Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1901 (Anul 64, nr. 242-265)
1901-11-25 / nr. 261
RE »ACŢIUNEA, Administraţinaea şi Tipografia Braşov, piaţa mare or. 30. Scrisorî nefrancate nu se primase.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE B0 primesc la Administraţiune In Braşov şi la urraatorele fîIROURÎ de ANUNŢURÎ, în Viena , la N. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nacht, Anton Oppelik, în Budapesta, la A. V. Goldberger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VTI Erzsebet-körút). PREŢUL INSERȚIUNILOR: o seria garmond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3 a o serie 20 bani. Nr. 281.—Anul LXIV. (Număr de Duminecă 47). Braşov, Duminecă 25 Moemvrie (8 Decemvrie). E „ftAZETA“ 18Se în fifiCffl fii, ADonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2l. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. 8s prenumeră la toate paolele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa n. me. Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe șase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe 6 luni 12 p., pe trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. 1901. Puterea jidovilor în Ungaria. (a) Toate guvernele câte s’au pe rândut la putere de trei-cjecî şi atâţia de ani în Ungaria, au avut un puternic sprijin în elementele jidovesc!. Aproape toate fiarele din Ungaria sunt redactate şi susţinute de Jidovi, care prin condeiele lor otrăvite aţîţa mereu opinia publică maghiară în potriva cetăţenilor de altă limbă şi nu este lucru iscodit de noi, ci este un adevăr recunoscut de toţi omenii cu mintea echilibrată, că şi la noi ca şi în tote ţările elementul semit a fost acela, care a vîrît zizanie între naţionalităţi. Este sciut, ce rol mare juca as tăci! (bar(Ce în tote afacerile politice şi nu trebue să ne mirăm, că prin eftare Jidovii au infiuinţat asupra guvernelor, încât au obţinut tot ce au dorit de la ele, presentându se ei singur ca adevăraţi „patrioţi“ şi ca campioni patentaţi ai „liberalismului.“ In dieta din Budapesta Jidovisroul totdăuna a avut representanţii săi şi aceştia totdăuna au fost in partidul dela putere. Acuma a sosit însă timpul, când crecjendu se destul de tari şi au ales şi deputaţi de aceia, cari nu sunt în tabăra liberală, ci au apucat pe altă corda aşa numita cordă democratică. Intr’o şedinţă a dietei ţinută săptămâna trecută, deputatul Vázsonyi din partidul democrat jidovesc a ţinut un discurs, din care reiese, că în locul jidovilor liberali de pănă acuma o să vină în curând ca moştenitori cei democraţi-radicali. Aceştia o să ajungă în curând a da direcţiunea în politica ţării. Organul partidului poporal constatând acest lucru spune, că jidovismul, deşi la aparenţă sprijinesce pe cei de la putere, în realitate însă are politica sa particulară şi dăcă în momentul de faţă puterea îi serveşce ca scut de apărare şi ca mijloc pentru a-şî ajunge scopurile, amâne va face, după cum arată Yâz°onyi, tot aşa cum au făcut şi în Francia, unde jidovismul radical aliat cu socialismul au înfrânt liberalismul şi naţionalismul, au ocupat statul şi s’au făcut stăpâni pe ţara. Deputatul jidov Vázsonyi a vorbit contra titlurilor de nobilime. Apoi tóta lumea scie, că aceste titluri au fost date în prima linie chiar de cătră actualul ministru Szell tocmai jidovilor. Apoi a mai vorbit contra elicelor, cu toate că este sciut, că elicele liberale în toate părțile au făcut pacturî tocmai cu jidovii, în adevăr, dacă privim evoluțiunea, pe care au luat-o în politica Ungariei Jidovii, întâiu susţinând programul liberal, oi acuma când se cred destul de tari, eşind pe faţă cu radicalismul lor, cu drept ne întrebăm, unde se va opri inştinţa lor de a acapara puterea politică? O iconă fidelă despre puterea, de care se bucură actualmente elementul semit în Ungaria ni-o dă chiarul „Alkotmány“ în numărul de la 6 Decemvrie, care scriind despre acestă cestiune etice: „Tinerimea universitară pe jumătate este jidovescu. Peste cec® ani cu ajutorul liberalismului Jidovii vor ocupa nu numai funcţiunile comerciale şi financiare, căile ferate, poşta şi telegraful, unde s’au încuibat deja, dar vor pune mâna şi pe catedrele şcolelor, pe funcţiile administrative şi comunale, pe justiţie, în fine pe tot aparatul statului. Atunci vom vedea o naţiune maghiară cu judicatură jidovescu, stat maghiar cu legi jidovesc!; oficii maghiare cu guvernare jidovéseá. Eră moștenirea schimbării de sistem al lui Szell“ ! „Sunt comitate — continuă chiarul unguresc — unde nu se poate face nimica fără Jidovi. Am vertat la alegerile trecute, de ce influență se bucură Jidovii cu banii lor, cu agitaţiile lor electorale în alianţă nu numai cu partidul liberal, dar şi cu cel independent. Eră noua dietă! In jurul ministrului preşedinte tot Jidovi, la tribunele de raportori: Jidovi, oi când vorbesce d-l Vázsonyi, şi pe galerie tot Jidovi. Aşa se ruineaza în Ungaria hegemonia Maghiarilor!“ Decá am spune noi aceste cuvinte, ni s’ar răspunde, că suntem agitatori. Der era că un chiar maghiar vine și constată o stare de lucruri, de care trebue se ne îngrozim, căci în adevăr sub masca liberalismului, nu se ascunde alt-ceva, decât domnia jidovescu! —m—Bniiwiiiiiiiiiiiiffw ! V. A. Urechiă Renumitul bărbat român, învăţatul profesor, ilustrul academician, distinsul istoric şi scriitor Vasile Alesandrescu Urechiă nu mai este. In cjiua de 5 Decemvrie, Joi, la orele 3 după amiaeji, l’a ajuns moartea năpraznică în locuinţa sa din strada Brezoianu din Bucuresci, l’a ajuns tocmai când scriea la marea sa carte „Istoria Românilor“. Urechiă s’a născut la 1834 în PiatraMoldova şi Era fiiu de rezeş şi nepotul protopopului Ghenadie diu Hîrleu. Originea şi-o trage dela vornicul Moldovei, cronicarul Urechiă (1650), al cărui nume l’a luat prin act legal, căci mai înainte îl chemase Popovici ca şi pe tatăl seu, care era fiiu de preot. Urechiă a învăţat carte mai întâii în Iaşi şi la şcele mai înalte s’a dus în Spania, la Madrid, şi pe urmă la Paris. După ce s’a întors acasă, fu numit profesor de istoria română întâiu la Iaşi şi pe urmă la universitatea din Bucuresci. A fost om foarte muncitor. Scrierile lui ar putea umple o întreaga bibliotecă. Pe la 1880 a fost şi ministru al instrucţiunei publice sub presidenţa lui Brătianu. Mare dragoste avea el pentru Românii din alte feri şi nu numai că a scris mult în interesul lor, întreţinând corespondenţă cu bărbaţii mari streini, dar s’a dus şi în persona la mai multe congrese, unde şî-a ridicat glasul pentru Românii asupriţi. Frumosă a fost mai ales serbarea din Roma înainte de asta cu vre-o trei ani, când la congresul orientaliştilor a invitat pe bărbaţii învăţaţi de la acel congres, să mărgă la columna lui Traian şi se asiste la solemnitatea depunerei unei cununi de bronz la picioarele acelei columne. Cununa era făcută la Bucuresci şi Românii au dus-o la Roma, ca semn de recunoscinţă pentru marele împărat roman, care i-a colonisat pe Români în Dacia înainte cu 2000 de ani aproape. La acea serbare a ţinut un cuvânt şi ministrul instrucţiunei publice italian, Baccelli, care a amintit de naţiunea română ca de o naţiune soră a Italienilor. Cu însufleţire şi cu un rar zei vedem pe V. A. Urechi, lucrând şi stăruind pentru marile interese ale culturei românesc de pretutindeni, ca unul din fondatorii „Societăţii de cultură macedo-române“, ca preşedinte al Ateneului român ani de-a rândul, preşedinte al Ligei culturale şi al mai multor alte societăţi culturale şi naţionale. In numerile trecute am publicat din condeiul lui Urechi, scrisoarea, în care combate pe adversarii neamului românesc, or în numărul de acte publicăm o altă lucrare a lui scrisă scurt înainte de moarte. Osămintele ilustrului răposat au fost transportate Joi sera la cimitirul Bellu, craciî. Sâmbătă, la ora 2 s’a făcut înmormântarea. Urechiă a lăsat cu limbă de moarte, că nu vrea la înmormântarea sa „nici învitațiunî, nici coroane, nici discursuri.“ Fie-i amintirea neuitată între Români! FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Icona Mare de minuni. Legendă fantastică din secolul XV. D. V. A. Urechii. — De cinste îmi este înrudirea cu d-ta mamă Tudosie, dise Soltuzul Graur din satul Gura-Văi, cătră vădana, bătrâna soţie a răposatului Limbă-Dulce; da, de cinste ne-ar fi ca feciorul meu Iorgu să ia de soţie pe fiica dumitale, că ştiu bine, că e fată de omeni, că taică-său Limbă-Dulce a fost oştean viteaz, lăudat de M. S. Alexandru- Vodă, Dumnedeu să-l odihnescă. Decât să nu-ţi fie cu bănat, mamă Tudosie, Ilenuţa fata dumitale nu are nici un ban de zestre, nici o pereche de juncani, nici o sforicică de moşie.... Păi, ce mai căsnicie o să fie şi aceea a doi săraci lipiţi pământului? — Dar Iorgu iubesce pe Ilenuţa şi fata mea ar muri, deci Iorgu n’ar lua-o de soţie, se încumătâ a dce bătrâna femeia, întristarea cuprindând inima ei de mamă. I — Nu, nu se poate, mamă Tudosie, Iorgu nu poate lua pe Ilenuța, fata dumitale, decât deci ar ave barem o sforicică de moşie.... Şijicând acesta neînduplecatul Şoltuz își înfunda căciula pe ochi, își aruncă pe umeri zechea înflorită cu arniciurî viu colorate și fără altă vorbă de rămas bun, lăsă pe femeia bătrână singură, măcar’că așaceva nu s’ar fi cuvenit, că Tudosia era în casa lui. — Care va să dică, gândi ea, bătae de joc după tăgadă! Mă lasă singură în casa lui, care va sejică mă dă afară ! N’avem avere, jupân Șoltuzule, că ne-au luat’o podghiazurile (cetele) de Ieși când năvăliră sub Alexandru-Vodă cel Bătrân. Ne-au ars casele, ne-au răpit turmele şi dragul meu Ghorghieş Limbă-Dulce a murit apărând cu arme ţera şi domnia___E ! deci ar trăi Ghorghieş n’am fi noi acum de bătae de joc a Şoltuzului Graur, cel care altă dată era argat la vitele nóstre! Şi care acum va să eficâ m’au dat afară! Când sărmana bătrână se gătea să iasă din casă, întru Iorgu feciorul lui Graur. Ce mândrețe de flăcău este Iorgu! Două-cieci de ani înfloresc pe fața lui rumenă, luminată de ochii săi mari negri. Cum să nu-l iubescă toate fetele din Gura-Văii! Cum să nu iasă în cale Dumineca la biserică şi la horă şi la orice şedători? Dar Iorgu n’avea ochi de văjut altă fată, decât pe Ilenuţa vădanei Tudosia. — Te-ai înţeles mamă cu taica? întrebă Iorgu pe bătrâna, gata de a eşi din casă. Bătrâna povesti, ştergând o lacrimă de indignaţiune, vorbirea avută cu Graur şi cum în batjocură, el o lăsa singură ,în casă, care va să cjică o dete afară. — Nu vrea taica să iau pe Ilenuţa? N’are avere Ilenuţa ? Ori densa va fi soţia mea, ori eu nu mai trăiesc, dice flăcăul sărutând respectuos mâna bătrânei, pe care o însoţesce pănă la pârleazul bătăturei casei părintesc!. II. Se ruga Ilenuţa în genunchi înaintea icoanei facăturei de minuni de la Mănăstirea Bistriţa, a lui Alexandru-Vodă cel Bun. Părintele Onofrei citea un paraclis, că-i plătise Ilenuţa, fata babei vădane Tudosia.... Vânduse tânăra fată câţiva claponi la târg la Piatra şi în loc să-şi cumpere cu banii prinşi niscai mărgele de la coropcarî, se grăbise a-i duce la duhovnicul său, ca să-i citească înji de sfânta Vineri paraclis înaintea sfintei icoane. — Dar cine e bolnav Ieano, în casa vostră ? întrebase părintele Onofrei. — Nimeni nu e bolnav, cinstite părinte, nici mama Tudosica, nici plăvana, nici viţeluşul ei.... Că asta era totă familia Ilenuţei: maică-sa şi plăvana, vaca care le hrănea pe amândouă lafile de frupt. — Dar atunci de ce să fac paraclis la stalconă? — Păifi, sfinţia ta, pe carte, că voiu spune eu sfintei icoane cele ce sciu eu.. . . Şi părintele Onofrei umbla cu ochii pe ceaslov şi buzele îi boscorodeau cele ce vedeau prin ochelari ochii lui bătrâni, or Ilenuţa făcea mătănii şi în genunchi şoptea sfintei icoane : „O ! Domnă preacurată, maică a Domnului, aibi milă de mine sărmană fată, trimete sfat bun și blând la inima lui jupân Arghir Şoltuzul*) ca să asculte cu *) Şoltuzul se numia primarul în secolii vechi ai țarei Moldovei, or la Muntenia Şoltuzului îi dicea: giudeţ.