Gazeta Transilvaniei, iunie 1904 (Anul 67, nr. 119-142)

1904-06-11 / nr. 128

Avem credinţa tare... In numenal de aci! septeruână al fetei noastre un preot îngrijat de sortea şcolelor noastre, la tulpina cărora adversarii au pus securea, se plânge, că fraţii sei în Christos nu mai sunt la înălţimea zelului şi a însufleţirei, ce-i conducea odinioră în căuşele marî românesc!. II doar, în deosebi, că vede, că preoţii noştri nu acompanieza cu nici un cuvânt nobila luptă de apărare a Metropoliţilor, „nu pun pe hârtie nici o literă“, pe când erau forte comunicativ! şi scrieau articol! peste articol! „pena urgita congrua“.... Se fim drepţi şi cu inimă curată ori de câte orî ne gândim la faptele noastre şi la datoria, ce-o avem faţă cu viitorul naţiunei noastre ! Se fim drept! şi se recunoscem, că de mult preoţimea nostră nu mai urmăresce afacerile noastre naţionale cu acel interes viu şi cu acea tragere de inimă, ca altă dată. Căuşele? Sunt multe şi nu ne îndoim, că se vor găsi prea destui, care vor fi gata a ne dovedi, că vina este a vremurilor şi a împrejurărilor, nu înse a preoţimei, a căreia sentimente, idealuri şi inştinţe au rămas neschimbate. Oare aşa se fie în adevăr? In timpurile de mai înainte când preoţii „valah!“ mergeau cu crucea ’n frunte, şi când poporul nostru în afară de ei nici că mai avea alţi sfătuitor! or! conducători, fost’au alte împrejurările, mai uşore şi mai plăcute, or! fost’a poporul mai deştept şi mai avut, decât aciî? Câţi preoţi, câţî bărbaţi mireni cu învăţătură superioră aveam atunci şi câţi avem acuma? S’ar pute dec! se fie actî mai grele condiţiunile de luptă pentru preoţimea noastra, decât în acele vremuri de redeşteptare naţională? Par a fi mai grele nu numai, dar pănă la un punct oare-care şi sunt. Vremurile în adevăr s’au schimbat dela mijlocul veacului trecut forte tare prin progresele cele mari, ce le-a făcut lumea în scurt timp. In locul puşcei cu cremene a venit puşca cu repetiţie, şi ceea ce odinioră se putea decide prin vitejia personală a câtorva, acel numai prin însufleţirea şi eroismuil multora, prin conlucrarea în unire şi în deplină armonie şi prin jertfele întregei obşte se poate dobândi. Se cere der act, faţă cu mijloacele perfecţionate ale timpului, îndoit şi întreit mai multă pregătire, prevedere şi mai mult devotament în lupta pentru asistenţă. In schimb însă a înaintat şi poporul nostru, deşi nu în măsura deplina recerută, puindu- se mereu piedect în cale. Acesta împrejurare ar trebui să fie însă nu o descuragiare, ci numai un îmbold mare pentru preoţimea nostră, de a nu-şî eşi nici un moment din rolul şi chiemarea ei istorică şi de a fi totdeuna la înălţime în luptele de apărare şi de emancipare ale neamului românesc. Nu ne putem închipui preoţimea nostră română, decât numai ca preoţime naţională, care pe lângă propagarea învăţăturilor iubirei creştinesce, să fie totdăuna înainte mergetare în instiinţele sfinte ale naţiunei române spre idealul culturei şi al fericirei sale. Astăci preoţimea noastra nu mai este avisată esclusiv la propriele sale forţe. Sub conducerea ei, în partea cea mai mare din înşişi fii de preoţi s’au format cu timpul legiuni de bărbaţi cu carte mireni, care pe toate terenele vieții, îi dau și îi pot da un ajutor puternic, luându-i de pe umeri parte mare din sarcina şi responsabilitate. N’are să fie îngrijată dec! preoțimea noastra de viitorul său. N’are se ropacesca cestiun! ca a congruei, pe care statul e dator a i-o da, nu de milă, ci drept parte ce i se cuvine ca preoțime românâscă. N’are şi nu e permis să-o opâcéasca, pe câtă vreme menirea ei nu poate fi de a forma în mijlocul poporului român o castă, ci are menirea să traiesca, să muncăscă şi să moră în deplină solidaritate cu el. Avem credința tare, că focul sacru al jertfirei pentru binele naţiunei române nu s’a stîns în inima preoţilor noştri, ci că arde sub spuza neajunsurilor, pe care duşmănia nouelor vremi le-a adus şi asupra capului lor. Credinţa ne-o hrănesce însăşi pilda, ce-o dau neamului şi ţării Metropoliţii noştri, pildă ce trebue să aducă rudele ei binecuvântate. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Cântecul plugarului. Ciocârlie, ciocârlie Ce tot vrei să-mi spui tu mie De te ’nalţi şi cobor! era Tot aşa ca ş’astă vară? Urcă-te la ceriu mai bine Spune-i ceriului de mine, Spune norilor, le spune Că mi-e dor defile bune!... Ce-mi tot cânţi de pribegie Ciocârlie, ciocârlie, Când tu şei! că plugul meu Mi-e altar şi Dumneczeu! Că pământul din rozere Tremură de dor de sere, Să mai iasă de sub glie Ciocârlie, ciocârlie! Rândunica. Intr’ofi, aşa spre sară Te-ai întors din zări albastre Şi-ai venit cu cântec ără La fereastra casei noastre. (Număr de Duminecă 24.) „gazeta“ iese înfiere şi. Atonamente pentru Austi Hrugarli Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şăse luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, I Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner., Heinrich Schalek, A.. Op£elik Nachf., Anton Oppelik. Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VII Erzsóbet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai des® după tarifa şi învoială. — RECLAME pe pagina 8-a o seria 20 bani Nr. 128.—Anul LXVII. Braşov, Vineri II (24) Iunie. 1904. Ţi-a cătat aşa cu jale Că nu poţi se-ţî ve fi stăpânit Şi-ai rămas cântând agale Sus pe cumpăna fântânii. Er a douafi de vreme Dat’ai rota prin ogradă, Aşteptând ca să te cheme Sau să iasă se te vadă; Dor zărind pe mama biata Singură plecând la muncă, Te-a cuprins un dor de tata Şî-ai sburat departe ’n luncă.... Z. Bârsan. Cuvânt de îngropare vechiului Ștefan, domn al Moldaviei ce s'au numit mare pentru marele vrednicii și vitejii ale sale. — Fine. — Partea a treia. Nu știu cum că sfintele Scripturi, pomenirea împăraţilornorodului celui trecând ales în scris lăsând’o, pe acei puternici viteji mai sub tăcere îi lasă, în loc ca pe împăraţii cei bine credincioşi cu totă desfătarea vorovei ni-î arată, pănă şi cele mici a lor lucruri zugrăvindu-le. Căci cărţile ce se numesc ale împăraţilor, întâi şi a doua şi a treia, numai pe Saul, pe David şi pe Solomon, ni-i arată .Ei în cea de pe urmă, renduesce pe aţâţi arătându-le numai numele, şi istorisind viaţa lui Iliescu Eliseu. Dar ore pentru ce? Pentru că Dcreu aceste vetejii mari, puteri silnice, avuţii desfătate, deca nu purced din isvorul credinţei, nici lăudate, nici primite le are. Aşa dar mai totă împărăţia lui Saul cuprinde lauda lui Samuil şi a lui David; or cartea a doua este numai a lui David. Dar să vedem, pre cum îl laudă ? Că au sfărâmat cetăţi? Că au dobândit resboie? Ba! Ce Intuiu pune femeia şi dice: „prea plăcut este înaintea mea copilaşul“ şi mai pe urmă arată şi celelalte a lui fapte strălucite. Ore aici auditorilor, n’am făcut noi o greşală văcjută? Că lăudând ale Domnului Ştefan lumeşti de fapte, ale credinţii, cari sunt şi mai mari şi vecinice le-am făcut pănă acum? Insă ce face acesta? Noi am mirosit florile, nelăpădând pomul. Dulcăţa rodurilor am mărit şi cu atât mai mult pe rădăcină am lăudat. Şi măcar că la lauda viteazului acestuia am purces îndărăt, însă numai să nu lăsăm ceva, greşala nu va fi de cap. Dar aici simt că puterea mea slăbesce, amorţesc cu totul, greutatea mă atârnă, şi pe acest câmp lat şi desfătat a credinţii acestui biruitor nu se alerg, ci cu frică păşesc. O! de mi-ar da mie duhul înţelegerii duhul priceperii, ca să pot avè acel meşteşug, nu numai laudele ci şi credinţa lui în inimile vostre să zugrăvesc! Mare împărate! De a căruia clipală spânzură lumea, ce este cu neputinţă la tine? şi, de nu-mi dai mie acea iscusinţă, rogu-mă, Stăpâne a totă făptura, aucjitorilor acestora o mică parte, de înţelepciunea ta dă, ca dintr’al meu prost cuvânt, nu aceea ce cjlc, ci acea ce ar trebui, să audă, să înţelagă. Dar să începem, măcar căci cu greu este, şi din cotro caut, noian văd; însă să începem.... Pare-mi-se creştinilor, că patru lucruri mai întâi trebuesc să se afle la un creştin : credinţă nesmintită, nădejde în D-jeu neschimbată, fapte bune necontenite, grija de sfirşit bun şi după lege. Acestea sunt pe cari totă legea razimă, acestea de le vom avea ne vom mântui, or de nu, ne vom osândi. Aceste sunt razimul, stâlpii, întărirea, acoperământul şi temeiul legii noastre. Să le căutăm doar pe fie-care dintr’aceste, şi să vedem de s’a aflat în Ştefan. Daar ce îndoială de credinţa lui pu* Revistă politică. Braşov, 10 (23) Iunie. S’au turburat Orăşî duhurile koşutiştilor, şi cele din urmă şedinţe ale dietei ungare au fost împodobite cu scene turbulente, cari reamintesc vremile de obstrucţiune din anul trecut. Pricină de certa şi gălăgie a dat răspunsul ministrul preşedinte Tisza în cestiunea corespondenţei consulatului austro-ungar din Galaţi (România) cu primarul şovinist din Dobriţin, care a retrimis o scrisoare a consulului amintit, ce nu era scrisă în limba maghiară, ci germană. Ministrul preşedinte Tisza a dojenit pe primar şi i-a poruncit să resolve scrisoarea consulului. Asupra acestei procederi Tisza a fost interpelat în dietă, el a şi răspuns oricând, că limba de serviciu la oficiile ministeriului de externe austro-ungar e limba germană, aşa a fost totdeuna usul legal şi în contra acestui us dieta n’a protestat niciodată. Răspunsul ministrului preşedinte Tisza a provocat furiile koşutiştilor, care au dat năvală în contra lui, învinuându-1 că dispreţuesce drepturile, limbei maghiare. In şedinţa de alaltăerî s’a pus din nou la ordineafilei afacerea acesta de limbă şi s’a cerut şedinţă secretă, unde Tisza şi garda sa au fost făcuţi cu ou şi oţet din partea prietinilor săi din stânga extremă. Roşutiştii nu s’au mulţumit cu atât, şi au provocat asupra afacerei o nouă discusiune în şedinţa de erî, Miercuri, a dietei. Tisza, care într’aceea sosise din Viena, unde a avut o audienţă la palat, a răspuns reînoindu-şi aproape declaraţiunile de mai înainte şi cricend, că şi Deak şi Andrassy au recunoscut, că limba germană e limba oficială a diplomaţiei, or legile ungare nu reguleaza prin nici o disposiţiune cestiunea aceasta. Interpelantul Bakonyi n’a luat spre sciinţă răspunsul, ci s’a cerut votare nominală. Votarea se va face în şedinţa de actî, joi. * Grecii de la patriarchatul din Constantinopol îşi fac de cap. O serie mai nouă ni-a adus o altă veste despre duşmănia patriarchatului faţă cu Românii din Macedonia. Patriarchul a protestat împotriva clădirei unei biserici române la Monastir, pe urma cărui protest guvernul turcesc a dat ordin se se înceteze cu construirea bisericei. Românii din Macedonia au protestat şi ei telegrafic la Portă, er legaţiunea română din Constantinopol a făcut paşi în acelaşi scop pe lângă Portă, care a apreciat dreptele cereri ale Românilor şi a dat autorizare de a se continua cu construirea bisericei. Păgânul Turc mai bun, decât „creştinul“ Grec.