Gazeta Transilvaniei, iunie 1900 (Anul 63, nr. 121-144)
1900-06-25 / nr. 141
REDACŢIUNEA, liiiBistraţiM şi TipornHi. BSAŞOV, piaţa mars Hr. 30. Scrisori nefi'ancate na *® primesc. Manuscripte nu se retrimet. ÎH SERA TE se primesc la hij«HIBTRATUME In Braşov şi a avatUrele Birouri ds adundiuri: Aia Tiena: £L Dukas Naohf. &«*. Äiigenfeld & Etnerioh Leonar. itöslísrioh ßohalok. Rudolf Sfioase. Ä* Dpp«í!lc? Nachf. Anton Oppellfc. In Budapesta : A. V. Öolábes*- 2BPt EksteSn Berrcat. în Hamburg; Maroiyl &, Llebmann. PREȚUL ItfSEfiTiUMILOR : o aesi& garmond p© o coloana 6 or. — Publican mai des© iapă tarifă și învoială RECLAME p© pagina a 3-a o j.ornă 10 or. sau 30 bani. Hr. 141.—Anul LXIII- Brașov, Sâmbătă-Emnmecă 25 Iunie (8 Iulie). 1900. (^TujrELercLe ZDtoj2qJ1xi.@cSl 20) „gazeta“ iese în Moare di. Abonamente pentru Austro-Ungaria: P© un an 12 fl., pe ş6s© luni 6 fl., p© trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru Rumania şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., p© trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. S© prenumeră la tot© oficiele poştal© din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare Târgul Inului Nr. 80, stagiu I.: 1*6 un an 10 fr., pe șese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sen 15 bani. — Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. Din causa sfintei sărbători a SFaseerei Sf. 14 n Botezătorul, diarul nu va apără pănă Luni seara. Nou abonament la Gazeta Transilvaniei. Cu 1 Iulie st. v. 1900 se deschide nou abonament, la care invităm pe toţi amicii şi sprijinitorii fetei noastre. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: pe un an 24 coroane; pe şase luni 12 coroane; pe trei luni 6 coroane; pe o lună 2 coroane. Pentru România și străinătate: pe un an 40 franci, pe sase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50 Abonamente numai la numeral poporal de Dumineca: Pentru Austro-Ungaria: pe un an 4 corone. pe şase luni 2 coroane. Pentru România: pe un an 8 franci, pe şase luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşor prin mandate poştale. Administraţiunea. Chiorenii şi „fraţii de cruce“. Chiorenii — după ce au pus, cum e datina lor, mai întâiu în piciore pe streini, adecă pe „fraţii de cruce“ şi pe aliaţii acestora, pe Armeni şi Jidani, ajutându-le a face o bancă „patriotică“, care de pe-acum dă 14° ori mai bine dividende din sudarea bietului chioran — s’au hotărît a face ceva şi pentru ei înşîşi, înfiinţând „Chiorana“. Ai cugeta, că o mână de Unguri, ce se află în Chior, şi mestecătura de Unguri, Armeni şi Jidani, ce este în Şomcuta, va fi recunoscetore faţă de massa română din Chior, care nici-odată nu s’a folosit de puterea sa, ca se oprise pe acea mână de streini în pământul seu străbun; din contră, după revoluţiă, sub opresiunea comună nemţâscă, ce n’a fost nici meritată, nici provocată de Români, aceştia au uitat suferinţele şi crudele persecuţiuni îndurate de compatrioţii lor. După absolutism, ajungând Românii stăpâni în vatra proprie, au împărţit toate beneficiile în mod mărinimos cu asupritorii lor din 1848. In timpul mai nou, în „era fericită“ a libertăţii şi a parlamentarismului unguresc, massa poporaţiunei române chiorane, ciuntită şi lipsită de toate drepturile sale municipale avute din vechime, a lăsat şi lasă toate aşectămintele şi edificiile sale, ridicate cu multe jertfe de muncă şi avere, ca se fie folosite, pe nimica chiar, de uneltitorî în contra proprielor sale interese. Acum tot Românii chiorenî lasă, ca din averea lor se se susțină şele comunale maghiarisatoare, se se clădască edificiu pompos, în frunte cu inscripțiunea: „Községháza“ (casa comunei) asupra căreia se stapânesca veneticii. In fine aceeaşi massa de Români, despre care vorbim, şî-a dat sprijinul seu moral şi material, ca se se înfiinţeze „cassa de păstrare ungurâscă“, pe care dejeci de ani o îmbogăţesce din sudorea sa. Ai fi crecjut, oficem, că cel puţin acum, când Românii chiorenî s’au hotărît a face ceva şi pentru ei prin înfiinţarea proiectatului institut „Chiorana“, aceşti venetici, dăcă nu îi vor ajuta, dar cel puţin nici nu-i vor împedeca întru ajungerea scopului. Dar nici pomenire! In contra înfiinţărei proiectatei bănci românesce s’a pornit, precum se vestesce, dela „curtea domnescă“ a marelui proprietar din Şomcuta şi a unui farmacist renegat o agitaţiune vehementă, căreia i-a succes a face, ca se se retragă subscrierile a vre-o sutâ de acţiuni făcute de Românii şomcutenî. Aşadăr acea mână de Unguri din Chior s’a pus cu Românii, neasemănat mai mulţi la număr, cu cari trăesce în bine şi ’n rău de multe sute de ani, pe picior de răsbunare. Ea împlinesce „misiune patriotică“. Lasă, ba se bucură, ca să se înavuţăscă Armean, Jidan, Tatar, numai Românul să nu ajungă pe pământul lui strămoşesc la nimica. Românul să rămână pururea sărac, necult, umilit, acăsta e devisa sistemului de guvernare la noi, acesta e şi a Maghiarilor din Chior. Trist de tot, dacă a unelti pururea în contra unui popor, ca cel român, împedecându-l cu cele mai ordinare mijloace de-a se ferici şi el prin muncă cinstită, trece ca o „misiune patriotică“ înaintea celor ce acuî se află la stăpânire. Ne mirăm şi de marele proprietar, capul de acum al amintitei „curţi domnesc!“. Deci e adevărat ce se vestesce, atunci s’a abătut cu totul dela spiritul tradiţional al străbunilor săi, cari erau de convingerea, că Ungurii din Chior au mai mare lipsă de Românii din acel district, decât aceştia de ei. Trist şi ruşinos lucru au săvârşit însă şi acei Români chiorenî, cari s’au lăsat influinţaţi de nisce uneltiri răuvoltore şi şi-au retras mâna de ajutor dela un lucru, ce tinde chiar la folosul şi onoarea lor. Nu văd unde a ajuns Chiorul prin conducerea şi influenţele străinilor puşi de ei înşişi în fruntea districtului? Nu s’au săturat încă nici acum de sfaturile şi „bunăvoinţa“ lor ? Nu putem crede totuşi, ca uneltirile acestea ale „fraţilor de cruce“, să nu deschidă ochii bravilor noştri chioreni şi să nu-i îndemne la îndoite încordări de puteri, ca în mânia răuvoitorilor să-şî înfiinţeze „Chiorana“, care va fi spre folosul şi onoarea lor. Facem atent publicul român de pretutindeni asupra uneltirii sus amintite şi-l avertisăm asupra datorinţei de a nu pregeta a-şi da concursul la reuşirea scopului, ce urmăresc fraţii acelui ţinut pe cât de frumos, pe atât şi de românesc. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Rivalii. D iean&dki răsboiul american de secesiune de Fr. C. Wickede. Vălul nopţii acoperea câmpul şi pădurea şi gree ruşii începuseră cântecul lor vesel, când un tînăr sergent din regimentul 48 de Ohio, cu puşca subsupră, venea păşind uşor pe drumul de la Jamestown în Virginia. Era un om de statură mică, îndesat şi iat în spete, părul seu castaniu buclat, precum şi ochii săi albaştri dădeau feţei sale ceva prietinos, mai ales şi prin şapca militară vânătă, ce era pusă pe-o urechi. Luna tocmai răsărise şi se vedea printre pomi, când el zări coperişul de şindrilă acoperit cu muşchini al unei case de fermier singuratice de lângă ţărmul rîului St. James. El îşi cumpăra paşii. Ramurele dese ale vechilor braci de dinaintea clădirei ascundeau faţada ei privirilor călătorului şi numai după ce el deschise portiţa dela gardul ce-o incunjura şi trecuse prin grupul de pomi,vădit lucind prietenos la ferastră lumina, ce-i slujea de obiceiu, ca stea conducătoare. De-odată îşi opri paşii, că oi audi accente şi vorbe străine, neobicieuite în locul acesta. La drepta în odaiă sta sub zarea lundii şi o fată tânără în intimă conversaţia d’un oficer de rebeli voinic. Persona sergentului nu putu fi zărită de cei doi, fiindcă acesta sta în umbră, nu puteau să-l vadă, chiar decă s’ar fi uitat în acea parte unde se afla. Cu simţul geloziei celei mai înfocate în piept, tremurând în tot corpul, el se apropia cu băgare de samă cu câţiva paşi şi se stârci apoi, pândind părechia din odaiă cu ochii unui tigru. „Necredinciose!“ murmura el printre dinţi. „Mai înşelat şi niciodată nu-ţi voiu ierta acesta. O întâlnire cu un oficer de rebeli frumos, trebue să aibă ceva forte atrăgător. — Dumnezieule, să mă facă să cred, că eu sunt alesul inimei ei — ce prost am fost să dau creclăment jurămintelor unei femei dată aod.“ Deodată întorcându-se fata, el curma convorbirea acesta cu sine însuşi. Ea se uita în direcţiunea, în care se afla el şi ascultând puse mâna pe braţul celui ce o însoţia. „Tăcere, n’aucji tu nimic?“ şopti ea. „Pute să mă fi amăgit a crede, că am aucjit pe cineva vorbind“. „Cine, scumpa mea Ellen, să cuteze a tulbura convorbirea nostră?“ întrebă ofiţerul încreţindu-şi fruntea. „Nu, nu“, zise ea roşindu-se ca racul, „de sigur, că nimenea n’ar cuteza a face acesta, închipuirea mea m’a amăgit. Robert, acesta o cred şi eu acum“. El o îmbrăţişa şi o săruta cu dragoste. „Tu pari ceva cam iritată, draga mea“, zise el încet şi cu gingăşie. „Viaţa ta singuratică e totuşi“... „Mătuşa bătrână e doar la mine şi societatea ei îmi oferă destulă distracţia“, răspunse ea. „Dor câiii ceia de Yankee!, cam de câtva timp îşi au tabăra din sus de rîu, nu v’au molestat ei niciodată? Pe Dumneczeul meu, dacă aşi sei“... „Ruşine, Robert!“ îl întrerupse ea, „nu-i frumos a vorbi în acest mod despre trupele uniunii; toţi, câţi au trecut pănă acum pe aici, ne-au întâmpinat întotdauna cu stima, ce se cuvine femeilor“. „Ha, ha, ha!“ rîse tînărul oficer, „cine a mai auzit ca Yankeul să aibă respect de altceva şi, decât de regele dollar? Pentru aur poţi ave tot de la el şi pentru el îţi dă chiar şi pe mamă-sa“. „Nu, Robert“, răspunse Ellen, „le faci nedreptate, fiindcă sunt şireţi, dibaci şi tăcuţi. Tu credi, că trebue să fie şi ordinari şi omeni de nimic. Ah, de ai soi, ce fericită mai face, dacă te-aşi putea converti de la astfel de păreri“. „Scumpa mea Ellen“, zise el, îmbrăţişându-o, aşa că gelosul pânditor abia îşi mai putea stăpâni pasiunea, „oricât de mult mă simt atras de tine şi las să fiu condus în cele mai multe lucruri de influenţa ta, niciodată, niciodată, nu vei puta să schimbi părerile mele în punctul acesta. Eu totdeuna am creczut-o şi am şi astăji acea părere, că nu exista nici un Yankeu brav şi cinstit. Toţi sunt mişei şi laşi“. Revista politică. Şi în Austria şi în Ungaria corpurile legiuitoare fiind în vacanţă, politica se face, mai bine cis veştejesce, în cabinetele ministeriale. Afară de evenimentele din China, am putu c zice că nimic nu mai preocupă actm aerios pressa, diplomaţia şi pe politician!. Avem aşadăr înăuntru o stare de amorţală în politică. S’au petrecut totuşi săptămâna acesta lucruri, cari merită să le însemnăm. Este fără îndoială caracteristic pentru stările dintre Maghiari şi partidele lor, că cu tot năduful pricinuit de căldurile caniculare, corifeii taberelor din dietă luând la ochiu „provincia“, alargă ’ncoace şi ’n colo prin ţară, ca să-şi câştige aderenţi şi se facă propagandă pentru „principiile“ politice de cari se conduc. Importante sunt mai ales adunările ce le-a aranjat (filele trecute „partida poporală“ în Secuime cu scop de a se organiza în acesta parte a Ardealului, de aşi aduna aderenţi şi de a se pregăti în faţa viitoarelor alegeri generale dietale Contele Zichy şi cu ai săi şi-a pus de gând să cucerască Săcuimea pentru partida lui.