Gazeta Transilvaniei, iunie 1903 (Anul 66, nr. 119-142)

1903-06-11 / nr. 127

REDACŢIUNEA Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administra­une în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner., Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körút) PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o serie 20 bani „gazeta“ iese în fie­care zi. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administratnimi, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un ani 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul:în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. •— Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât­ şi inserțiunile sunt a se plăti înainte.’ Nr. 127. Braşov, Miercuri 1­ (24) Iunie. 1908. ANUL LXVI. Khuen-Hedervary. Cri­sa ungureasca a ajuns sub zo­dia lui Khuen-Hedervary. Numai cu câteva septemânî înainte acest nume făcuse mare sgomot în monarchia nostră, fiind­că este numele Banului­­Croaţiei, pe cât de temut, pe atât de urgisit din partea Croaţilor ne­­ijmulţumiţi cu regimul seu. In nisce momente, când în Croa­­­ţia funcţioneză încă tribunalele sta­­rtare, când oposiţia dietei din Agram se vede constrânsă, în urma stărilor ■escepţionale şi abnormale de ac­i, a părăsi cu totul terenul parlamentar, când Serbo-Croaţii din Austria pro­­testeaza în gura mare în contra gu­vernării volnice a Banului şi ape- Irézá chiar la intervenţia coronei — Banul, contele Khuen-Hedervary, că­ruia i­ se dă cea mai mare vină, că lucrurile au putut ajunge aşa de­parte, este chiemat la Viena şi co­rona apeleza la concursul seu, nu pentru a delătura gravele nemulţu­miri ale Croaţilor, ci pentru a delă­tura clasa ministerială şi parlamen­tară din Ungaria. Nu-i aşa, că pare cam curios cum între atâţi bărbaţi maghiari cu trecut şi esperieţă în viaţa politică şi de stat din Ungaria, tocmai Banul croat este chiemat se pună la cale treburile ce s’au încurcat atât de mult la capotul erei „legei, dreptului şi a dreptăţii“? Nu este pentru prima oră, că numele lui Khuen-Hedervary se pune în legătură cu o crisă ungurescă; el mai era se devină odată ministru­­preşedinte, când cu crisa de pe vre­­mile luptelor politice-bisericescî, la 1894. Pe atunci sorţii au fost mai favorabili lui Banffy şi l’au ridicat peste noapte în postul de şef al gu­vernului. Astădî Khuen-Hedervary fu che­mat la palat în nisce împrejurări cu totul estra-ordinare. După­ ce misiu­nea contelui Stefan Tisza nu a reuşit, după­ ce acesta, afară de ministrul de honveeji, n’a găsit pe nimeni, care se primesca programul seu de acţiune şi se între în cabinetul ce voia se-l formeze, monarchul s’a adresat la Banul, ca acesta, ca mai neutral, se încerce a ralia elementele vechei partide guvernamentale şi a o lua pe altă coarda, deoare­ce prin refusul ce l’au dat lui Tisza, toate partidele şi fracţiunile din dietă au vrut se demonstreze, că fără de con­cesiuni nu se poate resolva crisa. S’a mai petrecut ceva de mare însemnătate. Partida dela putere, majoritatea, s’a desbinat de-odată în mai multe fracţiuni : liberali vechi, grupul Apponyi, grupul Andrassy şi disidenţii. In urma acesta vechii li­berali în frunte cu Stefan Tisza au simţit necesitatea de a­ se aduna şi constitui deosebit şi acesta s’a fă­cut în legătură cu instiinţele cercu­rilor mai înalte pentru a ajunge la o grabnică soluţiune a crisei minis­teriale. După esperienţa, ce a făcut’o contele Tisza, Banul Hedervary s’a ferit se primesc­ însărcinarea de­ a constitui noul cabinet înainte de a­ se informa temeinic despre starea lucrurilor şi înainte de a pregăti terenul acţiunei noului cabinet. De aceea Khuen-Hedervary s’a înţeles mai intâiu cu cei din Viena asupra concesiunilor ce­­ le-ar putea face, apoi s’a dus la Budapesta se sondeze terenul. Se dice, că Banul s’a învoit ca se încerce soluţiunea crisei pe basa propunerei, ce o făcuse Kossuth lui Szell, ca adecă se se retragă proiec­tele militare şi pentru anul acesta se se încuviinţeze numai contingentul de recruţi cerut de legea de pănă acuma, fără sporire, pr­oposiţia în schimb se voteze budgetul şi proiectele pactului. De altă parte se afirmă, că gru­pul lui Tisza (vechii liberali) e gata a sprijini un cabinet Khuen-Heder­vary. Astafir Banul va pleca brăşî la Viena se raporteze şi mâne s’aşteptă se se întorcă cu mandatul de a com­pune cabinetul. Intr’aceea se petrece în sînul oposiţiei kosuthiste o nouă încercare, ce are de scop ca estremii din frac­ţiunea lui Barabas se zădărnicescă orî-ce compromis a viitorului guvern cu oposiţia. Se fie pre scris, că crisa acesta nu-şî va afla deslegare normală? FOILETONUL „GAZ. TRANS“. Un turneu artistic. Fălticeni, 10 Dec. Iubite! M’am sculat des de dimineță. Nu te mira. ^somnorosul de altă-dată nu se mai împacă cu somnul. Mihaiu dorme. La capul lui, pe mes­etura de lângă pat veghiază portretul dră­guțului seu copil, pe care în­tot­deauna și-l scote podobă în camera pustie a hotelului unde poposim. Peste drum e un hotel vechiu încon­jurat de coridoare de lemn, pe cari trece din când în când câte un servitor. Mă uit pe ferestră și cum ochii îmi sunt înpăien­­jenițî de somn mi­ se pare, că văd un cas­tel de prin romanele medievale. Pe stradă a început să circule lu­mea şi am rămas surprins de înfăţişarea ţăranilor cu feţele lor întărite de vînturi şi încadrate de bărbi negre şi rotunde. Ochii vii, scânteietori, duşi puţin în fun­dul capului, pletele în cari se juică vântul şi căciula ţuguiată trasă cam pe ochi, în sfîrşit întrega lor înfăţişare îţi amintesce tipurile dacice cu tot aerul lor de-o săl­­bătăcie blândă. Aseru înainte de începerea spectaco­lului am întâlnit pe aici un băiat de ţă­ran, care ar fi putut fi un admirabil mo­del pentru un pictor de talent. Ochii mai cu semă, ochii m’au oprit în loc. Iți măr­turisesc, că n’ara mai vădut în vieța mea asemenea ochi; aveau ceva din umbra răcorosă de la poalele pădurii dintr’un amurg de vară. Ajuta și el la aședarea scaunelor din sală. — La cine slujesc, băete? — La un ovreu. — Și te bate câte odată? — Câte­odată! Răspunsul lui atât de scurt și de sincer, mi-a plăcut și Fam cinstit cu doi gologani. Sala de teatru semăna mai mult cu un magazin împodobit pe ici pe colo cu ramuri de brad, care se uscaseră cu totul. In mijloc, de tavan atîrna o lampă mare, împrășciind o lumină mohorîtă în întreg cuprinsul. Lumea nu începuse încă se s’adune. Când am ajuns în cabină, erau ceasu­­rile opt fără trece minute. Alăturea de mine — ne despărția doar un părete sub­țirel de scânduri — se îmbrăca diva. — Sărut mâna și bună-sara! Nimenea nu-mi mulțumi. Credeam, că nu m’audise și me ’mpacaia cu asta. Incepuia să me îmbrac. Doamna Roureanu veni la mine foarte îngrijată: — Nu mai vedut cum­va pe Rou­reanu. — Nu! Intr’aceea diva cu glasul ridicat şi forte necăjită dise: — Eu, că sunt eu, şi viu la şepte, şi alții nici grije n’au. Cuvintele ei evident, că loviau şi în mine şi m’am gândit să tac, să tac ca un pesce. De i-așî fi răspuns un singur cu­vânt, şi-ar fi versat tot focul pe mine, o sciam. Iraî aprindeam paie ’n cap. Scena era luminată şi toți îmbrăcați gata se plimbau tăcuți de colo pănă colo. Toate feţele erau îngrijate, numai lui Bou­reanu nici prin gând nu-i da să sosască. El incepea piesa. Vremea trecea și neliniștea crescea din ce în ce. Ce ne facem? Asta era întrebarea ce se impunea fie­căruia. Directorul turba de năcaz, dar nu-i da mâna se­dică vre-o vorbă, ca nu cum­va îndîrjescă pe diva, care își fră­­mînta năcasul în sine. — Ce ne facem? — îmi dise direc­torul încet, uitându-se la ceas — Opt și două­ decî și nici grije n’are. Păreri peste păreri, învinuiri peste învinuiri curgeau ploaie. — S’o fi dus la Suceava, diceau unii, și s’o fi întins la chef. O fi prin vre-o câr­ciumă beat mort, susțineau alții. Ce e de făcut? Doamna Boureanu spunea, că nu l’a mai vedut de la amicrji. Era, biata, într’o situație cât se poate de dificilă în capul ei se spărgeau tote. Și vremea trecea, trecea cu liniștea ei nepăsătore. Erau nouă fără un sfert. Sala gemea de lume și Narcis nicăirea. Cu cine era ? Delegațiunea serbeasca la noul rege. Se telegrafeză din Geneva cu data de 22 i. c.. Delegaţiunea adunărei naţionale din Serbia a remis adî, înainte de amiadi, re­gelui Petru procesul verbal al şedinţei acelei adunări de la 2 Iunie, când a fost ales ca Rege al Serbiei. Şeful delegaţiei, Velimirovicî, preşe­dintele adunărei naţionale, a rostit o cu­vântare, esprimându-se că în momentul când adunarea naţională a fost chiemată să împlinescă vacanța produsă pe tronul Serbiei, toate privirile s’au îndreptat spre principele Petru Karageorgevicî, al cărui caracter înalt îl cunoscem, a omis Velimi­­rovicî, precum şi trecutul strămoşilor săi. Prin acesta alegere sperăm să dis­pară divergenţele dintre coronă şi popor şi Serbia se fie condusă spre un viitor mai bun. Velimirovicî a terminat urând noului rege domnie lungă şi fericită pentru cea mai mare glorie a lui şi a dinastiei, pre­cum şi a fericirei poporului şerb. Regele a dat, în substanţă, acest răs­puns: „Sunt forte mişcat, în acest moment aşa de solemn pentru mine, de probele de devotament şi de credinţă ale popo­rului meu, încât nu pot în­deajuns es­­prima întrega recunoscinţă ce-mi umple inima de patriot sârb, astăzî când văd înaintea mea, ca rege al Serbiei, pe fiii acelor eroi, cari cu viteazul meu strămoş şi cu mărinimosul meu părinte au arun­cat seminţa independenţei şi a regatului Serbiei, patria mea şi a vostră. „Mulţumiţi-vă, scumpi fraţi, de a ve esprima rec­.inoscinţa mea prin acestă sim­plă urare: „Trăescă Serbia!“ Indurarea lui Dumnedeu se însoţâscă de acum scumpa mea patrie sârbă !“ 'Velimirovicî a presentat în urmă pe ceilalţi membrii ai delegaţiunei parla­mentare. Intr’o scurtă improvisaţie, regele spuse delegaților, că nefiind orator, îi rogă să-1 ierte, dacă n’a reușit să esprime tote sentimentele ce simte. Dar dacă cuvintele sunt insuficiente ca se-i esprime sentimen­tele, are însă o inimă caldă de patriot, care nu va bate decât pentru fericirea poporului său. Regele apoi se retrase. Velimirovicî spuse, că aceste câte­va vorbe probeză, că Petru Karagheorghevicî este cu adevărat regele de care Serbia are nevoie. El va respecta drepturile po­porului și va lucra pentru propășirea Serbiei. Ceremonia a durat vre-o zece mi­nute. A urmat apoi un dejun intim. Crisa ministerială. A­u semnalat erl, că Duminecă înainte de amîadî s’a ţinut la palatul din Viena un mare consiliu presidiat de însuşi Ma­­jestatea Sa monarchul. Au luat parte: ministrul de esterne contele Qoluchomski, ministrul comun de finanţe Beniamin Kal­­lay, ministrul comun de răsboiu­l br.­­Fitt­­reich, miniştri de honved, br. Fejervary şi contele Welsersheimb, ministrul president austriac Koerber şi Banul croat Khuen- Hedervary. Consiliul a durat pănă la ora 1 d.­a, când Goluchovski, Koerber şi Ka- Hay au părăsit palatul, or Banul, ministrul comun de resboiu și cei doi miniștri de honvedî au mai conferit între sine timp de o oră. După acesta Banul dim­preună cu br. Fejervary s’au depărtat, ducendu-se la palatul ministeriului ungar.

Next