Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1908 (Anul 71, nr. 242-265)

1908-11-25 / nr. 260

Pagina 2, cauze străine de conştiinţa lor. Ei recu­nosc cu durerea în suflet şi cu lacrimile în ochi, că au căzut în păcate. Dar pentru aceste păcate răspunderea înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor cade asupra acelora, cari în calitate de şefi şi inspec­tori confesionali ai lor ar trebui să le fie mai ales în împrejurările critice de acum izvor de îndreptare şi încurajare. Nu ne vom mira deci de­­slăbiciunea învăţătorilor, câtă vreme vedem pe protopopii şi inspec­torii lor confesionali bătând cărări străine de interesele şcoalelor noastre, premergând ei înşişi cu cele mai triste exemple în pri­vinţa­ demnităţii, cu care reprezintă şi apără învăţământul confesional românesc. Pentru învăţători ca cei din protopopiatul Avrigului sau al Zerneştilor nu putem avea decât expresiuni de compătimire. Căci ar fi ridicol a aştepta de la ei să între în foc pentru mântuirea şcoalei confesionale, când vedem pe însuşi inspectorul confe­sional lucrând pentru nimicirea aceleia. Priveliştea greţoasă şi miraculoasă ce ni­ se desfăşură la Bran, Zârneşti, Dră­­guş, desfiinţarea şcoalelor noastre chiar cu concursul autorităţii bisericeşti în parohii atât de înfloritoare ne face să credem, că există un pact formal între autoritatea noastră bisericească şi între guvernul ţării pentru statificarea treptată şi succesivă a tuturor şcoalelor noastre confesionale. Dacă însă un asemenea pact nu există, atunci în activitatea celor 2 protopopi fără de păreche din comitatul Făgăraşului vedem un simptom îngrozitor de destrămare a organismului nostru bisericesc. In ambele cazuri pentru noi toţi şi mai ales pentru învăţătorii noştri situaţia e atât de încur­cată, încât nu se mai poate suporta. Ea reclamă o limpezire urgentă şi deplină. Spre scopul acesta credem că întrunirea unei anchete generale a învăţătorilor ar fi cel mai potrivit expedient! Censor. Din camera austriacă, in şedinţa de Vineri a camerei austriace Cehii radicali, spre a protesta contra proclamărei justiţiei sumare la Fraga, au cerut să se dea ime­diat citire unei interpelări. Preşedintele a declarat că interpelările vor fi cetite la sfârşitul şedinţei. Declaraţiunea aceasta a produs zgomot mare pe băncile Cehilor radicali, zgomot ce s’a reînoit când au in­trat miniştrii în sala de şedinţe. Camera a continuat apoi discuţiunea budgetului provizoriu. Spre finele şedinţii deputatul Kramar făcând o aluziune la faptul că de­putatul ceh radical Klofac a fost insultat într’un restaurant, a cerut protecţiune şi imunitate ,şi afară de parlament. Preşedin­tele a declarat, că regularea acestei afa­ceri aparţine primarului. Demonstraţiunile nu erau nicidecum îndreptate în contra naţiunii cehe ci numai în contra deputa­tului Klofac personal (Protestări din par­tea Cehilor). Şedinţa a fost ridicată în mij­locul unui mare tumult. In şedinţa de Sâmbătă Cehii radicali au înscenat din nou scene turbulente. Pre­şedintele Weisskirchner a fost primit cu strigăte de »Abzug«, iar unul dintre de­putaţii cehi a voit să se urce la tribuna presidială pentru a insulta pe preşedinte; a fost însă reţinut. Zgomotul a încetat deabia când a luat cuvântul dep. Modra­­cek, care a atacat cu vehemenţă guvernul pentru decretarea statariului în Praga, fă­când responsabil guvernul pentru toate urmările. In mijlocul unui mare zgomot, şedinţa a fost închisă. Desbaterea budgetului ministeriului de culte. — Din dieta ungară. — Desbaterea budgetului ministeriului de culte, care s’a început în şedinţa de joi a dietei, s’a terminat în şedinţa de Sâmbătă seara, votându-se acest budget atât în general cât şi în special. In decur­sul desbaterei au luat cuvântul deputaţii Dr. A. Vlad, Dr. V. Luca­ciu, Dr. I. Maniu, Dr. Şt. C. Pop şi V. Goldiş, a căror dis­cursuri energice şi demne le resumăm în următoarele : In şedinţa de joi seara dep. Dr. A. Vlad a supus unei critice severe budgetul­­le la ordinea zilei, care — zice oratorul — negligă cu totul cultura cetăţenilor nema­ghiari subordonându-o tendinţelor politice şi culturei rassei maghiare şi despoind na­ţionalităţile de drepturile, ce le sunt asi­gurate în lege. Art. de lege XLIV din a. 1868 pre­vede, că acolo, unde naţionalităţile locuesc în masse mai mari, instrucţia să se facă în limba maternă a locuitorilor respecti­vului ţinut. Legea aceasta însă nu e luată în samă. Dar la propunerea ministrului de culte s’au adus şi legi de acelea, cam­ GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 260-1908. desconsideră egala îndreptăţire a cetăţe­nilor din Ungaria. S’a adus de exemplu o lege, care cere ca acolo unde 50?» din pă­rinţii copiilor doresc instruirea în limba maghiară, acolo să se introducă exclusiv numai limba maghiară ca limbă de propu­nere. Va să zică de dragul alor 50 de pro­cente se neîndreptăţesc celelalte 50%­. Instrucţia poporului stă căm slab în Ungaria. Prea puţin se cheltueşte spre sco­pul acesta. Statul se îngrijeşte cu mult mai mult de şcoalele medii şi superioare, dovadă, că mai mult îi zac la inimă nece­sităţile claselor privilegiate, decât ale po­­porului. In această privinţă nici într’o ţară nu se observă o disproporţie aşa de mare, ca la noi. 1 milion 300.000 e numărul analfa­beţilor trecuţi de 24 de ani din Ungaria. Cauza principală a analfabetismului la noi e împrejurarea, că multe comune n’au şcoală de loc şi faptul, că poporul e să­rac, şi deci nu-şi poate trimite copiii la şcoală. Şcoalele de specialitate, industrie şi comerciu, încă sunt neglijate. Cea mai mare nedreptate li se face naţionalităţilor la do­tarea bisericilor. Biserica greco-orientală, românească, şi sârbească la un loc, pri­meşte la 2, zi două sute de mii de co­roane. Din suma aceasta cea românească, care numără 1.800.000 de suflete primeşte jumătate, adecă o sută de mii coroane, pe când biserica protestantă nici mai mult, nici mai puţin decât 3, zi trei milioane şi jumătate coroane. Biserica unitară, care abia numără cincizeci de mii de suflete, primeşte o sumă cu mult mai mare de la stat, decât cea gr. or. română, care e de 36­ ori mai mare. Oratorul întreabă apoi pe ministrul cultelor, pentru ce întârzie legea privitoare la întregirea salarelor preoţeşti. Spre a ilustra tendinţa de maghiari­zare a şcoalelor din partea guvernului, deputatul Vlad constată că aceasta poli­tică se urmăreşte şi la învăţarea reli­­giunei chiar şi în unele şcoale confesio­nale. Văzând acest spirit distructiv, în care e condus portofoliul ministrului de culte nu poate primi budgetul. Discursurile dep. Lucaciu, Dr. Maniu, St. Pop şi Goldiş le vom resuma în nu­mărul de mâne. Declaraţiunile d-lui Tittoni. Bată în resumat discursul ministrului de externe al Italiei, Tittoni, ţinut în şedinţa de Vi­neri a camerei deputaţilor din Roma . Ministrul Tritoni respinge înainte de toate acuzaţiunea de a fi declarat în dis­cursul său că nu dă importanţă inviolabi­lităţii tratatelor; a omis de a declara for­mal că nu sunt admisibile schimbări în tratatele internaţionale fără consimţămân­tul tuturor părţilor contractante, de­oare­ce a socotit de prisos de a mai spune a­­cest lucru fiind vorba de un principiu de drept comun. Austro-Ungaria preferind soluţiuni legale, cu consimţământul tuturor celor interesaţi, o soluţiune­ unilaterală a creat în Europa o situaţiune dificilă şi nesigură, care a tulburat adânc mediul nostru politic. Cu toate acestea d. Tittoni a recunoscut îndată oportunitatea unei conferinţe aflându-se în această privinţă de acord cu d. Iswolsky. Privitor la afirmaţiunea deputatului Barsilai, că Austria ar fi făgăduit cedarea, Trentinului cătră Italia, atunci când ar proceda la anexarea Bosniei şi că pretin­sul art. 8 din tratatul triplei alianţe ar a­­sigura o compensaţiune Italiei dacă Aus­tria ar modifica în profitul ei statul quo din Orient, ministrul declară că nu s’a discutat nici­odată cedarea Trentinului în negocierile pentru încheierea şi prenoirea triplicei. Există chiar declaraţiuni repetate explicite şi formale, contrarii ale guvernu­lui austro-ungar. Cât despre tratatul trip­lei alianţe argumentul este delicat de­oare­ce nu i­ se poate divulga cuprinsul fără consimţământul părţilor contractante. Insă asupra acestui punct a răspuns implicit d-lui Barzilai înainte de a se gândi cineva la anexarea Bosniei afirmând că, în afară de tratatul de la Berlin, interesele noastre în Macedonia şi în Albania erau garantate de către tripla alianţă. Din aceasta urmează că această ga­ranţie privea eventualitatea unor noui o­­cupaţiuni şi nu putea să se refere la ocu­­paţiunea Bosniei deja efectuată, şi aşa este în adevăr. Guvernul italian a susţinut în­totdeauna ca să nu i­ se aducă schim­bări statului quo în Orient, principiul na­ţionalităţilor tr­ebuind să prevaleze; a ară­tat în­totdeauna cea mai sinceră simpatie micelor state balcanice. Insă neputând să desfacă o situaţiune creată timp de 30 de ani în Bosnia şi Herţegovina cu consim­ţământul tuturor, şi al Italiei, ministrul .5 ’ s ' îşi exprimă simpatia sa cătră Serbia şi Muntenegru, însă adaugă că Italia a tre­buit să le spună ceea ce deja a spus Ru­siei, adecă că noi suntem dispuşi a desfă­şura în favoarea lor numai o acţiune di­plomatică şi prin urmare le-am sfătuit să nu se arunce cu uşurinţă în aventuri, tre­buind singure să supoarte urmările. De altfel Serbia şi Muntenegru trebue să-şi recunoască greşeala. Toate statele balca­nice în loc de a fi unite, s’au combătut în lupte fratricide, nedând ascultare consilii­lor sale desinteresate. Trebue deci acum să procedeze la o operă de reconstituire pentru viitor. Atunci când statele balcanice vor forma un mănunchiu compact, care să o­­pue o rezistenţă validă ori­cărui atentat la integritatea lor, poftele vor înceta, Ori­entul nu se va mai vedea ameninţat şi primejdia nu va mai fi continuă pentru pacea europeană. Printre statele balcanice ministrul pune şi pe Turcia, care a dat lumii un exemplu admirabil de o profundă revoluţiune, săvârşită în mod pacinic. Ita­lia a salutat cu simpatie noul regim. Noi avem mai mult decât ori­care alţii intere­sul de a vedea pe Turcia fericită şi pu­ternică. Acţiunea noastră de pace şi de progres, pe lângă statele balcanice con­cordă cu a celorlalte puteri, mai ales cu a Rusiei. Tuttoni zice, că s’a silit de a face mai intime raporturile cu Rusia: a­­propierea dintre Italia şi Rusia este azi un fapt îndeplinit şi nu va fi fără ur­mări însemnate în viitor. Ministrul anunţă că s’a pus de acord cu puterile cele mai direct interesate, pen­tru a asigura desăvârşirea repede a căei ferate Dunăre-Adriatica, de la care Serbia şi Muntenegru îşi aşteaptă independenţa lor economică. Negocierile urmează în mod foarte activ pentru ca să nu rămâie în Orient s­tuaţiuni hibride şi primejdioase şi pentru ca toate cestiunile să fie regu­late în mod definitiv, ne-am pus silinţa de a aduce un acord între Bulgaria şi Turcia şi între Grecia şi Turcia, căreia dorim a-i menifesta cele mai mari aten­ţiuni. Noi dam o mare însemnătate rapor­turilor noastre cu Turcia. Ministrul con­stată cu plăcere că noul regim a împrăş­tiat orice neînţelegere şi orice bănuială dintre Turcia şi Italia. Vorbind despre com­pensaţiunile, cami ar fi posibile în urma anexiunei, ministrul demonstrează însemnătatea pentru Italia a supresiunii art. 26 şi a modificărei arti­colului 29. D-l Tittoni se întreabă, dacă eveni­mentele trebuesc să schimbe atitudinea Italiei către statele aliate şi către naţiu­nile amice? Crede că trebue să perseverăm în politica de alianţă şi de amiciţii urmată până acum, deoarece aceasta este singura care corespunde cu interesele noastre, ca Italia să-şi poată face o alianţă cu Ger­mania şi cu Austro-Ungaria, căreia îi rămânem credincioşi, nu trebue să fie un obstacol amiciţiei tradiţionale cu Italia, celei reînoite cu Franţa şi acum de curând înţelegerii cu Rusia. Ministerul constată că pe când în străi­nătate Italia este privită cu simpatie, ca un element preţios pentru pacea şi echi­libru, în Italia câteva spirite neliniştite şi nerăbdătoare ne somează de a alege între alianţe şi amiciţii. Acestor somaţiuni mi­nistrul le opune un refuz categoric. Politica externă a guvernului este singura, care convine Italiei să o facă. Ministrul relevează legătura dintre poli­tica externă și cheltuielile militare și de­clară că fără îndoială trebue să se îngri­jească de armamente. Cine în adevăr do­rește o politică de pace, trebue să aprobe politica guvernului (aplauze prelungite.) In urmă primul minstrul Giolitti apără pe larg politica guvernului. Camera aprobă prin apel nominal, cu 297 de vo­turi contra 140, moţiunea propusă de d-l Fusinato aprobând politica externă a gu­vernului. Urmările financiare ale răsboiului. Vorbind iarăşi despre vijeliile ame­ninţătoare de răsboiu »Egyetertes« zice că cu toate raporturile liniştitoare din ur­mă temerile nu încetară şi par’că publicul mai mult decât de soartea armatei se inte­resează de crizele financiare şi economice ce le va cauza industriei şi comerciului nostru războiul. Suntem numai la început, mobilizarea încă nici nu s’a rânduit şi poate nici nu se va rândui şi monarchia deja a pierdut mai mult de o sută de mi­lioane, parte în efectiv, parte mijlocit în urma mişcărei de boicot în Turcia. Şi du­rere, Ungaria a suferit încă mai mari pier­deri decât Austria. Degeaba sunt toate desminţirile şi comunicatele liniştitoare, căci e neîndoios că mişcarea de boicot se extinde din ce în ce mai mult şi păgubeşte com­ereiul austriac ca şi cel ungar. »Exportul de zahar din Ungaria în Turcia a încetat cu totul«, continuă »E­­gyetertes«. A încetat şi exportul de făină, rafinăriile de petrol de la Orşova, Braşov şi Fiume au pierdut muşterii din Turcia, iar exportul nostru de producte de me­tal, de vin şi de maşini, scade. In urma aceasta sunt foarte păgubite şi societăţile de navigaţiune. Societatea de navigare pe Dunăre are cu 30% mai puţine venituri în toamna aceasta, decât în cea trecută. Corăbiile încărcate la Triest şi la Fiume nu pot fi descărcate la Salonic şi aceste pierd nu numai prin aceea, că trebue să ducă îndărăt mărfurile, ci şi prin aceea că nu pot să încarce mărfuri nouă în Tur­cia. De aci se vor naşte procese în massă ca urmare a boicotului. Dar în urma ace­stuia suntem în pericol să ne pierdem cu to­tul piaţa în Balcani. Italia, Belgia, Elveţia şi Anglia au umplut Balcanii de agenţi şi e pericol, că aceste ţări vor studia obice­iurile comerciului turcesc şi modul de pa­­chetare, care a cel mai însemnat pe pie­ţele turceşti, etc. încât nu vom mai putea recâştiga acele pieţe sau numai după cele mai mari jertfe. Arată apoi că mişcarea de boicot în Turcia stă pe o bază înaltă etică căci deşi Turcia nu are industrie mare şi e avizată la mărfurile noastre mai ieftine pentru că vin mai de aproape, totuşi preferă a cum­păra mărfurile mai scumpe italiene, ger­mane, franceze şi belgiene, deci aduce jertfe materiale. Aceasta dovedeşte o mare con­ştiinţă de sine şi putere naţională. Un e­­xem­plu: Fesurile roşii le cumpărau Turcii din Austria căci în Turcia se fabrică nu­mai fesurile albe pe care le folosesc nu­mai clasele cele mai de jos. După mişca­rea de boicot, fie­care Turc purta cu mân­drie un astfel de fes alb din materie proa­stă, iar fabrica de fesuri din Salonic în săptămânile din urmă a căpătat comande pentru 8000 de duzine de fesuri. Aşadară un mare ram de industrie austriacă e a­­proape de peiie. Adevărat că şi Turcia simte grav urm­ările mişcării de boicot. Scumpetea devine tot mai mare, tot mai simţitoare; preţul zahărului s’a urcat cu 20%, al hârtiei cu 10%, al cafelei, petro­­leului şi hârtiei de ţigarete cu 5°/0 şi cu toate acestea poporul turcesc le supoartă toate şi nici vorbă nu poate fi să dea în­dărăt mişcarea de boicot. Spune apoi, că după discursul lui Tittoni e neîndoios, că monarchia noastră nu mai poate conta la Italia şi se ocupă cu urmările rele ce le poate avea un răsboiu eventual pentru fi­nanţele statului nostru.­­ Beiuş. 4 Decemvrie n. Jubileul Maiestăţii Sale la Beiuş. — Ilustritatea Sa Preasfînţitul domn episcop Dr. Dimitrie Radu, aflându-se în afaceri şcolare şi bisericeşti de mai multă vreme la Beiuş, în 2 Decemvrie, ziua aniversării de 60 ani de domnie a Mar. Sale împăra­tului şi regelui apostolic, asistat fiind de întreg corpul profesoral, a servit pentru Majestatea Sa o înălţătoare slujbă archie­­rească. Biserica parohială gr. cat era tixită de tinerimea şcolară de la toate institutele româneşti de creştere şi învăţământ şi de un ales şi număros public românesc din loc, care de asemenea s’a grăbit să fie de faţă la acest rar şi sărbătoresc act. In decursul sfintei slujbe Prea Sfinţia Sa a dat ordul lectoratului profesorului Dr. C. Pavel şi teologului absolvent Paid Szilagyi. La sfârşitul slujbei s’a cântat Doxo­­logia cea mare, iar Ilustritatea Sa Episco­pul a înălţat rugăciuni cătră Părintele vieţii pentru viaţa, sănătatea şi îndelunga stăpânire a Majestăţii Sale terminând cu cuvintele: »Prea înălţatul şi prea lumina­tul împărat şi rege apostolic al nostru Francisc Iosif I întru mulţi ani să tră­iască !« Un sguduitor »să trăiască« izbucni din piepturile tinerelor odrasle ale neamu­­rului nostru şi ale distinsului public de faţă. Tot din acest prilej Ilustritatea Sa a trimis Maj. Sale o lungă depeşă de felici­tare, în care, după ce dă espresiune oma­­rului de nestrămutată fidelitate şi de cel mai profund devotament, atât în numele Preasfinţiei Sale, cât şi al clerului şi cre­dincioşilor din eparhia Orădană, imploară graţia împărătească şi regească asupra în­treg neamului românesc, cerând de la Dum­nezeu darul cel ceresc pentru prosperita­tea şi îndelunga viaţă a Majestăţii Sale spre binele şi­ fericirea tuturor popoarelor puse de Provedinţă sub sceptrul glorios al Habsburgilor. — (cp)

Next