Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)

1901-08-05 / nr. 174

Pagina 2 sub influenţa principelui şi a guver­nului bulgar. Noi — z­ise el — ar trebui se desfăşurăm o mare agita­ţiune în Europa şi trebue înşi­şi se facem ceva positiv. La întrebarea, că ce înţelege el sub „positiv“, Sa­rafoff răspunse: „Două mii de întem­niţaţi nu sunt de-ajuns, d­e ce mii de oameni trebue să cadă; dacă Europa va vedea ameninţate interesele sale ma­teriale în Macedonia şi situaţiunea politică,­va trebui totuşi să intervină în favorul nostru“. Ce va­­jice Rusia la toate acestea?... Căci nici ei nu-i place de Sarafoff, care umblă de capul lui şi cu capul în mână. Sun­tem curioşi se vedem, ce vor scrie foile rusesc­ despre achitarea lui. Foile române declară procesul Sarafoff de o comedie şi 4­ ° că Bul­garii vor mânca aşa cum îşi fierb. Des­tul, că România şi-a făcut datoria şi a deschis ochii marilor puteri, ca să vadă ce se petrece în Bulgaria aşa sub scutul guvernului. Acum e rândul puterilor se gnjescă ca se nu se aprindă butoiul de praf în Macedonia. * Dumineca trecută s’a întâmplat în Neapole moartea lui Francesco Crispi, unul dintre cei mai însemnaţi bărbaţi de stat ai Italiei. Crispi şi-a câştigat mari merite pentru unitatea patriei sale şi cu toate că în viaţa sa publică a fost supus la multe gre­şeli, nu se poate nega înse, că acestea se întunecă şi dispar în faţa măre­ţelor fapte patriotice, la cari el a conlucrat. Crispi era în etate de 82 ani şi a fost născut în orăşelul Ri­bera din Sicilia. La 1848 el a luat parte la revoluţia din Sicilia, la 1860 la espediţia lui Garibaldi. La 1877 ministru-preşedinte. In politica euro­­peana cel mai însemnat fapt al lui a fost întemeiarea triplei alianţe, în unire cu contele Andrássy, pe atunci mi­nistru de externe al Austro-Ungariei şi cu cancelarul german, principele de Bismarck. Procesul Sarafoff. Cetitorii noştri îşi aduc aminte, de­sigur, de asasinatele politice să­­vîrşite anul trecut în România de cătră membri comitetului macedo­nean. Mai întâiu a fost om­orît Kiril Fitowsky un bulgar, trimis din partea căpitanului Popoff din Rusciuc la Bu­­curesti, cu o suma de bani, cu care se cumpere pusei. Acesta înse pe semne cheltuind banii, nu a înde­plinit misiunea pentru care a fost trimis. Comitetul vedend, că nu mai dă semne de viață a hotărît se-l ucidă, bănuindu-l, că s’ar fi făcut spionul turcilor. După Fitowsky a urmat Ștefan Mihăileanu, profesor în Bucurescî, de origine din Macedonia. Acesta, cu­noscând bine împrejurările din Ma­cedonia, in chiarul seu „Peninsula Bal­canică* a denunțat scopurile crimi­nale ale Bulgarilor. Comitetul bul­găresc a hotărît repede asasinarea vrednicului patriot şi este tocmai un an de atunci, de când profesorul martir a fost înmormântat între re­gretele unanime ale poporului român. Justiţia română şi-a făcut da­toria şi pe to­ţi bulgarii, cari au luat parte la acele omoruri i-a dat în judecată şi­­ a condamnat. Pe cei­ ce n’au avut timp se fugă din Româ­nia i-a prins şi astăzji sunt în ocne, condamnat­ la muncă silnică pe viaţă. Principalii criminali înse nu erau în România, ci şedeau în sigu­ranţă la Socia. După intervenţii diplomatice, guvernul bulgar s’a vecrut silit a-i da şi pe aceştia în judecată şi pro­cesul s’a pertractat în Sofia în c­ilele de 30 şi 31 Iulie şi 1 Aug.­st. v. (Luni, Marţi şi Mercur!) Despre acest proces dăm acel am­enunţe. * După interogatoriul făcut acusaţilor Boris Sarafoff, şi Ioan Stoianoff (acusaţî ca autori intelectuali ai omorului lui Fitowsky) căpitanul de pompieri Troleff şi Vladimir Kowaceff (pentru complicitate la asasinarea lui Mihăileanu) — şi după ascultarea mar­torilor, in cliua Intâia şi a doua, au urmat pledoariile, verdictul şi sentinţa în d­iua a treia. Acesta ultimă şedinţă de Mercuri a decurs în modul următor: Advocatul Ghenadieff, stambulovist, face biografia părinţilor acusaţilor amin­tind, că ei au părăsit Turcia pentru a-şî scăpa viaţa. „Sarafoff, ofiţer fiind, a în­fipt stindardul redeşteptărei naţionale în Turcia, punându se în fruntea a număroşi patrioţi macedoneni“. An­lisând atusările ce se aduc incul­paţilor, advocatul Ghenadieff spune, că pro­curorul Verbanoff, şi-a format convingerea numai din presupuneri. „D-vostre, domnilor — spune el adre­­sându-se juraţilor — trebue să arătaţi Eu­ropei civilisate, prin verdictul ce ve-ţi da, că aceşti tineri, cari luptă cu totă vigoarea de care sunt capabili, pentru un nobil ideal naţional, nu sunt ucigaşi“. „In curând ch'ce, sosi momentul, când vom striga cu toţii în cor, pătrunşi de acelaşi gând : „Ajunge atâta răbdare ! „Libertatea sau martea!“ după­ cum au fă­cut odinioara eroii bulgari, cari ne-au dat libertatea Bulgariei!“ Advocatul Marinoff atacă rechizitorul procurorului Verbanoff,­­jicând, că şi-a clă­dit acuzaţia pe nisip. Amintesee, că chiar procurorul Verbanoff a declarat, că în urma depoziţiilor făcute de martori înaintea tribunalului, convingerea sa a slăbit mult. Termină făcând apel la consciinţa juraţiei ca să pronunţe un verdict de achitare. Procurorul Verbanoff spune : „Pentru­ ca să nu lai­ se păteze ouerea şi consciinţa, declar, cu­ convingerea mea de la sfîrşitul instruirei procesului şi pănă acum la judecarea lui, a fost şi a rămas neclintită. Recunosc categoric vinovăţia lui Sarafoff şi a tovarăşilor săi! „Deci în cursul desbaterilor martorii au depus contrariu celor depuse la instruc­ţia procesului, nu e vina mea. Totu­şi am doved­i de ajuns despre vinovăţia lor! „O ţară are nevoe de menţinerea or­­dinei şi garanţiei publice. Nu trebue să privim cu indulgenţă asemenea fapte, căci ne vom espune la o adevărată anarchie!“ Cere condamnarea tuturor acuzaţilor. Procurorul Firoff, ajutorul lui Verba­noff, vorbesce în acelaşi sens, cerând jura­ţilor să dea prin verdictul lor un exemplu acelora care voesc să se ridice pe piedes­tale formata din cadavrele adversarilor lor­­. „Cer în numele legei condamnarea se­veră a acusaţilor. In chipul acesta să dăm o satisfacţie familiei lui Mihăileanu şi opi­niei publice streine. Doresc ca verdictul să fie ast­fel, încât să servăscă drept lecţie viitorilor conducători ai organisaţiunilor macedonene !“ * Şedinţa se ridică şi se redeschide la ora 3 d. a. Preşedintele dă cuvântul advocatului apărător Peseff, fost ministru de justiţie în cabinetul Radoslavoff-Ivanceff. Apărătorul combătând argumentele sus­ţinute de procuror (f100 : — „Când a ridicat aceasta acusaţiune contra lui Sarafoff, România n’a ţintit nu­mai pe membrii înaltului comitet macedo­nean, ci idealul întregului popor bulgar. La masa acusaţilor nu stă Sarafoff, ci as­piraţiile tuturor patrioţilor. Un verdict afir­mativ ar însemna negarea sfintei cause a liberărei Macedoniei“... Acusatul Sarafoff rostesce o cuvântare plină de patimă şi de temperament. El în­cepe cuvântarea sa astfel: „D-lor juraţi, înaltă Curte! Stiu că dovada juridică a nevinovăţiei noastre s’a făcut. Asupra nostru apasă însă răspunde­rea morală, pe care fini s’o resping acum, pentru onoarea nostriă şi mai pre sus de toate pentru onoarea nemului nostru şi a cau­se! noastre. „Situaţia în Macedonia s’a arătat în ultimul timp într’un chip foarte ciudat. In Bulgaria se asaSinâză din când în când omeni acusaţî de spionagiu şi asasinii sunt Macedoneni. De aici nu urmază, că toţi aceşti asasini au lucrat sub imboldul cui­va ! Vă rog să nu credeţi acesta cu nici un preţ. „Intrega Macedonie a devenit o căl­dare în care se prepară ucigaşi şi bucăta­rul în casat acesta este despotismul. El despotismul acesta atât de crud şi de re­voltător, a reuşit să-şî câştige în ultimul timp lauda acelora, cari s’au dovedit a fi falsificătorii, desminţitorii proprielor lor sem­nături. „Cu toţii aţi priceput, d-lor juraţi, că vorbesc de marile puteri, cari au semnat articolul 23 al tratatului din Berlin, prin care se impunea Portei ca să dea reforme pentru Macedopia. Preşedintele : (Intrerupându-l pe Sara­foff). Rog pe acusat să nu se ocupe act de politică Sarafoff. Voi face după cum spune d-l preşedinte şi de aceia voi încheia. „D-lor juraţi, aţi aucilt pe crime ni­ se impută, v-aţi putut convinge, cât de puţin suntem vinovaţi. Vă veţi retrage acum ca să chibzuiţi asupra vinei noastre şi să v­ă daţi verdictul. Fie ca atunci când veţi chibzui să vă apară în spirit faţa însângerată a mult iubitei, a scumpei noastre patrii, fie ca în în urechile voastre să răsune zăngănitul în­fiorător al lanţurilor acelora, cari se află pe drumul amarului exil în Asia! — Apoi judecaţi“. (Publicul aplaudază). * Apărătorii rari caută să arete că cele două asasinate de care sunt acusaţî la complici morali Boris Sarafoff, Sofronie Stoianoff, Vladimir Kovaceff şi Dumitru Troleff, n’au avut autori intelectuali. Asa­sinii condamnaţi la Bucureşci ceic ei, au lucrat după propriul lor imbold. Procurorul Verbanoff, în replică îşi susţine din nou apusarea, caută să respingă unele din spusele advocaţilor şi încheie, spunând că este absolut necesar ca să se dea un exemplu aspru contra sistemului de terore inaugurat de comitetul macedonean. Verdictul juraţilor. Preşedintele face resumatul desbate­rilor apoi dă juraţilor noţiunile necesare pentru ca să procedeze. Se pun juraţilor întrebările cam­ în resumat sună astfel: Boris Sarafoff şi Sto­ianoff, sunt ei vinovaţi de asasinarea lui Kiril Fitovsky? Vladimir Kovaceff şi Du­mitru Troleff sunt vinovaţi de asasinarea lui Ştefan Mihăileanu? Toţi aceşti vino­vaţi sunt complici la crimele ce li­ se im­pută? Merită circumstanţe uşurătore ? Juraţii se întorc şi primul jurat dă cetire verdictului care la primele două în­trebări, răspunde cu nu, aşa că celelalte întrebări deveniseră inutile. In urma acestui verdict şi după o scurtă deliberare, Curtea achită pe toţi acusaţii. Atât verdictul juraţilor, cât şi sen­tinţa Curţei, s’a dat cu unanimitatea vo­turilor. Publicul primesce verdictul şi sen­tinţa cu aplause furtunoaşe. De ore­ce atât verdictul, cât şi sen­tinţa s’au dat cu unanimitate de voturi, după legile de procedură bulgară, procuro­rul nu mai poate face recurs. nei, văitendu-se la el după cap, ce astfel de bărbat îmi trebue, pe care să pot călări ca pe un măgar blând. Dracul se rușina, căci unguroica prea mult îl detesi cu vor­bele ei. Ghi bărbate, ghi, ghi, ghi. Nevoia te dalce-aci, Ghi, ghi, ghi în lung la drum Nevoia te dalce-acum, Ghi, ghi, ghi, până ți-i bine Să nu mă apuc de tine, zicea ea lovindu-1 cu călcâiele cisme­­lor în pept. Dracu fugea, cum fugea, dar pe semne se urâse, căci scosese de ostenit ce era o limbă de-o trăgea după el. Ajungând într’un desiș de spini, dracu o ruga să se dee jos de pe el, că mai de­parte n’o poate duce. Unguroaica nu-1 as­cultă, ci-și încleșta brâncile în părul lui cel stufos, da-1 ciupeli, da-1 ciupeli, până ce nu-i lăsă nici un fir de per pe cap. Ce să facă dracu? Făcu un încungiur, pănă ce în cele din urmă ajunse înaintea Românului, care chiar era să între în sa­tul lui. Românul nesciind ce vrea dracul, luă crast resteul în mână, unguroica cum îl vede, sare din spatele dracului, şi-o luă omeni buni la fugă, de nici cu iepurii n-ai fi ajuns’o. „Ucigă-i crucea“ drept mulţă­­mită îi dise: Creştine! pentru­ că mă scă­­păşi de ea, nu stiu cum să-ţi mulţămesc, dar ca să nu-ţi remân dator, du-te la îm­­păratesa craiului verde, că aceasta călcând în urma mea a cădut greu bolnavă şi nu este doftor pământean s’o vindece; tu însă ascultându-me o poţi vindeca, şi astfel te poţi face om vestit şi bogat mare. — Ce să fac ? întrebă Ion. —■ Eu voiu sta la căpătâiul ei, zise Satana, tu cu un fir de bostoc fă peste patul ei semnul crucii şi a fi descântecul acesta: Fugi drace necurate Că sfânta cruce te-a bate, Lasă pe bolnava ’n pace, Că ei de tine nu-i place, Du-te tu ’n codrii pustii Și la ea să nu mai vii. Românul se duse la curtea împăra­­tului verde, căruia îi spuse scopul venirei lui. — Bine, zise impăratul, dar de n’o vei vindecă, capu în loc nu ți-a mai sta. Ion, cum ved­a pe împărătesa și pe dracul la căpătâiul ei, luă un fir de bostoc de lângă pălărie, face cu el semnul crucii peste patul împărătesei şi începe descân­tecul : Fugi drace necurate Căci sfânta cruce te-a bate. „Ucigă-i crucea“ cum audi de cruce să şi făcu nevădut, or bolnava împără­­tesa ceru să-i dee ceva de mâncare, căci începe a­ se simţi mai bine. împăratul drept mulţămită îi dete lui Ion o pungă mare tecsuită cu bancnote de 1000 de zloţi, şi-i efise­­­că la curtea lui ori­când va ave intrare. Ion îi mulţămi frumos pentru darul ce-l căpătă, îşi luă rămas bun dela ei şi să duse acasă. La luna îi veni o scrie prin şuerul vântului ca să mergă pănă la împăratul, căci e bolnav de morte. Ion într’atâta vreme uitase descân­tecul. Intrând la împăratul Satana rîngi din dinţi cătră el, ca şi cel ce nu se teme de nimic, şi cu atât mai puţin nu de Ion, care şi-a uitat descântecul. Ion luă un fir de bostoc şi începu: Fugi drace.................... Că vin şi te-or bate. Dracu rise cu hohot. Ion ce să facă, cum să-l prefugă pe dracu, căci descânte­cul îl uitase? Ca din bun senin îşi aduse aminte de păţania dracului cu muierea lui, deci începu: Fugi drace păn’ ai pace, Că vine cine nu-ţi place, Fugi, ş’aici nu mai veni Că şi unguroica-i aci.... Nu-i trebui Satanei mai multe. Cum audi de unguroică, o luă la fugă, ca nu cumva să dee de el la împăratu. împăratul se reînsănătoșa, pe Ion îl făcu doftor de curte, dar de descântat mai mult n’a des­cântat nimănui, căci pănă a trăit, Satana nu i-a făcut gâlcâvă. Chiuag, 29 Martie st. n. 1901. Antoniu Fopp. I GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 174— 1901.

Next