Gazeta Transilvaniei, decembrie 1901 (Anul 64, nr. 266-287)

1901-12-04 / nr. 268

Alegerile comitatense. Astăcjî se încep în tota tera alegerile de funcţionari comitatenşî (judeţeni), cari se fac, după­ cum­ prescrie legea, pe timp de 6 anî de cătră membrii aleşi ai congregaţiu­­nilor comitatense. Vacanţele de Crăciun ale dietei s’au şi început, numai pentru­ ca deputaţii se pot­ pleca în cercurile lor spre a lua parte la agitaţiunile electorale co­mitatense. Una din foile oposiţionale maghiare susţine, că deputaţii gu­vernamentali mai au şi un deosebit interes de a fi de faţă la adunările comitatense, fiind­că mandatele lor stau în strînsă legătură cu adminis­traţiunea judeţană, căci dacă comi­tatele n’ar fi guvernamentale, nici că ar mai esista majoritatea liberală de act î-a lăţită părerea, că alegerile de faţă, ce se cualifică cu cuvântul „restauraţiune“, (de funcţionari) vor fi cele din urmă alegeri de felul acesta, deoare­ce se crede, că, înainte de a espira cei şase ani, se va să­vârşi proiectata reformă a adminis­­traţiunei aşa, că în viitor funcţionarii administrativi nu vor mai fi aleşi, ci numiţi. Cum se va pute păstra şi cum va pute dăinui autonomia co­­mitatensă cu sistemul de numire, este greu a înţelege. Cu toate astea se susţine acesta de către factorii competenţi de la ocârmuire, fără ca afirmările lor se afle crecjemânt la oamenii cu judecată clară şi nepre­ocupaţi. Numai înainte cu câte­va c­ile ministru-preşedinte Szell, vorbind despre proiectele de lege, ce are de gând a­ le presenta camerei cu pri­vire la reforma administrativă, s-a declarat categoric ca aderent al principiului de numire a funcţiona­rilor administrativi. El ar vra se sus­ţină „în fond“ autonomia judeţană, dar numai aşa, ca ea de fapt se nu mai esiste pentru guvern, cu alte cuvinte acesta se nu mai întâmpine nici cea mai mică piedecă din par­tea așectămintelor autonome comi­tatense. Așa, firesce, puterea guvernului, care deja acum dispune aproape abso­lut în comitate, va crește, autono­mia cea veche va ajunge se fia de fapt cu totul anihilată şi, ca multe altele în ţara ungurescă, va figura în viitor numai ca simplă etichetă. Szell însuşi recunosce, că ale­gerea funcţionarilor este o foarte pre­­ţiosă parte integrantă a autonomiei comitatense, crede însă, că ea nu e o condiţiune esenţială şi neapărată a Self-governementului. Ministru­­preşedinte are în vedere numai ajun­gerea ţintei de „a corespunde cerin­ţelor statului naţional maghiar“ şi deci vrea, ca voinţa statului se se validiteze pe toate terenele, „se nu esiste nici un funcţionar în ţără, care se nu esecute ordonanţa unui ministru responsabil parlamentului“. Acesta însă i­ se pare lui Szell nerealisabil cu funcţionarii aleşi. Tot aşa de imposibilă pare însă sus­ţinerea autonomiei comitatelor pe lângă introducerea sistemului de nu­mire a funcţionarilor, fiind­că toata însemnătatea acestei autonomii a vechiului comitat constă numai în alegere, care, dacă se va delătura, vor cădâ şi ultimele ziduri ale „bas­­tionelor“ de odinioră, pe cari s’a răzimat constituţia ungară, or cen­­tralisarea, la care se lucrăză deciecî de anî cu atâta rîvnă, va deveni mai perfectă decât a fost în periodul ab­solutist a lui Bach. Oposiţionalii Ungurî sperăză încă în posibilitatea de a paralisa planu­rile de nimicire a autonomiei comi­tatense. Cine va mai putu contrasta însă cu succes asaltului, ce se face asupra ei, când aciî deja şi comita­tele cele mai oposiţionale de odi­­nioará au ajuns cu totul în puterea guvernului ? Se mai fac alegeri, dar şi aceste au devenit faţa cu ceea­ ce a fost în trecut aproape o parodie, dacă vom avu în vedere sistemul de candidare, ce se practică, şi prin care în foarte multe caşuri cei­ ce au se fie liber aleşi, se impun de cătră fispana cor­pului electoral. FOILETONUL „GAZ. TRANS“, îngerul. De Sien­kiewicz. In orăşelul Lupiskory, după înmor­mântarea Kalixtowei se ţinu o vecernie, or după vecernie mai rămăseseră câte­va fe­mei în biserică, şi cântau obicinuitele cân­tece de pietate. Era pe la orele patru după amiaril, însă fiind­că orna la acastă oră în­cepe a­ se învălui cliua cu noaptea, în bise­rică era cam întunerec. Altarul cel mare era deja acoperit de umbre negre. Nu mai ardeau, decât două luminări în apropierea aiboriului, dar lumina lor tremuratore nu lumina, decât forte slab aurăria portiţei şi ceva mai sus picioarele figurei lui Christos, prin cari era bătut un piron mare. Capul acestui piron se vedea ca un punct mare strălucitor de­asupra altarului. Din lumină­rile cele­lalte, pe cari le stinseseră nu de mult, se înălţa un fum, care umplea spaţiul cu un miros bisericesc de corb. Un cerşitor şi un băiat mic îşi făceau de lucru la treptele altarului. Unul mătura, or celalalt strângea covorul de pe trepte. De câte­ ori femeile îşi întrerupeau cânte­cul, se aurjia şoptitul plin de ciudă al cer­­şitorului, care înfrunta pe băiat, sau bocă­nitul vrăbiilor pe cernevelele ferestrilor acoperite de zăpadă; păsărelelor li era afară frig şi erau flămânde. Femeile şedeau în băncile de la uşă. Acolo ar fi fost încă şi mai întunerec, fără cele câte­va luminări de său, pe cari şi­ le aprinseseră femeile, ca să potă ceti în cărţile lor de rugăciuni. Una dintre aceste luminări îşi arunca lumina asupra praporu­lui de lângă banca cea mai apropiată, pe care era representat iadul cu para focului, cu păcătoşii şi cu diavolii. Pictura de pe cei­lalţi prapori nu se putea distinge. Femeile nu mai cântau, ci mormăiau numai cu glasuri obosite, somnorase un cân­tec, repeţind mereu refrenul: „Şi când va sosi cesul morţii Rogă-te pentru noi la fiul teu“... „Fiul tău“.... Acestă biserică acoperită de amurgul serei, praporii fixaţi la capetele băncilor, feţele veştede ale femeilor bătrâne, flăcările luminărilor, cari nu răspândiau lumina, decât câte într’un cerc foarte restrîns, pro­duceau peste tot o impresie sumbră, chiar înspăimântătore. Cântecul trist al morţii se potrivea de minune în acest tablou. Din timp în timp amuţia cântecul şi una dintre femei se ridica în bancă şi rostia rugăciunea: „Născătore de Dumnezeu, fecioră bucură-te, ceea-ce eşti plină de dar“..., or cele­lalte terminau: „Preasfântă Maria, Maica lui Dumneczeu, rugă-te pentru noi păcătoşii, şi acum şi în ceasul morţii noastre — Amin“. Fiind­că însă astăziî era­­iiua în­mormântării Kalixtovei, după fie-care „Năs­cător©“ se adăoga: „Dă-i demne pace vecinică şi lumina să-i lumineze pururea“. Mariora, fiica repausatei, şedea în bancă, alăturea de-o femeie. Pe mormântul mamei sale, afară în ţintirim, cădeau toc­­mai fulgii de zăpadă more şi încet, copila însă n’avea nici­­jece ani, așa, că părea a nu pricepe nici perderea, ce o îndurase, nici compătimirea, ce a produs-o la femei moartea mamei sale. Fața ei mititică, cu ochii albaștri, își păstrară liniștea copilă­­rească, ba chiar un fel de seninătate indi­ferentă. In trăsăturile ei nu se reflecta, de­cât o uşoră nuanţă de curiositate, nimic mai mult. Cu gura căscată se uita ea când la praporul cu păcătoşii din iad, când la Intunerecul din fundul bisericei, când la vrăbiile de la ferestri. Ochii ei nu esprimau nici o gândire,­ar femeile mormăiau cu glasurile lor som­noraase, deja pentru a trucea-oră: „Şi când­ va sosi ceasul morţii“.. Mariora îşi sucia codiţele părului său, cari se lăsau jos pe spate, ca nişte codiţe de şirepe, nu mai mari. Ea începu să se plictisască. De­odată însă îşi îndrepta aten­ţiunea spre cerşitor. Acesta se opri în mijlocul bisericei şi începu să tragă de funia nodurosă, ce atârna din plafond. El trăgea clopotul pen­tru sufletul Kalixtovei, făcea însă acest lucru în mod mechanic gândindu-se, de si­gur, în altă parte. Sunetul clopotului era în același timp semnalul, că vecernia s’a sfirşit. Femeile au mai repetat odată, pentru ultima oră, ru­găciunea lor pentru o moarte uşoră şi apoi au eşit din biserică. Una din ele ducea pe Măriura de mână. „Kulikova“, cjise o altă femeie, „ce ai de gând cu fata?“ Congresul catolic — spune „M. g.“ — îşi va ţină şedinţele dela 8 pănă la 15 Ianuarie 1902. Bărbaţii de încredere ai congresului au ajuns la o înţelegere cu gu­vernul în privinţa proiectului de statut a au­tonomiei. Magyarország“ spune însă, că învoiala, ce s’a făcut, e de aşa natură, încât catolicii, pare voesc serios autonomia, nu vor putea primi. Drept aceea se crede, că în plenul congresului vor fi discuţiunî vii în jurul proiectului de statut. Camera magnaţilor a desbătut în şedinţa dela 14 Dec. proiectul de indemni­­sare şi provisoriul budgetar croat. Contele Ferdinand Zichy a justificat printr’un lung discurs punctul de vedere al partidului său, combătând proiectul de indemnisare şi de­clarând, că nu-l voteza. Au mai vorbit Ernuszt Kelemen şi baronul Podmaniczky pentru proiect, apoi ministru-preşedinte Szell, apărând proiectul, care la urmă a în­trunit majoritatea. Sortea pactului austro ungar preocupă viu pressa maghiară. După toate câte s’au petrecut în „Reichsrath“, abia dacă mai poate fi speranţă, ca proiectele pactului economic să fie votate de actua­lul parlament, şi acăsta din simplul motiv, că — după părerea acestor foi — „Reich­­srath“-ul va fi disolvat. Dacă din nouăle alegeri nu va eşi un parlament, care se voteze pactul, procedura cu disolvarea se va repeta, până când forţa de resistenţă a parlamentului austriac va fi înfrântă.—Slabă mângâiere. Situaţiunea in Austria. „Politii“ din Praga scrie, că ministru-preşedinte Koerber continuă tratări cu partidele. Nici unul din membrii partidului feudal nu trage „GAZETA“ iese li Metre AiWMMite pentru visito-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. N­rii de Duminecă 2 fl, pe ani Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franc!, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franc!. Se prenumeră la toate pa­­clele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Adm­nistraţiunea, Piaţa Isaie. Târgul Inului Nr. 80, e­tag­iu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu ducul în casă: Pe tui an 24 cor., pe 6 luni 12 c., pe trei luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare or. 30. Scrisori nefrancata nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE 30 primesc la Administraţiune în Cracov şi la am&toarele 8TECURI de ANUNŢURI: în Viena­­ la N. Dukes Nachf., Kux. Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf. Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Gold­berger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-korut). PREŢUL INSERŢII!­NILOR: o seria garm­ond pe o coloana 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după fari­ta şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o serie 20 bani. Nr. 288 Braşov, Luni-Marţi 4 (17) Decemvrie. 1901. la indoială seriositatea intenţiunilor minis­trului preşedinte. — La parlament s'a­ răs­­pândit alaltaeri svonul, că guvernul ţine să argiteze tratările de învoială între Cehi şi Germani, din care causă ar voi, ca să amâne pe toamna viitoare desbaterea pactului cu Ungaria, a tarifului vamal şi a convenţiu­­nilor comerciale. In caşul acesta în Maid­ se vor întruni delegaţiunile. Majestatea Sa a primit caitele acestea pe un feudal, căruia i-a cris: „Dacă cu par­lamentul acesta nu ne putem ferici, atunci va trebui să facem alt­ceva“. In privinţa aceasta deputaţii Bareuther, Schalk şi soţi au interpelat guvernul în şedinţa de Sâm­bătă a parlamentului, somându-i să declare, dacă este adevărată faima, că s’au făcut toate pregătirile pentru suspendarea constituţiei ; mai departe, dăpă declaraţia dela 9 De­cemvrie a lui Koerber s’a făcut cu învoirea coraanei ? Dietele provinciale. O patentă împărătască de la 12 Decemvrie convoică dietele provinciale din Austria­ superioră, Moravia, Silesia şi Galiţia pe cfina de 24 Dec., dietele din Galiţia şi Stiria pe 28 Dec., oi dietele Austriei-de-jos şi Oraiiei pe c fina de 30 Dec. Maghiarii în diplomaţie. Una din oficiosele unguresci anunţă cu mare bucu­­riă numirea a trei ataşaţi noi maghiari de ambasadă. Din incidentul acesta un chiat guvernamental face calculul asupra numă­rului în care sunt representaţi Maghiarii în diplomaţia austro-ungară. Dintre 8 am­basadori, 2 sunt Maghiari; între 20 con­suli: 7 sunt Maghiari; dintre 3 miniştri­­residenţi: 1 e Maghiar. Numărul total al Maghiarilor în diplomaţia externă este acel de 14. Mai sunt încă 10 consuli maghiari, dar aceştia nu aparţin strict diplomaţiei, ci representă numai interese comerciale. Insultarea armatei austriace de cătră Chamberlain. Societatea „Deut. Wählerverein“ din suburbiile „Leopoldstadt- Brigittenau“ din Viena, a ţinut în c­iua de 12 Decemvrie o întrunire de protestare în

Next