Gazeta Transilvaniei, septembrie 1896 (Anul 59, nr. 192-215)

1896-09-01 / nr. 192

Nr. 192—1896 minunată şi mai bine venită de a-şi valo­­riza interesele sale proprii, şi de a-şi câş­tiga simpatia şi stima(!!) Europei. Până acuma am lucrat puţin în di­recţiunea, ca Europa să ne cunoscă. Duş­manii noştri ne-au defăimat (!) fără cruţare. Membrii conferenţei au concepte conduse despre patria noistră, despre statul nostru, mai confuse despre cultura nostră naţio­nală , şi cele mai confuse despre raporturile, între cari trăesc naţionalităţile din Ungaria. Necontenit aud numai aceea, că în ţara acesta un popor tiran şi barbar asiatic prin supremaţia sa câştigată pe nedrept tmp într’un jug nesuportabil naţionalităţile asuprite. Acum conferenţa interparlamentară ne dă peasiunea cea mai bună de-a oferi savan­ţilor politiciani europeni o iconă adevărată despre statul ungar şi despre naţiunea ma­ghiară. Să le arătăm, că aci trăesce o na­ţiune puternică, constituţională, gelosă de drepturile sale istorice, iubitoare de liber­tate şi pătrunsă de tendinţe liberale; tră­­esce în statul său propriu, oare, ce e drept nu are independenţa, la care e chiămată şi pentru care e destul de tare, dar în conceptul căruia exista inştiinţa spre inde­pendenţă, simţământul şi încrederea nece­sară spre acest scop. Piarul „Kolozsvár“ face privitor la conferenţa următorele observări: Intr’adevăr Românii vor străluci prin absenţă. Comitetul central din Berna a pri­mit de la grupul român încunoşciinţarea, că membrii săi sub nici o condiţiune nu vor lua parte la conferenţa din Budapesta. Comitetul din Berna a făcut paşi, pe cale confidenţială, ca comitetul român să-şi schimbe hotârîrea, dar­oc zadar, căci atât senatul român cât şi camera au declarat, că nu vor lua parte la conferenţa maghiară (? ?), Eleccia Ţarului. Bate la ochi, şi tote gazetele chiar şi cele nem­ţesc, o spun pe faţă, că la visita sa în Germania, atât la Breslau, cât şi în oraşul de port Kiel, Ţarul Nicolae II s’a pur­tat cu multă reservă şi recéla, pe când împeratul Wilhelm şi cu şefii oştirii şi a marinei sale l’au primit cu multă căldură şi i-au făcut ono­rurile cele mai alese. Mai ales în Kiel s’a observat purtarea reservată a Ţarului faţă cu cinstea şi distincţiunile, ce i­ se fă­cuse din partea Germanilor. „ Vossi­­sche Zig.u spune: înfăţişarea neaştep­tată în portul de la Kiel a flotei de manevrare în Marea Nordică a fost o deosebită distincţiune, ce împeratul german vru s- o facă ,a­şedea o ţărână cam de 26 ani şi cu voce simpatică cânta tote răspunsurile, în locul cântăreţului. Astă surprindere plăcută ne-a pus în respect. Emancipaţia femeilor merge mai de­parte. gPostmaisteriţa încă este femeiă, dar şi un măcelar a cedat locul soţiei sale. S’o fi văcjut voinică şi cu cotele gole, tăia carnea mai avam ca un măcelar. Deci vii vre­odată pe aici, te sfătuesc să nu te pună păcatele să cumperi păstrăvi dela prietini. Eu rugasem un prietin cu­noscut, că, deci găsesce la cineva puţin păs­trăv, să facă bine să-l fee pentru mine şi pentru alt coleg de smolă. A doua di­ne şi aduce un şteand cu 8 kile a­n îl. Era prea scump, dar era cumpărat „la dorinţa nostră“. Deosebit am mai trebuit să plătim pentru afumat. Mai târziu am aflat, că „prietinul“ ne-a cerut cu 60 cr. de chilo mai mult, decât a plătit el. Scumpă brânză! După ce am terminat cura, am luat un bilet cu 22 cr. şi am plecat la Kézdi­­vásárhely. Aci se sfârşeste calea ferată. Ora­şul e situat pe şes, dar de tot curios. Aproape fie­care casă îşi are strada ei. La început a fost numai loc de târg. De aci şi numele. Astăzi încă este vestit pentru târgurile de vite şi bucate. Casele sunt clădite una în­­tr’alta, fără curte, de-alungul, cum au fost fâşiile înguste de pământ. Pe o făşiiă sunt case, altă făşiiă servesce de stradă, tot aşa cât ţine oraşul. Vin ca aci, poreclit „oláh bor“, de origine din România, oră nu mai beai. Plevna şi cârciuma românesca sunt bine cercetate pentru vinuri. In K. mă aştepta un fost coleg de şcolă şi într’o oră şi l­i ajunsei la casa lui ospitală, în Breţc, unde am petrecut două nopţi plăcute. M’am bucurat de sporul Ro­mânilor de aici. Preotul bătrân, încă tot ca un stejar, a avut 16 copii, fiiul său ase­menea preot, pănă acum, 10, or protopo­pul, ca mai tinăr, 9. Aici mi-am amintit, că nici Braşovenii nu stăm mai rău în pri­vinţa asta. Un preot de la noi, a avut 14 copii, dintre cari, 9 fete, al doilea ca să-l balanseze, are pănă acum 8, dar tot feciori! Din B. în 6 ore poţi face partia cea mai frumosă pănă la Slănic în Moldova. Te sfătuesc, ca pe fie­care an să te scalci­ cel puţin trei săptămâni în Pokolşar şi te asigur că şi tu ajungi 90 ani, ca tata Almășanu, care încă se scălda aici, an de an. Moșul. GAZETA TRANSILVANIEI. rului, care purta titlul de admirat al marinei germane. împeratul Ni­colae în tot timpul petrecerei sale în Kiel n’a purtat uniformă de ma­rina germana, ci uniforma marinei rusescî. Când a plecat se visiteze o corabie panterată germană, nu a ar­borat pavilionul seu. Mai departe Ţa­rul însuşi a cerut, ca corăbiile ger­mane se nu facă salutul îndatinat, numai când corabia „Polarstern“, pe care se afla Ţarul, s’a apropiat de corăbiile germane, aceste au ar­borat stindardul imperial rusesc. Cât timp Ţarul a petrecut în Kiel nu l’a veerut nimeni, el a stat numai în castelul dela Kiel şi de aci a mers deadreptul pe Mare. Aceasî receală s’a observat din partea Ţarului in decursul petrecerii sale în Brealsa. împeratul Wilhelm ia ţinut un toast înflăcărat, la care Nicolae II a răspuns scurt şi reser­vat. Aşa s-a întâmplat, de altmin­trelea şi la curtea din Viena. Se zica, că Ţarul anume a voit să arate prin asta, că visita lui în Austria şi Germania nu are însemnătate poli­tică, ci este numai o simplă visită de curtenire. „Saşii şi Românii“. Deutsches Volksblattgazeta antise­miţilor din Viena, publică un articol mai lung cu privire la Saşi şi Români, îndem­nată fiind prin acesta de un şir de arti­­cole, ce au fost publicaţi de „Kronstädter Ztg.“ din Braşov şi în care se face ase­­mânare între luptele politice ale Saşilor şi Românilor. Grazeta vieneză sus numită începe aşa: In ce priveste cestiunea naţionalită­ţilor din Ungaria ca nici peste lunile de vară nu a odihnit, pentru­ că Jidano-Ma­­ghiarii îngrijesc necurmat prin noua în­călcări, ca plângerile atât de îndreptăţite ale popoarelor nemaghiare să nu amuţască, ci sâ se audă tot mai tare şi aici peste graniţă, deşteptând de-o potrivă simpatiă pentru cei asupriţi şi mâhnire contra asu­pritorilor. Starea nemaghianlor din Unga­ria câştigă acum interes mai înalt şi prin aceea, că peste puţine luni se vor face alegerile dietale în Ungaria. Până acuma naţionalităţilor nu le-a succes de-a câştiga o influenţă în legis­laţia Ungariei. Ele au fost, sistematic es­­chise de la toate drepturile, şi numai Saşii au fost representaţi în dietă, pentru­ că con­ducătorii lor de atunci au aflat de bine a încheia cu Maghiarii o pace putredă şi chiar des­­onorătore. De atunci, ce e drept, s’a deştep­tat şi între Saşi puternic ideia, că depu­taţii Saşi nu-şî împlinesc datoria faţă cu poporul lor deca stau la troea guvernului unguresc şi dacă sprijinesc un ministeriu după altul în violentarea naţionalităţilor în loc de-a păşi energic contra lor. Toate celelalte popoare nemaghiare s’au unit sub conducerea Românilor, cari luptau în pri­mele şire, s’au unit demult pentru a să lupta şi apăra contra atacurilor, aci pe faţă, aci ascunse asupra limbei şi naţio­nalităţii lor. Numai Saşii, adecă majori­tatea lor şi representanţii lor aleşi, au ob­servat o purtare oportunistă, ce nu o pu­tem destul condamna, şi pănă în timpul din urmă părâu, că nu voesc să o pără­­sescă. Faţă cu alegerile dietale popo­rul săsesc va trebui să ajungă la ho­­tărîre. Aeastă hotărîre, daca Saşii nu vor să se porăsească pe sine înşişi şi să ajungă despreţuiţi de connaţionalii lor, nu poate să fie decât numai în înţelesul ca Saşii să se alăture necondiţionat la ce­lelalte popoare nemaghiare ale Ungariei, cari luptă pentru naţionalitatea lor. După aceasta vorbeşte despre articulii publicaţi în „Kronstädter Ztg.“ sub titlul: „Luptele politice ale Saşilor şi Românilor“, în care se face o asemănare între purtarea Saşilor şi a Românilor şi se arată, că Ro­mânii au luptat mai stăruitor cu mai mare curaj şi demnitate, decât Saşii, şi că acum e timpul ca şi la Saşi să isbutescă aceia, cari cer o luptă vrednică şi pe faţă în apărarea lunbei şi a naţionalităţii Saşilor în unire cu Românii şi Slavii din Transil­vania şi ţara ungurescâ. Prima societate de meseriaşi români în Bucovina. Prima societate de meseriaşi români în Bucovina este societatea de curând înfiinţată „Frăţia“ a me­seriaşilor români din suburbiul Clo­­cucica din Cernăuţi. Ea s-a înfiin­ţat la stăruinţa d-lui profesor uni­versitar Dr. I. G. Bobiera din Cernăuţi, care — după cum (100 „Gazeta Bucovinei“ — numai cu multă stă­ruinţă, prin multe şi mari piedecî şi greutăţi trecând, a putut în fine se isbutescă a mijloci dela guvern întărirea statutelor şi concesiunea pentru înzestrarea societăţii cu un steag propriu al ei, ce s’a sfinţit Dumineca trecută, în 6 Septemvre­­. Sfinţirea steagului s’a făcut cu mare ceremoniă. Biserica S­tei Pa­­raschive încă de la început era înde­­suită de public,­­ cărturari, mese­riaşi şi popor. Liturgia a fost ofi­ciată de trei preoţi, or cântările le-a esecutat corul pedagogilor. După liturgia a urmat actul sfinţirei ste­­gului, despre care „Gaz. Buc.“ scrie următorele: Sfinţirea steagului s-a săvârşit prin Cuvioşia Sa părintele protopresbiter Art. Berariu, asistat de d-l­­ Orest Popescu şi de sus numiţii preoţi liturgisitori. După sfin­ţirea steagului, părintele protopop Berariu a rostit o acomodată cuvântare ocasională, în care a arătat vechimea meseriilor, cin­­stea şi valoarea lor, importanţa lor pentru omenime, şi a accentuat bunele moravuri, munca serioasa, sirguinţa şi trezvia, ca pe acei factori, de cari meseriaşii trebue să fie călăuziţi în vieţa lor pentru prospera­­rea feluritelor meserii. Conduşi de aceşti factori — zise pă­rintele vorbitor — nici-odată nici ciocanul nici sula şi nici barda nu va luneca din mânile D-voastre. Actul, ce acel l’am săvârşit este primul în ţara nostră, or steagul, ce acum l’am sfinţit, este pentru D-voastre acel simbol, care vă va aduna pe toţi în giurul lui şi vă va întări şi însufleţi în cinstita muncă de meseriaşi.^ „Dar Dumnecreu, ca acest nou început făcut de D-vóstré, imitat să fie şi de cei­lalţi meseriaşi ai noştri din ţară, căci D-vós­tré, meseriaşii, formaţi închietura neamului nostru, adecă strînsa legătură între poporul plugar şi între aşa numita inteligenţă sau lumea învăţată“. Accentuând apoi, că numai aceste trei clase sociale deplin desvoltate, întărite şi bine încbiegate pot să asigure viitorul mo­ral şi material, viitorul fericit al unui po­por, doresce prosperitate societăţii mese­riaşilor şi-i îndeamnă să ţină cu sfinţeniă la steagul d­in­giurui căruia s’au grupat. In fine d-1 profesor universitar Dr. I. Gr. Sbiera, prin rostirea câtorva cuvinte ocasionale bine simţite, preda frumosul steag presidentului societăţii, d-lui loan Marcu, şi cu acestea ceremonia din bise­rică s’a încheiat, or steagul a fost dus de membrii la locuinţa d-lui profesor Sbiera. Duminecă după amedi steagul, însoţit de un frumos număr de inteligenţă şi de membrii societăţii a fost dus la Clopud­ca, unde in­onarea­­filei şi a rarului moment sărbătoresc, la casa d-lui Petru Hruşov, s’a arangeat o petrecere cu joc şi o animată convenire socială a inteligenţei împreună cu membrii societăţii meseriaşilor noştri şi cu un considerabil număr de popor. Stea­gul, condus de toţi cei de faţă şi în sune­tul musicei, a fost readus apoi la locuinţa d-lui Dr. I. G. Sbiera, unde se va păstra şi unde se ţin de altmintrelea toate şedinţele societăţii, căreia ii dorim şi noi viaţă fără sfirşit şi cea mai deplină prosperitate! Poesii poporale. Aud­i­lele cucul cântă Eşl afară şi-l ascultă De ţi-a cânta cucul bine, Trage nădejde de mine, De ţi-a cânta cucul rău Nu mai trage dorul meu! Astă vară pe săpat Şepte fete au degerat, Da io ştiu un meşteşiug Totă vara nu mi frig Cu cisme şi cu cojoc Pe vătruţă lângă foc. Ardă-te focu urât Rea bolă eşti pe pământ, Că nimica nu te doare Fără te uşci pe picioare. Ardă-te focul om drag De mână mă duci la iad — Ba io nu te duc de mână Că tu vii de voiă bună. Din Beteag. Aseră pe vremea cinii M’amuţa mândra cu cânii M’amuţa şi nice prea Că ştia că vin la ea! Din Rodna. Cine nu scie ce-i urîtu Poate săruta pământu, Dar eu cum l’oi fi săruta Că mi-e neagră inima! De pe Someş. Bădişor de părtişor Nu-mî trimitea-atâta dor Şi pe lună şi pe nor Şi pe gura tuturor; Trimite-mi mai puţinei Şi vin’ tu bade’o cu el; Vină, badeo, când gândesc N’aştepta să te doresc, Că sunt fată tinerea Şi doru-i sarcină grea ! Din Bănat. Bade, cât trăesci pe lume Nu-ţî striga mândra pe nume, Strigă-o flore de cepă Nime să nu te priceapă, Strigă-o flore de vie Ca nime să nu te ştie. Din Bârgău. Bădiţă cu păr galbin Unde te văd mă leagân Ca frunduţa de paltin; Tucu-ţi bade ochii tăi Bine samănă cu-ai măi ’ Pagina 3.

Next