Gazeta Transilvaniei, iunie 1895 (Anul 58, nr. 121-144)

1895-06-11 / nr. 130

Reiacţiunea. Atelstntiiea, în Tipograma: Braşov, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anuscluri: în Viena: M. Bukes, Heinrich Schalek, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Danneber, în Budapesta: A. Z. Goldbergerg, Eckstein Bernat, în Bucuresci: Agence Havas, Succuraale de Roumanie; în Hamburg: Karolyi & Liebmann. Preţul Inserţiunilor: o seria garmond pe 0 coloni, 6 cr. şi 80cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa şi învoială. Reclame pe pagina a B-a o seria 10 cr. sau 30 bani. „Gazeta“ iese în Săcare di. Anonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şăse luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. Nrii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori, ligamentul patru Brasor auministraţiunea, piaţa ’nare. Târgul Inului Nr. 80 etaglu I., pe un an 10 fl., pe şăse luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 0 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un esamplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. At&t abonamentele c&t şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 130.—Anul LVII! Braşov, Duminecă, 11 (23) Iunie 1895. Alegerea carierelor. Braşov, 10 Iunie v. 1895 Nu este pentru părinţi o datoria mai mare şi mai grea de împlinit, decât alegerea carierei, pe care voesc se porneasca pe fiii lor. Aceasta datoriă trebue s’o aibă înaintea ochilor părinţii români mai ales acum, la încheiarea anului şcolastic, când pe răvaşul fiăcărui tânăr şcolar este a se numera cu un an de învăţătură mai mult. Este scumpă învăţătura agonisită pe la şcole de tinerii unui popor atât de stors şi apăsat, precum este poporul nostru românesc în vremile de-acum. De aceea îşi cade în datorinţa nostră a tuturor, mai ales înse a părinţilor, de-a îngriji, ca pe temeiul acestei învăţături să căutăm a desvolta pe tinerii noştri în aşa mod, ca ei să devină fericiţi şi să fie spre onoare poporului şi naţiunei, din care au eşit. Mai toţi părinţii români, când îşi trimit copiii lor la scolă, îi trimit cu gândul de-a face din ei funcţionari, dacă se pote chiar cu fără şi cu pensiă, cari să scrie in cancelarie şi să „poruncăscâ“. Ei cred, că acestea sunt posiţiunile cele mai înalte ale societăţii şi nu caută, dăcă puterile sufletesc şi intelectuale ale fiilor lor sunt potrivite pentru astfel de aspiraţiuni, ori nu sunt. Dau mereu înainte, jertfesc timp, jertfesc avere cu crescerea copiilor pe la şcole înalte şi universităţi, or când e să isprăvăscă fiii cu studiul, părinţii încep a bate uşile Consistorielor şi oamenilor cu influenţă, fiă români, fiă streini, înaintea cărora se feiesc, se umilesc pentru de-a dobândi fiilor lor o slujbă, fiă ca dascăli la vre-o scălă, fiă ca preoţi în vre-o parochiă, fiă ca diregătorî în vre-o cancelariă. Şi, Domne, amară este pentru Român pânea de cancelariă în vremile de acel! Cancelariile la noi sunt astăzil unguresc! şi Românul nu găsesce în asemenea cancelarii nici avere nici renume. Consciinţa lui este aici în necontenită luptă cu ispita şi de multe-oioi trebue se cadă în acesta luptă, căci asemenea fiinţe nu prea au în inimile lor puterea morală trebuincioasa pentru ca se potă învinge. Este mare greşală din partea părinţilor, cari cu puterea vor se ridice pe fiii lor la o treptă, la care voinţa lui Dumnezzeu nu i-a ridicat şi puterile lor morale şi intelectuale nu-i ajută. Asemenea nenorociţi nu-şî pot împlini datorinţa lor cu vrednicie şi la urmă ajung a fi de rîsul oamenilor şi ruşinea naţiei. Nu era ore mai bine, deci aceşti nenorociţi ar fi remas la trepta, la care Dumneczeu li-a poruncit se stea, şi — în loc de-a se face nisce slujbaşi cerşitorî pe la uşile fişpanilor, vice-şpanilor, solgăbireilor şi a tuturor oamenilor cu influinţă, — s’ar fi făcut nisce măestri cu renume, nisce neguţători isteţi, orî chiar nisce agricultori inteligenţi şi dibaci, cari se-şî potă susţinâ familia în îndestulire şi se facă onoare naţiunei lor? Se nu crede cineva, că ocupaţiunea unui măestru, de esemplu, ar fi mai de jos decât a neguţătorului, orî că a neguţătorului ar fi mai de jos, decât a artistului, profesorului, literatului etc., pentru că asemenea deosebiri în secolul de astacjî nu esistă. Astăcjl tote profesiunile sunt de-o potrivă de înalte şi onorabile; deosebirea zace numai în persona, care manueză cutare profesiune, căci deca persona este ticălosă, atunci şi profesiunea eserciată de ea ticălosă rămâne, orî cât de mare ar fi strălucirea, de care part. a fi încungiurată acea profesiune. La alegerea carierei fiilor lor, părinţii se nu se laite aşadară ademeniţi de strălucire, aparentă acutărei profesiuni, căci cea mai strălucitoare și mai onorabilă profesiune este pentru fie care aceea, pe care e în stare a o împlini mai bine. Se nu credă, că absolvând fiii lor 5—6, orî chiar opt clase gimnasiale, prin acesta s’ar fi ridicat mai pe sus, decât se mai potă esercia profesiunea cutare, ori cutare, învăţătura îşi produce rudele sale pe oricare teren. Talentul nu se poate îneca, căci în veacul de astăzl el se ridică singur din orîce adâncime. In istoria popoarelor cunoscem cele mai strălucite nume, cari au răsărit din atelierile unor măestri modeşti. Watt nu era, decât un faur, Johnson un croitor, Lincoln un tăetor de lemne. Toţi aceştia şi alţi nenumăraţi asemenea lor şi-au câştigat cele mai strălucite nume, măcar că meseria lor nu era strălucitore. Aici se potrivesce de minune ciierea Românului, că nu-i tot aur ce lucesce. Părinţii, când vor se alege cariera fiilor lor, se nu lăcomască la strălucirea cutărei profesiuni, ci să lase pe fiecare a îmbrăţişa cariera pentru care îl ajutoră puterile sale morale şi intelectuale şi pe care o poate stăpâni mai bine. Indemne-i a îmbrăţişa carieri de acelea, pe cari se potă ajunge la gloriă şi avere, ei nu se-i arunce orbesce în prăpastia cancelariilor, unde nu-şi vor putea găsi nici liniştea sufletului, nici mulţumirea inimei. Naţiunea româna n’are lipsă de proletari inteligenţi, ci ei îi trebuesc bărbaţi independenţi, cu stare înfloritoare, cari se facă onoare poporului şi se nu fie avisaţî la graţia celor de sus. De aceasta dorim noi se ţină seama părinţii români, cari cu sfârşitul acestui an şcolar au se hotărască asupra carierei fiilor, dela alegerea căreia atârnă fericirea şi independenţa lor. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Din viaţa regelui Carol In editura tipografiei „Lupta“ din Bucuresci a apărut deja în anul trecut „Memoriile regelui Carol al României“ scrise în formă de diar, de un martor ocular. Reproducem pentru adin partea în care se istorisesce în ce chip „prințul Carol“, ales la 1886 de domnitor al României, şi-a făcut caletoria din Viena până la Bucuresci. La 17 Mai, dimineţa la 6/2 ore, trenul ajunsese la Viena. Emoțiunea prinţului crescu, vedând mişcarea uriaşă din marea hală a gărei plină cu soldaţi. Se coborî repede din vagon şi se grăbi, învălit în manta, cu sacul de călătorie în mână spre ieşire. Ajunse nesupărat, deşi trebui să treca pe lângă mulţi generali austriaci, dintre cari pe mai mulţi îi cunoscea forte bine din campania dela 1864 din Silesia. Mulţămi lui Dumnedeu, când se vădu ni sfîrşit într’o trăsură de piaţă, şi porunci birjarului mâne repede. Abia mai târdiu îi spuse, să-l ducă la gara Pestei; îndată sosiră actale şi însoţitorii săi cu servitorii şi bagajul. Când prinţul, demnând în sala de aşteptare cu însoţitorii sei, le comunică şi i se comunicară şi lui întiemplările şi temerile reciproce, se simţirelativ mai sigur; totuşi cele două ceasuri cât mai avea să aştepte pănă la plecarea trenului, i se părură lungi. Ieşi se privesea gara grandiosă; şi aci era o vină mişcare din cansa transporturilor de trupe, şi el cuprinse pe prinţul neliniștea, că în cele din urmă totuși putea să fiă recunoscut. în sfârșit cele două ore trecură și prințul se, urca de-odată, însoțit de d. de Verner, într’un vagon de clasa a doua destul de murdar; d. de Mayenfisch se urcă în clasa întâiu. Vremea era aspră, 4 grade R.; un vânt ghigţos sufla. Pe la 11 ore trecu trenul pe la Presburg, apoi se zări din depărtare Grâu, reşedinţa primatelui Ungariei, cu biserica ei cea mare. Mişcarea, ce se observa pe la gări era interesantă pentru prinţul: în multe locuri cântau tarafuri de lăutari, şi Ungurii în hainele lor gucea prazuri negre, făceau o impresie de omeni încredetorî în ei. La , Pesta se ajunsese pe la 5 ore; gara era plină de trupe, cari așteptau să fiă transportate la Viena. Prințul profita de oprirea de două ceasuri, ca să mânâce ceva în restaurantul înghesuit de omeni, unde Ungurii discutau politică cu mare vioiciune. Apoi trenul plecă mai departe peste Czegléd şi Seghedin. Noaptea era rece şi urîtă, ca şi cea trecută, în zori de zi călătorii ajunseră la Timişora, şi aici aşteptau la gară transporturi numărose de militari. Vineri, 18 Maici. — Diminaţa la 9 ore prinţul soseste, cu însoţitorii lui, la Baziaş, ultima staţiune a căilor ferate austriace. Oraşul e lângă Dunăre; ţărmul celălalt e sârbesc. , Trenul trebuia să aibă legătură cu vaporul accelerat de pe Dunăre în jos; din casa transporturilor mari de trupe însă, cari se făceau şi pe apă, vapoarele nu mai umbla regulat, se spuse călătorilor, că cel mai apropiat vapor avea să plece Duminecă înainte de amedi, şi nici acesta cu siguranţă! Astfel prinţul fu condamnat să rămână două clipe în acest orăşel, pe când pe fiecare ceas petrecut în Austria, crescea primejdia să fie descoperit, şi cu fiecare zi de întârziere puteau să se ivăscă pentru noua lui patrie cele mai grele complicaţiuni. Sofia, care avea să-i cera încă atât de puternice dovedi de stăruinţă şi răbdare, îl puse aci, la pragul nouăi sale vieţi, pentru întâia oră la probă, î-j Abia găsiră, prinţul şi suita lui, un adăpost la un hotel murdar. Ca să evite d a atrage atenţia cuiva, nu arătară a se cunosce între denşii; di. de Mayenfisch şi locot Linche rămaseră cu totul separaţi. Se telagrafeză domnului Aepli la St. Gallen, ca să facă cunoscut la Düsseldorf, părinţilor îngrijaţî, cari numărau fiecare ceas, întreruperea călătoriei. Deşi era o vreme forte rea, — batea un vânt rece, — prinţul întreprinse o plimbare pe ţărmul Dunării şi visita o mică biserică ortodoxă. Locuitorii ţinutului acestuia sunt în parte Români, şi ţăranii, aşa să spuse prințului, au întocmai portul celor din Valahia, ceea ce firesce îl interesa extraordinar de mult. Seara, întreaga societate cina în odaia, care servia de restaurant şi unde se sursele duşmanilor. Septămâna aceasta am avut durerea, de a vesti cetitorilor noștri un cas de nouă prigonire, ce oblăduirea ungurescă a pus la cale în potriva aşeciemintelor noastre de cultură din Blaşiu. Caşul, pe scurt, este următorul: Tinerii maturisanţî din Blaşiu s-au fotografat înainte cu câteva săptămâni, având în mijlocul lor şi pe profesorul de clasă, d-l Ciriac B. Groze. Deasupra tabloului frumos, ei să fi pus inscripţia: „Venin vom lua, în foc ne vom scălda pentru idealul naţional“. Foile unguresc!, având cunoscinţă despre acestă întâmplare nevinovată, au dat alarmă în lume, strigând cu neruşinare, că se prăpădesce statul şi cerând, ca să se introducă cercetare contra studenţilor şi a profesorului lor. In urma aceasta ministrul de justiţie unguresc a voit să pornescă cercetare prin fiscalul Csiki din Alba- Iulia, or ministrul şcolelor, Wlassics, a dat un ordin, prin care amână examenele de maturitate. La rândul seu Consistorul din Blaşiu, în frunte cu I. P. S. Sa Metropolitul Mihályi, au cerut dela ministrul de culte şi instrucţiune publica retragerea ordinului privitor la esamenele de maturitate. Afacerea s’a oprit deocamdată aici, şi nu sciun până acol, ce întorsătură vor pute lua lucrurile în viitor. Şi acum încă ceva. Tot din Blaşiu a venit scriea, că ministrul de interne Perczel a trimis un ordin la Blaşiu, prin care desfiinţază, aşa din bun senin, ori cel mult pe motive de nimica, cotsina românescă din Blaşiu, or inspectorul Havas, trimis pentru esamenele de cualificaţiune ale învăţătorilor, a respins pe mai mulţi tineri dela esamene din pricină, că nu sciu unguresce, ca el.