Gazeta Transilvaniei, octombrie 1907 (Anul 70, nr. 216-240)
1907-10-24 / nr. 235
kiel GAZETA apare în fiecare zi Aconaiente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-ril de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumera la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Anonamentul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi insorţiunile sunt a se plăti înainte. REDACŢIUNEA, Auistraţiea şi Tipografia Braşov, piaţa mare ar. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori ne francate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. I n s u r a t e se primesc la Amministraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: în Viana la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). Preţul inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 ani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina 8-a o serie 20 bani. Nr. 235. Braşov. Miercuri 24 Octombrie 26 Moemme 1907. Ce zic independista extremi ? Cel ce urmăreşte cu atenţiune desbaterile din camera ungară, trebue să-şi zică, văzând marile divergenţe de opiniuni, de principii, uizuinţe şi aspiraţiuni până şi între cei de aceeaşi rassă, că statul acesta cuprinde în sine în adevăr elementele cele mai heterogene. De când cu publicarea pactului economic n’a fost discuţie care să fie dat pe faţă nedumeririle şi bănuielile, ce le au independiştii faţă cu politica guvernului actual, in aşa măsură cu discuţia de ori, despre care am priimit azi raport amănunţit. A vorbit Lengyel Zoltán, care a ajuns o celebritate a opoziţiei extreme Independiste din cameră, şi a vorbit aşa ca cuvintele lui să sboare pe fereastră şi să agite massele poporului — şi aşa destul de nemulţumit şi amărât cu starea lucrurilor. Lengyel a început cu chestiunea naţionalităţilor şi cu politica şcolară, bisericească şi economică a guvernului şi a sfârşit cu urcarea crotei. Ca să fie ascultate cu interes vorbele sale de către massele maghiare de afară, Lengyel a ridicat cele mai grave învinuiri contra guvernului, că, pe când Românii se organizează economiceşte în Timiş, în Bihor şi în întreg Ardealul, pe atunci guvernul nu numai că nu face nimic pentru maghiarime ca să poată paraliza această organizaţie economică ca şi cea şcolară şi bisericească, ci din contră face cu putinţă prin noua lege şcolară şi prin regularea exţengrvei preoţilor, ca să se susţină şi cele mai slabe şcoale şi biserici ale Românilor. Acum guvernul vrea să sprijinească bisericele româneşti din averea bisericească a romano - catolicilor maghiari, cu toate că aceste biserici n’ar avea lipsă de sprijin. Lengyel înţelege aici congrua catolică despre a căreia regulare s’a discutat în ultima conferinţă episcopeasscâ din Budapesta. Ce va zice plebea maghiară, pentru care vorbeşte Lengyel aşa, dacă popă şi profesorul Kmety îl întrerupse zicând, că popii români îşi cumpără moşii din subvenţia ce-o capătă de la stat? Şi Lengyel răspunzându-i exclamă : „Nu se poate ca averea maghiară să fie dată Românilor , nu se poate să abandonăm cele două fortăreţe ale Maghiarilor: şcoala şi biserica. Maghiarii stau cu totul neorganizaţi faţă cu naţionalităţile „străine“ ale ţării.“ Nu vrea să aţâţe la războiu fiindcă el (Lengyel) în chestiunea naţionalităţilor dă dreptate şi lui Lucaciu, că prima ţintă este înţelegerea. Doreşte şi el înţelegerea, dar pretinde şi organizarea economică a maghiarimei, ca se poată eşi biruitoare în lupta cu naţionalităţile. După aceasta escursiune şi după ce a accentuat că vechia politică a partidului independist este, ca toate şcoalele să se prefacă în şcoale de stat, a trecut la chestiunea pactului încercându-se a dovedi, că pactul e în contrazicere şi cu punctul de vedere al coaliţiei şi cu acela al partidului independist, şi păgubeşte interesele maghiarimei. Se provoacă la programul lui Ludovic Kossuth, „în care crede ca în Papa“, şi se plânge că acest program nu se ţine. Dac’ar fi ştiut aceasta s’ar fi făcut membru al partidului liberal, care timp de 34 ani n’a urcat cvota, pe când partidul independist urcă cvota deja a doua oară. Lengyel încheie susţiind că ministru-preşedinte Wekerle e aşa de viclean încât prin proiectata lui reformă a dărilor la Ungurilor tot ce trebue să dea Austriacilor în urma pactului. Sfârşim revista aceasta cu cuvinHOILITUNUL »GAZ. TRANS.« Björnson: — „Regele Sigurd“. — Trilogie dramatică. — Björnson (Björnsterne) născut in 8 Decemvre 1832 la Kvikne in Österdalen (Norvegia) — fiu de preot. A cercetat şcoalele medii şi reale la Molde, şi de la an. 1852, universitatea la „Cristiania“, unde şi-a început activitatea sa literară cu recenziuni şi schiţe de foileton. După ce a funcţionat ca director de teatru 2 ani în Bergen şi puţin şi în Copenhaga, a intrat la redacţiunea ziarului »Aftenbladet« în Cristiania. Din acest prim period al activităţii sale literare, e de amintit: „Smastikker“ (1860) care conţine 3 istorii poporale — norvegiane şi idile : »Synere — Solbakken« (1857) — »Arne« (1858) şi „Un flăcău june“ — cari i-au făcut renume mare, şi au fost traduse în 1. germană de K. Helms : — »Aus Norwegen Hochlande« (trei tom. ed. 1861). Asemenea în drame, compuse : »Halte Hulda« şi »Meldem-Slagene“ (1858) „Kong- Sverre« (1861) și Trilogia: „Sigurd Stenebe“ (1860). 1860—63 făcu escursiuni în Italia, Germania şi Francia în care timp scrise pe „Sigurd“ la Roma — (1860)... In a. 1865—67 luă asupră şi conducerea teatrului la Cristiania şi editase din a. 1866, foaia ilustrată: „Norsk folkeblad“. Din 1867 trăieşte mai mult în străinăte. în 1869 -72 a fost directorul Periodicului, ce esta în Copenhaga sub numirea: »For-Ide- Ogvirkelighed«. In 1875 se rentoarse la Norvegia. In anii din urmă agită mult pentru o Republică norvegiană, prin ce-şi atrage multă inimiciţie. Dela 1863 a căpătat de la stat, »o pensiune de poet!« A scris multe novele de mare valoare. Din cele nouă însemnăm : „Iernbanen-og-Kirkegarden“ (1866) „Fiskerjentem« (1868) „Brude Staaten“ (1872)... Dintre cele dramatice: »Maria Stuart i Skotland« (1864), „De Sy gifte“ (18>5) »Sigurd losalafar« (1873), »Redaktoren« (1875), „En Fallit“ (1875) în germ. : »Ein Fallissement«, »Köngen« (1877), »Leonarda« (1879), Un epos-romantic: „Arnijot Gelline“ (1876). Bucata „Ein Fallissement“ precum şi altele au fost mult apreciate de scena germană şi mult gustate de publicul german. Cele mai multe au și fost traduse în aceasta limbă, dar în limba română, nu știm să se fi ocupat cineva de acest poet mare al nordului celtic... —Sigurd Steneber — Sigurd, Regele — un tablou dramatic, în trilogie , — după coloritul ideilor, arată, că s’a născut sub ceriul dulce al Italiei. Björnson — a scris acest op dramatic in Roma la a. 1860. Sujet de epos, această lucrare — în fondul de idee şi creaţiune, comun la toate popoarele nord-vestului german aşa ca şi * Siegfried cornosul*: * Cântecul Nibelungilor› , ›Sigurd for sala for › Sigfried — vechiu germ.: *Sigufried» — din »Sigurd*, descendinţă verbală din iSigumund — progenitură« dela însuşi zăul »Odin« (Wodhan Dunarh-Odan.) Drama depos a lui Björnson »Regele Sigurd« ne prezintă dela început până în fine, un caracter de erou cu mari speranţe şi mereu în luptă. Ne presintă aci un fiu de rege — un surcel de viţă princiară şi care mereu s’a nizuit în viaţă, luptându-se pentru sceptrul Norvegiei... De unde această dramă plină de peripeţii, plină de drumuri pe mare şi pe uscat, plină de exiluri, refugiări şi naufragii — ce le-a înfruntat dar eroul nostru. După o pribegire de 18 ani în străinătate — şi aceasta numai ca să-şi câştige aliaţi şi noroc pentru scopul ce-l avea, să ajungă domn la tronul Norvegiei dimpreună cu fratele său , — întorcându-se, se luptă — odi, vrea să se lupte cu propria sa ţară. Şi’n urmă, după toate acestea, a văzut cu mare desperare şi resignare, că tot ce a e luptat în viaţă, nu l’a favorit — tot ceea ce a voit să câştige cu mare dor — a fost o «fantomă«. Percurgând în mod critic, această dramă-epos, vedem totuşi că «reflecţiunea„ balansează în parte prea viu şi multă pathetică«, care este condiţiunea necesară pentru reuşita unei drame pe scenă. Necsul, în multe episode şi scene, între causă şi efect, nu se perândează, nu este ţinut în mod logic-dramatic ca dees, la Shakespeare, la Schiller — şi mai mult ca la toţi, la Sofocle. Asemenea ,Concentraţiunea*, dramatică de loc şi de tâmp — mai mult apare ca o „Desconcentranţiune”. Cu toate acestea descrierea şi zugrăvirea fazelor ce se ţin de subiectul dramei — sunt de o importanţă mare şi în caracterul eroului se ascunde precum deoparte perfecţiune şi virtute, pe de altă parte slăbiciune şi greşeli — fatale. Varietate aceasta în caracterele mari! Şi aici, ca în ori şi care lucrare de artă şi epos — moartea are rolul său — ea trebuie să fie vertebra de care e incopciat trupul ; şi aici ea predomneşte destinul eroului în toată lucrarea, şi el, prin urmare are să lupte cu peripeţii, ce se părândă ; şi toate năsuinţele lui se sbat în luptă cu oamenii şi cu lumea. Sigurd, se prezintă ca pururea turmentat de un dor inimic, şi ca şi cuprins şi aprins de un oraclu, ce nu-i dă pace, şi-l chinueşte strigându-i şi desfântându-i, că el e sânge de rege. — Sigurd, o, Sigurd, el trebue să ajungă la domnie. Promiţând aceste, să percurgem puţin decursul dramei şi baremi în parte să dăm o icoană debilă în meritul acestei lucrări, concepută în sufletul unuia dintre cei mai mari poeţi din lume. I. 1) IngPrologul întitulat: Sluga lui Sigurd«, aflăm pe tânărul Sigurd în etate de 20 de ani, lângă altarul Statul »0/a/«, rugându-se şi tânguindu-se, cum el sânge de rege stă singur fără protecţiune, fără partid şi amici ori rude, — deşi el e un voinic şi erou al ţării sale; se tânguieşte în fine, că numele tatălui său îi este necunoscut. — — »Ajută-mi, Olaf! »Nu vezi, că fără rude, nu vezi tu că eu sunt. »Ca şi un ioc din noaptea Satului loantele caracteristice ale estremului incependist care a zis, că despre cvota I veche ordinară coaliţia nici n’a voit '*?■ audă, dar cvota nouă ea o votează cu ajutorul lui Dumnezeu ! Socialişti şi kossuthişti. Adunarea ce au ţinut Duminecă socialiştii, în cercul electoral Gyula, a somat pe deputatul cercului, Schillert, să dea seamă, ce atitudine va avea faţă de pact. Deputatul (kossuthist) a dat ascultare somaţiei şi a spus că este în contra ridicărei cvotei, dar va vota pactul. Supio este felicitat din toate cercurile influente din Croaţia, pentru vorbirea lui de Marţi. Lefurile oficerilor nu vor fi ridicate în anul ce vine, a declarat ministrul I de honvezi, motivând cu lipsa de bani. Din camera ungară. Drept întregire dăm mai jos, după protocolul stenografie, unele părţi din vorbirile rostite de cătră d-l deputat Dr. Vasile Lucaciu. In discursul său dela 30 Octomvrie fiind vorba de învăţarea limbei maghiare, oratorul a urmat aşa : V. Lucaciu. Prea on. Cameră! In chestia asta prea st. ministeriul de culte 1 ^Si-a luat de sârmă, rg fiilor poporului maghiar şi naţionalităţii maghiare le face dreptate strâmbă (Mişcare). Anume, este un fapt politic cunoscut, on cameră, că in ministeriile comune de estenne, de război şi de finanţe, apoi în ministeriul a latere, de honvezi, şi mai câte dicasterii înalte — în Budapesta ca şi în Viena — nu poate întră în funcţie nici o persoană care nu ştie nemţeşte — ce este obligat să ştie. (Sgomot.) Asta e fapt. Durere, fără de cunoştinţa limbei germane, nu putem obţinea aceste posturi, întreb însă, d. ministru de culte, care vrea să deschidă sărmanilor băieţi de români oficiile şi dicasteriile maghiare, acel d. ministru de ce nu deschide şi băieţilor de la Dobriţin, Kecskemét, Jászberény, oficiile tocmai pomenite, prin obligativitatea limbei geraiane? (Sgomot mare. Preşed. sună.) Zakariás 1. In Ungaria trebue să ştii ungureşte ! V. Lucaciu: Aş simţi multă fericire, dacă aş putea auzi un răspuns potrivit la acest argument. Eu nu sunt în contra, ca băieţii Românilor să înveţe ungureşte ; nu asta o escepţionez. Zakarias 1. Apoi de ce agitezi în contra ei! F. Lucaciu. Nu agitez în contra ei. (Sgomot). Preş. Vă rog să nu întrerupeţi necontenit pe orator, căci de nu, voi fi nevoit a spune cu numele pe aceia, F. Lucaciu. Da, vrem şi noi, să se dea ocazie fiecărui cetăţean al patriei, ca să înveţe ungureşte, dar pentru asta nu aceia e calea cea bună, pe care a fixat-o d-l ministru şi a cuprins’o în lege. Decât asta noi ştim o cale mult mai bună, mai practică şi mai sigură de rezultate. La budgetul cultelor îmi voi lua voe să o precizez, şi să desfăşur cum legea d-sale va da rezultatul tocmai contrar. In şedinţa de joi 31 Octombrie a camerei Dr. V. Lucaciu cerând cuvânt în chestie personală spre a răspunde la atacurile baronului Banffy, preşedintele l’a întrerupt declarând că numai cu învoirea camerei poate să se abată de la obiect. Lucaciu a cerut învoirea camerei, care i s’a şi dat. Apoi a continuat: V. Lucaciu. Mulţumesc din inimă on. Camere, de aceasta purtare cavalerească. S’auzim! S’auzim! Necontenit zgomot) Vin să declar, că cele spuse de Banffy despre persoana mea, nu sunt una cu realitatea, ci tocmai din potrivă. (Sgomot.) In rândul întâi am fost candidat la Lăpușul maghiar. Aci am arborat steagul maghiar, (sgomot) pe acel local unde ne adunaserăm. Cetele alegătorilor au fost conduse sub steaguri naţionale maghiare. (Din dreapta: Dar în Beiuş n’au fost steaguri naţionale!) Halász L. Vorbeşte de Beiuş! F. Lucaciu, întâi vorbesc despre Lăpuşul maghiar, apoi vine şi Beiuşul. (Sgomot mare. Strigăte: Ce-a fost în Beiuş!? S’auzim! S’auzim!) Mă rog, îmi pare foarte rău, că nu pot servi cu acele ziare maghiare — nu puteam şti că voi fi astăzi atacat — în cari ziare maghiare am cetit. — au spus-o