Gazeta Transilvaniei, iunie 1895 (Anul 58, nr. 121-144)

1895-06-01 / nr. 121

Continuarea luptei.­­ Braşov, 31 Mai v. 1835 In articulii noştri întitulaţi „Ce facem“?*) am arătat situaţia deso­­lată, în care a ajuns partidul nostru naţional în urma prigonirilor poten­ţate de la procesul Memorandului în­­coace şi în urma proprielor noastre slăbiciuni şi neajunsuri; în articului „Ce se facem“**) am indicat moda­litatea, care, după părerea nostră, poate contribui se ieşim din impasul, în care ne aflăm. Astăc­î voim se vorbim de ceea ce numim : continuarea luptei noastre legale şi constituţionale cu îndoite puteri. Tendinţa vădita a puterii de stat, cum se manifestă ea actual­mente în raporturile sale faţă cu noi Românii, este de a face cu ajuto­rul puterii brutale şi discreţionare imposibilă raliarea forţelor noastre na­ţionale pe teren legal şi ast­fel a ne împiedeca în continuarea luptei legale şi constituţionale, care are de scop revindecarea drepturilor noas­tre ca individualitate naţională în stat. Ar însemna nici mai mult, nici mai puţin, decât a ne da legaţi şi a ne închina liberului arbitriu al guver­nului tendenţios de partid, care con­duce aici frânele statului, când nu ne-am folosi cu­ o extremă îngrijire de toate mijloacele legale pentru a face se se manifesteze şi să-şi re­clame drepturile necurmat şi cu totă tăria naţionalitatea română în vieţa publică de stat. N’avem nevoie de a vorbi aici de forma, în care se se continue lupta nostră legală şi constituţională, care este condiţionată de progra­mul naţional şi a fost şi va fi indi­cată şi stabilită prin hotărîrile con­­ferenţelor generale ale partidului nostru. Dar asupra unui punct trebue se insistăm, ca se se clar­ifice, căci prea mare confusiune de idei s’a produs de trei ani încoce cu privire la el. Orî-care ar fi forma esterioră a luptei noastre legale, de orî-ce mij­­loace ne-am folosi în continuarea ei, nu trebue se scăpăm din vedere, că forma şi mijloacele nu se pot nicî­­de cum confunda, şi cu atât mai pu­ţin identifica cu lupta însu­şî şi cu scopul ei. Am ţinut de lipsă a accentua acesta mai ales, fiind­că vedem, că încă şi alţî, după atâtea păţanii, se mai găsesc în mijlocul nostru băr­baţi, deşi puţini la număr, cari au părerile cele mai greşite şi încâlcite despre posiţiunea nostră şi despre problemele luptei noastre naţionale. Aceştia rătăcesc în idea, că con­tinuarea luptei noastre s’ar putea ac­centua numai printr’o continuare a acţiunei petiţionare, întreprinsă, dar nereuşită, la 1892. In consecenţă ei cred, că luptele noastre viitoare au se se concentreze în reînoirea încercării de-a merge c’un al doilea şi even­tual ca un al treilea Memorand la Viena. Mai mult însă, ei susţin, că în cas când am părăsi acestă „ac­ţiune“, ce se 4i°e a fi indicată de politica tradiţională a Românilor, am părăsi terenul de luptă şi am face, ca victoria politicilor maghiari se fie completă*). Aceia, cam­ în optimismul lor lăţesc şi nutresc asemeni idei, văd aşa-deră într’un mijloc de luptă lupta însă­şi; văd în Memorand sin­gura panaceă, care, după multe vi­fore şi desastre, ne poate duce la liman. Cum şi de când însă o jalbă *) A se vedea şi broşura d-lui N. Cristea „La ţîntă“, meditaţiune politică, Sibiiu 1895, adresată Suveranului a putut să for­meze vre-odată esenţa luptelor unui popor ? Şi cum s’ar pute, ca părăsi­rea unei astfel de acţiuni petiţionare se fiă identică cu părăsirea terenului nostru de luptă? Oare lupta nostră naţională să nu consiste într’alta, decât a solicita şi a aştepta graţia de sus? A admite şi numai în trecut, că terenul nostru de luptă se măr­­ginesce la ducerea de Memorande, ar însemna a subscrie noi înşi­ne sentinţa, prin care adversarii noştri seculari ne condamnă la flotism po­litic, declarându-ne nedemni de drep­turile şi de poziţia, ce-o pretindem în stat ca naţiune de sine stătătore, ar însemna, că recunoscem a fi, cum ne descriu ei, o „massă brută“, care numai din graţia potestăţii poate trăi. Dar, ceea ce este mai surprin- zător, pentru susţinerea unor astfel de idei se face provocare la trecu­tul nostru, la laşa zisa politică tradi­ţională a Românilor. Mai trebue oare să spunem cât de netemeinice şi absurde sunt de­­ducţiunile acestea? Petiţiunile Românilor la Suve­rani au urmat tot­deauna după lupte şi sguduituri mari interne. Aşa la 1891. Aşa la 1849. Nici odată însă ele n’au fost privite de înaintaşii noştri ca scop de sine, ca luptă în­săşi, ci tot­deauna numai ca mijloc de luptă, ca mijloc de -a asigura luptei premerse resultatele dorite. Dar alta a fost situaţia până la 1848 şi alta este situaţia astăzi în era constituţionalismului modern unguresc. Şi aici am întreba pe acei op­timişti, cari cred, că lupta nostră se poate accentua numai pe calea pe­tiţiunilor repetite la coronă, deci nu s’au gândit vre-odată, că causa cea mai de căpetenie, pentru care acţiunea Memorandului din anul 1892 n’a isbutit, a fost, că acestei acţiuni petiţionare nu i-a premres o luptă destul de puternică şi energică le­gală şi constituţională pe totă linia pentru apărarea acelor drepturi în viaţa publica de stat, ce le-am re­clamat noi Românii prin interve­­nirea Coronei? Memorandul la corona întot­­deauna noi l-am considerat numai ca ceea ce a fost, ca mijloc de luptă, şi deci era ca acest mijloc să ducă la ţintă, trebuia să i­ se dea mai înainte tăria cuvenită prin luptă însă­şi, prin desfăşurarea forţelor noastre naţionale pe toata linia într’un mod ca şi Dom­nitor şi guvern să trebuiască să ţină samă de postulatele şi gravaminele poporului român. Şi ceea ce nu s’a întâmplat pănă a fî în măsura şi cu energia ce­rută de interesele mari de viaţă ale naţiunei noastre, trebue să se întâm­ple acuma. Iată cum înţelegem noi conti­nuarea şi potenţarea luptei noastre. *) A se vede anii 94, 95, 98, 99, 100 şi 101 ai „Gaz. Trans.“ din a. c. **) A se vede nici 112, 115 şi 117 ai „Gaz. Trans.“ din a. c. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ D­ela băi. Marienbad, 2 Iunie n. 1895. Domnule Redactor! Este uşor a-ţi pro­pune să seri dela băi, dar este mai greu a scrie, mai ales decă este timp frumos, care nu te lasă să stai acasă. Noroc, că astăzi, diua de Rusalii, a început a ploua de di­­minaţă, aşa încetinel, încât nu sunt semne de resbunare. Deci să continuez. Medici. In Marienbad sunt 40 me­dici, dintre cari 15 — 20 tineri, cari abia şi-au terminat studiile şi au şi început prada de medici la băi. Nu mai puţin ca 24 de inşi aparţin neamului celui mai fa­­vorisat din Ungaria. Maghiari sunt 2 medici. Medic român este unul: d-l Ion de Calinciuc, doctor în medicina universală, cavaler al ordinului Coroanei reg. române, fost medic de clinică la spitalul gen. c. r. din Viena, membru ord. al societăţii c. r. a medicilor din Viena, membru perepon­dent al societăţii medicilor din Iaşi, mem­bru reuniunei centrale a medicilor germani din Bohemia, al secţiunei medic, din reu­niunea scienţifică­ naturală in Transilvania şi a reuniunei medicilor din Bucovina, fost medic orăşenesc şi de spital din Schönlinde (Bohemia). D-sa este specialist pentru bele femeeseî şi masagiu gyne­­cologic. D-l Dr. Calinciuc e un bărbat seri­os, cu cunoscinţe şi esperienţe vaste, afa­bil şi forte conscienţios, de aceea se şi bucură de clientelă frumosă. Ospeţii ro­mâni pot avea totă încrederea în d-sa; zace chiar în interesul lor, ca să nu între în mâna unor medici neesperţi, ceea ce­ se poate întâmpla uşor, pentru­ că aproape fie­­care hotel îşi are medicul său propriu şi-ţî dă un servitor să te conducă la el, ca nu cum­va să greşesc!. Apropo, în privinţa aceasta d-l Dr. O. îmi spune urmatoarea Întâmplare : Anul trecut un pacient din România, sosind aici la hotel şi întrebând de d-sa, hotelierul îi răspunse, încreţind fruntea: „d-l O. ?... nu stiu, decă mai este aici... A, ba este mort de doi ani, dar îţi reco­mand eu pe Dr. X, te conduce servito­rul numai decât.“ A doua ofi pacientul se întâlnește cu alt cunoscut din România și-l întreba, ce medic a consultat? — Pe dr. C. fu răs­punsul. — Nu se poate, dr. C. e mort. — Cum se poate? Eu vin tocmai dela den­sul, este deplin sănătos. Pacientul nu s’a putut conteni, de-a nu merge la medic acasă. — Bine, d-ta eşti dr. C. ? — Eu! — Şi d-ta trăesci ? — Mulţămită Domnului, mă aflu să­nătos, cum vefii. Şi i-a spus apoi totă istoria. Biserici. Cea mai însemnată biserică este a catolicilor, situată în parc; este după aceea o biserică evangelică, o bise­rică anglicană, pentru a cărei zidire a con­tribuit o singură Englesă. Acesta, aucjind, că se fac colecte pentru o biserică angli­cană, se duse la primarul și-l întrebă: cât fac ofrandele pentru biserică? — 2000 fl. — Cât face devisul de spese ? — 25.000 fl. — Poftim restul aci, zise Englesa, şi puse suma pe masă. Israeliţii au un templu de tot frumos. Intr’o Sâmbătă, cercetând acest templu pe timpul rugăciunilor, mă pomenesc de­odată, că un funcţionar bisericesc îmi pune înainte două bilete şi mă poftesce să cetesc cu rabi­nul înaintea altarului. — Pardonaţi, i-am c­is, dar nu aparţin confesiunei mosaice! S’a sculat, şi m’a lăsat în pace. Ovreii mai au şi o altă casă de ru­găciune. Esistă un comitet, care adună ofrande şi pentru o biserică românescă. Comitetul are în frunte pe dr. Calinciuc. Durere, co­­lecta de pănă acum este forte neînsămnată. Scopul comitetului este, ca biserica să fie împreunată cu o casă, în care să fie odăi de închiriat şi odăi, în cari pe timpul se­­sonului să se adăpostască un număr oare­­care de persoane gratuit. Venitul chiriei ar acoperi toate spesele de întreţinere, cu atât mai uşor, cu cât d-l dr. C. oferă totă cău­tarea bolnavilor gratuit. Scopul nobil şi umanitar al acestui comitet nu are lipsă de nici o recomandare. Inimi generoase şi cu dare de mână ar face deosebit serviciu naţiunei noastre, contri­buind la realizarea ideii. Binecuvântarea ! Reiacţiunea. Administratieea, fi Tipografia, Braşov, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se re­trimet, INSERATE se primesc la Admi­nistrative în Braşov şi la ur­­matoarele Birouri de anunsiuni: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schales, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Danneber; în Budapesta: A. V. Goldbergerg, Eckstein Bennelt; în Bucuresci: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie; în Ham­burg: Karolyi & Liebmann. Preţul Inserţiunilor: o serie garmond pe o coloana 6 cr. şi 30cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 3-a o seria 10 cr. seu 30 bani. ■Síita'1 iese în M-care di. jte pentru Aistro-Ungaria: ^ an 12 fi., pe şese ioni fr., pe trei luni 3 f1. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afară și la doi. colectori. ligamentul pentru Brasov administratiunea, piața mare, Târgul Inului Nr. 30 etaglu I., pe un an 10 fi., pe scd. luni 5 fi., pe trei luni 2 fi. 50 sr. Cu dusul In casă. Pe un an 12 fi., pe 6 luni 6 fi., pe trei luni 3 fi. Un esomplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atât abonamen­tele cât şi inserţiunile sunt ______a se plăti înainte. Nr. 121. Braşov, Joi, 1 (13) Iunie 1895. CRONICA POLITICA.­ ­ 31 Mai. Vorbind despre esposeul noului mi­nistru de externe, „Hazank“ de la 10 Iunie scrie următorele: „Sub-comisiunea de es­­terce a delegaţiunei va ţine şedinţă mâne, în care contele Goluchowski se va pro­nunţa asupra situaţiunei. Esposeul, după cum suntem informaţi din Viena, încă nu e stilisat definitiv. S’au urmat conferiri con­fidenţiale între membri sub-comisiunea de esterne a delegaţiei ungare şi între mi­nistrul de esterne, în cursul cărora s’au clarificat cestiunile, cari reclamau lămurire. Esposeul va atinge şi afacerea­ Agliardi şi cestiunea română. Referitor la cea din urmă, ministrul de esterne, împreună cu plenipotenţiarul bucurescean, Dumba, şi-au câştigat date amănunţite asupra celei din urmă adunări a Ligei culturale, şi deca­denţa (?), ce a intrat în acest organism agi­tatoric, va presenta-o esposeul, ca pe­ un eveniment forte însemnat în cestiunea ro­mână. E probabil, că esposeul va atinge și cestiunea armână în legătură cu crisa

Next