Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1901 (Anul 64, nr. 242-265)

1901-11-25 / nr. 261

RE »ACŢIUNEA, Administraţinaea şi Tipografia Braşov, piaţa mare or. 30. Scrisorî nefrancate nu se pri­mase.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE B0 primesc la Administraţiune In Braşov şi la urraatorele fîIROURÎ de ANUNŢURÎ, în Viena , la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nacht, Anton Oppelik, în Budapesta, la A. V. G­old­­berger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VTI Erzsebet-körút). PREŢUL INSERȚIU­NILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 3­ a o serie 20 bani. Nr. 281.—Anul LXIV. (Număr de Duminecă 47). Braşov, Duminecă 25 Moemvrie (8 Decemvrie). E „ftAZETA“ 18Se în fifiCffl fii, ADonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2­­l. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. 8s prenumeră la toate pa­­olele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa n. me. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe șase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 p., pe trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. 1901. Puterea jidovilor în Ungaria. (a) Toate guvernele câte s’au pe rândut la putere de trei-cjecî şi atâ­ţia de ani în Ungaria, au avut un pu­ternic sprijin în elementele jidovesc!. Aproape toate fiarele din Unga­ria sunt redactate şi susţinute de Ji­dovi, care prin condeiele lor otrăvite aţîţa mereu opinia publică maghiară în potriva cetăţenilor de altă limbă şi nu este lucru iscodit de noi, ci este un adevăr recunoscut de toţi omenii cu mintea echilibrată, că şi la noi ca şi în tote ţările elementul semit a fost acela, care a vîrît ziza­­nie între naţionalităţi. Este sciut, ce rol mare juca as tăci! (bar(Ce în tote afacerile politice şi nu trebue să ne mirăm, că prin eftare Jidovii au infiuinţat asu­pra guvernelor, încât au obţinut tot ce au dorit de la ele, presentându se ei singur­ ca adevăraţi „patrioţi“ şi ca campioni patentaţi ai „liberalis­mului.“ In dieta din Budapesta Jidovis­­roul tot­dăuna a avut representanţii săi şi aceştia tot­dăuna au fost in partidul dela putere. Acuma a sosit însă timpul, când crecjendu se destul de tari şi au ales şi deputaţi de aceia, cari nu sunt în tabăra liberală, ci au apucat pe altă corda aşa numita cordă democratică. Intr’o şedinţă a dietei ţinută săptămâna trecută, deputatul Vázso­­nyi din partidul democrat jidovesc a ţinut un discurs, din care reiese, că în locul jidovilor liberali de pănă acuma o să vină în curând ca moş­tenitori cei democraţi-radicali. Aceş­tia o să ajungă în curând a da di­recţiunea în politica ţării. Organul partidului poporal con­statând acest lucru spune, că jido­­vismul, deşi la aparenţă sprijinesce pe cei de la putere, în realitate însă are politica sa particulară şi dăcă în momentul de faţă puterea îi ser­­veşce ca scut de apărare şi ca mij­loc pentru a-şî ajunge scopurile, a­mâne va face, după­ cum arată Yâ­­z°onyi, tot aşa cum au făcut şi în Francia, unde jidovismul radical aliat cu socialismul au înfrânt libe­ralismul şi naţionalismul, au ocupat statul şi s’au făcut stăpâni pe ţara. Deputatul jidov Vázsonyi a vor­bit contra titlurilor de nobilime. Apoi tóta lumea scie, că aceste tit­luri au fost date în prima linie chiar de cătră actualul ministru Szell toc­mai jidovilor. Apoi a mai vorbit contra elicelor, cu toate că este sciut, că elicele liberale în toate părțile au făcut­ pacturî tocmai cu jidovii, în a­devăr, dacă privim evolu­­țiunea, pe care au luat-o în politica Ungariei Jidovii, întâiu susţinând programul liberal, oi acuma când se cred destul de tari, eşind pe faţă cu radicalismul lor, cu drept ne în­trebăm, unde se va opri inştinţa lor de­ a acapara puterea politică? O iconă fidelă despre puterea, de care se bucură actualmente ele­mentul semit în Ungaria ni-o dă chiarul „Alkotmány“ în numărul de la 6 Decemvrie, care scriind despre acestă cestiune etice: „Tinerimea universitară pe ju­mătate este jidovescu. Peste c­ec® ani cu ajutorul liberalismului Jidovii vor ocupa nu numai funcţiunile co­merciale şi financiare, căile ferate, poşta şi telegraful, unde s’au încui­bat deja, dar vor pune mâna şi pe catedrele şcolelor, pe funcţiile ad­ministrative şi comunale, pe justiţie, în fine pe tot aparatul statului. Atunci vom vedea o naţiune ma­ghiară cu judicatură jidovescu, stat maghiar cu legi jidovesc!; oficii ma­ghiare cu guvernare jidovéseá. Eră moștenirea schimbării de sistem al lui Szell“ ! „Sunt comitate — continuă chia­­rul unguresc — unde nu se poate face nimica fără Jidovi. Am vertat la ale­gerile trecute, de ce influență se bu­cură Jidovii cu banii lor, cu agita­ţiile lor electorale în alianţă nu nu­mai cu partidul liberal, dar şi cu cel independent. Eră noua dietă! In ju­rul ministrului preşedinte tot Jidovi, la tribunele de raportori: Jidovi, oi când vorbesce d-l Vázsonyi, şi pe ga­lerie tot Jidovi. Aşa se ruineaza în Ungaria hegemonia Maghiarilor!“ Decá am spune noi aceste cuvinte, ni­ s’ar răspunde, că suntem agitatori. Der era că un chiar maghiar vine și constată o stare de lucruri, de care trebue se ne îngrozim, căci în adevăr sub masca liberalismului, nu se ascunde alt-ceva, decât domnia jidovescu! —m—Bniiwiiiiiiiiiiiiffw ! V. A. Urechiă Renumitul bărbat român, învă­ţatul profesor, ilustrul academician, distinsul istoric şi scriitor Vasile Alesandrescu Urechiă nu mai este. In cjiua de 5 Decemvrie, Joi, la orele 3 după amiaeji, l’a ajuns moartea nă­­praznică în locuinţa sa din strada Brezoianu din Bucuresci, l’a ajuns tocmai când scriea la marea sa carte „Istoria Românilor“. Urechiă s’a născut la 1834 în Piatra­­Moldova şi Era fiiu de rezeş şi nepot­ul protopopului Ghenadie diu Hîrleu. Originea şi-o trage dela vor­nicul Moldovei, cronicarul Urechiă (1650), al cărui nume l’a luat prin act legal, căci mai înainte îl che­mase Popovici ca şi pe tatăl seu, care era fiiu de preot. Urechiă a învăţat carte mai în­tâii­ în Iaşi şi la şcele mai înalte s’a dus în Spania, la Madrid, şi pe urmă la Paris. Du­pă­ ce s’a întors acasă, fu numit profesor de istoria română întâiu la Iaşi şi pe urmă la universitatea din Bucuresci. A fost om foarte muncitor. Scrierile lui ar putea umple o întreaga bibliotecă. Pe la 1880 a fost şi ministru al instruc­­ţiunei publice sub presidenţa lui Br­ătianu. Mare dragoste avea el pentru Românii din alte feri şi nu numai că a scris mult în interesul lor, în­treţinând corespondenţă cu bărbaţii mari streini, dar s’a dus şi în per­­sona la mai multe congrese, unde şî-a ridicat glasul pentru Românii asupriţi. Frumosă a fost mai ales serba­rea din Roma înainte de asta cu vre-o trei ani, când la congresul orientaliştilor a invitat pe bărbaţii învăţaţi de la acel congres, să mărgă la columna lui Traian şi se asiste la solemnitatea depunerei unei cu­nuni de bronz la picioarele acelei co­lumne. Cununa era făcută la Bucu­resci şi Românii au dus-o la Roma, ca semn de recunoscinţă pentru ma­rele împărat roman, care i-a coloni­­sat pe Români în Dacia înainte cu 2000 de ani aproape. La acea ser­bare a ţinut un cuvânt şi ministrul instrucţiunei publice italian, Bac­­celli, care a amintit de naţiunea ro­mână ca de­ o naţiune soră a Ita­lienilor. Cu însufleţire şi cu un rar zei vedem pe V. A. Urechi, lucrând şi stăruind pentru marile interese ale culturei românesc­ de pretutindeni, ca unul din fondatorii „Societăţii de cultură macedo-române“, ca preşe­dinte al Ateneului român ani de-a rândul, preşedinte al Ligei culturale şi al mai multor alte societăţi cul­turale şi naţionale. In numerile trecute am publicat din condeiul lui Urechi, scrisoarea, în care combate pe adversarii nea­mului românesc, or în numărul de acte publicăm o altă lucrare a lui scrisă scurt înainte de moarte. Osămintele ilustrului răposat au fost transportate Joi sera la cimi­tirul Bellu, cr­aciî. Sâmbătă, la ora 2 s’a făcut înmormântarea. Urechiă a lăsat cu limbă de moarte, că nu vrea la înmormântarea sa „nici învitațiunî, nici coroane, nici discursuri.“ Fie-i amintirea neuitată între Români! FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Icona Mare de minuni. Legendă fantastică din secolul XV. D. V. A. Urechii. — De cinste îmi este înrudirea cu d-ta mamă Tudosie, dise Soltuzul Graur din satul Gura-Văi, cătră vădana, bătrâna soţie a răposatului Limbă-Dulce; da, de cinste ne-ar fi ca feciorul meu Iorgu să ia de soţie pe fiica dumitale, că ştiu bine, că e fată de omeni, că taică-său Limbă-Dulce a fost oştean viteaz, lăudat de M. S. Alexandru- Vodă, Dumnedeu să-l odihnescă. Decât să nu-ţi fie cu bănat, mamă Tudosie, Ilenuţa fata dumitale nu are nici un ban de zestre, nici o pereche de juncani, nici o sforicică de moşie.... Păi, ce mai căsnicie o să fie şi aceea a doi săraci lipiţi pământului? — Dar Iorgu iubesce pe Ilenuţa şi fata mea ar muri, deci Iorgu n’ar lua-o de soţie, se încumătâ a dce bătrâna femeia, întristarea cuprindând inima ei de mamă. I — Nu, nu se poate, mamă Tudosie, Iorgu nu poate lua pe Ilenuța, fata dumitale, decât deci ar ave barem o sforicică de moşie.... Şi­­jicând acesta neînduplecatul Şoltuz își înfunda căciula pe ochi, își aruncă pe umeri zechea înflorită cu arniciurî viu co­lorate și fără altă vorbă de rămas bun, lăsă pe femeia bătrână singură, măcar’că așa­­ceva nu s’ar fi cuvenit, că Tudosia era în casa lui. — Care va să dică, gândi ea, bătae de joc după tăgadă! Mă lasă singură în casa lui, care va se­­jică mă dă afară ! N’avem avere, jupân Șoltuzule, că ne-au luat’o podghiazurile (cetele) de Ieși când năvăliră sub Alexandru-Vodă cel Bătrân. Ne-au ars casele, ne-au răpit turmele şi dragul meu Ghorghieş Limbă-Dulce a murit apărând cu arme ţera şi domnia___E ! deci ar trăi Ghorghieş n’am fi noi acum de bătae de joc a Şoltuzului Graur, cel care altă­ dată era argat la vitele nóstre! Şi care acum va să eficâ m’au dat afară! Când sărmana bătrână se gătea să iasă din casă, întru Iorgu feciorul lui Graur. Ce mândrețe de flăcău este Iorgu! Două-cieci de ani înfloresc pe fața lui rumenă, lumi­nată de ochii săi mari negri. Cum să nu-l iubescă toate fetele din Gura-Văii! Cum să nu iasă în cale Dumineca la biserică şi la horă şi la ori­ce şedători? Dar Iorgu n’avea ochi de vă­jut altă fată, decât pe Ilenuţa vădanei Tudosia. — Te-ai înţeles mamă cu taica? în­­trebă Iorgu pe bătrâna, gata de a eşi din casă. Bătrâna povesti, ştergând o lacrimă de indignaţiune, vorbirea avută cu Graur şi cum în batjocură, el o lăsa singură ,în casă, care va să cjică o dete afară. — Nu vrea taica să iau pe Ilenuţa? N’are avere Ilenuţa ? Ori densa va fi soţia mea, ori eu nu mai trăiesc, dice flăcăul sărutând respectuos mâna bătrânei, pe care o însoţesce pănă la pârleazul bătăturei ca­sei părintesc!. II. Se ruga Ilenuţa în genunchi înaintea icoanei facăturei de minuni de la Mănăstirea Bistriţa, a lui Alexandru-Vodă cel Bun. Părintele Onofrei citea un paraclis, că-i plătise Ilenuţa, fata babei vădane Tudosia.... Vânduse tânăra fată câţi­va claponi la târg la Piatra şi în loc să-şi cumpere cu banii prinşi niscai mărgele de la coropcarî, se gră­bise a-i duce la duhovnicul său, ca să-i ci­­tească în­­ji de sfânta Vineri paraclis înain­tea sfintei icoane. — Dar cine e bolnav Ieano, în casa vostră ? întrebase părintele Onofrei. — Nimeni nu e bolnav, cinstite pă­rinte, nici mama Tudosica, nici plăvana, nici viţeluşul ei.... Că asta era totă fa­milia Ilenuţei: maică-sa şi plăvana, vaca care le hrănea pe amândouă la­­file de frupt. — Dar atunci de ce să fac paraclis la s­ta­lconă? — Păi­­fi, sfinţia ta, pe carte, că voiu spune eu sfintei icoane cele ce sciu eu.. . . Şi părintele Onofrei umbla cu ochii pe ceaslov şi buzele îi boscorodeau cele ce vedeau prin ochelari ochii lui bătrâni, or Ilenuţa făcea mătănii şi în genunchi şoptea sfintei icoane : „O ! Domnă preacurată, maică a Domnului, aibi milă de mine sărmană fată, trimete sfat bun și blând la inima lui jupân Arghir Şoltuzul*) ca să asculte cu *) Şoltuzul se numia primarul în secolii vechi ai țarei Moldovei, or la Muntenia Şoltuzului îi di­­cea: giudeţ.

Next