Gazeta Transilvaniei, martie 1899 (Anul 62, nr. 47-71)

1899-03-02 / nr. 47

Pagina 2. Deputaţii saşi la Szell. „Pol. Ért.“ scrie, că o deputaţiune de 4, alesă din si­nul deputaţilor saşi, a făcut Vineri o vi­­sită ministrului-preşedinte Szell. Deputaţiu­­nea fu primită afabil. In numele deputaţi­lor saşi ea a declarat, că deocamdată nu vor reintra în partida liberală, ci rămân afară de partide, insă faţă cu persona mi­nistrului preşedinte „se vor purta cu încre­dere“. Ministrul preşedinte a răspuns, că nu aşteptă de la ei să între în partida sa, dar aşteptă „să fie cetăţeni fideli ai statu­­maghiar şi buni patrioti,“, şi atunci nu vor avea nici o supărare, chiar de vor sta afară de partide. Provisoriul pentru pact a fost votat în şedinţa de Vineri a camerei de­putaţilor. Rămâne, ca să fie votat şi în ca­mera magnaţilor. Camera magnaţilor a desbătut în Şedinţa de Sâmbătă proiectul de indemni­tate. Doi dintre oratori şi-au ridicat cuvân­tul în contra puterei retroactive a legei, în virtutea căreia trebue să se plătască pro­cente de întârziere de cătră aceia, cari pe timpul stării ex lex nu şi-au plătit dările. Episcopul Samassa a numit acesta disposi­­ţiune de nedrept­ şi de un precedent pe­riculos. De altfel proiectul fu primit cu unanimitate. — Parlamentul va desbate săptămâna aceasta proiectul de budget pe 1899. Archiereul și poporul seu. Arad, 10 Martie 1899. Pile de bucurie și de adevărată săr­­bătore prăsnuesce biserica gr. or. română, din causă, că I. P. S. Sa Domnul Episcop al Aradului, Ioan Meţianu, a fost chrămat din voinţa lui Dumnedeu pentru vredni­ciile sale la cea mai înaltă demnitate, la demnitatea de Archiepiscop şi Metropolit al bisericei române gr. or. din Transilva­nia şi Ungaria. Zilele de sărbătore s’au început Lu­­nia trecută, şi s’au estins peste întrâgă săp­tămâna. Luni în 6 Martie n. s’a întrunit în bi­serica catedrală din Arad preoţimea şi po­porul din diecesa Aradului în număr mare, ca să esprime meritosului Prelat simţămin­tele de recunoscinţă şi mulţămire, cu cari îi datoresce pentru bunele servicii prestate bisericii şi poporului, ca Episcop, timp de 24 ani. Cu aeastă ocasiune s’a ţinut un ser­viciu divin solemn, or cântările rituale le-a esecutat corul plugarilor din Chiseteu sub conducerea preotului de acolo Lucian Şe­­peţan. La acest serviciu divin solemn, pre­­sentându-se în biserica I. P. S. Sa a fost întâmpinat cu adâncă pietate de preoţime şi poporul său. La finea serviciului divin protopopul Xenopolit, Const. Gurban, a ţi­nut următorea cuvântare: înalt Prea Sânţite Părinte Episcope! Părinte Preagraţiose! Clerul şi poporul românesc nu se pot nici măcar închipui unul fără de altul, pre­cum e sortea clerului aşa e şi a poporului, şi viceversa. Acesta esplică alipirea şi în­­creederea cea mare, ce din străvechi tim­puri şi pănă în cjiua de astăzi păstrază cle­rul şi poporul cătră archiereii săi, ca că­tră conducători nu puşi cu sila, ci povă­­ţuitori firesc!, chiămaţi a conduce naia bi­sericei, în care stăm cler şi popor, şi cu speranţă şi cu încredere privim la cârmaciu, cu câtă râvnă, cu câtă înţelepciune ocâr­­muesce naia printre valurile furtunoaşe ale vieţii noastre publice, înalt Prea Sânţite! Stă-ne urăşi am venit înaintea înalt Prea Sânţiei Voastre, cler şi popor. Am venit şi într’alte rânduri şi totdeauna ne-ai deschis porţile spre in­trare, mânele Ţi­ le-ai întins spre a ne mân­gâia şi a ne îmbărbăta. Ne-am dedat ore­ şi­ cum a vede în persona înalt Prea Sânţiei Voastre, povă­­ţuitorul cel înţelept, părintele cel bun, ar­chiereul îngrijit în fruntea clerului şi po­porului din diecesa Aradului, vasul cel ales al Domnului, chemat la chiămarea sântă, ca să propoveduesci legea Lui şi prin­­tr’ânsa să ridici moştenirea Lui la treapta cunoscerii de sine, să răspândesci în diecesă lumina cea adevărată, care luminază min­tea şi încălcresce inima tuturora, cari sunt fii credincioşi ai bisericei. Şi nu te mira I. P. Sânţite, că ne-am dedat a vedea în persona I. P. S. Tare bărbatul cu calităţile aceste ! De când înainte de acesta cu 24 de ani ai venit la noi în sânta chemare şi ai luat în mână toiagul de ocârmuire, un şir de fapte măreţe vestesc lucrul mânilor Tale. Cu acest toiag ai vrăjit mâna celor lipsiţi de intremânt trupesc, dovadă alum­­neul, în care se alimentază 80 tineri săraci pe fie­care an, cari se resfiră apoi prin în­­treaga diecesă, ca tot atâţia apostoli ai lu­minării poporului: lumină din lumină. Cu acest toiag ai destupat multe şi multe is­­voare pentru poporul din diecesă, cel învă­­tat după învăţătură, cine ar putea enumera şcolile şi institutele de învăţământ, de fii şi de fete, ridicate şi înfiinţate la îndem­nul şi cu împreună lucrarea I. P. S. Tale! Cine ar putea enumera jerfele aduse la în­fiinţarea şi susţinerea atâtor aşezăminte de cultură în diecesă, cari­tate sunt chemate, ca un nor luminos, a resfira întunerecul şi a răspândi lumină! Spre dovedire între al­tele se aduc înainte numai sânta mănăs­tire, care de sute de ani stă pe locul ei; nici o urmă de fapte mari nu este însem­nată în lungul ei trecut. I. P. S. Tu aflaşî şi aci isvor de binefacere şi ’­ esploatezi pentru luminarea eparchioţilor Tăi! Pe câtă vreme ţi-ai condus turma, mergeai înaintea ei, pe noi ne chiămai pe nume, şi turma a cunoscut glasul păstoru­lui, şi ţi-a urmat, dovadă colecta pentru seminariu, nemaipomenită în viaţa noastră bisericască şi naţională. La anul după venirea I. P. S. Tare aici, ne-ai convocat pe toţi protopresbi­­terii de atunci , şi cu prevedere profetică ne-ai agrăit: Iubiţi fii şi fraţi în Christos! Timpuri grele au să vină asupra preoţimei şi deci asupra bisericei; până încă nu e târdiu, să înfiiinţăm un fond anumit preo­ţese, care la timpul său să fie scut preoţilor scut bisericei. Prorocia s’a împlinit, timpu­rile grele au sosit, fondul, cu toate greu­tăţile începutului, e în stare a scuti vă­duvele şi orfanii preoţilor, în parte şi pre­oţii neputincioşi ; cu o bună îngrijire peste 10 ani ar putea scuti mulţi preoţi slab dotaţi şi cu timpul toţi preoţii se vor îm­părtăşi de ajutore din acest fond... Ce faptă morâtă! Ce lucru minunat şi folosi­tor acesta! Decâ’l privim din­ toate punctele de vedere, I. P. S. Tu cu drept cuvânt ai putea esclama cu Iustinian împăratul : „Te am întrecut Solomone“ ! Ce se dicem ore despre visitele cano­nice făcute din an în an în diferitele părți ale diecesei? Ai luat, I. P. S. Ta toiagul de călătorie, în vârstă îaintată, ai cercetat mai toate comunele diecesei, ai slujit în biserici, ai dat poporului poveţe edificăto­­re ai întrat în şcoli ai îndemnat spre lu­minare. Ce e­sre ea aşa de ai zelat atâta!? pentru cine ai obosit în atâtea căi ?! O lasă-ne să răspundem noi... Este acesta aşa numitul zel apostolic, de care eşti pătruns în chemarea Ta cea sfântă! Nu te mira de ră­u. P. S. Ta, vasul ales al Domnului, carele e pus în fruntea nostră să ne povâţnâs­că cu înţelepciune şi dragoste. Nu te mira, deea la al Zecelea an al archipăstoriei tale întregul sinod e parohial a venit să-ţi mulţămască pentru fapte măreţe ce pănă atuncea ai fost să­vârşit. Nu te mira, dacă poporul românesc din ţinutul acesta şi de prin alte locuri, întrunit în oraşul acesta anul trecut, în mome­nte grele de strâmtare, la I. P. S. Ta a venit după mângâiere şi ne-ai deschis porţile să întrâm şi ne­ai mângăiat cu cuvinte înţe­lepte şi cu sfaturi părintesc!. Nici noi nu ne mirăm când vedem că după vestea ce s’a lăţit peste tot pământul locuit de Ro­mâni, măritul congres naţional bis, prin votul său pe I. P. S. Ta te-a chiemat la sca­unul Metropolitan văduvit, la cea mai înal­tă dignitate din biserica nostră! Am venit deci­arăşi din apropierea reşedin­­ţei şi din toate marginile diecesei: am ve­nit cu încredere şi iubire fiiască ca fiii că­tră părintele lor, şi ne bucurăm că te ve­dem sănătos şi plin de viaţă. I. P. S Ta! — Domnul nostru Is. Cr. ne-a învăţat: „să daţi fie căruia ce i se cuvine, celui cu cinste — cinste“. Eră S. Ap. Pavel ne îndemna: „Pre cel ce se ostenesce întru voi, de îndoită cinste să-l învie niciţi“. Urmând învăţăturei D-creescî, — am venit ei înainte de plecare dintre noi, să Vă mulţămim pentru toate bunătăţile ce ni le-ai făcut; poate că nu suntem în stare a ne arăta recunoscinţă în deplina sa mă­sură. Ştim că cu cinste ai trăit aci la noi, cu dragoste ne-ai condus, — acum venim ca cu aceeaşi cinste şi cu aceeaşi dragoste să ne despărţim de Tine. Cinstit nume ai avut cât ai petrecut între noi îndoită cinste acum la despărţire. I. P. S. Tu te duci, faptele însă ce ai făcut între noi, rămân neperitore. Seminariul, alumneul, şcara cen­trală de fete, pănă când dintrânsele va sta piatră pe piatră; tipografia, până când va culege un şir de litere, dar mai ales fon­dul preoţesc pănă va susta diecesa Aradu­lui, vor face ca numele I. P. S. Tare să rămână pururea în diecesa nostră. Trimisul lui D-cjeu eşti, rugămu-te ca după acel dar D-cjeesc ce cu prisosinţă ai primit, să ne înpărtăşesci de binecuvânta­rea părintescă,­­ precum şi noi , clerul, învăţătorimea şi poporul, la despărţire şi­ cerem de la D Zeu. Mulţi ani stăpâne!“ La aceste cuvinte, rostite de un vechiu şi dibaci orator, cu totă căldura inimei sale şi din convingere vădită în tonul cu­vintelor sale, I. P. S. Sa a dat următorul răspuns: Răspunsul Metropolitului. Onorată preoţime, înveţătorime şi popor, iubiţilor mei fii sufletescî! „Când vă văd în număr atât de mare, din toate părţile diecesei, întruniţi aici, în­­tr’un timp nepotrivit, şi când aud din ros­tul venerabilului vostru vorbitor, că aţi venit, ca să mi mulţumiţi pentru îngrijirea şi iubirea, cu care v'am păstorit aproape 24 de ani, să-mi mulţumiţi pentru ridicarea institutelor de cultură şi altor asemenea instituţiuni folositoare, atinse de venerabilul vostru vorbitor — atunci tot mai mult mă conving, că un simţ nobil şi măreţ este, care v’a întrunit aici, adecă simţul dra­gostei fiescî cătră părintele vostru su­fletesc. Acel simţ v’a adus la mine, iubi­ţilor, care m’a adus şi pe mine la voi, ca să vă vestesc cuvântul lui Dumnezeu, şi să vă arăt calea ce duce tot la mai multă onoare, bunăstare, la bine şi fe­ricire. Cât este de puternic acel simţ, ve­ţi înţelege, deci vă voi­ spune, că şi în­­su­şi Dumnezeu, numai din dragoste că­tră noi oamenii, a făcut lumea aceasta, ce­rul cu toata frumseţa şi­­pământul cu toate bunătăţile, şi pe om ca să le stăpânescă. Că tot din dragoste a trimis în lume şi pe unul născut Fiiul său D nul nostru Isus Christos, ca să ne mântuie de urmă­rile păcatului, precum ne spune sf. evan­gelic: aşa a iubit Dumnezeu lumea, cât şi pe unul născut Fi­ul său, l-a dat răscum­părare pentru ea. Tot dragostea a îndemnat pe apo­stolii Domnului, ca şi pe martirii creşti­­nâtăţei, să sufere feme, sete, frig, pri­goniri şi năcazuri, bă şi moarte muceni­­cescă. Aceeaşi dragoste m’a îndemnat şi pe mine să lucru la înfiinţarea instituţiunilor amintite de venerabilul vostru vorbitor, înfiinţate spre binele şi folosul vostru, al bisericei şi naţiunei noastre. Trebue insă să adaug, că în mare parte, meritul este al vostru, căci voi a-ţi contribuit la înfiinţarea acelora. Eu am fost sămănătorul, er voi pământul cel bine roditor. Eu am glăsuit cătră voi, şi voi a-ţi cunoscut glasul meu, şi a-ţi urmat lui. De aceea repet, că meritul în mare parte e al vostru. Şi ce credeţi, cine m’a îndemnat pe mine să ridic glasul meu la voi, pentru înfiinţarea instituţiunilor amintite? Nimenea altul, decât arăşi numai dragostea mea pă­­rintesca, ce am nutrit-o de când am venit între voi, şi voiu nutri-o pănă voiu des­cinde în mormânt. Şi cu toate acestea, sunt între noi şi unii fii răsvrâtiţi, cari atunci, când voi mă copleşiţi cu dragostea vostră, ei mă grămădesc cu felurite insulte şi batjocuri, cu felurite scornituri maliţioase demne de sufletele păcatoase. Deca vă descoperii şi vouă aceasta, o fac numai ca să vă arăt, că eu, ca ar­­chiereu, nu sunt al meu, ci al vostru şi al bisericei, şi cel­ ce insultă pe capul bisericei, insultă însu­şî biserica şi poporul. Precum atunci, când se insultă un tată de familie, insulta se răsfrînge asupra întregei lui familii: ast­fel, şi cu atât mai mult, când se insultă un cap bisericesc se in­sultă întrega biserică şi poporul. Din aceasta puteţi înţelege, ce fii rătăciţî trebue se fiă ce­i ce insultă biserica, basa existenţei şi a viitorului nostru. De aceea voi să nu vă luaţi după vorbele lor, ci să­­ judecaţi după faptele lor, lăsând răsplata lui DumneZeu dreptul judecător, care vede şi scie­tate, încât pentru durerea vostră din causa despărţirei de mine, aceea şi eu o simt în­tocmai ca şi voi. ’Mi-e greu, dar decă bu­nul DumneZeu aşa a voit, nu-mi rămâne decât să mă supun şi acestei dispuneri. Imi cade forte greu acesta despărţire de voi, iubiţilor; mă mângăiei însă, că prin depărtarea mea dintre voi, nu se alterază acea legătură canonică dintre noi, legă­tura cea nealterabilă a dragostei evange­­lice, astfel, că şi în noua mea posiţiune nu voia fi numai al celorlalţi fraţi, ci şi al vostru, şi al tuturor fraţilor noştri din în­­trega metropolis. Şi aşa, acea mare şi sfântă legătură a dragostei evangelice dintre noi nu se desface, ci eu o voiu continua în tot restul zilelor vieţei mele. Cu asemenea mângâieri mă despart de voi, iubiţilor, şi condus de dragostea şi îngrijirea, ce am şi în viitor spre voi; con­dus de cea mai ferbinte dorinţă, de-a auzi şi după mergerea mea de aici, că înaintaţi frumos, în cele bune şi folositoare ; vă sfă­­tuesc părintesce, precum v’am sfătuit la toate ocasiunile, şi prin toate scrierile mele pastorale cătră voi, să trăiţi în pace, în dragoste frăţescă şi bună înţelegere, atât voi între voi, cât şi cu ceialalţi compatrioţi de altă limbă şi religiune; să căutaţi cu în­grijire unul fie­carele de trebile şi aface­­rile vostre ; să ţineţi cu totă tăria la biserica străbună şi la şcoala confesională. Căci bise­rica şi şcola sunt acele aşertăminte sfinte, din cari isvoresce binele şi fericirea tutu­ror popoarelor, şi aşa şi binele şi fericirea nostră. Prin biserică şi şcolă ne întărim tot mai mult în credinţa în DumneZeu şi în dragostea creştinescă, în iubirea de Dum­neZeu, în iubirea de neam şi de patria ; apoi ne desvoltăm şi ne luminăm tot mai mult puterile sufletesc­, şi aşa cu ajutorul lui DumneZeu şi al deşteptărei şi luminărei noastre, putem spera să ajungem sarte tot mai bună şi viitor tot mai îmbucurător. De aceea vă şi pun la inimă să în­grijiţi, din toate puterile voastre, de acele aşezăminte sfinte, adecă de biserică şi şcolă, şi precum v’am sfătuit totdeauna, aşa vă sfătuesc şi acum, să păstraţi şi să cultivaţi tradiţionala credinţă şi alipire neclintită cătră Majestatea Sa, preagloriosul nostru împărat şi Rege apostolic Francisc Iosif I, şi cătră iubita nostră patriă. După toate acestea mulţumindu-vă din adâncul inimei mele pentru iubirea fiiască, ce mi-­ aţi arătat totdeauna în decursul ar­chipăstoriei mele, şi asigurându-vă, că pu­rurea vă voi­ păstra şi eu aceeaşi iubire şi îngrijire, ce o am avut pănă acum, im­plor binecuvântarea lui Dumnezeu cu da­rul şi cu iubirea sa de oameni asupra voas­­tră, asupra familiilor voastre şi asupra tu­turor lucrărilor voastre,­­ ca cu ajutorul lui Dumnezeu să puteţi înainta pururea în toate cele bune şi folositoare“. După aceste cuvinte primite de po­por cu urări entusiaste de „Să trăascâ“, I. P. S. Sa a împărţit însu­şi cu lacrimi în ochi sfânta anaforă credincioşilor. Puteai ceti pe feţele tuturor, că acesta împărţire este cea din urmă, ce o face ca Episcop al Aradului în biserica catedrală din Arad, de aceea nimenea nu s’a depăr­tat pănă nu a luat anaforă și a sărutat mâna Archiereului. (Va urma.) GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 47.—1899. Din Austria. (Nouă lege de limbă. — Pactul austro-ungar.) Săptămâna trecută ministr­ul-președinte contele Ihan s’a dus la Praga. Călătoria premierului austriac se pune în legătură cu acţiunea guvernului, care ţînteşte la sana­­rea stărilor parlamentare. Se 7*06! că Co­­rona doresce fierbinte, ca între Cehi şi Germani să se restabilască pacea, adecă în cestiunea limbei să se creeze un fait accompli, care se facă posibilă lucrarea parlamentului în vederea resolvării marilor

Next