Gazeta Transilvaniei, decembrie 1899 (Anul 62, nr. 266-289)

1899-12-01 / nr. 266

Pagina 2, cât numai subminându-se autorita­tea şi influenţa comisiunei, care vrea se administreze fondurile încredin­ţate ei cu conscienţiositate şi cu drep­tate. Ţinta aceasta însă nu şi-o poate ajunge ministrul, decât numai pe calea mult bătută a suspiţionărilor pe tema „sentimentelor patriotice“, căci altfel, ce cusur s’ar putea afla comisiunei, care întru toate a urmat și urmeaza corect și conform cu le­gea și statutele? Acuma pot vedea și Năsăudenii, — cami de un lung şir de ani fac cele mai desperate încercări de a­ o scoate la un capăt cu guvernul cu ajutorul unei politice oportuniste săsescî, — pot vede și fi în clar și cu ceea ce va se era )^e d e­ drept și dreptate a guvernului Szell. Ei pot, tJcend asemenare, se judece, când a fost ministrul Wlas­sics ma-; drept și mai conciliant, când funcționa sub Banffy, ori acum când Ai ncasurî sub Szell, ori că n’a fost nici-odată drept şi conciliant? Nu voim se facem recriminări, dar decâ, esaminând situaţiunea, ei vor ieşi la resultatul din urmă, atunci fraţii noştri născudenî se nu-şi mai pierda vremea cu combinaţii de opor­tunitate, ci se se unesca mic şi mare într’un mănunchiu tare, care se se opună cu cea mai mare ener­gia ori­cărui act ilegal, vină el chiar şi de la ministrul Wlassics. Pretensiunile Sârbilor din Croa­ţia. Serbii din Croaţia superioră au adre­sat dietei provinciale din Agram o petiţie provăc­ută cu trei mii de iscălituri, în care cer urmatoarele: 1. Numele sârbesc să fiă recunoscut legal de nume național; 2. Nu­mele bisericei sârbesci să fiă sârbescă-orto­­doxă; 8. Folosirea alfabetului cirilic să fiă egal îndreptățit cu alfabetul latin; 4. Stin­dardul sârbesc să se poată folosi; 5. Să se modifice în mod favorabil legea poporală dela 1888 pentru sooalele poporale; 6. Bise­­ricei sârbesci să i­ se dea ajutor mai mare, și în fine 7. Raporturile dintre confesiuni să se reguleze pe basa egalei îndreptățiri și a libertății. — Petiția a fost sprijinită pănă acum de cătră 20 comune sârbescl. Foile Sârbilor publică şi un convocator la o adunare poporală pe­­fiua de 14 De­­cemvre, care ar fi chiămată a sprijini efec­tiv causa sârbască. Convocarea e subscrisă de număroşi bărbaţi sârbi cu trecere şi in­­fluenţă. „Probleme de drept public“. Semioficiola guvernului „Magyar Nemzet“ dă nisce lămuriri interesante asupra situa­­ţiunei şi a punctului de vedere al guver­nului, lămuriri, cam­ aşa se pare, că sunt inspirate de guvern. Eră ce clipe în esenţă „Magyar Nemzet“: mănunchiul săbiei mele ajungea la scara dela piciorul stâng, cr capotul din jos al săbiei, respective altecei, ajungea la ugerul calului, din care causă gâdilindu-se, sălia şi asvîrlia cu piciorele, ca un nebun. Apu­când eu cu mâna cea stângă sabia de mă­­nunchid şi ridicându-o în sus, calul meu numai decât s’a liniştit şi a încetat de-a mai sări şi asvîrli. Causa acelei întâmplări periculoase a fost, că un plumb inimic mi-a rupt cureaua dela veriga cea din sus a săbiei, și de aceea partea din sus a săbiei s’a slobocjit în jos, or partea din jos ridicându se în sus, a ajuns și gâdilit calul la uger. La comanda lui Urban de retragere, întrega trupă, ce sta în reservă, a întors inimicului spatele, şi a plecat în disordine cătră Reghinul săsesc, or cele două compănii ale noastre desfăcute în tirailori şi luate de inimic de două părți între baionete, au trebuit să se lupte din baionete pept la pept cu Secuii, cari le-au fost eşit la spate de după gar­duri dela stânga, şi să-şî facă drum peste trupa inimică, oborînd la pământ pe cei ce le sta în faţă, spre a-şi mântui vieţa. De sine înţeles, că în astfel de peri­col, în care s’au aflat tirailorii noştri, ei s’au luptat ca leii, nu atât pentru câştiga­rea bătăliei, căci aceea era deja pierdută, ci pentru a-şi scăpa viaţa. Apoi când e viaţa omului în pericul de morte, nu şi-o vinde pe nimica, nu-şi desface pieptul îna­intea baionetei inimice, ci pe toţi câţi îi stau în cale, îi culcă la pământ. Aşa au făcut şi tirailerii noştri, fiind­că erau si­­liţi aşa să facă. O astfel de luptă îusă nu s’a putut întâmpla fără de pierderi de am­bele părți. In zadar afirmă Jakab Elek în descrierea sa, că din partea lor nici unul n’a cădut, pentru­ că asta nu numai, că nu-i de crecjut, dar nici n’a fost cu pu­tință. Eu singur am vecrut cu ochii mei, când trei husari s’au fost luat după un ofi­ţer tiner dela compania pordoniştilor buco­vineni, care era desfăşurată cu una com­­paniă de grăniţeri români în tirailori, că trei grăniţeri români au puşcat asupra ace­lor trei husari, dintre cari unul a cădut mort la pământ, or ceialalţi doi au fugit ind­rept şi aşa au scăpat pe ofiţer de moar­tea sigură. Câţi vor fi căcjut din partea insurgenţilor în bătălia de lângă St-Ioana, după­ ce noi am pierdut bătălia, nu am pu­tut afla, or scriitorii lor, Jakab Elek şi La­­dislau Kővári, negă. Dintre tirailerii noştri a căciut locotenentele Honig dela grăniţerii români, şi locotenentele Kalivoda dela cor­­doniştii bucovineni, puşcat în ambele pi­­cioare şi căciut jos, însă la rugarea lui doi soldaţi de ai săi T au luat pe puştile lor, ca pe două rudi, şi au pornit cu el, ca să-i scape cel puţin cu viaţă, fiind­că era că­sătorit şi avea mai mulţi copii. Apropiân­­du-se însă de ei trei husari inimici, au fost siliţi a-l pune jos pe sărmanul Kali­voda, ca să-şi apere şi scape propria lor viaţă; insurgenţii, după metoda lor sălba­tică, nedând nimănui pardon, au străpuns cu baioneta pe Kalivoda. Dintre soldaţii, respective tirailerii noştri răniţi şi morţi şi dispăruţi, după cum însu­şi Urban recu­­noste, au lipsit 36 feciori, ei nu 80, cum dice Kővári şi nici 400, cum afirmă Ja­kab Elek. După cum am amintit mai sus, e adevărat, că la Şarpatoc lângă Murăş s’a fost adunat lângă cele două companii de antegardă a lui Urban şi vre-o 400 de lăn­­ceri român din satele cele mai aproape de Şarpatoc, dintre cari trupa insurgentă, după retragerea celor două compănii de ante­­gardă a lui Urban cătră St.­Ioana, au omo­­rît, după cum am aflat dela un Ungur bă­trân din Şarpatoc, cam la 40 de Români aruncaţi în Murăş. Aceia însă n’au fost din comitatul Solnoc-Dobâca şi din Chior, după cum cjice Jakab Elek, ci de prin comunele din jurul Şarpatocului. Când mergeam, după pierderea bătă­liei, în retragere cătră Reghin, un sublo­cotenent dela compania de cordonişti a ti­­railerilor noştri, tînăr şi fără mustaţă, abia va fi fost de 18—20 ani, scăpat şi el din­tre cei înconjuraţi de inimici, fugea săr­manul cu sabia în mână şi cu capul des­coperit, strigând mereu „o bojă bojă, o bojă boja“, (pe românesce „o Domne Domne“) şi trecând înainte pe lângă trei grăniţeri, cari împovăraţi cu viţelul şi cu arma în spate nu puteau fugi, ci mergeau în paşi iuţi. Acest­ trei grăniţeri români privind Indirept au vecrut, că se apropie de ei trei husari de ai lui Kossuth, cari luaseră la GAZETA TRANSILVANIEI. „Este eschis, ca delegaţiunile să vo­teze în anul curent budgetul comun. In urma aceasta delegaţiunile vor da miniştri­lor comuni îndemnisare, care din parte ma­ghiară nu va fi alt­ceva, decât validitarea practică a indemnizării maghiare asupra afacerilor comune. Ce priveste însă nece­sitatea stabilirei cheii de proporție (valutei) aceasta se va face la cas de lipsă prin de­­cisiunea Coronei. Coroana poate decide pe un an, dar și pe un timp mai scut. Foia guvernamentală mai spune, că între cvotă și modalitatea asigurării venitelor după da­rea de consum nu e­sistă functim, dar că cea dintâi­ se va urca, or proiectul de lege referitor la cea de a doua se va întroduce în Austria pe basa­­ lul 14. Ce se se întâmple? Am amintit eri, că deputatul Geza Polonyi a ţinut în şedinţa de Sâmbătă al dietei un discurs fulminant în contra ur­cării crotei şi că printr’un proiect de reso­­luţiune, subscris de 11 soți ai săi de prin­cipii, a cerut, ca Ungaria, abandonând pac­tul dela 1867, să încerce a încheia o altă înțelegere, nu cu guvernul și parlamentul, ci cu popoarele Austriei. Polonyi­ensé n’a spus, că ce s’ar în­tâmpla, dacă o astfel de înțelegere nu s’ar putea face. A zis numai, că deci înţelegerea n’ar succede, Ungurii vor fi câştigat espe­­rienţa, că „naţia“ nu poate şi nu-i va fi iertat a aştepta pănă când o parte din bu­cătăria comună va fi sguduită de Germani, alta de Cehi, pentru­ ca ea derimându-se să îngroape naţiunea maghiară împreună cu Coroana. Ungurii, cjise el, trebue să se în­­grijească, ca împreună cu regele să-și afle un scut sigur față cu toate atacurile, căci ei nu pot face prostia de-a suferi să fiă și pe mai departe tributari, ca Cehii și Germanii să aibă ce se împartă între sine. N’are speranțe Polonyi, că Maghiarii se vor sei îngrădi, după reţeta lui, căci, dise el, de 52 de ani încoace instiinţa de căpetenie a guvernelor a fost de-a ucide independenţa şi autonomia comitatelor, ca să nu se potă manifesta, când interesele „naţiunei“ sunt primejduite. Corupţia la ale­geri a contaminat toate păturile naţiunei ma­ghiare, el pe de­asupra a fost trimis asu­pra ei demonul confesionalismului, ca s’o sfâşie în bucăţi. Revenind la crotă crise, că decă acesta nu se va putea stabili pănă la 1 Ianuarie pe cale parlamentară, vine ârăşi rândul la decisiunea Coronei. El şi cu ai săi voeso, ca prin modalitățile propuse, să facă mo­­narchului „un serviciu“ şi să-i uşureze deci­­siunea, căci monarchului nu-i sunt legate mânile, poate să decidă cum află de bine. Drept aceea Polonyi e de părere: „Națiunea maghiară trebue să se în­­torcă la regele ei părintesc mai bine in­format. Trebue să-i arate, că aceasta na­țiune (maghiară), pentru care nu este alt loc în lumea întreaga decât aici, a moștenit dela străbunii săi fidelitatea neclătită, cu care se alipesce de dinastiă. Dintre popoa­rele Austriei unul trage la dreapta, altul la stânga, trădând zilnic tendințe, cari vor provoca desfacerea întregei monarchii şi vor periclita siguranţa tronului. Trebue arătat Majestăţii Sale domnitorului maghiar, că în parlamentul Ungariei nu stau nici Schöne­­rer-i, nici Wolff­ i; că membri naţiunei ma­ghiare nu merg la adunări poporale în Eger; că în Ungaria nu trăesce o astfel de națiune, care în Praga se sărbătorască pe un Komarow; că naţia maghiară nu trimite peregrini la Moscva şi Kiev, ca să agiteze pe Slavii din Ungaria“ etc. Prin astfel de insinuări la adresa po­­poarelor Austriei, vrea să câştige Polonyi şi soţi aceste popoare, ca se încheie cu ei o altă înţelegere, şi tot prin astfel de insinuări ţine el se şi corega cuvintele, ce le-a cus la adresa Coroanei într’o şedinţă precedentă, când cu şedinţa închisă în afacerea îndru­mării la ordine a lui Barabas din causa vorbelor grele, ce le-a esprimat la adresa Coroanei. Am relevat aceste pasagii din vorbirea lui Polonyi, ca să se vadă „rea­litatea“ kossuthistă în sus și în jos. Dar să vedem, poate că Ugrón, căpe­tenia lui Polonyi, va vorbi și mai clar și va spune, că ce are să se întâmple în cas când Ungurii nu se vor putea înțelege cu popoarele Austriei? Vor declara răsboiii Austriacilor — pe hărtiă? Ori — ceea­ ce e mai uşor şi comod — îşi vor băga pumnii încleştaţi în buzunar şi vor aştepta alte vremuri mai bune. Răsboiul din Africa sudică. Erăşi se vestesce o nouă înfrângere a Englesilor. E vorba de o luptă, ce au avut-o trupele de sub comanda generalului engles Gatacre. Atacând Stormberg în timp de noapte, trupele englese au fost respinse cu mari și grele perderi. Generalul Gutacre raportază însuși dezastrul său ministeriului de résboiți din Londra cricând, că a fost rău informat despre posiția inimicului şi că terenul n’a fost acomodat pentru atac. Se asigură îusă, că cu intenţiune generalul a fost dus în rătăcire de proprii săi spioni, or mişcările trupelor englese au fost tră­date Burilor. Englesii au avut 4000 omeni infanteria şi 2 baterii artilerie. Generalul comandant din Capstadt telegrafeza, că după cât a aflat, perderile generalului Gatacre au fost: 9 ofiţeri răniţi, 9 dispăruţi, 2 soldaţi morţi, 17 răniţi şi 596 dispăruţi. Aceştia au fost toţi prinşi de cătră Buri, cari erau cu totul numai 2500, dar ocupau o posiţie forte tare. * In docurile Albert din Londra a sosit vaporul Sumatra cu primul transport de răniţi Englest. Erau 181 de răniţi din di­ferite arme şi 2 ofiţeri, toţi invalidi.­ Unii erau cu capetele legate, alţii umblau în Nr. 26­.—1899, pârji; în altă parte vedeai soldaţi cu mâ­nile îmbandajate — toţi cu priviri triste, cu spatele încovoiate. Un om înainta spre căpitanul Forbes, care abia putea umbla. „Lasă mă — murmură ofiţerul rănit — sunt aşa de obosit“. Şi sora de caritate istori­­sesce cum un glonţ Mauser străbătând umărul căpitanului a sdruncinat întreg sistemul nervos al acestuia, astfel că cel mai mic sgomot îi măresce ehinurile și-l face să nu potă umbla. Locotenentul Manley, tiner încă, portă de­asupra ochilor o apărătore verde ca un invalid bătrân. Doctorii spun, că soldații au fost răniți mai mult în partea stângă a corpului, ofițerii mai mult la dreapta şi sco­ţienii la picioare. Soldaţii vorbesc cu silă despre luptele dela Glencoe şi dela Jules, precum şi despre retragerea dela Dundee. Istorisirile lor nu conţin nimic nou. Disenteria şi reumatismul au sporit suferinţele răniţilor. SCI­RILE DI LEL — 29 Noemvrie v. „Pim­ent şi naţiune“. Sub titlul acesta publică „Erdélyi Gazda11 din Clusifi urmatoarea notiţă: „Un amic al fetei noastre ne scrie din Orăştie, că în casina română de acolo s’a constituit czilele trecute reu­niunea agricultorilor români. La întemeiarea ei a luat parte activă institutul de bani „Ardeleana“, a cărei silinţă de căpetenie este să contrabalanseze propăşirea economică a proprietarilor maghiari. La adunarea de constituire a reuniunei agricole au fost de faţă mulţi ţărani români. In scurt timp reuniunea a adunat un capital de trei mii fi. Noi însă înfiinţăm societăţi de cântări şi cumpărăm staguri. Şi pe când noi cântăm, scade mereu şi se împuţinâză pământul sub picioarele noastre. Ce prostie e a mai crice, că „nu e fericit Maghiarul“. Să cântăm nu­mai ...“ — Cântaţi, „patrioţilor“, dar nu agitaţi! Blanchete noue de cambii. Blan­chetele nouă de cambii, puse în circulaţiune de la 1 Octomvre a. c., la locul unde vine data au tipărit cifrele „18....“ In consi­derarea asprimei legii cambiale, ca nu cumva prin corijarea datei să se producă confusiuni în anii următori, ministru de finanţe a dispus prin ordinațiunea Nr. 85. 116 din 10 Octomvre 1899, ca să se tipă­­rească alte blanchete, pe cari la locul datei e tipărit numai „1....“, și a ordonat, ca blanchetele cu singnatura „18....“ să se vândă numai pănă la 15 Decemvre a. c., or de aci în colo se vor vinde numai blan­chete cu signatura cea nouă „L...“ Blan­chetele cu signatura „18...“ sunt a­ se schimba cu blanchetele signate „1....“ în timpul dela 16 Decemvre 1899 pănă la 15 Fe­bruarie 1900. Cererile făcute în aceasta cauză sunt scutite de timbru. Premii. Cercul amicilor literaturei și artei române publică următorele premii:

Next