Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1901 (Anul 64, nr. 1-23)

1901-01-24 / nr. 18

REDACŢIUNEA, Administraţiun­ea şi Tipernia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nacht', Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körut). PREȚUL in SERJ IU NI LOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani. Nr. 18. „gazeta“ iese în Metre­­i, Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franoi, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. . N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşoi Adm­nistraţiunea, Piaţa re­ci­e. Târgul Inului Nr. 80, etasiu I.: Pe un an 20 cor., pe şef e luni 10 cor., pe trei luni 5 cor Cu dusul în casă . Pe un a­n 24 cor., pe 0 luni 12 c., pe trei luni 3, corone.— Un esemplal 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Braşov, Miercuri 24 Ianuarie (6 Februarie). 1901. Austriacii şi Ungurii. Momentul aşteptat cu atâta în­cordare al deschiderei noului parla­ment austriac, a sosit în cele din urmă şi ieri la amlac­! Majestatea Sa împăratul a rostit Mesagiul de des­chidere în presenţa membrilor am­belor Camere, în sala tronului de la palatul din Viena. De mult nu ne aducem aminte se se fi rostit în Viena un discurs al tronului atât de lung, care se se ocupe amănunţit cu tote cestiunile presente şi viitoare. Par’că s’ar vede din totă dis­­posiţiunea şi redactarea discursului tronului, că el este opera unui mi­­nisteriu de funcţionari, de omeni spe­cialişti în resorturile lor. Poate stă în legătură cu acesta şi faptul, că pe alocurea resuflă din discursul tro­nului mai mult ca de obiceiu voinţa Majestăţii Sale, care, precum bine este cunoscut, nu numai odată a in­tervenit în personă pentru a pune capăt certelor, ce a dat nascere ob­­strucţiunei, care făcută aci de unii, aci de alţii, împiedecă de atâta amar de vreme mersul normal al lucrări­lor parlamentare. Este dureros pentru Suveran, că după atâtea silinţe ale guvernelor sale, sprijinite şi de voinţa sa, to­tuşi şi acest discurs al tronului a trebuit să constate, că toate inten­­ţiunile îndreptate spre desvoltarea spirituală şi materială a imperiului, rămân zadarnice in urma certelor naționale. Acest pasagiu din Mesagiu ca­­racteriseaza tot­odată timpurile grele de crisă, prin care trece aciî nu nu­mai Austria, ci monarchia întrâgă. Despre aceea, că este amenin­țată monarchia intreaga, numai poli­­ticianii maghiari n’ar voi să ţină seama. Lucrul e uşor de esplicat. Ei declară partea de dincolo a monar­­chiei de poliglotă, ceea­ ce în limba­giul lor e identic cu perdută, ei în­cât pentru Ungaria, ei „nu permit“ să fie poliglotă. Prin urmare pentru denşii trebue să fie neapărat naţio­nală maghiară. Cu groză arată şoviniştii Unguri asupra stărilor critice interiore din Austria, dar de aici nu conchid la esistenţa unui vulcan şi în Ungaria, de­asupra căruia ei jocă jocul ma­cabru al despotismului lor naţional, ci se simt încurajaţi în pornirea lor, şi esclamă. Otă unde duc certele na­ţionale dintr’un stat poliglot, eta. noi Maghiarii putem să î învăţăm ceva din ele! Recunosc, ce-i drept, că şi pe ei îi ameninţă certele naţionale, dar se mângâie cu aceea, că alţi ei sunt cei mai tari în Ungaria. Totuşi consciinţa le şoptesce, că nu toate sunt pentru vecie, că Va­lahii, Nemţii, Slovacii Serbii îi îm­­presoara şi dăcă nu vor ţine tare frânele guvernului, ei ar putea ca o apucătură vicleana să li­ le smâncăscă din mâni, sau să-i submineze pe as­cuns şi să năvălască asupra lor pe la spate şi să nimicească „inviolabili­tatea“ unităţii lor naţionale. E mare lucru consciinţa, care agită sufletul şi a celor ce se cred cei mai tari şi neînvingibili. Dar şi cu svâreolirile unguresce, cari ţintesc a nimici dreptul de esis­­tenţă a poporului român, slovac, german etc., se va petrece ceea­ ce vedem ac­i în Austria, adecă zădăr­nicirea intenţiunilor, ce se opun pos­tulatelor naţionale ale popoarelor, nu­mai că dincoace de Laita procesul va dura ceva mai mult, pentru­ că cei cu „unitatea naţională“ sunt de fapt cei mai tari, pe când dincolo sunt mai mulţi tari şi nici unul cel mai tare. Toate merg pănă la un loc şi ce a lăsat Dumnezeu să fiă poliglot, nu se mai poate răsface cu nici un fel de apucături, fiă cât de artifi­ciale şi viclene, ei firea mai curând seu mai târejiu va resbi a­ se mani­festa cu tată puterea ei, reclamân­­du-şi drepturile şi respectul, ce tre­bue se i­ se dea. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ O noapte în vagon-lit. Schiță, de Bret Harte. — Fine. — Eu mă uitam la cei doi călători din vagon prin încrucișarea perdelelor noastre. De-odată unul dintre ei cjise : „t­ău, crede-mă, dacă vrei, dar pe vremea a a nu era alt antreprenor de pompe funebre mai populare . . . Celft-l’alt, credându-să obligat să vor­­bească, inventă cu un fel de politețe banală și nepăsătore o altă cestiă. „Ei bine. . . der acest antreprenor de pompe funebre.... era creștin?... mergea la biserică?“ . . . Târdliu de tot primi răspunsul: „Asta e alt­ceva; nu l’ași putea numi creștin bun .... Der îți avea el convinge­rile sale — da, cred, că le avea. Doctorul Wylie Me formase. Ast­fel am aucjit eu povestindu-se. Tăcere lungă și mortală. Celsla­t ( nțelegând bine, că e rândul seu să vorbeseft): „Atunci de ce era atât de popular ca antreprenor de pompe funebre?“ Cestălalt (obosit): „Nu pre sciu bine. Dar el reuşia mai ales ca văduvii şi cu văduvele. Avea un fel special de a­ le întări curagiul. O vorbă bună, un verset din scriptură. Alte­ dăţi vorbia ca un om încercat, care a scitit ce-i năcazul. Despre el personal se dice (încet), eu nu afirm nimic, soli D-ta, că i-au murit trei femei și vre-o cinci copii de boala aceea nouă... cum­ îi diceți d-voastre. . . difteria... Eu n'am­ vecrut, scii d-ta?... Der așa să chee . . . și-apoi“ . . . Celă­l’a­t: „Și cum șî-a perdut popularitatea ?“.... Cestă­lalt: „Dar tocmai asta-i vorba. Mai intâiu trebue să scii, că inventase ceva nou in arta sa. Ast­fel d­­e­ el avea un procedeu de-a manipula cu faţa morţilor, cum zi­­cea el“. Celă­lalt (forte liniştit): „Cum să manipuleze?“ Cestă­lalt (îsbit de-o ideiă luminosă şi cu un ton acru): „Spune şi d-ta sic cer, nu-i aşa, că în general vorbind, un cadavru nu e frumos?“ Celă­l­alt a observat adese­ori şi el, că un cadavru nu e frumos şi trebue să aprobe. Cestă­lalt (desvoltându-şi mai departe idea): „Fără a merge mai departe, vă voiu­zita pe Mary Peebles, fica prietenii intime a femeii m­ele, o fată frumosă şi creştină adevărată. Ea a murit de scarlatină............. Aceasta fată, biata . . . am fost şi eu la în­gropăciunea ei, înțelegi. . . pentru nevastă­­mea — acestă fată, biata, deşi pusă într’un coşciug nr. 1 foarte frumos, comandat anume tocmai la Chicago, cu fiori şi cu volane, ce nu se mai sfîrşiau — n’ar trebui poate să­­ţie, dar avea o înfăţişare oribilă!........... ’Mi era groză mie însu­mi, deşi eram­ prieten al familiei şi mă simţam oare­cum descurajat“. Celă­lalt (afectând o simpatie absolut artificială): „Oh, ce bine te înţeleg!. . . — „Mă înţelegi, da ? . . . Ei bine. .. . acest antreprenor . . . acest antreprenor de pompe funebre, acest Wilkins soia să în­­drepteze lucrul acesta. El prelucra trăsătu- I rile mortului, le modela şi producea aceea ce familiile în doliu numesc un aer de re­­signaţie, ca un fel de surîs.. . Şi când soia, că poate adăuga un supliment la factura, un extra, cum să­­jice, (căci el avea un ta­rif regulat pentru acest lucru), el producea aceea ce numea „nădejdea creştinului“. Celălalt: „Ah, acesta a­şi vrea s’o văd cu ochii mei.“ — „Da, aşa-i, pare a fi ceva destul de curios. Şi eu totdeuna am­ d­is (cu un ton confidenţial), că mă îndoesc, dacă aşa ceva e ortodox şi potrivit scripturilor, pen­tru­ că noi la urma urmii nu suntem decât praf, nu-i aşa? I-am spus acest lucru pre­otului nostru, dar el a clis, că nu se ames­tecă în aceasta afacere, pănă când ea nu va eşi din cercul bunilor creştini. Totuşi, mai deunădii, când a murit Cy. Dunham.... II cunosciai pe Dunham ?..“ Urma o tăcere forte lungă. Celălalt se uita pe ferăstră şi părea că sî-a uitat de soţul său. Eu îmi spusesem puţin capul prin­ per­­dele şi văd­uf şi pe la celelalte paturi vr’o pa­tru alte feţe, tote nerăbdătore de a sei sfîrşitul poveştii. Una dintre aceste feţe, Jubileul Reuniunei femeilor române. Precum am anunţat, invitările la ju­bileul Reuniunei s’au trimis pe la finea săptămânei trecute. Invitaţii din afară sunt rugaţi a în­­soiinţa la adresa secretarului d-l Lazar Nastasi, profesor, pănă la 27 Ianuarie (9 Februarie a. c..), dăcă şi câte persoane vor lua parte şi cu care tren vor sosi aci, ca să se potă lua disposiţiuni pentru încuar­­tirare şi întâmpinare la gară. De-odată cu invitarea s’a împărtăşit fie­căruia şi programul după care vor decurge festivităţile jubilare. Et.-1: Programul festivităţilor pentru jubileul de 50 de ani al Reuniunei femeilor române din Braşov, ce se va ţine Marţi în 30 Ianuarie (12 Febr.) 1901. I. 1) La 9 ore diminaţa parastas pen­tru iniţiatorii, înfiinţătorii şi binefăcă­torii Reuniunei, în Biserica Sf. Nicolae din , Scheu­t. 2) După parastas încununarea mor­mintelor iniţiatorilor, a preşedintelor şi a membrelor răposate din primul comitet, pre­cum şi a secretarilor răposaţi ai Reuniunii. II. Şedinţa festivă, care se va ţină în sala cea mare a gimnasiului român gr. or. la 11 ore a. m. după următorul program : 1. Deschiderea şedinţei din partea preşedintei Reuniunii, d-na Agnes Duşoiu. 2. „Psalmul XVIII, de Eusebiu Mandyczewici, esecutat de corul Reuniunii române de gimn. şi cântări, condus de d-l G. Dima. 8. Discurs festiv, ţinut de doamna Elena A. Mureşianu. 4.­­ Declamaţiune, esecutată de o elevă din Internatul orfanelor, întreţinut de Reuniune. 5. „Misiunea femeii române“, di­­sertaţiune de d-na Maria B. Baiulescu. 6. „Imn de mulţămiti”, de S Ja­dassohn, esecutat de corul Reuniunii române de gimnastică şi cântări, condus de d-nul G. Dima. III. La 8 ore sara bal în sala Redutei orăşeneşci. Braşov, în Ianuarie 1901. Comitetul Reuniunei. NB. Biletele de intrare la şedinţa fes­tivă se capătă la secretarul Reuniunii, La­zar Nastasi. S’au trimis tot­odătă şi invitările la balul jubilar celor din localitate. Aflăm cu plăcere, că mare parte din damele noastre vor apără în costum naţional. P. P. Carp şi situaţia financiară. Revenim la cele comunicate în numă­rul fetei noastre de e­i sub acest titlu şi publicăm astăzi d­espunerile, ce le-a făcut d-l Carp în discursul său ţinut la întruni­rea majorităţilor parlamentare cu privire la situaţia financiară. Eră ce a ales ministru-preşedinte şi de finance Carp, după­ ce a dat să se cunoscă, că dacă nu se vor pute da soluţiunile, pe cari le crede dânsul neapărate pentru a se regula situaţiunea financiară, va preferi mai bine să se retragă. Pe noi, dice d-l Carp, se preocupă două cestiuni: a) situațiunea actuală și b) viitorul nostru financiar. V’am arătat în tomna trecută modul meu de a vedea și am vădut aprobarea d-voastre, pentru aceasta am mers înainte. Sarcina cea grea însă nu era numai de a vedea situațiunea actuală, ci viitorul. Voiam lichidarea trecutului și un budget, de peste 2—3 ani, să fie perfect de bine echilibrat și când va veni vremea să consolidăm da­toria flotantă de 175 milioane, consolida­rea să fie solidă și folositoare, cum nu ar putea fi acul.

Next