cătră portă, după aceea totu mai apropiată cătră casă. Cela dintâiu lucru mi-a fostu a stînge lumina şi, ca unu şarpe, m’am strecurata pe ferestră în grădina de legumi, de aici repede cătră gardula peste care am fostu sărita în grădină. Căutând însă peste garda am vadutu baionetele arborate; ca fulgerul, îmi vine în minte cimiterul, care era învecinată cu grădina, și unde speram scăpare printre pietrile și crucile dela căpătâiulu morților... La gardulu cimiterului totu așa, ca și la cela d’întâiu, văclui baionete. Repede m’am retrasă de-aici în mijlocul grădinei... In casă să audia sgomotu. De împuterirea cea mare, cu care îi sileam se vacră întru întunecime, ochii mi se umplură de lacrimi şi nu mai vedeam nimica, or urechile îmi erau ca înfundate. Sunt prăpădita! cugetam. Mi-am isprăvita cariera, care numai acum s’ar fi luatu începutula! Stăm, ca o statuă, fără a face nici o mişcare, m’au fostu părăsita şi puterile şi mintea spre a mă conduce.... Dumnedeule, nu mă lăsa! am esclamata în adâncura inimei mele.... şi atunci am simţită, că vibreză prin totu internulu meu o şoptă divină : mergi, nu te teme!... (Va urma.} Adresa tea vostră înflăcărată pentru virtutea restignită şi hulită. Duşmanii implacabili s’au aşteptata să vă vacjă plecându-ve capul, cu pocăinţă şi umilire, şi voi aţi păşită la masa judecăţii cu fruntea ridicată şi ochii strălucitori de o nobilă mândriă. Ei s’au aşteptata • să vă vacjă neunire şi şovăitore, şi voi v’aţi înfăţişată însufleţite de spiritul unei solidarităţi esemplare. In sfirşita au preejuta, că sub privirile aspre ale judecătorilor apare să vă cuprindă spaima, dar când aţi apăruta în atitudine demne şi hotărite cu tricolorul, strălucinda pe piepturile vóstre, publiculu a tresărita, judecătorii şî-au pierduta cumpătula, descuragiarea şi ruşinea, ca una fierti roşu, le-a străbătută sufletele. Voi acusatele aţi fosta judecătorii, şi judecătorii osendiţii. Onoare vouă! Onoare mamelor, cari au scluţit, să sădescă în inimile vóstre sentimente aşa de măreţe şi să formeze caractere aşa de hotărîte. In mijlocula prigonirilora celora mai înverşunate, în faţa suferinţelora de martira ale părinţilora şi fraţilora voştri aruncaţi prin temniţe, nu aţi pregetată de a vă călca pe inimele îndurerate şi a striga cu o emoţie generosă: „totulu pentru naţiune!“ De pe pământula unei ţări libere, venim să salutam, în voi libertatea cea mai sublimă, libertatea convingerilor puternice, de cari se sdrobesc ispitele, ameninţările şi cruciimile trufaşului despotism. Primiţi, scumpe domnişore, espresiunea cea mai sinceră a sentimentelor noastre de dragoste şi admiraţiune. Urmază 150 subscrieri, domneloru şi domnişoreloru din Iaşi cătră domnişorele din Sibiiu. Domnele şi domnişorele din Iaşi au trimiait următorea adresă domnişoreloru din Sibiiu, cari au fostă date în judecată pentru contravenţiune contra statului, din causă, că la reîntorcerea condamnaţiloru în procesulu Memorandului i au întâmpinată pe aceştia la gara din Sibiiu cu cocarde tricolore: Iaşi, Decemvre 1894. ** Stimate şi iubite domnişore! Frumosulă nostru tricoloră, simbolulă scumpă ală unei naţionalităţi multă cercate de îndelungă suferinţe, nici odată nu a fostă aşa de splendidă ilustrată. Şi acestă lucire răpitore i-au dat’o bărbaţi ispitiţi :n lupte, sau tineri în toială unei serbări, oui în foculă unui clanţă strămoşescă. Voi, feciore iubite, alesele nemului românescă, voi aţi imprimată tricolorului nostru acelă farmecă nobilă, şi nu într’ună aventă de veseliă, nu în emoţiunea unei solemnităţi, ci în împrejurări de grea cumpănă, într’ună timpă de apăsare şi de prigonire fără margini. Dar scopulă acestoră rendurî nu este să vă aducemă laude, mai puţină încă şi ve îmbărbătămă; noi ne apropiămă de voi cu gândulă, ca să ne încăldimă la dragos81 Ianuarie. Liga şi ministrul de justiţia francesa Trarieux. Primimă din Bucuresci următorea informaţiune: Domnulă Trarieux, actualulă ministru de justiţiă al Franciei, a fostă unulă din subscriitorii moţiuţiei, care ia Haga a blamată — deşi indirectă — peguvernulă Ungariei, pentru purtarea sa “faţă cu Românii din Transilvania şi Banată. Pe dată ce s’a sciută în Bucuresci, că d-lă Trarieux a întrată în noulă cabinetă francesă, d-lă V. A. Urechia, preşedintele Bigei şi ală grupului parlamentară română, a trimisă d-lui Trarieux o telegramă de felicitare, în numele Ligei şi a membrilor Conferinţei interparlamentare, secţiunea română. La aceasta felicitare răspunde d-lă ministru Trarieux, cu data de 4 Februarie următorele: „Domnule, cu celă mai viu interesă am luată cunoscinţă despre mărturia de simpatiă, care mi-aţi adresată în numele acelora din compatrioţii voştri, cari iubescă Francia şi voescă pacea. Mulţumindu vă pentru aceste sentimente atâtă de binevoitore cătră persona mea, câtă şi pentru ţera mea, sunt fericită de a putea reînoi asigurarea alipirei mele de simţămintele de justiţie şi de fraternitate, pe to — Dela Seghedin şi primim una numera din foia maghiară de acolo „Szegedi Napló“, în care vedem publicată o întîmpinare a Doamnei Emilia Raţiu, adresată redacţiunei numitei foi. „Szegedi Napló“ scrisese, că d-na Raţiu şi fiica d-sale ar fi fostă ascultate din partea judelui de instrucţia „în causa unor scrisori cu tendinţă contrară statului“, pe cari d-la Dr. Raţiu le-ar fi primita în închisore şi cari s’ar afla la procuratură. Faţă cu acesta, d-na Emilia Raţiu declară în întîmpinarea sa, că „la barbatul d-sale, Dr. Raţiu, nici una fela de scrieri, şi nici de acele contrare statului n’au străbătută“. Adevărata este însă, că atâta d-sa câta şi fiica d-sale Dorina au fost citate în causa cunoscută pentru purtarea tricolorului naţională românescu, care causă s’a pertractatu deja în contra mai multora dame române din Sibiiu şi „care pentru natura ei volnică şi nedrâptă, ce resultă de acolo, că puterea de stata ţintesce a opri cu forţa purtarea colorilor naţionale române, a produsa cu dreptu cuvânta mare sensaţiă atâta înaintea cetăţenilor ei serioşi şi calmi din patria nostră, câta şi înaintea străinătăţii culte“. — Comunicând întimpinarea acesta, pe care dna Raţiu i-a adresat-o in limba maghiară, „Szegedi Napló“ recunosce îndreptăţirea rectificării şi termină comentarul său cu cuvintele: „Decă toate dóamnele maghiare ar sei să fiă atâta de Maghiare pe câta d-na Raţiu este Română, nu ne-ar dure nici capula de aceea, că are d-nn Raţiu cetesce in inchisoarea de stat, lucruri simpatice, ori contrare statului“. . cam şi voi vă siliţi să le propagaţi în lume. Primiţi, domnula meu, pentru d-voastre şi pentru colegii d-v., asigurarea înaltei mele consideraţiuni. Trarieux. — p— Nr. 24—1895 Epilogii la procesul» Memorandului. Scimit, că pe d-la Iuliu Coroianu, care în procesula Memorandului a fostu condamnata la 2 ani şi 8 luni închisore de stata, camera advocațială din Clusiu i’a ștersă, în urma aceasta, din lista advocațilorfl. Cestiunea ajungândă la Curtă, acesta a anulata hotărârea Camerei advocațiale din Cluşiu pe motivulu, că din Coroianu a fostu osândita pentru „delictul agitațiunei“, er în sensula § 55 al codicelui penala, acesta delictu nu este împreunată cu perderea oficiului, și de aceea d-lă Coroianu nu pote fi ștersă din lista advocațială; va fi însă suspendata dela eserciarea advocaturei pe timpul, câta va fi închisa. —o — Procesul de pressă intentata din partea procuraturei supreme de stat a redactorului (ziarului „ Magyar Állam“, Emil Szemnecz, pentru articolul „Consumatum est“, care se publicase imediată după sancţionarea proiectelor bisericesci-politice, şi în care articola procurorului descoperi delictu de pressă pentru laesa Majestate, se vă pertracta poimâne în 14. o.