Gazeta Transilvaniei, iulie 1899 (Anul 62, nr. 142-167)
1899-07-22 / nr. 159
RESUCTiUSlA, iimmstratiuaeg şi Tipografa. BRAŞOV, piaţa mars nr. 30, Scrisori netrancaîe du se primesc. Manuscripte du se rezrimei. S& SERATE ae trimesc la ADimiSTRAŢIUfiE în Braşov şi la eccraătritele Birourida awusioSupi. Itt Viena: M. Dukes Naeht. Aux Augenfeld St Emorich Leaner HernHah Sohalsk. Rudolf Sossg. A. Oppenks Naeht'. Anton Gopsuk. Ia Budapesta : A. V. Goldberjjar, Ekstein Borost. In Hamburg: Iftardin & Ueamsnit, PREȚUL IKSERTlUKILOrî : o Beri» garmond pe o colona S Gr. sx 30 er. timbra pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina a 3_a oftica 10 or. sau 30 bani. II. 159.A. 3*T TT Tv LSN. Braşov, Miercuri-Joi 22 Iulie î3 August ! TT „gazeta“ iese la Mcare ti. Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei lunî 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Ataşamentul neutru Braut Adtmnistrat Ainea, Piaţa mart Târgul Inului Nr. 80, etegii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. £C or. Cu dusul în casă : Pe un an 12 fl., pe 6 luni 8 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1809. Floricele dela serbarea Petőfi i. Maghiarii au serbat Dumineca trecută la ţărmul Târnavei, în Sighişora, memoria marelui lor poet Petőfi. Serbarea a fost strălucită, întrunind pe representanţii întregei societăţi maghiare, a tuturor factorilor vieţii publice şi literare maghiare, precum şi un număr mare de popor mai ales din Secuime. Era firesca manifestaţia aceasta de pietate faţă cu poetul adorat din partea naţiunei maghiare şi ea nu putea decât se fiă o vină dovadă despre alipirea şi însufleţirea, cu care poporul maghiar scie să-şi onoreze pe bărbaţii sei, cari au avut un rol însemnat în viaţa lui. Aniversarea morţii lui Petöfi luată din acest punct de vedere, ca o pacînică manifestaţie cu caracter naţional literar, n’avea se fia privită de nimeni, decât cu acel respect, ce-i datorim instiinţelor nobile culturale ale fiăcărui popor. In caşul de faţă se recerea cu atât mai mult tact din partea aranjatorilor serbării, cu cât înseşi împrejurările, în cari s’a stins viaţa lui Petöfi acum 50 de ani, redeşteptau memoria unei epoce dureroase, când poporele acestei ţări au încrucişat săbiile, în urma discordiilor seculare dintre ele, cari nici acum nu sunt încă delăturate. De aceea a trebuit se facă cea mai rea impresiune asupra tuturor oamenilor de bun simţ deja modul, cum pressa maghiară s’a insuit în ajunul serbării a esercita o presiune asupra Saşilor pentru participarea lor la festivitate, aşa că chiar şi cei mai moderaţi dintre aceştia aiceau: vom lua parte la serbare, fiindcă se cjice, că ea nu va avea caracter politic şi deci e de aşteptat, că sentimentele naţionalităţilor din ţară nu vor fi nici într’un chip vătămate în decursul ei, — dar a ne însufleţi pentru aceasta serbare nu putem. Ei bine festivitatea a decurs în toata liniştea, dar nu s’a putut se nu cadă în decursul ei cuvinte grele relative la naţionalităţi, şi la raporturile lor cu Maghiarii, cuvinte, cari au turburat armonia caracterului specific literar-cultural maghiar al aniversării. Introducerea a făcut pochiaristul Bartha bine cunoscut ca un adversar vehement al liberei desvoltărî a naţionalităţilor nemaghiare. El a vorbit ca representant al societăţii Petőfi şi salutând pe Saşii şi deputăţia sârbeasca, ce erau de faţă, a esclamat: „Dar fraţii Români unde sunt? Se fi uitat ei aşa curând, că flacăra spiritului lui Petőfi a ajutat se se topesca cătuşele iobăgiei lor? Pe un popor liber îl împodobesce în mod mai demn recunoseinţa. Unde sunt?“ După Bartha, care în modul acesta ridicol, cu deplină ignorare a faptelor istorice, a voit se impute Românilor ca crimă neparticiparea la serbare, în loc de a recunoasce, că acesta era efluxul tactului şi bunului simţ al unui popor, care ţine la demnitatea sa, a urmat vice-preşedintele camerei ungare Tallian în a cărui vorbire se oglindeaza toata sumeţia, îngâmfarea, violenţa aspiraţiunilor şi toate rătăcirile, precum şi întreg spiritul pervers politic al rassei maghiare predominante. Tallian cise între altele: „Petőfi, care a fost născut Şerb, şi a purtat la început numele Petrovici, a dovedit ca mulţi alţii prin faptele sale strălucite, că şi cei cu sânge amestecat, ba chiar şi cei de limbă streină pot şi trebue se se nască ca Maghiari, de ea gustă fructele pământului acestei patrii, se folosesc de avantajele legilor ei şi se bucură de scutul şi de sprijinul ei“. De aici deduce el principiul, „că fiecare locuitor al ţării, aparţină orîcărei rasse, trebue se-şî afle mândria şi datoria de a fi un fiu credincios al patriei maghiare şi de a fi în sentimente şi în lucrare una cu Maghiarii“. Vice-preşedintele camerei îl dă pe Petöfi tuturor naţionalităţilor de la Carpaţî pănă la Adria, ca esemplu de imitat. Pretinde aşa deja, ca toţi Serbii, Slovacii, Croaţii, Românii, Germanii, se facă cum a făcut Petőfi, se-şî părăsască naţionalitatea şi să devină cu trup, cu suflet Maghiari emulând unii cu alţiii de a ajunge la înălţimea „simţirei sale patriotice“. De când e lumea nu s’a mai pomenit o pretensiune atât de şuchiată ca acesta. Tallian sau mai bine 4 , vicepreşedintele camerei ungare a făcut cel mai rău serviciu conaţionalilor săi, când într’un moment atât de sărbătoresc pentru ei, s’a silit a ridica la rangul de principiu de stat renegarea propriei naţionalităţi. Discursul lui însă merită o critică mai amănunţită. Bilele dela Sălişte. i rlnilQT^AQTAnniialfl a o f iîi-fii nAnBm V.* gv.tviui» »«' KJVVXVUUtJU jpou i;i 14. fond de teatru român. Raport special al „Gazetei Transilvaniei'-'. Sălişte, în 19 Iulie v. 1899. Spre completarea raportului meu telegrafic de erl adaug, că la gară comitetul societăţii a fost întâmpinat la sosire de întregul comitet arangiator în frunte cu harnicul şi neobositul său president d-l Dumitru Banciu, care a adresat comitetului un călduros discurs de bineventare. După acest adaus daţi-mi voie, D-le Redactor, să-mi conţinu raportul început ori cu privire la serbările din ziua întâiu. Banchetul. Duminecă, ziua primă, la 2 ore a fost banchetul festiv în pavilionul helveţian, splendid şi cu gust decorat cu cetină verde. La 7 rânduri de mese lungi şedeau cei 220 participanţi, după ce peste 100 persoane nu au putut lua parte din lipsa de loc. Publicul este compus din olspeţi din Bănat, România, apoi din părţile apusene ale Ardealului, din Sibiiul şi comitat, şi din fruntaşii bravilor Sălişteni. La masă servesc bucatele 20 de fete tinere din Sălişte, îmbrăcate în admirabilul costum naţional seliştenesc. Presenţa lor face feeric tabloul, or disiffsiţia ospeţilor este la culme, mai cu seama, că o tarată bună de lăutari şi bucatele escelente contribue puternic la potenţarea ei. Primul toast îl rostesce cu suflet emoţionat de fericire prezidentul Iosif Vulcan pentru Majestatea Sa, după densul doctorul Galefariu, în numele Seliştenilor într’un discurs cu fond larg istoric, închină pentru president şi comitet, ca pentru purtători ai flamurei culturei naţionale române. Vicepresidentul Omdiu vorbesce pentru comuna Sălişte şi fruntaşii ei, ca pentru locul unde viaţa naţională pulseza mai viu şi mai sugestiv, formând un isvor de alimentaţie nesecat al luptătorilor pentru cultura românescâ. Dr. Ioan Mihu (Orăştie), membru al comitetului societăţii pentru fond de teatru, salută pe delegaţii comitetului central al Asociaţiunii, or d-1 asesor consistorial Zaharie Boiu mulţumesce în numele Asociaţiunei pentru frăţesca primire şi accentuază necesitatea armonicei împreună lucrări a acestor 2 societăţi, cam acelaşi scop îl urmăresc. D-l George Dima (Sibiiu), membru al comitetului societăţii pentru fond de teatru, închină în sănătatea bravului comitet arangiator, care necruţând nici o osteneală, cu zel mare şi cu un gust deosebit a arangiat primirea şi a întocmit festivităţile astfel, încât oispeţii şi întreg publicul au rămas încântaţi. D-1 advocat Dr. Amos Frâncu (Sibiiu) tpastază pentru drăgălaşele fiice ale Săliştei, cari cu atâta voiă bună şi plăcere s’au angajat a servi ospeţii la banchet, dând astfel cea mai frumosă decoraţiă pentru festiva masă. D-1 asesor consistorial Nicolae Ivan (Sibiiu) vorbesce pentru poporul săliştean, a cărui cultură de minte şi de inimă esplică cu adevărat reuşita strălucită a acestor festivităţi. * rEsposiţiunea şi confecţionarea pachielelor. După terminarea banchetului, ospeţii pleca în corpore la şcollă, ca să insifceze esposiţiunea de lucrări de mână ale harnicelor femei române din Sălişte. O sală snat.iósS ahia. note sä ínnaníí mnlfimoo no. ir - * ---- [---------------1— *«•*—'— — lor mai drăgălaşe obiecte, cari îşi datoresc esistenţa neîntrecutei abilităţi a manilor harnice ale femeii române. Ştergare, mese de oulmne, feţe de mese, feţe de perine, dăsagi, traiste, învălitore, cămăşi şi iie, pachiele, pălării, ţundre, pieptare şi cojoace, cârpe de mire şi fel de fel de ţesături, chindisituri şi brodării de-o rară frumseţă.... Dar cine ar putea să înşire totă minunăţia de muncă, ce o produce femeia română din Sălişte? Noi bărbaţii suntem lipsiţi de condiţiile aperceptive necesare pentru de-a pute aprecia după merit aceste tesaure. Adevăraţii apreciatori au fost şi de astă dată damele române, cari nu puteau să admire în deajuns bogăţia şi frumseţea motivelor româneşci în cusături, fineţa şi greutatea de esecutare a pieselor espuse. Dar toţi câţi am cercetat acestă esposiţie, şi mai cu samă noi bărbaţii când am eşit de-acolo, am înţeles şi am simţit un lucru: că femeia română este pavăza cea mai puternică a tradiţiei şi esistenţei noastre naţionale, că în hărnicia ei fără de sămăn residă toate virtuţile noastre, ca popor. Eşind de la esposiţiă, comitetul şi o parte a publicului a mers în casa ţărancelor Ana şi Paraschiva Milea, primele şi singurele ţesătore de pachiele în Sălişte. Pachiolul este un voal de mătase de-o supţirime şi fineţe de paiangen, care servesce la ocazii festive, legat într’un mod particular, simplu şi fermecător de frumos, drept podoba de cap a frumoaselor Săliştene. Ana şi Paraschiva Milea după multe greutăţi, nu cu puţină cheltuelă şi cu mare isteţime, au aflat secretul artei de-a ţese aceste mătăsării fine dela singurul atelier de acest fel, ce se află pănă acum numai într’o singură casă în Sibiiu. Astfel ele au meritul de-a fi încetăţenit în Sălişte un ram de industria forte artistic şi rentabil, făcând ca sutele şi miile de florini ai Săliştencelor, cari se cheltuesc pe pachiele în fiecare an, să rămână aici în Sălişte şi în mâni românesci. În faţa ospeţilor harnicele surori ţeseau mătasa străvejiă, servind cu toate esplicările necesare. Un pachiol gata costă 5—8 fl. Preţul variază după numărul firelor de aur întreţesute. O ţesător© confecţionază în genere câte un pachiol pe ji* Conducătoarea atelierului, harnica femeiă Paraschiva Milea, mulţămind ospeţilor pentru onoarea, ce i-au făcut, a oferit din îndemnul inimei sale calde drept suvenire câte un pachiol confecţionat de dânsa doamnelor presidentului Iosif Vulcan şi a vice-presidentului Virgil Oniţiu, de bună sumă una dintre cele mai frumoase semne de atenţiune, de cami atât de bogată a fost adunarea generală din acest an în Sălişte. Concert şi teatru. Dans. Sora la 8 cosuri pavilonul „helveţian“, în care fusese banchetul, era schimbat în sală de concert. Fiecare locşor era ocupat de lume, om lângă om într’o desime impenetrabilă ocupa spaţiosa sală, erau vre-o 400—500 persoane în sală, şi alte vre-o 300 persoane în jurul pavilonului, cari regretau zadarnic, că pavilonul nu-i mai poate încăpea. Lumea aştepta cu mare încordare primul debut al „Reuniunei române de cântări din Silişte“, înfiinţată pe la Paşti în anul acesta prin harnicul învăţător şi actualul ei dirigent Iuliu Crişan. Cortina se ridică. O privelişte feerică se desfăşură înaintea ochilor publicului. La lumina albă de acetilen, un cor mândru de 50 persoane, toate îmbrăcate în elegantul costum naţional seliştenesc, având în faţă pe drăgălaşele fiice ale Seliştei, or în rândurile din fund pe robuştii Sălişteni, farmecă privirile publicului adunat. Concertul se începe cu „Hora dobrogeană“, de N. Popovici, şi „Ce faci Ioană“ de G. Dima ; urmeaza „Trei cântece poporale“ de Mendelsohn, apoi „Bradul“ de Hauptman şi în fine „Nu-i dreptate nu-i“ de G. Dima, toate coruri mixte. Corul dirigeat de mâna dibace a tânărului învăţător Iuliu Crişan a cântat peste toate aşteptările de frumos. Nuansările fine, precisiunea esecutării, rotunjimea ensemblului, armoniile clare, toate acestea denotau pe de-o parte inteligenta străduinţă a membrilor corului, cr pe de altă parte priceperea şi bunul gust al tânărului dirigent, eştt din şcola măiestrului musicei noastre, George Dima. E greu să spui, ce a plăcut mai mult din punctele acestui concert. Mi se pare însă, că nu greşesc, deci afirm, că coroana concertului, atât ca composiţie, cât şi ca esecutare a fost piesa drăgălaşă şi de o fineţă rară a d-lui G. Dima „Nu-i dreptate