Gazeta Transilvaniei, august 1907 (Anul 70, nr. 170-192)

1907-08-05 / nr. 174

REDACŢIUNEA, AMnistraţia şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Viena la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golber­­ger, Ekstein Bemat, Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körut). Preţul inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 3­ a o serie 20 bani. UAIMINH ANUL LXX. GAZETA apare în fiecare zi Abonamente pentru Austro-Capria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe sn. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din întru şi din afara şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 174. Braşov, Duminecă 5 (18) August 11)07. Majestatea Sa... la ce nea chiemat­.. Braşov, 3 (16) August. Mâne se împlineşte o săptămână de când deputatul Maniu şi-a fă­cut darea de samă înaintea alegă­torilor săi în Vinţul de jos. Este ge­nerală părerea tuturor celor ce au luat notă despre această dare de sa­mă, că ea nu conţine numai părerea individuală a vorbitorului, ci esprimă şi vederile celorlalţi deputaţi români din clubul naţionalist. Intru­cât se poate admite aceasta în deplinul în­ţeles al cuvântului vom vedea în viitor, dar credem şi noi, că d­i Ma­niu a schiţat în darea sa de samă întregul program de acţiune pentru viitor al deputaţilor români naţiona­lişti, întrucât se poate vorbi de un program unitar al lor. De aceea me­rită nu numai, dar o considerăm chiar de o datorie a noastră publicistică să revenim asupra expunerilor numitului deputat. înainte de toate a făcut o im­­presiune bună asupra noastră decla­rarea d-lui Maniu, că d-sa şi soţii săi români din club, sunt aderenţi ne­clintiţi ai programului naţional din 1881 şi ca doresc cu toţii realizarea lui cât mai apropiată. Aşa ceva ne place să auzim, deşi lumea noastră românească, durere, a început de mult a se desobicinui de-a se gândi la programul nostru naţional de la 1881 şi de-a se mărturisi că aderează la el. S’ar părea că începe a prinde rădăcină credinţa, că chestiunea pro­gramului e numai o formă fără va­loare practică, şi această credinţă este a se mulţămi acelor „tineri fruntaşi ai neamului“, pe cari confraţii dela foaia română din Budapesta ni-i pre­zentau mai de­unăzi ca pe iniţiatorii unui nou curent cari nu se mai în­­piedecă de „forme“, ci au fost gata a se scutura de ele, numai să poată do­bândi mandate de deputat şi să le poată înmulţi. Intr’asta se pare că consistă acuma toată puterea acţiunei ce vrea s’o desfăşure generaţiunea noastră mai tînără pe terenul constituţional şi par­lamentar. Să avem câţi mai mulţi de­putaţi în dietă şi să stăruim ca în viitor cu ajutorul votului universal la ordinea zilei numărul lor să se încin­­ceze, dacă se poate şi atunci toate vor fi bune şi vor trebui să devină bune pentru noi şi cauza noastră, şi­­ a naţionalităţilor. Căci, bine tre­­bue să deosebim, de când cu noua eră activistă se poartă lupta, sau, mai bine zis, ai noştri poartă lupta pe terenul parlamentar în două chipuri. Ca Români când e vorba de a suferi loviturile şi prigonirile adversarilor şi ca naţionalitate sau ca naţionalităţi când e vorba de apărarea contra ace­lor lovituri şi prigoniri. O politică ro­mânească, una şi nedespărţită, pentru validitatea intereselor de existenţă ale românismului nostru nu se mai face. Totul se subordonează ideii colective despre interesul comun al naţionali­tăţilor, faţă cu care, din fatalitate, programul nostru politic naţional di­spare, sau este pus la o parte în ca­mera de rezerve, şi ese la iveală con­­stituţionalicescul program al naţiunei unitare politice, ce s’ar compune din toate „naţionalităţile ţărei“. De­sigur că deputatul Maniu le simte toate acestea, simte mai ales situaţiunea cu totul extraordinară, ca să nu zicem anormală în care au ajuns deputaţii noştri „naţionalişti“ în ce priveşte voinţa şi putinţa lor. Henri soit qui mal y pense. „Să ţineţi samă de aceea, că nu tot ce am vrut am putut, dar tot ce am putut am făcut“. —Nu vom pune pe cumpănă aceste cuvinte rostite de d-1 Maniu la începutul dărei sale de samă cătră alegătorii săi, dar le ci­tăm ca fiind nemerite pentru intro­ducerea mărturisirei ce-a crezut d-1 deputat neapărat de lipsă s’o facă pentru a păstra echilibrul său moral de membru şi luptător al partidului naţional din 1881, mărturisirea, că în decursul anului n’au putut veni cu postulate mari ale programului nostru naţional, cu toate astea însă n’au în­cetat de-a fi aderenţii acestui pro­gram. Stăm iarăşi pe loc şi pentru moment nu voim să cercetăm mai de aproape compatibilitatea postula­telor mari ale programului nostru na­ţional cu poziţia luată de clubul na­ţionalist la dietă. Suntem gata însă a recunoaşte şi aici dibăcia cu care deputatul Maniu a ştiut să treacă de la starea ideală — zicând aşa — la starea reală a stăruinţelor sale şi ale soţilor săi pe terenul subminat par­lamentar. Ca şi când s’ar întoarce o maşi­nărie, prin care se schimbă scenăria, a introdus d-l Maniu pe ascultătorii săi în labirintul politicei actuale de sub zodia coaliţiei maghiare, zicând : „Dar, fraţilor, Majestatea Sa nu ne-a chiemat de astădată să facem acele mari lucruri (adecă să realizăm po­stulatele programului nostru naţio­nal), ci ne-a chiemat să-i dăm cele de lipsă pentru administrarea statu­lui şi să facem votul universal“. Am înţeles, şi credem că şi ale­gătorii d-lui Maniu, fraţii noştri din cercul Vinţului de jos, sunt firm con­vinşi că l-au înţeles. Aşa-i vorba: de astă­ dată Majestatea Sa nu chiamă pe aşa zişii reprezentanţi din dietă ai voinţei ţărei la deslegarea altor probleme, ce le-ar avea pe suflet unii sau alţii dintre ei, ci le-a dat o marş­­rută, de care trebue să se ţină guvern şi parlament, iar deputatul Maniu a ştiut să mai convingă pe ascultătorii săi, că, dacă guvernul cu partidul de la putere n’ar voi să împlinească anga­jamentul luat, ei trebuesc constrînşi de­ a se ţinea de el şi că rolul depu­taţilor naţionalişti români este pentru viitor de-a se afla în tabăra acelora, cu ajutorul cărora coroana va trebui să constrîngă pe cei renitenţi de-a împlini şi deslega problema ce le-a dat-o. „Să-i silim“ — zice d. Maniu — „să vie înainte cu legea pentru votul universal.“ Aceasta se poate admite numai cu premisa,­­că este şi dorinţa Majestăţei Sale. S’a gândit d. Maniu şi la soţii ce-i pot avea deputaţii na­ţionalişti în lupta pentru izbânda vo­tului universal — la socialişti, a căror moşie de alăturea a ajuns a fi deo­potrivă ameninţată de revărsarea rîului, ce trece pe lângă ambele mo­soare. Şi asemănarea aceasta a fost bine aleasă pentru a face să înţeleagă pe alegătorii de la Vinţul de jos că „e ceva în lucru“ şi cu socialiştii ăştia. Vorba privitoare la lucrurile, pe care a le săvârşi ne-a chemat Maje­statea Sa, ne­ aduce aminte de epoca de tranziţie premergătoare dela 1865— 1867, când deputaţii noştri din dieta de la Cluj, ne spuneau cum ne chema Majestatea Sa să facem uniunea, pu­­nându-ni-se în perspectivă păstrarea şi respectarea drepturilor deja până atunci câştigate. Dorinţa şi voinţa Ma­jestăţei Sale a fost de­sigur şi atunci binevoitoare, dar cum a eşit lucrul în realitate? Şi la 1865 deputaţii români din Ardeal au crezut să urmeze chiemă­­rei Majestăţei Sale fără a pune îna­inte postulatele naţiunei române. O minoritate disparentă au fost aceştia atunci în dieta din Cluj, cum sunt azi deputaţii naţionalişti români în dieta din Budapesta. Dar d-l Maniu sperează, şi a aprins flacăra speran­ţei şi în inima alegătorilor săi, că în viitor, dacă va veni împărăţia votu­­l­ universal, majoritatea aceasta va creşte şi se va întări prin aliaţi fi­reşti şi va putea atunci împiedeca cel puţin loviturile, ce i­ se vor destina. Când şi cum va fi aşa şi cum vom ajunge şi noi de a decide ceva în favorul nostru în dieta ungară? La aceasta întrebare n’a răspuns şi poate n’a fost nici momentul să răs­pundă deputatul Maniu. Nici noi n’am voi în aceste cli­pite să sguduim speranţa abia încol­ţită, căreia i­ s’a dat espresiune atât de viuă la Vinţul de jos, ci ţinând înaintea ochilor pildele istoriei, vom zice numai: Dumnezeu să aibă în sfânta lui pază cauza naţiunei noa­stre şi să lumineze şi întărească su­fletul tuturor sincerilor ei apărători! Conflictul CU Croaţia. Ministrul croat Iosipovich Géza într-o convorbire cu un ziarist de la o foaie din Viena, exprimân­­du-se asupra crizei croate, a expus pla­nurile Banului, referitoare la bunaînţele­­gerea dintre Ungaria şi Croaţia. La înce­putul convorbirei, ministrul a arătat zia­ristului o epistolă primită de la Ban, în care se zic următoarele : »îmi pare rău, că în Ungaria oamenii sunt impacienţi şi pun piedecă desvoltării pacinice a lucrurilor. Dacă ei voesc apli­carea de măsuri represive sau poate şi oprirea adunărilor, cu aceste numai atât vor ajunge, că opoziţia îşi va râde în pumni, pen­­tru că astfel i­ s’ar da ocazie ca să mă atace în parlament«. Ministrul a declarat apoi că banul pre­­lucră un nou program al guvernului, în jurul căruia se vor grupa toţi politiciani, cari sunt aderenţi sinceri ai uniunei cu Ungaria. Banul speră, că va putea realiza acest program, fără ca să fie de lipsă re­vizuirea pactului ungaro-croat. Apropiata sancţionare a proiectelor Căilor ferate. Ministrul Wekerle a decla­rat, că sancţionarea proiectelor căilor fe­rate va urma cât mai curând. O pagină din desvoltarea economică a României. iii. Prin anii 1885 chemase guvernul lui I. C. Brătianu în ţeară pe un distins profesor de universitate din Germania, ca să facă o anchetă asupra agricul­­turei ţerei, dar în special să studieze chestia ameliorărei vitelor, şi trimisese pe mai mulţi tineri în streinătate pe la universităţi şi şcoalele superioare de agricultură. Dar s’a opus părintele agriculturei sciinţifice române la aducerea vr’unui om de valoare în ţeară „că avem noi omul nostru“, „şi nu ne trebuesc nemţi11. Omul provi­denţial ales dintre mocanii din Săcele din rolul de fecior pe capră, odată fu­ declarat de destoinic pentru cele mai diverse ştiinţe şi ramuri şi începu o goană cu inzulte din cele mai josnice prin ziarul „Timpul“, „Lupta“, „Răs­­boiul“ contra profesorului german, că înjură ţeara, că ne ia bani şi ne înjură, iar lucrarea lui abia după 10 ani putu să vadă lumina zilei. Nici nu terminase distinsul profesor lu­crarea sa asupra agriculturei, şi omul nostru fu­ investit cu 5 (cinci) demni­tăţi şi slujbe, altul cu trei, având o şcoală inferioară, altul cu două, cu­ o­­şcoală elementară, tot posturi carifi­nale, îndată 8 slujbe din cele mai principale monopolisate în favorul unei singure familii şi cari ar fi fost sufi­ciente să ocupe fiecare singură viaţa întreagă a unui om. Când îi cerură să dovedească studii şi lucrări, apoi îi sări „părintele“ în ajutor, că studii gimnaziale şi liceale nu sunt tocmai de lipsă, că a fost în mult vestita Franţă, şi în mai vestitul oraş Nancy — 2—3 luni — iar la botanică, dacă nu se pricepe, se pricepe foarte bine la fabricarea caşcavalului şi a vinului — la technologia agricolă, dacă nu se pricepe, se pricepe la technologia silvică­­ a lemnului, când foştii lui dascăli îi dedeau certificate oficiale sdrobitoare. Abia îl instalase în nouile dem­nităţi, şi şi sări din postul său Direc­torul Serviciului silvic, în urma unei anchete, ce îl făcuse sub­ inspectorul silvic secelean; sări Directorul şcoalei de agricultură şi îi scoase şi catedra la concurs şi fură daţi toţi „Doftorii“ în agronomie peste cap. Unul nu avea studii de specialitate, căci „Testimo­nium maturitatis“ este certificat de patru clase primare, scris în latineşte şi doctoratul era pentru facultatea de medicină ori filosofie; altuia i­ s’au stricat (oţeţit) vinurile pe drum, cu care se ocupase şi le studiase la şcoalele speciale Geisenheim şi Kloster­neuburg; alţii din concurse în con­cursuri nereuşite au dus-o viaţa întreagă. In 2 ani toţi agronomii erau daţi de mal­e şi se inventă o nouă specia­litate, care nu recere nici multă muncă, nici bani pentru fericirea săteanului şi propăşirea ţărei, aceea a lucrului manual în şcoli, pentru care fură chemaţi alţi specialişti din Transilva­nia. Din instrucţia desteritaţilor (Hand­fertigkeits-Unterricht) al Nemţilor, fu decretată instrucţia profesională, ca

Next