Gazeta Transilvaniei, octombrie 1899 (Anul 62, nr. 217-241)

1899-10-01 / nr. 217

Pagina 2. Face apoi istoricul mişcărei şi a luptelor Românilor uniţi de la 1870—71 în contra tendinţelor îndreptate contra autonomiei bisericei lor, pe care o consideră, pe baza drepturilor ei, ca biserică naţională independentă, cerând un congres deosebit greco-catolic al provinciei lor metropolitane. Pe acelaşi punct de vedere stau Românii şi clerul lor şi astăzil, or metopolitul Mihályi s’a provocat la protestul adunărei Românilor din Olusi, de acum doi ani, cu ocasiunea ultimei conferenţe episcopesci. „S. d. Tageblatt“ încheia apoi aşa: „In cercurile romano-catolice este privită aceasta atitudine a Românilor uniţi ca espresiunea unor tendinţe naţionale-politice, care n’ar trebui să fie adusă în legătură cu autonomia catolică regnicolară, ce este a se înfiinţa. Li se mai ia în nume de rău Românilor uniţi, că nu voesc să se sfătuescă în comun cu catolicii, ci se separă de ei în mod ostentativ, ba ridică şi proteste. „De altă parte însă nu se poate nega, că provincia română unită posede de drept şi de fapt o autonomiă, a cărei susţinere într’aceea n’ar sta în contradiceia cu înfiinţarea unei autonomii regiipolare. Căci nu poate fi problema şi destinaţia acestei autonomii regiipolare, de a nimici drepturile esistente ale corporaţiunilor bisericesci, precum se cere să fie asigurată şi esistenţa mai departe a statului romano-catolic în Transilvania, în cadrul proiectatei autonomii regincolare. „Dreptul provin cel bisericesci a Românilor uniţi, de a-şi susţină — ca atare — organisaţiunea ei deosebită, drepturile şi averile ei, nu poate fi contestat. Nu se poate însă trece cu vederea, că aceasta posiţiune deosebită ca instituţia autonomă bisericescă are necesitate şi de recunoascerea de drept public prin legislaţine. „Aceasta recunoascere va fi, probabil, mai uşor de dobândit în cadrul autonomiei catolice regincolare, decât deci Românii uniţi vor păşi cu o pretensiune separată înaintea guvernului şi a dietei. „Vârîrea unor asemenea tendinţe naţionale politice in aceasta afacere bisericescă creeză fără îndoală nouă greutăţi însemnate. Românii urmăresc aceeaşi tactică, ca în Gestiunile curat politice. Precum aici au decis şi proclamat pasivitatea ca directivă, aşa vor să declare ca directivă şi pe teren bisericesc neparticiparea. „Poate cineva să fie de deosebită părere asupra unei astfel de atitudini abstinente în viaţa publică, de fapt pasivitatea observată din partea Românilor de decenii este o calamitate (?!), de care numai atâta este îndoios, deci ea e spre mai mare stricăciune statului, sau poporului român. „De vor persevera Românii uniţi în atitudinea lor respingătore faţă cu congresul catolic regnicolar şi faţă cu autonomia catolică, ei abia vor putea împedeca înfiinţarea acestei instituţiunî bisericesce, dar prin atitudinea lor vor crea bisericei catolice şi şi guvernului mari dificultăţi, prin cari activitatea salutară a nouei instituţiuni ar fi în mod însemnat îngreunată şi împedecată. „O înţelegere echitabilă s’ar cere aici urgent. Românilor ar trebui înainte de tote să li se dea garanţă: 1) că autonomia provinceilor bisericesce nu va suferi nici o scădere şi îndeosebi, că jurisdicţiunea de sine stătătora a archiepiscopului român unit în cadrul autonomiei bisericesci regnicolare să rămână neatinsă şi apoi, ca naţionalitatea şi limba Românilor uniţi să nu fie ameninţată sau chiar scurtată nici într’un chip. „Dată fiind marea sensibilitate a Românilor în lucruri naţionale, fără a li se da asemeni garanţii îndestulitare nu se poate conta la aceea, ca Românii uniţi să se alăture la autonomia catolică regnicolară şi astfel aceasta instituțiune ar rămane neperfectă și ar pute ajunge scopurile la cari nisuesce numai în mod neîndestulitor“. * Din tenorul, în care este ținut întreg articulul acesta, ce i s’a trimis fetei săsesc sibiiene din Budapesta, vedem, că autorul lui este bine informat asupra mersului lucrurilor şi credem a nu greşi, deci admitem, că şi-a luat informaţiuni chiar din cercurile guvernamentale, ba pare încâtva inspirat de vederile şi temerile, ce domnesc în aceste cercuri. Acesta reese mai întâiu din părerea, ce şi-o dă asupra neparticipărei Românilor uniţi la congresul catolic unguresc şi din accentuarea eventualităţii — poate nu tocmai neplăcută guvernului — că în urma atitudinei hotărîte de aperare a Românilor uniţi, autonomia catolică regnicolară proiectată s’ar stînjini, pentru că nu şi-ar putea ajunge, decât numai în mod nesuficient scopurile sale, împrejurarea, că autorul se mai folosesce de ocasiune spre a-şi da pe faţă marea sa nemulţămire cu pasivitatea politică a Românilor, ne aduce involuntar aminte de articulii, ce-i scria nu de mult deputatul sas guvernamental Pildner prin foile unguresci, sfătuind pe Români se se lapede de pasivitate şi se se împace cu Ungurii. De-altmintreiea trebue se recunoscem, că autorul articulului mai sus citat din „S. d. Tagbl.“ consimte cu vederile noastre într’un pujct capital, recunoscând, că Românii uniţi posed şi de fapt o autonomie propriă şi că nu vor suferi niciodată, ca se fiă atinsă naţionalitatea şi limba lor în biserică. torsătura, ce s’a petrecut în politica internă, nu însemnază nici o catastrofă pentru poporul cehie. E adevărat, că poporul ceh a fost ofensat, deprimat, desilusionat şi răsplătit cu nerecunoscinţă. Cu toate acestea cumplita catastrofă a suferit’o altul. E învins principiul autorităţii, capitulând înaintea trădătorei obstrucţiuni. Pentru nimicirea obstrucţiunei ar fi fost de ajuns două companii, pentru delăturarea situaţiunii actuale n’ar ajunge nici două oştiri întregi. „Acum e cestiunea, deci Austria e în stare să afle o formulă constituţională, pentru a face din imperiu o mare Helveţie locuită de popoare mulţămite, sau e hotărîtă să devină jertfa ideii pangermane. Dar nu numai autoritatea statului a fost călcată în piciore, ci şi în şirurile noastre se poate vorbi despre învinşi. învins a fost acel oportunism, care s’a încuibat În noi în era Thun-Kaizl, acel estrem oportunism, care numiam noi servilism la Cehii bătrâni. Noi am perdut multă vreme prin ministerul Thun. Ei, şi acum ? Punctul de gravitaţiune al situaţiunei zace acum în raportul Cehilor tineri faţă de celelalte partide ale dreptei. „Dreapta s’a născut sub Badeni, sub presiunea obstrucţiunei. Caracterul ei a fost la început negativ, mai târeziu însă a îmbrăcat formă positiva. Aceasta formă a fost esprimată în proiectul de adresă al contelui Dziduszycki în următorele două principii : egală îndreptăţire şi autonomie. Principiul egalei îndreptăţiri e adâvărănit, şi acum e rândul dreptei să arate, că ea nu e tare numai în direcţiune negativă, ci şi în defensiva positivă. Noi trebue să pretindem din partea dreptei, ca ea în urma violării egalei îndreptăţiri, să-şi tragă consecinţele faţă de guvern. Cine crede de altmintrelea, că actualului cabinet îi va urma în curând un cabinet al dreptei, se înşală, amar. După presanta capitulare înaintea obstrucţiunei, nu mai e de sperat, că cineva ar fi dispus să încapă o nouă luptă contra obstrucţiunei. Dreapta poate acum alege: decă voeste să delăture cabinetul în unire cu noi cu mijloace parlamentare, sau deca preferă să fiă însăşi sdrobită din partea cabinetului“. XVII Vlacfii încep a se rări, căci pe semne se născuse deja proverbul: „După ce e prost, îl chiamă şi Vlad“. „Tot aşa au păţit’o T Udrea şi Nan, două dintre cele mai usate nume din primii secoli ai istoriei muntene, despre care astăcil poporul efice: Care cum venea Tot Udrea ’l chiăma. Sau: „Caută Nan epa, şi el călare pe ea“. „Etă în ce mod căderea unui nume propriu în derisiune este o probă istorică despre exagerata-i popularitate într’o epocă anterioră. „Acesta ursită isbise şi pe Muşat... Printre ţăranii munteni nea-Muşat, ca şi nea-Vlad, ca şi nea-Udrea, ca şi nea-Nan însemnéza astăzii pe un prostolan. Aci îşi are locul esclamaţiunea bătrânului Oraţiu : Non semper idem floribus est honor! „Poporul şi copilul cu atât mai iute se satură de un lucru şi-l aruncă stricat sub picioare, cu cât mai mult le plăcuse“*). Aceeaşi tendinţă eufemistă, care face pe Român să se ferească de aceste nume deochiate şi deci de rău augur, esplică şi altă apariţiune pe terenul nomenclaturii individuale la poporul nostru, înţeleg schimbarea numelor de botez. Se soia adecă, că în multe părţi locuite de Românie obiceiul ca numele copilului se fie schimbat, în cas, că copilul e deochiat sau preste tot, de câr e ,persecutat de vre-o bolă, respective de vr’un duh necurat, care, după credinţa poporului, a luat în stăpânire corpul bolnavului. Espedientul în astfel de caşuri este, că numele de botez e schimbat cu unul nou, dându-se preferinţă în primul rând numelor de animale, or acesta se practică în credinţa eufemistică, că duhul se va înspăimânta de numele animalic al bolnavului sau cel puţin nu î l va mai recunoasce sub numele cel nou şi aşa îl va încunjura pentru totdeuna. Un exemplu cunoscut de asemenea schimbare e în istoria nostră naţională caşul lui Horia, feciorul lui Florea Nicolae, numit din botez Vasile. Numele i-a fost deja de mic preschimbat în Ursu, pentru ca vialul şi isteţul copil să nu fie cumva deochiat. Numele din botez al cunoscutului nostru poet moldovean de la începutul veacului, Costache Conachi, asemenea a fost Alexandru şi nu Constantin. Părintele Marian se esprimă în punctul acesta astfel: Deci un copil e atacat şi maltratat de vr’un spirit necurat, său e cuprins de vre-o bolă grea şi nu se poate de grabă mântui de densa." Româncele din Bucovina îndatineazâ a-i schimba numele de botez şi a-i da alt nume, credend, că prin aceasta atât spiritul cel rău, cât şi boia se depărteazâ dela dânsul şi se însănătoşeză“.*) Datina e cunoscută şi în Moldova, Ţara Românască, Transilvania, Ungaria, ba se pare, că şi în Macedonia. Obiceiul se pare că e foarte vechiu, căci stă ce ne spune răposatul episcop Melchisedec**) : „Despre acest fiu a lui Ștefan cel Mare, Bogdan al doilea, observăm, că el mai avea și supranumele de Vlad. De aceea *) Marian, Nascerea la Români pg. 222. **I Biserica ortodoxă, an. VI (1882) pag. 690—r.91. în o mulţime de urice ale marelui Ştefan el se amintesce cu amândouă aceste numiri“ ; apoi continuă aşa: „Obiceiul de a avea două numiri, unul din botez, altul adaus pe urmă din motive superstiţiose, esistă şi astăfi la poporul român. Când un copil zace de o bolă îndelungată, mai ales însoţită de spasmuri, mamele schimbă numele bolnavului crectând, că prin acesta ar ascunde precum copilul de spiritul cel rău, care după credinţa lor produce boia. Cu modul acesta copilul rămâne în totă viaţa cu două nume, unul cel din botez, altul cel superstiţios“. In ceea ce privesce numirile, cărora se dă preferinţă le slimbarea numelui de botez, tot la părintele Marian cetim următorele : Numele cele mai usitate, cu deosebire la Românii din Bucovina, cari se dau copiidin causă de bala, sunt mai ales de acelea, cari nu se află în cărţile bisericesc, și în special nume de ferd sărlatice, precum pentru băeți: Lupu dimin. Lupușoru, Ursu, dimin. Ursulică, Ursache; or pentru copile: Lupă și Ursă. *) Hașdeu, Ist. crit. 1874, pag. 87 ; vedi și Candrea, Poreclele Sa Români; Șăineanu, Semasiologia pg. 230. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 217.—1899. Un Ceh tiner asupra situaţiunei. Precum seim şi precum firesc inern este, în sînul Cehilor tineri domnesce aefi din causa întorsăturei, ce au luat’o lucrurile în Austria, cea mai mare iritaţiune. Un deputat ceh tînăr i-a dat espresiune forte viuă şi elocventă într’un discurs, ce l’a ţinut înaintea alegătorilor săi din Brod (Boemia). El cjise întră altele: „Esperimentul început în era Thun, Kaizl s’a terminat cu un deplin fiasco, în Afacerea Hentzi în dietă. Am semnalat deja, că în şedinţa de Marţi a dietei din Pesta s’a suferat din nou de cătră kossuthişti afacerea Hentzi, acesta armă cu care oposiţia maghiară poate deocamdată să facă puţin svon şi gălagiă în contra guvernului. Afacerea a fost sulevată prin un vot separat dat de doi membri ai stângei estrems, în care se cere ca petiţiile sosite în cestiunea monumentului Hentzi de la comunele Szegvar, Szigetvar, Şalonta-mare şi Czegled să fie puse spre desbatere în merit. Petiţiile acestea cer, ca guvernul să fie îndrumat a câştiga satisfacţia onoarei naţionale vătămate, să tragă la răspundere pe arangiatorii sărbării Hentzi și sí íngrijéscá, ca monumentul să fiă depărtat din Ungaria. Pentru acesta a vorbit mai íntáiu Eraneisc Thaly, apoi Francisc Kossuth. Acesta polemisa mai íntáiu cu ministrulpreședinte Szell, care pe la finea lui !a Septemvre, când a fost mai íntáiu vorba de serbarea Hentzi, (fise, că ceea ce s’a făcut a fost corect, că honvecjimea a luat parte la desvălirea de a doua a monumentului, pentru că ea face parte din armata comună etc. Kossuth provocă pe Szell să-i arate un singur esemplu, ca regele şi armata unei ţări să fi ridicat monument morţilor, cari s’au luptat esclusiv în contra ţării. Coloman Thaly spune, că statua Hentzi este şi ae fi tot cea vechiă. Pe ea stă inscripţia: „Für Keiser und Vaterland“. Inscripţia aceasta e vătămătore pentru Maghiari, căci Hentzi şi ai lui s’au luptat numai pentru împărat, dar nu şi pentru patria. Să poftesc ministrul preşedinte să meargă la statuă şi se radă de pe ea acea inscripţiune vătămătore, căci atunci naţia întregă îl va aplauda. „Hentzi a fost un distrugător ordinar, bombardatorul unui oraş nevinovat Ei şi ai lui au fost tâlhari, cari au voit să nimicescă parlamentul, unde se sfătuia naţinea, apoi museul naţional, Academia Ludovică şi podul de fier. Şi înaintea acestora se închină stăgui honvezilor!“ Au făcut onoruri unui om, care a călcat jurământul pus pe constituţia maghiară, şi au făcut onoruri aceia, cari deasemenea au jurat pe acesta constituţia. Asta e cea mai adâncă vătămare a consciinţei naţionale. Ministrul preşedinte dice, că numele lui Hentzi n’a fost pomenit, ci s’a amintit despre toţi colectiv. Ei bine, der Allnoch o bestiei barbară (Mare sgomot în dreapta şi stânga. Preşedintele sună clopoţelul şi chiamă la ordine pe orator.) Da, pe paginele istoriei acest om nu va avea niciodată alt nume. In fine Thaly cere, ca camera se primeasca propunerea făcută în votul separat. Mai vorbesce încă Lakatos tot în spiritul antevorbitorilor săi, alfise între altele, că în Ungaria se cresc soldaţi simbritişi austriaci şi că statua lui Hentzi n’are nici o îndreptăţire în Ungaria. Discusiunea s’a continuat şi în şedinţa de eri. Kossuthiştii vor cu orice preţ să facă din acestă afacere cap de acusaţiă în contra guvernului. Ultlmatui Transvaalului. In conflictul dintre Englitera și Transvaal s’a apropiat momentul decisiv. Guvernul din Transvaal a adresat guvernului angles un ultimat în termini forte energici, de următorul cuprins: 1. Toate punctele litigiose dintre Englitera și Transvaal să fie regulate în mod amical prin un tribunal ales; 2. Trupele engleze de la granița Transvaalului să fie toate retrase; 3. Trupele so-