Gazeta Transilvaniei, iunie 1903 (Anul 66, nr. 119-142)

1903-06-01 / nr. 119

Resbonarea conjuraţilor sârbi. In noaptea de Mercur­ spre Joi a isbucnit în Belgradul Serbiei o revoluţiune, ce a făcut ca în conacul regal de acolo se curgă şirbie sân­gele şi se înece în el ultimul vlăstar al dinastiei Obrenovici. Semnalul resculei militare, ce a fost fătul unei conjuraţiuna dintre oficerii armatei sârbesc! mai demult vrejită, l’a dat colonelul unui regi­ment de infanterie, care a adunat în casarmă în noaptea aceea pe toţi ofi­cerii, le-a declarat că este o cerinţă poruncitoare ca ţera se fie scăpată de Regele şi Regina ei şi de dinastia Obrenovici, dela care s’ar trage toate neajunsurile şi relele. Şi a fost scăpată în chip atât de îngrozitor, încât nu i­ se mai gă­­sesce părechie decât în veacurile, când regicidiurile, împreunate cu jertfele celei mai tiranice resbunărî, nu erau întâmplări rare. Se spune, că conjuraţii ar fi cerut dela regele Alesandru se ab­­d­ică la tron şi ar fi vrut se-l delă­­ture cu cruţare. După cele ce s’au petrecut înse şi după cum s’au petrecut nu ne vine a crede că con­juraţii au făcut astfel de încercări, ci din contră iese invederat din toţi paşii lor, că ei au fost hotărîţî se omore pe Regele şi Regina şi pe acei miniştri şi acele persoane din jurul lor, pe cari îi urau şi contra cărora voiau să-şi res­une. Căci dacă uciderea regelui Alesandru ar fi fost numai o urmare a împotrivirei sale de a subscrie actul de abdicare, ce lipsă ar fi mai avut conjuraţii se m­argă pe la casele miniştrilor sei devotaţi şi se-i împuşce ca pe nisce câni? Nu s’ar fi putut mulţumi ore ai aresta şi a face astfel cu nepu­tinţă orî-ce oposiţie din parte-le? S’a mai lăţit faima, că vechiul pretendent la tronul sârbesc princi­pele Petru Carageorgevicî, pe care poporul, după uciderea regelui Alesandru, l’a proclamat pe stra­dele Belgradului, viitor rege al Sâr­­biei, ar fi fost de față și ar fi luat chiar domnia din mână noul minis­­teriu, ce s’a format în noaptea aceea sângerosă. Deci ar fi făcut aceasta, Petru Carageorgevicî n’ar fi putut ajunge nicî-odată rege al Sârbiei, căci atunci ar fi mărturisit pe faţă, că el a fost căpetenia conjuraţiei care a omorît pe regele Alexandru şi pe regina Draga, ca să potă ajunge el însu­şi pe tronul ţerii! In caşul acesta fată vina pentru sângele ver­sat cădea asupra sa şi nu era modru ca se-l recunoscă vre-odată puterile ca domnitor al Sârbiei. Nu voim să cjicem, că Carageor­­gevici n’a sciuit nimic despre aceea că se pregătea în ascuns la Belgrad. Dar adeverul este, că în noaptea cea groznică, el se afla nu în Belgrad, ci în Elveția, în Geneva, unde lo­­cuesce de mulți ani. Telegrama ce ni­ s’a trimis ori din Bucuresci ni a arătat că el în cjiua de joi a avut o convorbire la Geneva c’un diarist vienes, pe care l’a asigurat, firesce, că n’a avut nici o cunoscinţă de conjuraţia militareasca­. Mai jos descriem cu deamenun­­tul, după scrrile cele mai noue ce le-am­ primit, întâmplările din acea noapte fiorosa, dând tot­odată cetito­rilor noştri un istoric al frământări­lor între familiile princiare Cara­­george şi Obrenovici în timp de 86 de ani. Afară de garnisona din Niş se pare că tata armata s’a supus nouei stăpâniri sârbesci, care se nuraesce pe sine provisorie şi c­ice, că are de scop a susţine pacea şi ordinea în ţera şi a conchema adunarea naţio­nală, ce a fost aleasa sub constituţia dela 1901, nu pe aceea alesă de cu­rând pe basa nouei constituţii ce a fost întrodus de regele Alexandru. Aceasta adunare va avea se alegă apoi pe viitorul domnitor. Tote fiarele sârbesci condamnă aspru domnia regelui Alexandru. Căsătoria lui cu ..Dragina Masin, care nu se bucura de simpatii în popor, a contribuit pe lângă ce­lelalte nemulțumiri ca domnirea lui se facă să i­sbucnescă ura în contră-i, mai ales de când s’a auziit, că, la şdptele reginei, umbla cu planul ca, neavând copii, se facă a fi procla­mat viitor moştenitor al tronului cumnatul sec, fratele reginei Draga, locotenentul Lum­eviţa. Acuma şi acesta, împuşcat de conjuraţi, doarme somnul de veci. Până la ce grad a ajuns patima de resbunare a conjuraţilor o dove­­desce faptul, că nici morţi, Alexandru şi Dragina n’au fost iertaţi, ci au fost aruncaţi pe ferastră. Ce urmări pot avea întâmplările aceste din Belgrad ? Austro Ungaria, care’şî râzimase politica sa pe umerii dinastiei Obrenovici, se va pute­are înțelege cu noul candidat la domnie? Dinastia Obrenovici nu mai este. Ve­­ni-va noua dinastie cu ramuri de finic, ori că ea va fi pieza rea pen­­tru pacea din Orient și dintre marile puteri? Viforul cel mai de aproape ni-o va arăta. C e­­ c a s. i De JvKaszino. 13­ or3ri. (Fine.) IV. El fii cea dintâi , care se trezi din somn. Se uită cu tama în juru-i, dar se li­nişti repede şi privi pe Gavril care dormia. Acesta sforăia şi faţa lui copilărosă, săne­­tosă şi pârlită de sere, zîmbia cuiva în somn. Celcaş suspina şi se urcă sus pe scara de frânghie. Prin deschizătura de de­asupra caicu­lui se vedea o bucată de cerifi plumburiui. Era lumină, dar peste tot domnea o tris­­teţă de tomnă. Cercaş se întorse după două ore. Faţa lui era roşie, mustaţa răsucită şi pe buze-i strălucea un zîmbet vesel. Purta cisme înalte, o haină scurtă şi pantaloni de piele. Semăna cu un vânător. Hainele ’i erau vechi, dar încă în bună stare, şi ’i şedeau forte bine. Făceau se pară corpul lui mai lat, ascundendu-i slăbiciunea şi ’i dau un aer întreprindetor. — Fi, viţeluşule, scolă-te! Şi împinse pe Gavril cu piciorul. Acesta sări în sus. Ameţit de somn cum era, nu recunoscu pe Celcaş şi-l privi cu ochii împainjeniţî. Celcaş rise. — Uite, drăcia dracului! Te-ai făcut boer. — Asta merge uşor la noi. Me, dar ce fricos eşti! De câte­ ori voiai să mori ast-noapte? Ia spune! — De, spune şi tu, putea să fie alt­fel ? Intâia­ oră făceam aşa ceva. Puteam să mă nenorocesc pentru totă viața. — Și ai mai merge odată acolo ? — încă odată? Ce să-țî spui!... După plată, asta e. — Decă ar fi pentru două sute ? — Așa, două sute de ruble? N’ar fi rău, ar mai merge.... — Și dacă te nenorocesc­? — Poate că nu, zîmbi Gavril. Poate că nu mă nenorocesc și-mi fac cu asta norocul. Celcaş rise cu poftă. — Bine, bine. Am vorbit destul. Acum să tragem la mal. Pregătesce-te. — Sunt gata.... Se aşeza repede în caic. Celcaş câr­­mia şi Gavril vâsliţi. De­asupra lor e cerul plumburiu încărcat de nori şi marea tur­bure, verde, se jucă cu caicul lor; valurile de­ocamdată mici, îl aruncă incoce şi în­colo şi-l stropesc cu apă sărată. Drept înaintea tălpei carcului se vede făşia galbenă a malului nisipos, or în urma lui se pierde în depărtări marea liberă, în­tretăiată de numeroasele valuri sgomotoase şi spumegânde. Se văd corăbii multe, cari se legăna pe pieptul mării, oi mai departe, la stânga, o pădure întregă de catarge şi o grămadă de case orăşenesc­ văruite cu alb. De-acolo pătrunde pănă de­asupra mării un vuet înăbuşit şi sgomotos, care împreună cu plescăitul valurilor, dă o mu­­sică plăcută pentru urechi. Totul este în­văluit de un strat subțire de negură cenu­șie, care pare a mări depărtările dintre di­feritele obiecte. — La noapte are să isbucnésc­, e zise Celcas, arătând cu capul marea. — Ce, vijelia? întreba Gavril, despi­când puternic valurile cu lopețile. Era ud de sus pănă jos de stropii de apă împrășciațî de vânt. — Da, răspunse Celcas. — Gavril îl privia cercetător și ,în ochii lui se citea deslușit, că aștepta ceva. — Ei, cât ți-au dat? întreba el în sfârșit, când vădu că Celcas n’avea de gând să începă vorba. — Uite! zise Celcas, și întinse lui Gavril ceva din buzunar. Gavril primi bancnotele pestriţe şi înaintea ochilor lui totul apăru împestriţat. — Ah ! şi eu credeam, că minţi numai. Cât e aici? — Cinci sute patru-deci. Nu e rău, că Z'°î ? — Nu e rău, şopti Gavril și urmări cu ochii rublele pe carî Celcas le băga arăşî în buzunar. — Ei, de-ași avea și eu atâta! răs­punse trist băiatul. (Număr de Duminecă 22). „gazeta“ iese în fie­care zi. Abonamente pentru Austro-U Ungaria. Pe un an 24 cor., pe șese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rci de Duminecă 4 cor pe an. Pentru România și străinătate. Pe un an 40 franci, pe șese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un­ an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un exem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Am­inistraţiunea şi Tipografia Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner., Heinrich Schalek,A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la Al V. Gold­berger, Ek­stein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körut) PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani Nr. 119.—m­ai LX¥L Braşov, Duminecă 1 (14) Iunie. 1908. f­loacîu­m Mureşianu Eri a fost condus la mormânt, unul din veteranii noştri luptători pentru drepturile naţiunei române, unul din fruntaşii cei mai vrednici şi meritaţi ai foştilor grăniţeri din ţinutul Năsăudului, Ioachim Mureşianu, advocat şi fost secretar al fonduri­lor grăniţeresce. Om blând de fire, dar cu minte petrunchetoare, el a luat parte, după absolvarea studiilor sale juridice la universitatea din Viena, la toate ac­ţiunile naţionale române din anii şese­arece. In 1863 a fost ales depu­tat la dieta Transilvaniei din Sibiiu, şi a funcţionat în tot timpul cât au durat sesiunile dietei ca notar al ei. Când s’a tratat de apărarea dreptu­rilor Românilor năseudenî, Ioachim Mureşianu a fost mâna drepta a fe­ricitului şi neuitatului Naşcu, şi păn’ ce numai a putut, a luptat cu cu­vântul, cu sfatul şi cu fapta pentru păstrarea patrimoniului ameninţat al Românilor grăniţeri. Fiă-i ţerîna uşoră şi memoria neuitată! Revoluţia din Belgrad. Despre întâmplarea îngrozitore şi sângeroasa a revoluţiei militare, ce s’a sevârşit în Belgrad în nóaptea de 10 spre 11 Iunie, un martor ocu­lar telegrafeza chiarului „N. Fr. Pr.“ urmatoarele: Belgrad, 11 Iunie. Nimeni n’avea nici o cunoscinţă despre pregătirea revo­­luţiunei, afară de cei carî s’au conjurat să o pună la cale. Din contră, se lăţise vestea, că în konak (palatul regal) au de gând a proclama moştenitor de tron pe Nicodim Lun­eviţa, fratele reginei, şi că acest lucru se va aduce în curând la cu­­noscinţa poporului printr’un manifest. Toc­mai împrejurarea aceasta a făcut să isbuc­­nescă mai degrabă revoluţia militară, căcî locotenentul Lum­eviţa era cel mai odios ofiţer în totă armata serbescă. Era un tî­­năr forte îngâmfat, căci ajunse cumnat cu regele, nu saluta pe ofiţerii superiori, or decâ aceştia se jeluiau în potriva lui, erau trimişi la pensie. Nemulţumirea ar­matei crescea din di în di faţă cu curtea,­­ mai ales în garnisoana din Belgrad. In diua de 10 Iunie s’a început re­volta militară prin aceea, că colonelul regimentului Nr. 6 de infanterie, Petru Misiei a comunicat corpului ofiţeresc, că s’a luat hotărîrea neschimbată de a scăpa ţera nenorocită de părechea regală şi de dinastia Obrenovici, care este isvorul tutu­ror relelor. El a invitat pe ofiţeri, ca se ia parte fără întârziere la acestă operă de liberare. Toţi ofiţerii au declarat, că sunt gata a-şî da concursul din toacă inima, şi se duseră în fruntea soldaţilor înaintea palatului. Sentinelele au fost desarm­ate, or acelea, cari s’au împotrivit, au fost ucise. Ofiţerii resculaţî pătrunseră în ko­nak, nu prin intrarea principală, ci prin intrarea edificiului municipal, care este împreunat cu konakul. Aici au dat erăşî de împotrivire, dedre­ce câţî­ va ofiţeri, cari erau de gardă, au rămas credincioşi regelui şi n’au vrut să-i lase pe revoltanţî să între. Intre revoltanţî însă se afla și adjutantul regelui Mihail Naumovicî, care

Next