Gazeta Transilvaniei, septembrie 1896 (Anul 59, nr. 192-215)
1896-09-01 / nr. 192
Nr. 192—1896 minunată şi mai bine venită de a-şi valoriza interesele sale proprii, şi de a-şi câştiga simpatia şi stima(!!) Europei. Până acuma am lucrat puţin în direcţiunea, ca Europa să ne cunoscă. Duşmanii noştri ne-au defăimat (!) fără cruţare. Membrii conferenţei au concepte conduse despre patria noistră, despre statul nostru, mai confuse despre cultura nostră naţională , şi cele mai confuse despre raporturile, între cari trăesc naţionalităţile din Ungaria. Necontenit aud numai aceea, că în ţara acesta un popor tiran şi barbar asiatic prin supremaţia sa câştigată pe nedrept tmp într’un jug nesuportabil naţionalităţile asuprite. Acum conferenţa interparlamentară ne dă peasiunea cea mai bună de-a oferi savanţilor politiciani europeni o iconă adevărată despre statul ungar şi despre naţiunea maghiară. Să le arătăm, că aci trăesce o naţiune puternică, constituţională, gelosă de drepturile sale istorice, iubitoare de libertate şi pătrunsă de tendinţe liberale; trăesce în statul său propriu, oare, ce e drept nu are independenţa, la care e chiămată şi pentru care e destul de tare, dar în conceptul căruia exista inştiinţa spre independenţă, simţământul şi încrederea necesară spre acest scop. Piarul „Kolozsvár“ face privitor la conferenţa următorele observări: Intr’adevăr Românii vor străluci prin absenţă. Comitetul central din Berna a primit de la grupul român încunoşciinţarea, că membrii săi sub nici o condiţiune nu vor lua parte la conferenţa din Budapesta. Comitetul din Berna a făcut paşi, pe cale confidenţială, ca comitetul român să-şi schimbe hotârîrea, daroc zadar, căci atât senatul român cât şi camera au declarat, că nu vor lua parte la conferenţa maghiară (? ?), Eleccia Ţarului. Bate la ochi, şi tote gazetele chiar şi cele nemţesc, o spun pe faţă, că la visita sa în Germania, atât la Breslau, cât şi în oraşul de port Kiel, Ţarul Nicolae II s’a purtat cu multă reservă şi recéla, pe când împeratul Wilhelm şi cu şefii oştirii şi a marinei sale l’au primit cu multă căldură şi i-au făcut onorurile cele mai alese. Mai ales în Kiel s’a observat purtarea reservată a Ţarului faţă cu cinstea şi distincţiunile, ce i se făcuse din partea Germanilor. „ Vossische Zig.u spune: înfăţişarea neaşteptată în portul de la Kiel a flotei de manevrare în Marea Nordică a fost o deosebită distincţiune, ce împeratul german vru s- o facă ,aşedea o ţărână cam de 26 ani şi cu voce simpatică cânta tote răspunsurile, în locul cântăreţului. Astă surprindere plăcută ne-a pus în respect. Emancipaţia femeilor merge mai departe. gPostmaisteriţa încă este femeiă, dar şi un măcelar a cedat locul soţiei sale. S’o fi văcjut voinică şi cu cotele gole, tăia carnea mai avam ca un măcelar. Deci vii vreodată pe aici, te sfătuesc să nu te pună păcatele să cumperi păstrăvi dela prietini. Eu rugasem un prietin cunoscut, că, deci găsesce la cineva puţin păstrăv, să facă bine să-l fee pentru mine şi pentru alt coleg de smolă. A doua dine şi aduce un şteand cu 8 kile an îl. Era prea scump, dar era cumpărat „la dorinţa nostră“. Deosebit am mai trebuit să plătim pentru afumat. Mai târziu am aflat, că „prietinul“ ne-a cerut cu 60 cr. de chilo mai mult, decât a plătit el. Scumpă brânză! După ce am terminat cura, am luat un bilet cu 22 cr. şi am plecat la Kézdivásárhely. Aci se sfârşeste calea ferată. Oraşul e situat pe şes, dar de tot curios. Aproape fiecare casă îşi are strada ei. La început a fost numai loc de târg. De aci şi numele. Astăzi încă este vestit pentru târgurile de vite şi bucate. Casele sunt clădite una într’alta, fără curte, de-alungul, cum au fost fâşiile înguste de pământ. Pe o făşiiă sunt case, altă făşiiă servesce de stradă, tot aşa cât ţine oraşul. Vin ca aci, poreclit „oláh bor“, de origine din România, oră nu mai beai. Plevna şi cârciuma românesca sunt bine cercetate pentru vinuri. In K. mă aştepta un fost coleg de şcolă şi într’o oră şi li ajunsei la casa lui ospitală, în Breţc, unde am petrecut două nopţi plăcute. M’am bucurat de sporul Românilor de aici. Preotul bătrân, încă tot ca un stejar, a avut 16 copii, fiiul său asemenea preot, pănă acum, 10, or protopopul, ca mai tinăr, 9. Aici mi-am amintit, că nici Braşovenii nu stăm mai rău în privinţa asta. Un preot de la noi, a avut 14 copii, dintre cari, 9 fete, al doilea ca să-l balanseze, are pănă acum 8, dar tot feciori! Din B. în 6 ore poţi face partia cea mai frumosă pănă la Slănic în Moldova. Te sfătuesc, ca pe fiecare an să te scalci cel puţin trei săptămâni în Pokolşar şi te asigur că şi tu ajungi 90 ani, ca tata Almășanu, care încă se scălda aici, an de an. Moșul. GAZETA TRANSILVANIEI. rului, care purta titlul de admirat al marinei germane. împeratul Nicolae în tot timpul petrecerei sale în Kiel n’a purtat uniformă de marina germana, ci uniforma marinei rusescî. Când a plecat se visiteze o corabie panterată germană, nu a arborat pavilionul seu. Mai departe Ţarul însuşi a cerut, ca corăbiile germane se nu facă salutul îndatinat, numai când corabia „Polarstern“, pe care se afla Ţarul, s’a apropiat de corăbiile germane, aceste au arborat stindardul imperial rusesc. Cât timp Ţarul a petrecut în Kiel nu l’a veerut nimeni, el a stat numai în castelul dela Kiel şi de aci a mers deadreptul pe Mare. Aceasî receală s’a observat din partea Ţarului in decursul petrecerii sale în Brealsa. împeratul Wilhelm ia ţinut un toast înflăcărat, la care Nicolae II a răspuns scurt şi reservat. Aşa s-a întâmplat, de altmintrelea şi la curtea din Viena. Se zica, că Ţarul anume a voit să arate prin asta, că visita lui în Austria şi Germania nu are însemnătate politică, ci este numai o simplă visită de curtenire. „Saşii şi Românii“. Deutsches Volksblattgazeta antisemiţilor din Viena, publică un articol mai lung cu privire la Saşi şi Români, îndemnată fiind prin acesta de un şir de articole, ce au fost publicaţi de „Kronstädter Ztg.“ din Braşov şi în care se face asemânare între luptele politice ale Saşilor şi Românilor. Grazeta vieneză sus numită începe aşa: In ce priveste cestiunea naţionalităţilor din Ungaria ca nici peste lunile de vară nu a odihnit, pentru că Jidano-Maghiarii îngrijesc necurmat prin noua încălcări, ca plângerile atât de îndreptăţite ale popoarelor nemaghiare să nu amuţască, ci sâ se audă tot mai tare şi aici peste graniţă, deşteptând de-o potrivă simpatiă pentru cei asupriţi şi mâhnire contra asupritorilor. Starea nemaghianlor din Ungaria câştigă acum interes mai înalt şi prin aceea, că peste puţine luni se vor face alegerile dietale în Ungaria. Până acuma naţionalităţilor nu le-a succes de-a câştiga o influenţă în legislaţia Ungariei. Ele au fost, sistematic eschise de la toate drepturile, şi numai Saşii au fost representaţi în dietă, pentru că conducătorii lor de atunci au aflat de bine a încheia cu Maghiarii o pace putredă şi chiar desonorătore. De atunci, ce e drept, s’a deşteptat şi între Saşi puternic ideia, că deputaţii Saşi nu-şî împlinesc datoria faţă cu poporul lor deca stau la troea guvernului unguresc şi dacă sprijinesc un ministeriu după altul în violentarea naţionalităţilor în loc de-a păşi energic contra lor. Toate celelalte popoare nemaghiare s’au unit sub conducerea Românilor, cari luptau în primele şire, s’au unit demult pentru a să lupta şi apăra contra atacurilor, aci pe faţă, aci ascunse asupra limbei şi naţionalităţii lor. Numai Saşii, adecă majoritatea lor şi representanţii lor aleşi, au observat o purtare oportunistă, ce nu o putem destul condamna, şi pănă în timpul din urmă părâu, că nu voesc să o părăsescă. Faţă cu alegerile dietale poporul săsesc va trebui să ajungă la hotărîre. Aeastă hotărîre, daca Saşii nu vor să se porăsească pe sine înşişi şi să ajungă despreţuiţi de connaţionalii lor, nu poate să fie decât numai în înţelesul ca Saşii să se alăture necondiţionat la celelalte popoare nemaghiare ale Ungariei, cari luptă pentru naţionalitatea lor. După aceasta vorbeşte despre articulii publicaţi în „Kronstädter Ztg.“ sub titlul: „Luptele politice ale Saşilor şi Românilor“, în care se face o asemănare între purtarea Saşilor şi a Românilor şi se arată, că Românii au luptat mai stăruitor cu mai mare curaj şi demnitate, decât Saşii, şi că acum e timpul ca şi la Saşi să isbutescă aceia, cari cer o luptă vrednică şi pe faţă în apărarea lunbei şi a naţionalităţii Saşilor în unire cu Românii şi Slavii din Transilvania şi ţara ungurescâ. Prima societate de meseriaşi români în Bucovina. Prima societate de meseriaşi români în Bucovina este societatea de curând înfiinţată „Frăţia“ a meseriaşilor români din suburbiul Clocucica din Cernăuţi. Ea s-a înfiinţat la stăruinţa d-lui profesor universitar Dr. I. G. Bobiera din Cernăuţi, care — după cum (100 „Gazeta Bucovinei“ — numai cu multă stăruinţă, prin multe şi mari piedecî şi greutăţi trecând, a putut în fine se isbutescă a mijloci dela guvern întărirea statutelor şi concesiunea pentru înzestrarea societăţii cu un steag propriu al ei, ce s’a sfinţit Dumineca trecută, în 6 Septemvre. Sfinţirea steagului s’a făcut cu mare ceremoniă. Biserica Stei Paraschive încă de la început era îndesuită de public, cărturari, meseriaşi şi popor. Liturgia a fost oficiată de trei preoţi, or cântările le-a esecutat corul pedagogilor. După liturgia a urmat actul sfinţirei stegului, despre care „Gaz. Buc.“ scrie următorele: Sfinţirea steagului s-a săvârşit prin Cuvioşia Sa părintele protopresbiter Art. Berariu, asistat de d-l Orest Popescu şi de sus numiţii preoţi liturgisitori. După sfinţirea steagului, părintele protopop Berariu a rostit o acomodată cuvântare ocasională, în care a arătat vechimea meseriilor, cinstea şi valoarea lor, importanţa lor pentru omenime, şi a accentuat bunele moravuri, munca serioasa, sirguinţa şi trezvia, ca pe acei factori, de cari meseriaşii trebue să fie călăuziţi în vieţa lor pentru prosperarea feluritelor meserii. Conduşi de aceşti factori — zise părintele vorbitor — nici-odată nici ciocanul nici sula şi nici barda nu va luneca din mânile D-voastre. Actul, ce acel l’am săvârşit este primul în ţara nostră, or steagul, ce acum l’am sfinţit, este pentru D-voastre acel simbol, care vă va aduna pe toţi în giurul lui şi vă va întări şi însufleţi în cinstita muncă de meseriaşi.^ „Dar Dumnecreu, ca acest nou început făcut de D-vóstré, imitat să fie şi de ceilalţi meseriaşi ai noştri din ţară, căci D-vóstré, meseriaşii, formaţi închietura neamului nostru, adecă strînsa legătură între poporul plugar şi între aşa numita inteligenţă sau lumea învăţată“. Accentuând apoi, că numai aceste trei clase sociale deplin desvoltate, întărite şi bine încbiegate pot să asigure viitorul moral şi material, viitorul fericit al unui popor, doresce prosperitate societăţii meseriaşilor şi-i îndeamnă să ţină cu sfinţeniă la steagul dingiurui căruia s’au grupat. In fine d-1 profesor universitar Dr. I. Gr. Sbiera, prin rostirea câtorva cuvinte ocasionale bine simţite, preda frumosul steag presidentului societăţii, d-lui loan Marcu, şi cu acestea ceremonia din biserică s’a încheiat, or steagul a fost dus de membrii la locuinţa d-lui profesor Sbiera. Duminecă după amedi steagul, însoţit de un frumos număr de inteligenţă şi de membrii societăţii a fost dus la Clopudca, unde inonareafilei şi a rarului moment sărbătoresc, la casa d-lui Petru Hruşov, s’a arangeat o petrecere cu joc şi o animată convenire socială a inteligenţei împreună cu membrii societăţii meseriaşilor noştri şi cu un considerabil număr de popor. Steagul, condus de toţi cei de faţă şi în sunetul musicei, a fost readus apoi la locuinţa d-lui Dr. I. G. Sbiera, unde se va păstra şi unde se ţin de altmintrelea toate şedinţele societăţii, căreia ii dorim şi noi viaţă fără sfirşit şi cea mai deplină prosperitate! Poesii poporale. Audilele cucul cântă Eşl afară şi-l ascultă De ţi-a cânta cucul bine, Trage nădejde de mine, De ţi-a cânta cucul rău Nu mai trage dorul meu! Astă vară pe săpat Şepte fete au degerat, Da io ştiu un meşteşiug Totă vara nu mi frig Cu cisme şi cu cojoc Pe vătruţă lângă foc. Ardă-te focu urât Rea bolă eşti pe pământ, Că nimica nu te doare Fără te uşci pe picioare. Ardă-te focul om drag De mână mă duci la iad — Ba io nu te duc de mână Că tu vii de voiă bună. Din Beteag. Aseră pe vremea cinii M’amuţa mândra cu cânii M’amuţa şi nice prea Că ştia că vin la ea! Din Rodna. Cine nu scie ce-i urîtu Poate săruta pământu, Dar eu cum l’oi fi săruta Că mi-e neagră inima! De pe Someş. Bădişor de părtişor Nu-mî trimitea-atâta dor Şi pe lună şi pe nor Şi pe gura tuturor; Trimite-mi mai puţinei Şi vin’ tu bade’o cu el; Vină, badeo, când gândesc N’aştepta să te doresc, Că sunt fată tinerea Şi doru-i sarcină grea ! Din Bănat. Bade, cât trăesci pe lume Nu-ţî striga mândra pe nume, Strigă-o flore de cepă Nime să nu te priceapă, Strigă-o flore de vie Ca nime să nu te ştie. Din Bârgău. Bădiţă cu păr galbin Unde te văd mă leagân Ca frunduţa de paltin; Tucu-ţi bade ochii tăi Bine samănă cu-ai măi ’ Pagina 3.