Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)

1896-01-14 / nr. 10

Rítoctomei AtotsistnitiMea, ti Tipomfli, Braţov, plata mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu ne primesc. — Alanuscripto nu se tetrimet INSERATE se pnmnesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciuri: In Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf ifosse, A. Oppeitks Nachfolger; Autón Oppelik, J, Danmócr, în Budapesta: A. 7. Goldbergery, Eckstein Bernai: ín Bucuresci: Agence Havas, Suocursole d© Roumanie; ín Hambort,: Karoly* A Liebmann. Preţul Inserţiunilor: o senă garmond pe o coloana 8 cr. şi 6Ocr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 8-a p ■oria 10 cr. sau 80 bani. ..Boxeta“ iese în Sănare ii. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase lun! 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătati: Pe un an 40 frânai, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. S-rii de Duminecă 8 frnnol. de prenumbră la toate oficieie poştale din întru şi din alură şi la doi. ftoieoteri. Amânatul pentru Braşov administraţiunea, piaţa ’stare, Târgul Inului Nr. 30 etasicu I., pe un an 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Ou dusul In casă. Pe un an 12 fl., pr. 6 luni 6 fl., pe trai luni 3 fl. an exemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atât abonamentele cât şi inserțiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 10.—Anul LIX. Braşov, Duminecă, 14 (26) Ianuarie 1896. JDOE! JOTT2uCJJST^l OJL 2) Necazurile nóstre. In ajunul Bobotezei, gândindu-ne la sartea neamului nostru şi la luptele, ce ne aşteptă în viitor, ni-am pus întrebarea: cum vom pute învinge noi Românii marele greutăţi, ce se pun în calea vieţii noastre naţionale, dacă noi înşine ne vom împedeca şi încurca unii pe alţii la tot pasul, mâncându-ne şi hîrăindu-ne necontenit? Am vrut să arătam cu aceste cuvinte, ca nu-s toate bune la noi, că în mijlocul nostru bântue încă pecatul strămoşesc al neînţelegerilor urâte şi al desbinărilor nenorocite. Cu un cuvânt, am voit să punem degetul pe buba, ce ne doare, care caace de mult şi acum s’a pornit se spargă. Aflat’au cetitorii „Gazetei“ de Dumineca, ce lucruri urîte s’au petrecut în timpul din urmă, aflat’au despre certele şi scandalele dela Sibiiu, despre intrigele ţesute prin conventicule secrete în contra preşedintelui comitetului Dr. Raţiu, şi desigur îşi vor fi pus întrebarea, că ore cu cale este, că între fruntaşii români se isbucnască asemeni certe şi neînţelegeri tocmai acum, când ar trebui se fie mai strîns uniţi ca ori şi când? Cu atât mai mult se vor minuna şi se vor cruci acuma, când vor afla, că acele certe urîte s’au străplântat chiar şi între membrii comitetului partidului naţional, între cei ce împreună au suferit în închisorile unguresc! dela Vaţ şi dela Seghedin. E forte dureros, că se întâmplă aceste lucruri, că au început acum se se certe şi se se hîrăe între ei chiar şi aceia, dela cari nu se aştepta, decât pildă buna şi frumosă de frăţescă unire şi bună înţelegere. De altă parte înse trebue se cricem, că deci a fost un reu ascuns în corpul nostru naţional, atunci era timpul suprem, ca se asă odată, se-l cunoscem şi se-i găsim leacul. Şi în adever, a fost şi este încă un reu ascuns în corpul nostru naţional. L-am simţit cu toţii prea adeseorî în anii din urmă, când din chiar senin trebuia se vedem şi se aucjim, cum o câtă de oameni îngâmfaţi şi nesocotiţi, pentru a-şi face mendrele şi a se preamări ei pe ei, aruncau cu noroiu în bărbaţii noştri cei mai vrednici, cei mai cinstiţi şi cei mai neatârnători, cum semănau între noi semenţa desbinăriei şi a neîncrederei, bănuind, înegiind şi clevetind când pe unii, când pe alţii dintre bărbaţii noştri cei mai de valoare. In contra acestor rele noi nu numai odată ne-am ridicat glasul, cerând se se pună capet uneltirilor făţişe şi ascunse, ce împedecă lucrarea nostru frăţâscă; nu numai odată am arătat, că pe cât timp vor dăinui aceste stări de lucruri, duşmanii noştri vor avâ un joc uşor cu noi şi vom merge dintr’o înfrângere într’alta. Relele şi neajunsurile, de cari vorbiam şi cari s’au încuibat de ani dejile în partidul nostru naţional, au isbucnit acum pănă şi în sînul comitetului şi fîindcă preşedintele Dr. Raţiu a luat in cele din urmă posiţiă hotărîtă faţă cu ele, vrând a le curma, cei cu zizaniile şi cu intrigele s’au ridicat acum şi în contra lui. Ba, ce emai trist, omenii cari au provocat scandalurile cunoscute împotrivindu-se preşedintelui şi orânduelilor sale făcute în numele comitetului, au aflat sprijin — nu seim cum şi prin ce împrejurări, — chiar şi din partea lui Vasilie Lucaciu, care la consfătuirea, ce au avut’o membrii comitetului la 10 şi 11 Ianuarie n. 1896, s’a pus pe partea celor ce nu voiau se aprobeze procederea presidentului şi în urmă a protestat cu alţi cinci inşi, prin gazetele dela noi şi din România, susţiind, că Dr. Raţiu a abusat de puterea lui presidenţială şi că cu forţa ar fi împedecat primirea propunerei, ca se se reaşeze la „Tribuna“ foştii redactori, cari au făcut scandalurile şi au vătemat atât de greu pe presidents. O dispută tristă s’a încins acum asupra, celor petrecute în acea consfătuire, dar ori cum ar fi resultatul final al acestei dispute, ea dovedesce, că reul neînţelegerei esistă şi că trebue delăturat cu o cei mai curând, căci altfel nu vom puta niciodată ajunge, ca să luptăm în adever solidar şi cu totă puterea pentru aperarea drepturilor noastre naţionale. Ne oprim acel aici cu firma speranţă, că duşmanii neamului nostru nu vor avu parte multă vreme de bucuria, ce-o simt ve4end aceste neînţelegeri şi desbinări în sînul comitetului. Ve4end şi cunoscând reul, vom sti cu atât mai bine, ce se facem şi cum se lucrăm, ca se-l stîrpim din mijlocul nostru. La acestă lucrare trebue să se întrunască toţi bărbaţii noştri harnici, cinstiţi şi cu durere pentru soartea neamului lor. FOILETONUL .CAZ. TRANS.“ Căpitanul Jinmanca. Povestire istorică din părţile Bănatului Timişan, de Petre Broşteanu. Era la 2 Decemvre 1805, ziua întregă, de cu dori de dimineaţa pănă la începutul nopţii, ţinu bătălia de la Austerlitz, numită „a celor trei împăraţi: între armata francesă, sub conducerea personală a marelui Napoleon, şi între armatele tovarăşe austriacă şi rusescă. Erau de faţă şi împăraţii Francisc şi Alexandru, căci se soia în amândouă părţile, că sfîrşitul luptei va fi hotărîtor pentru campania întregă şi pentru sartea celor ce purtau răsboiul. Multă vreme cumpăna apăsa când într’o parte, când în cealaltă. Bătrânul sere, obosit de neîntrerupta privire la atâta luptă zadarnică, şi scârbit de şirpele de sânge omenesc, arunca cu întristare ultimele sale rade asupra acestei scene pline de groză şi în fine îşi ascunse pe încetul faţa strălucitoare în văzduhul universului. Abia cu apunerea lui se sfîrşi lupta crâncenă, învingând armata francesă. Armatele tovarăşe austro-ruse, vădend, că nu e speranță de-a mai isbuti cu contrarul lor, începură a se găti de-o retragere, cât se putea mai favorabilă în împrejurările de față. Se numi o parte a armatei pentru acoperirea retragerei, ca sădică acesta parte era jertfită pentru de-a pute scăpa restul armatei. Porunca dată ei era, de-a se susţine în posiţiunile ocupate pănă la un timp oarecare, şi după aceea să se retragă şi ea în urma grosului armatei, firesce, dacă se va pute. Intre trupele, destinate pentru scutirea retragerii, se afla şi o companiă de granit în români bănăţeni, sub comanda căpitanului Ion Jiumanca. Familia Jiumancanilor se numera totdeauna între acele distinse familii române, a căror sarte era din vechime strîns legată de sartea Românilor bănăţeni. Tradiţiunile poporului amintesc adeseorî despre ei, ca partisani însemnaţi în resboiele cu Turcii, renumiţi pentru bravura şi curagiul lor, dar cu deosebire şi pentru simţămintele nobile şi pentru neclătita iubire, ce-o aveau cătră naţiunea română pe atunci, când toate aceste idei şi simţăminte sublime erau înecate în noroiul neculturei semibarbare, când Românul se temea de a-şi mărturisi consciinţa sa naţională şi se ascundea sub vălul efemer al creştinătăţii. Pe atunci trăia în nemijlocită atingere cu poporul român familia Jiumancanilor, mângăindu-l, încuragiându-l în desperarea sa, şi profitând de ocasiuni îl oţelia în resboaiele mici, când cu unul, când cu altul dintre vecinii mărginaşi. Aşadar nu era mirare, că şi căpitanul Jiumanca, comandantul companiei sus pomenite, nutria tot astfel de simţăminte nobile naţionale. Sartea vitregă, ce apăsa neamul său,—pe urmaşii coloniilor lui Traian — îi apăsa şi inima lui şi neîntrerupt el se gândia şi resgândia, că pre cum ar fi cu putinţă, de a-l scote din prăpastia, în care era căciut poporul român... Dar să mă întorc la lupta dela Austerlitz. Porunca, ce-o primise căpitanul Jiumanca dela comandantul său, suna respicat, că are să ocupe posiţiunile satului Seratice şi întăriturile lui dimprejur, ţinute pănă aci de un batalion de grăniţeri cu 4 tunuri, se se susţină acolo pănă la 10 ore sora şi apoi să le părăsescă şi să se retragă în direcţiunea corpului de armată. In urma acestor disposiţiuni, celelalte 5 companii părăsiră posiţiunile ţinute de ele, luând tunurile cu sine şi astfel rămăsese căpitanul nostru cu compania sa pentru apărarea posiţiunii. * Sorele era deja de mult apus, umbrele nopţii se întindeau pe câmpiile pline de cadavre de omeni şi de cai, de răniţi, de tunuri împrăştiate şi de tot feliul de arme lăpădate. Bubuiturile tunurilor şi puşcăturile încetaseră, flăcările satelor, cătune-lor şi ale altor lucruri, cari încă ardeau, se ridicau spre cer şi-şi aruncau lumina lugubră pe câmpul de bătaie; peste tot iu se audiau, decât strigătele, gemetele şi si^- pinele de durere ale răniţilor, şi nui®* Revista politică. Mulţămita împăratului german. In zilele acestea s’a serbat în ţara nemţescă împlinirea a 25 de ani dela înfiinţarea împărăţiei de a4î. Acest jubileu a’a serbat cu mare strălucire în Berlin şi în tota împărăţia. In ziua serbării, 18 Ianuarie st. n. împăratul merse la castelul Charlottenburg, unde se adunaseră toţi fruntaşii împărăţiei, aici împăratul se urcă pe tron şi ceti stând în picioare un mesagiu, în care se amintiră învingerile din trecut şi partea ce a avut-o prinţul Bismark la săvîrşirea unităţii Germaniei. După aceea împăratul luă în mână stogul regimentului de gardă şi făcu o juruinţă sărbătorască, că va opăra onoarea poporului şi a patriei, înăuntru şi în afară. împăratul fu aclamat cu însufleţire. Mai târziu se ţinu strălucita paradă militară. Sora a fost banchet festiv, or Berlinul întreg era iluminat. Prinţul Bismark n’a putut lua parte din causa sănătăţii, dar împăratul i-a scris o scrisoare autografă, în care îi mulţămi pentru meritele, ce le-a avut la înfiinţarea Germaniei. In amintirea zilei, împăratul înfiinţă un nou ordin numit, „Ordinul prusesc Wilhelm“, pentru bărbaţi, femei şi fete, care îşi vor câştiga merite spre binele poporului. Gazeta oficială publică acum mulţămita împăratului pentru dovezile de credinţă, ce i s’au dat cu acest prilegiu din tóta împărăţia şi şi dela Germanii din străinătate, dela cari a primit nenumărate telegrame şi scrisori de felicitare. Acastă manifestaţie, zice împăratul, mă întăresce în credinţa, că poporul german niciodată nu va lăsa să i se ia ceea ce a câştigat la 1870 şi 71, şi totdauna va sei să-şi apere cele mai scumpe comori cu ajutorul lui Dumnezeu. Pregătirile Montenegrului. Din Cetinje se depeşază „Corespondenţei ungare“, că acolo a produs mare sensaţiă un Ucas al principelui Nichita, în care acesta dă ordin, ca fiecare luptător montenegrin să fie complet armat pănă în 1 Februarie. Totodată principele convocă o adunare poporală, şi ţinu o vorbire, în care el esplica, că Ucaşul are de scop pregătirea de resboiu a Montenegrilor. „Noi nu vom ataca pe nimeni“ zise principele Nichita în acea vorbire. „Cine însă ne va ataca pe noi, acela va atinge un şarpe. Cu noi este Dumnecţeu şi Rusia. Rusia nu are pe nimeni la spate, decât pe Dumnezeu şi ghiaţa. Dar Rusia şi noi nu ne temem de nimeni, decât singur de Dumne4eu!‘‘ Alianţă între Rusia şi Turcia? Piarului englez „Fall Mall Gazette“ din Londra, i se anunţă din Constantinopol, că Rusia a încheiat o alianţă ofensivă şi defensivă cu Turcia, asemenea alianţei ruso-turcesce de la 1883, prin care Ţarul era îndreptăţit să închidă Dardanelele dinaintea tuturor corăbiilor străine. Numitul Ziar afirmă, că e foarte probabilă şi intrarea Franciei în acestă alianţă. Oficiul de esterne din Londra zice, că el nu scie încă nimica de încheiarea unei asemeni alianțe.