Gazeta Transilvaniei, iulie 1901 (Anul 64, nr. 145-169)
1901-07-15 / nr. 157
REDACTIUNEA , MinistraUnaea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE •s primesc la Administraţiune in Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena, la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf, Anton Oppelik. In Budapesta: la A. Y. Goldberger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). PREȚUL INSERTIUNILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 8-a o seria 20 bani. (Număr de Duminecă 28.) Nr. 157.—Anul LXIV. Brașov, Duminecă 15 (28) Iulie. 1901. „gazeta“ iese în Metre dl. Ataamt, pe airia Austro-Ungaria: P© un an 24 cor., pe ceae luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fi. pe an. Pentru România și uriinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofierele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Brass? Administrativ*rea. Piaţa n axe. Târgul Inului Nr. 80, eteeiu I.: Pe un an 20 cor., pe ş Ise luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă . Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 c., pe trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Revista politică. Se credea, că vacanţele de vară vor trece mai liniştit atât în ce privesce trebile din lăuntru, cât şi cele din afară. Nu e însă tocmai așa, înăuntru — cu toate că oficioşii ministrului preşedinte Szell au asigurat de repeţite ori, că dieta, dupăce se va redeschide la 3 Septemvrie, va mai avea de lucru câteva săptămâni, așa că alegerile generale dietate se vor face numai târejiu în toamna ; și cu toate că foile guvernului şî-au dat părerea, că în fața acestei date mai întârejiate n’ar fi la loc ca agitațiunile electorale se începa de pe acuma în stil mai mare, totuși aceste agitațiuni s’au început cu destulă vervă, înainte cu câte-va zile numai, a fost o luptă crâncenă între partida guvernamentală şi partida poporală pentru mandatul de la Privigye, care devenise vacant. Partida poporală a învins şi foile liberale evreo-maghiare ţipă în contra „clericalilor“, cari umblă să-şi înmulţască partida, având ca ţintă răsturnarea sistemului liberal. Partida poporală nici nu ascunde, că acesta e ţinta ei şi din învingerea sa dela Privigye conchide, că şi-o va şi ajunge. S’au mai ivit într’aceea şi vechile neînţelegeri printre guvernamentalii unguri, „liberali“ vechi şi noi. Unul din cei vechi, Bessenyei, deputatul Becicherecului-mic, şi-a şi depus mandatul şi a eşit din partida guvernului decend, că nui-i place cum merg lucrurile între liberali; că nu e destulă înţelegere şi solidaritate între ei; că cei tineri vor se concureze pe cei bătrâni, deşteptând numai nemulţumiri în dreapta şi în stânga.* Deca lipsesce înţelegerea şi solidaritatea între Unguri, atunci cu atât mai mult se poate susţină aceasta despre naţionalităţile vemaghiare. Părea, ca naţionalităţile s’au convins, că numai mergând mână în mână şi luptând toate pentru una şi una pentru toate, va fi cu putinţă a se pune stavilă îndrăsnelei şi îngâmfării şoviniştilor Maghiari. Dar, durere, nu este aşa. Ele încă n’au ajuns la cunoscerea stărei lor adevărate. De aceea vedem pe Slovaci luând din drum, pe Serb, altul, şi aşa mai departe. Rele semne! Românii se află în starea cea mai asuprită; ei nu mai pot merge nici în dreapta nici în stânga, căci pretutindeni ordonanţele ministeriale şi volnicia deregătorilor le-au închis drumul. Cu tote astea Românilor nu le este iertat a da Inderet, ei trebue se stăruie neclintit pe lângă programul şi postulatele lor naționale. Deca s’ar înmuia acum, când duşmanii lor cred, că i-au învins pentru totdeauna, atunci ar fi vai de ei, s’ar îneca ca Ţiganul la mal. * Destăinuirea fetei vienese „Neue Freie Presse“, că Banffy, când era ministru-președinte, a lucrat în ascuns pentru a se introduce absolutismul în Ungaria şi şi în Austria, ca singur mijloc pentru a putea face odată rânduială, şi că pentru scopul acesta a încercat se-şî câştige aderenţi între miniştri şi căpeteniile armatei, a dat prilej foilor duşmane lui — mai ales celor ugroniste şi apponyiste şi «Ţarului partidei poporale — de a deschide o campanie înfocată în contra lui Banffy, acusându-l, că a voit se atenteze la esistenţa constituţiei. Aceste foi cer acum, se se intrunescă dieta şi se tragă la răspundere guvernul trecut, punând pe toţi miniştrii cabinetului Banffy în stare de acusaţiune. Se vede, că printr’asta voesc să lovesca nu numai în Banffy, ci şi în acei foşti miniştri sub el, cari şi aciî fac încă parte din guvernul lui Szell; voesc să-i cureţe şi pe aceştia, ca la toamna, când se va întruni noua dietă, să potă fi înlocuiţi cu membrii din fosta „partidă naţională“ (apponyistă), cari acum se dau de aderenţi ai lui Szell şi despre cari faia lui Banffy cjice, că vor merge cu Szell numai pănă ce ’şi vor ajunge scopul, ca să ocupe cât mai multe mandate şi să ajungă tari şi mari în partida guvernului. Atunci, zice acea fota, ei cu ajutorul partidei poporale şi a agroniştilor cu cari cocheteza, se vor scutura într’o bună diminăţă de Szell, lăsându-i să cadă între două luntrii. Şi afli încă se agită în amintitele foi antibanifiste planul de a se conchema dieta în sesiune estra-ordinară, spre a se ocupa de afacerea guvernului Banffy. Două cfeci de deputați pot cere o asemenea întrunire. Foaia guvernului însă îi conjură să nu o facă, căci și în Septemvrie nu va fi prea târziu de a lua la refec pe Banffy. Deși nu’s tocmai dovedite destăinuirile amintite, e sigur, că nu sunt luate din vânt. Acesta o dovedesce şi încercarea lui Banffy cu cunoscuta ex-lex propusă de Tisza. Şi acest om mai avea cutezarea a învinui pe Români, că ar voi să răstoarne cu forţa constituţia ungurăscă! * Nici pe terenul politicei dinafară nu se simte lipsa de tot felul de scris sensaţionale. In cjilele ultime „Magyarorszag“ aduse scirea, că şeful statului major general austro-ungar br. Beck s’a fost dus la Sinaia numai ca să încheie o convenţia militară între Austro-Ungaria şi, România. Acesta scire a pus în mişcare mai ales pressa rusâscă, care nu crede, că o asemenea conveţiune s’ar fi putut încheia în contra Rusiei, căcî România nu vre să fiă avantgarda Austro-Ungariei contra Rusiei, ceea ce dovedesce şi visita marelui duce Mihailovici la Constanţa. Şi foile austriaco ase, că deca o asemenea convenţia ar esista, ea s’ar pute îndrepta contra Rusiei numai în caşul când s’ar nasce încurcături şi turburărî in Peninsula balcanică, cari ar fi îndreptate în contra Austro-Ungariei şi contra României, şi când înţelegerea dintre Viena şi Petersburg cu privire la pacea în Peninsula balcanică, ar înceta să mai existe. De altmintrelea scriea despre convenţia militară a adus’o mai întâi, o foaie germană din Lipsea. „Budapesti Hirlap“ vrea acum să scie, că o astfel de convenţia pentru caşuri eventuale s’ar fi încheiat între Austro-Ungaria şi România deja în anul 1890, când regele Carol a visitat pe monarchul nostru la Ischl. * Călătoria marelui duce Mihailovici în răsăritul european şi visita lui la Varna, Constanţa şi Constantinopol a făcut mare svon în tota pressa europăna. Toţi cec, că Rusia, de bine ce are acum linişte în China, începe o acţiune politică în stil mai mare cu privire la Peninsula balcanicii. Cestiunea orientală Orăşî e pusă la ordinea cailei şi diplomaţia rusească Orăşî dă de gândit lumei celeilalte politice şi diplomatice cu planurile ei mai mult ascunse, decât făţişe, cari toate ţintesc spre Hagia-Sofia din Constantinopol. Multe se scriu şi combineza. Uniizic, că visita marelui duce rusesc vrea să însemne, că de acum Ţarul însuşi ia în mână politica, ce are de scop ca influenţa Rusiei să cucerească tot terenul în Peninsulabalcanică, împlinindu-se astfel aşa crisa misiune istorică a Rusiei, ca FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Din carnetul unui visător. Nu mai pot uita chipul fetiţei sărăcăciose. Am trecut un moment pe lângă densa şi i-am citit în ochi adâncul, întunecatul adânc al miseidei. Desculţă, cu hainele rupte, n’avea mai mult de nouă ani şi se trudea singură se-șî câștige o bucată de pâne. Când mi-a întins mâna, în privirea ei nu mai era rugăminte, vorba îi era hotărîtă, căci a vetut pe semne că cu milogeala n’o mai scote la cale. Și avea dreptate..., în vremurile noastre rugăciunea e zadarnică. Atât numai că biata copilă n’o înlătura din convingere, ci din oboseala. ..destul s’a rugat. „Piară!“ vorţice nepăsătorii, şi mâne poimâne nefericită va peri, ei nu vor câştiga nimic şi nici densa nu va pierde. In faţa unei cafenele a găsit un buchet de flori prăfuite. Cu câtă nepăsare vor fi fost aruncate... Le-a ridicat, le-a scuturat de praf şi s’a înseninat privindu-le. Faţa i se lumină dintr’odată. De sigur, că în sufletul ei răsărise soarele, soarele speranței. Mă uitam la ea cum alerga de pe un trotuar pe celălalt, îmbiind pe trecători să il cumpere. Buchetul acela îi alungase totă jalea din sufletul ei năcăjit, îi îndulcise disperarea, îi adusese veselia... şi acum cu cât dor n’ar fi voit să-l vendă pentru un bal, pentru o bucăţică de pâne. Nu se mai gândea la nimic. Din mijlocul luminei de acrî, ea nu nu mai vedea întunerecul zilei de mâne. Şi alerga dela un trecător la altul. A dispărut apoi după un colţ de casă. Sărmană copilă, veselia ta e lumina amăgitore dinainte de ploiie şi speranţa ţi se asemănă cu candela uitată pe un mormânt, care are să se stingă dintr’un moment într’altul. înspre sera m’am plimbat pe una din străzjile puţin umblate ale Capitalei. Intr’un colț, lângă o casă dărăpănată, am găsit’o pe fericita de aci-diminăța dormind cu capul pe o piatră. Chinuită de ferie, învinsă de amăgire, obosită de umblet îșî alina durerea pe brațele somnului. Buchetul de flori nu mai sămăna a buchet. II ținea strâns în mâna dreapta, şi pe cea stângă lungită îşi odihnea capul, în care trăiau cine stie ce vise... Ce bine i-ar fi stat lângă mama ei, în vre-o căsuţa sărăcăciosă, dar curată. Par’că o vedeam veselă lângă vatră spunând mereu naivităţi şi drăgălăşii. O vedeam cum sera, după asfinţit, eşia înaintea tatălui, ce se ’ntorcea obosit dela munca și care nu uita nicî-odată să-i aducă câte ceva... închipuire!... Biata copilă n’a avut parte de asta. O flore părăsită, care nu s’a bucurat nicî-odată de îngrijirea grădinarului. Pote va fi străină, orfană și pote nicî-odată n’a scitit şi n’a rostit cuvântul de mamă. Casa ei... natura. Desmierdarea n’a gustat’o, decât poate numai dela zefirul ce-o deştepta diminaţa. Nimeni nu i-a arătat iubire, decât daar vre-o păsărică, ce se răsfăţa în apropierea ei, par’că ar fi voit să-şi facă cuib în hainele-i sdrenţose. Aşi deştepta’o, dar de ce s’o readuc în lume. In visele ei e fericita..., o las. Sortea orfanilor! Cât e de tristă viaţa pentru aceste suflete stinghere. Atâta numai că de când s’au trecut în lume, s’au pomenit cu năcazul şi... nu-i mai simt înţepăturile. O raclă cât de mică de speranţă e în stare să le lumineze întreaga noapte a mişeii ei în care rătăcesc. In lumea asta cât de multe sunt victimile ilusiilor. Poeţi, cari v’aţî sacrificat viaţa pe cordele lirei, lăsând să cadă din ea picătură cu picătură, câţi dintre voi aţi avut norocul să fiţi cunoscuţi, iubiţi, câţi aţi putut să vă vindeţî buchetul de vise, în care v’aţî concentrat toate speranţele! Cei mai mulţi, sunt sigur, că au fost găsiţi obosiţi, desgustaţî de tot de lumea asta, cu visele veştejite, cu speranţele morte şi cu