Gazeta Transilvaniei, decembrie 1895 (Anul 58, nr. 266-288)

1895-12-01 / nr. 266

Nr. 2661SP5 ducătorii“, şi se ivesce câte-o ideă bună şi prin căpăţînile votaşilor de rend. Etă ce s’a întâmplat cu câte-va cjile înaintea procesului Memorandului. Un advocat fiind şi el recercat pentru a primi apărarea preşi-cărui acusat, s’a dechiarat că primesce. Acel advocat a primit cu mândriă recercarea, şi având concepte serioase despre apărare, despre trebuinţele unui apărător într’o astfel de causă mărâţă, i-a scris d-lui preşedinte al comitetului Dr. Raţiu, că, deorece basa apărării şi a situaţiunei întregi este împrejurarea că: comitetul e representantul naţiunei române întregi; acestă afirmare altcum înaintea nostră cunoscută, trebue să o dovedim cu probe eclatante, faţă de negările procurorului. Deci să recerce imediat ca preşedinte pe toţi deputaţii, cari au luat parte la conferinţa naţională anterioră, ca fiecare să trimită câte-o declaraţie legalizată în numele cercului său electoral, în care — decă consimte — să declare că , cuprinsul Memorandului îl consideră de al său, resp. al cercului său, şi răspândirea încă aşa. Cu peste 200 de astfel de declaraţiuni păşind apărarea în faţa tribunalului, şi dovedind cu aceste acte legalisate, că la porunca naţiunei întregi, a 3 milioane de Români, s’a făcut şi răspândit Memorandul , ne putem închipui resultatul! Va crede blândul şi înţeleptul ceti- tor, că idea acestui apărător s’a primit cu alaiu şi s’a telegrafat în ruptul capului pe la toţi deputaţii. Nici vorbă, „nu s’a ivit necesitatea... deoarece nu esistă (??!) protocol despre conferinţă“... etc. i s’a răspuns. Din ce cause? e foarte uşor de gâcit... nu s’a născut în căpăţînă de „conducător“. — Numai ca pildă spuse cu povestea aceasta adevărată. In fine, fraţii membri români numai intr’una sunt solidari, că: nu vin la congregaţiă; prin urmare d-l corespondent nu porte frică de spargerea solidarităţii; din contră haid’ să stricăm acea „solidaritate“. Solidaritatea adveratâ e siată într’aceea, că: scopul e unul. In detaiuri şi modul de realizare pot fi diferinţe. Dr. Aurel Munteanu, adv. Am dat loc întâmpinării de mai sus în întregul ei. Nu putem însă se nu facem observările noastre faţă cu caşul acesta de neînţelegere într’o cestiune de însemnătate principială pentru noi. Promitem, că corespondenţa, din numărul nostru de Marţi, care se ocupă cu propunerea dlui A. Munteanu, a fost scrisă cu obiectivitate şi cu tact, aducând motive tarî în contra procedării acestuia şi motivându-le în mod real. Cele mai tari argumente ale corespondentului nostru a fost: 1. că la congregaţiile anterioare însuşi propunătorul Dr. A. Muntean a declarat, alături cu comembrii sei români, că nu are şi nu poate ave încredere în dr. Banffy. 2. că d-l Munteanu, în urma obiecţiunilor, ce i le-au făcut unii membrii români la congregaţia de la 14 Octomvre a. c., şi-a revocat propunerea în decursul şedinţei. La punctul întâia d-l A. Munteanu nu dă nici un răspuns, prin urmare admite în tăcere, că într’adevăr a declarat, că n’are şi nu poate ave încredere în actualul ministru-preşedinte. La punctul al doilea dl Munteanu spune, că revocarea a făcut’o în mod „verbal“, dar că „se vede“ acesta revocare s’a dat uitării şi aşa arăşî „vede“ că acuma s’a pus la desbatere. Ei bine, când vede acesta d-l Dr. A. Muntean, nu vede d-sa tot-Odată în ce posiţie îl aduce atitudinea pasivă faţă cu darea în uitare a revocării sale verbale? Noi am crede, că pentru un bărbat consolit de fapta sa revocarea verbală ori în scris trebue se aibă aceeaşi consecenţă. Dar d-l Munteanu ne spune, că de atunci, adecă dela congregaţia din Octomvre, şi pănă adî d-sa s’a gândit şi s’a resgândit asupra lucrului şi a venit la convingerea, că trebue se-şî susţină propunerea. Aici se impune întrebarea, că după ce, cum însuşi mărturisesce, nu şî-a retras revocarea verbală, cum se potrivesce ca d-sa totuşi se se gândască mereu la susţinerea propunerii sale? Ori dară a preveejut că se va da uitării revocarea sa ver’bală? Și pe ce’și baseza d-sa convingerea, că în modul cum a presentat propunerea sa, ea ar corespunde intereselor noastre? Nu cumva îi servesce ca temeiu neîncrederea ce a esprimat’o față cu politica baronului Banffy? Ori dară se razimă pe fapta, ce-o constată în întîmpinarea sa, că „prin graţiare nu s’a împlinit încă nici o aspiraţiune justă naţională ori politică, nu s’a îmbunătăţit starea noastră politică de loc ?“ Nu, ci d-l Munteanu ne spune, că se razimă numai pepresupuneri şi nădejdii, pentru a căror motivare nu poate cita un singur fapt afară de acela al graţiării, despre care însuşi susţine, că „n’a îmbunătăţit starea nostră politică de loc“ şi că peste aceasta mai este şi incomplectă. Nu ne permite timpul şi spaţiul de a „analiza acţi aceste propuneri“ şi „nădejdii“, cu cari se înarmeza optimismul d-lui A. Munteanu şi cu cari se nutresce credinţa sa, că-i va succede a inaugura, prin propunerea sa, înşirată din nebăgare de seama în ordinea de cei a congregaţiei Devene de la 16 i. c., o acţiune a comitatelor „pentru îmbunătăţirea situaţiei politice prin împăcarea sinceră a naţionalităţilor“. Dar îl întrebăm, că oare crede în serios, că cu „presupuneri“ şi „nădejdii“ s’ar putea vre-odată dobândi, ca Banffy se-şî modifice programul seu politic, pentru care d-sa i-a votat neîncredere ? Şi decă nu l’a putut felicita atunci pe Banffy, „ca ministru-president“, când a enunciat în dietă, că scopul lui este crearea statului naţional-maghiar şi că esecutarea legii de naţionalitate o admite numai între marginele „caracterului naţional al statului“, cum l’ar putea felicita acuma, fiind-că, fiă la dorinţa lui ori nu, s’a curmat o mare nedreptate prin graţiarea condamnaţilor Memorandului, fără ca prin acesta se se fi adus nici cea mai mică îmbunătăţire în situaţia nostră politică ? Nu vede d-l Munteanu paradoxul în distincţiunea sa între „mulţămire“ şi „felicitare“? Nu vede, că felicitare este mai mult ca mulţămire ? Felicitarea în caşul de faţă, ni-o spune însuşi, ar avea se fiă esprimarea încrederei în presupusa „direcţiune conciliantă“ a d-lui Banffy „ca ministru-president“ faţă cu naţionalităţile. Cum s’ar putea uni aceasta cu situaţiunea reală şi cu atitudinea Românilor şi a d-lui A. Munteanu faţă cu politica distrugătoare a ministrului-president? In fine am vrea se ne spună d. Munteanu, deca poate fi permis unui om politic a-șî întemeia o acțiune pe presupuneri și nădejdii deşerte ? Numai de aceste invoca d-sa, căci caşul concret privitor la d-l Valeriu Branisce nu stă în nici o legătură cu acţiunea, ce voiesce se o inaugureze. Prin urmare nu numai că nu putem aproba procederea d-lui Dr. A. Munteanu, dar o găsim chiar contrară intereselor noastre naţionale. D-sa greşesce cumplit dacă crede că într’o cestiune principială atât de însemnată nu trebuia se se consulte mai înainte cu fraţii sei. Ori cât s’ar provoca la bunele sale intenţiunî, nu va putea scăpa de răspunderea, ce-o are ca Român faţă cu causa generală românâscă. Presupunem şi sperăm deci şi noi la rândul nostru, că d. Munteanu nu va sacrifica pentru amorul seu propriu interesul cel mare al conlucrării armonice între fraţi şi că va ţină seama de admoniţiunea lor, a căreia interpret a fost corespondentul nostru dela Deva. Atâta pentru acţi. Din Bucovina. Tipografia archiepiscopală . Adunarea fundatorilor. — Decemvre 1895. Iurul 256 al „Gaz. Trans.“ am arătat, că adunarea generală a fundatorilor era convocată pe criua de 5 Dec. st. n. c. La orele 4/2 p. m. s-au şi adunat în sala şedinţelor din Residenţă delegaţii aleşi, dimpreună cu acei fundatori, cari voiau să participe singuri în personă. Unii din fundatori veniseră anume în personă, ca prin votul lor să nimicască condusurile la cas când s’ar vedi unele şi altele. Erau lucrurile întocmite bine şi am dat de urma lor, dar fiindcă nu şi ajunse scopul, îi cruţ de astă-dată şi nu-i pun pe nume. Adunarea se deschise din partea administratorului archidiecesei I. P. C. archimandritul Arcadie cu rugăciunea îndatinată după care vorbi despre importanţa acestei adunări. Al doilea vorbi administratorul tipografiei, având înaintea sa un vrav de acte, cari vor fi căutate, dacă sunt cu viaţă curată, sau nu. Vorbi administratorul tipografiei Calinescu mai e era, dar delegații nu se speriase, sciind, că cu apă nu se întunecă mintea. — Atâta se soie, că guvernul la cele ce-a făcut constatorul privitor la renoirea concesiunii tipografiei nu răspunse nimic, ci închise tipografia. Alt referent, păr. Bejan, rogă adunarea să dea absolutoriu administratorului, voind aşa să scape pe administrator de om şi ce bănuelă şi responsabilitate, dar nu-i succese. Se sculă — nu un preot dela sat, cari sunt nespălaţi, cumfie domnii cei meri, — ci se sculase un archimandrit şi arăta, că domnii cer pe nedrept dela fundatori, ca ei că abejică la dreptul lor de-a controla. Cu multă elocinţă arătă archimandritul Repta, că ai asta ar fi o samovolniciă, şi cumcă pausa trebue sever cercetată, ca se se vadă ce s’a făcut cu banii. Să fi văcjut apoi câteva feţe palide ca varul şi fără pic de suflare, ci numai o aţintire proasta asupra acelora, cari au rătezat stupul. Asta n’a fost destul, se mai scula şi profesorul Voluţchi şi nu tăcu nici el, precum credeau domnii din comisiă, ei vorbi bine, par’că vorbia din inimile preoţilor dela ţară. Din vorbirea acestor doi se vedea răsvedit, că cele scrise prin gazete sunt adevărate, şi, ca nu cumva să li se obiecteze, că au fost prea lacşi, dau adevărul pe faţă. Ce-i drept, replică administratorul oricând, că nu se miră, deca vorbesc gazetele şi anume cele de peste Carpaţi, — când chiar delegaţii nu voesc să facă muşama, — aşa ceva vor să efică. Prin acesta însă revoltară bunul simţ şi obiectivitatea profesorului Eus. Popovici, care frecându-şi manile vorbia, şi din gura lui esta bob numărat, că ceea ce-a fost în „Gaz. Trans.“ este prea puţin, sunt multe altele. Ce să faci, când acești trei corifei au vorbit, nu mai încape nici o replică, sciu ei ce sciu, și noi nutrim firma speranță, că vor eși la ivală poate nu toate, căci nu vor iscodi toate, dar cel puțin o parte bună. Voiau unii din comisia alasă ca să pregătescă materialul pentru acestă adunare, ca fondatorii să nu mai aibă nici un drept mai mult şi să fiă banii lor ca asvârliţî în baltă, să dea colac şi lumânare încă pe de-asupra, — dar nu n-a succes, căci s’a ales o comisiune de creee iuşU Repta, Onciul, Popovici Eus., Voiuţchi, Calinescu, Chiarinovici, Martinovicî, Andriciuc, Eus, Ciuntuluc şi — horibile dictu — loan Procopovici. Lista acesta a format dulceg popa, aşa se dice, şi l’a pus pa Procopovici, ca să fiă de ajutor unuia din comitet, când ceialalţi membrii vor voi din păcate să-l vadă. Nu credem însă să-şî ajute ceva, căci archimandritul Repta, Popovici Eus. şi Voiuţchi au precisat deplin, că nu vor ave nici o considerare, şi adevărul va triumfa. La constituirea comitetului s-a şi documentat acesta alegendu-se de preşedinte profesorul universitar D. Onciul şi un forţat administrator al tipografiei, după cum se credea. Fundatorii rugară pe archim. Repta să binevoescă a pleda în comitet pentru interesele lor, îi şi asigura, că va face tot posibilul, soiind, că pereat mundus, justiţia fiat, — şi noi credem cuvintelor lui şi în curând vom şi proba lumii, ce a fost. S’au mai vorbit şi altele, cari nu le-am putut afla, căci doră erau aşa întocmite, ca cei nespălaţi să nu potă trage cu urechea. Şi acesta însă este destul şi am deplină satisfacţie, că chiar membrii din comisia alesă pentru pregătirea materialului sunt convinşi, că prin publicarea criticei asupra raportului II s’au făcut atenţi de-a urmări cestiunea şi vor afla ceea ce-au aflat de i-au indignat. Căletorescu. GAZETA TRANSILVANIEI. Invitare. Comitetul arangiator al studenţilor dela gimn. român gr. or. şi dala sculele comerciale superiore din loc învită cu toţi stima Un. public român la serata de incheere a scalei de dans, ce se va ţină Sâmbăta viitoare 2 Decemvre st. v., în sala hotelului „central Nr. I.“ începutul la 8 ore sara. Invitări speciale nu se fac. Braşov, 29 Nov. v. 1895. Aurel Bogdan, Afilon Popovici, cl. VIII gim. cl. III com. sup. DIVERSE» Limba „Volapüc“, despre care în timpul din urmă se credea, că nu mai esistă, acum de curând eră şi a dat semne de viaţă. Societatea „Volspüc“ din Belgia esistă încă şi albi. Ea a dat şi o dovadă despre esistenţa şi despre aceea, că e încă în stare de a trăi, arangiând în Courtray (în Flandria vestică) o esposiţiă mare de cărţi, piese musicale şi corespondenţe de tot felul, caritate erau scrise în limba „Volapuj.“ Pagina 8 Literatură. A apărut: Cartele cetire pentru clasa IV giinasială, reală şi pentru sculele superioare de fete, de Virgil Oniţiu, directorul gimnasiului român din Braşov. Editura Librăriei Bicolea I. Ciurcu, Braşov. Formet mare 8° de 223 pag. Prețul 1 fl. 30 cf. — Opul acesta este o continuare a Cărții de cetire pentru cl. III gimnasială scrisă de acelaşi autor, — o carte mult apreciată în toate cercurile pedagogice. Cu atât mai favorabil are să fie apreciat, desigur, noul op apărut acum, care în literatura pedagogică română se presentă ca o lucrare forte de valoare. In partea primă opul e însoţit de o prefaţă lungă, în care se cuprind instrucţiuni preţiose cu privire la modul, cum sunt a se propune în sceli singuratice piese. Urmeză apoi 5 poeme epice din cele mai ales, 20 descripţiuni şi naraţiuni de diferiţi autori distinşi, er la urmă un adaus cu o bogată colecţiune de modeluri şi instrucţiuni retorice, stilistice etc.* Povestiri de Petru-Petrescu â 80 er. francate. De venoare la administrația nostră. Proprietar: aurei IuSui*Asiaa*1. Redactor responsabil: Gregi*roiu Siraior.