Gazeta Transilvaniei, octombrie 1909 (Anul 72, nr. 211-235)

1909-10-01 / nr. 211

Pagina 2, ne luptăm ca el să zică de acum:­­»Noi | cu ei și ei cu noii Lupta va fi grea des’gur — închee ] d-1 Agârbiceanu — dar cu cât e mai grea | lupta, cu atât mai scumpă e cununa ce­­ vor putea pune pe capul ridicat, învin- j gătorii. * D-1 Bărseanu aduce elogii nuvelistului nostru care, și de rândul acesta s-a arătat un bun cunoscător al sufletului poporului,* apoi printr-o neaşteptată întorsătură con­­­tinuă vorba: ....ii mulţumesc totodată m­itropolitului nostru iubit pentru interesul ce ni-l arată şi prin care dânsul se ridică în rându marilor archieri înaintaşi ai lui (­. P. S. Sa îşi descopere capul şi se pleacă) de la cari poate să înveţe oricare înaltă faţă bise­ricească cum trebue să bată o inimă de ar­­chiereu împreună cu inima poporului său.« Cu furtunoase aplauze şi strigăte sunt aclamate de publicul grăbit la ban­chet, aceste cuvinte de o greutate, care făcea să se uşureze dintr-odată atâtea­­ inimi împovărate. Banchetul. La banchetul ireproşabil în toate pri­vinţele — de preţ o să vorbim altădată — s’au auzit o mulţime de toasturi. D-l Andrei Bârsianu, închină, »deşi ini­mile noastre sângerează în multe privinţe« (aplauze frenetice) pentru Maj. la Regele,­­ căruia avem să-i mulţumim mn parte şi în­­temeiarea Astrei. (Aplauze mai domoale Muzica intonează »Gott-Erhalte«). D-1 O. Fop de Săseşti închină pentru comitetul, care »săvârşeşte cea mai desin­­teresată muncă«. D-1 Niculae loan aduce elegii Sibiiu­­lui, ca unui centru de mişcări frumoase şi nobile. Primarul şi locuitorii saşi totdeauna au sprijinit cu dragoste unzuinţele de cul­tură ale Românilor, închină deci pentru aceştia. Cx. Derj, primarul, mulţumeşte în limba germană, făcând o comparaţie între I. Agârbiceanu — ale cărui sfaturi le pune la inima Românilor — şi Abraham de Sancta Clara. Muzica intonează »Siebenbür­gen Land des Segens« şi mesenii se scoală în picioare. D-l O. Goga, de la masa ziariştilor, ţine un discurs. Cuvintele lui despre uni­tatea sufletească a neamului întreg storc aplauze, ce totdeauna vor izbucni cu ve­hemenţă la auzul acestor fel de cuvinte frumoase, minunate, însă cerând o deose­bită precauţie, închină pentru fraţii de din­colo, veniţi la serbări în număr mare, şi arătând un interes ce creşte. D-l Niculae Mirescu, deputatul Arge­şului, mulţumeşte şi închină pentru fraţii de »dincoace« şi pentru conducătorii lor. D-1 Andrei Bărseanu închee şirul toas­­telor, închinând pentru »badea George«, care urmăreşte totdeauna cu cel mai viu interes acţiunea »Astrei«. D-1 Goga ridică­­ un pahar în, onoarea lui! In afară de rând astfel, d-nul Dr. L. Leményi, închină pentru reprezentanţii presei.* Declarată de închisă partea serioasă, d-1 fermii Borda face mare haz cetind o mulţime de epigrame actuale, scrise ad­­hoc. Iată aci câteva : Moderaţii fac progrese Resultatul e splendid Căci programe au chiar două Insă n’au nici­­ un partid d­in politică stăm bine Multe drepturi ni­ s’au dat, De n-ai mămăligă ’n casă Nu poţi fi nici execvat. Poţi vorbi chiar româneşte Liber azi în parlament.-----­Când dieta e ’n vacanţe, Iar în sală nu-i sergent. Iar de libertatea presei Azi ne bucurăm imens. In „Ungaria“ lui Gergely Poţi să scrii ori­ce non­sens. Libertate de gândire Nicăiri ca-n acest stat Poţi gândi, dar ţine-ţi gura! Căci de nu, eşti sub lăcat. / * Ce puteau dar să ne-ajute Mult iubiţii noştrii fraţi Medici, la „Congres“ aice Nouă celor­­ „încuiaţi“? Pentru boala ungurească, Care pentru ori­ce fleac Rău te-ncuie, medicina Cum se ştie, n’are leac. Masa se ridică la on.de So­l,r Lumea trece dela »Unicum« la Haberman. Numai d-nii Dr. Lemşnyi şi Dr. Şerban mai ră­mân câtăva vreme, pentru a ospăta cu ve­selie pe fraţii de dincolo, dintre cari abia vre­o 10 luaseră parte la banchet. * Despre concertul de seară în numărul viitor. Asemenea şi daspre depeşele de fe­­licitare, cari au fost uitate a se ceti în şe­dinţa de azi. Sperăm insă, că a fost unicul caz de zăpăceală, încolo merg toate în cea mai perfectă ordine: fugă, Wekerle ştie însă bine, că cine e vâ- ' nătorul. »Budapest« — de sine înţeles — ! nu atribue nici o importanţă atitudinei lui­­ Ugrón, iar »Bud. Hírlap« e de părere, că­­ exodul lui Ugrón înseamnă începutul pro* I cesului de disoluţie în partidul independist,­­ căci exemplul lui Ugrón va fi urmat­ şi de alţii. Şedinţa de eri a dietei. După flascul­­ de Sâmbătă preşedintele rustic s-a pus pe lucru şi a bătut telegraful în toate părţile ţării chemând pe deputaţii independişti la şedinţă. Cu chiu cu cai s-au şi întrunit în şedinţa de eri vre-o 150 deputaţi. Camera a decis între altele ca depu­aţii, cari au lipsit în şedinţa de Sâmbătă, să nu fie traşi la răspundere. S a mai primit propu­nerea, ca în şedinţa de azi să se ia în desbatere propunerea deputatului Buza, ca lefuri e vice-preşedinţii­ dietei să fie şterse. S a ales în fine comisiunea pentru studie­rea ceştii­nei emigrărilor. O învingere electorală a 67-iştilor. Alaltăeri s’a făcut în Cinci­ biserici alegerea, de vicespan Independiştii au mâncat cu candidatul lor o straşnică bătaie, reuşind ales cu o majoritate de 90 voturi candi­datul 67-ist, protonotarul Francisc Strenge. Semnele timpului!! Dieta Bu­Covinei a fost convocată prin patentă imperială pe ziua de 15 Oct .. In sesiunea actuală, care va fi de scurtă durată, dieta bucovineană va avea să ho­tărască asupra proiectului reformei elec­torale dietale, elaborat de comisiunea per­manentă dietală. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« însemnări din Bucureşti. Cronica teatrală. Apus de soare. Stagiunea teatrului naţional s-a des-­­ chis cu bucata cea mai de seamă a sta- I giunei trecute, cu strălucitul »Apus de soare» al d-lui Delavrancea. Epoca lui Ştefan cel Mare înseamnă apogeul unei întregi desvoltări istor­ie — un apogeu, care se menţinea în afară prin războae, dar care înăuntru ajunsese la o consolidare, la un echilibru social, pe care nu l-am mai ajuns de atunci. Viaţa celui ce-a stăpânit cu vitejia şi cu înţelepciunea lui această epocă putea fi centrul unei e­­popei, sau personagiul principal dintr’o mare dramă eroică. Această mare dramă eroică d-nul Delavrancea nu ne-a dat-o. Nu ne-a dat pe viteazul vitejilor, pe zim­brul Moldovei, înţeleptul şi marele, pe Împăratul Românilor, ci ne-a dat ruina lui din ceasul din urmă. Şi nu e o întâmp­lare lucrul acesta. El denotă că şi la noi drama a ajuns in aceea fază de evoluţie, când marile suflete bărbăteşti, întregi, pri­mitive în sănătatea lor vijelioasă, au fă­cut loc eroului muncit, chinuit de patimi, de năzuinţi şi de dureri. Un astfel de erou e Ştefan cel Mare din piesa d-lui Delavrancea. In el se dă o mare luptă. Şi foarte bine a observat d-l Tomescu într’un articol de critică literară, că conflictul dramatic în Apus de Soare, nu are loc între diferitele personagii, ci în sufletul lui Ştefan însuşi. Toată aten­ţiunea spectatorului trebue c­oncentrată a­­supra lui, numai astfel sufletul poate fi stăpânit de aceea încordare, care ne cu­prinde întotdeauna în faţa operilor mari. D-nul Delavrancea nu ne-a dat dra­ma eroică, pentru care n’am mai fi avut înţelegere, noi oamenii unui veac nervos şi rafinat, ci drama modernă, in care per­sonagiul principal nu e un erou idealizat, ci un om întreg, cu toate laturile lui sufleteşti. E un fragment rupt din viaţa noastră trecută, nu o dramă alcătuită după vechea regulă consacrată a convergenţei spre un desnodământ prin gruparea unor anumite fapte şi eliminarea altora Este totuşi înălţăto­r, e măreţ, e frumos şi în faţa a­­cestei impresii covârşitoare, ori­ce alt cri­teriu de critică trebue să rămână pe pla­nul al doilea. Această frumuseţe o putem simţi şi înţelege însă numai noi, noi Românii, în sângele cărora trăeşte prin ereditate mă­reţia, cinstea şi slava acelor vremi. Să vezi fetele de la curte în şezătoare şi în mijlocul lor răsărind ca un părinte iubi­tor, ca un bun moşneag glumeţ şi totuşi un mare Domn slăvit, pe Ştefan cel Mare, să vezi iarăşi strângându-se boerii şi pâr­călabii în jurul Domnului, »Stăpânului«, şi toţi vorbind o limbă fără păreche de dulce, de armonioasă, toţi gândindu-se numai la »Prea înălţatul« şi la Moldova, cu suflete curate şi sincere — aceasta e o frumuseţe, care ne farmecă, ne extaziază, ne aduce lacrimi în ochi. Dar criteriul a­­cesta critic este un criteriu subiectiv — înţelegând prin subiect neamul românesc întreg — un criteriu, pe care un critic străin nu l-ar putea primi. De aceea se poate spune că drama d-lui Delavrancea e o drama frumoasă, strălucită pentru noi, nu e însă o dramă mare în înţelesul e­­tern şi universal al c­uvăntului. Ne răpeşte în special măestria cu care d-nul Delavrancea a ştiut să ne în­făţişeze elementul specific din aceea epocă a istoriei noastre, acel caracter de aristo­­craţine ţărănească, de aristocraţie pa­triarhală al veacului al XV şi al XVI-lea. Nimenea nu putea să ne înfăţişeze mai bine acest­„caracter, ca d-na Dela­­vrancea, care ridicat dintre răzeşii ţinu­tului celui mai bogat în tradiţii istorice, a ştiut să se ridice până la acea nobleţă de gândire şi de simţire, de turnare in opera de artă, pe care nici unul dintre scriitorii noştri n-a mai avut-o. Cuprinsul piesei se poate rezuma in câteva cuvinte. E sfârşitul vieţii lui Şte­fan cel Mare. El sufere de rana de la pi­cior, dar nu i se dă. Vine în mijlocul fet­­­ţelor de bour la şezătoare, ascultă ştirile ce le aduc pârcălabii, se sfătueşte cu boerii şi face şi o ieşire războinică în Pocuţia, pe care o alătură la Moldova. Dar goana aceasta in Pocuţia înrăutăţeşte rana de la picior, el aduce doctori, pe cari nu-i ascultă şi simţând sfârşitul aproape, pro­clamă de domn în mijlocul şi cu con­simţământul boerilor pe fiul său Bog­dan. Dar s-au găsit boeri — păharni­­cul Ulea era în fruntea lor — cărora să nu le fie pe plac acest Bogdan şi care ar dori să aducă în scaun pe Ştefăniţă, ne­potul de fiu al lui Ştefan. In clipe extra­ordinar de grele, după ce doctorii arse­­serăi, cu fierul roşu rana lui Ştefan, el aude cum chiar sub zidurile cetăţei acest Ulea proclamă pe Ştefăniţă, nesocotind ho­tărârea lui şi a ţârei. Atunci eroul de altădată­ are o ultimă izbucnire de îndrăz­neală, de tărie pentru ţară. El părăseşte patul, apucă sabia, curmă el însuş viaţa­­ lui Ulei şi apoi moare. Alături de această desfăşurare pen­­­­cipală e şi o artă secundară. Domnul are I la curte pe Oana, fata lui şi a Răreşoaiei. i El o iubeşte, iar fata iubindu-1 şi ea tot ’ atât de fierbinte, ştie că el e tatăl ei. I La curte trăeşte şi Petru Ran­ş, fratele I Oanei, care iarăşi nu ştie că Dana e sora lui. In sufletu-i se naşte dragoste pentru ea, ar vrea să o ia de nevastă şi cere în­voirea lui Ştefan; acesta îl trimite la Ră­­roşoaia care-i descopere taina. Iar Oanei o descopere însuşi Voevodul cu puţin îna­inte de a muri într-o prefăcută aiurare de vis. Iubirea domnului p­entru Oana, o iu­­bire fierbinte de tată chinuit de amintiri şi remuşc­ări, e parte­a cea mai emoţio­nantă din întreaga dramă. Şi duios până lîAZETA TRANSILVANI­E Nr. 211—1909 Ugran cătră Kossuth, in urma votului de încredere primit din partea presidiului partidului independist din cercul electoral al Cehul-Silvaniei, deputatul Ugrón a adre­sat alaltăeri o scrisoare lui Kossuth, în care îi notifică eşirea sa din partidul in­dependist. In motivarea eşirei sale Ugrón spune că vorbirea lui Kossuth din 4 Oct., rostită după audienţă în conferenţa inde­­pendiştilor, stă în contrazicere cu progra­mul 48-ist şi, prin urmare, voind să se lupte mai departe pentru realizarea prin­cipiilor de drept public din acel program, se vede nevoit a eşi din partidul de sub conducerea lui Kossuth. Ziarele maghiare comentează în di­ferite chipuri exodul lui Ugrón. Cele mai multe explică eşirea lui Ugrón din partid prin faptul, că Kossuth a ajuns cu totul sub influinţa grupului băncii, a cărui ii­­zuinţe Ugrón în­totdeauna le-a combătut. »As Újság« crede că Ugrón a făcut acest pas de dragul lui Wekerle. Kossuth, zice »Az Újság«, este acum iepurele pus pe Ager­tuin­e Bibliotecile poporale. Prelegerile. Din raportul general al comitetului „Asocia­­ţiunei“ cătră adunarea generală convocată la 12 şi 13 Octomvrie la Sibiiu. Agenturile. — Despărţămintele, în cur­sul anului 1908, au sporit şi numărul a­­genturilor. »Asociaţiunea« a avut,în total, la sfârşitul anului trecut 206 agenturi. S’au înmulţit deci cu 41 faţă de anul 1907. Cele mai multe agenturi se găsesc pe teritorul următoarelor despărţăminte : Agnita, Bis­triţa, Blaj, Braşov, Cluj, Năsăud, Orade şi Sebeş. Bibliotecile poporale. — Numărul to­tal al bibliotecilor poporale, cu sfârşitul anului 1908 a fost 295. Numărul lor a crescut deci cu 65 într’un singur an. Cele mai multe biblioteci poporale sunt pe te­ritorul următoarelor despărţăminte : Ag­nita, Bistriţa, Blaj, Brad, Braşov, Cluj, Ha­ţeg, Orade, Sătu­ar Ugocia, Sebeş, Sibiiu, Şimleu şi Timişoara. La acest loc amin­tim că o parte dintre despărţăminte au primit dela comitetul central 5553 de bu­căţi din publicaţiunile cumpărate sau ti­părite de »Asociaţiune«. S’au dăruit pu­­blicaţiuni şi pentru bibliotecile parochiale , şi ale reuniunilor noastre culturale,­­ Prelegerile. — Comitetul central pen­tru a înlesni ţinerea prelegerilor poporale la sate, în cursul anului 1908, a împărţit ajutoare de câte 100 cor. următoarelor despărţăminte: Abrud-Câmpeni, Beiuş, Bis­triţa, Blaj, Brad, Braşov, Dobra, Haţeg, Orăştie, Oraviţa, Sibiiu şi Şimleu, iar desp. Hida-Huedin cor. 50 şi desp. Deva 5205 cor. Aceste 14 despărţăminte au ţinut, în total, 225 de pre­geri. N’a ţinut prelegeri, deşi a primit ajutorul de 50 cor. desp. Hida-Huedin, care în schimb a aranjat cur­suri pentru analfabeţi. Din budgetul de 2000 cor., votat pen­tru prelegerile poporale pe anul 1908, a mai rămas deci suma de 697 cor. 95 fii. Din această sumă s’a dat un ajutor de 160 cor. d-lui învăţător N. losif din Ac­­­u, care a urmat cursul de economie al sta­tului în Şimleu şi care s’a obligat a ţinea prelegeri în cadrele »Asociaţiunii«. Un a­­semenea ajutor s’a dat şi în anu acesta altui învăţător. Tot din suma desenată pentru prelegeri poporale, comitetul cen­tral a dat 5 premii de câte 50 cor., în to­tal 250 cor., pentru instruirea analfabeţi­lor. Iar 200 cor. s’a votat, d-lui preot Aurel Nistor din Arpătac, ca să ţină o serie de prelegeri economice în comunele din ţaţa Oltului. In urm­a insistanţelor biroului central cele mai multe despărţăminte, în cursul anului 190­8, au dat o atenţie d­eosebită prelegerilor poporale. Numărul total al pre­legeri­or ţinute în 1908 e de 355, prin ur­mare arată un spor destul de însemnat faţă de anul 1907. Cele 355 de prelegeri, după informaţiile primite de la domnii di­rectori ai despărţămintelor, au fost ascul­tate ap­ox motiv de 20 000 ţărani. Aceste prelegeri s-au ţinut de 174 conferenţiari în 141 comune. Cele mai multe dintre pre­legeri au tratat subiecte din domeniul eco­nomiei Prelegerile au avut şi rezultate practice îmbucurătoare. ŞTIRILE ZILEI. — 30 Septemvrie v. Reuniunea femeilor române din Bra­şovul Vech­iU va depune deasemenea o cu­nună pe mormântul din Răşinar al Mitro­politului Şaguna. Cu depunerea acestei cununi a fost încredinţată preşedinta reu­­niunei d-na preoteasă Mana Maximilian Ca un omagiu memoriei mitropolitului Şaguna »Telegraful Român« din Sibiiu a scos un număr festiv de 8 pagini, în care se apreciază activitatea multilaterală a marelui archiereu şi se dau interesante date biografice. Apreneiile şi datele bio­grafice sunt scrise cu multă cunoştinţă de cauză de d-1 T. V. Păcuţianu. In frun­tea numâru­­i festiv este reprodus chipul lui Şaguna. Sărbătorirea unui savant român. Din Viena ni se anunţă, că colonia română vieneză se pregăteşte a sărbători în mod demn şi impunător ziua de 25 octomvrie­­. în care distinsul prof. de chimie Ni­­colae Teclu împlineşte 70 ani de viaţă. La universitatea din Budapesta s-au înscris până alaltăeri la diferitele facultăţi 7300 universitari, cu 500 mai mult ca

Next