Gazeta Transilvaniei, august 1900 (Anul 63, nr. 170-193)

1900-08-05 / nr. 174

REDACTIOTEA, AiSiC*tr^Mei îi TlDeETiut. 1MS0V, piaţa max* Nr. 30. Scrisor! ne francase nu ss primesc. Manuscripte an se retrimet. .S8ERATE se primesc la AD­­aS!ftR­IBTRAT!UKE !n Braşov si a jgnaătdlzels Birouri de »nundiurl: 5a Tiena : EÖ. Dukas Naohí. Sias. Augeníelü & Emerloft Lesnar, ISiSinrlah Sohalak. Rudolf Sßossa. Ä« «Japellk* Nacht'. Anton Gppollk. las Budape sta : A. V. Soldber- U»p, Ekstaln Bernat. în Ham­burg/ Harolyl & Uefcmann. PREȚUL INSERȚIURILOR : o se­­îră gsrmond pe o coloana 8 or. — Publicări mai dese după tarifă și învoială RECLAME pe pagina a 3-a o ^ică 10 or. bau 30 bani. I Mr. 174. 7* A 10­7L L^ZZZ­„gazeta* iese în floare ji. Abonamente neutru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe șase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumineca 2 fl. pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe șase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Dumineca 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul neutru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare Târgul Inului Nr. 30, etagic I.: Pe un an 10 fl., pe şise luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă: Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Braşov, Sâmbătă 5 (18) August, 1900. Serbările dela Strigoniu. In dilele de Marţi şi Miercuri s’au petrecut în oraşul de reşedinţă a primarului unguresc, unde, după tradiţie, s’a născut Sf. Ştefan, ser­bările jubileului încreştinării Maghia­rilor prin introducerea catolicismu­lui în Ungaria. Acest însemnat moment istoric a fost serbat în totă liniştea şi cu d­ată pompa de cătră catolicii un­guri, conform programului, care a­­fost mult discutat şi a suferit multe modificări în ciilele ultime. Pe cât de liniştit a decurs ser­barea, pe atât de agitate erau spi­ritele între Maghiari în ajunul ei, căci le frămenta cestiunea cum se se facă şi deca se aibă un caracter restrîns confesional, sau se i­ se dea un caracter de serbare generală na­ţională. Catolicii şi îndeosebi cei din partida poporală au stăruit mult, ca se se dea festivităţilor jubilare­­­i caracter regnicolar. Tocmai îm­prejurarea vise, că partida poporală a luat iniţiativa pentru a da serbării jubileului acesta estindere, a stârnit nemulțămirea protestanților unguri și mai ales a aderenților politicei bisericescî liberale, cari se temeau ca nu cum­va prin aceasta serbare se se altereze principiul lor, că statul este neconfesional. Astfel cu ocasiunea aceasta s’a dat pe față în mod bătător la ochi, că între Maghiari domnesce mare disarmonie şi un antagonism şi mai mare în privinţa confesională şi că simţul religios cu cel naţional a ajuns a veni în conflict şi la cca- V t­rai însemnate, cum era cea de munmă.­­ Guvernul, seim, împins de cu­vantele contrare, a căutat în urmă a ava o posiţie de mijloc, prin care ,,,tap» înse a contribuit şi mai mult la, Mîţarea nemulţumirilor din dife­-A­­­ritele tabere. Intaiu a dispus, prin ordine reservate, se nu ia parte şi organele statului în mod oficios la serbare, ca se nu se atingă suscep­tibilităţile confesionale. Mai în urmă însuşi Coloman Szell s’a hotărît a lua parte cu câţî­va miniştri la fes­tivităţile din Strigoniu, se cjice că numai în urma atitudinei Curţii, care a trimis acolo ca representant al ei pe archiducele Frideric. N’au fost aşa­dar la Strigoniu representaţî, decât numai Ungurii catolici, pe lângă casa donmitare şi guvern. Maghiarii de alte confesiuni ca şi neo-maghiarii jidovi şi necon­­fesionali n’au luat parte, deşi s’a fost accentuat cu atâta aplomb, că serbarea dela Strigoniu nu era numai jubileul creştinismului, ci şi al re­gatului unguresc. Despre confesiunile nemaghiare nici că mai poate fi vorba. Şi aceasta nu numai fiind­că a­cum­­ţice foia partidei poporale „le-au amărît pană la suflet regimul liberal maghiar“ ci şi din alte cause despre cari ni­ se­­ va da ocasiune a vorbi pe larg. Astfel serbarea a rămas restrînsă la cercul catolicilor unguri şi prima­tele, precum şi ministru-preşedinte — cu t0tă elocinţa desfăşurată şi cu t0tă accentuarea, că deşi s’au schim­bat împrejurările şi religiunea deo­­sebesce pe cetăţeni, corona îi unesce pe toţi — n’au putut se-i dea ca­racterul dorit general. Serbările vor avea o continuare la Budapesta, unde se va ţină şi un meeting catolic. După aceea vor is­­bucni din nou disarmoniile, unii puind vina la toate pe agitaţiile partidei poporale, ci alții făcând răspunză­tori numai şi numai pe „Maghiarii neconfesionali sau Jidovi, cari s’au suit în spinarea Ungariei creştine“.­ ­ FIOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Dreptul la fericire. De I. A. Potapenko. (Urmare). In seara­­Jilei următore Curtanov își schimbă puțin planul, el avu intențiunea să petrecu trei (jile întregi la Posdlnev, spre a se recrea după, călătoria obositoare, dar acum văcju, că aici nu se putea nici de­­cum recrea. In momentul când conductorul a nu­mit satul Cioplino, care îi era cunoscut, deși numai după nume, se înfățișa în fan­tasia lui icoana unei idile liniștite țărănesci și nu mai putu să stea în vagon. Daar n’a aflat o idilă. Posolnev i­ s’a arătat, deodată, îia totă grandoarea lui — ca un om, care trăia în cea mai ruşinosă trândăviă, care ajunse aşa departe, încât putu să aibă în societatea sa pe un unchiu cu nasul roşiu­ şi o „rudă“ mută, care miorlăia numai, şi cari ambii lăsau se­ră hrăniţi de el ; i­ s’a arătat, ca un om, care îşi uitase toate insu­­inţele juneţei sale şi-şî dedicase viaţa mân­cării şi somnului. Dar ce era mai rău, el făcu aceasta fără nici o causă internă. Mulți omeni ajung la harul acesta, după-ce au suferit un naufragiu moral, după o adâncă desperare, dar el nu păţise nimic de feliul acesta. Era un om lipsit de ori­ce foc şi de ori­ce pasiune, serman şi fără de ca­racter. In tinereţa sa l’a mai susţinut viaţa la şcolă şi mai târe diu tim­pul studielor, pre­cum şi interesul ce-l avea faţă cu ele, şi-i alungară firea sa somnurasa; după aceea însă viaţa câmpenescă cu comodităţile ei lăsa curs liber trândavei sale născute, iute se acomoda acestei vieţi, care-i plăcea de­osebit şi acum trăia ca un animal, care n’ave a se îngriji nici chiar de hrana sa. Toate acestea esercitară un efect de­­primător asupra oaspelui. Cu gazdele sale se întelnia numai la masă: la ceain, la de­jun, la prânet şi la oină. Ei şi păreau, că numai atunci trăesc. In restul timpului ei dormiau sau umblau prin casă tândălind şi câte­odată umblau în sus şi ’n jos şi prin grădină. Natura nu-i atrăgea; ei prefereau paturile şi canapelele şi se trezeau numai când priveau la bucatele nutritare, sau când beau câte­va păhărele de rachiu și acestea reagau asupra lor. Pe Daria Pavlovna o văduse numai de două ori mer­gând iute prin grădină și ascuncdendu-se prin tufi­șurile ei. Fără îndoială, ea avea acolo vr’un loc favorit, unde își petrecea cu orele în­tregi, ca o fiară sălbatică în vizunia ei. La masă era tot­deauna aceeași, servea ceaiul le împărția la toți bucatele, dar vorbia nu­mai cu servitorii, adecă când le da câte un ordin. Curtanov n’a au­jit, ca ea să se fi adresat vre-o dată cu vr’un cuvânt câtră bărbatul său cătră rudele sale. Ea pleca dela masă îndată­ ce nu mai avea acolo de lucru ca stăpâna casei. Curtanov nu putu pricepe rolul ei în acăstă casă. Din exte­riorul ei, din espresiunea feței ei, din pur­tarea ei tăcută, seriosă, care denota adese­ori un dispreț ascuns, putea să conchidă, că sufletul ei era forte torturat, dar acesta era numai o presupunere. „Aici se petrece vre­o dramă“, îşi gândia Curtanov când privea la faţa ei fru­­mosă cu trăsurile fine şi cu ochii inteli­genţi lucitori, „dar se pare, că totul este o enigmă de nedeslegat“. Şi el nici că se simţia chemat a-o deslega. La cină el­­zise cătră Posdnev, că mâne diminaţă va pleca. „Ți-am spus eu, că nu vei pute-o duce aici!“ răspunse Posdnev ce un suris obosit. „Nu... trebue să mă grăbesc!“ zise Curtanov. „Mi-am greşit calculul...“ Ca din întâmplare se uită la Daria Pavlovna și observa, că peste fața ei trecu o umbră uşoră. Ea îi aruncă o privire, pe care o simţi, că-i îndreptată asupră-i, o pri­vire seriosă, esaminatoare, care părea, că vrea să pătrundă sufletul său. Dar curând el o uită, fiind­că Darja Pavlovna își re­­luase după aceea purtarea ei obicinuită și după (jece minute dispăru, ca tot­deauna. înainte de a se retrage în odaia sa, el își luă rămas bun de la Posdnev, deooarece nu putea spera a-1 vedea în diminața ur­mătore. Peste noapte dormi forte bine şi diminaţa, când oblonurile de la ferestrele casei erau încă pretutindenea închise, el plecă la staţiune. Trenul, pe care-l aştepta, era un tren de marfă, dar avea şi câte­va vagoane de pasageri. El se mişca nesuferit de încet. Curtanov avea de gând să mergă cu el vre­o două-trei staţiuni, apoi să se dea jos şi să aştepte trenul de persoane, cu care venise dela graniţă. Voia numai să plece odată şi să se despartă de locuitorii din Cioplino. După trei staţiuni veni un mare buf­fet. El se dădu jos şi dejuna. Trenul încă nu plecase, când văzu, că un amploiat dela calea ferată mergea la masa cea lungă Studenţii maghiari în Paris. In sfîrşit se aude o voce maghiară, ma­ mult sau mai puţin sinceră, privitor la cele ce s’au petrecut în congresul inter­naţional studenţesc din Paris între repre­­sentanţii tinerimei academice române şi maghiare. Vocea aceasta o vedem „ilus­trând“ colonele foilor unguresci. Unele din aceste foi refac faptele întâmplate, altele vorbesc numai în generalităţi şi arăşi al­tele, ca „Aradi Közlöny*, publică un co­municat forte instructiv pentru şoviniştii încăpăţinaţi. Din acest comunicat apare evident flascul, ce l-au suferit representanţii tinerimei academice jn­ano-maghiare şi causa nedreaptă pentru care merseseră să lupte la Paris. „Aradi Közlöny“ publică anume în nn. seu de la 15 August următorele sub titlul „Înfrângerea studenţilor maghiari în Paris:“ „La congresul studenţilor din Paris tinerimea maghiară a îndurat o urâtă înfrângere. Ar fi păcat să se tăi­­nuescă lucrul... Românii, pe lângă o con­ducere unitară, au figurat în congres ca grupare organisată, pe când Maghiarii, fără solidaritate, s’au purtat în mod contrazi­cător. Românii vorbesc escelent limba fran­­cesă, între Maghiari nu s’a găsit nici unul, care să fi putut ţine o vorbire în limba fran­cesă. Românii au votat tot­deauna uniform. Maghiarii însă divisaţi, o parte aşa, altă parte altfel. Şi nu odată s’a întâmplat, că — necunoscend limba francesă şi neavând conducere — au aplaudat resultatul unei votări, contra căreia la votare au luat po­ziţie,­­ ceea­ ce a produs o opinie foarte ciudată la conducerea Congresului. „Este important din punct de vedere politic, că reuniunile studenţesc­ valahe din Oradea-mare, Cluşifi şi Lugoşi îl au format în congres un grup cu reuniunile studen­­ţesci din România, ba ca preşedinte al grupului, aşa­dar ca unul din vice-preşedinţii congresului, au ales pe ascultătorul de la universitatea din Cluşi şi Scurtu. In urma aceasta pe studenţii din România i-au repre­­sentat oficial în congres un cetăţen ungar, şi dinpotrivă, preşedintele grupului român a representat tot­odată şi reuniunile studen­­ţesci din Ungaria. „In contra acestei alegeri delegaţii ma­ghiari au răspuns cu strigări de „a bas!“, cu lărmuire şi cu a bate în bănci. La asta însă unul din delegaţii români a observat, pe o fină ironiă, să nu poftescă domnii a sbiera, ci se poftescá a merge la tribună și a veni cu argumente. Răspunsul din partea Ma­ghiarilor a fost muțenia generală. „Indolența Maghiarilor în cestiunea aceasta este cu atât mai detestabilă, cu cât tactica Românilor, de­ a forma un unic grup cu reuniunile studențesc­ române din Ungaria şi de­ a alege de vice-preşedinte un student român din Ungaria, nu s’a întâmplat de rândul acesta ca o surprindere. Tot aşa au făcut ei şi la ultimul congres din Turin , aşa­dar Maghiarii s’ar fi putut pregăti, ca ăst­au să aibă alt rol. „Dar şi faţă cu cestiunile mai mici. Maghiarii au stat incapabili. Aşa de es, când Românii s’au plâns, că pe studentul Lucian Bolcaş l’au dat afară din Oradea mare şi când acesta s’a presentat ca o prigonire poli­tică, răspunsul din partea maghiară a fost numai: „Nu aşa stă lucrul“. Dar, cum stă, nimeni n’a spus’o. „Pentru lămurirea situaţiunei era forte favorabil prilejul şi din împrejurarea, că studenţii jidani din România şi-au presen­­tat gravaminele în Congres. Aşa, ei au mai spus şi aceea, că nu sunt admişi ca membrii în reuniunile studenţesci române. Românii au declarat atunci, că jidovii ne­­fiind naturalizaţi, nu pot fi admişi ca cetăţeni români. Dimpotrivă, tocmai Ro­mânii nu şi-au ales în congres ca represen­tant oficial un cetăţân român, ci un cetă­­ţân ungar. Scoţându-se la ivelă acâstă contra­­cjicere, s’ar fi micşorat esenţial în Congres simpatiile faţă de Români, fiind­că s’ar fi arătat viclenia lor. „Dar destoinicia Românilor a câştigat simpatiile congresului şi a conducerei acestuia pentru causa română. Preşedintele congresu­lui Effisio Qiglio-Tos, de pildă, a închis una din şedinţele congresului cu declara­rea, că membrii congresului nu consideră pe Români numai ca pe nisce amici, ci chiar ca frați. „Studenții maghiari nu pot privi de­clararea aceasta ca o victorie, cum le place a vesti. Intr’adevăr, viitorul congres stu­denţesc trebue să-l pregatească și să-l orga­­ganiseze studenții maghiari cu totul altfel.“ Am reprodus comunicatul acesta fără de a-l comenta. El este dar’ cel mai stră­lucit comentar şi cea mai nimerită apre­­ciare la tot ceea­ ce s’a scris în pressa ma­ghiară cu privire la congresul studenţesc

Next