Gazeta Transilvaniei, octombrie 1907 (Anul 70, nr. 216-240)

1907-10-24 / nr. 235

kiel GAZETA apare în fiecare zi Acon­aien­te pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumera la toate ofi­ciile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Anonamentul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi insorţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Aui­straţiea şi Tipografia Braşov, piaţa mare ar. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori ne francate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. I n s u r a t e se primesc la Am­ministraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: în Viana la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. G­olber­­ger, Ekstein Bernat, Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körút). Preţul inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10­­ a­ni pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. Nr. 235. Braşov. Miercuri 24 Octombrie 26 Moemme 1907. Ce zic independista extremi ? Cel ce urmăreşte cu atenţiune­ desbaterile din camera ungară, trebue să-şi zică, văzând marile divergenţe de opiniuni, de principii, uizuinţe şi aspiraţiuni până şi între cei de aceeaşi rassă, că statul acesta cuprinde în sine în adevăr elementele cele mai heterogene. De când cu publicarea pactului economic n’a fost discuţie care să fie dat pe faţă nedumeririle şi bănuielile, ce le au independiştii faţă cu politica guvernului actual, in aşa măsură cu discuţia de ori, despre care am pri­­i­mit azi raport amănunţit. A vorbit­ Lengyel Zoltán, care a ajuns o cele­britate a opoziţiei extreme Indepen­­diste din cameră, şi a vorbit aşa ca cuvintele lui să sboare pe fereastră­­ şi să agite massele poporului — şi aşa destul de nemulţumit şi amă­rât cu starea lucrurilor. Lengyel a început cu chestiunea naţionalităţilor şi cu politica şcolară, bisericească şi economică a guvernului şi a sfârşit cu urcarea crotei. Ca să fie ascultate cu interes vorbele sale de către massele ma­ghiare de afară, Lengyel a ridicat cele mai grave învinuiri contra gu­vernului, că, pe când Românii se or­ganizează economiceşte în Timiş, în Bihor şi în întreg Ardealul, pe atunci guvernul nu numai că nu face nimic pentru maghiarime ca să poată pa­raliza această organizaţie economică ca şi cea şcolară şi bisericească, ci din contră face cu putinţă prin noua lege şcolară şi prin regularea exţen­­grvei preoţilor, ca să se susţină şi cele mai slabe şcoale şi biserici ale Românilor. Acum guvernul vrea să sprijinească bisericele româneşti din averea bisericească a romano - catoli­cilor maghiari, cu toate că aceste bi­­serici n’ar avea lipsă de sprijin. Len­gyel înţelege aici congrua catolică despre a căreia regulare s’a discutat­­ în ultima conferinţă episcopeasscâ din­­ Budapesta. Ce va zice plebea maghiară, pentru care vorbeşte Lengyel aşa, dacă popă şi profesorul Kmety îl întrerupse zi­când, că popii români îşi cumpără moşii din subvenţia ce-o capătă de la stat? Şi Lengyel răspunzându-i ex­clamă : „Nu se poate ca averea ma­ghiară să fie dată Românilor , nu se poate să abandonăm cele două fortă­reţe ale Maghiarilor: şcoala şi biserica. Maghiarii stau cu totul neorganizaţi faţă cu naţionalităţile „străine“ ale ţării.“ Nu vrea să aţâţe la războiu fiindcă el (Lengyel) în chestiunea na­ţionalităţilor dă dreptate şi lui Lu­­caciu, că prima ţintă este­­ înţelege­rea. Doreşte şi el înţelegerea, dar pre­tinde şi organizarea economică a ma­­ghiarimei, ca se poată eşi biruitoare în lupta cu naţionalităţile. După aceasta escursiune şi după ce a accentuat că vechia politică a partidului independist este, ca toate şcoalele să se prefacă în şcoale de stat, a trecut la chestiunea pactului încercându-se a dovedi, că pactul e în contrazicere şi cu punctul de ve­dere al coaliţiei şi cu acela al parti­dului independist, şi păgubeşte inte­resele maghiarimei. Se provoacă la programul lui Ludovic Kossuth, „în care crede ca în Papa“, şi se plânge că acest program nu se ţine. Dac’ar fi ştiut aceasta s’ar fi făcut membru al partidului liberal, care timp de 34 ani n’a urcat cvota, pe când parti­dul independist urcă cvota deja a doua oară. Lengyel încheie susţiind că ministru-preşedinte Wekerle e aşa de viclean încât prin proiectata lui reformă a dărilor la Ungurilor tot ce trebue să dea Austriacilor în urma pactului. Sfârşim revista aceasta cu cuvin­HOILITUNUL »GAZ. TRANS.« Björnson: — „Regele Sigurd“. — Trilogie dramatică. — Björnson (Björnsterne) născut in 8 De­­cemvre 1832 la Kvikne in Österdalen (Norvegia) — fiu de preot. A cercetat şcoalele medii şi reale la Molde, şi de la an. 1852, universitatea la „Cris­tiania“, unde şi-a început activitatea sa literară cu recenziuni şi schiţe de foileton. După ce a funcţionat ca director de teatru 2 ani în Bergen şi puţin şi în Copenhaga, a intrat la redacţiunea ziarului »Aftenbladet« în Cristiania. Din acest prim period al activităţii sale literare, e de amintit: „Smastikker“ (1860) care conţine 3 istorii poporale — norvegiane şi idile : »Synere — Solbakken« (1857) — »Arne« (1858) şi „Un flăcău june“ — cari i-au făcut renume mare, şi au fost traduse în 1. germană de K. Helms : — »Aus Norwegen Hochlande« (trei tom. ed. 1861). Asemenea în drame, compuse : »Halte Hulda« şi »Meldem-Slagene“ (1858) „Kong- Sverre« (1861) și Trilogia: „Sigurd Stenebe“ (1860). 1860—63 făcu escursiuni în Italia, Ger­mania şi Francia în care timp scrise pe „Sigurd“ la Roma — (1860)... In a. 1865—67 luă asupră şi conducerea teatrului la Cristiania şi editase din a. 1866, foaia ilustrată: „Norsk folkeblad“. Din 1867 trăieşte mai mult în străinăte. în 1869 -72 a fost directorul Periodicului, ce esta în Copenhaga sub numirea: »For-Ide- Ogvirkelighed«. In 1875 se rentoarse la Nor­vegia. In anii din urmă agită mult pentru o Re­publică norvegiană, prin ce-şi atrage multă ini­miciţie. Dela 1863 a căpătat de la stat, »o pen­siune de poet!« A scris multe novele de mare valoare. Din cele nouă însemnăm : „Iernbanen-og-Kirke­­garden“ (1866) „Fiskerjentem« (1868) „Brude Staaten“ (1872)... Dintre cele dramatice: »Maria Stuart i Skotland« (1864), „De Sy gifte“ (18>5) »Sigurd losalafar« (1873), »Redaktoren« (1875), „En Fallit“ (1875) în germ. : »Ein Fallissement«, »Köngen« (1877), »Leonarda« (1879), Un epos-romantic: „Arnijot Gelline“ (1876). Bucata „Ein Fallissement“ precum şi al­tele au fost mult apreciate de scena germană şi mult gustate de publicul german. Cele mai multe au și fost traduse în aceasta limbă, dar în limba română, nu știm să se fi ocupat cineva de acest poet mare al nordului celtic... —Sigurd Steneber — Sigurd, Regele — un tablou dramatic, în trilogie , — după coloritul ideilor, arată, că s’a născut sub ceriul dulce al Italiei. Björnson — a scris acest op dramatic in Roma la a. 1860. Sujet de epos, această lucrare — în fondul de idee şi creaţiune, comun la toate po­poarele nord-vestului­ german aşa ca şi * Siegfried cornosul*: * Cântecul Nibelungi­­lor› , ›Sigurd for sala f­or › Sigfried — ve­­chiu germ.: *Sigufried» — din »Sigurd*, descendinţă verbală din iSigumund — pro­genitură« dela însuşi zăul »Odin« (Wod­­han Dunarh-Odan.) Drama d­epos a lui Björnson »Re­­gele Sigurd« ne prezintă dela început până în fine, un caracter de erou cu mari spe­ranţe şi mereu în luptă. Ne presintă a­ci un fiu de rege — un surcel de viţă prin­ciară şi care mereu s’a nizuit în viaţă, luptându-se pentru sceptrul Norvegiei... De unde această dramă plină de peripeţii, plină de drumuri pe mare şi pe uscat, plină de exiluri, refugiări şi naufragii — ce le-a înfruntat dar eroul nostru. După o pribegire de 18 ani în străi­nătate — şi aceasta numai ca să-şi câş­tige aliaţi şi noroc pentru scopul ce-l avea, să ajungă domn la tronul Norvegiei dimpreună cu fratele său , — întorcându-se, se luptă — odi, vrea să se lupte cu pro­pria sa ţară. Şi’n urmă, după toate aces­tea, a văzut cu mare desperare şi resig­nare, că tot ce a e luptat în viaţă, nu l’a favorit — tot ceea ce a voit să câştige cu mare dor — a fost o «fantomă«. Percurgând în mod critic, această dramă-epos, vedem totuşi că «reflecţiunea„ balansează în parte prea viu şi mult­ă pa­­thetică«, care este condiţiunea necesară pentru reuşita unei drame pe scenă. Nec­­sul, în multe episode şi scene, între causă şi efect, nu se perândează, nu este ţinut în mod logic-dramatic ca dees, la Shakes­­peare, la Schiller — şi mai mult ca la toţi, la Sofocle. Asemenea ,Concentraţiunea*, drama­tică de loc şi de tâmp — mai mult apare ca o „Desconcentranţiune”. Cu toate aces­tea descrierea şi zugrăvirea fazelor ce se ţin de subiectul dramei — sunt de o im­portanţă mare şi în caracterul eroului se ascunde precum deoparte perfecţiune şi virtute, pe de altă parte slăbiciune şi gre­şeli — fatale. Varietate aceasta în carac­terele mari! Şi aici, ca în ori şi care lucrare de artă şi epos — moartea are rolul său — ea trebuie să fie vertebra de care e in­­copciat trupul ; şi aici ea predomneşte destinul eroului în toată lucrarea, şi el, prin urmare are să lupte cu peripeţii, ce se părândă ; şi toate năsuinţele lui se sbat în luptă cu oamenii şi cu lumea. Sigurd, se prezintă ca pururea turmentat de un dor inimic, şi ca şi cuprins şi aprins de un oraclu, ce nu-i dă pace, şi-l chinueşte strigându-i şi desfântându-i, că el e sânge de rege. — Sigurd, o, Sigurd, el trebue să ajungă la domnie. Promiţând aceste, să percurgem pu­ţin decursul dramei şi baremi în parte să dăm o icoană debilă în meritul acestei lu­crări, concepută în sufletul unuia dintre cei mai mari poeţi din lume. I. 1) In­gPrologul întitulat: Sluga lui Sigurd«, aflăm pe tânărul Sigurd în etate de 20 de ani, lângă altarul S­tatul »0/a/«, rugându-se şi tânguindu-se, cum el sânge de rege stă singur fără protecţiune, fără partid şi amici ori rude, — deşi el e un voinic şi erou al ţării sale; se tânguieşte în fine, că numele tatălui său îi este ne­cunoscut. — — »Ajută-mi, Olaf! »Nu vezi, că fără rude, nu vezi tu că eu sunt. »Ca şi un ioc din noaptea Satului loan­­­tele caracteristice ale estremului in­­cependist care a zis, că despre cvota I veche ordinară coaliţia nici n’a voit '*?■ audă, dar cvota nouă ea o votează cu ajutorul lui Dumnezeu ! Socialişti şi kossuthişti. Adunarea ce au ţinut Duminecă socialiştii, în cercul e­­lectoral Gyula, a somat pe deputatul cer­cului, Schillert, să dea seamă, ce atitudine va avea faţă de pact. Deputatul (kossu­­thist) a dat ascultare somaţiei şi a spus că este în contra ridicărei cvotei, dar va vota pactul. Supi­o este felicitat din toate cercu­rile influente din Croaţia, pentru vorbirea lui de Marţi. Lefurile oficerilor nu vor fi ridicate în anul ce vine,­­ a declarat ministrul I de honvezi, motivând cu lipsa de bani. Din camera ungară. Drept întregire dăm mai jos, după proto­colul stenografie, unele părţi din vorbirile ros­tite de cătră d-l deputat Dr. Vasile Lucaciu. In discursul său dela 30 Octomvrie fiind vorba de învăţarea limbei maghiare, oratorul a urmat aşa : V. Lucaciu. Prea on. Cameră! In chestia asta prea st. ministeriul de culte 1 ^Si-a luat de sâr­mă, rg fiilor poporului ma­ghiar şi naţionalităţii maghiare le face dreptate strâmbă (Mişcare). Anume, este un fapt politic cunoscut, on­ cameră, că in ministeriile comune de estenne, de răz­boi şi de finanţe, apoi în ministeriul a la­tere, de honvezi, şi mai câte dicasterii înalte — în Budapesta ca şi în Viena — nu poate întră în funcţie nici o persoană care nu ştie nemţeşte — ce este obligat să ştie. (Sgomot.) Asta e fapt. Durere, fără de cunoştinţa limbei germane, nu putem obţinea aceste posturi, întreb însă, d. mi­nistru de culte, care vrea să deschidă săr­manilor băieţi de români oficiile şi dicas­­teriile maghiare, acel d. ministru de ce nu deschide şi băieţilor de la Dobriţin, Kecs­kemét, Jászberény, oficiile tocmai pome­nite, prin obligativitatea limbei geraiane? (Sgomot mare. Preşed. sună.) Zakariás 1. In Ungaria trebue să ştii ungureşte ! V. Lucaciu: Aş simţi multă fericire, dacă aş putea auzi un răspuns potrivit la acest argument. Eu nu sunt în contra, ca băieţii Ro­mânilor să înveţe ungureşte ; nu asta o escepţionez. Zakarias 1. Apoi de ce agitezi în con­tra ei! F. Lucaciu. Nu agitez în contra ei. (Sgomot). Preş. Vă rog să nu întrerupeţi ne­contenit pe orator, căci de nu, voi fi ne­voit a spune cu numele pe aceia, F. Lucaciu. Da, vrem şi noi, să se dea ocazie fiecărui cetăţean al patriei, ca să înveţe ungureşte, dar pentru asta nu aceia e calea cea bună, pe care a fixat-o d-l ministru şi a cuprins’o în lege. Decât asta noi ştim o cale mult mai bună, mai practică şi mai sigură de rezultate. La bud­getul cultelor îmi voi lua voe să o preci­zez, şi să desfăşur cum legea d-sale va da rezultatul tocmai contrar. In şedinţa de joi 31 Octombrie a camerei Dr. V. Lucaciu cerând cuvânt în chestie perso­nală spre a răspunde la atacurile baronului Banffy, preşedintele l’a întrerupt declarând că numai cu învoirea camerei poate să se abată de la obiect. Lucaciu a cerut învoirea camerei, care i­ s’a şi dat. Apoi a continuat: V. Lucaciu. Mulţumesc din inimă on. Camere, de aceasta purtare cavalerească. S’auzim! S’auzim! Necontenit zgomot) Vin să declar, că cele spuse de Banffy despre persoana mea, nu sunt una cu realitatea, ci tocmai din potrivă. (Sgomot.) In rândul întâi am fost candidat la Lăpușul maghiar. Aci am arborat steagul maghiar, (sgomot) pe acel local unde ne adunaserăm. Cetele alegătorilor au fost conduse sub steaguri naţionale maghiare. (Din dreapta: Dar în Beiuş n’au fost stea­guri naţionale!) Halász L. Vorbeşte de Beiuş! F. Lucaciu, întâi vorbesc despre Lă­­puşul maghiar, apoi vine şi Beiuşul. (Sgo­mot mare. Strigăte: Ce-a fost în Beiuş!? S’auzim! S’auzim!) Mă rog, îmi pare foarte rău, că nu pot servi cu acele ziare maghiare — nu puteam şti că voi fi astăzi atacat — în cari ziare maghiare am cetit. — au spus-o

Next