Gazeta Transilvaniei, februarie 1901 (Anul 64, nr. 24-46)

1901-02-01 / nr. 24

Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI. mei, pune mare greutate pe colonisările în Câmpia Ardealului. In interesul coloniei dela Mureş-Ludoş s’a cumpărat dela contele An­­drassy pe un preţ de tot ieftin o mare proprietate. Conform marelui scop, dise ministrul, în timp scurt s’a făcut foarte mult. Dar ces­­tiunea colonisărilor trebue resolvată în mod instituţional. Pentru acesta va servi legea despre colonisări, ce se va aduce în curând. Mai spune Daranyi, că un anumit Eczk­en Sándor a cedat statului proprietatea sa de 206.000 corone cu condiţia, ca după moartea lui proprietatea să fie folosită spre colo­­nisări. Proprietatea lui Eczkey e de 1800 jugăre, situată în hotarul Mureş-Ludoşului. Pe ea pot fi colonisaţi numai Maghiaro- Secui. Eră aşa­dar cum „marele scopu avisat de ministru Daranyi — adecă maghiar­isarea prin colonisări — începe încet pe încetul să devină faptă în detrimentul populaţiunei ro­mânesc­ a Ardealului. Dar să vor frige „pa­trioţii“, cum s’au fript şi cu coloniştii să­­cui de pe la Şermaş şi din alte părţi ale Câmpiei Ardealului. Progres şi progres. ini. Industria nostră de casă. (Urmare.) De­sigur, că industria nostră de casă va ave scăderi şi neajunsuri. Pretutindinea industria mare de fabrică s’a desvoltat cu deosebire din industria mică de casă, per­­fecţionându-se. A nostră însă nu. Este boia cu leac, ori fără leac? Noi o credem cu leac şi perfectibilă, şi leacul îl cunoscem şi noi şi ni­­ spun şi streinii. Vecinii noştri unguri ne apostrofează adeseori nu prea delicat cu „büdös bocs­­kor“ ş. a. după cum sunt nărăviţi, or­başii mai domoli se mulţumesc în rapoarte oficiale şi oficioase de a­ se plânge de concurenţa inegală şi am pute duce nereală, ce o fac tălparilor lor argăsitorii români, cari din industria mică de casă pun în consuma­­ţiune opinci tăbăcite numai pe jumătate, dar mai ieftine şi le strică şi lor câştigul şi induc în erore, mistifică şi pe consuma­torul, care este tot Român. Are Românii să nu aibă motiv de a se interesa de acest neajuns al producţiu­­nei naţionale şi a căuta să-l înlăture, atât în interesul bine­înţeles al producătorului, cât şi al consumatorului?! Acesta a făcut, ca negustorii selişteni, reşinăreni etc. etc. să dispară şi de pe piaţa Abrudului, din Alba Iulia ca şi din bâlciurile de la Dră­­gaica şi Slobozia, or nu drumurile de fier au făcut-o, căci industria mare de fabrică posede resturi şi ciurucuri, pe care le poate da şi mai ieftine şi mai bune, în urma unei mai bune sforţări şi mai bune pre­gătiri. Pentru combaterea acestui rău, astă­zi, când nu mai suntem tocmai aşa lipsiţi de cultură şi avem şi noi chimiştii noştri şi technologi, ore ar fi prea greu de a găsi şi interesa un chimist espert, care să se apropie de buţile de argăselă ale tăbacilor noştri şi să studieze partea slabă şi imt­er­­fectă a argăselei lor? Eventual ar fi mare lucru de a sprijini 2—3 ucenici sau calfe tocmai dintre aceşti argăsitori, cari să mergă să facă la o şcală specială un curs supli­­mentar de câte­va luni, eventual să lucreze şi să se perfecţioneze cu o dubelărie mai modernă ?! Mai departe pânzeturile şi pănurile noastre de casă, deşi foarte trainice şi ief­tine, sunt totuşi relativ destul de scumpe şi nu se pot presenta cu succes pe pieţe streine, fiind­că sunt prea înguste, 40 cm, lăţime în loc de 60—80 cm. Oare­­nu ar fi posibil de a le schimba şi perfecţiona resboiai, spată şi iţe pentru a face pânza mai lată ? Apoi câte din fetele şi învăţătorele noastre au frecventat o scoră sistematică de ţesut, sau vre­una de brodărie artistică ? Sau că unul ar fi aşa de greu de produs şi culti­vat special pentru fibre, când el reuşeşce dă minune la munte şi la câmp cantitativ şi calitativ, şi tocmai acolo este industria textilă mai bine desvoltată şi aptă să-l uti­­liseze? De asemenea cânepa, borangicul şi lâna ţigaie, sau chiar merinosă. Noi am fi cu toţii mai folosiţi şi ca producători şi ca consumătorî, când în lo­cul pânzeturilor de bumbacuri şi cartonuri s’ar introduce numai şi numai pânza de in şi de cânepă. In fine trebue să mai amin­tim aici, că Germana, Francesa etc. are 4 plante colorante, or Românca cunosce şi folosesce peste 46 în număr şi în compu­nerea văpselilor sale ’şi bate joc şi desfide şi pe cel mai dibaciu chimist şi tech­­nolog! ! Să trecem la industriile alimentare — lăptării, beuturî, cărnuri etc. Adi sunt în toate ţările înfiinţate şcole de lăptării şi de baci şi băpiţe cu duiumul. Ore ar fi aşa de greu de-a improvisa unde­va la munte ori în satele de sub munte o lăptărie sistema­tică cu un curs suplementar de câte-va săp­tămâni ori luni de chile? Ne lipsesc oare specialiştii pentru aceste treburi? Nu ! Numai combaterea proverbialei neor­­dine şi necurăţenii, ce esistă actualmente în stande şi căşeriile noastre, şi deprinderea bacilor şi ciobanilor cu curăţenia s’ar trans­mite într’o urcare simţitore cu 30°/0 a pro­dusului cantitativ şi calitativ, şi şoala a­­ceasta de lăptărie ar fi tot­odată prima etapă spre înfiinţarea de lăptării societare şi so­cietăţi cooperative. Sciinţa şi technica mo­dernă cere adi la tratamentul laptelui o cu­­răţenie exemplară în toate. Tot aşa la cărnuri, beuturi etc., cari în parte s’ar pute ameliora prin esposiţii regionale, prin ţinerea de conferenţe pu­blice, prin răspândirea de broşuri şi scrieri poporale. Eră deci calea şi mijlocul cel mai ni­merit de-a remedia şi înlătura atâtea de­fecte şi neajunsuri ale stărei noastre precare de adi. Apoi pretutindinea industria mică de casă, prin specializare şi concentrare, a ajuns la producţiunea în massă şi la fabri­­caţiune în mare. Pe lângă producătorul în mic particular, păşesce negustorul, comisio­narul, fabricantul, care cumpără marfa pe jumătate gata, o sortoză şi alege , pe reali­tăţi, îi dă fasonul sau lustrul necesar după gustul şi cerinţa pieţei şi a muşteriilor. Unul singur ocupă sute şi mii de braţe, cari rămân pe la casele lor şi muncesc une­ori materia dată de patron şi cu uneltele lui, alte­ori dânsul le dă numai ceva ar­vună înainte pentru hrană, dar le cumpără produsul, îl fasonază şi desface dânsul în mare cu ridicata ori în mic pe la detai­­lişti. Acesta este sistemul dominant în Belgia — dantelăria, în Elveţia ceasorni­căria, în Olanda pânzăria de in, în Francia mătăsurile, în Anglia cuţităria, în Austria şi Germania după regiuni şi industrii , caii tate au emanat şi se razimă pe indus­tria mică de casă. Şi la noi prin concen­trarea ei şi divisiunea muncii multe indus­trii actuale mici, s’ar pute desvolta cu tim­pul în industrii mari de fabrică, deosebit de alte industrii, cari s’ar pute înfiinţa la multe din satele noastre de sub munte, unde esistă multe materii prime — aci stau ne­băgate în samă — deşi represintă valori de milioane de fiorini şi coroane: pătră, lemne, argila plastică etc. etc. La câte din ele la producţiunea în mare, munca scumpă a braţelor nu s’ar putea înlocui prin forţă mai ieftină de apă, electricitate? Saşii în­­şi­şi se plâng, că cele mai multe şi mai puternice cursuri de apă pentru forţa mo­trice se găsesc la satele românesc­, căci se cifreză la multe mii de cai putere şi sunt în stăpânirea exclusivă a Românilor. Evident, că mai este acasă încă de trăit şi ocupaţiune de găsit pentru braţele disponibile, ca să nu fie silite să emigreze nici în România şi nici în America cu duiumul! . . . (Va urma,­ în modul următor: Români: 26708 creşteri la oraşe, 58557 meşteri la judeţe; 10783 calfe la oraşe şi 5424 calfe la judeţe; 4414 ucenici la oraşe, 3361 la judeţe total 109242. Evrei: 7883 meşteri la oraşe, 3770 la judeţe, 3480 calfe la oraşe, 1130 la ju­deţe; 1880, ucenici la oraşe, 823 la judeţe; total 18977. Străini: 13163 meşteri la oraşe, 6527 la judeţe; 6240 calfe la oraşe, 1826 la judeţe; 2237 ucenici la oraşe, 870 la ju­deţe; total 30872. Total general 159091. « Situaţia: Băncii Naţionale în ultima săptămână, comparativă cu aceeaşi dată a anului trecut: Reserve este în crestere cu 5860067; reserva­r de aur şi argint este în spor cu 7.800.000; tratele de aur sunt în scădere cu 2.000.000 lei. Protofoliul este în scădere cu aproape 2 milioane, avansurile pe efecte 6.000.000. Circulaţia biletelor este în spor cu 16 mi­lioane, ca urmare a mărirei reservei. * In Galaţi a sosit un delegat din An­glia, spre a cerceta starea Evreilor înscrişi pentru emigrare în America. * Banca generală a României a donat o miie de lei primăriei capitalei, pentru a împărţi lemne la săraci» Din România. Cu ocazia proiectului de lege pentru reglementarea meseriilor, Caraerile de co­­merciu din­­România au întocmit o statis­tică a meseriaşilor din care reiese, că la sfîr­­şitul anului trecut, meseriaşii se repartisau Martea şi Milan Obrenovicî. Luni după amiacil a murit în locuinţa sa din Viena primul rege al Serbiei Milan Obrenovicî. Milan avea numai 47 de ani, mortea i-a causat’o influeza urmată de o preumonia acută şi se­dice, că înainte de aşi da sufletul s’a rugat pentru fiiul său Alesandru, înainte c’o di Milan însu­şi dicea, că n’are să moră. „Nu vă temeţi — spunea el generalului Petrovici, pe care regele Ale­sandru l’a fost trimis la Viena. — Teme­rile medicilor sunt exagerate, peste 3—4 dile mă voiu scula“. In aceeaşi col întreba însă pe medici: „Dar n’aveţî vre-o doctoriă, să mă scăpați?“ Natalia, fosta soție a lui Milan, avi­­sată fiind despre starea gravă a sănătății bărbatului său, a depeşat din Biaritz: „Pot să­­ ajut? Pot să fac ceva pentru l­ege?u înainte de-a muri, Milan şi-a espri­­mat dorinţa de a vedea pe fiiul său. Ba, Du­minecă i-a espedat chiar o scrisoare de adio şi a rugat pe medici să încunosciinţeze pe regele Alesandru, că se află în gura morţii. Rămăşiţele pământesc­ ale decedatului ex-rege vor fi duse la Belgrad. La Viena au sosit deja ministru sârbesc de finanţe Popovici şi ministru de comerciu Pasid Duşan. Regele Alesandru Iusé nu va merge la Viena. Trist sfîrşit a avut Milan. Părăsit de cei mai de aproape ai săi, ca şi în toata viaţa aşa şi în era ultimă tragicul sorţii a lucrat şi dispus asupra vieţii sale. Dar ce e mai curios: moartea lui face, ca Serbia să respire mai uşor chiar în doliul ei, pentru­­că în fine ea a scăpat de-o calamitate mare, ce-i ameninţa vecinic liniştea şi pacea in­­terioară şi o ţinea în continuă nesiguranţă. Din streinătate. Regele Eduard în Germania. Co­respondentul londones al lui „Berliner Ta­geblatt“ anunţă, că Regele Eduard al An­gliei, îndată după deschiderea parlamentu­lui, va călători în Germania, ca să reîntorcă vizita împăratului Wilhelm. Regele a dat deja ordin, ca yachtul „Victoria and Al­bert“ să stea gata de plecare. Anglia şi răsboiul. Sir Edward Clarice, fost membru în Camera Comunelor și procuror general sub ministeriul Salis­bury, a ținut un discurs în adunarea anu­ală a reuniunei conservatorilor din despăr­țământul electoral Holborn al Londrei. Su­biectul acelui discurs l-a format résboiul anglo-bur. Sir E. Clarkce a dis: Nr. 24.—18901. Burii trebue isgoniți cu ori­ce preț din Colonia Capului. După­ ce se va fi în­deplinit acesta indispensabilă condițiă, se va căuta a­ se pune un capăt acestui res­boiu, ce trebue terminat într’un mod ono­rabil și satisfăcător. La aceasta nu trebue să ajungem numai prin sabie, căci nu i-ar folosi nimic Angliei să-şî întindă suprema­ţia ei pe o pustie. Anglia nu doresce de­cât să domnască peste un popor normal, silitor. Burilor trebue să li­ se pună drepte şi uşore condiţiuni de pace şi anume, de­plina amnestie pentru toţi acei ce au luat armele în contra Angliei, precum asigurarea absolutei egalităţi în drepturile cetăţanesci şi în repartisarea sarcinelor fiscale. In sta­tul liber Oranje şi în Transvaal, va pute rămâne — pe cât se va pute — autonomia de până acum cu care s’au obicinuit locui­torii acestor ţinuturi. Sir Edward Clarke şi-a esprimat convingerea, că propunerea unor asemenea condiţiune ar înlesni repede o pace onorabilă şi domolirea statelor ane­xate sub suzeranitatea britanică. In ori­ce pas, trebue făcută acestă propunere, căci alt­fel Anglia ar fi răspund­ătoare de sufe­rințele și nefolositoarea prelungire a răs­­boiului. Aceasta cuvântare a fost ascultată de conservatorii din Holborn în tăcere respec­­tuosă. Aliarul „Daily News“ (Noutățile zilei) salută cu bucurie acest discurs, care e — după numitul chiar — un semn al vremii. De­sigur, că vorbele lui Sir E. Clarke vor ave o oare­care influenţă şi asupra lui Chamberlain şi Comp. Turbur­ari în Spania.. Din Madrid se telegrafază cu data de 10­­. c.: Manifes­­taţiunile studenţilor urmază. Poliţia a fost nevoită să şarjeze. Mai mulţi studenţi au fost răniţi; numerose arestări au fost fă­cute. Manifestanţii au aruncat pietrii asu­pra trasurei ministrului de interne şi a nun­ciului apostolic, fără însă a-i atinge. O bom­bă a izbucnit în faţa librăriei Gold, prici­nuind pagube materiale. Manifestaţii s-au făcut de­ asemenea la Valenţa şi Valadolid. O altă telegramă anunţă: Studenţii au or­­ganisat nouă manifestaţii aspra târefiu. Doi oficeri de poliţie au fost răniţi cu pietrii, un student a fost rănit, 26 studenţi au fost arestaţi. Mai mulţi dintrânşii vor fi daţi în judecată, înaintea tribunalelor militare. Ma­nifestaţiile au ţinut pănâ la orele 2 de di­­minaţă. Studenţii din Valadolid au aruncat din nou pietrii asupra mănăstirilor. Studen­ţii din Barcelona au făcut manifestaţii în faţa seminarului strigând :Trăiască liberta­tea! Jos clericalismul!“ SCI­RILE DI LEI.­­ — 31 Ianuarie v. Festivităţile jubilare ale Reuniunei femeilor române, ce au decurs eri în oraşul nostru, au fost la înălţime. Toţi au rămas mulţumiţi, ba chiar încântaţi de întreg aranjamentul serbărei şi de modul demn şi frumos, în care a decurs serbarea. Părerea generală nu numai între ai noştri, ci chiar şi între straidi este, în ce priveste şedinţa festivă, că acesta a avut un succes rar. Ea a fost unică în felul ei prin faptul, că afară de cor, şi acesta mixt de dame şi bărbaţi, întreg programul şedinţei a fost esecutat numai de membre de ale Reuniunei şi de una din elevele internatului acesteia. Foarte mulţumit a rămas publicul cu vorbirile şi cu declamaţiunea, ce s’a ţinut. Nu mai puţin şi cu escelentele prestaţiuni ale corului cu orchestră. In genere atmos­fera din sală era ridicată la un nivel ce­­ vedem numai la societăţile mai înaintate Acesta a şi făcut o deosebită impresiune asupra publicului asistent, care a fost foarte număros înainte de şedinţă s’a săvârşit paras­tasul pentru întemeiători, binefăcători, pa­­troane şi patroni şi încoronarea morminte­lor celor îngropaţi în Braşov, luând parte comitetul şi membrele Reuniunei în cor­pore. O zi frumosă și senină a favorisat acesta parte a serbărei. Balul Reuniunei, ce s’a dat sora, și-a justificat pe deplin renumele său câştigat în cei 50 de ani din urmă. „Romana jubi-

Next