Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1905 (Anul 68, nr. 1-23)

1905-01-01 / nr. 1

Redacţiunea, I­dministraţi­ea şi Tipornia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu a© primesc. Manuscripte nu se retrimit, INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urm­at­oar­ele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena: la M. Dukes Nacht., Nux. Augenfeld & Emeric Lea­ner., Heinrich äohalek. A.. Op­­pelik Nackf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina B-a o seria 20 bani „gazeta» iese in ne­tare di Abonamente pentru Ausno-nMaru Pe an an 24 cor., pe sese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. M-rli de Duntlnecă 4 Cor. pe an. Pentru România și străinătate •• Pe an an 40 franci, pe sese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Dumlnecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-mi colectori. Abonamentul pentru Braşov AdministraţiiMeg.fitinţa, mare, Târgul Inului Nr. RO. aţagiu I.: Pe un an 20 cor., puf. Şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserțiunile sunt a se plăti înainte. ]Vr. 1.—Anul LXVIII. Braşov, Sâmbătă 1 (14) Ianuarie 1905. (Număr de Duminecă 1.) Din causa sfintei serbâtori, ițiatul nu va apare panit Luni sera. Anui vechili și anul nou. Se duse încă un an, o mică veriguţă ce ne lega,de trecut şi de viitor. Ce fel a fost acest an pentru noi Românii, cum ne-a găsit şi cum ne lasă, dându-ne în seama anului ce vine ? De când s’a înfiinţat chia­rul nostru, multe prilegiuri am avut de a face repriviri la încheierea anului. De mâne „Gazeta“ întră un al 68 lea an al vieţei sale. Nici odată în acest lung şir de ani nu ni a fost însă aşa de greu de a scrie necrologul unui an, ca acuma; nici­odată nu ne-am simţit mai mâhnit d­in sufletul nostru gândindu ne la anul ce vine. Aşa e rostul lumei acesteia ori­cât de mult şi-ar da omul silinţa, el în contra firei lucrurilor nu poate is­­buti. Poporul cruce, că omul nu se poate cuminţi, de cât numai din pă­ţaniile ce le-a avut el însuşi. In za­dar îl vei sfătui, în zadar îi vei vorbi de primejdiile ce-1 aştaptă in viaţa­ sa, căci pană ce nu le va cu­nosce el însuşi, pană a nu ea va frige ca copilul la para focului, nu va vei preţui cum se cade nici sfa­tul, nici pe sfătuitor. Cine nu-şi aduce aminte de Te­­lemac şi de mentorul seu? Ar fi reuşit acesta vre­odată să-şi salveze protegiatul, dăcă nu-1 avea mereu înaintea ochilor şi nu-1 ducea de mână ? Este un mare şi rar noroc, când cineva se poate bucura de un astfel de povăţuitor şi diriguitor numai spre bine, numai pe cărările virtuţii. Dar încă un popor? Ce norocire pe el când îşi găsesce un protector şi mentor! Şi popoarele nu sunt mai privilegiate de­cât individ­iî. Ele se îndrepteaza, ca şi aceştia, după una şi aceeaşi lege fireasca şi sufer de a­­celeaşi slăbiciuni. Ba îndărătnicia la popoare poate fi mai mare chiar decât la ori­ce individ. Deca este se cricem un cuvânt despre anul trecut, din punctul de vedere naţional românesc, atunci trebue să recunoascem, că de la în­ceputul epocei de redeşteptare na­ţională noi Românii dintre Tisa şi Carpaţî n’am avut an, care se des­copere slăbiciunile şi îndărătnicia strămoşescâ mai mult decât anul, de la care peste câte­va căsuri ne vom lua rămas bun. Ce bine o pornisem, ce puter­nică a fost înaintarea nostră pe drumul ales! De ce nu suntem în stare se-l străbatem cu toţii în unire şi dragoste frăţăscă pănă la ţinta la care duce? De ce tocmai atunci când trebuia se ne ţinem de acest drum, mai stăruitor, ca se-l putem străbate cu toţii spre isbânda şi gloria neamului nostru, n’avem alta mai bună de făcut decât să ne ri­sipim puterile umblând cu solda și pe delăturî? De ce? Fiind­că așa e legea firei, ca toate se și facă cursul lor și se nu se opresc, păn’ce nu și -au împlinit. Bolovanul ce l’a pus în mișcare din vert de munte acum treisprezece ani afacerea memoran­dului, nu putea in căderea sa, se nu rupă şi sfărîme ceea ce îi stătea în cale. Buba ce s’a arătat atunci pe corpul partidului nostru naţional a cost timp atât de îndelungat cau­­sându-i mari dureri, pentru­ ca se spargă tocmai acuma, când noi Ro­mânii aveam mai mare trebuinţă de solidaritate şi bună înţelegere, înainte cu trei-spre-cjece ani lo­zinca era „memorandul“, adîeste „ac­tivitatea“ mijlocul prin care aceeaşi mână lungă umblă să ne desbine şi se ne învrăjbescă pentru nimica tot. Generaţia tîneră, care spre mân­dria neamului nostru, presentă acem lumei un legion de doctori cu di­­plome de la universităţi, — pe când la 1848 puteai se numeri pe degete pe cei cu licenţe de la institute su­­perioare, — generaţia tînără? Se în­­flăcărâză acum pentru activitate, cum s’a înflăcărat odinioara pentru memorand. De urmări nu se îngrijesce. Lu­crul de căpetenie este, să se pună în curs ceva nou, care se pară că este o „mare mişcare“. Şi cine dintre tinerii noştri nu vrea se figureze acim în ceata celor ce se mişcă, celor ce se „luptă“, ei nu se „tânguesc­“ ? Şi mai este una. Pe bărbaţii noştri tineri, cum am zis mai sus, îi aşteptă încă­păţania. Când cu memorandul, ei se aflau încă pe băncile şcolei şi deci n’au cunoscintă de desastrul, ce l’au adus pe capul partidului nostru naţional uneltirile, legate de el, în contra so­lidarităţii nostr­e. Aceste uneltiri au ajuns acil pănă a ne divisa în două partide. Adversarii românismului ridică arma cu t­nta de a tăia rădăcinile culturei noastre, şi noi, bătrâni şi ti­neri, ne pierdem vremea încăierân­­du-ne în jurul mărului de certă ce se aruncă din timp în timp de că­­tră mâni nevăcjute în mijlocul nos­tru. Şi nu vrem sau nu putem înţe­lege, că numai un singur leac e con­tra veninului duşman: unirea şi în­ţelegerea între noi. Florea unitei şi a bunei înţele­geri între fraţi nu poate cresce prin­tre buruienile nesincerităţii, a lipsei de respect, a nerecunoscinţei şi a neîncrederei. Nu poate să fie solida­ritate acolo, unde nu se dă ce este al de aproapelui şi nu se cinstesce dreptul fie­căruia. Românismul nu poate fi decât între aceia, cari cu inimă curată sunt gata a­ se abnega personal pen­tru el. Nădăjduim că anul viitor ne va aduce îndreptarea atât de mult dorită! Ea este poate mai aproape, de­cât am crede. Parte mare din generaţia tineră, prin păţania ce o aşteptă şi de care nu va scăpa, va ajunge să înţelegă odată, că fără punte nu se poate trece cu piciorul pe uscat de pe un ţărim la altul, fără legătură strînsă între bătrâni şi tineri, fără o con­lucrare a lor sinceră, seriosă şi în­sufleţită, nu poate fi luptă naţională, nu se poate aştepta isbânda românis­­mului. „Conferenţa electorală“ a de­legaţilor români ai cercurilor de ale­gere ce a fost convocată pe Ziua de 10 Ianuarie st. n. s’a ţinut în Sibiiu. Stăpânirea a dat voie se se ţină, însă numai ca adunare poporală electorală. S’a terminat într’o sin­gură Zi-Au luat parte la adunare peste 90 de delegaţi. Se pote Zice că nici jumătate dintre cercurile electorale române n’au fost representate. La conferenţa ultimă naţională de la 1893 erau aproape 300 delegaţi ai partidului naţional, or cei de acum „ai cercurilor electorale“, abia au fă­cut a treia parte. Adunarea de Marţi din Sibiiu, se poate duce cu toata liniştea sufle­­tească, a fost compusă pe sprincănă aproape numai din „activiştii“, cari de trei ani de Zie au început se umble pe cărări lăturalnice fără a, mai ţină seama de partidul naţional şi de programul lui. Cu atât mai de mirare este, că oameni ca Pop de Băcescu şi Vasilie Lucaciu, cari erau odiniora între corifeii comitetului partidului na­ţional, s’au pus acum în fruntea acestor stăruinţe şi inştiinţe activiste. Ei, cari treceau odiniora de stâlpi ai pasivităţii, s-au băgat acum în şirul candidaţilor la deputăţie. Avea dreptate Ziarul „Răvaşul“ din Cluşiu, care Sâmbăta trecută a apărut în ediţie separată, ridicân­­du şi vocea în preajma „conferenţei“ de la Sibiiu pentru­ ca aderenţii cre­dincioşi ai partidului naţional român de la 1881 să stea constant pe lângă steagul partidului şi să nu se lase a fi duşi în rătăcire de apucă­turile cele mai noue ale „activiştilor“ de pe la Orăştie, Arad, etc. Avea dreptate, zicemi acest diar român când a scris, că d. Pop de Băsescu, înainte de a­ se pronunţa o confe­­renţă îndreptăţită a partidului naţi­onal român a şi apucat a lucra pen­tru a fi ales deputat la Cehul Sil­­vaniei, pe care cerc electoral l’a fost representat mai de mult în dietă. Ce scop vor fi având Pop şi Lucaciu cu activitatea domnialor, nu putem ghici nici decum. Nu, mai ales, când vedem că nu s’au sfiit, pentru aşi ajunge scopul, de a con­­chema un fel de adunare, care nu poate trece de adunare a partidului naţional român. Destul că „delegaţii“ cercurilor au hotărît cu 78 voturi contra 12 (­cari au votat pentru pasivitate), că ei vor întră în activitate şi aşa ne­pregătiţi cum sunt. Un lucru totuşi l’au făcut bine cei de la adunarea de Marţi, că vă­­dindu-se luaţi în vîrtejul simţămin­tel­or naţionale de pretutindeni, au rămas de­ocamdată pe lângă progra­mul de la 1881. Nu ştim cât de sincer şi tare vor fi activiştii în stare să se ţină de hotărîrea lor şi să ’ stărue pentru programul de la 1881; — căci pe aceia dintre ei, cari au făcut parte din partidul naţional, i-am văzut de 10 ani şi mai bine încoce făcând paşi deosebiţi de ai partidului, ba stricăcioşî chiar soli­darităţii şi credeului lui politic, fără să le pese de programul de la 1881 pe care îl primiseră şi ei de al lor. Ce vor face acuma cei­ ce în faţa Românilor se lăpădaseră mai dăunănî de programul de la 1881, după­ ce adunarea din Sibiiu la care au luat şi ei parte, a hotărît a sus­ţine programul de la 1881 ? Vedem cu părere de rău, că nici unul din ei n’a aflat de lipsă a spune pe față, că pănă acum s’au abătut de la program, dar de aci încolo vor fi grăşi credincioşii aces­tui program. Lî-am fi crezut, cu toate că atunci când cineva îşi schimbă aşa de mult eredeul, nu se prea poate bucura de mare încredere. Comitetul electoral esecutiv ales de adunarea de Marţi ne pune în privinţa aceasta pe gânduri când a­­nunţă pe candidaţii lui români de deputaţi în 26 cercuri române, fără ca să amintesc, nici măcar cu un cu­vânt în apel, că aceştia ar sta pe basa programului de la 1881. Revistă politică. Ţara întrega stă astăzî în faţa unei lupte electorale mari şi crâncene, luptă cum poate nu s’a mai întâm­plat de la dualism încoce. Peste 10—12 Zde se vor începe adecă ale­gerile pentru dieta ungurăscă din Pesta. Mişcarea electorală a luat deja pănă acum proporţii estraordinare, s’au început încă cu săptămâni îna­inte corupţiunile şi terorismul, cor­­teşii umblă din casă ’n casă, banul sună prin mânile lor, ameninţările curg plote, minciuna şi ipocrisia s’au ridicat la valoare de dogmă politică de către oameni, cari sunt puşi la cale anume, ca să producă curent în favorul candidaţilor, în slujba că­rora au intrat. Chiar şi miniştri fac promisiuni ne mai­pomenite oameni­­lor şi grupărilor, cătră cari se adre­­sază, or cassa partidului de la cârmă a început se funcţioneze împrăşciind mu­şorine printre alegătorii, ale căror voturi ţine să şi­ le asigure guvernul. In chipul acesta lucrăză şi opereza şi celelalte partide unguresci. Aşa făcându-se alegerile de a-i mâne, cum ar mai pută fi vorba de liber­tatea manifestărei voinţei alegăto­rului ? * In sgomotul acesta de luptă ce semana cu o adevărată cruciadă, se amestecă şi glasul acelora dintre bărbaţii politici maghiari însemnau­ cari văzându-şi primejduite manda­tele, adresăzâ cătră alegătorii lor scrisori în cari se spun lucruri ne­­obicinuite pănă acum. O astfel de scrisoare a adresat contele Iuliu An­­drassy alegătorilor săi din Olasz- Liszka, în care vorbind despre lup­

Next