Gazeta Transilvaniei, octombrie 1905 (Anul 68, nr. 216-239)

1905-10-14 / nr. 227

Din causa sfintei serbătorî de mâne, Vinerî, iţiarul nu va apare până Sâmbătă seara. Biblioteci şcolare unguresc* — cu sila. (a) In numerar trecut de Duminecă am amintit la soirile c­ilei despre silnicia cu care inspectorul şcolar şi comisia administrativă din Făgăraş vor se impună cumpărarea de biblio­teci şcolare maghiare chiar şi în co­munele, unde nimeni nu scie ungu­­resce. Pentru a satisface gărgăunii unui ministru de culte, căruia anul trecut prin Februarie i-a trăsnit prin minte se poruncesca, ca toate şcolile comunale din Ungaria se-şi cumpere câte o bibliotecă maghiară,dsta sunt silite acum şi şcolele comunale ro­mânesc!­a cheltui banii pe lucruri de prisos ! Noi vorbim de astă dată numai de şcoala din Tohanul-vechiu, comitatul Făgăraşului, şi vom arăta cu acte toate măsurile ce s’au luat pentru a forţa un lucru, care, jude­cat cu mintea sănetosă, este o ade­vărată monstruositate şi este de mi­rat că dintre atâţia vicari şi protopopi, proprietari, advocaţi şi deputaţi câţi sunt în acel comitat cu populaţie aproape exclusiv românăscă, nici unul nu şi a ridicat glasul in comisiunea administra­tivă sau în congregaţiunea comitatului, ca să vorbesc, cam aşa: Oameni buni şi boieri! Noi cei din ţera Oltului, să scriem ministrului, că porunca d-sale poate fi forte folositoare nu nu­mai pentru editorul, care a tipărit cărţile acelea şi care de­sigur va face un bun gheşeft, ci şi pentru co­rni de şcoală unguri, dar pentru ţara Oltului biblioteca şcolară maghiară este un lucru de prisos şi e păcat se se mai storca bani de la popor pentru aşa ceva, căci aici nimeni nu scie atâta unguresce, încât să se îndeletnicesca cu cetirea cărţilor ma­ghiare. Şi dăcă veţi sili totuşi să se procure biblioteca, cu silnicia aceasta nu vă faceţi prietini printre Români şi cunoscinţa limbei maghiare nici cu un pas nu o veţi duce mai îna­inte. Domnia lui, d-l ministru, şedend la masă în Budapesta, poate se scrie multe ver­ dî­ uscate, dar noi cei de aici stim ce se poate împlini şi ce nu se poate. De aceea se-i scriem jupanului ministru, să rămână cu bi­bliotecile maghiare pe lângă şcolele maghiare, oi pe noi se nu ne zătic­­născă mereu. Cam aşa ar fi trebuit să vor­­bescă în congregaţia Făgăraşului vr’un Român de inimă. Dar n’a fă­­cut-o nici unul, ci au lăsat pe ome­nii mai mici din comună să se lupte ei cu omenii stăpânirei, aşa cum or şei ei, şi nimeni nu le-a sărit în ajutor. Ci au sărit bieţii Toh­ăneni, căutând să lumineze pe inspector şi comisia administrativă, că nu-i lucru firesc ceea­ ce li­ se cere. Ce-or fi fă­cut celelalte comune din comitatul Făgărașului, pe unde mai sunt școli comunale, nu stim, probabil însă că se vor fi supus, căci după cum spune inspectorul într’un ordin, pe care îl vom reproduce la alt loc, nu se poate tolera ca numai Tohanul-vechiu se­­ se împotrivăscă unui ordin ministe- t rial cu putere obligatore generală. Cum de numai Tohanul-vechiu să se pună în poră cu stăpânirea? Dar comuna Tohanul-vechiu, a­­decă senatul sșcolar din acea comun­ăt, s’a purtat bine pană, acuma. In mai multe şedinţe, numitul senat a luat decisiune de a ruga autorităţile şco­lare se nu sîlescă comuna a procura bibliotecă maghiară, mai ales, că în comună există deja bibliotecă româ­­nescă, ori cel puţin să îngădue ono­ratele autorităţi şcolare, să se pro­cure în acea bibliotecă atâtea cărţi românesce, câte vor fi cele unguresce. Şi senatul a ales chiar o comisiune cu însărcinarea să facă o listă des­pre cărţile românesci. Acesta listă, diceau ei, o vor trimite ministrului­­ spre aprobare. Şi sciţi ce a răspuns inspectorul­­ din Făgăraş, d-l Vara Beni, la hotărî­­rea senatului? A răspuns întâiu şi întâiu cu aceea, că a oprit a se folosi biblioteca ro­mânăscă, de oare­ce, dice el, într’o bibliotecă şcolară numai cărţi de a­­celea pot ocupa loc, cari influinţeză în mod înobilitător asupra sufletului şi acest scop au fost alese de către specialişti, cari se pricep la tréfa aceasta. Inspectorul face respun­­detori pe învăţători şi îi obligă să scoata din scela ori­ce carte neautori­­zată de ministru, de oare­ce în şcolele comunale este interdis a ceti alte cărţi, afară de cele îngăduite de mi­nistru. Or la hotărîrea senatului şcolar, prin care acesta insărcinăză o confi­­siune să alăgă şi cărţi românesc!, d-1 inspector răspunde cam în bătaie de joc, că o astfel de comisiune s’a con­­stituit încă de mult „din cei mai dis­tinşi scriitori şi pedagogi din ţară“, aşa că era de prisos să mai alegă şi Tohănenii o comisiune. Ori cine poate vedea, că lupta se­natului şcolar din Toh­anul - vechiu este lupta minţii sănătose contra „în­­ţelepciunei pedagogice a distinşilor scriitori“, cari nu bagă de seama, cât element ridicol este în sforţările lor, de a impune cu sila un lucru nefi­resc. Observăm în parantes, că în totăl corespondenţa inspectorului şcolar, minai o singură hârtie este adresată „onoratului senat* şcolar“, celelalte sunt adresate pur şi simplu „senatu­lui şcolar din Tohanul-vechiu“. In ţera aceasta aşa­dar, unde toţi cioro­­garii se intituleaza „Măria Sa“, inspec­torul şcolar al unui comitat nu gă­­sesce de cuviinţă a da cinstea ce se cade unei corporaţiuni. Ordinul ministerial dateaza încă din Februarie anul 1904 (Berzeviczy) şi a trecut tocmai un an, pănă ce comisiunea administrativă a comita­tului Făgăraş, în şedinţa sa de la 11 Martie 1905 a adus hotărîrea de a impune sculelor comunale procura­rea bibliotecelor. De­sigur institutul de editură „Atheneum“, sub presidul căruia s’a format un consorţiu de e­­ditorî, a intervenit, ca să nu rămână păgubaş. Kossuth Ferencz, într’un articol pe care l’a scris mai deunădi în ma­rele diar frances „Figaro“ din Paris despre cestiunea naţională maghiară, a zis, că este o absurditate a co­manda armata într’o limbă pe care soldaţii n’o pricep. Cu cât mai mare este însă absurditatea de a sili o co­mună românăscă să-şi procure bi­bliotecă într’o limbă pe care n’o pri­cep şi pe care în împrejurările date este absolut imposibil de a o în­văţa ! Autorităţile şcolare unguresc! iau deci o mare răspundere asupra lor prin asemenea acte volnice oi in­­strucţiunei primare îi fac un rău in­calculabil ! FOILETONUL .GAZ. TRANS.« *//*//*//*//*//*//*//*/.*//*. '/*//*//*//*.­­ /*//*//*.* ’//*//*//*//*.*//*//*//*//*//*//*//*// Slugă. Ion tocmai eşia pe poartă, când pă­­intele stinse lampa. Cum era călare, l’a vădut cum s’aplecă peste masă. Şi-apoi o făcu întunerec. Era o noapte de toimnă uscată. De re-o trei cjile norii se rostogoliau pe ceriu, lor nu se ’ndura să plouă. Pe uliţă nu nai era suflare de om şi rar de mai lică­­ia pe la vre-o fereastra vre-o tremurătură le lumină. Ion mergea cu caii la pas, căci soia îl cât sunt de osteniţi; trei poşte de drum, e cari le făcuse diua aceea, nu era glu- Hnă. Mergea, şi chipul părintelui aplecat este lampă nu-i eşia din minte. Ce om­ericit mai era şi părintele, îşi gândi Ion. Potă diua nu face mai nimic și noaptea erme la căldură. Și-apoi se gândia erășî: fu-i el stăpân? El e ! Și se împăca cu rândul ăsta. „Der e om bun părintele, Dumnezeu să-i dea sănătate. Deacî nu era el, ce m’așî fi făcut? Eca, sunt mai 40 de ani de când îl slujesc. De nu mă băga slugă, ce fă­ceam eu în lumea asta? M-aş­ fi prăpădit“­Şi cum vorbea Ion aşa cu sine în­suşi, îi trecu prin minte ca o lumină vre­mea de-acum patru-tzecî de ani, şi se cu­tremura. Era tînăr atuncia şi-şi avea şi el gândurile lui. Cu Ana s’ar fi potrivit aşa de bine. Ce fată bună era! Dar i-a fost scris ei să rad­ă de mâna cânelui de A­­vram şi el să rămâe singur în lume. Şi ce dragă îi era lui Ana. Hei, dar decă n’a avut noroc.... Şi mergea Ion aşa depănându-şî tre­cutul cu pasul calului. Eşise din sat şi urca grindul morii, cu gropile lui ce se deschideau de-o parte şi de alta a dru­mului ca niste guri flămânde. Când ajunse de­asupra își arunca ochii pe luncă la vale înspre râu; credea c’o să vadă vre­un foc ardând colo departe la locul scitit. Dar nu era nimic. Plorea, tovarășul lui din nopțile trecute, nu venise încă. Incepui să coboare, luându-șî firul gân­durilor. De­odată la o cotitură se cutre­mură și se sgârci pe cal, de se opri calul în loc, i­ se păru că vede pe Avram în urma lui. Se uită bine, dér.... nimic, și-și făcu cruce. Ii înghețase sufletul. nH­, caii, hii! și porni la trap. Ar fi vrut să scape de tote gândurile, să le lase în urmă. Dér de­geaba, că gândurile sunt ca umbra omului, şi chipul lui Avram nu-i mai eşia din minte. Ii făcea rău bătrânu­lui chipul ăsta şi se trudia să-şi îndrepte gândul în altă parte. La ce să se gân­­dască? La părintele. Cura o fi dormind el acuma! Hei, d’apoi nu-i el stăpân? El e, îşi răspundea Ion singur, şi se împăca. Trecu pe lângă moră şi vuetul apei de la scocuri şi lătrăturile cânilor îl mai liniştiră. Îşi luă sarb­a pe umeri, că înce­puse se­­ fie frig, şi gândindu-se la focul pe care avea se-l aprindă îndată ce va ajunge la marginea rîului, îşi îndemnă caii. Cum ajunse, îi împiedecă pe toţi­­ cu căpestrele şi le dădu drumul. Apoi hai după găteje şi peste puţin focul prindea să se ridice, pe când Ion îşi umplea ală­turea pipa tacticos, că nu mai avea de ce se se grabesea. Vuetul apei de la vndră, ce de-abia se mai auifia, se îngâna cu al rîului, înfio­rând desimea întunerecului. Focul ardea înfundat, făcând mai mult fum decât fla­cără. Ion şedea lungit privind cu ochii lui cei mici în pară şi pufăind din pipă, ca um om fără nici o grije. Mic şi mototolit, cum şedea el acolo, de l’ar fi văitut cine­va mai de departe, ar fi credut că cine stie ce vrăjesce. Din când în când se îndrepta din spete şi privia înspre sat, ascultând. Şi-apoi se gândia: Ce dracu de nu mai vine Florea ! Nebun aşa cum e el, da vorba-i, că e cu cine­va. Florea scie să spue o grămadă de comedii. Ce-o fi de nu mai vine!? Nu­mai de nu s’ar fi abătut pe la crâşmă. La gândul ăsta fața lui Ion se înota. De câte on vine Florea cam.... în doi peri, tot-deauna ’l năcăjesce. S’agață de el așa din nimic. Noroc că Ion e om liniştit. (Număr de Duminecă 42.) „gazeta" iesekSe­care și Abonamente pentru Austro-Usnarli Pe un an 24. cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli da Dumineci 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate : Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Dumineci 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din Intru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şăse luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor.­­­ Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. BI3DACTITOEA, AHun­striţimea şi Tipograf Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrieori neiTancat© nu se primesc. Manuscript-« nu se retrimit, INSERATE primesc la Adminiairaţîuîis Sn Braşov şi la următorele BIROURI da ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukes Naohf., Nux. Augenfeld & Emeric Des­­ner., Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nackt­., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iulia Leopold (VUI Erzsebet-körul). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o polonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — R­ECLAME pe pagina 3-a o senă 20 bani Nr. 227.—anul LXVIII. Brașov, Vineri 14 (27) Octomvrie 1905. * Brașov, 26 Octomvrie n. De la noua numire a baronului Fej­er­vary ca ministru președinte un­gar, nu s’a întîmplat vre-un eveni­ment mai de seama în situațiunea po­litică internă. Donmesce o liniște, care dă de bănuit, mai ales în urma măsurilor ce se pregătesce a­ le aplica guvernul, spre a înfrânge aşa numita resistenţă pasivă proclamată de coa­­liţiune cu ajutorul elementelor extreme din fruntea comitatelor. Nu se mai vorbesce ade nimic despre încercări nouă de descurcare, şi numirea din nou a ministeriului Fejervary însemna, că la locurile competente din Viena nu se mai gândesc a relua curând fi­rul tractărilor și tocmelilor cu tovă­­răși­a Kossuth-Apponyi-An­d­rassy-Ban­­ffy; de aceea au reactivat în postul lor pe membrii cabinetului demisio­nat, pe basa unui program despre care se zice, că cuprinde mari re­forme pe teren economic şi social po­litic. Toat­ lumea e curiosă să cunoscă acest program. Ziarele sprijinitoare ale guvernului spun minuni despre con­ţinutul lui bogat, despre reformele „salutare“ şi „epocale“, ce vreau să le realizeze Fejérvary-Kristoffy „spre binele poporului“ (!) Aceasta curiositate

Next