Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1905 (Anul 68, nr. 240-263)

1905-11-25 / nr. 259

8SDAUTITOEA, iftministraţimiea ţi ?ipo£rafli Braşov, piaţa mare nr. 30. Şterisovi nefrancate nu tt primesc. *laim scrip­t­e nu se retrimit. ÎNSERATE se primesc la Administraţiun­e în Braşov şi la urmatoarele BIRGURS de ANUNŢURI: In Viena, la M. Dukeo Nacht., Nux. Angenfold & Emeriti Lea­ner., Heinrich Sohaiek, A. Op*­­­en­k Nacht'., Anton Oppolik. n. Budapesta la A. Y. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körut). PREȚUL IMSERTIUNILIOR : o se­rie gar­mond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifa și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o aortă 20 bani (Număr de Duminecă 48.) .gazetar iese în fie­care di Abonamente pentru Assiio-nagarii Pe un an 24 cor., pe ţese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. M-rlI de Dumineci 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate : Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rlI de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumera la tote ofi­­ctele poştale din Intru şi din afară şi la d-nii colectori. ADonamentul pentru Braşov Adm­istraţiunea, Piaţa mare, Tfiigul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., p© trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor.­­— Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţ­iunile sunt a se plăti înainte. Nr. 259.—anul LXVIII. Braşov, Vineri 25 Moemvrie (8 Decemvrie). 1905. Anarchia. (a) Lipsa de bună rânduială în­­tr’un stat sau altă tovărăşie de omeni, se numesce cu un cuvânt grecesc — an­arch­ie. Anarchia este aşadar o stare de lucruri, în care cei ce sunt puşi se asculte, nu se supun ordinelor celor ce sunt puşi să poruncescă. Ceea­ ce se petrece de câtva timp în Rusia cu drept cuvânt se poate numi anarchie, fiind­că nu numai lu­crătorii nu ascultă de stăpânii lor, dar în unele oraşe nici soldaţii nu ascultă de ofiţerii lor şi erî alaltăeri ne sosi o telegramă misteriosa, în care se spunea, că chiar un mare duce ar fi uitat întru atâta de res­pectul ce-i datoresce Suveranului seu, încât a pus mâna pe un revolver și l’a descărcat asupra Țarului. Cu întâmplările din Rusia se asâmănă întru câtva ceea­ ce a înce­put să se petracă acum în Ungaria. Ni­ se pare că, dacă n’a­n ajuns la deplină­­anarchie, nici prea departe n’om­ fi de ea. fî vorba acum de greva culegă­torilor tipografi din Budapesta, care se re­drepteaza împotriva foilor coali­­­ţioniste şi ameninţă a se întinde şi în alte oraşe din Ungaria. Ce este greva? Greva este un cuvânt nou în limba nostră, precum nou este şi lu­crul pe care îl arată. Cuvântul este luat din limba fraţilor noştri francesî, or nemţii îi die „straie". A se pune în grevă însemnată, că lucrătorii din­­tr’un atelier desertăză de la lucru cu scop de a sili pe stăpân se le îmbu­­nătăţescă salarul. Se poate întâmpla ca o asemenea grevă se se facă în urma aţîţă­­rilor unor pierde-vară, cărora nu le place să muncască mult, dar salarul se fie cât de mare, de asta nu se supără. Am fi nedrepţi înse, dacă am susţine că toate grevele sunt puse la cale aşa. Nu! Sunt greve de acelea, unde lucrătorii n’au ce face, trebue se întrebuinţeze acest mijloc pentru a-şî stoarce salarele ce li­ se cuvin. Kossuthiştii şi tovarăşii lor când au pornit în lupta utopică pentru câş­tigarea independenţei Ungariei, n’au ţinut cont că sunt puţintei şi slabi, n’au vrut se scie, că în ţara acesta mai sunt naţionalităţile, cari cer drep­turi şi că mai sunt milioane de mun­citori, cari şi ei reclamă se fie as­cultaţi. Ei n’aveau în vedere, decât ţinta lor supremă: „O Ungarie naţio­­nală-maghiarâ şi independentă". Şi când guvernul strins cu uşa, de voie de nevoie, a zis că mai sunt afară de coaliţionişti şi alţi omeni în ţara acesta, cari asudă şi îşi varsă sângele — se cuvine deci să le dăm dreptul de vot, ziarele coaliţioniste s’au năpustit asupra celor ce reclamau şi ei acest vot, numit universal, şi i-au batjocurit în tot chipul. Culegătorii tipografi, cari se numâră şi ei printre cei desmoşteniţî politicesce, vedând batjocurile foilor koşutiste şi a celorlalte tovarăşe şi-au dis: Cum? Noi cari ajutăm prin munca nostră, se se dea în vileag sudălmile adresate tot noue, sâ mai răbdăm acâstă năpăstuire? De aici s’a născut apoi ideea, de a pune la cale greva tipografilor. De câteva­­file foile coaliţioniste nu mai pot apare. Straşnicul organ „ M agy a r or szag “, după­ ce nu şî-a ară­tat mutra timp de 3 zile, astăzi ne-a sosit tipărit cu maşina manuală, două fiţuici cu vr’o 200 rânduri de text. Când s’a pornit marea mişcare „patriotică“ boşutiştii de sigur nu s’au gândit, că vor ajunge în acest hal. Şi cine ar pute prooroci, unde vor mai ajunge ? Pentru că e greu numai până se pornesce bulgărul de zăpadă din vârful dealului, de mers apoi merge el singur şi se face din ce în ce mai mare. Da ori ba? (Răspunsul d lui Dr. T. Mihali.) La întrebările ce le-am adresat în restimp de o jumătate de an cu înteţire şi de repeţite­ ori deputatului dietal Dr. Teodor Mihali, cu privire la atitudinea sa politică şi naţională, d-sa vine în cele din urmă a ne răs­punde următorele : Onora­tă Reda die! In numărul de Duminecii din 24/XI a. c. al preţuitului D-vostre di ar, aţi aliat de bine a me soma, ca în timp de 8 zile se ve răspund, că am sprijinit eu înfiinţa­rea şcolei de stat din Lemniu, ori ba? Ve rog se mă scuzaţi, că nu v’am putut respunde la acesta întrebare inter minid defipt de D-Vostre, înse de 10 dile am fost depărtat de acasă, participând la toate adunările poporale, cari în acest răs­timp s’au ţinut in comitatele Bihariei şi Sătmariului. Şcola de stat din Lemniu s’a înfiin­ţat înainte de acesta cu 4 ani de zile şi după ce forurile competente au decis în­fiinţarea acestei şcoli, corniţele suprem de atunci m’a întrebat, că aşi fi au aplicat a da în arăndă pentru şcoala de stat casele proprietarului Nicolae Hossu, cari case în urma unei chizeriî, ce am solvit eu pentru numitul domn, au fost şi sunt intabulate pe numele meu — aşa însă, că decă nu­mitul domn va fi în stare a solvi datoria de 10.000 coroane şi interesele, eră să de­vină proprietatea lui. Eu atunci, la între­barea comitelui suprem, am declarat, că sam aplecat a da în arendă pentru școala de stat acăstă casa pe lângă condiția­ ca la acăstă școlă de stat să fie aplicat un învățător de Român, or deca fostul propri­etar al acestor case ar achita datoria cuventată de mine, va avea dreptul ca să abdică arenda. Acesta este adevăratul istoric al şce­­lei din comuna Lemniu şi în acest sens s’a şi efeptuit târgul, fiind şi adi aplicat la acesta şcălă un învăţător de Român cu numele Pompeiu Toderan. Judecaţi acum D-vestre şi publicul mare românesc, că întru cât port eu vina la înfiinţarea acestei şcole de stat. Nu e adevărată afirmarea, că aceste edificii s’ar fi vândut statului, deci şi învi­nuirea, că eu aşi fi profitat ceva din acest târg. Din contră eu şi adi sum aplicat a reda fostului proprietar aceste edificii şi a solvi încă din al meu propriu pentru a­­chitarea datoriei sus numitului domn pană la 3—4 mii coroane. Cu aceasta ocasiune Vă declar, că la alte învinuiri ce mi-ațî făcut în prețiosul D-vostră (Jiar pentru ținuta mea politică de la timpul de când am fost ales ca de­putat, nu pentru aceea nu v’am reflectat pentru­ că dera n’aşî avea motive sau pen­­tru-iă n’aşi fi cu considerare faţă de D-vóstre, ci numai pentru aceea, că eu aşa judec situaţia politică de adi, că mai ales pentru noi Românii nu este consult a face discuţii diaristice şi a ne desbina din causa unor cestiunî de puţină însem­nătate. Scopul principal pentru toţi Românii ar trebue să fie, ca în cea mai deplină cre­țelegem şi depiini solidari, din tote răsputerile să conlucre pentru validitatea drepturilor poporului român, a cărui serie în urma împrejurărilor nefavorabile şi în parte în urma desbinăriior­ivite între con­ducătorii lui, a devenit, nesuportabilă. Eu aşa judec lucrurile, că adi trăim , în prejma unor mari evenimente, ce au­­ se urmeze în viitorul apropiat. Dee bunul Dumnezeu, ca aceste even­i­nimente să ne afle organisaţi şi in per­­f fectă solidaritate, pentru­ că numai astfel­­ putem avea nădejde de isbândă. Desiu, la 3 Decemvrie 1905. Cu toata stima: Dr. Teodor Mihali *). Ori­cine va cerî cu judecată rece şi nepărtinitore răspunsul de mai sus al?­ d-lui Dr. Teodor Mihali, va pricepe şi­ şi va sei tălmăci de ce noi nu pu­tem fi mulţumiţi cu el şi de ce prin urmare (ca se ne folosim de o vorbă par­lamentară) pe lângă cea mai mare bună voinţă nu-l putem lua la cunoscinţă. Nu atinge forte dureros, ca Români, că ne vedem nevoiţi a discuta cu d-l Mi­­tirui nu numai asupra purtărei sale în dietă, ci şi asupra unui lucru foarte v­icios şi odios, ce se referă de­ a­­cţfoptul la persona sa. înţelegem ca­h» tiiul opi-o «. oi ©©»pt­rins pe d-l Mihali se lasă cu răspunsul. Dacă ar fi mers după gândul nostru, ara fi dorit se nu fi audit nici­odată de afacerea cu şcala de stat dela Lemniu. Din păcate însă ea a fost adusă la cunoscinţă publică de cătră o foie adversară neamului ro­mânesc şi noi am trebuit să luăm cunoscinţă de ea cu adâncă mâhnire, vădând cum adversarii noştri o folo­seau ca armă pentru apărarea despo­tismului lor de rassă şi în contra pos­tulatelor noastre de drept şi naţionale. Acesta s’a întâmplat tocmai în acele clipe, când Dr. T. Mih­ali a presen­­tat în dietă cunoscutul proiect de adresă al „clubului deputaţilor naţio­nalişti nemaghiar“. Din vorbirea dân­sului şi din vorbirile soţilor săi, adver­sarii noştri au conchis, că deputaţii noştri activişti au fost siliţi a recu­­noasce, că învăţarea limbei maghiare e neapărat de lipsă în patria aceasta. Nu s’au mărginit însă numai la atât, ci una din foile maghiare a mai sus­ţinut, că amintiţilor deputaţi „le lip­­sesce mult sinceritatea morală a ata­cului şi a agitaţiunei contra înveţă­­rei limbei maghiare.“ Toate acestea foia maghiară le-a întemeiat şi le-a dovedit, destăinuind caşul cu şcola de stat de la Lemniu şi susţinând că chiar şi un „conducă­tor de partid politic“ ca Dr. T. Mihali a credut de cuviinţă a interveni la autorităţile statului pentru înfiinţarea unei şcoli de stat maghiare. Pe noi cei de acasă, după­ ce am rămas încremeniţi în faţa declaraţii­lor adresei şi în faţa vorbirilor de­putaţilor români din club, cari se a­­băteau nu numai de la programul nostru, ci de la toate tradiţiunile, prin­cipiile şi inştiinţele noastre naţionale, folosirea caşului de la Lemniu faţă cu însuşi presentatorul proiectului de adresă, a trebuit să ne atingă încă şi mai amar. Cel dintâiu lucru a fost în urma aceasta, că i-ar a cerut d-lui Mihali lă­muriri. Luni de zile a trebuit să aş­teptăm zadarnic, el mai târziu în loc de lămurire, ce era în drept să i-o cară ori­ce frate de acelaşi sânge cu inimă curăţă. Dr. T. Mihali şi cu alţi soţi ai săi începură a combate şi a cleveti diarul nostru prin adunările poporale, pentru că a dojenit pe deputaţii acti­vişti, cari prin purtarea lor au atacat convingerile şi lovit în credeul nos­tru naţional. Atunci am luat noi în mână des­­legarea afacerei cu şcola de stat din Lemniu, ca să se scie cine sunt aceia cari cu atâta îndrăsnală sfruntâzâ buna credinţă şi mândria nostră naţională. Celelalte le semn cetitorii noştri, în­trebarea ce i-am adresat-o d-lui Dr. T. Mihali, a fost, dacă este adevărat că d-sa a stăruit pe lângă Românii din Lemniu şi pe lângă autorităţile unguresce pentru înfiinţarea unei şcoli de stat maghiare? Da ori ha? Dr. Teodor Mihali, cum vedeţi din răspuns, nu dice nici da, nici ba, ci recunosce un fapt, care, chiar şi în haina restrînsă în care ni-l înfăţişază, voi Lesco şi pledgzit nl numai contra de­putatului, ci şi contra Romanului m­­uncai. Dr. Mihali constată, că n’a făcut târg pentru vândarea casei sale din Lemniu statului, dar recunosce că târ­gul l’a făcut cu fişpanul în sensul, că şi-a arând­at casa sa proprie pentru şcola de stat. D-l Mihail vorbesce de condiţii. Am vru se vedem contractul cu acel punct care stabilesce ca con­diţie, să fie aplicat un învăţător ro­mân la şcoala ungurescă. Ar fi pen­tru noi o adevărată minune în veacul al XX-lea. Der ce importă un învăţător român la o şcolă înfiin­ţată pentru maghiarisare? Asigurăm pe Dr. Mihali că, decă el însuşi s’ar decide se se facă învăţător la şcola din Lemniu, acesta pentru Românii de acolo ar fi tot aşa de indiferent, pre­cum poate fi indiferent că „învăţătorul de Român“ Toderan, de care ne vor­besce Mih­ali, nu se mai ţine adi nici de Români nici de legea românâscă, ci îl chiamă Tarján şi este Ungur reformat. Datele d-lui Mihali privitoare la înfiinţarea şcolei din Lemniu nu co­respund cu informaţiunile ce le avem. Dar nu vom intra adî în amănuntele acestei dureroase afaceri. Ori cum s’ar fi înfiinţat şcóala de stat de acolo, cestiunea capitală rămâne: ce a făcut şi ce a lucrat naţionalistul Dr. T. Mi­­hali, ca se nu se înfiinţeze şi ca şcola confesională română, ce a exis­tat, se fie susţinută şi întărită ? încât pentru „cestiunile de pu­ţină însemnătate“ din a căror causă d-l Mihali pretinde, că ne-am fi des­­binat de d-sa, vom avea o­algiu a vorbi mai pe larg în viitorul număr de Du­minecă. Dar credem că abia va mai fi de lipsă se esim cu multe argumente după­ ce publicul mare românesc își va fi făcut judecata din răspunsul de mai sus al d-lui Mihali, care după a noas­­tră convingere — o spunem cu adâncă părere de rău — este pentru dânsul aproape catastrofal. *) înaintea încheierei acestui immer am mai primit de la d-l Dr Teodor Mih­ali o lungă întem­­pinare la articolul din nr.­­264 al „Gaz Trans.“ de la 4 Dec. n., întitulat „Voim să seim cine sunt?“, pe care ne mai putându-o aduce astăzi, o vom pu­blica în numărul viitor de Dumineca. — Red.

Next