Gazeta Transilvaniei, octombrie 1899 (Anul 62, nr. 217-241)

1899-10-14 / nr. 228

REDACŢIUNEA, iSminisîraţîunea fi Tipografia. SSA80V, piaţa mare Mr. 30. Scrisori aefrn.nca.ie nu 79 primesc. Manuscripte nu se retrimet. IHI8ERATE se primesc la AD­­XiMISÎRAŢIUeE în Braşov si la TAi'mătrtrele Birouri de anunciurî: Ia Yiena: M. Dukes Nachf. $9ax. Außenfeld & Emerioh Lesner, Haînrloh Sohalek. Rudolf Mosso. A, Oppellks Naehf. Anton Oppelik. £nBudapesta : A. V. Qoldber­­gar, Ekstein Bornat. In Ham­burg: Karolyi & Llebmann. PREȚUL INSERȚIUNILOR : o se­nă garmond pe o coloana 6 or. in 30 or. timbru pentru o pu­blicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina a 3.a o­rii­ă 10 or. sau 30 bani. NI. 228. Brașov, Joi 14 (28) octomvre. AAN * j JJh K HJL LXNI. „CAZETA“ iese în flacare fl. ADonamente pentru Austro-Uagan­a: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România și străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braţ» Administraţiunea, Piaţa zr.aic Târgul Inului Nr. 30, etsşit I.: Pe un an 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă : Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. seu 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Din causa s­tei sărbători (Ilarul nu va apără până Vineri seara. „Puritatea“ alegerilor. In sînul partidelor unguresc! se fac tot mai mari pregătiri pentru viitoarele alegeri de deputaţi dietalî, care au se urmeze, probabil, în pri­măvara­ viitoare. Ne mai pomenitele ilegalităţi, abusurî şi volnicii, ce au caracterisat întot­deauna alegerile un­guresce şi care au culminat sub fos­tul ministru-preşedinte Banffy, ajun­seră pănă la aşa grad, încât au for­ţat în cele din urmă aducerea cu­noscutei legi privitoare la jurisdicţiu­­nea Curiei în afaceri electorale, a căreia forţă stă în aceea, ca preţul de cărăuşi, pentru transportarea ale­gătorilor la urnă se fie fixat dina­inte din partea administraţiunilor comitatense, pentru ca astfel se nu se mai potă face mituiri sub titlul obicinuit al „cheltuelilor de că­răuşi­“. Acesta nouă disposiţiune a le­gei, împreună cu câte­va amănunte ale ei, pare a fi inspirat oare­care cu­­ragiu partidelor din oposiţie, care prin organele lor dau espresiune spe­ranţei, că în viitor totuşi alegerile vor fi mai altfel, mai cinstite şi mai scutite de abusuri. De acestă spe­ranţă pare a fi cuprinsă cu deose­bire „partida poporală“, care deja de pe acum saltă de bucurie în ve­derea cuceririlor, ce crede a­ le face la viitoarele alegeri mai ales în urma măsurilor de restricţiune a mituiri­lor şi abusurilor. Nu-i vorbă, „partida poporală“ poate să facă la viitoarele alegeri cu­ceriri însemnate, dar, de se va în­tâmpla acesta, de­sigur, că nu nouă­­lor măsuri luate prin lege va avea să mulţumască succesul său, ci ze­lului neîntrecut, cu care continuu lucreaza pentru organisara sa, precum şi popularităţii, ce a început să şi-o câştige printre mulţi Maghiari mai ales prin caracterul său anti-semit şi prin combaterea atât de hotărîtă „liberalismului“ mult urgisit. Nouăle măsuri legislative luate, cum se cjice, pentru a asigura puri­tatea alegerilor, nu vor asigura ni­mic. Au fost și pănă acum legi, prin care s’au interejis mituirile și abusurile la alegeri, dar ce au fo­losit? Deci e vorba de „puritate“, acesta se poate face numai prin omeni puri în caracterul lor, prin omeni onorabili şi conscienţioşi. Ase­menea omeni însă nu se făuresc prin măsuri legislative. Speranţele unei îndreptări a stărilor deplorabile din trecut nu se pot pune în omeni de aceia, pe cari numai frica de lege îi face să fie „cinstiţi“, ci în omeni, cari sunt în adevăr cinstiţi prin cres­­cerea şi moralul lor. In asemenea oamen! însă Ungurii sunt aciî prea săraci. Demoralisarea a început de sus, dela stăpânire, şi s’a cultivat şi propagat sistematic în păturile societăţii unguresc­. De-odată cu proclamarea principiului de ma­ghiari­zare şi a netoleranţei de rassă, a trebuit în mod firesc să urmeze şi încălcarea principiilor fundamentale ale moralităţii şi dreptăţii. Intâifi s’a lăsat a se face acesta faţă cu po­­poarele nemaghiare, căci în contra lor era aţintit odliul, punendu-se faţă cu ele în praxă desconsiderarea sis­tematică şi aproape desăvîrşită a ce­lor mai fundamentale legi. Acesta a devenit cu timpul o şcolă, în care sunt crescuţi politicianii de actî ai Maghiarilor. Cu astfel de elemente, cu omeni, pe cari unii optimişti cred a-i fi făcut cinstiţi de frica legei, cea cu greu se va putea purisa caracterul alegerilor. Vor fi şi în viitor mituiri, abusuri şi volnicii, cum au fost şi pănă acum, căci pe cât timp des­considerarea şi încălcarea legei este permisă faţă cu unii, nu poate fi în­­cungiurată nici faţă cu alţii, căci ea a devenit us, de la care politicianii unguri nu se vor abate nici în viitor. Gestiunea stogurilor. Semi-oficiasa „Magyar Nemzet“ comunică următoarele: „In ministeriul de interne se pregătesce un proiect de lege, care va ave de scop regu­­larea definitivă a cestiunei steagurilor. Ideia conducătoare a proiectului este, ca să vali­­diteze însemnul unităţii statului maghiar şi a naţiunei politice unitare în totă în­semnătatea lui, pe totă linia şi în toate îm­­prejurările. Noul proiect de lege va res­pecta pe lângă stindardul maghiar şi co­lorile comitatelor, oraşelor, corporaţiunilor etc., cari se vor putea arbora pe lângă colorile naţionale. Cu idea aceasta stă în legătură şi disposiţia, care s’a referit mai în urmă escepţional la Braşov. Nu s’a în­tâmplat nici o retragere de ordonanţă, ci s’a constatat simplu, că deoarece vânăt­ roşu este steagul oraşului Braşov, acest steag încă se poate arbora. De altfel proiectul de lege se va pregăti cât de curând“. Indemnitate. La începtul lui No­­emvre guvernul unguresc va înainta ca­merei un proiect de lege, în care se va cere o indemnitate budgetară pe cele din­­tâi­ trei luni ale anului 1900, deoare-ce în decursul acestui an parlamentul nu va fi în stare să desbată întreg budgetul anului viitor. Situaţia în Austria, Parlamentul austriac funcţionăză, ce-i drept, şi noul ministeriu încă îşi dă totă silinţa să ducă lucrurile înainte. Cu toate acestea însă situaţia în Austria e cât se poate de încurcată. După căderea contelui Thun, Austria se poate asemăna cu un om torturat de bolă, care susţinându-se cu hrana, ce i­ se aduce din spiţeriă, i­ se unesce de­ un medic curant şi şi-l schimbă cu al­tul. Dar nici cu acesta nu se fericesce, şi, ca să-şi mai aline durerile, se întorce de pe-o lăture pe alta. După venirea la cârmă a contelui Clary politica austracă a făcut un pas în­­drăsneţ, întorcând adecă Cehilor spatele şi cu faţa de jumătate privind spre Germani, împrejurarea acesta i-a cătrănit atât de mult pe Cehi, încât adî­­ntrega Boemiă şi Moraviă e ca o căldare uriaşă cu apa în clocot. De-o săptămână încoce­­filnic se pe­trec în­­fecî de oraşe boeme demonstraţiuni din cele mai vehemente, ba Duminecă sora a curs şi sânge şi s’a făcut chiar morte de om cu ocasia demonstraţiei din Holleschau. Poliţia şi gendarmeria s’a în­­căerat cu poporul iritat la culme, şi fiind­că poporul a dat năvală cu pietrii, puterea armată a întrebuinţat glonţul şi baioneta. Mişcarea acesta, pusă la cale de Cehi drept răsbunare pentru retragerea ordo­nanţelor de limbă, devine din (fi în­­fi tot mai mare şi mai ameninţătore. Lupta înverşunată, firesce, îşi aruncă valurile ei şi în parlament, unde Cehii fac guvernului cea mai exacerbată oposiţie. Ei au început-o deja la alegerea vicepreşedin­ţilor camerei. Minoritatea germană îşi pu­sese candidatul său la unul din posturile de vicepresidente. Candidase pe Prade. Insă Cehii, cari au proclamat solidaritatea dreptei din parlament, au luptat puternic, și cu ajutorul celorlalte partide din majo­ritate au trântit pe Prade. In locul lui s’a ales polonul Pientak, el ca al doilea vice­preşedinte fu ales Românul Lupul. Prin acesta majoritatea a voit de sigur să arate contelui Clary, că este solidară. Clary pri­cepând avertismentul, ce i s’a dat, alerga iute şi de grabă la Budapesta, ca să ra­porteze monarchului, că şî-a pierdut spe­ranţa de-a face pace în parlament. Se­­face, că prin păşirea aceasta, se poate considera de zădărnicite intenţiile Germanilor de­ a isola total pe Cehi şi pe Sloveni, şi în acelaşi timp de a atrage pe Poloni, Italieni şi Germanii clericali, cu scop, ca împreună să formeze o coaliţiune, care fiind în majoritate, se sprijinese­ cu efect guvernul. Eri s’a început desbaterea asupra pro­gramului guvernului. In desbaterea acesta se va vorbi rând pe rând despre scoaterea din vigoare a ordonanţelor de limbă, despre ştergerea §-lui 14, despre pactul cu Un­garia şi, în fine, despre tot ce cade în com­petenţa parlamentului. Sigur, că desbaterea va fi forte sgomotosă, şi se va dovedi în decursul ei, că contele Clary nu poate avea speranţă de a deveni cabinetul său vre­o­­dată un guvern parlamentar. Ce va mai fi, se va vede în curând. Politica de naţionalitate a lui Szell. Enunciaţiunile, ce le-a făcut­­filele acestea ministrul preşedinte Szell cu ocazia desbaterei budgetului în comisiunea de fi­nanţe a camerei privitor la politica lui de na­ţionalitate, au „mâhnit“ forte mult pe arehi­­şoviniştii de la „Egyetértés1.1. Organul lui Eötvös publică în cestiunea aceasta un lung articul, în care pune sub calpetul criticei politica de naţionalitate a ministrului pre­şedinte unguresc, folosind momentul de­ a da un ghio­d ministrului şi de a-l discre­dita pe aceasta temă înaintea conaţionali­lor săi. „Egyetértés“ reediteaza acasa cu des­fiinţarea faimosei „secţiuni a naţionalităţi­lor“ prin care faptă,­­fi­ce, s’a făcut tabula rassa tocmai pe acel teren, pe care lucrau cu succes omeni ca Jeszenszky, Jancso Be­nedek etc. Revenind apoi la enunciaţiunile de deunării ale ministrului,­­fice, că ele sunt o trasă, care nu are nici un înţeles. Vor­bele lui Szell, că „nu prin violenţă, ci prin administraţia şi justiţia bună şi prin o tra­tare dreptă să câştigăm naţionalităţile“ le califică organul jidano-maghiar, ca o „desavoare pe faţă a politicei de naţiona­litate de mai înainte“ şi ca „o recunoscere uşuratică faţă cu naţionalităţile“, “cami „ne­bune ar fi, deci li-ar da altă esplicare“. Apoi continuă: „Cei­ ce vorbesc astfel, dau dovadă despre aceea, că nu cunosc cestiunea na­ţionalităţilor ; n’o cunosc nici pe departe. Cestiunea aceasta a eşit din starea în care disposiţiile pot să fie decisive. Ea e o ces­­tiune de putere, şi încă o cestiune de pu­tere forte încurcată. Deci Coloman Szell crede, că statul maghiar nu trebue să facă alt­ceva, decât administraţia şi justiţia bună pentru a resolva prin aceasta cestiunea na­ţionalităţilor , se află în grozavă rătăcire. Mai mult, în cestiunea de naţionalitate Co­loman Szell tradeză nespusă naivitate. „Este imposibil, ca Coloman Szell să cunoscă istoria tendenţelor de naţionalitate. E imposibil să cunoscă acele grade de des­­voltare, prin care au trecut aceste tendenţe pe la mijlocul secolului trecut. Nu se pote să cunoscă el acele curente de idei, prin cari s’au strecurat tendinţele din cestiune şi s’au concretisat, începând dela programul mult­ puţin positiv al şcolei din Blaşin­ până a­ fi. Nu se pote să cunoscă acele fire de interese, ce unesc de-un secul şi jumătate în continuu aceste tendinţe cu acel dor după putere al cercurilor vienese, care se îndreptează în contra unităţii statului ma­ghiar. Şi e imposibil să cunoscă şi acele fire de interese, cari unesc tendenţele na­ţionale române cu tendenţele celorlalte na­ţionalităţi din Ungaria. Nu, Coloman Szell nu poate cun­oaste ni­ci trecutul, nici presentul cestiunei naționalităților, căci alt-fel n’ar crede, că ea se poate resolva, fără o poli­tică separat fixată, energică, preve­fătoare, numai cu grațiosități şi cu sentimentalism Samaritan“.... După toate aceste elucubraţiuni „Egyet­értés“ impută lui Coloman Szell, că vor­bele ce le-a­­fis dovedesc, că şi în politica de naţionalitate el „e condus de ură în contra vechiului sistem“ şi a folosit ocazia să dea acelui sistem o lovitură. Spune mai departe, că „Valahii reduc de fapt poli­tica actualului ministru-preşedinte la in­­fluenţa vienesă“, căci „ori de câte ori cu­rentul de naţionalitate valah a ajuns la graniţa unei schimbări epocale, totdeauna influenţa cercurilor vienese a provocat is­­bucnirea viforului pasiunilor neînfrânate“, ca pe timpul lui Horia şi Cloşca, ca la 1848 şi ca şi în viitor. Drept încheiere autorul articolului,— care mai că este unul din risipita gardă a lui Banffy—­­fice: „Acesta nu-i politică, ci numai pipăirea bărbatului de stat neo­rientat. Măcar, dău, a trecut timpul pi­­păirilor“. Aici au nimerit’o „bălaurii“ de la „Egyet­értés“. Suntem şi noi de părere, că „timpul pipăirilor“ în marea şi grava cestiune a naţionalităţilor, a trecut. Aprobăm chiar şi acea părere, că prin „administraţia bună“ şi prin pretinse „graţiosităţi“ şi „sentimen­talism Samaritan“ nu se poate resolva aceasta cestiune ardentă, care pentru Ungaria for­­mează și va forma încă călcâiul vulnerabil al lui Achille. Dar,­­rău, nici rețeta refă­­cută a doctorilor dela „Egyetértés“ nu va putea să vindece rana aceasta, pe cât timp ea prescrie medicamente, cari în loc de­­a vindeca, ațâță și învenineză şi mai cum­plit buba. Sfaturile, ce i se dau lui Coloman Szell de cătră şoviniştii estremi, vor contribui la

Next