Gazeta Transilvaniei, septembrie 1905 (Anul 68, nr. 200-215)

1905-09-11 / nr. 200

Pagina 2, universal. Acesta ideiă a alarmat cercurile politice maghiare, cari se tem,că cu ajutorul votului universal ar pute se înceteze şi naţionalităţile nemaghiare de a mai sta înaintea porţii »constituţiei« şi de a aştepta zadarnic se li se dea intrare. »Dăcă în adevăr Gautsch a intervenit« dise Lueger »atunci trebue se fie tras la răspundere; noi nu vom suferi ca Maghiarii să fie sprijiniţi în inştiinţele lor şoviniste încă şi de un ministru preşedinte austriac.« Meetingul a luat poziţie hotărîtă contra atitudinei conciliante a cercurilor conducătoare faţă cu Ungaria, declarând în moţiunea sa, că la cas când s’ar face ărăşî alte concesiuni Ungariei, poporaţiunea austriacă va refusa de a mai contribui o lăscaie măcar pentru afacerile comune. Eră nota situaţiunei de adî creată de crisa ungară, cum e ea privită de cătră Austriacî. Crisa ungară. Braşov, 9/22 Septemvrie. Declaraţia Majestăţii Sale. Aiiarele vienese publică textul autentic al convorbirei dintre Majestatea Sa monarchul şi deputatul Sylvester în Schwarzzach. După ce Majestatea Sa şi-a exprimat mulţumirea asupra activităţii comisiunei căilor ferate a camerei, dise: — Raporturile politice sunt actualmente forte grave. Sylvester observă, că greutatea cea mai mare o causeză resolvirea crisei ungare. Maj. Sa răspunse, că nunumai Maghiarii crează greutăţi prin purtarea lor, căci sunt mulţi şi în Austria şi mai ales între politicianii germani, cari pretind separaţia imperiului. Prin acesta nu se sprijinesc de loc inştinţele îndreptate spre restabilirea stărilor normale. Contez sigur, adause Maj. Sa, la sprijinul tuturor factorilor chemaţi, la înlăturarea greutăţilor. Sylvester] respunse Monarchului, că pretensiunele militare ale Maghiarilor, cari vor aduce cu sine separarea armatei, au provocat în Austria dorinţa, de a se separa afacerile comune de pănă acum. Monarchul a încheiat convorbirea cu cuvintele: — Niciodată nu ne vom învoi se se separeze armata. Diua de adî, 23 Sept. C’o încordare nespus de mare se aşteptă în cercurile politice din monarchie resultatul dilei de adi. Sâmbătă. Adi la orele 11 a. m. Majestatea Sa a primit de-odată în audienţă pe şefii partidelor din coaliţiune: Francisc Kossuth, contele Iuliu Andrassy, contele Aladar Zichy şi baronul Desid. Banffy. .După o ultimă serie din Budapesta, Monarchul a chemat la palat şi pe contele Albert Apponyi. Cercurile coaliţioniste maghiare îşi fac mari speranţe, că diua de azi va aduce mult dorita soluţiune a crisei. Bursa a urcat valorile în presupunerea, că coaliţia va lua cârma ţării. Chiar în partidele extreme domneşte părerea, că corda s’a întins destul şi e timpul suprem a se încheia un compromis cu Cortina. Kossuth însuşi s’a exprimat, că privesce cu mare încredere în viitor, de vreme ce Maj. Sa a chemat direct la sine prin cancelaria de cabinet pe şefii majorităţii, dovedind prin acesta, că doresce se tracteze direct cu şefii majorităţii. Speranţele coaliţioniştilor le tulbură totuşi împrejurarea, că Monarchul convorbind cu deputatul austriac Sylvester, a condamnat aspru pretensiunile militare maghiare, şi a repeţit pe „niciodată“ de la Chlopy, dicănd, că niciodată nu se va învoi se se separeze armata. Cuvintele monarchului se înterpretăză în sensul, că Corona stărue inconvicţiunea, că validitatea pretensiunilor maghiare în armată vor duce în cele din urmă la separaţia acesteia. Conferenţa comitetului coaliţiunei. Alaltăerî, Joi, comitetul diriguitor al coaliţiunei a ţinut o conferenţă, care s’a ocupat cu chemarea la palatul din Viena a Păreri din cercurile militare. Un ziar budapestan resumă în următoarele părerea, ce domnesce în cercurile militare vienese : Cercurile aceste nu cred, că Maj. Sa va ceda în cestiunea limbei de comandă. Nu cred nici aceea, că Monarchul ar concede limba de comandă maghiară în unităţile dela batalion în jos. O astfel de concesiune ar însemna tot aşa separaţia armatei, ca şi atunci, când s’ar da limba de comandă şi de serviciu maghiară în partea ungară a armatei comune. In cestiunea acesta Majestatea Sa nu poate depăşi limita concesiunilor date în programul comisiunei de 9. Thaly a propus ca în cele 16 regimente de husari să se introducă comanda maghiară, or în ce priveste restul trupelor ungare se se facă o declaraţiune principială. Propunerea lui Thaly nu se poate primi, deoarece o declaraţie principială prin care se se recunosca dreptul la limba de comandă maghiară, însemnă din punct de vedere politic o separaţie ulterioră, or comanda maghiară la regimentele de husari ar ave urmări mult mai mari din punct de vedere practic, decât comanda la trupele de infanterie, fiindcă în cas de resboiu trupele de cavalerie sunt mai adeseori dislocate la corpurile de armată austriace, decât regimentele din infanteria ungară. Din contră e forte probabil, că în cadrul programului comisunei de 9 Mai. Sa e gata a mijloci unele înoiri, cu condiţia, ca şefii coaliţiunei să dea garanţii, că concesiunile vor fi suficiente odată pentru totdeauna spre a domoli aspiraţiunile naţionale şi a nu se face mai mult obstrucţie contra proiectului de recruţi. GAZETA TRANSILVANIEI, numiţilor şefi ai majorităţii. Unii din membrii comitetului au argumentat pentru venirea la cârmă a coaliţiunei; alţii au accentuat, că fără limba de comandă maghiară coaliţia nu sc pute să primăscă a veni la guvern. In fine a eşit învingătore părerea, că s’ar pute încheia un compromis echitabil. Drept decisiune comitetul a enunţat, să nu dea instrucţii speciale celor chemaţi la audienţă, căci eise bucură de încrederea deplină a tuturor membrilor comitetului. Sub compromis înţeleg, deplina garantare a dreptului la limba de serviciu şi de comandă maghiară, deşi acest postulat nu s'ar putea realiza acum imediat. Austriacii şi crişa. Din Viena se anunţă, că ministrul preşedinte Gautsch a conferit alaltăera timp îndelungat cu deputaţii Stuigkh şi Dziedusitzki. Ministrul preşedinte a exprimat între altele speranţa, că mai aleshestiunile raportului cu Ungaria va afla în jurul său toate partidele »Reichsrath«-ului. Şeful partidului german a luat deocamdată spre scrie declaraţia lui Gautsch, dar a adaus, că politica, ce a urmat’o guvernul mai ales în timpul din urmă a indispus partea germană a poporaţiunei.In şedinţa de Marţia viitoare a »Reichsrathului«, ministrul preşedinte Gautsch va ţine un mare discurs, în care va zugrăvi situaţia politică actuală. Mercurî s’a ţinut o adunare a creştinilor socialî, în care deputatul Silberer a vorbit asupra situaţiei din Ungaria. Eljise, că la viitorele alegeri toţi candidaţii trebue se jure, că vor fi neîndurător! faţă de Ungaria. Dacă guvernul va mai face concesiuni Maghiarilor, acesta va pute s’o facă numai peste cadavrele deputaţilor austriaci. „Repubica nobililor“. Diarul „Deutsches Volksblatt" din Viena în numărul său de la 21 Septemvrie, sub titlul »Die Adelsrepublik« scrie un articol pe care îl reproducem în traducere. Vinerea trecută — dice »D. V.« — »poporul« a demonstrat în Pesta contra »naţiunei«. Mii şi mii de cetăţeni ungari au împresurat parlamentul, or în sala de şedinţă »naţiunea« asculta vuietul masselor. Un spectacol pentru dei! Erau oare delegaţii acelor milioane de desmoşteniţî, care n’au fericirea de a se trage din neamul lui Arpad? Erau German!, Români, Slovac! ! şi Croaţi, cari protestau împotriva fătului monstruos al parlamentului ungar? Nu, nu din motive naţionala a pornit acesta demonstraţiune,ci era îndreptată împotriva acelora, cari în camera din Pesta îşi dau aerul de »naţiune«, aV«ind misiunea de a stăpâni şi subjuga Ungaria şi Austria. Cine sunt însă aceşti omennii, cari îşi aroga acest drept? Sunt ei în adevăr naţiunea ungară, or! măcar naţiunea maghiară? Tot mereu trebue să ne punem întrebarea acesta, şi cu atât mai vîrtos după ultimele evenimente, fiindcă numai răspundând la acâstă întrebare, ne putem forma o judecată asupra situațiunei. Ungaria, cu toate palavrele lui Apponyi și Andrassy, este politicesce, ca și Galiția s cufundată adânc în evul mediu. Politicesce nu există pănă în ziua de astădî nici popor maghiar, nici popor polonez, căci masseie cele mari sunt ţinute şi astadi în iobăgie de cătră acel strat social, care le-a stăpânit secole de-a rîndul. In Galiţia este slachta, care ţine carnetul în mână, în Ungaria aristocraţia înaltă şi nobilimea mică de la ţară, calicită, incapabilă de muncă productivă, şi care în sfîrşit şî-a făcut din politică o profesiune, şi încă din cele murdare. Polonii şi Maghiarii în evoluţia lor politică n’au eşit din noţiunea republicei nobilitare. Nici slachia polonă, nici oligarchia maghiară n’a fost în stare a forma şi păstra un stat în sensul modern... în incapabilitatea nobilimei poloneze şi maghiare de a ţine pas cu timpul îşi are originea, firesce, şi sforţarea nu numai de a-şî conserva în orice împrejurări stăpânirea, ci a o întări, şi chiar lărgi. Nobilimea simte, că timpul îi sgudue edificiul instituţiunilor medievale, şi de aceea vrea se-l proptăscă cu legi nouă. Acesta, şi nu altul este conţinutul luptei lui Apponyi şi Andrassy pentru a lărgi drepturile dietei ungare pe socotela Coronei, şi de aceea protesteză cu mână şi picioare contra încercării, de a pune dreptul electoral în Ungaria pe o basă mai largă, prin ceea ce, firesce, stăpânirea lor ar fi cu totul nimicită, şi Ungaria ar fi liberată de o constituţie retrogradă şi medievală. Domnii, cari în Pesta îşi dau aerul de »naţiune«, nu sunt altceva, decât representanţii republicei nobilitare, şi analogia acesta a raporturilor ne explică, de ce Andrassy şi Apponyi au găsit în Poloni aliaţi, când a fost vorba să respingă încercarea de a răsturna oligarchia maghiară. Şi, din păcate, s’a găsit în ministrul de externe, contele Goluchovsky, instrumentul pentru punerea în execuţie a acestei intrigi. Contele Goluchovschi este ministrul casei imperiale şi de externe, el ar fi aşa dar advocatul chemat al Coroanei şi imperiului, al intereselor statului întreg, dar atât speranţa de a-şi preveni căderea cu care era ameninţat din R.Pesta, cât şi propria lui comunitate de interese naţională şi politică cu şlachta poloneză, l’au sedus nu numai de a nu păzi crenodiul unităţii imperiale, încredinţat lui de mai mulţi ani, dec! în momentul, când se oferia o pasiune de a nimici în Ungaria oligarchia, ce ameninţă unitatea imperială, el sări în ajutorul acestei oligarchi. Nu de mult o fete scriea despre cioclii imperiului. Ei bine, Goluchovski este şi el dintre acei ciocli. Nici odată în tot timpul crisei ungare nu s’a audit, ca contele Goluchovski se fi apărat interesul imperiului şi al dinastiei faţă cu pretensiunile oligarchiei unguresce, ori că contele Goluchovski să fi fost gata mai bine se renunţe la postul său, decât să-şi violeze datoria ca ministru al imperiului. Din contră, este prea cunoscut, că contele Goluchovski a făcut elicei aristocratice unguresc! toate înlesnirile posibile, pentru a se menţine pe sine şi este cunoscut că a trântit ministeriul Fejervary şi a deschis coaliţiunei o eşire din impasul in care intrase. Este însă oare acesta ceva de mirat şi extraordinar? Slachta şi aristocraţia maghiară au interese identice, de a aduce Coróna în situaţie din ce în ce mai dependentă, ei vor să stăpânescă Coróna pentru a stăpâni şi robi poporul, şi a-şi menţine oligarchia medievală. Ceea ce se petrece azi în Ungaria, nu este decât ultimul val al unui farsă. Asupra afacerei »Zeysig«, ziarul »Politik« din Praga scrie în numărul seu de la 19. c. un articol sub titlul »Eine Schnurre«. II reproducem în extras. • »Politik« expune întâi istoricul broşurei. Ea apare întro tipografie obscură din Berlin şi provoca sensaţie. Foile maghiare îi colportăză dinadins conţinutul. Hohenzollernii sunt invitați se taie cu sabia monarchia habsburgică. Broșura s’a confiscat firesce, după ce s’a epuisat la librării. — Cine a scris’o?... — »Profesorul Zeysig« stetea scris pe ea. Dar un profesor Zeysig nici nu există. O foaie din Berlin a descoperit, că sub acest nume se ascunde un agent de înserare cu numele Mandel. Acesta a dat o declaraţie în care a recunoscut paternitatea, dar într’aceea poliţia din Budapesta descopere pe autor în persona lui Zigany. Un amic al lui Zigany fu însă aşa indiscret şi tradu, că autorul moral ar fi consilierul intim, baronul Desider Banffy. Zigany mărturisi şi el tot în sensul acesta. Se face perchiziţie şi se găsesce în locuinţa lui Zigany o scrisoare a baronului, în care acesta se adreseză lui per »iubite amice« şi spune, că deocamdată nu trebue se se traducă broşura şi în unguresce. Se mai descopere, că cheltuielile de tipar le-a achitat un domn cu musteţă negră, despre care se află că a fost un orecare Dénes, secretar al baronului Banffy. Tot Dénes afost acela, care l-a condus pe Zigany în localul clubului »par- tidului nou« şi când nu se simţia nici aia bine, în locuinţa lui Banffy. Intr’aceea Banffy declară, că broşura a scris-o un German, trebui stligat în casa de nebuni, or dăcă a scrisă un Ungur, în temniţă. Baronului Banffy însă nu i se întîmplă nimic, deşi nu e German, dar a declarat pe cuvântul său de oroare, că n’are nic! în clin nici în mânec cu broşura Zeysig. Şi cum rămâne cu scrisoarea? Scrisoarea a dispărut dintre acte. Unde e scrisoarea?... După treijile vine un organ al lui Banffy şi constată, că scrisoarea a fost reţinută de poliţie, şi acum s’a pus ărăşî la acte. Intr’aceea fu arestat şi apărătorul lui Zigany, pentru ca să fie pus a doua di ărășî în libertate, er în Berlin un oare- ' care Baneth, care a tradus broșura, fu lăsat să fugă. Etă — dice »P.« — istoria broșurei de înaltă tradare, al cărei autor nu se poate găsi. Detectivii privați ai lui Banffy însă sciu, cine este autorul, dar ei fac numai alusiunî odată la Tisza, altă dată la Fejervary și apoi la Kristoffy. I)ăcă nu se va întîmpla vr’o minune, de sigur totă cercetarea se va volatilisa în negura de toamnă. Ori cum ar sta lucrurile, afacerea acesta dă o dovadă despre putrejunea morală ce bântue în Ungaria. . Un fost ministru preşedinte, un consilier intim, un şef de partid recunoscut, care se simte încă ca »omul viitorului« întreţine relaţii cu jurnalişti de reputaţie dubiosa şi corespondeză cu ei asupra unor intrigi ţesute contra Coronei. S’a mai făcut politică în vr’o ţeră civilisată în acest chip? Banffy tăgăduesce. Dar cine nu-şî aduce aminte, că el a mai fost implicat într’o afacere cu o scrisoare,pe când era încă la putere. A tăgăduit şi atunci. Şi pe urmă a fost dat de gol. Ceea ce e mai caracteristic, e că nu ‘ s’a găsit nimeni, care se fi dis, că Banffy ar fi incapabil de un asemenea fapt. Din primul moment se generalisa credinţa, că Nr. 200.—1905, proces, care în Apusul Europei s’a sevîrşit de mult, nu este decât lupta de desperare a unei clase privilegiate contra dinastiei şi poporului. Eră însemnătatea generală a crisei ungare, a cărei soluțiune nici nu se poate gândi altfel, decât în alianța dinastiei cu poporul.