Gazeta Transilvaniei, august 1909 (Anul 72, nr. 166-187)

1909-08-05 / nr. 169

Pagina 2: Adunări politice în Bucovina. Pe Joi şi Vineri 19 şi 20 Aug. n. sunt convocate două mari adunări publice româneşti în oraşele Suceava şi Rădăuţi. In ajunul acestor întruniri presidiul comi­tetului naţional român bucovinean a lan­sat următorul apel :I Români! De zeci de ani desbinările şi destră­bălarea dintre noi ne-au slăbit pe toţi, dela cel mai mare până la cel mai mic. Duş­manii neamului nostru au prins la putere, iar noi am pierdut multe din drepturile noastre. Cât rău s’a descărcat peste capurile noastre, totul a venit din pricina neînţe­legerilor dintre noi. Ara fost vânduţi şi înşelaţi şi nu mai avem încredere unul în altul, pentru­ că , fiecare umblă de capul său. Am fost păs-t cuţi de toţi duşmanii noştri, pentru­ că­­ n’am ţinut unul cu altul şi nu ne-am strâns rândurile, ca să trăim şi să ne apărăm ca un popor vrednic. Români! "• Sfatul fruntaşilor noştri, comitetul naţional, pe care l-aţi ales în toamna tre­cută să poarte cârma neamului, porneşte acuma la ţeară, pentru ca să vă strângă pe toţi în unire frăţească aşa cum trebuie să fie. Joi la 19 August va întră comitetul naţional în Suceava unde va ţinea la oa­rele 2 p. r­. în grădina »Şcoalei Române« o mare adunare poporală publică. Vineri la 20 August tot la oarele 2 p. m. soseşte comitetul naţional la Rădăuţ şi va ţinea altă adunare poporală în gră­dina salei de tir. Să nu lipsească nici un singur suflet de Român de la acest sfat. Gândiţi că cin­stea şi puterea noastră e în primejdie­ Veniţi să pornim o viaţă cu priinţă pen­tru toţi şi să punem temelia pentru noro­cul celor ce ne vin în urmă. Să ne ajute Dumnezeu ! Prezidiul comitetului naţional: Iancu cavaler de Flondor, preşedinte. Dionisie cav. de Bejan, vicepreşedinte. Dr. Aurel cav. de Ondiul, vicepreşedinte. Anuarele şcoalelor noastre. X. A XIII programă a şcoalei civile gr. cat. de fete din Velényes-Beiiş, aparţină­toare „Internatului Pavelian* de fetiţe a diecezei gr. cat. de Oradea-mare, pe anul şcolastic 1908--1909, redactată de Vasiliu Stefanica, directorul școlii, profesor p.prd. gimnazial. Belényes-Beiuș 1909. Prima pagină din acest anuar este închinată fondatorului internatului, episco­pul Mihail Pavel (1827—1902), iar a doua patronului internatului, Dr. Demetriu Radu, episcopul diecezei gr. cat. de Oradea-mare. Şi de aci se încinge o conversaţie fa­miliară între noi, care domină cupeul până la Sibiiu. Străinii tăceau chitic, as­­cultându ne. Mă gândiam pe trenul româ­­nânesc din Ţară, unde străinii tac ca peştele. Am atins diverse cestiuni sociale, comer­ciale, nimic politic. In fine ajungem la gara din Sibiiu; plouă d’abinele... D-l Oniţiu ne recomandă hotelul Hetzer ca mai ieftin şi pe motivul, că la »Împăratul Romani or« n’o să căpătăm odaie goală... La gară e multă lume; ne aruncăm repede, cu tot protestul unui perciunat, în omnibusul cel mai apropiat şi... hai la... »împăratul Romanilor«, unde ni­ se pune la dispoziţie singura odaie goală cu două paturi în etajul I, Nr. 4, preţul 7,20 cor. iar nu 2, 3, 5 cor. cum scrisese cineva de curând în »Minerva“ din Bucureşti. Odaia într’adevăr curată, dar a doua zi dimineaţa câteva ploşniţe (păduchi de lemn) se plim­bau a­lene pe păreţi deasupra paturilor... Las’ că, fiind odaia spre stradă, sgomotul care ţinu­ până târziu şi se porni deodată cu zorile, nu ne lăsă să dormim­ aproape de loc. Am blăstămat soarta şi am repe­tat nu ştiu a câta oară hotărârea a nu mai sta în drum în odăi aşezate în­spre străzi, şi peste tot în hoteluri, unde la porţi te întâmpină 2—3 la căi, adecă lichele!... Odaia Nr. 4 de la acest hotel e mai pipă­rată decât odăile la fel d­­e­ din piaţa prin­cipală din Praga... După cafea repede traversarăm — fiindcă ploua mărunţel­e cu tramvaiul electric în sus şi în jos strada principală (Heltauer-Gasse) între gară şi grădina po­pulară. Din norocire conducătorul tram­vaiului o Român, care auzindu-ne vorbind româneşte şi cunoscându-ne că trebue să fim din România, cu mare plăcere esplică soţiei mele (care era în Sibiiu pentru prima oară) toate împrejurimile. Ne dăm jos la gară, în piaţa princi­pală, în grădina populară, unde facem, pe ploaie, o mică plimbare. La întoarcere vi­zitam catedrala cea admirabilă, unde crâs­­nicul (care spune că el e de toate la ca­tedrală)—până ce soţia mea recită în gând, într’un scaun, o rugăciune, mă duce în toate părţile şi-mi indică locul unde stă fiecare clasă socială (sic!): »Aci stau ase­sorii... aci profesorii... aci teologii... aci la urmă poporul... prostimea !« Şi fără să vreau, memoria îmi reproduse ideile din­­Cele două culturii ale d-lui Toislăuanu, pe care aveam să-l vedem îndată. Am văzut, am admirat şi ne-am în­chinat în această operă de artă românească şi apoi, mulţumind Ciceronului nostru, am plecat la Muzeul naţional şi la şcoala ci­vilă de fetiţe. In grădina din faţa Muzeului naţio­nal zărim un tânăr bursier din clasa Vili, dintr’un seminar din Bucureşti (bursierii se cunosc după uniformă). 11 invit să vină cu noi, la Muzeu. Muzeul naţional ca şi şcoala civilă de fete sunt situate la loc de frunte, în centrul Sibiiului, în grădina publică, unde e aşezat şi bustul lui Schiller. — Tot aci, conzistoriul arhidiecezan român a cumpă­rat, în taină, acu de curând palatul Huber­­mann, în pofida Saşilor cari, când dădură de veste se năcăjiră de moarte, că Valahii se vâră tot mai mult în inima Sibiiului, falnica metropolă a Sachsenlandului de odinioară şi reşedinţa universităţii săseşti. Muzeul naţional este o clădire cu două etaje, proporţională, simetrică, frumoasă, cu faţada în grădina publică... intrăm înă­untru, unde îndată ne întâmpină harnicul subsecretar, d-l Ju­mu, şi d-l lăslăuanu, iar mai pe urmă şi venerabilul prezident d-l Şulu­iu care, deşi peste 80 de ani, are o înfăţişare dreaptă, aproape marţială, care şade bine staturei mijlocii, faţa simpatică, vorba afabilă şi energică, ca şi mersul şi mişcările; în fine întreaga persoană te cu­cereşte de la prima vizită. Fiind ocupat, d-l Şuluţiu, în afară de instituţie, puţin am putut conversa cu d-sa , dar plecând, iute ca un bărbat de 30 de ani, a recomandat d-lor Tăslăuanu şi Simu să ne dea toate lă­muririle şi să ne arate ce-i de văzut, ceea ce se şi întâmplă, pe cât iartă tim­pul şi alte împrejurări... Şcoala civilă nu am putut-o vedea, fiindcă chiar atunci se făcea mare curăţire şi totul era deranjat. De aci am plecat la d-l luliu Bar-­­ dossy, vechiu inspector şcolar în penziune. I D-lui Bardossy îi datoriam cu soţia mea;­­ aceasta vizită mai bine de 10 ani, când, I mergând pentru afaceri personale, la Bu-­­­curești, ne-a făcut onoarea a ne cerceta I mai adese­ori. Acuma doriam să ne achi­­­­tăm și să ne scuzăm întârzierea, pentru I care îmi trăsese d-sa o meritata săpuneală... I Mare ne fu părerea de rău, că nu am gă­­­­sit acasă, decât pe d-ra Bardossy, distinsa I pianistă şi absolventă a conservatorului din München. De onorabila familie Bar­­dossy ne leagă în afară de omogenitatea ocupaţiilor şi profesiunei şcolare, şi faptul că două fiice ale noastre şi-au făcut îm­preună o parte din educaţia lor, în acelaş institut de fete la Mindelheim (Bavaria)... Apoi interesul cel viu ce-l poartă şcoalei româneşti şi astăzi d-l Bardossy, pe care învăţător, pe care bărbat de şcoală, ar pu­tea să nu i-l facă prieten, stimător?! Am regretat, zic, că n’am avut plăcuta ocazie să-l vedem şi să putem discuta niţel îm­preună despre şcoalele noastre, cari cele mai multe, preste un an, sunt ameninţate în existenţa lor românească nu numai de GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 169.—1909 in partea primă a anuarului, »Raport despre şcoală« e publicat un scurt dar in­teresant studiu din domeniul igienei, des­pre tuberculoză, care atacă mai cu samă tineretul fraged. Urmează apoi regulele de ortografie ale »Academiei Române« şi pla­nul cel nou regnicolar de învăţământ, edat de ministrul de culte şi instrucţiune, în care însă direcţiunea şcolară a interca­lat şi limba română tot cu câte patru oare la săptămână, întocmai ca şi limba maghiară. Pe o extindere de 40 pagini se a­­rată materialul predat în fiecare clasă, bu­căţile de lectură şi temele scripturistice din limbi cât şi manualele folosite în şcoală. Corpul didactic al şcoalei a fost com­pus din: director, 7 profesoare, 1 profe­sor de desemn şi 2 catecheţi, pentru ele­vele de confesiunea gr. cat şi gr. crt. Dintre datele statistice extragem urmă­toarele : In cele 4 clase au fost imatricu­­late cu totul 101 eleve, dintre cari au fost clasificate 87, cari toate au fost Românce. De confesiunea gr. cat. au fost 61 şi de cea gr. crt. 26. In ce priveşte progresul în general, au avut moralitate lăudabilă 58 eleve şi bună 29. Calcul­­eminent au obţinut 13, foarte bun 20, bun 40, îndes­­tulitor 13 şi neîndestulitor o elevă. Intre mijloacele de învăţământ se a­­minteşte biblioteca, care în anul acesta s’a sporit cu 46 opuri româneşti şi 13 în limba maghiară. Examenele publice s’au ţinut la acea­sta şcoală în zilele de 17—22 Iunie n. iară în 22 Iunie n. s’a serbat încheierea anului şco­lar, cu împărţirea premiilor şi a testimo­niilor. In partea Il-a a anuarului se trac­tează despre internatul »Pavelian« de fe­tiţe, arătându-se activitatea din anul şco­lastic 1908—1909. Personalul conducător şi educător al institutului stă sub juris­­dicţiunea Ordinariatului diecezan gr, cat. de Oradea-mare şi constă din rectorul şi curatorul Alexandru Gera, archidiacon şi asesor consistorial, dintr’un spiritual şi medicul internatului, directoara Oc­tavia Stolojan, 2 profesoare-prefecte, 1 profe­soară, 2 învăţătoare-guvernante şi 2 aju­toare de guvernante, se arată apoi mate­rialul propus în fiecare clasă din toate studiile. Ca în fiecare an aşa şi în acesta, in­ternatul a aranjat mai multe festivităţi cu un program bogat. După înştiinţarea pentru anul şcolar viitor este publicat ordul de zi pentru ele­vele internatului şi conspectul despre cla­sificarea elevelor din internat, 100 la nu­măr, cu care se încheie anuarul, cam început lumea să nu se prea încânte, — fie că e vorba de acei cu înclinaţii mai puţin isbitoare grija educatorilor în primul rând, e de a-i face pe toţi de­o potrivă să capete disciplinarea voinţei. Pe aiurea, prin ţările bătrâne în cul­tură se întrebuinţează un alt mijloc în a­­cest scop. Anume elevii de liceu sunt tri­mişi prin diferite părţi ale ţării, dacă nu chiar într’o ţară străină, unde pe timpul vacanţei celei mari se deprind mai ales pe tărâmul plăcut fiecăruia. Aceasta implică însă caractere quasi formate sau dacă nu voinţi disciplinate — fie prin ori­ce mijloce ar fi. Ce te faci însă când este vorba să pui această cestiune în mijlocul unei so­cietăţi stăpânite de eticheta marivistului ?« Bieţii părinţi, nu prea culţi, nici prea stăpâniţi de gânduri grozave cu privire la odraslele lor, vor admira succesul de o zi, dacă nu trufia de o clipă a cutăruia sau cutăruia adus în lumină prin cine ştie ce îmbrânare de împrejurări... »Asta-i cariera ce trebue să i-o dăm copilului nostru!« exclamă fericitul părinte, care şi-a şi atârnat o sabie de mijlocelul copilului sau l-a şi văzut stăpân pe două­zeci de sonde ce aruncă ţiţei la 50 m. în văzduh. Ce să mai zici de dictonul acela vechi, ce mai dăinuie la noi... »militar sau popă să-l faci...« decât că în el se întru­pează toată lipsa de educaţie familiară în care încă orbecăim! Nu-i vorbă de puţinele familii, în ca­re educaţia copiilor e îngrijită după »ulti­mele metode moderne« apl cate »trauten Betty« sau »M-lle Odelle!« Şi de asemenea nu e vorba nici de acele şi mai puţine fa­milii, în care părinţii sunt oameni ce cu­getă serios la educaţia copiilor şi fac cum pot mai sistematic. E vorba de marele, infinitul număr de familii, de acei oameni săraci, care cal­culează grămăjoarele de bani mai uşor agonisite de scumpii lor copilaşi! Cine sa stea să mai observe în ase­meni familii anume înclinaţii naturale ale copilului — vre-o grozavă putere spre ac­ţiune — manifestată într’un fel sau într’ altul, sau o pornire nu mai puţin firească spre contemplare, spre acel sugestiv fel de a observa şi vedea tot din jurul lor ce te face să cugeţi la firi contemplative din care pot eşi scriitorii şi artiştii de mâne. Dar cine să observe aceasta! Părinţii arareori de înţeleg aceasta. De cele mai multe ori o pornire fatală a copilului îl scapă de calculul tuturor planurilor în­jghebate în jurul lui, dar se întâmplă şi cazul când copilul prea stăpânit de părinţi ajunge să facă ceva, să îmbrăţişeze o ca­rieră, pentru care nu are nici un fel de chemare. Ce triste sunt aceste naufragii în viaţă! Căci sunt adevărat nimiciri sufle­teşti aceste deşteptări de conştiinţă prea târzie. Vede omul, simte că avea pentru altceva înclinaţie... A sfârşit studiile, a in­trat într’o carieră de car­e-i străin cu to­tul..., e adevărat şi el n’are nimic de ne­gustor sau de palavragiu în el, şi-i neno­rocit. De această nenorocire a carierei rău alese trebue se fie preocupaţi — toţi cei ce cugetă la binele viitoarei societăţi. » Secolul.« Alegerea unei carieri între multele cestiuni ce preocupă pe toţi pedagogii moderni e şi aceea a mijlocului celui mai uşor de a observa înclinaţiile fireşti ale elevilor şi deci cam în ce direcţie ar putea fiecare din ei să aducă foloase semenilor. Cestiunea aceasta mult desbătută a alegerei unei cariere departe de a face pe cineva să gândească la succesele aparente ale copiilor — seria de premii şi distincţii câştigate pe toate linia — trebue mai mult să deschidă ochii educatorului asupra felului în care sunt obţinute distincţiile. Fie că e vorba de înclinaţii fireşti, cari, lucru ştiut, nu sunt prea manifestate decât la acei »copii minune«, de care a Inaugurarea teatrului Davila. Sâmbătă s’a făcut în noul foyer al teatrului »Liric« din București inaugurarea »Companiei dramatice Davila«. După o scurtă rugăciune, în care preotul Abramescu dela biserica Brezoianu a dat binecuvântarea noului teatru, d-l Alexandru Davila, directorul companiei dramatice, a rostit o interesantă cuvântare. D-sa spune că noul teatru nu e un produs al vre­unui capriciu, ci e isvorât din însăşi necesitatea vremurilor. Evoluţia gustului artistic la noi şi mai ales acel eclectism atât de accentuat la poporul românesc ne indică, spune d-l Davila, cum trebue alcătuit repertoriul. Nu vom fi robii nici unei şcoli, nici unei bisericuţe dramatice. Vom căuta să jucăm tot ce va fi mai de seamă în domeniul artei dramatice, indiferent de unde­ ne vine acea operă şi nu vom avea alt gând decât să dăm publicului teatru serios. »Nu înţelegem ca întreprinderea noastră —zice d-l Davila — să fie o luptă contra Teatrului Naţional, ci din potrivă, voim să mergem mână în mână cu trun­chiul, de la care ne-am desprins,slujind deo­potrivă arta dramatică«. D-sa adaogă că va sprijini orice ma­nifestare dramatică românească serioasă, căci înainte de toate teatrul său e un teatru românesc, îşi arată încrederea pe care o are în tovarăşii săi de luptă, lupta pentru trium­ful artei şi termină spunând că e sigur că va face teatru bun şi serios. La această credinţă îl obligă numele acelora cari s’au grupat în jurul său. Cuvintele d-lui Davila au fost viu aplaudate. Au răspuns d-nii Emil Nicolau pu­blicist, în numele autorilor dramatici , d-l Emil D. Fagure, ziarist, în numele presei şi d-l Petru Liciu, secietar al Teatrului Naţional. D-l Liciu salută noul teatru urând din partea colegilor săi isbândă foş­tilor camarazi, actualmente grupaţi în jurul d-lui Davila. Inaugurarea s-a ter­minat la oarele 12 luni. după ce asistenţa a vizitat noile instalaţii ale teatrului Line. Dela gimnaziul rom. gr. or. din Brad. Înştiinţare pentru începerea an. şcolar 1909/10. Anul şcolar 1909/10 se începe la 1 Septembrie v. 1909. Părinţii, cari doresc a-şi da copiii la acest institut, sunt poftiţi a se prezenta cu fii sau ficele lor în cancelaria direcţiu­nii gimnazi­ale la 1—3 Septembrie v­.1909 spre înmatriculare. Şcolari cari se înma­triculează pentru prima dată la gimnaziu, ori la şcoala primară, împreunată cu a­­ceasta, vor aduce testimoniu şcolar, ex­tras de botez şi certificat de revacc­­are Testimoniul şc­oar de pe clasa prec­edentă îl vor prezenta toţi şcolarii, cari au absolvat clasa precedentă în institutul nostru. Exa­menele de corigenţă se vor ţ nea la 10/29 August a. c. cu şcolarii, cari absoarvă cl. IV aimn., precum ş­i cu cei cari vreau să continue altundeva: ceilalţi vor fi exami­naţi la 31 August v. a. c. Cei­ ce se vor­­ re­zenta mai târziu, vor trebui să dove­dească cauza întârzierii. In clasa 1 gimnazială se­­uimesc nu­mai școlari cari au împlinit anul al nouălea, dar n’au trecut peste al doisprezecelea.

Next