Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)

1896-01-24 / nr. 18

Pagina 2, formă: inştiinţele după hegemonia naţio­nală şi lupta pentru drepturile popoarelor“. Adresa sfârşesce în următorul mod: „Intru strălucirea şi gloria tronului Maiestăţii Voastre, întru puterea şi însemnătatea mo­­narchiei, pentru bunăstarea şi fericirea ţă­rilor Coronei cehice şi a ambelor naţiuni ce o locuesc, a­dipta regatului boem se îndreptă căt­ră înţelepciunea şi simţul de dreptate al Majestăţii Voastre cu rugămintea cea mai umilită, ca Maiestatea Vostră să bine­voască a da ţărilor Coronei boeme ve­chile lor drepturi neprescriptibile la inde­pendenţa lor legislativă şi administrativă şi coronei Sf. Venţeslav vechia ei glorie, pentru-ca astfel ţările acestei coroane, feri­cite şi mulţămite, să poată înflori şi pros­pera întru propria lor onoare şi întru apă­rarea solidă a preinaltei dinastii şi a tro­nului Maiestăţii Voastre“. * In cercurile diplomatice din Constan­­tinopol se afirmă, că, cu toate că nu esista pănă acum o alianţă formală între Rusia şi Turcia, totuşi în timpul din urmă aceste două puteri s’au apropiat forte mult de­olaltă. Motivul principal al acestei apropieri ar fi împrejurarea, că Sultanul cu diferite opa­­siuni s’a convins despre simpatia actualului domnitor al Rusiei. Se 4'°®, că influenţa Rusiei la Portă este mai puternică astăzi, decât chiar şi în cei din urmă ani ai dom­niei Sultanului Abdul Aziz, când afăcerile esterne ale imperiului turcesc erau aşa 4*­­când diriginte de generalul Ignatiev.­­Mai departe se afirmă, că Anglia şi-a pierdut aproape cu desăvârşire influenţa in Constanti­­nopol, şi cercurile oficioase turcesci observă cea mai rece atitudine faţă cu represen­­tanţii Angliei in Stambul. Poliţie de stat. Comitetul administrativ al Cluşiului în adunarea sa din 4’kfi® acestea a hotă­­rît, să înainteze o adresă cătră dietă, în care să ceră trecerea poliţiei în manile statului. Idea în sine nu este nouă, căci dorinţa de-a pune şi autorităţile poliţie­­nesci la disposiţia şi sub puterea discre­ţionară a fişpanilor şi a celorlalte organe ale guvernului, s’a auzit de repeţite­ ori din partea „patrioţilor“ dela cârmă. Nici nu e mirare, căci trecând şi poliţia în mâna statului, lichelele guvernamentale ar avea în mână cu un mijloc de căpătuire mai mult, fiind­că atunci fişpanii ar avea drep­tul de-a numi în posturile poliţieneşti pe cine ar vrèa ei. Mai de mirat este însă „motivul“, care i-a îndemnat pe „patrioţii“ dela Cluşiu să aducă hotărîrea de mai sus. S’a întâmplat adecă, că isbucnind în timpul din urmă un foc la Cluşiu, căpitanul de poliţie, cum se zice, s’ar fi presentat târziu la locul cu primejdia, duce totă fericirea vieţii, o lovitură gro­zavă acesta. A ab4ice de a­ mă răsbuna asupra lui Selim Bairakdar ar însămna pier­derea onoarei mele, şi asta e cu neputinţă. Fără de fericirea dragostei poate trăi un bărbat, fără de onoare însă nu“. Doamna Abbas își cunostea fiiul; soia ce vederi are Maronitul nobil și fălos; soia, că aci nu mai esistă nici o mântuire. In momentul acesta stetea gata de plecare trăsura, care avea să ducă pe Dib­­­uba la Damasc. Namman împărtăși încă câte­va ordine, ca să se facă călătoria în mod cât să pote de comod şi cruţător pentru tînăra Turcoică. Apoi se retrase în odaia sa. Doamna Abbas merse să caute pe tî­năra şi nefericita Turcoică. Acesta abia ţi­­nându-se pe piciore se întorsese din foişor în odaia ei, se îmbrăcase în vestmintele de călătorie, şi aştepta acum să vină cine­va și s’o cheme la trăsură. O servitore îi pa­­cheta obiectele ce le avea. Tăcând, întră în odaiă mama lui Ab­bas, se apropia de tinera fată, pe care o iubea atât de mult, și luând capul Dilrubei în manile sale, începu a adia părul sărma­nei nenorocite. Dilruba nu se mișcă, ci şedea ca şi o statuă înaintea mesei sale. Când însă mama lui Abbas depusă o săru­tare pe părul fetei nemângăiate, ei lacri­mile ei începură a cădea pe fruntea şi pe obrazii Dibrubei, de­odată crepu ghiaţa, care părea, că se aşezase pe inima aces­teia. Se ridica, se aruncă la gâtul femeii bătrâne şi cu o durere nemărginită începu a plânge şi a suspina atât de amarnic, cum numai femeile din Sud sunt în stare a plânge şi a­ se tângui. Doamna Abbas o îmbrăţişa, o netedia pe obrazi, pentru de a­ o linişti, dar de altă parte o lăsa să-şi verse totă durerea. Ce să şi zică? A®i nu mai ajuta nici o mân­­găiare, şi de câte­ ori încerca să scotă vr’o vorbă de alinare, ca şi o dojană îngrozi­­toare îşi aducea necontenit aminte de noap­­tea înfricoşată, în care au fost măcelăriţi Creştinii din Damasc. In fine se mai do­moliră erupţiunile de durere ale tinerei fete. Ea cazti din nou pe scaun, şi fu­­ră­ şi cuprinsă de apatia de mai înainte. Doamna Abbas o mai sărută iică odată lung, apoi îi zise: „Trăsura te aşteptă“. Ca şi o maşină se sculă Dibruba şi clătinându-se păşi pe uşă afară. Trecu prin coridor ca o somnambulă. Uitase de a-şi lua rămas bun, uitase să mulţămască pen­tru ospitalitatea și îngrijirea de care avuse parte. La un sămn dat de doamna Abbas o servitoare alergă s’o sprijinescă şi îi ajută să urce la trăsură. Vizitiul se aşeza pe capră, servitoarea faţă ’n faţă cu Dib­uba, şi caii porniră. Tînăra Turcoică se învăli totă în voalul ei şi că4 fi într’un unghier al trăsurei. Trecătorilor li­ se părea că ea doarm­e. Din uşa casei se mai uită câte­va mo­mente după ea mama lui Abbas, apoi se întorse în odaia sa. „Mi-aş fi dat vieţa, numai să nu să fi întâmplat acesta desco­perire înfiorătore“ murmură ea încet. Namman Abbas stetea şi acum ne­clintit în odaia sa şi privea prin perdele trăsura, care se depărta. O durere nemăr­ginită îi cuprinsese inima. Colo departe văzu el cum dispare trăsura, şi cu ea toate dorinţele şi speranţele sale. O întorcere a timpului fericit, o schimbare în­spre bine nu mai putea să urmeze. Pentr’un moment îl apucă un simţ de căinţă, dar numai pen­­tr’un moment. Apoi din nou se predomni. Se forţa ei pe sine de-a gândi necontenit la persecuţiunea grozavă a Creştinilor în a. 1860, la păţeniile înfiorătore ce le-a avut în aceea 4*­­ la uciderea aproape a în­­tregei sale familii prin bandele fanatisate de Selim Bairakdar, şi stimutate de acesta, ca să comită cruzimile ceie mai nemiloase, îşi repeta necontenit, că onoarea sa şi onoa­­rea tuturor Maroniţilor pretinde răsbunare cu singe, şi, cu toate că iubesce nespus de mult pe Dib­uba, el este silit să împlinescă fapta, daca nu voiesce să fiă timbrat de compatrioții săi ca un om făr’ de onoare, care și-a rupt jurământul. Cu toate acestea însă necontenit vedea icoana Dilrubei înaintea ochilor săi. Dilruba! Da, într’adevăr ea era o Dilrubă, o seducătore de inimi! I-a sedus inima într’atâta, încât nu mai era a lui , așa de tare, încât el avea să lupte acum cu sine cea mai crâncenă luptă pentru de-a pute rămâne constant. Dar nu! El trebuia să iasă învingător din acesta luptă. Din nou își cinema în­­tr’ajutor singurul mijloc care îi da putere: reamintirea. Apoi se gândi, ce are să se facă, care îi este problema. Ore nu era orânduit de Dumnezeu, ca Selim Bairak dar chiar acum să apară GAZETA TRANSILVANIEI După preceptele minţii sănătosă şi după prada obicinuită în totă lumea civili­­sată, într’un asemenea cas, logic şi con­­secuent ar fi fost, ca funcţionarul cu pri­cina să fiă mustrat, ori chiar şi pedepsit pentru întârzierea comisă. Clujenii insă n’au făcut aşa. Ei, cum se esprimă o fotă oposiţională cîuşiană, s’au ridicat mai pe sus de legile înbătrâ­­nite ale logicei, şi, în loc de a-şi întorce privirea asupra funcţionarului învinovăţit pentru neglijenţă, ei au găsit acest inci­dent bine venit pentru a cere grabnica tre­cere a poliţiei în mânile statului, în timp ce pe funcţionarul cu pricina l-au dat cu totul uitărei. Aşa merg toate în statul nostru. Des­­poţii de la putere se folosesc de toate protes­­tele şi ocasiunile pentru a centraliza ofi­ciile şi toată viaţa publică a cetăţenilor, din care vor să facă un monopol al lor. Instrucţiunea publică trebue luată din mânile confesiunilor şi predată în mânile statului, căci confesiunile sunt „nepatriotice“, administraţia comitatelor este și ea un isvor al multor abusuri și fărădelegi, trebue deci trecută în mânile statului; tot astfel se tracteaza de trecerea în mâna statului a higienei veterinare, a teatrelor etc. etc. Pretextele, sub cari se ascunde aceasta tendință de centralisare, sunt diferite, — scopul însă e numai unul : de­ a monopo­­lisa totul în favorul guvernului şi de a-l investi pe acesta cu drepturi şi cu putere discreţionară asupra cetăţenilor. Şi Ungurii, ameţiţi de gărgăunii ma­ghiari sărei, ale căreia interese cred a­ le promova prin aceasta tendinţă, nu vor să înţelegâ, că lupta spre centralizare duce în mod direct la sugrumarea libertăţii şi inau­gurarea despotismului, care de­ altmintrelea şi pănă acum a prins rădăcini destul de afunde în „liberala Ungaria“. — 23 ianuarie, îndreptar în causa dărilor directe ale statului. In vederea pregătirilor pentru aruncul dărilor directe de stat pe anii 1896, 1897 şi 1898, Excelenţa Sa Metropolitul Dr. Mihali a publicat un „Indreptariu în causa dărilor directe de stat pe partea oficiilor pa­­rochiale gr. cat. din Archidiecesa de Alba- Iulia şi Făgăraş“. Acest „îndreptar“ este scris în interesul clerului, al bisericelor şi şcolelor din archidiecesă, el însă este un po­­văţuitor de nepreţuit folos pentru ori­ce contribuabil, dar mai ales pentru popor, care este atât de neorientat in cestiunea dărilor, atât de vitală pentru el. In acest „îndreptar“, care conţine 39 pag. şi s’a trimis în formă de circulară tuturor preo­ţilor din archidiecesa Blaşiului, se dau in­strucţiuni amănunţite cu privire la modul, cum sunt a­ se face fasiunile pentru date Concert telefonic în Bucuresci. Vi­neri sera s’a dat — scrie „Ziua“ — la tele­graful central, un Concert telefonic, în sala telefoanelor. S’au făcut niste încercări pre­liminare, cum se aud vocile, instrumentele, cântecile etc. In acest scop au fost des­chise toate liniile telefonice din­­ capitală cu clubul Tinerimea, gara de Nord, biroul technic, etc., precum şi cu toţi abonaţii. De-asemenea linia telefonică din provincia a fost lăsată liberă, aşa că s’a putut con­stata mai peste tot locul reuşita deplină a tuturor instalaţiunilor. Audiţia a fost mi­nunată şi succesul deplin. S’au esecutat de un grup de telegrafişti, organisaţi în or­chestră diferite cântece instrumentale şi vocale, cari se transmiteau în mod excesiv de clar şi de distinct prin telefon. Vopsa umană se aude mai bine şi mai plăcut din tote , în al doilea rând vioara şi flautul. Pianul însă mai rău... Concertul a început la ora 9. S’au esecutat succesiv: „Deş­­tepta-te Române“, Romanţa „Margareta“ şi­ „Şti tu,“ diferite bucăţi din Boccacio şi Voevodul Ţiganilor, din Lucia, Mândru­­liţa dela munte, etc. Reuşita audiţiunei provoca pe fir-pe moment un entusiasm nespus pe linie. Toţi s’au bucurat de acest succes şi mai ales amploiaţii technici, cari şi-au văzut munca lor stăruită de încu­nunată de o deplină reuşită. n­o­t etc. La finea broşurei, datată din şedinţa consistoriului archiepiscopesc şi subscrisă: „bine-voitor Victor m. p. Archiepiscopesc şi Metropolit“ se recomandă preoţimei a consulta şi manualul d-lui Georgia Pop, consiliar financiar, despre care manual zice, că n’are să lipsăscă din cancelariile protopopilor, „de cum­va doresc să-şi îm­­­plinescă oficiul împreunat cu grea respon­sabilitate, şi deci voesc să scape averile nemişcătore de sarcine nelegale“ etc. — o— Telefon între Bucuresci şi Sofia. Vi­neri s’a făcut prima convorbire între Bu­curesci şi Sofia. Esperienţa, cum spun foile bucurescene, a dat resultate forte bune. — o— „O şcolă catolică jidovisatoare“. Din Rózsahegy ’i­ se scrie sub acest titlu lui „Alkotmány“ : „Tinerimea dela gimnasiul catolic de aici va arangia o petrecere în 8 Februarie va să 4i®â Sâmbătă sera, când adecă nu este şabeş. Astfel s’a ţinut seama, ca Jidanii să nu fiă vătămaţi în sentimen­tul lor religios, dar de aceea, că studenţii creştini în dimineţa următore vor plăsnui ziua Duminecei printr’un somn adânc, n’a prea ţinut seama comitetul arangiatar. E bătător la ochi, că în invitări s’a lăsat afară caracterul catolic al gimnasiului, pen­tru ca nu cumva domnii şi domnişorele jidoveice să se pună din causa asta în grevă faţă cu petrecerea“... Nr 18—1896 Escroc frances în Bucuresci. Poliţia Capitalei române urmăresce pe un escroc Henri Garnier, care a furat din Paris suma de 2 milioane lei dela o mare bancă de cre­­dit, şi despre care se crede, că s’a refugiat în România. Poliţia din Paris a anunţat poliţiei române, că va da un premiu de 15.000 lei aceluia care va descoperi pe acest mare escroc. Foştii graniţei­ români din Bănat şi pădurile lor. D-l inginer forestier N. B. Bani­­lescu din Bucuresci ne trimite un in­teresant tractat, ce l-a publicat în curând într’o revistă specialistă din capitala română („Revista Păduri­lor“), în care, pe l­asa datelor ori­ginale, ce le-a primit, face istoricul înfiinţării şi organisării foştilor gră­­niţeri din Bănat şi descrie apoi cu deamănuntul starea pădurilor lor în­semnate, organisaţia sculelor silvice, exploatarea pădurilor etc.­­ Deşi mare parte din aceste date sunt deja cunoscute, aflăm de bine­ a reproduce din amintitul tractat părţile principale, având în vedere că şi la noi în Ardeal este încă puţin cunoscută organisaţia aşa nu­mitelor fonduri grăniţăresc- bănă­ţene. In introducere se arată importanţa ce o au pădurile, ca una din principalele ra­muri ale bogăţiei poporelor, şi se arată, că Românii din Austro-Ungaria posed teritorii împădurite destul de însemnate. Lăsând deo­camdată la o parte pădurile particulare ale proprietarilor mici şi referindu-se numai la acele ale marilor proprietari, ale stabili­mentelor de utilitate publică, ale corpora­­ţiunilor, societăţilor, comunelor, bisericelor româneşci şi ale foştilor grăniţeri, autorul găsesce, în Bucovina, Transilvania, Bănat, Maramureş etc. totuşi o suprafaţă împădu­rită, care este cel mai puţin egală, decă nu chiar superioare aceleia din regatul român. Autorul se încercă apoi a da o idei­ despre bogăţia forestiară a foştilor grăni­ţeri români din Bănat, lăsând să premergă următorele date despre înfiinţarea şi orga­­nizarea lor : I. Motivele şi data înfiinţării regimen­telor de grăniţeri români. — In secolul tre­cut Turcii erau tari şi răsboinici, şi făceau adese­ori incursiuni în imperiul vecin al Austriei. Pentru stăvilirea năvălirilor tur­­cesci, baronul Adolf Bucow, comandantul Transilvaniei, propuse împărătesei Maria Teresia, la anul 1761, ca să înfiinţeze ar­mata grăniţerescă în lungul fruntariei aus­triace despre Turcia. Pis şi făcut, Impărătesa primi fără şo­văire ideia generalului Bucow şi imediat.

Next