Gazeta Transilvaniei, august 1895 (Anul 58, nr. 170-193)
1895-08-01 / nr. 170
Pag. 2 XXII. La cas, că întrunirea comitetului delegat va fi zădărnicită, principiile cuprinse în acest program, vor servi ca directivă politicei naţionale a Slovacilor, Serbilor şi a Românilor. Acest program a fost cetit în toate trei limbile. Cu privire la el a vorbit mai întâiu Dr. Adamovici, careîn vorbirea sa făcu amintire despre Transilvania şi Ungaria. Comisarul poliţienesc protesta însă contra acesta, pe cuvânt, că a aminti separat aceste două ţeri nu corespunde dreptului public ungar. A mai vorbit cu privire la program Dr. St. Pop în limba română şi Svetozar Hurban- Vajansky în limba slovacă. Comisarul poliţienesc Chudy se ridică din nou şi cere, ca să nu se dică în program: „congresul naţionalităţilor române, slovace şi sârbe“ declară etc., ci să se cică: „Membrii naţionalităţilor române, sârbe şi slovace“ declară etc. G. Pop de Băsescu se declară învoit a primi modificarea propuse de comisarul poliţienesc şi astfel programul a fost primit între sgomotoase urări în toate trei limbile. După acestea preşedintele Polit, într’o vorbire rostită în limba francesă, saluta pressa streină, esprimându-i mulţumită pentru interesul arătat faţă cu acest congres. La acesta se ridică Jancsó Benedek, care dând cuvintelor d-lui Polit sensul, ca şi cum acelea s’ar fi referit la pressa maghiară, începu să mulţumască în numele acesteia, în limba maghiară. La început vorbi mai potrivit, dar curând după aceea începu pe coarda șovinistă, începând chiar să amenințe. Atunci se audiră din public strigăte sgomotoase: Destul! Destul. Abzug! După ce sgomotul se mai domoli, Jancsó voi să vorbescă din nou, dar strigătele de „abzug“ îl siliră să tacă. Polit declara, că salutarea sa se referă la pressa dinafară, er nu la cea jidanomaghiară. Membrii adunărei primiră aceasta declarațiune cu sgomotoase strigări de „să trăescă“ etc. Mai urmară unele amănunte, după care congresul s’a terminat intre sgomotoase urări la adresa monarchului. Presa și Congresul, începem mai întâiu cu foile unguresce, care scuipă şi varsă foc contra Congresului. „Magyar Hirlap” scrie sub titlul „Gemeinsammes Actions-Programm“ un articol, în care erice între altele. Este adevărat, că resoluţiunea cuprinde puncte înţelepte şi admisibile, pentru care şi noi luptăm de ani de zile, fiindcă de la realizarea lor aşteptăm folos nu numai pentru singuraticele naţionalităţi, ci şi pentru întrega naţiune... Ce priveste acel anumit comitet: el seu este legal, şi atunci e de prisos; seu este ilegal, şi atunci trebue disolvat. Decă este legal și voeste vindecarea pe cale legală a gravaminelor, atunci în cel mai bun cas nu poate fi alta, decât un comitet electoral. Căci nu este alt teren legal pentru schimbarea raporturilor, decât legislativa , și cale legală nu este, decât participarea în parlament. Decă contra acesta protesteză din nou principiul pasivităţii, atunci comitetul este o asociaţiune neadmisibilă, care face politică ilegală, e un parlament ilegal pe lângă parlamentul legal al ţării, şi atunci el trebue disolvat, cum s’a făcut forte corect la timpul său cu comitetul naţional român... Aşa deră — ci pe „Magyar Hirlap“ — resultatul Congresului e nimica. La alt loc numita fată 4i°ei că din resoluţiunea Congresului s’a omis punctul privitor la autonomia Transilvaniei şi provocarea la ministrul ceh şi galiţian; deasemenea s’a abandonat ideia, de a se înfiinţa în Budapesta un diar cotidian în limba germană, care să represente interesele naţionalităţilor. „Budapesti Hirlapu crice, că hotăririle Congresului sunt pretensiuni vechi, şi ele nu sunt ale „adunărei poporale“. Ele în GAZETA TRANSILVANIEI semna un simplu joc de scenă, şi au fost pregătite înainte. „Hazánk“ publică un articol scris de Jancsó Benedek, care face la sfîrşit următoarele: Guvernul să inaugureze o politică înţeleptă de naţionalitate; se facă obiect de seriosă examinare plângerile naţionalităţilor şi din acele să vindece orice dorinţă, care nu se bate in capete cu interesele statului maghiar ; atunci va vede, cum pe încetul genul actual al politicei de naţionalitate îşi pierde condiţiunile principale, şi cum vor ajunge la putere aceia, pe cari a ei îi teroriseză larma sgomotoşilor şi-i silesce la tăcere. Vor fi şi de aici înainte ultraişti, lărmuitori, irredentişti, panslavişti, daco-români, însă ei nu vor fi mai mult dătători de ton şi nu va mai fi în mâna lor puterea de a teroriza majoritatea mai cu judecată.... Adunarea de naţionalitate de f.41 este ca o causă mai mult, ca în programul politicei maghiare locul prim să-l ocupe resolvarea cestiunei naţionalităţilor. Problema acesta o considerăm, ca proprie întregei naţiuni maghiare, însă paşii de lipsă pentru deslegarea cestiunei aşteptăm să facă deţinătorii puterii, fiarul slovac „Narodnie Noviny îl scrie sub titlul „Solidaritatea naţionalităţilor nemaghiare“ urmatoarele : ** idea solidarităţii Nemaghiarilor nu s’a născut din orecare speculaţiune sau meditaţiune istorico-filosifică, ci din necesitatea vitală, din simţul apărării proprii. In urma întroducerei constituţiunei ungare, naţionalitatea maghiară a ajuns la o preponderanţă extra-ordinară, pănă când celelalte naţionalităţi ar ave să formeze obiectul unei metamorfose naţionale în favorul naţiunei maghiare, limbei maghiare, culturei maghare. Conceptul de „naţiune politică ungară“ întru atâta a nebunit pe Maghiari, încât ei pretind absurditatea, ca în Ungaria fiecare Nemaghiar să renunţe la naţionalitatea sa şi se devină Maghiar în limbă, simţăminte, cultură şi în moravuri. Pretensiunile acestea au dus la persecutarea şi nimicirea institutelor naţionale, ba chiar a singuraticelor esistenţe. In faţa unei astfel de preponderante a unei naţiuni, celelalte au trebuit să vină la ideia solidarităţii, au căutat apropiare, s’au învăţat a se cunoaste împrumutat, şi acesta a născut simpatie şi dragoste. Naţiunile văd acum, că există nenumărate cestiuni, cari pot fi resolvate numai cu puteri unite. Solidaritatea naţionalităţilor nemaghiare este o ideă politică sanctoasă, bazată pe interese bine înţelese, şi nu numai pe fluctuaţiuni de sentimente. Şi atunci, când vom ajunge la libertatea naţională, care ni se denegă astăzi, ideia solidarităţii naţionale nu va înceta de a desvolta o influenţă binefăcătore asupra desvoltărei materiale şi spirituale a naţiunilor tinere, dar puternice, fiarul german „Münchener Allgemeine Zeitung“ vorbind despre congresul naţionalităţilor, dice următoarele: Toate gravaminele, cari au dus la o organisaţiune naţional-politică a celor trei naţionalităţi, asemeni asuprite, sunt îndreptăţite. Plângerile asupra neţinerei promisiunilor şi asupra necontenitelor violări ale drepturilor Nemaghiarilor, cuprinse in legea de naţionalităţi; descrierile asupra machinaţiunilor şovinismului neîmpăcat maghiar; indicarea pericolului şi consecinţelor, ce trebue să urmeze din o astfel de procedere ameninţătore şi neumană faţă cu majoritatea poporaţiunei ungare; — toate acestea, durere, corăspund realităţii. Congresul naţionalităţilor din nou pune la ordinea idei discusiunea asupra cestiunei vitale a Ungariei şi face atentă Europa la rana deschisă a politicei interne din aceea ţară. Naţionalităţile nemaghiare nu sunt duşmane ţărei, ele nu pretind resvrătire şi secesiune, ci stau pe basă legală şi au aspiraţiuni naţionale îndreptăţite. Cine este de vină, că ele de zeci de ani tind în zadar la mulţămirea şi împlinirea aspiraţiunilor lor? Adunarea poporală“ Budapesta, 9 August 1895. (Coresp. part.a „Gaz. Trans.“) Sub titlul „Adunarea poporală“, chiarul guvernului „Nemzet“ scrie în fruntea ediţiei sale de sera următoarele : „Ministrul de interne Perczel, în urma raportului căpitanatului superior (direcţia poliţiei din Pesta) a încuviinţat ţinerea adunărei (gyülesezést) convocată şi anunţată pe mâne de câţiva representanţi ai naţionalităţilor şi a înstiinţat despre acesta pe căpitanatul superior. „Publicăm mai la vale decisiunea căpitanatului superior privitoare la acesta, care este adresată celor cari au anunţat adunarea şi din care îndată reiese distincţiunea, că adunarea anunţată n’a fost încuviinţată ca congres al naţionalităţilor, ci ca adunare poporală de caracter public. Şi aceasta distincţiune este forte firesc. „Permiterea, adunării poporale am considerat’o dela început ca sigură (?? Coresp.) ceea ce nici nu se pute altfel în Ungaria, unde domnesce libertatea cuvântului pentru toţi cetăţenii patriei (? ! — Coresp.) Cumcă s’a dat încuviinţarea, şi acesta dovedeşce numai, că în consciinţa dreptăţii nóastre putem sâ privim cu deplină linişte şi la nişte adunări de soiul celei de mâne. „Admitem ca şi sigur , că şi publicul capitalei va documenta tot acesta atitudine liberală faţă de naţionalităţile, ce fac adunarea. In aceste îi premerge cu esemplu publicului de-o parte guvernul, care permite adunarea, de altă parte însă atitudinea pressei maghiare (!!?? — Coresp.). Ambii (guvern, pressă) s’au purtat în aceasta afacere dela început liniştit (? ? Coresp.), cu demnitatea cuvenită. Sâ vadă în noi domnii agitatori, Maghiari ospitali, şi sâ nu ne privescâ pe noi cum cu atâta plăcere se iisuesc a ne înfăţişa, ca pe „duşmanii şi asupritorii naţionalităţilor“ română. Pănă când esistă una, nu va înceta de-a esista şi cealaltă şi ar fi un nonsens politic şi istoric a timbra aceasta cestiune ca pe un conflict maghiaro-român. Cea mai bună dovadă o oferă în privinţa acesta Liga română, care totdeuna face politică contrară politicei oficiale. De present politica oficială a României se apropie de tripla alianţă, deci, se înţelege, Liga caută simpatii în Francia şi Rusia, voind astfel sâ se asigure pentru orice eventualitate: dacă va căde Austro-Ungaria, ea spereaza la anectarea Ardelului, or decá va căda Rusia, la anectarea Basarabiei. Visurile politice panromâne se concentreza în urmatoarele : Contopirea celor 10 milioane de Români împrăștiați în toate părțile într’un stat unitar român, la care se contribue: Austria cu Bucovina, Ungaria cu Ardeiul și teritorul pănă la Tisa, Serbia cu o parte de teritor de lângă Dunăre, Turcia cu Macedonia, și Rusia cu Basarabia. Rasa dela 1867 este privită din partea Românilor ultraiști, numai ca un provisoriu, după care ar avea sâ urmeze vechea domniă Impératesca, aceasta arma puternică contra Ungariei şi contra libertăţii maghiare. Aici apoi autorul în termeni bombastici uneorea a dovedit că esistanţa unui stat ungar puternic şi stătător pe casa naţională este un interes europen, şi fără de o astfel de Ungarie desigur monarchia austro-ungară e pierdută. Puterea statului ungar zace într’aceea, că este ungar. Pretensiunile române, autonomia Ardelului și crearea de teritorii de limbă în Ardeal și Ungaria, însemna o violare flagrantă a ideii de stat ungar. Recriminațiunile pentru legile escepționale din Ardeal sunt nedrepte, deorece acele legi s’au creat chiar aşa pentru Români, ca şi pentru Maghiari şi Germani. Beksics argiteză introducerea reformei electorale dovedind, că censul comun ar fi cu mult mai favorabil pentru rassa maghiară, decât pentru Români. Vorbind despre plângerile Românilor asupra neegalei îngreunări cu dare, autorul produce date forte neîntemeiate şi unilaterale, prin cari voesce a dovedi, că dările de pe întreg teritorul locuit de naţionalităţi, nu fac atâta, cât dările ce le plătesce singur capitala Budapesta. In fine Beksics enumeră punctele, cari ar permite o apropiare şi înţelegere cu Românii, adecă casarea legilor esistente în Ardeal şi o reformă electorală corespun- detoare; totodată însâ pretinde ca Românii sâ renunţe la pretensiunile lor, cari atacă întregitatea regatului sf. Ştefan. „Pretinsele“ gravamine române se pot suna numai între marginile constituţiunei. Apoi încheie astfel: Ungaria poate privi fără frică în viitor, de-orece în lupta pentru esistenţă ea dispune de cel mai puternic mijloc, ce-o duce la învingere, adecă de puterea rassei, pe care ea astăzî o poate consacra activităţii naţionale, fără a se teme de vreo criză esteică sau internă. * Decisul prin care anunţătorii adunării poporale sunt încunosciinţaţi, că se permite adunarea, este următorul: DECIS. Anunţarea lui Vasilie Mangra locuitor în Arad, Paul Mudron locuitor şi advocat în Turoţ-St.Mărtin şi Dr. Emil Gavrila locuitor în Neoplanta şi redactor, Iosif Svehla, Andreiu Raffai şi Paul Iacob locuitori în Budapesta, după care membri partidelor naţionalităţilor române, sârbe şi slovace din Ungaria intenţioneză a ţine un Congres în 10 August c. 1895 după amecil la 2 ore în sala cea mare a hotelului Naţional din Vacziutza nr. 22., îl iau la cunoscinţă în înţelesul, că adunarea intenţionată a se ţină este a se considera — pe basa ordinaţiunei Nr. 128 dela 17 Ianuarie 1868 — ca adunare cu caracter public. Conform acesteia, pe d-l Mangra şi soţi, ca pe arangeatorii adunării publice, îi fac responsabil în solide de susţinerea ordinei şi de urmărire, ce pot proveni din ea, şi tot-odată, îi oblig, ca nu numai sâ încungiure, ci se şi împiedece orî-ce agitaţiune contra statului, constituţiunei şi a legilor... Budapesta, 9 August. Selley, consilier minist, şi căpitan sup. orăşenesc. Voce maghiară despre cestiunea română. Chiar în ajunul congresului naţionalităţilor apăru în Budapesta o broşură a politicianului şi publicistului maghiar August Beksics, intitulată: „Cestiunea română şi lupta de rassă în Europa şi Ungaria.“ Autorul încerca a face un studiu asupra acestei gestiuni, astăzi actuale în Europa ; studiul sâu ia însâ forma unei replici la cererile şi pretensiunile Românilor, citând el date istorice şi statistice forte nebasate şi false, prin cari se nisuesce a dovedi, că pu Maghiarii sunt de vină la esistenţa unei cestiunî române. Beksics accentueaza înainte de toate nexul, ce ar esista fără îndoială între cestiunea orientală şi cestiunea „specifică“ Nr. 170—1895 ■jCrescere şi cultură“. 1. A trecut un pătrar de vec, de cân forţele culturale ale Românilor ardeleni s’au unit într’o societate: „Asociaţiunea transilvană“, or dincolo de munţi s’a întemeiat „Academia română“ (după ce se deschiseră universităţile din Iaşi şi Bucuresci). Patru momente însemnate în cultura românescă! Este bine, ca din timp în timp, mai ales după perioade mai lungi, sâ ne întrebăm, ce progrese au realizat instituţiunile noastre culturale? Intr’un articol publicat în „Gazeta Transilvaniei“, Nr. 149 dela 8(20) Iulie a. tr. întitulat: „Câteva idei relative la înaintarea culturei noastre naţionale“, ne-am esprimat oare-cari dorinţe, cari s’ar fi putut discuta cel puţin en passant la adunarea generală a Asociaţiunei din Sebeşul săsesc, deoare ce erau cestiunl de mare importanţă.