Gazeta Transilvaniei, octombrie 1905 (Anul 68, nr. 216-239)
1905-10-14 / nr. 227
Din causa sfintei serbătorî de mâne, Vinerî, iţiarul nu va apare până Sâmbătă seara. Biblioteci şcolare unguresc* — cu sila. (a) In numerar trecut de Duminecă am amintit la soirile cilei despre silnicia cu care inspectorul şcolar şi comisia administrativă din Făgăraş vor se impună cumpărarea de biblioteci şcolare maghiare chiar şi în comunele, unde nimeni nu scie unguresce. Pentru a satisface gărgăunii unui ministru de culte, căruia anul trecut prin Februarie i-a trăsnit prin minte se poruncesca, ca toate şcolile comunale din Ungaria se-şi cumpere câte o bibliotecă maghiară,dsta sunt silite acum şi şcolele comunale românesc!a cheltui banii pe lucruri de prisos ! Noi vorbim de astă dată numai de şcoala din Tohanul-vechiu, comitatul Făgăraşului, şi vom arăta cu acte toate măsurile ce s’au luat pentru a forţa un lucru, care, judecat cu mintea sănetosă, este o adevărată monstruositate şi este de mirat că dintre atâţia vicari şi protopopi, proprietari, advocaţi şi deputaţi câţi sunt în acel comitat cu populaţie aproape exclusiv românăscă, nici unul nu şi a ridicat glasul in comisiunea administrativă sau în congregaţiunea comitatului, ca să vorbesc, cam aşa: Oameni buni şi boieri! Noi cei din ţera Oltului, să scriem ministrului, că porunca d-sale poate fi forte folositoare nu numai pentru editorul, care a tipărit cărţile acelea şi care desigur va face un bun gheşeft, ci şi pentru corni de şcoală unguri, dar pentru ţara Oltului biblioteca şcolară maghiară este un lucru de prisos şi e păcat se se mai storca bani de la popor pentru aşa ceva, căci aici nimeni nu scie atâta unguresce, încât să se îndeletnicesca cu cetirea cărţilor maghiare. Şi dăcă veţi sili totuşi să se procure biblioteca, cu silnicia aceasta nu vă faceţi prietini printre Români şi cunoscinţa limbei maghiare nici cu un pas nu o veţi duce mai înainte. Domnia lui, d-l ministru, şedend la masă în Budapesta, poate se scrie multe ver dî uscate, dar noi cei de aici stim ce se poate împlini şi ce nu se poate. De aceea se-i scriem jupanului ministru, să rămână cu bibliotecile maghiare pe lângă şcolele maghiare, oi pe noi se nu ne zăticnăscă mereu. Cam aşa ar fi trebuit să vorbescă în congregaţia Făgăraşului vr’un Român de inimă. Dar n’a făcut-o nici unul, ci au lăsat pe omenii mai mici din comună să se lupte ei cu omenii stăpânirei, aşa cum or şei ei, şi nimeni nu le-a sărit în ajutor. Ci au sărit bieţii Tohăneni, căutând să lumineze pe inspector şi comisia administrativă, că nu-i lucru firesc ceea ce li se cere. Ce-or fi făcut celelalte comune din comitatul Făgărașului, pe unde mai sunt școli comunale, nu stim, probabil însă că se vor fi supus, căci după cum spune inspectorul într’un ordin, pe care îl vom reproduce la alt loc, nu se poate tolera ca numai Tohanul-vechiu se se împotrivăscă unui ordin ministe- t rial cu putere obligatore generală. Cum de numai Tohanul-vechiu să se pună în poră cu stăpânirea? Dar comuna Tohanul-vechiu, adecă senatul sșcolar din acea comunăt, s’a purtat bine pană, acuma. In mai multe şedinţe, numitul senat a luat decisiune de a ruga autorităţile şcolare se nu sîlescă comuna a procura bibliotecă maghiară, mai ales, că în comună există deja bibliotecă românescă, ori cel puţin să îngădue onoratele autorităţi şcolare, să se procure în acea bibliotecă atâtea cărţi românesce, câte vor fi cele unguresce. Şi senatul a ales chiar o comisiune cu însărcinarea să facă o listă despre cărţile românesci. Acesta listă, diceau ei, o vor trimite ministrului spre aprobare. Şi sciţi ce a răspuns inspectorul din Făgăraş, d-l Vara Beni, la hotărîrea senatului? A răspuns întâiu şi întâiu cu aceea, că a oprit a se folosi biblioteca românăscă, de oarece, dice el, într’o bibliotecă şcolară numai cărţi de acelea pot ocupa loc, cari influinţeză în mod înobilitător asupra sufletului şi acest scop au fost alese de către specialişti, cari se pricep la tréfa aceasta. Inspectorul face respundetori pe învăţători şi îi obligă să scoata din scela orice carte neautorizată de ministru, de oarece în şcolele comunale este interdis a ceti alte cărţi, afară de cele îngăduite de ministru. Or la hotărîrea senatului şcolar, prin care acesta insărcinăză o confisiune să alăgă şi cărţi românesc!, d-1 inspector răspunde cam în bătaie de joc, că o astfel de comisiune s’a constituit încă de mult „din cei mai distinşi scriitori şi pedagogi din ţară“, aşa că era de prisos să mai alegă şi Tohănenii o comisiune. Ori cine poate vedea, că lupta senatului şcolar din Tohanul - vechiu este lupta minţii sănătose contra „înţelepciunei pedagogice a distinşilor scriitori“, cari nu bagă de seama, cât element ridicol este în sforţările lor, de a impune cu sila un lucru nefiresc. Observăm în parantes, că în totăl corespondenţa inspectorului şcolar, minai o singură hârtie este adresată „onoratului senat* şcolar“, celelalte sunt adresate pur şi simplu „senatului şcolar din Tohanul-vechiu“. In ţera aceasta aşadar, unde toţi ciorogarii se intituleaza „Măria Sa“, inspectorul şcolar al unui comitat nu găsesce de cuviinţă a da cinstea ce se cade unei corporaţiuni. Ordinul ministerial dateaza încă din Februarie anul 1904 (Berzeviczy) şi a trecut tocmai un an, pănă ce comisiunea administrativă a comitatului Făgăraş, în şedinţa sa de la 11 Martie 1905 a adus hotărîrea de a impune sculelor comunale procurarea bibliotecelor. Desigur institutul de editură „Atheneum“, sub presidul căruia s’a format un consorţiu de editorî, a intervenit, ca să nu rămână păgubaş. Kossuth Ferencz, într’un articol pe care l’a scris mai deunădi în marele diar frances „Figaro“ din Paris despre cestiunea naţională maghiară, a zis, că este o absurditate a comanda armata într’o limbă pe care soldaţii n’o pricep. Cu cât mai mare este însă absurditatea de a sili o comună românăscă să-şi procure bibliotecă într’o limbă pe care n’o pricep şi pe care în împrejurările date este absolut imposibil de a o învăţa ! Autorităţile şcolare unguresc! iau deci o mare răspundere asupra lor prin asemenea acte volnice oi instrucţiunei primare îi fac un rău incalculabil ! FOILETONUL .GAZ. TRANS.« *//*//*//*//*//*//*//*/.*//*. '/*//*//*//*. /*//*//*.* ’//*//*//*//*.*//*//*//*//*//*//*//*// Slugă. Ion tocmai eşia pe poartă, când păintele stinse lampa. Cum era călare, l’a vădut cum s’aplecă peste masă. Şi-apoi o făcu întunerec. Era o noapte de toimnă uscată. De re-o trei cjile norii se rostogoliau pe ceriu, lor nu se ’ndura să plouă. Pe uliţă nu nai era suflare de om şi rar de mai licăia pe la vre-o fereastra vre-o tremurătură le lumină. Ion mergea cu caii la pas, căci soia îl cât sunt de osteniţi; trei poşte de drum, e cari le făcuse diua aceea, nu era glu- Hnă. Mergea, şi chipul părintelui aplecat este lampă nu-i eşia din minte. Ce omericit mai era şi părintele, îşi gândi Ion. Potă diua nu face mai nimic și noaptea erme la căldură. Și-apoi se gândia erășî: fu-i el stăpân? El e ! Și se împăca cu rândul ăsta. „Der e om bun părintele, Dumnezeu să-i dea sănătate. Deacî nu era el, ce m’așî fi făcut? Eca, sunt mai 40 de ani de când îl slujesc. De nu mă băga slugă, ce făceam eu în lumea asta? M-aş fi prăpădit“Şi cum vorbea Ion aşa cu sine însuşi, îi trecu prin minte ca o lumină vremea de-acum patru-tzecî de ani, şi se cutremura. Era tînăr atuncia şi-şi avea şi el gândurile lui. Cu Ana s’ar fi potrivit aşa de bine. Ce fată bună era! Dar i-a fost scris ei să radă de mâna cânelui de Avram şi el să rămâe singur în lume. Şi ce dragă îi era lui Ana. Hei, dar decă n’a avut noroc.... Şi mergea Ion aşa depănându-şî trecutul cu pasul calului. Eşise din sat şi urca grindul morii, cu gropile lui ce se deschideau de-o parte şi de alta a drumului ca niste guri flămânde. Când ajunse deasupra își arunca ochii pe luncă la vale înspre râu; credea c’o să vadă vreun foc ardând colo departe la locul scitit. Dar nu era nimic. Plorea, tovarășul lui din nopțile trecute, nu venise încă. Incepui să coboare, luându-șî firul gândurilor. Deodată la o cotitură se cutremură și se sgârci pe cal, de se opri calul în loc, i se păru că vede pe Avram în urma lui. Se uită bine, dér.... nimic, și-și făcu cruce. Ii înghețase sufletul. nH, caii, hii! și porni la trap. Ar fi vrut să scape de tote gândurile, să le lase în urmă. Dér degeaba, că gândurile sunt ca umbra omului, şi chipul lui Avram nu-i mai eşia din minte. Ii făcea rău bătrânului chipul ăsta şi se trudia să-şi îndrepte gândul în altă parte. La ce să se gândască? La părintele. Cura o fi dormind el acuma! Hei, d’apoi nu-i el stăpân? El e, îşi răspundea Ion singur, şi se împăca. Trecu pe lângă moră şi vuetul apei de la scocuri şi lătrăturile cânilor îl mai liniştiră. Îşi luă sarba pe umeri, că începuse se fie frig, şi gândindu-se la focul pe care avea se-l aprindă îndată ce va ajunge la marginea rîului, îşi îndemnă caii. Cum ajunse, îi împiedecă pe toţi cu căpestrele şi le dădu drumul. Apoi hai după găteje şi peste puţin focul prindea să se ridice, pe când Ion îşi umplea alăturea pipa tacticos, că nu mai avea de ce se se grabesea. Vuetul apei de la vndră, ce de-abia se mai auifia, se îngâna cu al rîului, înfiorând desimea întunerecului. Focul ardea înfundat, făcând mai mult fum decât flacără. Ion şedea lungit privind cu ochii lui cei mici în pară şi pufăind din pipă, ca um om fără nici o grije. Mic şi mototolit, cum şedea el acolo, de l’ar fi văitut cineva mai de departe, ar fi credut că cine stie ce vrăjesce. Din când în când se îndrepta din spete şi privia înspre sat, ascultând. Şi-apoi se gândia: Ce dracu de nu mai vine Florea ! Nebun aşa cum e el, da vorba-i, că e cu cineva. Florea scie să spue o grămadă de comedii. Ce-o fi de nu mai vine!? Numai de nu s’ar fi abătut pe la crâşmă. La gândul ăsta fața lui Ion se înota. De câte on vine Florea cam.... în doi peri, tot-deauna ’l năcăjesce. S’agață de el așa din nimic. Noroc că Ion e om liniştit. (Număr de Duminecă 42.) „gazeta" iesekSecare și Abonamente pentru Austro-Usnarli Pe un an 24. cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli da Dumineci 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate : Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Dumineci 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiele poştale din Intru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şăse luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. BI3DACTITOEA, AHunstriţimea şi Tipograf Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrieori neiTancat© nu se primesc. Manuscript-« nu se retrimit, INSERATE primesc la Adminiairaţîuîis Sn Braşov şi la următorele BIROURI da ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukes Naohf., Nux. Augenfeld & Emeric Desner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nackt., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bernat, Iulia Leopold (VUI Erzsebet-körul). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o polonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o senă 20 bani Nr. 227.—anul LXVIII. Brașov, Vineri 14 (27) Octomvrie 1905. * Brașov, 26 Octomvrie n. De la noua numire a baronului Fejervary ca ministru președinte ungar, nu s’a întîmplat vre-un eveniment mai de seama în situațiunea politică internă. Donmesce o liniște, care dă de bănuit, mai ales în urma măsurilor ce se pregătesce a le aplica guvernul, spre a înfrânge aşa numita resistenţă pasivă proclamată de coaliţiune cu ajutorul elementelor extreme din fruntea comitatelor. Nu se mai vorbesce ade nimic despre încercări nouă de descurcare, şi numirea din nou a ministeriului Fejervary însemna, că la locurile competente din Viena nu se mai gândesc a relua curând firul tractărilor și tocmelilor cu tovărășia Kossuth-Apponyi-Andrassy-Banffy; de aceea au reactivat în postul lor pe membrii cabinetului demisionat, pe basa unui program despre care se zice, că cuprinde mari reforme pe teren economic şi social politic. Toat lumea e curiosă să cunoscă acest program. Ziarele sprijinitoare ale guvernului spun minuni despre conţinutul lui bogat, despre reformele „salutare“ şi „epocale“, ce vreau să le realizeze Fejérvary-Kristoffy „spre binele poporului“ (!) Aceasta curiositate