Gazeta Transilvaniei, septembrie 1900 (Anul 63, nr. 194-217)

1900-09-19 / nr. 207

Dela adunarea comitatului. Braşov, 1 Octomvrie st. d. Astăcjl a fost arăşi una din acele puţine adunări ale representanţei co­mitatului Braşov, cari n’au mers după şablon, terminându-se în câte­va ore, ci a fost mai mişcată şi mai bogată de discusiuni impor­tante, referitoare la ţara tristă, pre­cară şi ameninţătăre, ce s’a pregătit cetăţenilor nemaghiarî prin necurma­tele tendinţe şi încercări de maghia­­risare pe toate teren­ele şi în toate chipurile, cari nici că pot trăsni toate în mintea omului nepreocupat şi cu judecată sonetosă. Ordinei de­­ţi i-au premers doue interpelaţiuni, una din partea ro­mână, arătând prigonirile neînte­meiate, şi abuzul, ce se comite de cătră organele poliţienesc­ din loc faţă cu publicul român prin modul de procedere şovinist şi nedrept în afacerea culorilor oprite, alta din partea saseasca, relativ la nerespec­­tarea dreptului limbelor protoco­lare şi îndeosebi a limbei germane în comunicarea cu părţile a autori­tăţilor la citaţiuni, resoluţiuni etc. Intre obiectele puse la ordinea de z zi cel ce a fost aşteptat cu mai mare interes şi putem orice chiar în­cordare a fost punctul privitor la decisiunea representanţei orăşenesc­ din loc, ca numele oficial al oraşu­lui se fiă „Kronstadt“, şi la recursul înaintat acestei decisiuni de cătră membri maghiari ai representanţei. Adunarea generală a comitatului era chirmată acum a­ se pronunţa la rân­dul ei, dacă află motivată ori nu procederea primăriei şi a represen­­tanţei comunale. S’a întâmplat, că în diua de 29 August a. c., când s’a adus acea de­­cisiune de cătră adunarea comunală, n’a fost de faţă nici un membru maghiar şi aşa hotărîrea s’a luat unanim. Acesta a supărat mult pe şoviniştii de aici, aşa că au încer­cat se combată decisiunea de a­ se da oraşului numirea „Kronstadt“ şi din punct de vedere formal în re­cursul lor, ca şi în adunarea comi­­tatensă de act. N’a avut însă nici un resultat combaterea lor, căci s’a dovedit, că procederea formală a lor a fost corectă. Dăcă au lipsit mem­brii maghiari dela acea adunare co­munală, e vina lor, dar şi dăcă ar fi luat parte, hotărîrea combătută de ei totuşi s’ar fi luat de cătră ma­joritatea covărşitore, cum s’a luat acuma, în adunarea representanţei comitatului, la care au luat şi ei cu toţii parte. Au venit de astă-dată membri maghiari cu toţii, ca sprijiniţi de fişpanul se lupte pentru propunerea „comisiunei albumului localităţilor ţării“, ca oraşul acesta în viitor să se număscă numai „Brassó“. Pe cei cari deja astăz­î consideră Braşovul ca un oraş închinat maghiarisării, îi genăză foarte mult, că n’au putut împedeca nici într’un chip în adu­narea comunei, şi acum şi în a co­mitatului, luarea acelei hotărîrî, lor atât de neplăcute. Cu cât mai slabă era însă in­­fluinţa şi puterea minorităţii ima­ghiare faţă cu majoritatea cover­­şitore a membrilor celorlalţi, cu atât mai mult vorbitorii maghiari au credut de lipsă a ridica diapa­­sonul lor, tălmăcind sentimentele şo­­viniste ale rassei aşa -zise alcǎtuitere de stat. Au început să paradeze ărăşi cu puterea statului, cu legea, care ar pretinde ca tóté, chiar şi numele, să fie unguresei, au venit cu toate tertipurile şi apucăturile şo­vinismului violent, ba directorul de şcole reale de stat din loc a debutat chiar şi cu ameninţări în stilul lui Komjáthy şi cu denunţări, că Saşii ar fi gata să cheme în ajutorul lor pe puternicul împărat al Germaniei cu totă oştirea sa. Acăstă predare fulminantă însă şi-a avut un efect contrar. In loc să producă efectul, ce l’a intenţionat, a făcut mai mult o impresiune co­mică asupra ascultătorilor saşi, cari ajunse la culme când amintitul vor­bitor maghiar cu nume german a afirmat, că, după cum a audit el, ministru-preşedinte şi de interne Szell era la început înclinat a primi numirea oficială de „Kronstadt“, dar agitaţiunile Saşilor prin pressă şi patima, ce ar fi desfăşurat-o ei în acăstă privinţă, l’ar fi făcut să se abată cu totul dela gândul său pri­mitiv. Nu mai puţină ilaritate a pro­dus şi argumentul adus în recurs, ca şi de vre-o doi vorbitori maghiari din adunare, că legea de naţiona­litate ar fi, care ar pretinde, ca în basa disposiţiunei, după care limba statului este cea maghiară, numele oraşelor încă să fie tot numai ma­ghiare. La acesta afirmare cu totul neîntemeiată ’i­ s’a reflectat nemerit de cătră un membru român, că co­munele au se-şî stabilesca numele lor, nu statul, precum şi individul, nu capătă numele său dela stat. Intre vorbitorii saşi, cari au apărat cu căldură şi cu însufleţire hotărîrea luată de representanţa co­munală, s’a încins cu aceasta oca­­siune şi o discuţie interesantă pri­vitor la documentele istorice asupra numelui oficial al oraşului. Aceste discuţiunî vor face obiectul dârei de seama mai amănunţite. Notăm aici numai, că şi în aceasta discusiune argumentele Saşilor au fost mai tari. Ast­fel după o desbatere de 3 şi jumătate ore s’a hotărît şi din partea adunării comitatului cu co­­vărşitore majoritate, ca numele ofi­cial al oraşului să fie „Kronstadt“, or nu „Brassó“. Caracteristic pen­tru atitudinea Saşilor în aceasta ces­­tiune mai este şi faptul, că toţi func­ţionarii saşi dela comitat au votat şi ei pentru propunerea comisiunei permanente, adecă în contra propu­­nerei şi cererei maghiare. (17) FOILETONUL „UAZ. TRANS“. Antropomorfism şi antiantropomor­­fism în limba română. (Urmare.) Geană, (clasic lat. palpebra) precum s’a amintit deja în detaili în lista antro­­pomorfismelor, corăspunde ca etimologiă la­tinescului gena, care în graiul vechilor Ro­mani indica partea aceea a feţii, ce se es­­tinde dela pleoape în jos pănă la osul fălcii. Sprânceană, întrucât difere total ca etimologiă de forma latină corăspun­­detoare: supercilium, încă poate fi clasată între antiantropomorfismele limbei române. Pentru originea cuvântului sprânceană s’au propus pănă acum fel de fel de etimologii: supercilium, supracilium (Weigand, Olympo Wlachen 54), supervncilium (Hasdeu, Cu­vinte I, 111), suprincella (Schuchardt, Su­pliment la Cuv. lui Hașdeu, XXXVI), su­­peringena (Cirac, Diet. I, 107) super ad­­(in)genam (Byban în al VI-lea anuar al semin. rom. Lipsea, pg. 357) etc. Toate aceste etimologii, mai mult sau mai puțin seriose simt isvorâte din ten­dința de a identifica cu tot preţul forma românească sprânceană cu forma cunoscută a latinităţii clasice: supercilium. Identifi­carea însă în caşul de faţă din punctul de vedere al desvoltării istorice a limbei ro­mânesci e absolut imposibilă, din super­cilium latin nu s’a put nasce la nici un cas sprânceana românască. Trebue deci căutată altă etimologie mai justificabilă din punct de vedere fo­nologic. Vechea limbă românescă, precum şi graiul Aromânilor din peninsul balcanică vor clarifica pe deplin Gestiunea. In cărţile vechi bisericesci întâlnim forma sufruncea, aşa d. e­ la Dosofteia, Vie­ţile sfinţilor 1683 (Octomvrie 81 a): „Şi vădum faţa lui şi de multă betrâneaţe nu i­ se vedea ochii, că-i era slobozite sufrun­­cealele [notă marginală: sprânceane] preste ochi“. Dialectul aromân asemenea cunosce pănă în diua de adi esclusiv forma sufrân­­ţeao pl. sufrânţeale (Weigand. Die Aro­­munen II, 330; id. VI­Ib. 357.) Identitatea formei vechi dacorom. su­­frâncella cu forma arom. sufrunţeao e evi­­dentă, având ambele ca prototip pe lat. sub-fronticella1) Forma modernă dacorom. sprânceană nu poate fi la nici un cas despărțită de forma veche sufrancea, or derivațiunea aceasta poate fi justificată și din punct de vedere fonologic cu destulă probabilitate, înainte de toată trecerea grupului -un în­­­ân­tsufrancea* și sprânceană) e destul de familiară în limba română. Să se com­pare formele dacorom. frunte, frunză cu formele corespumjătoare arom. frânte sau frâmpte şi frândsâ. Paralel cu frumseţe ob­­vine dialectal şi frâmseţe (Braşov), er în Cazania lui Varlaam 1643 cetim înfrămşat (Ureche, Schiţă d. ist. lit. rom. pg. 138) în loc de înfrum(u)şat. Mai departe avem pa­ralelismele latino-române: fontana şi fân­tână, longum şi lângă, foras şi fără, afară, contra şi cătră. Probabil, că această fluctuaţiune între '­ Fruncea (frunticea) din fronticella încă obvine în limba cărţilor bisericesci. cf Şăineanu, Semas. 103. Sufruncea din sub-fronticella e o com­­posiţiune de aceeaşi categorie ca şi subsuară, forma veche a lui subţioră din sub-subala, vedi articolul meu. Câte­va etim. pop. rom. în „Gaz. Trans “ 1899, Nr. 37. -un şi­­ân stă în legătură cu aceeaşi apa­­riţiune în dupletele de origine slavă, ca poruncă - poroncă, golumb - golumb etc.; să se compare şi formele româneşci de pro­venienţă slavă, în cari sunetul nasal­on al limbei paleoslave să reflecteză parte prin - un (muncă, prund, scump etc.), parte prin - ân (gând, gândesc, trântă, trântor etc.), asupra cărora să se compare Byban. Ve­chile vocale nasale în elementele slavice ale limbei românesc­. (Anuarul V. al sem. rom. d. Lipsea.) Modificarea părţii finale din sufruncea, pentru ca să potă resulta spâncecina, să datoresce fără îndoelă influinţei substan­tivului geană. Confusiunea între sufruncea şi geană, ca părţi împrejmuitore ale ochilor şi având ambele aproape aceeaşi făptură, a fost favorisată şi de analogia fonetică (su­fruncea şi greană, pl. sufrunceie, gene). E o asociaţiune forte firească de idei între gene şi sprâncene, căci povestea câtecului: Genele, sprâncenele, Alea fac păcatele. sau: Genele, sprâncenele, Alea ’mi mânca cjilele-Deci sprânceană ca resultantă a con- „gazeta« iese in flacare i}i. Anoaamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare Târgul Inului Nr. 30, e­tag re­f.: Pe un an 10 fr., pe şla€ luni 5 fr., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl.. pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA. 44 ministrat în aer­ii Bpomto. SSASOV, piaţa nars nr. 80. Scrisori nefrancate na m primesc. Manuscripte nu te retrimet. IR SERATE se pnmesc la AD­­iSiDISTRATIUNE In Bratov si a amatorele Birouri ii» mnund­ur!: In Viena : H. Data» Naohl. Su. AuQsnfsld AEmarich Lesnsr, Heinrich Sohalek. Rudolf Bosse. A.­Oppellks Naehl. Anton Oppellk. XbBudapesta: A.V. Soldber-S­ar, Ekstein Bernat. In Ham­urg: f­arolul A Llebmann. PREŢUL INSERŢIUNILOR : o so­lia garmond pe o coloana 6 or. — Publicări mai dese­­apă tarifă şi învoială RECLAME pe pagina a 8-a o ■aria IO or. acu 30 bani. Nr. 207. Braşov, Luna-Marţi 19 Septemvrie (2 Octomvrie). 1900. Metropolitul I. Meţianu la Braşov. Precum am amintit în numărul tre­­cut, I. P. S. S. Metropolitul Ioan Meţianu, încungiurat de­ o numeroasa suită, a sosit la Braşov Sâmbătă la 2 ore după­­medi. La gară a fost întâmpinat de­ un nu­­măros public român, în primul rând depu­­taţiunile şcafelor şi bisericilor române în frunte cu protopopul Ioan Petrie. In discursul cu care acest venerabil protopop al Braşovului a bineventat pe I. P. S. Sa, s’a accentuat mai ales zelul neo­bosit, cu care I. P. S. Sa cu tota etatea sa înaintată ţine să se presente în personă în mijlocul credincioşilor săi fără conside­rare de distanţă, prin ceea­ ce face, ca sim­ţul religios să se întărască şi mai mult în aceia, cari îl văd în mijlocul lor. I. P. S. Sa respumjând în scurte cuvinte, a dat es­­presiune bucuriei sale, când o simte când vede, că e primit cui atâta bucurie în mijlo­cul credincioşilor săi, căci în acastă dragoste nu vede atât un semn de alipire faţă de persona sa, cât mai ales faţă de biserica, pe care o representă. După sosirea sa în oraş, I. P. S. Sa a ţinut în biserica S-lui Nicolae vecernia după tipicul Rusaliilor. * Eri, Duminecă, s’a ţinut sfinţirea bi- .­sericei S-lui Nicolae, la care a pontificat însuşi I. P. S. Sa, asistat de­ vicarul Dr. N­. Puşcariu, Dr. Roşea, asesorul M. Voileanu şi diaconul Dr. I. Cristea; din partea bise­­ricei au servit protopopul V. Voina şi preo­tul Dr. Saftu. Au mai asistat protopo­pul Petric şi archimandritul Dionisie de la Buşteni. Sfinţirea s’a făcut cu deosebită pompă între sunetul clopotelor şi bubuitul trescu­­rilor. Biserica prin noua reparaţiune a luat o înfăţişare incomparabil mai frumosă de cum era mai înainte. Pictura cea nouă, deşi simplă, dă însă bisericei un aspect forte

Next