Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1899 (Anul 62, nr. 1-23)

1899-01-15 / nr. 10

Nr. 10.—1899. 1 ţară şi merită totă atenţiunea guver­­nul. Căsetoriă civilă. Duminecă 10 Ian. s’a celebrat la primăria Bucurescilor că­­toria civilă a d-lui Luca lonescu, prefec-­­ judeţului Constanţa,­­cu d-sora Lucreţia remia Popa. Căsătoria religiosă se va d­­­a Dumineca viitoare, în biserica greco­­entală din Viena. Povestea unei Corone de oţel. D. Coşbuc a terminat lucrarea sa asupra sborului neatârnărei, conform însărcinărei imite de la ministerul instrucţiunei pa­­rce. Acestă operă portă titlul Povestea ei Corone de oţel şi va fi tipărită în 1 000 de exemplare cu cheltuiala ministe­­rui instrucţiunei. Expresia din calea Victoriei. U­nul pe la orele 8 şi jumătate­­diminăţa, o­aznică nenorocire s’a întâmplat în un a­n camerile atelierului de mozaicuri al lui Giordani, situat pe calea Victoriei Bucuresci, în clădirea din fund a imo­­lului unde este Jockey Club. Un lucră­­r din atelier, voind să disolve câră în rebentină, a pus’o pe foc. In contact cu ,cările, terebentina a făcut expresie. Lu­­­dul aprins s’a răspândit prin cameră și I vestmintele nenorocitului lucrător, care încunjurat de flăcări. D. Giordani, ve­nd în ajutorul nenorocitului, fu cuprins el de flăcări, și vădând marele pericol care se găsea, a dat cu pumnul în fe­­stră a spart geamul și a sărit pe acolo. cădere — camera în care s’a întâmplat nnorocirea era la al doilea etaj — neno­­citul și-a fracturat ambele piciore. Dan­­i­ se alarma, vecinii au alergat în grabă au reuşit să stîngă focul. Cei doi neno­­b­iţi, lucrătorul având arsuri oribile pe­­t corpul, cu figura şi cu mânile arse în od oribil, or­d. Giordani, pe lângă arsu­­le suferite, cu picioarele rupte, au fost ansportaţi la spitalul Colţea. Italianul Iordani a şi încetat din viaţă, or celalalt ca în agonie. Crimă din beţie.—Un individ, anume etrache, servitor de meserie, a pus Marţi­na într’o cârciumă din şosaua Filantro­­ia (Bucuresci) să-i cânte un lăutar. Bietul Lutar, anume Radu Dinu, cântând şi vă­­end, că nu ia nici un ban, a voit să plece, beţivul l-a oprit; de aci a urmat o certă beţivul a pus mâna pe un cuţit şi a în­­unghiat pe bietul lăutar, care a fost dus str’o stare disperată la spitalul Filantro­­ia. Criminalul a fost arestat. Filoxera în Serbia. Filoxera a fă­­ut forte mari stricăciuni în Serbia. După n raport oficial publicat de ministerul de gricultură sârbesc, resultă, că pănă la fi­­nele anului 1897 din 93.112 hectare 27, ce­­ aveau înainte de filoxeră, 37.915 hect. 5 sunt atacate de filoxeră şi 36.226 hect.­­2 neatacate. Cu alte cuvinte 62.18°/o din ■ii sunt atacate şi 37.82°/0 neatacate. Mai mult de jumătate din întreaga suprafaţă este deja atacată. Pentru replantarea viilor, Sârbii au înfiinţat pănă acum 11 pepiniere, din care însă numai 2 sunt mai vechi, toate celelalte sunt înfiinţate dela 1893 Incoace. 2 Pentru orăşeni, funcţionari, etc. cari au cupaţiuni sedentare sunt prafurile Seidlitz­le lui Moli cel mai bun remediu prin efec­­ul lor la refularea mistuirei. O cutie­­ fi­e poate căpăta zilnic prin poşte de cătră far­­macistul A. Moli literantul curţii din Viena, luchlauben 9. In farmaciile din provincie să sp­ară preparatul lui Moli prevădut cu marcă şi subscriere. Emilian Popovici a fost fiiul marelui comerciant şi fruntaş român din Haţeg, d-l Bucur Popovici. De el erau legate simpatiile multor Români ardeleni, din cari şi el făcea parte, şi în sînul cărora şi-a petrecut o mare parte din scurta sa viaţă, fără a înceta de a-i iubi şi a­ se in­teresa de sartea lor pănă în ultimul mo­ment al vieţei. Printre numărul cel mare de prieteni şi cunoscuţi, cari au însoţit pănă la mer­ment (în cimiteriul Bellu) rămăşiţele lui mortuare, am putut remarca pe d-l Sa­­ligny, directorul general al căilor ferate române, care a depus tot­odată şi o forte frumosă coronă pe mormântul decedatului; d-1 B­lanescu, şeful serviciul de intreţinere; d-1 Beleş inginer-şef la lucrările nouă ; d-1 Pascu, inginer de mine; d-1 Giuciu inspector de mişcare; d-nii Godini şi Abram­ovici, şefi de divisie; d-1 inginer inspector Uie Radu, care de­ asemenea a depus o coronă în numele societăţii politechnice; d 1 major S­iegiu, d-1 Poenarul, cassarul general al C. F. R. Boarsan, inginer-şef Opran, sub-şeful de serviciu şi alţi număroşi ingineri, amici şi cunoscuţi ai răposatului. Numărose cununi au fost depuse din partea personalului divisiei, a cincia şi a secţiei întâi din Galaţi, al cărei şef era defunctul şi care a asistat la înmormântare corporativ, apoi din partea altor amici şi membrii ai familiei. Mişcător a fost discursul, pe care l-a rostit la înmormântare d-l inginer şef Ni­colae Galbea, storcând lacrimi din ochii tuturor asistenţilor. Eră acest discurs: „ Omul e o taină Viaţa lui un vis la Corespondenţa «Gaz Transilvaniei“. Bucuresci, 12 Ian. v. Duminecă petrecurăm la mormânt pe unul dintre cei mai harnici ingineri ai noştri. De mult regretatul Emilian Popovici, un bărbat abia de 39 ani, care prin zelul şi conscienţiositatea sa în oficiu, prin purtarea sa în­totdeauna amabilă şi prevenitoare faţă de toţi, a câştigat stima şi simpatia ge­­nerală nu numai a cameradilor săi iubiţi, şi a tuturor, cari îl cunosceau. GAZETA TRANSILVANIEI. Întristată adunare! Cine poate să ne dea o probă mai con­­vingătoare despre realitatea profundei inspi­­raţiuni a bardului României ? Cine poate să ne înfăţişeze un esemplu mai frapant des­pre acest adevăr, decât corpul tău rece, amice Emilian, lângă care trişti asistăm? O taină a fost boia ta, iubite, îţi şop­­tesce a ta soţie; un vis a fost viaţa ta, ca­marade, îţi şoptim noi toţi, cari te de­plângem. Tu, vrednic amploiat, dispari pe neaş­teptate în florea vieţii tale. Dispari din mijlocul nostru sub casa morţii, precum dispare o gingaşă flore la suflarea de vânt. Şi noi, cari te-am iubit: soţie şi copii, părinţi şi fraţi, surori şi camarazi, în loc să-ţi aducem lauri şi cununi pentru iubirea ta fierbinte şi afecţiunea ta dulce, pentru frăţia ta fermecător© şi camaraderia ta sin­ceră, pentru zelul tău la muncă şi cons­­ciinţa ta curată în împlinirea datoriilor tale: ca soţ şi tată de familie, ca fiiu şi frate, ca ginere şi cumnat, ca amic şi camarad, ca om de societate şi funcţionar zelos; în loc să-ţi aducem, circ, lauri şi cununi pentru toate aceste însuşiri inherent© inimei tale dulci, suntem siliţi, în regrete şi suspine, cu scânduri şi doliu să te îmbrăcăm şi de trupul tău cu jale în veci să ne despărţim. Dulci suveniri! trist moment! Dulci şi plăcute suveniri ne laşi, iubite, dar nu ne cruţi pe nici unul şi de un trist şi stră­pungător moment. Prin moartea ta prea ma­tură, suflet blând şi senin ce erai, soţia ta pierde un razim fără păreche, mama ta suferindă şi tatăl tău septuagenar o mân­­găere a bătrâneţelor lor, fraţii şi surorile tale un preţios odor şi copilaşii tăi feri­cirea lor. Administraţia Căilor ferate ro­mâne perde un isvor de muncă şi un sol­dat credincios, camarazii din societatea po­­litechnică un coleg sprijinitor şi societatea omenescă un om de bine şi plin de dreptate. In faţa acestei pierderi dureroase şi simţitore, fie un a permis mie, legat prin treite legături cu răposatul: de frăţie de serviciu, de camaraderie în societatea poli­­technică şi de proteşug îndelungat, să arăt, deşi profund emoţionat, cine a fost ingine­rul Em. Popovici. * Inginerul Em. Popovici a fost fi­u al Haţegului de pe câmpia Sarmisegetusei, născut la 1869 din părinţi români cu po­­siţie împunătore în acel ţinut romantic şi frumos. Emilian Popovici din frageda copilă­­rie, prin îngrijirile neobosite ale vrednici­lor săi părinţi, primi o educaţiune solidă în casa parinteasca şi o instrucţiune elemen­tară în orăşelul său natal. La etatea de 12 ani intra în şcoala reală din Sibiiu, pe care o absolvă cu succes strălucit la etatea de 19 ani (1878). Având o deosebită aplecare pentru sciinţele matematice, se înscrise la poli­­technicul din Viena, de unde obţinu abso­lutoriu în anul 1883. In basa acestui titlu fu primit cu drag chiar în acel an în cor­pul inginerilor constructori români ai liniei Bacău-Peatra, căci în spania lui mamă erau locuri reservate numai pentru fiii ei vi­tregi. Zelul și capacitatea lui fură recunos­cute din primul an de serviciu, căci leafa de 260, cu care a fost primit în serviciu în 1883, fu sporită la 360 în anul următor 1884, când întră în serviciul regulat al po­durilor, unde a lăsat plăcute suveniri şi unanime mulţumiri. La 1887 a întrat ca inginer asist­ în serviciul de întreţinere al C. F. R. cu re­şedinţa în Rîmnicul Sărat. Vigilenţa neo­bosită şi activitatea conscienţiosă, ce a des­­voltat-o în acest nou serviciu, au fost recu­noscute în scurt timp, căci la 1890 ’i s’a dat pe propria sa răspundere întreţinerea liniei Răcăciune-Bacău şi la 1891 a fost numit şef de secţie pe linia Galaţi-Tecuci, pe care a întreţinut’o fără nici un accident pănă la sfîrşitul vieţii sale. In anul 1896 s’a căsătorit cu d-ra Alexandrina­­Bolonas din Bucurescî, care de atunci şi pănă ieri era soţia veselă şi mulţumită, şi de ieri, ca văduvă tînără şi în veci nemângăiată, plânge cu un copilaş de 2 ani şi V2 şi o copiliţă de 8 luni, pe al ei iubit soţ şi al lor adorator tată. Acesta fu omul, acesta fu funcţio­narul, pe care moartea prea matură îl ri­dică ieri dintre noi. Tînăr, vesel şi disci­plinat, soţ model, camarad loial, funcţionar drept şi bun. Nu cruţa nimic pentru a se achita de datoriile de om în societate, de soţ în casă şi de funcţionar în serviciu. Drumul de fier, la care servia cu dem­nitate, devenise afecţiunea lui. El nu se simţea, că trăesce liniştit, decât atunci, când vedea, că munca lui fără preget corăspunde interesului şi singuranţei instituţiunei mari, al cărei slugă credinciosă era. Modest şi cu humor tot­deuna, înfrunta ori­ce oste­­nel­. Ca un soldat credincios, inginerul Em. Popovici a stat la postul său de onore pănă in ultimul moment, lucrând cu zel şi desinteresare de sine. Deşi un microb ne­­vedut rodea din firul vieţii, totuşi cama­radul Popovici a soitit să ne arate pănă în clipa agoniei de morte o faţă surferândă şi un humor atrăgător, ca şi când nimic nu l’ar fi minat. Ciuda şi neînduplecata moarte însă l’a pândit şi cu sabia fulgerătore­i a tăiat firul vieţii fără cruţare, nerămânend nouă, cari îl deplângem, decât o amintire, care va fi neperitare. Administraţia C. F. R. a recunoscut inginerului Popovici meritele lui pănă era în viaţă, înaintându-l regulat şi gratifi­­cându-l în fie­cere an, şi astăzi, înaintea corpului său rece, acestă Administraţie, prin presenţa Directorului ei general şi a şefului Serviciului de intreţinere, precum şi a num­erosei delegaţiunî din alte ramuri de serviciu îi mulţămesce prin glasul emo­ţionat al unui camarad al lui,­­jicându-i: Primesc­ sufletul tău blând, regretate funcţionar, asigurarea­ că memoria ta va fi neuitată în administraţia, pe care cu demnitate o servi ai şi că amicii şi cama­­radii tăi vor şopti jalnic al tău nume tot­­deuna pe acest pământ, precum îţi şoptesc acum un adio intim la al teu mormânt! in­teratură. Un capitol din Contabilitatea duplă de I. C. Pavtu, prof. la şcola comercială su­­perioră din loc. O broşură de 82 pagini 8° mare, în care se tracteaza principiile conta­bilităţii duple ilustrate cu diferite exemple, pe cari studiindu-le cu atenţiune, poate ori Pagina 3, şi cine să înveţe contabilitatea, adecă ţi­nerea socctelelor în economia proprie şi în afacerile comerciale. O recomandăm tutu­rora, cari au daraveri comerciale. Preţul 60 cf. -1- 6 cr. porto. — De vândare la Administraţia foii nostre, la librăria N. I. Ciurcu, Braşov, şi la Tipografia archidiece­­sană în Sibiiu. ULTIME SCIRI. Budapesta, 26 Ianuarie. Unii de­legaţi ai oposiţiunei au declarat, în conferenţa pentru încheiarea com­promisului, că în privinţa retragerii lui Banffy vor se li­ se dea garanţii sigure, căci nu se încred în since­ritatea lui. Formularea lui Szell pri­­vitoare la pact au fost primită de toţi. Viena, 25 ianuarie, ziarele de aici accentueza, că în s zilele proxime ministrul preşedinte Banffy îşî va da dimisiunea. „Neues Wiener Abend­blatt“ este informat, că locul lui Banffy îl va ocupa Szell. Berlin, 25 ianuarie. Schimbul de idei dintre cabinete şi Rusia pri­vitor la programul conferenţei de dezarmare va reclama timp mai în­delungat. Nu este eschis, ca pro­gramul se se modifice considerabil. Conferenţa nu se va întruni înainte de finele lui Martie, Berlin, 25 ianuarie. Cu tote des a­minţirile oficioase, scirea despre dimi­siunea cancelarului german, prinţul Hohenlohe, se susţine. „Börsen Cu­rier“ scrie un articol de adio pentru Hohenlohe şi saluta pe Bülovy ca urmaşul lui. * » IV Eli SE. Primul debut al e­âdelui frances. Gâdele frances Deibler din causa bătrâ­neţelor s’a retras în pensiune, lăsând ca moştenitor pe fiiul său, care Ifil0 16 aceste şi-a arătat pentru prima­ oră în public „sciinţa“. Jn Froyes adecă a decapitat pe un păcjitor de câmp, cu numele Damoiseau, care omorîse pe socru-său. Când tînărul Deibler strînse gâtul delicuentului în guil­­lotină, acesta începu să se vaete, diând că-i string© forte tare. Deibler atunci cu o adevărată obrăzniciă galică îl mângăia astfel: Nici când nu te văeta amice, crede că toate aceste sunt numai formalități! Pentru un cocoș. Pe timpul revo­­luțiunei francese faimosul St. Just sosi în­tr’o comună din apropierea Parisului și întră într’o cârciumă, unde voi să mănânce Când trecu pe lângă bucătărie vecin cum se frigea un cocoș în frigare. Cârciumarul îi aduse lui Just bucatele, dar cocoşul n’a fost între cele comandate. St. Just pre­tinse şi ceva friptură de galiţă, cârciumarul însă îi spuse, că n’are. „Dar cocoşul acela din frigare al cui e ?“, întrebă Just. Cârciu­marul îi emise, că cocoşul nu e proprietatea lui, ci a unui chiriaş de al său şi că fără voia lui nu-i poate da. St. Just ceru prin cârciumar cocoşul de la chiriaş, acesta însă îi refuză cererea. Just trimise din nou la chiriaş să-i spună, că­­ cere un represen­­tant al naţiunei şi pretinde pe plată să-i dee numai­decât cocoşul. Tremurând veni cârciumarul cu răspunsul, d­ând, că chi­­riaşul ca cetăţân voeşce să ţină pentru sine cocoşul şi că el nu scie de nici o lege, prin care un representant al poporului să aibă dreptul a lua proprietatea unui cetă­­ţân liber, chiar şi decă i-ar plăti-o. La au­­dul acestor vorbe St. Just mănios părăsi cârciuma, fără să mănânce ceva şi alergă în grabă la o municipalitate din apropiere, unde scrise repede o poruncă, după care proprietarul cocoşului a fost prins şi încă în aceea de decapitat, sub pretextul de conspiraţiune în contra representanţilor po­porului.

Next