Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1901 (Anul 64, nr. 1-23)
1901-01-03 / nr. 1
■9t4 Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. In consfătuirea acesta ministru de răsboiu a declarat repetit, că deocamdată nu poate trimite trupe mai însemnate, fiindcă n’are de unde. " Din străinătate. O foia germană despre P. P. Carp, Ziarul „Berliner Tagblatt“ spune, că d-1 P. P. Carp prim-ministru al României, s’a pus în contact cu financiarii germani din Berlin. E probabil, că d. Carp va fi primit în audiență de cătră împăratul Wilhelm, ziarul citat face apoi istoricul asoctării impositelor în România, espunând principiile proiectului de reformă a impositului presentat de d. Carp Camerei. „Berliner Tagblatt“ 4 cei finanţele române vor prospera numai atunci, când se va da tuturor egalitatea politică şi prin acesta România ar recâştiga încrederea streinatăţei. Ziarul berlines anunţă la sfirşit, că băncile angajate în arendarea monopolului hârtiei de ţigară în România, vor emite acţiuni asupra acestei intreprinderi, Prancia şi Rusia. Se anunţă din Petersburg, că chiatele „Novoie Vr€minu şi „Sveta continuă a duce o campania aspră în contra proiectului, prin care se introduce în Francia serviciul militar de doi ani. După numitele titare, acest proiect va fi susceptibil de a slăbi armata Franciei, aliata Rusiei, şi în consecinţă pe Rusia însăşi, în virtutea alianţei. Pe de altă parte, ziarele „Novosti“ şi „ Petersburgskai Viedomosti“ se arată mai puţin intransigente sub acest raport. Ele se mărginesc a constata, că serviciul de doi ani presintă neapărat seriose inconveniente; sunt de părere însă, că răul se poate remedia, recurgându-se la sistemul deja practicat în Germania şi, care consistă în a reţine un an mai mult sub drapel pe soldaţii de artilerie şi de cavalerie şi a forma în armată, prin mijlocul reangajamentelor voluntare, cadre mai solide, decât restul trupei. Aceste două chiare cred, că sistemul serviciului de doi ani nu va mai fi periculos, dacă va fi pus în practică în asemenea condiţiuni, parţial şi gradat, şi că va înceta de a putea fi considerat ca un motiv de temere pentru Rusia şi ca o slăbire a eficacităţii şi a menţinerei alianţei franco-ruse. „Novoie Vremia“ şi „Svet“ au făcut să se observe, a propos de atacurile îndreptate contra alianţei franco-ruse de către unele dtate socialiste francese, că acestă alianţă este un pact, a cărui esistenţă nu depinde de presenţa la putere a cutărui ori cutărui minister frances, ci numai de voinţa însaşi a naţiunei francese. „Novosti“ şi „Petersburgskai Viedomosti“ esprimă aceeaşi părere şi conchid, că contrar unor polemici de pressă, cestiunea menţinerei alianţei franco-ruse nu depinde câtuşi de puţin de lupta angajată de cătră partidul oposiţiunei francese contra cabinetului Waldeck Rousseau şi diferitelor sale proiecte de lege. Alianţă serbo-bulgară-muntenegrană. Din Petersburg se telegrafază, că cilarul „ Vicsavia Viedomosti” afirmă esistenţa unei alianţe între Serbia, Bulgaria şi Muntenegru. Ca prim pas al acestei alianţe va fi visita prinţului Danilo al Muntenegrului în Belgrad. Prima manifestare a alianţei va fi construirea unei linii ferate de la graniţa Rusiei prin România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia pănă la portul muntenegrean Duligno. Cercurile conducătoare rusesc sprijinesc planul construirei acestei linii, care ar deschide Rusiei o cale directă spre Adriatica şi spre Mediterana; în acelaşi timp ea ar fi o contrabalansare a proiectatei linii austro-ungare Seraievo- Salonic. Deschiderea Seupstinei serbesci. In 12 Ianuarie n. a fost deschisă Seupstina serbesca printr’un mesagiu regal, cetit de regele Alesandru. Mesagiul amintesce în primul rând de căsătoria regelui cu femeia, care „a adus în casa regală pacea şi fericirea“, apoi dă espresiune mulţămitei adânci cătră Ţarul Rusiei, care a primit să-i fie naş la căsătoria. După acesta mesagiul regal spune, că raporturile Serbiei cu tote puterile sunt adi din cele mai bune. Regele promite, că îşi va face un obiecte al deosebitei sale atenţiuni din aceea, ca pe viitor să se consolideze şi mai mult raporturile de bună vecinătate cu Austro Ungaria şi Turcia, de cari o rugă pe Serbia interese culturale şi economice. Vorbind de politica internă mesagiul constată, că guvernului precedent i-a lipsit bunăvoinţa şi capacitatea pentru a realiza programul regelui. Acel guvern, prin intoleranţa sa a deşteptat patimele şi orele între partide şi în fine a încercat să dejoce în mod nereal pe rege şi să arunce ţara în braţele anarchiei. Regele, dice mesagiul, este convins, că guvernul actual, care se bucură de încrederea-i deplină, mai ales de cârjd Milan a părăsit definitiv ţara, va conduce Serbia spre un viitor mai bun. Din Bulgaria. O telegramă din Sofia anunţă, că ministru de externe şi de culte Toncev şi ministrul de comerciu şi agricultură Titorov şi-au presentat ministrului-preşedinte Ivanciov demisiunea. „Pester Lloyd“ încă primesce din Sofia spirea, că în sînul cabinetului bulgar s’au produs neînţelegeri între ministrul de interne, generalul Petroff şi între primul-ministru Ivanciov şi ministrul de ixterne Toncev, din cauză, că Petroff ţine la absoluta libertate a alegerilor, pe câtă vreme aceşti din urmă vreau să favoriseze pe partizani lor. Pănă acum guvernul bulgar a întâmpinat dificultăţi pentru realizarea unui împrumut de 100 milioane. Astăzi, după stăruinţele Principelui Ferdinand, se anunţă, că împrumutul bulgar este aproape realizat cu un sindicat de financiari Evrei din Paris. Împrumutul este cu 8 la sută. Garanţia plăţii împrumutului este concesiunea monopolurilor tutunului, chibriturilor,sărei, petroleului şi hărtiei de ţigară. In acest chip Bulgaria voesce să stingă datoria sa flotantă, lucruri, pe cari tu le zăresc departe........ departe prin câţa anilor. Cuvintele lui sunt smulse de pe buzele ţăranului şi nicăirî nu se simte vre-o influenţă streină. Născut la sat, el nu s’a despărţit niciodată de bătrânii simpatici, la cari stă satul cu gura căscată când povestesc ceva, nici de babele guralive, cari sciu să născocescu şi ce nu e, şi nici de fetele şirete, cari ţin să te ameţiască dintr’o ochiadă. Cu ei s’a născut Crengă, cu ei a trăit şi cu ei a vorbit. Se rjice, că în viaţa lui n’a învăţat nici o limbă străină, fapt, care se resimte din scrierile, în cari nu se vede nimic din întorsăturile de trase străine, întemeietorii presei române, N. Bălcescu şi C. Negruzzi şi apoi Al. Odobescu, ori-cât de frumos au scris, tot nu putem zice c’au scris aşa de românesce ca Crengă. La cei doi dintâi se simte influenţa stilului strein, or modul de-a spune al lui Odobescu înclină mult cu cel clasic. E adevărat, că limba literară pe atunci nu era încă fixată şi nici astăzi nu putem afirma fixitatea ei, decât numai că e apucată pe văgaşul limbei muntene. Faptul acesta face ca scrierile lui Crenga, în cari predomină limbagiul moldovenesc, să rămână răsleţite de celelalte şi singure să formeze o lume aparte, în care te laşi cu dragă inimă când plictisit de fraseologia timpului, te cuprinde dorul să stai puţin de vorbă ca un om sincer, dulce la cuvânt şi cinstit. Ne închinăm cu regrete în amintirea povestitorului moldovean şi dorim ca ro- mânescul său suflet să-şî intindă încă multă vreme aripile peste sufletele noastre. Zach. Aniversarea morţii * * lui Crenga. Bucuresci, 1 Ianuarie 1901. Mâne 2 Ianuarie, se vor împlini 11 ani de la moartea mult regretatului povestitor moldovean. Ziarele bucureştene anunţau, că la Iaşi se va serba diua acesta cu o deosebită solemnitate, spire destul de îmbucuratoare mai ales acum în mijlocul acestei amorţeli, care din din di se simte mai mult şi întunecă orice avânt sufletesc. In toiul acestei apatii generale, care bântue astăzil literatura şi peste tot arta românască, nu putem decât să admirăm pe ieşeni, cari au părăsit câteva clipe nevoile şi grijile zilnice, ca să-şi aducă aminte cu sufletul senin de cer, care voia să povestesc atât de dulce şi cu atâta căldură durerile duioase şi emoţiile sincere şi naive ale ţăranului român. Cum va fi decurs serbarea, nu soim. Huşii să nu ne facem; se ne mulţumim cu vre-o procesiune la mormântul sărbătoritului şi cu vre-un toast, care să-i arate meritele. ’Mî-aduc aminte, acum doi ani s’a făcut un pelerinagiu la mormântul lui Eminescu Gazetele făcură sgomot mare înainte de criua destinată pentru procesiune Ei, ce credeţi că a fost? O cetă restrînsă de visători, sinceri adoratori ai poetului plecară cu ei înşişi spre cimiterul Belu. Şi când te gândesci, că pe atunci tot se mai simţea o adiere de entusiasm în literatura nostră; astăcl însă când nimic nu mai scontează, când tote sufletele stau nedumerite, desgustate de dina de eri, înăbuşite de grija ddei de mâne, ce credeţi că se va face în amintirea acelui suflet primăvăratic, din ale cărui seriose transpiră şi va transpira încă multă vreme o căldură binefăcătore, sinceritatea drăgălaşă şi simţirea românescă ? Când îl cetesci, par’că-i Duminecă şi stai în mijlocul satului ascultând palavrele unui moşnâg isteţ, care îţi spune despre SCHULE OUEL — 2 (15) Ianuarie. Instalarea noului fişpan al comitatului Braşov, conte Stefan Lazar de Szárhegy, s’a săvârşit »41. La gară a fost primit fişpanul de representanţii autorităţilor civile şi militare şi de aici a fost condus c’un banderiu la locuinţa sa. La 10 ore s’a făcut instalarea solemnelă. Membrii representanţei comitatense au fost mai toţi presenţi în sala dela casa sfatului. A fost de faţă o deputaţiune numerosa de Unguri clujeni, precum şi câteva deputaţiuni ale comitatelor vecine. D-l vicespan Dr. Jekel a deschis şedinţa şi a salutat pe noul fişpan, care apoi a depus jurământul. După aceea a ţinut discursul său program fişpanul instalat, după care au urmat vorbiri din parte săsescă, maghiară şi română. Vom reveni mai amănunţit. Simplificarea administraţiei Oficiosei „Pol. Corj“, i se anunţă din Budapesta, că proiectul de lege despre simplificarea administraţiei va fi presentat dietei deja în sesiunea actuală. Cel mai însemnat punct al proiectului este acela referitor la administrarea banilor comitatensi. Lege despre corporaţiunile de industriaşi. In ministeriul unguresc de comerciu se pregătesce un proiect de lege, pe basa căruia în sediul fiăcărui oficiu industrial de gradul întâifi are să se formeze o corporaţiune generală de industriaşi. In aceasta corporaţiue generală e dator să intre fiecare industriaş, care locuesce pe teritoriul oficiului industrial. Mai multe camere de comercia şi industrial au dat părerea asupra proiectului, tote constatând, că prin proiectul acesta se resolvă în mod norocos cestiunea corporaţiunilor industriale. Confiscarea „Deşteptării“. Drept cadou de Anul nou, procuratura din Cernăuţi a confiscat numărul de la 1 (14) ianuarie n. al „Deşteptării“. Censura a eliminat pasaje întregi din articulul prim şi din alţi doi articuli. Mica principesă a României. Mercurea trecută mica principesă Maria a împlinit un an. Cu acesta ocasiune, consiliul de miniştri a felicitat pe Principele Ferdinand şi Principesă Maria. Pentru masa studenţilor din Brad. Din Brad ni se trimite spre publicare urmatorea dare de seamn: Pentru gimnasiul român gr. or. din Brad (Masa studenţilor) au dăruit d-nii: Simion Damian advocat în Braşov 20 coroane, Dr. Zosim Chirtop advocat în Câmpeni 50 cor., Romul Paliş şi Petru Rimbaş comptabil câte 2 cor. — Primască binevoitorii dăruitori călduroe mulţămite. Direcţiunea gimnasiului rom. g . or. din Brad. George Pârău■ director gimnasial. Principele bulgar în Viena. După o telegramă din Viena, principele Ferdinand al Bulgariei reîntorcându-se din Weimar s’a oprit Sâmbătă în Viena. El a făcut o vită Majestâţii Sale monarchului, care i-a reîntors’o după amiazi Principele Ferdinand s’a dus şi la ministeriul de esterne şi şi-a depus carta de visită la contele Goluchowski. De la Reuniunea militară seientifică şi de casină din loc primim urmatorele spre publicare: Se aduce la cunoscinţa onoratului public, că pentru evitarea oricărei neînţelegeri sau a greşitei interpretări, invitările împărţite deja nu se refer esclusiv numai la capul familiei, cui sunt adresate, ci şi la membri familiei ca soţie, 11 şi fiice. Incât priveste o rectificare a invitărilor, sus numita reuniune militară o face cu plăcere. Deputat analfabet. „Reichsrath“-ul austriac se poate lăuda cu acesta. „Wiener Alig, Zeitung“ spune anume, că un ţăran cu numele Fijak, care a fost ales în Vadovce (Galiţia) ca deputat, nu sole mei scrie, nici ceti. Ciuma. S’a fost anunţat mai multe caşuri de ciumă la Constantinopol ; mai în urmă însă s’a constatat, că era o erere şi că caşurile acele s’au întâmplat la Smirna. In România îngheţul Dunării e privit ca o bună asigurare contra flagelului ciumei. Comunicaţiunea cu Sulina e cu desăvîrşire întreruptă şi se crede, că chiar deca din nenorocire s’ar strecura acolo vr’un cas, oraşul e destul de isolat de restul ţării. Direcţia generală a serviciului sanitar român a luat măsuri, ca nici măcar fructele sau trufandalele provenite din Constantinopol şi Smirna să nu mai fie permise a intra în România. O nouă crimă a comitetului bulgar. Un bogat negustor din Plevna, numit Abraham Solomon, supus austriac, după ce a refuzat să se supună injecţiunilor comitetului de a da bai, a fost călcat, torturat şi în cele din urmă jefuit. Acesta îndrăsniţă tâlhărie a produs o emoţiune enormă în cercurile supuşilor străini din Bulgaria şi demersuri energice sunt făcute în acest moment la Sofia de agentul austriac. De altminteri, noul guvern bulgar se arată doritor de a reprima în mod sever acete tâlhării. Oficeri bulgari în Macedonia. Se cere, că în Macedonia umblă prin sate mai mulţi oficeri bulgari, unii îmbrăcaţi civil, alţii în uniformă, sub pretext, că sunt macedoneni şi au venit să-şi vadă părinţi. Adevărul est°, că studiezi posiţiunile şi foiţ de elementelor capabile, de-a face o rescolă. Epistole libere de porto în China. Ministrul ung. de comerciu Hegedűs, a scutit de porto poştal tote epistolele din Ungaria trimise soldaţilor, cari au fost du-i în China pe vaporele „Königin Maria Teresia“, „Kaiserin_Elisabeth“, „Aspern“ şi „Zeta“ ; asemenea sunt scutite de timbru şi epistolele, ce scsse din China. Epistolele nu pot însă să fie mai grele de 70 grame. Pe adresa epistolelor sau a cărţilor poştale trebue scis legile, rangul şi arma la care serveşte respectivul etc., apoi numele corăbiei şi afară de aceea mai trebue indicată tot pe adresă şi posta de castru (Feldpost). Poliţe protestate. In cursul săptămânei trecute corpul portărelor din România a protestat 225 de poliţe. Majoritatea acestor proteste este a jidovilor comercianți. (I) Nr. 1.—1901.