Gazeta Transilvaniei, august 1899 (Anul 62, nr. 168-192)

1899-08-01 / nr. 168

Pagina 2 Un organ al Cehilor tineri caută se apere atitudinea acestora. El duice între altele, că prin înfiinţarea şcolei politechnice celtice guvernul a arătat bunăvoinţa de a esecuta programul dreptei. De aceea n’ar fi consult, ca Cehii tineri se devină prea nerăbdători, căci prin acesta ar periclita împlinirea celorlalte dorinţe celtice. Din aceeaşi parte a Cehilor tineri înse contele Thun este mereu înteţit se nu şovăiască şi se dovedescă prin „fapte energice“, că ţine a merge mână ’n mână cu dreapta din parlament. Guvernul e într’o posiţie puţin de invidiat, mai ales că la tomnă trebue se conchieme „Reichsrathul“ şi are necesitate de alegerea membrilor pentru delegaţiunea austriacă, fără de care totul trebue se stagneze şi va compromite chiar şi posiţiunea de putere mare a monarchiei. Intr’aceea resună prin toate unghiurile imperiului strigătul de luptă: Ori ei, ori noi! FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Un vis despre trandafiri*). Deca trebue să visez, atunci lăsaţi-mi să visez despre trandafiri. Vechia grădină părea un câmp în flăcări, ori încătre te uitai, nu vedeai decât stufuri de trandafiri roșii, care formau alee de-a lungul cărărilor acoperite cu pietriş, trimiţând parfumul lor fiecărei adieri a vântului, şi aruncând din când în când petale pe pământ, pe când alţii se resfăţau înaintea îngustelor ferestre ale chiliilor majestosei clădiri, de unde ochii maicelor i-au privit atâţia ani! Ei îşi clătinau capetele uitându-se înăuntru chiliilor pe ale căror scânduri de stejar produceau umbre tremurătore, unde atâtea suflete petrecuseră cesuri întregi în rugăciuni şi meditaţii. Stăpânul mănăstirei se plimba printre flori privindu-le cu un dulce zîmbet, vesel şi plin de mulţumire. Bătrânul le iubea forte mult. El găsea mângăerea, pacea, repausul, tot ceea ce Dumnezeu espune vederei în aceasta mare carte a naturei, în grădina sa, şi având o inimă mare şi natură generosă, lăsase de multe ori să frecă cupa plăcerei şi lumei de afară. Acei pe care -i iubise mai mult pe pământ, fusese chiămiiţî în alte regiuni mai căldurose şi pline de sere, şi viaţa lui ar fi fost tristă fără bucuria, pe care o găsea în frumseţea ce împresura. Amieda se apropia cu paşi repezi, albinele bîzăiau alene în teiul mare, sub care bătrânul se tolănise. Cântecul pasărilor s’a schimbat într’un ciripit infinit de dulce şi plăcut, or grădina printr’o putere magică părea prefăcută în palatul prinţesei din basme, pe când bătrânul se lăsa în voia acestei puteri, şoptind: „Mulţumesc Ţie Domne, că sufletul meu are loc în lumea Ta mărâţă“. Şi adormi cu liniştea unui suflet neprihănit. Natura încadra atât de bine şi atât de frumos pe bătrân, peste al căruia cap trecuse şi uragane ale vieţei! Era natural, ca gândurile sale să se îndrepteze spre iubitele-i floricele, chiar în vis, când în preajma erau trandafiri de diferite colori cu mirosuri înmbătătore. In adevăr niciodată nu mai veciuse astfel de flori, ca acum, care salutau buna venire în minunata grădină visată. Un dor nebun ’1 muncea de a vede pe grădinarul sub a cărui îngrijire înfloreau astfel de trandafiri și nerăbdător dorea să-l întrebe prin ce mijloce minunate a putut ajunge la atâta perfecţiune, căci în asămănare tot ceea ce a cultivat el ii părea sărăcăcios şi comun. Pe când aştepta şi tetă fiinţa sa era îmbătată de parfumul trandafirilor, o voce lim- J pede melodiosă şi isbi auciul şi atunci băgat de samă, că lângă el se afla persona mult dorită, de o frumseţe orbitoare, care ’l privia blând. Bătrânul căpătând curagiu, sfiicios şi tremurând disc . Stăpâne, tradafirii Tăi sunt aşa de frumoşi şi minunaţi, că nu îndrăsnesc să-mi ridic umila-mi privire spre ei. Mai înainte, ca să fi vădut florile tale, eram mulțumit de ale mele. In adevăr mă mândream cu arta de a cultiva ce’mi fusese dăruită de tine, însă acum nu îmi mai pot privi florile tot ca mai înainte, când văd adevărata artă aci. Spune-mî, Te rog, cum aşi putu să am o grădină ca acesta ? „Privesce, locul unde te afli e sfânt, e grădina lui Dumneceu, şi oricât de frumosă ar fi a ta, tot nu ar pute să fie ca acesta. Cu toate acestea ai avut din aceşti trandafiri, după cum au toţi copiii mei“. Şi ducându-l la un rond, în mijlocul căruia era un trandafir de un crem forte plăcut cu mijlocul galben auriu, continuă: „Cu acest trandafir însărcinez pe îngeri să-l dea numai câtorva pe pământ, el este trandafirul geniului. Apropie-te, mirosă şi priveşte-i petalele în linişte. Sunt mulţi, cari doresc să-l aibă, dar unii ’l au numai spre a-l târî în noroi, şi astfel îi batjocoresc numele, pe când numai câţivani cultiveză astfel ca parfumul său să înalţe sufletele muritorilor în sferele înalte“. Sub îngrijirea acestora trandafirul geniului înfloresce încrecit, dar vai de acela, care nu îngrijesce bine nestimata flore din grădina împăratului ceresc. Ajungând lângă un alt trandafir, care părea a fi primit întâiul sărut al zorilor, se opriră. Bătrânul privi lung acest trandafir, pe care de singer îl văduse odinioră. Mirosul lui atât de cunoscut, îi atinse corda inimei și îi răscoli amintirile. Inima îi bătea repede şi ochiii se scăldară în lacrimi. Atunci stăpânei grădinei zise : „Acesta este trandafirul amorului. Forte puţini sunt acei, care îl posed în deplină perfecţie, cu toate că sunt mulţi imitatori. „Prietene, tu ai cunoscut acestă flore mai de demult, ţi-o trimisesem prin ângerul meu, să o păstrezi“. „Vai, răspunse bătrânul, săracă și gata a fost inima-mi fără el. Din adâncul inimei *) Din „Spiculrîu de I. Achimescu, .tradusă ’din englezesce. * Revista politică. Pănă mai eri alaltăerî foile unguresc! nu se îndeletniciră cu altceva, decât a publica articule despre vestita „frăţietate“ dela banchetul episcopului Groldiş din Arad. Au tălmăcit şi răstălmăcit în toate chipurile vorbele, ce s’au schimbat acolo între cei cu „frăţietatea“ — toate înse conglăsuind în părerea, că Ungurii vor şi ei se fie „fraţi“ şi „prietini“ cu Românii, deci aceştia se vor închina pe viitor „ideii de stat unitar maghiar“ şi dacă vor recunoasce, că în ţara aceasta numai Ungurului i se cade domniă, numai el poate se poruncească şi se facă rânduială după cum îl taie capul şi inima, or ceilalţi trebue se se plece, se se umilască şi se se mulţăniască cu ce li se dau de „generosul“ stăpânitor. Multe dintre gazetele unguresc! nu cred, că se va alege ceva de Domne-ajută din treba cu „frăţietatea“, ba s’au găsit jurnale, cari se cară, ca Românii — déca, voesc „frăţietate“ cu Ungurii — se dea mai întâi o dovecţî de bună purtare „patriotică“, se pună arma jos şi se nu mai câră nici un fel de drepturi, că dar destule drepturi au ei, când li se dă voiă de a suge „aer unguresc“ şi de a se hrăni cu „pâne ungurescă“. Veciî, veciî! Tot sunt isteţi domnialor. Te râgă şi te ferecă de mâni şi de piciore, apoi te îmbiă cu „pace“ şi „frăţietate“. Dar ce folos de-atâta osteneală şi cu „frăţietatea“ asta, ca şi cu altele de felul ei! Românii n’au lipsă de pupături, nu se încăliresc de focul domnilor, cari ciocnesc pahare la veselia. Ei vor dreptate şi libertate, vor drepturi naţionale şi viaţă naţională, vor ca un cuvânt se trăască şi se se desvorte, ca Români şi numai ca Români, or nu ca slugi ai altora de viţă streină. Astea le vor şi astea le cer dela aceia, cari le îmbiă „frăţia“, înainte înse de a le desface legăturile, cu care sunt strînşi, ca se nu se mai potă mişca liber, ca Români! Maghiarul devine nervos, mânios şi-şi iese din fire şi numai atunci, când i se revocă amintiri din trecutul dezastruos şi jalnic pentru el. Trece toate mărginile şi furia îi cuprinde, când se întâmplă, de pildă, ca statua lui Hentzi se fiă din nou ridicată şi desvelită serbătoresce, cum se face tocmai acţi la Budapesta. Se scie, că 50 de ani au trecut de când generalul austriac Hentzi a făcut luptând eroicesce şi apărând cetatea Buda în contra armatelor lui Kossuth. Atât au agitat în dietă, în gazete şi prin tot felul de mijloace în contra monumentului, ce i s’a ridicat lui Hentzi pe piaţa sf. George din Buda, pănă când din graţiosa voinţă a monarchului, monumentul a fost ridicat anul acesta din piaţa Budei şi, împreună cu osemintele eroilor căcauţi alături de bravul general, a fost dus dinaintea scelei de cădeţi din Budapesta, ca tinerimea ce se pregătesce în acea şcolă militară, se aibă pururea înaintea ochilor statua eroicului militar, care cu credinţă a servit pe monarchul seu. Astăzi, monumentul se desvălesce din nou în mod sărbătoresc. Ce se întâmplă însă? O sumă dintre Maghiari, pe care numai ori alaltăerî ’i văcturăm îndumnecreind la Sighişora pe poetul lor Petöfi, care la 1849 a căcut în lupta insurgenţilor maghiari contra monarchului lor legiuit, tocmai aceştia, dicem, se ridică în potriva monumentului, ce din nou se desvălesce acră în amintirea acelor soldaţi, cari fideli jurământului lor, au murit pentru tron şi patriă. O serie din gazetele unguresc au scris săptămâna acesta în mod extraordinar de pătimaş, agitând pe kossuthiştii din ţara întregă contra serbării şi îndemnându-i să se adune pe cina de acum la Pesta şi să protesteze cu alaiu şi sgomot. Pe generalul Hentzi îl numesc „bandit“, „unealta camarillei“, „bestiă“, „hienă“ şi câte şi mai câte astfel de epitete murdare aruncă asupra memoriei lui. Ba „Egyetértés“ pe care l’am primit acţi, nu se sfiesce a publica în fruntea poestă în care se dice: „Dar tot se aude încă acel urgisit „ Gotterhalte“ Banda militară a lui Francisc Iosif îl suflă, îl suflă... Fiăcare regiment maghiar al lui, varsă lacrimi în gledă.. .. Dar nici acum nu s’a împăcat împăratul cu regele? Vedeţi, cum îl bate şi-l plesnesce cu sbiciul! Rege maghiar, de ce nu iei sbiciul în mâna şi să baţi cu el pe imperatul ? ... Sau doar’ aştepţi, ca naţiunea să se ridice?...“ Aşa lucreazi, aşa vorbesc şi aşa agită ei, când li se năzăresce, că sunt „vătămaţi“ în sentimentul lor naţional. Tot aşa vorbesc şi fac ei însă, când e vorba, ca Românii sau alt popor să ridice monumente de pietate în amintirea bărbaţilor mari din sinul lor, cari în diate de restrişte ale revoluţiunei, au apucat arma, ca să apere drepturile şi libertatea poporului credincios patriei şi monarchului legiuit. * In alta parte numărului de azi vorbim despre stările din Austria şi despre duşmăniile mari dintre Germanii şi Slavii împărăţiei austriace. Duşmăniile acestea s’au dat pe faţă în mod îngrozitor în orăşelul sloven Cili din Stiria. In Cilii s’a desvălit Miercuri monumentul învăţatului slav Oblak. Cu prilejul acesta s’au dus la Cilii 200 de studenţi cehi, ca prin presenţa lor să înalţe festivităţile desvălirei. In Cilii locuesc însă şi Germani. Aceştia, sub pretext, că Slovenii şi Cehii vor să demonstreze în contra Germanilor, au aranjat o mare demonstraţiune în contra Slavilor, faţă de cari nutresc ură neîmpăcată, vădând şi convingându-se di de di cum Stiria locuită în masse compacte de Slovenîa dî mâne va fi cu totul pierdută pentru Germani. Adunându-se în mare număr, Germanii au rupt un stindard slav de pe casa naţională a Slovenilor, numită „Narodni Dum“, apoi au bătut amarnic pe deputatul sloven Decko. După amiadî sosiră în Cilii studenţii cehi din Laibach, pe cari Germanii i-au primit cu plată de pietri. Cehii s’au refugiat în edificiul „Narodni Dum“, pe care Germanii între cântece de „Wacht am Rhein“ etc. şi urlând ca eşiţî din munţi, l’au asediat formal. Tata noaptea Germanii au ţinut ocupat acest edificiu, şi pe toţi Slavii, cari cutezau să iese de acolo, îi bateau cu ciomegele fără îndurare. Furia Germanilor crescu la culme, când Slavii începură se pusce pe ferestri şi un înveţător sloven ucise prin glonţ pe un comerciant german. Ucigaşul a fost arestat, el ar fi fost sfâşiat momentan, dacă nu-i apera poliţia. După miedul nopţii scenele acestea se repetară. Doi Germani fură răniţi prin glonţ de revolver, şi stradele se puseră în mişcare la strigătul Germanilor, că sunt împuşcaţi ca cânii. A intervenit atunci poliţia şi miliţia, dar ordinea totuşi nu putu fi restabilită. Slovenii şi Cehii cântau cântece slave, Germanii „Wacht am Rhein“. Abia spre doua miliţiei i-a succes a face în câtva ordine. Atunci studenţii cehi, conduşi de miliţie, părăsiră orăşelul Cilii, înse în trecerea lor prin oraş, fură bombardaţi cu pietrii de cătră Germani. A fost aşa-car în Cilii o adevărată revoluţiă între Slavi şi Germani. * Din străinătate remarcăm visita ministrului frances de esterne la Petersewburg, cu care prilej s’a dat c’o do- ' / ] vadă mai mult, despre legăturile pu- ternice dintre Francia și Rusia. In onoarea ministrului frances s’a dat un prând la ministrul rusesc de esterne contele Muraviev. Cu ocasia acesta cei doi miniştri au ținut toaste, în care s’a arătat cât de mult legăturile, cari unesc Francia cu Rusia, au apropiat Parisul şi Petersburgul. Ministrul frances fu primit şi de Ţarul Nicolae, care i-a conferit ordinul „St Alexandru Newsky“ în brilante. * Mult sgomot face acum în pressa din lumea intrega revizuirea procesului Dreyfus, care s’a început la 7. c. în oraşul Rennes din Francia. Toţi din toate părţile se întrăbă: fi-va Dreyfus din nou osândit? Tribunalul militar a ascultat pănă acum pe Dreyfus şi s’a ocupat cu aşa numitul dosar secret, pe basa căruia Dreyfus fu osândit şi exilat în 1894 pe insula Dracului. Şedinţele publice nu se vor deschide, probabil, decât Luni. Atunci se va începe şi ascultarea martorilor în acest sensaţional proces. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 168.—1899.