Gazeta Transilvaniei, octombrie 1895 (Anul 58, nr. 218-241)

1895-10-01 / nr. 218

No. 218—1895 an, directura şcelei froebeliane române din Braşov (Scheiu). — p— „Reuniunea învăţătorilor români gr. ir. din Distr. X-lea Braşov şi-a ţinut anul acesta adunarea generală în 25, 26 şi 27 Sept. v. în comuna Rotbav. După serviciul livin şi un imposant parastas, oficiat de f-uii protopopi Petrie şi Coltofeanu, înso­riţi de 5 preoţi, preşedintele ordinar al reu­­niunei d-l loan Popea, profesor gimnasial, deschise şedinţa primă printr’o vorbire mă­­duoasa, în care a înfăţişat starea Românilor pe la începutul acestui secol, numele puţin măgulitor, de care se bucura neamul nostru înaintea străinilor pe acele timpuri, arăta apoi, cum luceferii Românilor, Petru Maior, Şincai, Clain etc. în timp relativ forte scurt au schimbat totul spre bine. De încheiare pune la inima învăţători mei, ca să lucre fără preget pentru susţinerea frumosului ei renume, câştigat cu atâtea jertfe şi os­teneli. Urma apoi desbaterea obiectelor din program, cari au fost forte multe. Şedin­ţele toate au decurs în ordine. Presenţi au fost vre­o 70—84 învăţători. O dare de semă mai amănunţită vom aduce cu altă ocasiune. Foc. Ni se scrie din Betlean, în co­mit. S.­Dobâca, cu data 10 Octomvre n.. Acel nopte a isbucnit un foc în comuna în­vecinată Ruşii de jos, care a prefăcut în cenuşă toate clădirile preotului Constantin Pop, şi anume: două grajduri, două şoprane, şura şi mai multe cară de fân. Din noro­cire, atât clădirile, cât şi nutreţul au fost asigurate la banca „Transilvania“. Casa pa­­rochială şi stupina au rămas scutite de flăcări. —o — —o— Episcopul croat Strossmayer, după­­ cum anunţă „Agramer Zeitung“ a îndrep- I tat Banului Croaţiei, contelui Khuen-He­­dervary o scrisoare, în care îl încunosciin­­ţăză pe acesta, că nu va lua parte la festi­vităţile, ce se vor arangia în Agram din incidentul visitei monarchului. După cum se scie, octogenarul episcop croat refusă întot-deuna de-a apără înaintea Majestăţii Sale, de când, mai anii trecuţi, s’a ivit în­tre monarch şi episcop un conflict. — o— Inaugurarea palatului de justiţia din Bucuresci se va face în criua de 4 Octom­­vre în piaţă în fiinţa de faţă a Regelui şi a suitei sale, şi a autorităţilor civile şi mi­litare. —o — Ultoi în viţă Americană. La dl. An­tonia Coşa, învăţător în Miniş, se află mai multe zeci de mii altoi de vită, altoiţi în viţă Americană. Pentru informaţiuni a se adresa la sus numitul domn în Miniş (Ménes, p. n. Gyorok.) —o— Instrucţiune în fluer. Domnul Iacob Nagy, cunoscutul virtuos în fluer, ne co­munică, că este gata a da ore din fluer. D-sa posede fluere frumoase americane de lemn de grenadil. Se înţelege că instruc­ţiunea se face după cerinţele artei, pe note. Doritorii de a se perfecţiona în fluer să se adreseze la artistul, care locuesce în strada sf. Nicolae Nr. 2. Urniţi de îngerescul gând al părin­telui lor, înduioşaţi de scumpetea şi fru­museţea inelului, numai puţin însă şi de a faptei, fiii pornesc la drum pe căi des­­chilinite in largul lumei, spre a împlini cu evlavie dorinţa părintescă. Nevinovata lor inimă era cuprinsă de acum înainte numai de dorul, ca să împli­­nesc, fie­care cum­va sei mai bine voia tatălui lor. Ce ocasiune minunată era acesta, pentru de a intra în sufletul lor ura, pisma, egoismul şi gelusia! Şi apoi, sciut este, că aceste negre şi diavolesc, păcate sciu să prăbuşască tot ce stă în calea triumfului lor. Aceşti fii însă erau scutiţi de pa­­timele acestea, pe cari ei nu le cunosceau. Erau scârbiţi de păţania lui Iosif, când dete de belea cu fraţii săi. Fiii nici nu se mai gândiau la inel, fiind ocupaţi numai de ideile nobile, cum şi pe ce cale să împlinescă mai bine dorul părintelui lor. După trei luni, fii se întorseră acasă. O, ce bucurie sufletesca, o ce scenă miş­­cătore! Crescerea bună, iubirea frăţescă, as­cultarea de părinţi, frica Domnului, feri­ciţi sunt fiii, cari le au acestea! îşi cricea mângâiatul tată. Mândru de revederea fiilor, mai mândru însă de darea de semă a lor, el sta faţă în faţă cu fiii săi, cari steteau îna­intea lui ca înaintea unui judecător. Părea, că e judecata de pe urmă! Domnul trage la dare de semă servitorii cu talanţii. Feţe senine, ochi plini de bucurie, buze zâmbitore, consciinţe liniştite şi o tă­cere adâncă stăpânesce sala de judecată. Îngerul Domnului în văzduh şede la mesa verde cu cartea eternelor legi deschisă, ţinând în mănă condeiul pentru de a purta oficiul de notar al acestui sânt săbor. Momentul se apropia. Cortina se ri­dică, se dă signalul şi judecata începe. La provocarea părintelui, întâiul fiiu lua cuvântul şi crise: Milostivul meu pă­rinte! Un strein mi-a încredinţat o pungă plină cu aur, să o păstrez pân’ ce’şi va isprăvi trebile. Am putut să-l înşăl, fugind cu pungă cu tot, ori că, aşi fi putut să fur din aur, dar n’am vrut acesta. Am aşteptat, şi când streinul s’a întors, eu i-am dat punga îndărăt întregă şi nevătămată. Cu mulţămire sufletească, răspunse Tatăl: „Iubite fiiule! Tu ai împlinit o faptă forte bună. Nu ai făcut însă alt­ceva, de cât ţi-ai împlinit cu sântenie datorinţa. De nu făceai aşa, ai fi trecut de un om blăstămat şi înşălător. Ori­când, ori­unde, în­tot­deauna trebue înapoiat aceea, ce e al altuia. Urmeză la rând al doilea fiiu. Acesta cjise: Scumpul meu tată! Intr’una din dile în lungul meu drum, trecui pe lângă un lac mare şi afund. Văd înspăimântat cum un băiat căciu în lac şi se cufunda! N’am stat la gânduri. Sării repede, ca şi o îno­­tătore în valurile undulătore ale apei, apu­cai băiatul de păr şi-l aruncai pe uscat. Băiatul nici nu soiea, ce m i­ se întâm­plase. Simţea numai umecjela hainelor. Fără ajutorul meu, iubite Tată, băiatul sigur s’ar fi înecat. Eu l’am mântuit, i-am redat viaţa. Adânc mişcat răspunse Tatăl: Fiule! Tu încă ai săvârşit o faptă forte bună şi lăudabilă. N’ai fi putut’o insă scote la cale, de nu-ţi da mână de ajutor Acela, ai cui suntem cu toţii. Scris este: Alergă vite­­jesce, cu curagiu neînfrânt şi cu abnega­­ţiune la momentul de lipsă, pentru a scăpa pe deaproapele tău de primejdie! Vine rândul la al treilea filu: „Tată“, z­ise el. „In călătoria mea am dat peste un dușman al meu, adormit pe marginea unei prăpăstii îngrozitore. O întorsătură, un vis, o îmboldire a mea ar fi fost de ajuns să rostogolescă pe inimicul meu în fundul prepastiei. Martea înfiorătore era sigură. L’am deşteptat şi l’am ferit de pe­­riculul sigur al morţii“ „Ah, fiiule!“ îi chise tatăl îmbrăţişân­­du-l cu căldură. „Al teu fiă inelul! A face bine cu inamicul e cea mai frumosă şi cea mai milostivă faptă.“ Nobilul părinte şi-a arătat nespusa GAZETA TRANSILVANIEI. Telipma part.­a „Gaz. Traf Cluşiu, 12 Octomvre. Tabla re­­geasca de aici a adus sentinţă în causa Moţilor din Scârişora, prin care dintre cei 27 judecaţi de către tri­bunalul din Alba Iulia, tabla a mai achitat încă 14 inşi, remâind numai 13 inşi condamnaţi la câte un an temniţă. Motivarea e tot atât de for­ţată, ca şi în instanţa primă. Coresp. „Gaz. Trans.“ Bucuresci, 28 Sept. 1895. Ştim, D-le Redactor! Crisa ministerială provocată de re­tragerea junimiştilor din cabinet, a adus cu sine dimisiunea ministerialul Catargiu, care şi-a presentat e­l (?) dimisiunea în mânile M. Sale. Regele se va pronunţa în consiliul de miniştri, ce se va ţine astăzil ori mâne şi în urma acesta se crede, că situaţiunea se va limpeci. Pănă atunci însă sgomotele despre di­ferite combinaţiuni află încă viu răsunet în pressă şi în public. Se vorbesce despre un cabinet Manu, care se restaureze vechia concentrare conservatoră fără junimişti, ba chiar se vorbesce şi despre retragerea par­tidului conservator, şi venirea la putere a liberalilor. Despre cri să aflu următorele amănunte interesante, pe care le înregistrez numai : D. P. P. Carp, ministrul dimisionat, a publicat în cfid.TM­ său un comunicat, prin care spune, că junimiştii nu se vor mai îm­păca cu conservatorii. Acestă împrejurare a adus cu sine, că atât generalul Manu, cât şi preşedintele Senatului, Cantacuzino, au declarat, că nu vor mai primi misiunea de a forma cabinetul. D-l Lascar Catargiu să fi declarat, că fără junimişti e imposibil un cabinet durabil. Despre venirea eventuală a liberali­lor la putere se svonesce, că o parte a li­beralilor ar dori să fie chiămat a forma cabinetul Eugen St­at­escu, fost ministru de justiţia sub I. C. Brătianu. Acestă dorinţă, spun ei, ar fi împărtăşită şi de Rege, care ar fi obiectând în potriva d-lui Sturdza, că prea ar fi angajat în cestiunea română, creându-şi o situaţie dificilă faţă de Aus­­tro-Ungaria. Majoritatea liberalilor crede din contră, că D. Sturdza e şeful parti­dului, prin urmare el trebue să formeze eventual cabinetul. Se înţelege însă, că aceste sunt nu­mai svonuri, pe cari le dau sub totă re­­serva. Atât conservatorii, cât şi liberalii ţin dese adunări intime, în cari se discută si­tuaţiunea. Pe cj 20­0 de 2, 1, 4 Octomvre este proiectată o mare adunare intimă în Bucuresci a comitetului partidului liberal, la care vor lua parte şi delegaţii din judeţe. Situaţiunea, repet, se va lămuri pro­babil după consiliul de miniştri, ce se ţine sub preşedinţa Regelui. * Eri după plonet s’au terminat marile manevre din toamna acesta prin o imposantă defilare a trupelor pe platoul dela Floresca, lângă Bucuresci. Alaltăeri s’a făcut ultimul atac asupra forturilor în presența M. S. Regelui, a Re­ginei, a principesei de Saxa - Meiningen (sora împăratului Germaniei) şi a princi­pilor: Leopold de Hohenzollern, de Saxa- Meiningen, a ducelui de Saxa-Coburg şi a ataşaţilor militari streini. Erl după amecil la orele 172 s’a în­­ceput marea şi strălucita defilare a 46.000 de omeni, cu 6000 mai mult, decât cu câţi am fost întrat în răsboiu la 1877. A fost un măreţ şi impunător specta­­col! Un soare strălucitor își revărsa razele sale aurii asupra câmpului de la Floresca, acoperit de trupe. Armele strălucau încă din depărtare, părând niste fulgere la mar­ginea orizontului, se auc­iau nechiezatul cai­lor și strigăte de comandă. Regele Carol era călare încunjurat de principii streini şi de principesele (toţi că­lări), de ataşaţi militari streini în splendi­dele lor uniforme şi de un strălucit şi nu­­măros stat major. Lângă Regele se afla M. S. Regina în trăsura, care era înhămată­­ la Daumont. In faţa Regelui erau postate patru musici militare, cari după ce intonară im­nul regal, începură a cânta marşul defilării. Mai întâi a defilat corpul I de ar­mată sub comanda generalului Berendei. La început defila infanteria. Iţi crescea inima de bucurie, când vedeai ţinuta marţială a bravilor dorobanţi, cari după atâtea stra­­pate au putut să defileze în cea mai desă­vârşită ordine. Urmară apoi regimentele de artilerie câte patru tunuri în şir, apoi cor­pul sanitar, ambulanţa militară, trupele de geniu şi în fine divisia de cavalerie con­­statatoare din mai multe regimente de ro­şiori şi de călăraşi, cari defilară în trap întins. Se cutremura pământul sub copitele cailor, călăreţii stau neclintiţi pe cai, având o ţinută din cele mai cavaleresce. In fruntea regimentului 4 de roşiori defila comandantul lui A. S. R. principele Ferdinand; când dânsul ajunse în dreptul M. Sale, saluta cu sabia şi apoi se alătură la suita regală. După aceea defila corpul II de ar­mată sub comanda generalului Arion, în aceeaşi ordine, ca şi corpul I. Terminându-se defilarea, cele două di­­visii de cavalerie au făcut câte o şarjă şi mai multe evoluţiuni. Laude peste laude se aduceau tinerei armate române, care sub comanda marelui căpitan, a ajuns în timp aşa de scurt la nivelul ori­cărei armate europene. Ataşaţii militari streini îşi esprimau cu glas tare laudele lor. Eu, care eram aproape cu câţî­va paşi de Regele, am putut observa cum M. Sa privea cu­ o atenţiune încordată mişcările trupelor, salutând cu respect drapelele şi mulţumind cu amabilitate la salutările ofi­­cerilor din fruntea trupelor. Am putut ob­serva pe faţa serioasă a Regelui o adâncă mulţămire internă, şi din când în când câte un zimbet de satisfacţiune. Va fi fost mân­dru Domnitorul, că sub mâna sa şi sub supraveghierea sa a ajuns armata la actua­­la-i perfecţiune, stârnind admiraţiunea prin­cipilor străini şi a ataşaţilor militari. Un oficer superior străin s’a esprimat în următorul chip asupra acestor manevre „Am rămas încântat de ţinuta trupelor. Soldaţii români sunt mai resistenţi şi mai entusiaşti decât toţi soldaţii, pe cari i-am văcjut manevrând pănă acum, şi am văcjut multe armate. Cu asemenea soldaţi între toate împrejurările ar pute să se facă mi­nuni !...... Putem fi mândri noi Românii de ase­mene laude bine meritate, venite dela străinii, cari înainte numai cu douăzeci de ani priveau încă cu dispreţ la mica nostră armată. Alăturând la aceste laude ale ar­matei române şi laudele esprimate de îm­păratul Francisc Iosif, la manevrele din Transilvania, la adresa regimentelor româ­­neşti din armata austro-ungară, avem o iconă a bravurei soldatului român, putem să înălţăm capul şi să privim peste umeri pe aceia, cami mai când era, diceau, că cu un batalion de honvecji bagă întrega ar­mată română în Dunăre! Astăcji 300.000 de soldaţi români sunt gata aşi apăra până la ultima picătură de sânge strămoşescul lor pământ şi libertatea ţării, dobândită cu atâtea jertfe. Cadrul corespondenţei de faţă e cu mult mai restrîns, decât să-mi pot da alt­mintrelea espresiune sentimentelor mele de bucurie şi de mândrie, decât strigând din adâncul inimei mele: Tráescu armata ro­mână ! H_ Dicţionarul numelor române de botez maghiarisate. Eră aici un estras din ciudatul dicţionar, revectut şi întărit de Aca­demia de sciinţe maghiară în Martie 1893, despre care vorbim în arti­­colul de fond: Numele Agneta— Agnes Alexă— Elek Alexandru— Sándor Aldea— Angyal Angelina— Angyalka Antonie— Antal Arsenie— Arzén Augustin— Ágoston Aurelia— Aranka Aurora— Hajnalka Avisalon— Absolon Babeta— Borbála Barbara— Bartolomeiu— Bertalan Bucur— Victor Claudiu— Kolos Câmpean— Kampán Canon— Kánon Chiriac— Czirjék Codrat— Quadratus Cola— Miklós Constantin— Szilárd (Costan)— Crina— Makrina (Cristian)— Keresztély Costasiu— Kusztáz Damian— Dömjén Dan— Dániel Danilă rt român maghiar Pagina 3

Next