Gazeta Transilvaniei, iulie 1899 (Anul 62, nr. 142-167)

1899-07-22 / nr. 159

RESUCTiUSlA, iimmstratiuaeg şi Tipografa. BRAŞOV, piaţa mars nr. 30, Scrisori net­rancaîe du se primesc. Manuscripte du se rezrimei. S& SERATE ae trimesc la AD­­imiSTRAŢIUfiE în Braşov şi la eccraătritele Birourida awusioSupi. Itt Viena: M. Dukes Naeht. Aux Augenfeld St Emorich Leaner HernHah Sohalsk. Rudolf Sossg. A. Oppenks Naeht'. Anton Gopsu­k. Ia Budapesta : A. V. Goldber­­jjar, Ekstein Borost. In Ham­burg: Iftard­in & Ueamsnit, PREȚUL IKSERTlUKILOrî : o Be­ri» garmond pe o colona S Gr. sx 30 er. timbra pentru o pu­blicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina a 3_a o­­ftica 10 or. sau 30 bani. II. 159.­­A. 3*T TT Tv LSN­. Braşov, Miercuri-Joi 22 Iulie î3 August ! TT „gazeta“ iese la Mcare ti. Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei lunî 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumeră la tote ofi­­ciele­ poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Ataşamentul neutru Braut Adtmnistrat Ainea, Piaţa mart Târgul Inului Nr. 80, etegii I.: Pe un an 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. £C or. Cu dusul în casă : Pe un an 12 fl., pe 6 luni 8 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1809. Floricele dela serbarea Petőfi­­ i. Maghiarii au serbat Dumineca trecută la­ ţărmul Târnavei, în Si­­ghişora, memoria marelui lor poet Petőfi. Serbarea a fost strălucită, în­trunind pe representanţii întregei so­cietăţi maghiare, a tuturor facto­rilor vieţii publice şi literare ma­ghiare, precum şi un num­ăr mare de popor mai ales din Secuime. Era firesca manifestaţia aceasta de pietate faţă cu poetul adorat din partea naţiunei maghiare şi ea nu putea decât se fiă o vină dovadă despre alipirea şi însufleţirea, cu care poporul maghiar scie să-şi onoreze pe bărbaţii sei, cari au avut un rol însemnat în viaţa lui. Aniversarea morţii lui Petöfi luată din acest punct de vedere, ca o pacînică manifestaţie cu caracter naţional literar, n’avea se fia privită de nimeni, decât cu acel respect, ce-i datorim instiinţelor nobile cul­turale ale fiă­cărui popor. In caşul de faţă se recerea cu atât mai mult tact din partea aranjatorilor ser­bării, cu cât înse­şi împrejurările, în cari s’a stins viaţa lui Petöfi acum 50 de ani, redeşteptau memoria unei epoce dureroase, când poporele acestei ţări au încrucişat săbiile, în urma discordiilor seculare dintre ele, cari nici acum nu sunt încă delăturate. De aceea a trebuit se facă cea mai rea impresiune asupra tuturor oamenilor de bun simţ deja modul, cum pressa maghiară s’a insuit în ajunul serbării a esercita o presiune asupra Saşilor pentru participarea lor la festivitate, aşa că chiar şi cei mai moderaţi dintre aceştia aiceau: vom lua parte la serbare, fiind­că se cjice, că ea nu va avea caracter politic şi deci e de aşteptat, că sen­timentele naţionalităţilor din ţară nu vor fi nici într’un chip vătămate în decursul ei, — dar a ne însufleţi pentru aceasta serbare nu putem. Ei bine festivitatea a decurs în toata liniştea, dar nu s’a putut se nu cadă în decursul ei cuvinte grele re­lative la naţionalităţi, şi la raportu­rile lor cu Maghiarii, cuvinte, cari au turburat armonia caracterului speci­fic literar-cultural maghiar al ani­versării. Introducerea a făcut po­chiaristul Bartha bine cunoscut ca un adver­sar vehement al liberei desvoltărî a naţionalităţilor nemaghiare. El a vor­bit ca representant al societăţii Pe­tőfi şi salutând pe Saşii şi depută­ţia sârbeasca, ce erau de faţă, a escla­­mat: „Dar fraţii Români unde sunt? Se fi uitat ei aşa curând, că flacăra spiritului lui Petőfi a ajutat se se topesca cătuşele iobăgiei lor? Pe un popor liber îl împodobesce în mod mai demn recunoseinţa. Unde sunt?“ După Bartha, care în modul acesta ridicol, cu deplină ignorare a faptelor istorice, a voit se impute Românilor ca crimă neparticiparea la serbare, în loc de a recunoasce, că acesta era efluxul tactului şi bu­nului simţ al unui popor, care ţine la demnitatea sa, a urmat vice-pre­şedintele camerei ungare Tallian în a cărui vorbire se oglindeaza toata sumeţia, îngâmfarea, violenţa aspi­­raţiunilor şi toate rătăcirile, precum şi întreg spiritul pervers politic al rassei maghiare predominante. Tallian c­ise între altele: „Petőfi, care a fost născut Şerb, şi a purtat la început numele Petrovici, a do­vedit ca mulţi alţii prin faptele sale strălucite, că şi cei cu sânge ames­tecat, ba chiar şi cei de limbă streină pot şi trebue se se nască ca Ma­ghiari, de ea gustă fructele pămân­tului acestei patrii, se folosesc de avantajele legilor ei şi se bucură de scutul şi de sprijinul ei“. De aici deduce el principiul, „că fie­care locuitor al ţării, aparţină orî­cărei rasse, trebue se-şî afle mân­dria şi datoria de a fi un fiu cre­dincios al patriei maghiare şi de a fi în sentimente şi în lucrare una cu Maghiarii“. Vice-preşedintele camerei îl dă pe Petöfi tuturor naţionalităţilor de la Carpaţî pănă la Adria, ca esem­­plu de imitat. Pretinde aşa deja, ca toţi Serbii, Slovacii, Croaţii, Româ­nii, Germanii, se facă cum a făcut Petőfi, se-şî părăsască naţionalita­tea şi să devină cu trup, cu suflet Maghiari emulând unii cu alţiii de a ajunge la înălţimea „simţirei sale patriotice“. De când e lumea nu s’a mai pomenit o pretensiune atât de şu­­chiată ca acesta. Tallian sau mai bine 4 , vicepreşedintele camerei un­gare a făcut cel mai rău serviciu conaţionalilor săi, când într’un mo­ment atât de sărbătoresc pentru ei, s’a silit a ridica la rangul de prin­cipiu de stat renegarea propriei na­ţionalităţi. Discursul lui însă merită o critică mai amănunţită. Bilele dela Sălişte. i rlnilQT^AQ­­TAnniialfl a o­ f iîi-fii nAnBm V.* gv.tviui» »«' KJVVXVUUtJU jpou i;i 14. fond de teatru român. Raport special al „Gazetei Transilvaniei'-'. Sălişte, în 19 Iulie v. 1899. Spre completarea raportului meu te­legrafic de erl adaug, că la gară comitetul societăţii a fost întâmpinat la sosire de în­tregul comitet arangiator în frunte cu har­nicul şi neobositul său president d-l Dumitru Banciu, care a adresat comitetului un căl­duros discurs de bineventare. După acest adaus daţi-mi voie, D-le Redactor, să-mi conţinu raportul înce­put ori cu privire la serbările din ziua întâiu. Banchetu­l. Duminecă, ziua primă, la 2 ore a fost banchetul festiv în pavilionul helveţian, splendid şi cu gust decorat cu cetină verde. La 7 rânduri de mese lungi şedeau cei 220 participanţi, după­ ce peste 100 persoane nu au putut lua parte din lipsa de loc. Publicul este compus din olspeţi din Bănat, România, apoi din părţile apusene ale Ardealului, din Sibiiul şi comitat, şi din fruntaşii bravilor Sălişteni. La masă ser­vesc bucatele 20 de fete tinere din Sălişte, îmbrăcate în admirabilul costum naţional seliştenesc. Presenţa lor face feeric tabloul, or disiff­siţia ospeţilor este la culme, mai cu seama, că o tarată bună de lăutari şi bu­catele escelente contribue puternic la po­tenţarea ei. Primul toast îl rostesce cu suflet emo­ţionat de fericire prezidentul Iosif Vulcan pentru Majestatea Sa, după densul doctorul Galefariu, în numele Seliştenilor într’un dis­curs cu fond larg istoric, închină pentru president şi comitet, ca pentru purtători ai flamurei culturei naţionale române. Vice­­presidentul Om­diu vorbesce pentru comuna Sălişte şi fruntaşii ei, ca pentru locul unde viaţa naţională pulseza mai viu şi mai su­gestiv, formând un isvor de alimentaţie nesecat al luptătorilor pentru cultura ro­­mânescâ. Dr. Ioan Mihu (Orăştie), membru al comitetului societăţii pentru fond de teatru, salută pe delegaţii comitetului cen­­tral al Asociaţiunii, or d-1 asesor consisto­rial Zaharie Boiu mulţumesce în numele Asociaţiunei pentru frăţesca primire şi ac­­centuază necesitatea armonicei împreună lucrări a acestor 2 societăţi, cam­ acelaşi scop îl urmăresc. D-l George Dima (Sibiiu), membru al comitetului societăţii pentru fond de teatru, închină în sănătatea bravu­lui comitet arangiator, care necruţând nici o osteneală, cu zel mare şi cu un gust deo­sebit a arangiat primirea şi a întocmit fes­tivităţile astfel, încât oispeţii şi întreg pu­blicul au rămas încântaţi. D-1 advocat Dr. Amos Frâncu (Sibiiu) tpastază pentru drăgălaşele fiice ale Săliştei, cari cu atâta voiă bună şi plăcere s’au angajat a servi ospeţii la banchet, dând astfel cea mai fru­­mosă decoraţiă pentru festiva masă. D-1 asesor consistorial Nicolae Ivan (Sibiiu) vorbesce pentru poporul săliştean, a cărui cultură de minte şi de inimă esplică cu adevărat reuşita strălucită a acestor festi­vităţi. * rEsposiţiunea şi confecţionarea pachielelor. După terminarea banchetului, ospeţii pleca în corpore la şcollă, ca să insifceze esposiţiunea de lucrări de mână ale har­nicelor femei române din Sălişte. O sală snat.iósS ahia. note sä ínnaníí mnlfimoo no. ir - * ---- [---------------1— *«•*—'— — lor mai drăgălaşe obiecte, cari îşi datoresc esistenţa neîntrecutei abilităţi a manilor harnice ale femeii române. Ştergare, mese de oulmne, feţe de mese, feţe de perine, dăsagi, traiste, învălitore, cămăşi şi iie, pachiele, pălării, ţundre, pieptare şi cojoace, cârpe de mire şi fel de fel de ţesături, chindisituri şi brodării de-o rară frum­­seţă.... Dar cine ar putea să înşire totă mi­nunăţia de muncă, ce o produce femeia română din Sălişte? Noi bărbaţii suntem lipsiţi de condiţiile aperceptive necesare pentru de-a pute aprecia după merit aceste tesaure. Adevăraţii apreciatori au fost şi de astă dată damele române, cari nu puteau să admire în deajuns bogăţia şi frumseţea motivelor româneşci în cusături, fineţa şi greutatea de esecutare a pieselor espuse. Dar toţi câţi am cercetat acestă esposiţie, şi mai cu samă noi bărbaţii când am eşit de-acolo, am înţeles şi am simţit un lucru: că femeia română este pavăza cea mai pu­ternică a tradiţiei şi esistenţei noastre na­ţionale, că în hărnicia ei fără de sămăn re­­sidă toate virtuţile noastre, ca popor. Eşind de la esposiţiă, comitetul şi o parte a publicului a mers în casa ţărance­lor Ana şi Paraschiva Milea, primele şi sin­gurele ţesătore de pachiele în Sălişte. Pa­chiolul este un voal de mătase de-o supţi­­rime şi fineţe de paiangen, care servesce la ocazii festive, legat într’un mod parti­cular, simplu şi fermecător de frumos, drept podoba de cap a frumoaselor Săliş­­tene. Ana şi Paraschiva Milea după multe greutăţi, nu cu puţină cheltuelă şi cu mare isteţime, au aflat secretul artei de-a ţese aceste mătăsării fine dela singurul atelier de acest fel, ce se află pănă acum numai în­­tr’o singură casă în Sibiiu. Astfel ele au meritul de-a fi încetăţenit în Sălişte un ram de industria forte artistic şi rentabil, fă­când c­a sutele şi miile de florini ai Săliş­­tencelor, cari se cheltuesc pe pachiele în fie­care an, să rămână aici în Sălişte şi în mâni românesci. În faţa ospeţilor harnicele surori ţe­­seau mătasa străvejiă, servind cu toate es­­plicările necesare. Un pachiol gata costă 5—8 fl. Preţul variază după numărul fi­relor de aur întreţesute. O ţesător© con­­fecţionază în genere câte un pachiol pe ji* Conducătoarea atelierului, harnica femeiă Paraschiva Milea, mulţămind ospeţilor pen­tru onoarea, ce i-au făcut, a oferit din în­demnul inimei­ sale calde drept suvenire câte un pachiol confecţionat de dânsa doamnelor presidentului Iosif Vulcan şi a vice-presidentului Virgil Oniţiu, de bună sumă una dintre cele mai frumoase semne de atenţiune, de cami atât de bogată a fost adunarea generală din acest an în Sălişte. Concert şi teatru. Dans. Sora la 8 cosuri pavilonul „helveţian“, în care fusese banchetul, era schimbat în sală de concert. Fie­care locşor era ocupat de lume, om lângă om într’o desime im­penetrabilă ocupa spaţiosa sală, erau vre-o 400—500 persoane în sală, şi alte vre-o 300 persoane în jurul pavilonului, cari regretau zadarnic, că pavilonul nu-i mai poate în­­căpea. Lumea aştepta cu mare încordare primul debut al „Reuniunei române de cân­tări din Silişte“, înfiinţată pe la Paşti în anul acesta prin harnicul învăţător şi ac­tualul ei dirigent Iuliu Crişan. Cortina se ridică. O privelişte feerică se desfăşură înaintea ochilor publicului. La lumina albă de acetilen, un cor mândru de 50 persoane, toate îmbrăcate în elegantul costum naţional seliştenesc, având în faţă pe drăgălaşele fiice ale Seliştei, or în rân­durile din fund pe robuştii Sălişteni,­­ farmecă privirile publicului adunat. Concertul se începe cu „Hora dobro­geană“, de N. Popovici, şi „Ce faci Ioană“ de G. Dima ; urmeaza „Trei cântece popo­rale“ de Mendelsohn, apoi „Bradul“ de Hauptman şi în fine „Nu-i dreptate nu-i“ de G. Dima, toate coruri mixte. Corul dirigeat de mâna dibace a tâ­­nărului învăţător Iuliu Crişan a cântat peste toate aşteptările de frumos. Nuan­­sările fine, precisiunea esecutării, rotun­jimea ensemblului, armoniile clare, toate acestea denotau pe de-o parte inteligenta străduinţă a membrilor corului, cr pe de altă parte priceperea şi bunul gust al tânărului dirigent, eştt din şcola măies­trului musicei noastre, George Dima. E greu să spui, ce a plăcut mai mult din punctele acestui concert. Mi­ se pare însă, că nu greşesc, deci afirm, că coroana con­certului, atât ca composiţie, cât şi ca ese­cutare a fost piesa drăgălaşă şi de o fi­­neţă rară a d-lui G. Dima „Nu-i dreptate

Next