Gazeta Transilvaniei, iunie 1908 (Anul 71, nr. 120-142)

1908-06-10 / nr. 126

1REDACŢIUNEA, adimistraţi­ea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nebrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena la M. Dukes Nachf., Nux, Augent Gold & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Volber­­ger, Ekstein Bernat, Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körút). Preţul Inserţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 8­ a o serie 20 bani. I ANUL LXXI. Telefon: Nr. 226. GAZETA apare în fiecare zi Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 h­., pe trei luni 10 fr. N-rll de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din întru­şi din afară şi la d-nii colectori. Abonam­entul neutru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Braşov, Luni-Marţi 10 (23) Iunie, 1908. Cum motivează Saşii politica lor. Din fosta capitală a Ardealului, 18/VI a. c. Conlocuitorii noştri saşi în mod ciudat voiesc să esplice lumei cuge­tătoare mersul politicei lor, cu care duc neamul lor in gura leului ma­ghiarizător. Politicianii saşi se scuză cu frica de romanizare, ce este numai „Mumus“ nepotrivit ales pentru a se masca ţinuta deputaţilor saşi, cari nu voiesc a recunoaşte, că ei fac politică de căpătuială vremelnică, prin care se pregătesc a-şi aşterne resoluţia pentru maghiarizarea lor din egoism. Cine cunoaşte istoria poporului săsesc din Ardeal şi ştie, că oraşele lor Neumarkt, Strassburg, Thorenburg, Klausenburg şi Dees sunt pe deplin maghiarizate, ba în Cluj acuşi şi limba germană din biserica lutherană se cere a fi eliminată — trebue să con­­stateze făţăria nedeamnă în afirma­­ţiunile deputaţilor saşi, cum câ Ro­mânii ar fi periculoşi pentru existenţa poporului săsesc. Pentru o frică în­chipuită ei grăbesc a-şi săpa groapa proprie concedând paşii regimului întru contopirea naţionalităţilor în ca­zanul magharizmului. Nu au lipsă paşii a se apăra contra Românilor, cari niciodată nu au râvnit ai desnaţionaliza, şi dacă noi ne întărim economiceşte aceasta nu este periclu pentru Saşi, ci este un curs natural al vieţii popoarelor şi dacă Saşii nu mai au la spatele lor privilegiile breşlelor (ţehurilor) nu se plângă de desvoltarea elementului românesc desrobit din cătuşele con­juraţiei celor trei naţiuni în cele economice, deşi nu în cele politice. Saşii şi azi ţin la conjuraţia dela 1437 şi aceasta e baza purtării lor în politică şi numai pentru ochii lumei este prefacerea cu pericolul din partea Românilor. Egoismul lor nu se con­cede a primi sfaturile binevoitoare venite chiar dela fraţii lor din lumea­­ mare, ci sunt mai aplecaţi pentru mici favoruri — sfărimături din bo­gatul budget al ţărei — a-şi trada limba poporului cu gândul, că ei vor scăpa de curentul şovinist, însă acum în oara a unsprezecea încă nu voiesc a se desmeteci pe deplin. Trăiesc într’un oraş din Transil­vania între a cărui locuitori sunt şi Nemţi de confesia luterană. Aceşti Nemţi de 30 de ani încoace se ma­ghiarizează cu încetul şi deja azi ei în familiile lor vorbesc ungureşte şi numai confesia luterană îi mai deo­sebeşte de cătră ceilalţi maghiari. Saşii ar trebui să ştie că soţii lor dela 1437 azi au alţii aliaţ şi în politică numai întru atât mai numără Saşii încât ei se dau de toporişte la securea cu care să se doboare exis­tenţa popoarelor nemaghiare din a­­ceastă ţară. Desnaţionalizarea Saşilor va urma îndată ce s’ar putea frânge cerbicia Românilor în lupta ce se poartă pentru apărarea limbei lor — deci Saşii — circumspecţi — dacă mai sunt aşa — ar fi datori a sprijini lupta Românilor. „Videcat consules Saxoni“. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« ev: -v ■ -V' ■ v,\v \^\\v\\v\^\\x.\\^\\v\^\\^\\vv\^\n^,v\\^\\­v\\v\\x\\x.\\­v\\­v\\v\\^\\x.\\^\\^\\^\\­v\\v Congresul profesorilor de istorie. Impresii de Neptun. (4) — Urmare.— Magistralul discurs a fost urmat de o mică pauză, care a folosit-o profesorul de muzică de la liceu, să ne recreeze cu câtva piese, executate parte de orchestra, parte de corul liceului Elevii — deşi obo­siţi de aşteptarea lungă — au cântat co­rect şi cu voie şi ne-au procurat astfel la toţi câteva clipe drăguţe, cari nu ni se pot şterge uşori din minte.­­Ne-am concentrat apoi iară în amfi­teatru, unde am ascultat cu adevărată e­­vlavie admirabila cuvântare de încheiere a maestrului d-lui secretar, d-l ministru Ha­­ret a vorbit, cum numai d-sa ştie vorbi. Mulţumind profesorilor, ca şef al lor, le pune la inimă conlucrarea armonică în şcoală şi afară de şcoală. Arată, că profe­sorii trebue să aibă nu numai dorinţa, dară şi datoria de a ocupa în societate o treaptă cât mai înaltă, ca astfel să fie bunii diri­guitori ai spiritului public în ţară. Alăturea cu pressa, doreşte să se afirme şi corpul didactic în facerea de curente bune spre progresul neamului românesc. In fine de­clară, că voieşte ca prin faptele sale, să merite simpatia şi alipirea, arătată faţă de persoana d-sale. Sub impresia cea mai sărbătorească ne-am depărtat fiecare, ca gustând ceva şi pachetându-ne de plecare să ne revedem în ospitala casă a d-lui deputat Orleanu, boer de viţă. Ni s’a dat ocazie să vedem o casă boerească. Ne-a impus aranjamentul ele­gant, luxos, precum şi afabilitatea, ce ne-au arătat le gazdele casei. După o gustare la d-lor, ne-am luat rămas bun de la Galaţi, în­­dreptându-ne cei mai mulţi spre gară. In­­nainte de a părăsi oraşul, căutam să ne dăm seama de toate cele petrecute, să ne facem bilanţul. Drept spunând toţi am ră­mas prea mulţumiţi de rezultatele obţinute în genere; chiar protivnicii Galaţului, aceia, cari erau pentru congres la Iaşi, şi nu în­tr’un oraş de negustori, au trebuit să re­cunoască, că şi negustorii ştiu aprecia munca şcoalei, mai ales, când aceasta e condusă de un ministru, ca cel de azi. A­­veam regrete, că ne depărtăm de acest oraş ospital, dar ne mângâiam cu gândul, că ne ducem într’un focular de cultură ro­mânească. Eu, cu toată mulţumirea sufletească pentru învăţămintele trase dela congres, aveam ca o petricică pe inimă faptul, că cu toată petrecerea — de 2 zile — am văzut prea puţin din oraş, fiind ocupat tot tim­pul cu şedinţe congresuale. N’am­ văzut de pildă episcopia cu biserica catedrală, par­cul frumos al oraşului şi şcoala mare — cum am auzit — a institutului de călugă­riţe franceze, Notre Dame de Sion. Spu­neau colegii, cari s’au dus s’o vază, că e ca o fortăreaţă. Greu de cucerit!! La Iaşi. Calea am făcut’o noaptea, destul de caldă. In trenul nostru se afla ministrul nostru iubit, înconjurat de statul-major al şcoalei; noi profesorii aveam trei vagoane la dispoziţie, unul pentru dame, vre-o 10 la număr,’ bărbaţi vre-o 40. Timpul ne-a trecut prea iute, în glume şi diverse po­veşti — eram doară toţi urmaşi ai lui He’rodot, începeam a ne asemăna cu babele, voind fiecare deodată să’şi istorisească vr’o păţanie hazlie. Nu-mi pot uita de povestirea intere­santă a unu­i coleg, care ne făcea în mod mixt expozitiv —­euristic, cu mult haz că­lătoria lit Italia — la Roma-Neapol, — că­lătorie, aranjată de un celebru savant isto­ric, şi astfel mi e mirare, că numeroşii par­ticipanţi au îndurat cele mai mari neplă­ceri, şi norocoşi au fost scepticii, cari se aprovizionaseră cu bani de drum, căci abi­lul conducător doar dusese fraţi la fraţi, comandându-şi însuşi banchete.. D­e cât ne-a fost dat să vedem lumea externă, jare ne cuprindea pe toţi, şi aici, ca şi în Muntenia sămănăturile —grânele mai ales erau cu desăvârşire arse de soare, unde şi unde mai surâdeau porumburile. Şi mai tristă era înfăţişarea acestor locuri grămădite de lăcustele Rusiei; nu mai ştiai în ce ţară eşti! Intrăm , gara Iaşi, pri­mire oficială, văd faţa senină, surizândă de bucuria vederii fraţilor, a d-lui primar, a iubitului literar-academician N. Gane, mai observ câţiva cunoscuţi, între cari pe d-l profesor Stere, care mă recomandă d-lui coleg Cocuzu, un tip de vechi moldovean. După­ ce luăm cafeaua la splendidul liceu internat — cred, că cel dintâi din ţara românească, — ne împrăştiem. Unii, cari stau numai o zi, se duc la expoziţie, alţii, cari erau hotărâţi şi pentru ziua a II-a, ca buni creştini, ne îndreptăm spre metropolie. A fost lucrul cel mai înţelept : biserica metropoliei e o clădire impună­toare, aceasta mai ales în interior se vede; acesta pare mai­ mult în stil gotic, pe când exteriorul aduce cu stihii roman. Decoraţie frumoasă preste tot, dar la o parte zac moaştele sfintei Paraschiva. Acestea atrag mai mult credincioşii de rând, cari exta­ziaţi rămân uitaţi de sine în genunchi înaintea lor. Era sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena, lume multă şi­ aleasă; slujbă frumoasă, celebrată de un arhiereu, asistat de şase preoţi şi diaconi; tocmai se cetea sta evanghelie.­ La început nu ştiam de la jubileul „Gazetei“. Wad­lim Gilhof, (Maria-Eugensdorf lângă Viena), 21 iunie 1908. — Plin de admiraţiune faţă cu trecutul de 70 de ani al „Gazetei“ ne asociam din toată inima şi noi Românii din Waellischhof la tributul de recunoş­tinţă ce vi-l aduc azi fraţii noştri din din Ţara Bârsei. Dr. Marius Sturdza ; Teodor Ciurcu ; /. M. Doşiu ; /. Bărbulescu ; Nic. Vătăşan; Se­cula ; Dr. /?. Cioban ; Veturia şi Ion Lape-­­datu ; C. Prosteanu , A. Iuta, Dr. R. Vel­iciu Viena, 21 Iunie. (Telegramă a­­dresată d lui adv. Lengen, preşedin­tele comitetului aranjator al festivi­­­­tâţilor jubilare.) — Sărbătoriţi pe un iste un pericul pentru pace om­­ul Asupra acestei întrebări publică „Neue Freie Presse“ răspunsurile mai multor bărbaţi de frunte englezi. In introducere ziarul vienez zice intre altele : Întâlnirea monarhilor în Reval a deşteptat în unele ţări un sentiment de nelinişte. Anglia s’a apropiat mult de puterile dublei alianţe, Franţa şi Rusia, cari puteri au pentru desvol­tarea politică viitoare a Europei şi mai ales în Balcani o mare impor­tanţă. Marele imperiu britanic s’a reîn­tors iarăşi la principiul de a se a­­mesteca în raporturile puterilor con­tinentale. Anglia, Franţa şi Rusia pe o parte, Germania, Austro-Ungaria,“şi după litera tractatului şi Italia, pe b­ărbat însemnat,­nob­il în idei şi în fapte. Va rog esprimaţi-i sentimentele mele omagiale. M Nicolae Teclu. Blaşiu, 21 Iunie n. 1908. — Dragoste, gratitudine, admiraţie celui mai vechiu şi mai vrednic ziar ro­mânesc. Cu aceiaşi perseveranţă înainte. Aurel dato; Dr. Popp ; Augustin Coltor; Aurel Trifan; Dionisiu Trifan; Vasiliu Suciu, prefect; Garol Nagy ; Emil Olteanu ; Eugen Dion; Iacob Mureşianu; Otilia Mureşianu ; Ga­­vril Precup. TohanuLvechin, 20 iunie 1908.— In loc de cunună trecătoare pe mor­mântul amicului Traian H. Pop, ră­posat, trimit pentru fondul jubilar al „Gazetei“ 10 (zece) coroane. Moise Brumboiu, paroch. Vale, (lângă Sălişte) 20 Iunie 1908. — Alăturat vă trimit suma de 5 (cinci) coroane pentru fondul jubilar în amintirea iubitei mele soţii Mă­­riuţa născ. Stănilă. Constantin Tipurita, învăţător gr. or. altă parte. Aceasta schimbare a con­figuraţiei grupurilor puterilor e inso­ţită de nelinişte... Vom reveni. Mania de a maghiariza la dimensiuni din ce în ce mai înspăimântătoare. O do­vadă despre aceasta a dat de curând de­putatul Zakariás ales în Lăcuime şi lo­cuitor în Braşov. Protestând în cameră în contra unei dispoziţiuni a nouei legi pen­tru regularea stărilor sanitare în ţară. Prin această dispoziţie sunt admontaţi me­dicii de cerc din Ungaria să înveţe limba poporaţiunei în cercurile lor. Sau găsit chiar şi nişte deputaţi maghiari cari s’au împotrivit lui Zakarias zicând că umani­tatea cere ca medicul să poată cât de cât înţelege pe pacienţi. Strâns cu uşa Zaka­rias a spus că nu-i de lipsă să se ia o astfel de dispoziţie deoarece medicii de bună voie vor învăţa limba naţionalită­ţilor. Atunci deputatul ungur Czitary i-au replicat că pracsa dovedeşte tocmai con­trarul. Şovinistul nostru însă nu-i de ca­­pacitat. Lui e mai mult de limba maghiară decât de viaţa pacienţilor. Asta-i grava şovin­istă. Serbările jubilare din Bucovina. (Raport special al „Gaz. Trans.“) II. La oarele 11 s’a început în sala so­cietăţii filarmonice, marea şezătoare li­terară. După discursul preşedintelui Cor­­neanu, corul »Junimei« (condus tot de d-1 A. Morariu) a cântat: »Cântecul marina­rilor« de mult regretatul tânăr compozitor Forgaci. A urmat d-1 N. Iorga. E o datorie a oricărui profesor universitar să se bucure din toată inim­a de isbânzile colegilor săi.­­ Şi mai ales când e vorba de un caracter­­ firm, nepătatat cum e al d-lui Onciul, faţa I de care d-sa are stimă desăvârşită. Ca is- I toric vorbeşte despre alt istoric, care de­­ tânăr a avut curajul să păşească (dar cu­­ pietatea recerută) în faţa direcţiunii, pe­­ care d sa nu o putea aproba, representată I de un erou al gândirei româneşti, genialul Haşdeu —­­ astfel a pus bază istoriei critice. A învins ca David pe Goliat. (Îşi esprimă — aplaudat de întreaga sala — dorinţa ca şi d-sa — d-l Iorga — să-și vadă cât mai curând doborât pe Góliatul cu mult mai puternic în contra căruia se­­ luptă). Alt merit al d-lui Onciul, e c’a fost

Next