Gazeta Transilvaniei, august 1895 (Anul 58, nr. 170-193)

1895-08-01 / nr. 170

Pag. 2 XXII. La cas, că întrunirea comitetului de­legat va fi zădărnicită, principiile cuprinse în acest program, vor servi ca directivă politicei naţionale a Slovacilor, Serbilor şi a Românilor. Acest program a fost cetit în toate trei limbile. Cu privire la el a vorbit mai întâiu Dr. Adamovici, care­­în vorbirea sa făcu amintire despre Transilvania şi Un­garia. Comisarul poliţienesc protesta însă contra acesta, pe cuvânt, că a aminti se­parat aceste două ţeri nu corespunde drep­tului public ungar. A mai vorbit cu pri­vire la program Dr. St. Pop în limba ro­mână şi Svetozar Hurban- Vajan­sky în limba slovacă. Comisarul poliţienesc Chudy se ridică din nou şi cere, ca să nu se dică în pro­gram: „congresul naţionalităţilor române, slovace şi sârbe“ declară etc., ci să se c­ică: „Membrii naţionalităţilor române, sârbe şi slovace“ declară etc. G. Pop de Băsescu se declară învoit a primi modificarea propuse de comisarul poliţienesc şi astfel programul a fost pri­mit între sgomotoase urări în toate trei lim­bile. După acestea preşedintele Polit, în­­tr’o vorbire rostită în limba francesă, salu­ta pressa streină, esprimându-i mulţumită pentru interesul arătat faţă cu acest con­gres. La acesta se ridică Jancsó Benedek, care dând cuvintelor d-lui Polit sensul, ca şi cum acelea s’ar fi referit la pressa ma­ghiară, începu să mulţumască în numele acesteia, în limba maghiară. La început vorbi mai potrivit, dar curând după aceea începu pe coarda șovi­­nistă, începând chiar să amenințe. Atunci se audiră din public strigăte sgomotoase: Destul! Destul­. Abzug! După ce sgomotul se mai domoli, Jancsó voi să vorbescă din nou, dar strigătele de „abzug“ îl siliră să tacă. Polit declara, că salutarea sa se referă la pressa dinafară, er nu la cea jidano­­maghiară. Membrii adunărei primiră aceasta declarațiune cu sgomotoase strigări de „să trăescă“ etc. Mai urmară unele amănunte, după care congresul s’a terminat intre sgomo­toase urări la adresa monarchului. Presa și Congresul, începem mai întâiu cu foile un­guresce, care scuipă şi varsă foc con­tra Congresului. „Magyar Hirlap” scrie sub titlul „Ge­­meinsammes Actions-Programm“ un articol, în care erice între altele. Este adevărat, că reso­­luţiunea cuprinde puncte înţelepte şi admi­sibile, pentru care şi noi luptăm de ani de zile, fiind­că de la realizarea lor aşteptăm folos nu numai pentru singuraticele naţio­nalităţi, ci şi pentru întrega naţiune... Ce priveste acel anumit comitet: el seu este legal, şi atunci e de prisos; seu este ile­gal, şi atunci trebue disolvat. Decă este le­gal și voeste vindecarea pe cale legală a gravaminelor, atunci în cel mai bun cas nu poate fi alta, decât un comitet electoral. Căci nu este alt teren legal pentru schim­barea raporturilor, decât legislativa , și cale legală nu este, decât participarea în parla­ment. Decă contra acesta protesteză din nou principiul pasivităţii, atunci comitetul este o asociaţiune neadmisibilă, care face politică ilegală, e un parlament ilegal pe lângă parlamentul legal al ţării, şi atunci el trebue disolvat, cum s’a făcut forte co­rect la timpul său cu comitetul naţional român... Aşa deră — c­i pe „Magyar Hir­­lap“ — resultatul Congresului e nimica. La alt loc numita fată 4i°ei că din resoluţiunea Congresului s’a omis punctul privitor la autonomia Transilvaniei şi pro­vocarea la ministrul ceh şi galiţian; de­­asemenea s’a abandonat ideia, de a­ se în­fiinţa în Budapesta un diar cotidian în limba germană, care să represente intere­sele naţionalităţilor. „Budapesti Hirlapu crice, că hotăririle Congresului sunt pretensiuni vechi, şi ele nu sunt ale „adunărei poporale“. Ele în­ GAZETA TRANSILVANIEI semna un simplu joc de scenă, şi au fost pregătite înainte. „Hazánk“ publică un articol scris de Jancsó Benedek, care face la sfîrşit urmă­­toarele: Guvernul să inaugureze o politică înţeleptă de naţionalitate; se facă obiect de seriosă examinare plângerile naţionali­tăţilor şi din acele să vindece ori­ce do­rinţă, care nu se bate in capete cu inte­resele statului maghiar ; atunci va vede, cum pe încetul genul actual al politicei de naţionalitate îşi pierde condiţiunile prin­cipale, şi cum vor ajunge la putere aceia, pe cari a ei îi teroriseză larma sgomotoşilor şi-i silesce la tăcere. Vor fi şi de aici îna­inte ultraişti, lărmuitori, irredentişti, pans­­lavişti, daco-români, însă ei nu vor fi mai mult dătători de ton şi nu va mai fi în mâna lor puterea de­ a teroriza majoritatea mai cu judecată.... Adunarea de naţionali­tate de f.41 este ca o causă mai mult, ca în programul politicei maghiare locul prim să-l ocupe resolvarea cestiunei naţionalită­ţilor. Problema acesta o considerăm, ca proprie întregei naţiuni maghiare, însă paşii de lipsă pentru deslegarea cestiunei aşteptăm să­­ facă deţinătorii puterii, f­iarul slovac „Narodnie Noviny îl scrie sub titlul „Solidaritatea naţiona­lităţilor nemaghiare“ urmatoarele : ** idea solidarităţii Nemaghiarilor nu s’a născut din ore­care speculaţiune sau medi­­taţiune istorico-filosifică, ci din necesitatea vitală, din simţul apărării proprii. In urma întroducerei constituţiunei ungare, naţiona­litatea maghiară a ajuns la o preponde­­ranţă extra-ordinară, pănă când cele­lalte naţionalităţi ar ave să formeze obiectul unei metamorfose naţionale în favorul na­­ţiunei maghiare, limbei maghiare, culturei maghare. Conceptul de „naţiune politică ungară“ întru atâta a nebunit pe Maghiari, încât ei pretind absurditatea, ca în Un­garia fie­care Nemaghiar să renunţe la na­ţionalitatea sa şi se devină Maghiar în limbă, simţăminte, cultură şi în moravuri. Pretensiunile acestea au dus la persecu­tarea şi nimicirea institutelor naţionale, ba chiar a singuraticelor esistenţe. In faţa unei astfel de preponderante a unei naţiuni, celelalte au trebuit să vină la ideia solidarităţii, au căutat apropiare, s’au învăţat a­ se cunoaste împrumutat, şi acesta a născut simpatie şi dragoste. Naţiunile văd acum, că există nenumărate cestiuni, cari pot fi resolvate numai cu pu­teri unite. Solidaritatea naţionalităţilor ne­maghiare este o ideă politică sanctoasă, ba­­zată pe interese bine înţelese, şi nu numai pe fluctuaţiuni de sentimente. Şi atunci, când vom ajunge la libertatea naţională, care ni­ se denegă astăzi, ideia solidarităţii naţionale nu va înceta de­ a desvolta o in­­fluenţă bine­făcătore asupra desvoltărei ma­teriale şi spirituale a naţiunilor tinere, dar puternice, f­iarul german „Münchener Allge­meine Zeitung“ vorbind despre con­gresul naţionalităţilor, dice urmă­­toarele: Toate gravaminele, cari au dus la o organisaţiune naţional-politică a celor trei naţionalităţi, asemeni asuprite, sunt îndrep­tăţite. Plângerile asupra neţinerei promi­siunilor şi asupra necontenitelor violări ale drepturilor Nemaghiarilor, cuprinse in legea de naţionalităţi; descrierile asupra machi­­naţiunilor şovinismului neîmpăcat maghiar; indicarea pericolului şi consecinţelor, ce trebue să urmeze din o ast­fel de proce­­dere ameninţătore şi neumană faţă cu ma­joritatea poporaţiunei ungare; — toate aces­­tea, durere, corăspund realităţii. Congresul naţionalităţilor din nou pune la ordinea idei discusiunea asupra cestiunei vitale a Ungariei şi face atentă Europa la rana deschisă a politicei in­terne din aceea ţară. Naţionalităţile nema­ghiare nu sunt duşmane ţărei, ele nu pre­tind resvrătire şi secesiune, ci stau pe basă legală şi au aspiraţiuni naţionale îndrep­tăţite. Cine este de vină, că ele de zeci de ani tind în zadar la mulţămirea şi îm­plinirea aspiraţiunilor lor? Adunarea poporală“ Budapesta, 9 August 1895. (Coresp. part.­a „G­az. Trans.“) Sub titlul „Adunarea poporală“, chiarul guvernului „Nemzet“ scrie în fruntea ediţiei sale de sera urmă­­toarele : „Ministrul de interne Perczel, în ur­ma raportului căpitanatului superior (direc­ţia poliţiei din Pesta) a încuviinţat ţinerea adunărei (gyülesezést) convocată şi anun­ţată pe mâne de câţi­va representanţi ai naţionalităţilor şi a înstiinţat despre acesta pe căpitanatul superior. „Publicăm mai la vale decisiunea că­pitanatului superior privitoare la acesta, care este adresată celor cari au anunţat adunarea şi din care îndată reiese distinc­­ţiunea, că adunarea anunţată n’a fost în­cuviinţată ca congres al naţionalităţilor, ci ca adunare poporală de caracter public. Şi aceasta distincţiune este forte firesc­. „Permiterea, adunării poporale am considerat’o dela început ca sigură (?? Coresp.) ceea ce nici nu se pute altfel în Ungaria, unde domnesce libertatea cuvân­­tului pentru toţi cetăţenii patriei (? ! — Coresp.) Cumcă s’a dat încuviinţarea, şi acesta dovedeşce numai, că în consciinţa dreptăţii nóastre putem sâ privim cu de­plină linişte şi la nişte adunări de soiul celei de mâne. „Admitem ca şi sigur , că şi publi­cul capitalei va documenta tot acesta ati­tudine liberală faţă de naţionalităţile, ce fac adunarea. In aceste îi premerge cu esem­­plu publicului de-o parte guvernul, care permite adunarea, de altă parte însă ati­tudinea pressei maghiare (!!?? — Coresp.). Ambii (guvern, pressă) s’au purtat în aceasta afacere dela început liniştit (? ? Coresp.), cu demnitatea cuvenită. Sâ vadă în noi domnii agitatori, Maghiari ospitali, şi sâ nu ne privescâ pe noi cum cu atâta plăcere se iisuesc a ne înfăţişa, ca pe „duşmanii şi asupritorii naţionalităţilor­“ română. Pănă când esistă una, nu va în­ceta de-a esista şi cealaltă şi ar fi un non­sens politic şi istoric a timbra aceasta ces­­tiune ca pe un conflict maghiaro-român. Cea mai bună dovadă o oferă în privinţa acesta Liga română, care tot­deuna face politică contrară politicei oficiale. De pre­sent politica oficială a României se apro­pie de tripla alianţă, deci, se înţelege, Liga caută simpatii în Francia şi Rusia, voind astfel sâ se asigure pentru ori­ce eventualitate: dacă va căde Austro-Un­­garia, ea spereaza la anectarea Ardelului, or decá va căda Rusia, la anectarea Basa­rabiei. Visurile politice panromâne se con­­centreza în urmatoarele : Contopirea ce­lor 10 milioane de Români împrăștiați în toate părțile într’un stat unitar român, la care se contribue: Austria cu Bucovina, Ungaria cu Ardeiul și teritorul pănă la Tisa, Serbia cu o parte de teritor de lângă Dunăre, Turcia cu Macedonia, și Rusia cu Basarabia. Rasa dela 1867 este privită din par­tea Românilor ultraiști, nu­mai ca un provisoriu, după care ar avea sâ urmeze vechea domniă Impératesca, aceasta arma puternică contra Ungariei şi contra liber­tăţii maghiare. Aici apoi autorul în termeni bombas­tici uneorea a dovedit că esistanţa unui stat ungar puternic şi stătător pe casa na­ţională este un interes europen, şi fără de o astfel de Ungarie de­sigur monarchia austro-ungară e pierdută. Puterea statului ungar zace într’aceea, că este ungar. Pre­tensiunile române, autonomia Ardelului și crearea de teritorii de limbă în Ardeal și Ungaria, însemna o violare flagrantă a ideii de stat ungar. Recriminațiunile pentru le­gile escepționale din Ardeal sunt nedrepte, deore­ce acele legi s’au creat chiar aşa pentru Români, ca şi pentru Maghiari şi Germani. Beksics argiteză introducerea refor­mei electorale dovedind, că censul comun ar fi cu mult mai favorabil pentru rassa maghiară, decât pentru Români. Vorbind despre plângerile Românilor asupra neegalei îngreunări cu dare, autorul produce date forte neîntemeiate şi unilaterale, prin cari voesce a dovedi, că dările de pe întreg teritorul locuit de naţionalităţi, nu fac atâta, cât dările ce le plătesce singur capitala Budapesta. In fine Beksics enumeră punctele, cari ar permite o apropiare şi înţelegere cu Românii, adecă casarea legilor esistente în Ardeal şi o reformă electorală corespun- detoare; tot­odată însâ pretinde ca Românii sâ renunţe la pretensiunile lor, cari atacă întregitatea regatului sf. Ştefan. „Pretin­sele“ gravamine române se pot suna nu­mai între marginile constituţiunei. Apoi încheie astfel: Ungaria poate privi fără frică în viitor, de-orece în lupta pentru esistenţă ea dispune de cel mai pu­ternic mijloc, ce-o duce la învingere, adecă de puterea rassei, pe care ea astăzî o poate consacra activităţii naţionale, fără a­ se teme de vreo criză estei­că sau internă. * Decisul prin care anunţătorii adună­rii poporale sunt încunosciinţaţi, că se per­mite adunarea, este următorul: DECIS. Anunţarea lui Vasilie Mangra locui­tor în Arad, Paul Mudron locuitor şi ad­vocat în Turoţ-St.­Mărtin şi Dr. Emil Ga­­vrila locuitor în Neoplanta şi redactor, Io­sif Svehla, Andreiu Raffai şi Paul Iacob locuitori în Budapesta, după­ care membri partidelor naţionalităţilor române, sârbe şi slovace din Ungaria intenţioneză a ţine un Congres în 10 August c. 1895 după amecil la 2 ore în sala cea mare a hote­lului Naţional din Vaczi­utza nr. 22., îl iau la cunoscinţă în înţelesul, că adunarea intenţionată a­ se ţină este a­ se considera — pe basa ordinaţiunei Nr. 128 dela 17 Ia­nuarie 1868 — ca adunare cu caracter pu­blic. Conform acesteia, pe d-l Mangra şi soţi, ca pe arangeatorii adunării publice, îi fac responsabil în solide de susţinerea ordinei şi de urmărire, ce pot proveni din ea, şi tot-odată, îi oblig, ca nu numai sâ încungiure, ci se şi împiedece orî-ce agita­ţiune contra statului, constituţiunei şi a legilor... Budapesta, 9 August. Selley, consilier minist, şi căpitan sup. orăşenesc. Voce maghiară despre cestiunea română. Chiar în ajunul congresului naţiona­lităţilor apăru în Budapesta o broşură a po­­liticianului şi publicistului maghiar August Beksics, intitulată: „Cestiunea română şi lupta de rassă în Europa şi Ungaria.“ Au­torul încerca a face un studiu asupra aces­tei gestiuni, astăzi actuale în Europa ; stu­diul sâu ia însâ forma unei replici la cere­rile şi pretensiunile Românilor, citând el date istorice şi statistice forte nebasate şi false, prin cari se nisuesce a dovedi, că pu Maghiarii sunt de vină la esistenţa unei cestiunî române. Beksics accentueaza înainte de toate nexul, ce ar esista fără îndoială între ces­tiunea orientală şi cestiunea „specifică“ Nr. 170—1895 ■jCrescere şi cultură“. 1. A trecut un pătrar de vec, de cân­ forţele culturale ale Românilor ardeleni s’au unit într’o societate: „Asociaţiunea transilvană“, or dincolo de munţi s’a în­temeiat „Academia română“ (după ce se deschiseră universităţile din Iaşi şi Bu­­curesci). Patru momente însemnate în cultura românescă! Este bine, ca din timp în timp, mai ales după perioade mai lungi, sâ ne între­băm, ce progrese au realizat instituţiunile noastre culturale? Intr’un articol publicat în „Gazeta Transilvaniei“, Nr. 149 dela 8(20) Iulie a. tr. întitulat: „Câte­va idei relative la înain­tarea culturei noastre naţionale“, ne-am es­­primat oare-cari dorinţe, cari s’ar fi putut discuta cel puţin en passant la adunarea generală a Asociaţiunei din Sebeşul săsesc, deoare­ ce erau cestiunl de mare importanţă.

Next