Gazeta Transilvaniei, august 1909 (Anul 72, nr. 166-187)
1909-08-05 / nr. 169
Pagina 2: Adunări politice în Bucovina. Pe Joi şi Vineri 19 şi 20 Aug. n. sunt convocate două mari adunări publice româneşti în oraşele Suceava şi Rădăuţi. In ajunul acestor întruniri presidiul comitetului naţional român bucovinean a lansat următorul apel :I Români! De zeci de ani desbinările şi destrăbălarea dintre noi ne-au slăbit pe toţi, dela cel mai mare până la cel mai mic. Duşmanii neamului nostru au prins la putere, iar noi am pierdut multe din drepturile noastre. Cât rău s’a descărcat peste capurile noastre, totul a venit din pricina neînţelegerilor dintre noi. Ara fost vânduţi şi înşelaţi şi nu mai avem încredere unul în altul, pentru că , fiecare umblă de capul său. Am fost păs-t cuţi de toţi duşmanii noştri, pentru că n’am ţinut unul cu altul şi nu ne-am strâns rândurile, ca să trăim şi să ne apărăm ca un popor vrednic. Români! "• Sfatul fruntaşilor noştri, comitetul naţional, pe care l-aţi ales în toamna trecută să poarte cârma neamului, porneşte acuma la ţeară, pentru ca să vă strângă pe toţi în unire frăţească aşa cum trebuie să fie. Joi la 19 August va întră comitetul naţional în Suceava unde va ţinea la oarele 2 p. r. în grădina »Şcoalei Române« o mare adunare poporală publică. Vineri la 20 August tot la oarele 2 p. m. soseşte comitetul naţional la Rădăuţ şi va ţinea altă adunare poporală în grădina salei de tir. Să nu lipsească nici un singur suflet de Român de la acest sfat. Gândiţi că cinstea şi puterea noastră e în primejdie Veniţi să pornim o viaţă cu priinţă pentru toţi şi să punem temelia pentru norocul celor ce ne vin în urmă. Să ne ajute Dumnezeu ! Prezidiul comitetului naţional: Iancu cavaler de Flondor, preşedinte. Dionisie cav. de Bejan, vicepreşedinte. Dr. Aurel cav. de Ondiul, vicepreşedinte. Anuarele şcoalelor noastre. X. A XIII programă a şcoalei civile gr. cat. de fete din Velényes-Beiiş, aparţinătoare „Internatului Pavelian* de fetiţe a diecezei gr. cat. de Oradea-mare, pe anul şcolastic 1908--1909, redactată de Vasiliu Stefanica, directorul școlii, profesor p.prd. gimnazial. Belényes-Beiuș 1909. Prima pagină din acest anuar este închinată fondatorului internatului, episcopul Mihail Pavel (1827—1902), iar a doua patronului internatului, Dr. Demetriu Radu, episcopul diecezei gr. cat. de Oradea-mare. Şi de aci se încinge o conversaţie familiară între noi, care domină cupeul până la Sibiiu. Străinii tăceau chitic, ascultându ne. Mă gândiam pe trenul românânesc din Ţară, unde străinii tac ca peştele. Am atins diverse cestiuni sociale, comerciale, nimic politic. In fine ajungem la gara din Sibiiu; plouă d’abinele... D-l Oniţiu ne recomandă hotelul Hetzer ca mai ieftin şi pe motivul, că la »Împăratul Romani or« n’o să căpătăm odaie goală... La gară e multă lume; ne aruncăm repede, cu tot protestul unui perciunat, în omnibusul cel mai apropiat şi... hai la... »împăratul Romanilor«, unde ni se pune la dispoziţie singura odaie goală cu două paturi în etajul I, Nr. 4, preţul 7,20 cor. iar nu 2, 3, 5 cor. cum scrisese cineva de curând în »Minerva“ din Bucureşti. Odaia într’adevăr curată, dar a doua zi dimineaţa câteva ploşniţe (păduchi de lemn) se plimbau alene pe păreţi deasupra paturilor... Las’ că, fiind odaia spre stradă, sgomotul care ţinu până târziu şi se porni deodată cu zorile, nu ne lăsă să dormim aproape de loc. Am blăstămat soarta şi am repetat nu ştiu a câta oară hotărârea a nu mai sta în drum în odăi aşezate înspre străzi, şi peste tot în hoteluri, unde la porţi te întâmpină 2—3 la căi, adecă lichele!... Odaia Nr. 4 de la acest hotel e mai pipărată decât odăile la fel de din piaţa principală din Praga... După cafea repede traversarăm — fiindcă ploua mărunţele cu tramvaiul electric în sus şi în jos strada principală (Heltauer-Gasse) între gară şi grădina populară. Din norocire conducătorul tramvaiului o Român, care auzindu-ne vorbind româneşte şi cunoscându-ne că trebue să fim din România, cu mare plăcere esplică soţiei mele (care era în Sibiiu pentru prima oară) toate împrejurimile. Ne dăm jos la gară, în piaţa principală, în grădina populară, unde facem, pe ploaie, o mică plimbare. La întoarcere vizitam catedrala cea admirabilă, unde crâsnicul (care spune că el e de toate la catedrală)—până ce soţia mea recită în gând, într’un scaun, o rugăciune, mă duce în toate părţile şi-mi indică locul unde stă fiecare clasă socială (sic!): »Aci stau asesorii... aci profesorii... aci teologii... aci la urmă poporul... prostimea !« Şi fără să vreau, memoria îmi reproduse ideile dinCele două culturii ale d-lui Toislăuanu, pe care aveam să-l vedem îndată. Am văzut, am admirat şi ne-am închinat în această operă de artă românească şi apoi, mulţumind Ciceronului nostru, am plecat la Muzeul naţional şi la şcoala civilă de fetiţe. In grădina din faţa Muzeului naţional zărim un tânăr bursier din clasa Vili, dintr’un seminar din Bucureşti (bursierii se cunosc după uniformă). 11 invit să vină cu noi, la Muzeu. Muzeul naţional ca şi şcoala civilă de fete sunt situate la loc de frunte, în centrul Sibiiului, în grădina publică, unde e aşezat şi bustul lui Schiller. — Tot aci, conzistoriul arhidiecezan român a cumpărat, în taină, acu de curând palatul Hubermann, în pofida Saşilor cari, când dădură de veste se năcăjiră de moarte, că Valahii se vâră tot mai mult în inima Sibiiului, falnica metropolă a Sachsenlandului de odinioară şi reşedinţa universităţii săseşti. Muzeul naţional este o clădire cu două etaje, proporţională, simetrică, frumoasă, cu faţada în grădina publică... intrăm înăuntru, unde îndată ne întâmpină harnicul subsecretar, d-l Jumu, şi d-l lăslăuanu, iar mai pe urmă şi venerabilul prezident d-l Şuluiu care, deşi peste 80 de ani, are o înfăţişare dreaptă, aproape marţială, care şade bine staturei mijlocii, faţa simpatică, vorba afabilă şi energică, ca şi mersul şi mişcările; în fine întreaga persoană te cucereşte de la prima vizită. Fiind ocupat, d-l Şuluţiu, în afară de instituţie, puţin am putut conversa cu d-sa , dar plecând, iute ca un bărbat de 30 de ani, a recomandat d-lor Tăslăuanu şi Simu să ne dea toate lămuririle şi să ne arate ce-i de văzut, ceea ce se şi întâmplă, pe cât iartă timpul şi alte împrejurări... Şcoala civilă nu am putut-o vedea, fiindcă chiar atunci se făcea mare curăţire şi totul era deranjat. De aci am plecat la d-l luliu Bar- dossy, vechiu inspector şcolar în penziune. I D-lui Bardossy îi datoriam cu soţia mea; aceasta vizită mai bine de 10 ani, când, I mergând pentru afaceri personale, la Bu-curești, ne-a făcut onoarea a ne cerceta I mai adeseori. Acuma doriam să ne achităm și să ne scuzăm întârzierea, pentru I care îmi trăsese d-sa o meritata săpuneală... I Mare ne fu părerea de rău, că nu am găsit acasă, decât pe d-ra Bardossy, distinsa I pianistă şi absolventă a conservatorului din München. De onorabila familie Bardossy ne leagă în afară de omogenitatea ocupaţiilor şi profesiunei şcolare, şi faptul că două fiice ale noastre şi-au făcut împreună o parte din educaţia lor, în acelaş institut de fete la Mindelheim (Bavaria)... Apoi interesul cel viu ce-l poartă şcoalei româneşti şi astăzi d-l Bardossy, pe care învăţător, pe care bărbat de şcoală, ar putea să nu i-l facă prieten, stimător?! Am regretat, zic, că n’am avut plăcuta ocazie să-l vedem şi să putem discuta niţel împreună despre şcoalele noastre, cari cele mai multe, preste un an, sunt ameninţate în existenţa lor românească nu numai de GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 169.—1909 in partea primă a anuarului, »Raport despre şcoală« e publicat un scurt dar interesant studiu din domeniul igienei, despre tuberculoză, care atacă mai cu samă tineretul fraged. Urmează apoi regulele de ortografie ale »Academiei Române« şi planul cel nou regnicolar de învăţământ, edat de ministrul de culte şi instrucţiune, în care însă direcţiunea şcolară a intercalat şi limba română tot cu câte patru oare la săptămână, întocmai ca şi limba maghiară. Pe o extindere de 40 pagini se arată materialul predat în fiecare clasă, bucăţile de lectură şi temele scripturistice din limbi cât şi manualele folosite în şcoală. Corpul didactic al şcoalei a fost compus din: director, 7 profesoare, 1 profesor de desemn şi 2 catecheţi, pentru elevele de confesiunea gr. cat şi gr. crt. Dintre datele statistice extragem următoarele : In cele 4 clase au fost imatriculate cu totul 101 eleve, dintre cari au fost clasificate 87, cari toate au fost Românce. De confesiunea gr. cat. au fost 61 şi de cea gr. crt. 26. In ce priveşte progresul în general, au avut moralitate lăudabilă 58 eleve şi bună 29. Calculeminent au obţinut 13, foarte bun 20, bun 40, îndestulitor 13 şi neîndestulitor o elevă. Intre mijloacele de învăţământ se aminteşte biblioteca, care în anul acesta s’a sporit cu 46 opuri româneşti şi 13 în limba maghiară. Examenele publice s’au ţinut la aceasta şcoală în zilele de 17—22 Iunie n. iară în 22 Iunie n. s’a serbat încheierea anului şcolar, cu împărţirea premiilor şi a testimoniilor. In partea Il-a a anuarului se tractează despre internatul »Pavelian« de fetiţe, arătându-se activitatea din anul şcolastic 1908—1909. Personalul conducător şi educător al institutului stă sub jurisdicţiunea Ordinariatului diecezan gr, cat. de Oradea-mare şi constă din rectorul şi curatorul Alexandru Gera, archidiacon şi asesor consistorial, dintr’un spiritual şi medicul internatului, directoara Octavia Stolojan, 2 profesoare-prefecte, 1 profesoară, 2 învăţătoare-guvernante şi 2 ajutoare de guvernante, se arată apoi materialul propus în fiecare clasă din toate studiile. Ca în fiecare an aşa şi în acesta, internatul a aranjat mai multe festivităţi cu un program bogat. După înştiinţarea pentru anul şcolar viitor este publicat ordul de zi pentru elevele internatului şi conspectul despre clasificarea elevelor din internat, 100 la număr, cu care se încheie anuarul, cam început lumea să nu se prea încânte, — fie că e vorba de acei cu înclinaţii mai puţin isbitoare grija educatorilor în primul rând, e de a-i face pe toţi deo potrivă să capete disciplinarea voinţei. Pe aiurea, prin ţările bătrâne în cultură se întrebuinţează un alt mijloc în acest scop. Anume elevii de liceu sunt trimişi prin diferite părţi ale ţării, dacă nu chiar într’o ţară străină, unde pe timpul vacanţei celei mari se deprind mai ales pe tărâmul plăcut fiecăruia. Aceasta implică însă caractere quasi formate sau dacă nu voinţi disciplinate — fie prin orice mijloce ar fi. Ce te faci însă când este vorba să pui această cestiune în mijlocul unei societăţi stăpânite de eticheta marivistului ?« Bieţii părinţi, nu prea culţi, nici prea stăpâniţi de gânduri grozave cu privire la odraslele lor, vor admira succesul de o zi, dacă nu trufia de o clipă a cutăruia sau cutăruia adus în lumină prin cine ştie ce îmbrânare de împrejurări... »Asta-i cariera ce trebue să i-o dăm copilului nostru!« exclamă fericitul părinte, care şi-a şi atârnat o sabie de mijlocelul copilului sau l-a şi văzut stăpân pe douăzeci de sonde ce aruncă ţiţei la 50 m. în văzduh. Ce să mai zici de dictonul acela vechi, ce mai dăinuie la noi... »militar sau popă să-l faci...« decât că în el se întrupează toată lipsa de educaţie familiară în care încă orbecăim! Nu-i vorbă de puţinele familii, în care educaţia copiilor e îngrijită după »ultimele metode moderne« apl cate »trauten Betty« sau »M-lle Odelle!« Şi de asemenea nu e vorba nici de acele şi mai puţine familii, în care părinţii sunt oameni ce cugetă serios la educaţia copiilor şi fac cum pot mai sistematic. E vorba de marele, infinitul număr de familii, de acei oameni săraci, care calculează grămăjoarele de bani mai uşor agonisite de scumpii lor copilaşi! Cine sa stea să mai observe în asemeni familii anume înclinaţii naturale ale copilului — vre-o grozavă putere spre acţiune — manifestată într’un fel sau într’ altul, sau o pornire nu mai puţin firească spre contemplare, spre acel sugestiv fel de a observa şi vedea tot din jurul lor ce te face să cugeţi la firi contemplative din care pot eşi scriitorii şi artiştii de mâne. Dar cine să observe aceasta! Părinţii arareori de înţeleg aceasta. De cele mai multe ori o pornire fatală a copilului îl scapă de calculul tuturor planurilor înjghebate în jurul lui, dar se întâmplă şi cazul când copilul prea stăpânit de părinţi ajunge să facă ceva, să îmbrăţişeze o carieră, pentru care nu are nici un fel de chemare. Ce triste sunt aceste naufragii în viaţă! Căci sunt adevărat nimiciri sufleteşti aceste deşteptări de conştiinţă prea târzie. Vede omul, simte că avea pentru altceva înclinaţie... A sfârşit studiile, a intrat într’o carieră de care-i străin cu totul..., e adevărat şi el n’are nimic de negustor sau de palavragiu în el, şi-i nenorocit. De această nenorocire a carierei rău alese trebue se fie preocupaţi — toţi cei ce cugetă la binele viitoarei societăţi. » Secolul.« Alegerea unei carieri între multele cestiuni ce preocupă pe toţi pedagogii moderni e şi aceea a mijlocului celui mai uşor de a observa înclinaţiile fireşti ale elevilor şi deci cam în ce direcţie ar putea fiecare din ei să aducă foloase semenilor. Cestiunea aceasta mult desbătută a alegerei unei cariere departe de a face pe cineva să gândească la succesele aparente ale copiilor — seria de premii şi distincţii câştigate pe toate linia — trebue mai mult să deschidă ochii educatorului asupra felului în care sunt obţinute distincţiile. Fie că e vorba de înclinaţii fireşti, cari, lucru ştiut, nu sunt prea manifestate decât la acei »copii minune«, de care a Inaugurarea teatrului Davila. Sâmbătă s’a făcut în noul foyer al teatrului »Liric« din București inaugurarea »Companiei dramatice Davila«. După o scurtă rugăciune, în care preotul Abramescu dela biserica Brezoianu a dat binecuvântarea noului teatru, d-l Alexandru Davila, directorul companiei dramatice, a rostit o interesantă cuvântare. D-sa spune că noul teatru nu e un produs al vreunui capriciu, ci e isvorât din însăşi necesitatea vremurilor. Evoluţia gustului artistic la noi şi mai ales acel eclectism atât de accentuat la poporul românesc ne indică, spune d-l Davila, cum trebue alcătuit repertoriul. Nu vom fi robii nici unei şcoli, nici unei bisericuţe dramatice. Vom căuta să jucăm tot ce va fi mai de seamă în domeniul artei dramatice, indiferent de unde ne vine acea operă şi nu vom avea alt gând decât să dăm publicului teatru serios. »Nu înţelegem ca întreprinderea noastră —zice d-l Davila — să fie o luptă contra Teatrului Naţional, ci din potrivă, voim să mergem mână în mână cu trunchiul, de la care ne-am desprins,slujind deopotrivă arta dramatică«. D-sa adaogă că va sprijini orice manifestare dramatică românească serioasă, căci înainte de toate teatrul său e un teatru românesc, îşi arată încrederea pe care o are în tovarăşii săi de luptă, lupta pentru triumful artei şi termină spunând că e sigur că va face teatru bun şi serios. La această credinţă îl obligă numele acelora cari s’au grupat în jurul său. Cuvintele d-lui Davila au fost viu aplaudate. Au răspuns d-nii Emil Nicolau publicist, în numele autorilor dramatici , d-l Emil D. Fagure, ziarist, în numele presei şi d-l Petru Liciu, secietar al Teatrului Naţional. D-l Liciu salută noul teatru urând din partea colegilor săi isbândă foştilor camarazi, actualmente grupaţi în jurul d-lui Davila. Inaugurarea s-a terminat la oarele 12 luni. după ce asistenţa a vizitat noile instalaţii ale teatrului Line. Dela gimnaziul rom. gr. or. din Brad. Înştiinţare pentru începerea an. şcolar 1909/10. Anul şcolar 1909/10 se începe la 1 Septembrie v. 1909. Părinţii, cari doresc a-şi da copiii la acest institut, sunt poftiţi a se prezenta cu fii sau ficele lor în cancelaria direcţiunii gimnaziale la 1—3 Septembrie v.1909 spre înmatriculare. Şcolari cari se înmatriculează pentru prima dată la gimnaziu, ori la şcoala primară, împreunată cu aceasta, vor aduce testimoniu şcolar, extras de botez şi certificat de revaccare Testimoniul şcoar de pe clasa precedentă îl vor prezenta toţi şcolarii, cari au absolvat clasa precedentă în institutul nostru. Examenele de corigenţă se vor ţ nea la 10/29 August a. c. cu şcolarii, cari absoarvă cl. IV aimn., precum şi cu cei cari vreau să continue altundeva: ceilalţi vor fi examinaţi la 31 August v. a. c. Cei ce se vor rezenta mai târziu, vor trebui să dovedească cauza întârzierii. In clasa 1 gimnazială seuimesc numai școlari cari au împlinit anul al nouălea, dar n’au trecut peste al doisprezecelea.