Gazeta Transilvaniei, iunie 1905 (Anul 68, nr. 120-142)

1905-06-11 / nr. 128

REDACTITOEA,ilinistraţiiinea 51 Tipornia Braşov, piaţa mare nr. 30. Roma ori nefrancata nu e© primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administrativestr. Braşov şi la urmatorele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena: la M. Dukea Naohi., Ntix. Augenfeld & Emetic Leaner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta îa A. V. Goldberger, Ekstein Bemat, Iulia Leopold (YII Erzsébet-körnt). PREȚUL INSERTSUNILOR : o serie garmond pe 6 colonii. 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani (Numer de Duminecă 24.) Nr. 128.—inul LXVIII. Braşov, Sâmbătă 11 (24) Iunie. ..sazsta“ iese In lecare $i Abonamente pentru Austro-Vacar. Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-nul de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. 8-mii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote paclele poştale din întru şi din afară şi la d-mi colectori. tronamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1905. Timoteiu Cipariu. 1305-1905. S’au împlinit o sută de ani dela nascerea marelui dascăl român Timoteiu Cipariu. Care Român cu cât de puţină carte n’a cetit orî n’a audit ceva despre acest învăţat al nostru, mic de statură dor cu inima mare şi cu ochii pătrundători, ce schinteiau de însufleţirea pentru naţiunea română, limba şi cultura ei, care Ta hrănit în totă viaţa sa? Da, aceşti ochi fulgerători ai nemuritorului Timoteiu Cipariu erau ca şi ochii unui bălaur, care veghia necurmatei şi noapte asupra camorei nestimate a romanităţii dulcei nostre limbi strămoşesce, a unui bălaur despre a căruia veghie se dusese vestea nu numai în ţara Ardealului, ci în totă românimea şi peste ţări întinse şi depărtate. Cine era acum patrudeci de ani, când adversarii limbei şi ai naţionalităţii române năvăliră asupra nostră a Românilor din aceste ţări, ca se ne dispute originea latină a limbei şi viţei nostre, cine era, dicem, care atunci a ridicat spada ştiinţei sale, ca se ne apere romanitatea, stârnind respect şi admirare în şirurile inimice ? Era acel ager şi curagios dascăl intalat de preot, care crescut la sinul unei ţărance române din Pănade, a învăţat, a trăit şi a muncit în agrul ştiinţelor şi al şcelei române până ce a ajuns optdeci şi doi de ani ai vieţuirei sale, în istoricul orăşel al Blasiului, şi pe care simpaticul literat Ionan Odobescu — amintind cum în ziua de 3/15 Maiu era sărbătorit de cătră tinerimea română din Blasiu tăiându-i înaintea căsciorei sale albe şi nodeste din faţa seminariului cu enthusiasm juvenil serenadă cu cântări naţionale şi patrioticei— îl înfţişeză aşa: »....La o aşa neobicînuită mişcare nocturnă, în pacînicul orăşel, o ferestră a căssierei albe se deschidea şi în cadrul negru al cercevetelor ei, sub reflexul torţeor, clătinate cu vie emoțiune de junii ovaorî, se presenta cu o statură suie, der treapta şi semeță, un bătrân in haine monachale, al cărui cap încununat cu păr cărunt purta, cam lăsat de pe creştet mai la vale o crude sau tichie de catifea neagră cu bumb roşu la mijloc. Acea nagră, fină şi țepănă umbră purtând aşa mândru capul ei albit, producea întotdeuna asupra fragedei închipuiri a şcolarilor o adâncă şi ardetoare întipărire«... Aşa a fost Timotei Cipariu, nedespărţit cu sufletul său de acela al tinerimei române, vestindu-i la toate ocasiunile, cu tinerescul foc al entusiasmului curat, marea menire hărăzită de provedinţă naţiunei străplântate pe acest pământ de divul Traian. Ca exemplu frumos şi înălţător pentru succesorii săi, pentru dascălii chemaţi a continua lucrarea fericitoare a acestui spirit uriaş al gintei nostre, care vorbea tinerimei române de farmecul nemuritor al „tesaurului născut cu noi dela ţîţele mamei nostre, dulce ca sărutul măicuţelor când ne apleca la sînul lor, un tesaur mai scump decât viaţa.... moştenit dela părinţii noştri, fără de care nu am mai fi demni a ne numi fii lor, de tesaurul limbei românesc!“. Şi par’ că a fost pentru noi un semn arătător al provedinţei pe un veac întreg de lupte grele ce ne mai aşteptau şi se mai aşteptă, că cel mai mare învăţat din timpul redeşteptări naţionale, al nostru, al urmaşilor vechilor coloni dintre Tisa şi Carpaţi, a fost un dascăl al limbei române şi un înfocat apostol al ei. Fără de limbă nu e cultură, nu progres, nu bunăstare, nu e viaţă, nu poate fi popor românesc. Acestă conştiinţă adâncă mişcă pepturile noastre la amintirea lui Timoteiu Cipariu. Când marele dascăl şi-a închis ochii pentru totdeauna trecând din valea plângerilor în câmpiile nesfârșite ale spiritelor celor bune, la 3 Septemvrie 1887, chiarul nostru cernit încheia cu aceste cuvinte necrologul său: „Deci nimic din toate câte le-am înșirat despre mult roditoarea activitate a lui Timoteiu Cipariu nu ne era cunoscut, ajungea se frunzărim colecţiunile nostre din deceniile ultime, ca se seim se apreciam înaltele cunoscinţe, nobilul spirit, sentimentele curate româneşti şi adevăratul patrij mân şi pentru naţiunea nostră tran- silvană în specie, au fost mai puţine şi mai rare, decât pana de corb alb. Cultura romană, ce au adus cu sine în Dacia din alte părţi ale lumii mai fericite şi mai desfătate şi au transplantat-o în acest pământ rece şi îngheţat, cultură, de care mărturisesc toate ruinele şi toate unghiurile patriei noastre, — a cele 40 de cetăţi, ce le numera Ptolemeu în geografia sa cu numele, abia cu 50 ani după strămutarea nostră în acest Babilon, — Iată, mai tota cădin prada gintelor barbare, cari înainte de a prăda Grecia şi Italia, Atena şi Roma, se păru că din prada patriei nostre şi din ruina culturei romane de pe acest păment, au prins gustul de a se în-crunta în ruinele şi ale celorlalte provincii din imperiul roman. Din acestă ruină totală a naţiunei numai Dumnedeu ştie cum am scăpat, numai ca prin minune, şi numai cu pielea şi cu viaţa, căci acel eotism al răposatului din articolui lui publicaţi în „Gazetă“ şi „Fete“. „Cine a fost Timoteiu Cipariu vorsei să spună mai bine viitoarele generaţiuni, cari se vor putea bucura în linişte de fructele muncei lui neobosite“. „Noi, cei de adî, cari suntem constrînşi a ne apăra zilnic de atacurile îndreptate în contra scumpei comori a limbei nostre, simţim deocamdată mai mult numai, că în Cipariu am perdut un mare şi înfocat apărător şi cultivator al limbei române“. „Pentru aceasta vise nu este şi nu poate fi recunoscinţa noastra mai slabă, decât va fi recunoscinţa urmaşilor noştri“. Ei adî adaugem: Suntem răspunzători înaintea dumnedeirii şi a posterităţii — ca să nu ostenim şi să nu şovăim nici o clipită în lupta pentru camora scumpă şi sfântă a naţiunei nostre, ca să o putem lăsa şi noi moştenire drăptă fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri, şi să nu le răpim, cu uşurinţa risipitorului, fericirea de a-şi putea arăta odinioră recunoscinţa lor cătră neuitatul părinte al filologiei române! FOILETONUL »GAZ. TRANS.« In amintirea lui Timoteiu Cipariu. Nu putem contribui în aceste momente cu eva mai sublim şi mai înălţător la venerarea memoriei marelui apostol al limbei române, a părintelui filologiei române, Timoteiu Cipariu, decât reproducând aici strălucita sa vorbire ţinută la inaugurarea »Asociaţiunei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român« înainte cu 44 de ani. Eră vorbirea lui Cipariu : Escelenţă, domni şi fraţi! Când ne uităm înapoi la istoria toporului nostru şi mai cu sema la naţiunei nostre din astă patrie dulce, care e întâiul leagăn al vieţii române pe aceste locuri nordice-orientale, mai că nu aflăm în şirul atâtor nari secoli, dela începutul celui al doilea al erei creştine, pănă acum, ieste mijlocul celui de al XIX secol, decât numai die de lacrime, de du■eri şi de suferinţe de totă forma; or filele de bucurie pentru poporul reincursiuni şi prădări nu ne-au răpit numai averea şi cultura, ce am avut-o, dar ne-au răpit şi mii de mii de suflete de ale fraţilor şi părinţilor noştrii, şi dacă ar fi fost moartea lor numai corporală, mai puţin li-ar fi fost şi amărăciunea; însă decât moartea naturală mai este morte şi mai cumplită pentru om: sclăvia, despărţirea de ai săi, şi mai presus de toat simţul unei ruine naţionale; căci nici o durere nu poate să se asemene cu acea durere, când vede omul nu numai peirea sa, ci vede deodată şi pierirea unei patrii, a unei naţiuni întregi, mai fără nici o speranţă de ridicare din acea pierire. Insă din toate aceste ruine, provedinţa nu a conservat încă în aceste dureri cumplite un tesaur neprețuit, pe care nu ni l’au putut răpi nici sabia învingătorului, nici crudimea tiranului ce domnea pe corpurile nostre nici puterea fisică, nici politica infernală, — un tesaur născut cu noi dela fitele maicei nostre, dulce ca sărutările mamelor, când ne aplecau la sinul lor tesaur, mai scump decât viața, tesaur, care de Vom fi perdut, de Vam pierde, de vom suferi vreodată, ca cineva cu puterea seu cu inșelăciunea seu cu montele se ni-l rapeasca din mânile nostre, — atunci mai bine se ne inghitâ pământul de vii... Cel puțin să ne adunăm la părinţii noştri cu acea mângâiere, că nu am trădat cea mai scumpă ereditate, fără de care nu am mai fi demni ci ne mai numi fiii lor, limba rom* Noi sperăm în provedin^ sperăm în virtutea neînfrţiunei, pe care întru în cea mai apusă trădar’o, sperăm însufleţiţii fii ales în acese trade nu fie Noul minister în dietă. Hot de neîncredere. — Amânarea dietei. — Apel la resistență pasivă. Brașov, 10 (23) Iunie. Forte bogată a fost săptămâna aceasta în evenimente politice interne. A fost numit noul ministeriu Fejervary (br. Géza Fejervary ministru președinte, ministru de finanţe şi ministru pe lângă persona Maj. Sale; Lányi ministru de justiţie; Vörös ministru de comerciu; G. Lukacs instrucţiune; Krisstoffy interne; Bihar ministru de honvedi; György agricultură şi Kovacevici ministru croat, fără portofoliu). In acelaşi timp Majestatea Sa a desărcinat cabinetul Tisza. In diua când foia oficială a publicat numirea noului guvern, s’a făcut cunoscut lumii şi ţării un autograf prea înalt, ce Monarchul F a adresat ministrului preşedinte Fejervary, autograf pe care-1 publicăm mai jos în întregime şi care a format obiect de viuă discuţiune în cercurile politice maghiare şi în presa din monarchie. In acest autograf Majestatea Sa îşi esprimă regretele, că pănă în momentul de faţă nu s’a putut forma un guvern din sînul majorităţii dietale, fiind-că partidele coalisate n’au presentat un program de guvernament, pe basa căruia să le fi putut încredinţa cârma ţării. Autograful lasă însă mână liberă acestei majorităţi pe terenul reformelor economice şi pe acela al reformelor de guvernare interioară. In ce privesce însă cestiunile militare, Maj. Sa declară, că disposiţiile ce a ordonat a se lua în armată, nu s’au putut face decât între marginile cari negreştt trebue susţinute, spre a împiedeca primejduirea destoiniciei de luptă a armatei, care are o importanţă vitală pentru ambele state ale Monarchie. Cu alte cuvinte, nu se pot împlini pretensiunile Maghiarilor privitoare la introducerea limbei de serviciu şi de comandă maghiară. * După toate aceste a urmat presentarea ministeriului Fejervary în şedinţa de Miercuri a dietei. A fost o şedinţă memorabilă, în care s’a accentuat nu se poate mai vădit marele conflict şi ruptura dinte Corona şi Maghiari. Vom da aici un scurt resumat despre decursul ei: încă de dimineţă o mare mulţime de lume se afla în faţa parlamentului, care primi cu ovaţiune sgomotose pe Apponyi, Kossuth şi ceilalţi şefi ai oposiţiunei. Miniştrii se duseseră de cu vreme la cameră, de temă, că mai târdiu mulţimea n’o s8-i lase să între. Sala desbaterilor era tixită de public. Când miniştrii intrară, deputaţii din stânga încep sS fluere, s8 rîdă şi s8 strige: »Jos trădătorii! Plecaţi de aici neblejnicilor !« Ministrul preşedinte Fejervary predă preşedintelui decretul regal, prin care a fost numit noul ministeriu, şi dice: — Ministeriul meu va fi un ministeriu de transiţie. Sarcina mea este să pregătesc terenul pentru un ministeriu din sînul majorităţii. Am onore sS presint pe colegii mei. (Strigăte: Mare plăcere no facil —• Rîsete.) Noi suntem în afară de partide. Eram dator s8 răspund la chemarea regelui și să primesc acestă sarcină. Starea în afară de budget trebue s8 înceteze. Pe terenul economic se simte o mare stagnare, poporul cere muncă și pâne.